Dreptul Uniunii Europene:

DREPTURILE POLITICE ALE CETĂȚENILOR

UNIUNII EUROPENE

Studenți: Pioaru Maria Andreea

Oprea Ionuț

Brașov 2024

1
Cuprins

Cuprins............................................................................................................. 2
I. Cetățenia Uniunii Europene........................................................................3
II. Istoric....................................................................................................... 3
Votarea în alegerile europene...........................................................................4
Votarea în cadrul alegerilor municipale..............................................................6
Accesul la documentele guvernamentale europene...........................................7
Petiții către Parlamentul European..................................................................8
Drepturile lingvistice.........................................................................................9
Dreptul la liberă circulație și ședere.................................................................9
Libertatea de discriminare pe cetățenie..........................................................10
Dreptul la protecție consulară.........................................................................10
Bibliografie......................................................................................................13

2
 I. Cetățenia Uniunii Europene

Cetățenia Uniunii Europene (UE) a fost introdusă de Tratatul de la Maastricht (semnat în

1992, intrat în vigoare din 1993). Cetățenia europeană este complementară cetățeniei naționale și
conferă drepturi, cum ar fi dreptul de a vota în alegerile europene, dreptul la libera circulație și
dreptul la protecție consulară din partea ambasadelor altor state UE.
Cetățenii UE sunt liberi să comercializeze și să transporte bunuri, servicii și capitaluri prin
granițele UE, fără restricții privind mișcările de capital și taxe. Cetățenii au, de asemenea, dreptul
de a vota și de a candida în alegerile locale din țara în care locuiesc, în alegerile europene și în
Inițiativa Cetățenească Europeană.
Cetățenia UE conferă, de asemenea, dreptul la protecție consulară de către ambasadele altor
state membre ale UE atunci când țara de cetățenie a unei persoane nu este reprezentată de o
ambasadă sau de un consulat în țara în care aceștia solicită protecție. Cetățenii UE au, de
asemenea, dreptul de a se adresa direct Parlamentului European, Ombudsmanului European și
agențiilor UE în propria lor limbă, cu condiția că problema ridicată să se afle în competența
acestei instituții.

II. Istoric

Istoric vorbind, principalele avantaje de a fi un cetățean al unui stat UE a fost dreptul la

liberă circulație între statele membre. Totuși, odată cu crearea cetățeniei europene, au luat
ființă și anumite drepturi politice. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că
cetățenii să fie „reprezentați direct la nivelul Uniunii, în Parlamentul European” și de „a
participa la viața democratică a Uniunii” (Tratatul privind Uniunea Europeană, Titlul II, Art.
10).
Sunt acordate în special următoarele drepturi:
1. Drepturi politice
Votarea în alegerile europene: dreptul de a vota și a candida la alegerile pentru Parlamentul
European, în orice stat membru UE (articolul 22).
Votarea în cadrul alegerilor municipale: dreptul de a vota și de a candida la alegerile
locale într-un stat UE, altul decât statul al cărui cetățean este (articolul 22).
Acces la documentele guvernamentale europene: dreptul de acces la documentele
Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (articolul 15).

3
 Petiții către Parlamentul European și Ombudsman: dreptul de a adresa petiții
Parlamentului European și dreptul de a apela la Ombudsmanul European pentru a le aduce în
atenție cazuri de proastă administrare ale organismelor și instituțiilor Uniunii, cu excepția
organelor legale (articolul 24).
Drepturi lingvistice: dreptul de a adresa și de a apela la instituțiile UE în una din limbile
oficiale și de a primi răspuns în aceeași limbă (articolul 24).

2. Dreptul la liberă circulație

a. Dreptul la liberă circulație și ședere: un drept de liberă circulație și ședere pe teritoriul

Uniunii și dreptul de a lucra în orice poziție, inclusiv în serviciile publice naționale, cu
excepția acelor posturi din sectorul public care implică exercitarea competențelor
conferite de dreptul public și de protejare a intereselor generale ale autorităților naționale
și locale (articolul 21), pentru care însă nu există o singură definiție.

b. Libertatea de discriminare pe cetățenie: dreptul de a nu fi discriminat pe motive de

naționalitate în domeniile de aplicare a tratatului (articolul 18).

3. Drepturi în străinătate

a. Dreptul la protecție consulară: dreptul la protecție din partea autorităților consulare a

altor state membre, atunci când într-un stat non-UE nu există autoritate diplomatică a
statului cetățeanului european (articolul 23): acest lucru se datorează faptului că nu toate
statele membre mențin ambasade în fiecare țară din lume (doar 16 țări au o singură
ambasadă a unui stat UE).

Votarea în alegerile europene

Articolul 39 - Dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European

(1) Orice cetățean al Uniunii are dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor pentru
Parlamentul European, în statul membru în care acesta își are reședința, în aceleași condiții ca și
resortisanții acestui stat.
(2) Membrii Parlamentului European sunt aleși prin vot universal direct, liber și secret.

Alegerile parlamentare ale UE au loc o dată la cinci ani și sunt cele mai ample alegeri
transnaționale din lume. În urma acestora, Parlamentul European votează pentru a alege noul
președinte al Comisiei Europene (organul executiv al UE) și aprobă întreaga echipă de comisari.

4
 În conformitate cu Actul electoral din 1976 modificat, alegerile europene trebuie să se bazeze
pe principiul reprezentării proporționale și să utilizeze fie sistemul listelor, fie votul unic
transferabil. De asemenea, statele membre pot să autorizeze votul pe baza unui sistem de liste de
preferință.

Pe lângă pragul minim voluntar pentru distribuirea mandatelor de până la 5 % din

voturile valabile exprimate la nivel național, modificările recente aduse Actului electoral din
1976, stabilesc un prag minim obligatoriu de 2 % până la 5 % pentru circumscripțiile cu
mai mult de 35 de locuri (inclusiv statele membre cu o singură circumscripție) în statele
membre în care se folosește sistemul de liste. Statele membre vor trebui să respecte această
cerință în timp util pentru alegerile din 2024, cel târziu.

În virtutea acestei decizii, statele membre pot prevedea și posibilități de vot anticipat, vot
prin corespondență și vot electronic. În acest caz, statele membre trebuie să asigure în mod
special fiabilitatea rezultatului și secretul votului.

Incompatibilități

În temeiul articolului 7 din Actul electoral din 1976, funcția de deputat în Parlamentul
European este incompatibilă cu cea de membru al guvernului unui stat membru, membru al
Comisiei, judecător, avocat-general sau grefier al Curții de Justiție, membru al Curții de Conturi,
membru al Comitetului Economic și Social European etc
Dreptul la vot
Vârsta minimă la care se poate vota este de 18 ani în majoritatea statelor membre, cu
excepția Austriei, Belgiei, Germaniei și Maltei, unde această vârstă este de 16 ani, și a Greciei,
unde este de 17 ani.

Votul este obligatoriu în cinci state membre (Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Cipru și
Grecia): obligația de a vota vizează atât cetățenii acestor state, cât și cetățenii UE înregistrați care
nu sunt resortisanți ai statului respectiv.

Candidaturi

În anumite state membre, doar partidele și organizațiile politice pot depune candidaturi.
În alte state membre candidaturile pot fi depuse dacă întrunesc un anumit număr de semnături
sau grupează un anumit număr de alegători, iar în anumite cazuri este necesară depunerea unei
garanții.

5
 Votarea în cadrul alegerilor municipale

Cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a fi aleşi în funcţia de primar, consilier local,

consilier județean și președinte al consiliului județean.
Orice cetățean al UE care nu are cetățenia țării UE în care locuiește are dreptul de a alege
și de a fi ales la alegerile locale din țara respectivă în aceleași condiții ca și alegătorii care sunt
resortisanți ai țării respective.
Pentru a participa la alegeri, cetățenii UE trebuie să solicite înscrierea pe listele electorale
din țara de reședință, prezentând aceleași dovezi ca și alegătorii resortisanți. În țările în care este
obligatoriu votul, această obligație li se va aplica și lor.
În cazul în care, pentru a vota sau a putea candida, resortisanții țării UE de reședință
trebuie să fi fost rezidenți pe o durată minimă, cetățenii UE din afara țării respective pot lua în
calcul o perioadă echivalentă petrecută în alte țări ale UE pentru a satisface această cerință.
Țările UE le pot refuza cetățenilor UE dreptul de a candida în cazul în care aceștia:

și-au pierdut acest drept în temeiul legislației din țara UE de origine, ca urmare a unei hotărâri
judecătorești individuale în materie civilă sau penală;

nu pot prezenta o declarație privind cetățenia și adresa de reședință sau anumite alte documente
de identitate, dacă acestea sunt necesare.

Participarea populației la vot este de o importanță fundamentală pentru funcționarea unei

democrații sănătoase și pentru reprezentativitatea procesului decizional. Prin participarea la vot,
cetățenii își asumă responsabilitatea pentru direcția politică a țării lor. Ei devin parte a procesului
decizional și pot influența deciziile politice prin alegerea reprezentanților lor. O participare
redusă la vot poate duce la radicalizare și polarizare în societate. Prin contrast, o implicare activă
a cetățenilor în procesul democratic poate contribui la combaterea extremismului și la
promovarea dialogului și cooperării între diferitele grupuri sociale și politice.

6
 Accesul la documentele guvernamentale europene

Articolul 15 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că cetățenii

europeni și persoanele care își au reședința în Uniunea Europeană au drept de acces la
documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, indiferent de suportul pe care
se află aceste documente.

Dreptul de acces la documente este o componentă esențială a punerii în aplicare a politicii de

transparență de către instituțiile europene.

Parlamentul European se străduiește să își facă activitățile foarte vizibile. Acest efort este cu atât
mai important, cu cât instituția reprezintă cetățenii UE, care o aleg direct.

Pentru a facilita accesul la documente, Parlamentul European a creat un registru electronic al

documentelor.

Conceput ca un ajutor pentru căutare, acesta conține numerele de referință ale documentelor
întocmite sau primite de Parlamentul European începând cu anul 2001.

Registrul oferă acces direct la foarte multe documente ale Parlamentului European în format
electronic. Documentele care nu pot fi consultate direct în registru pot fi furnizate la cerere. Așa
se întâmplă în cazul documentelor care datează dinainte de anul 2001 și în cazul documentelor
cărora li se poate aplica o excepție de la dreptul de acces.

Accesul la aceste documente este gratuit. Cererea, depusă completând un formular electronic, nu
necesită nicio justificare specială.

După ce va analiza cererea, Parlamentul European va trimite un răspuns motivat în termen de 15

zile lucrătoare. Dacă se autorizează divulgarea documentului, acesta este publicat în registru.

Importanța

Accesul la documente stimulează dezbaterea publică și dialogul democratic în cadrul UE.

Cetățenii, mediul academic, organizațiile non-guvernamentale și alte părți interesate pot să își
formeze opinii informate și să își exprime punctele de vedere în mod activ pe baza informațiilor
accesibile.

Totodată, accesul public la documente creează o presiune asupra instituțiilor UE de a fi mai

responsabile și de a-și justifica deciziile și acțiunile lor în fața cetățenilor. Acest lucru contribuie

7
la creșterea încrederii în instituțiile europene și la reducerea riscului de corupție sau abuz de
putere.

Petiții către Parlamentul European

Orice cetățean al Uniunii Europene sau resident al unui stat membru are dreptul, în mod
individual sau în asociere cu alte personae, să adreseze petiții Parlamentului European, în
legătură cu un subiect care face parte din domeniile de activitate ale Uniunii Europene și care îl
privește în mod direct.

De asemenea, orice societate, organizație sau asociație cu sediul în Uniunea Europeană își poate
exercita dreptul de a adresa petiții, acesta fiind garantat prin Tratat. Petiția poate consta într-o
cerere individual, o plângere, o sesizare referitoare la aplicarea dreptului comunitar sau un apel
adresat Parlamentului European pentru a lua o anumită poziție într-o anumită situație.

Astfel de petiții îi oferă Parlamentului European posibilitatea de a atrage atenția asupra oricărei
încălcări a drepturilor unui cetățean european sau ale unei organizații de către un stat membru, de
către autoritățile locale sau orice altă instituție.

Petițiile trebuie să indice numele, naționalitatea și adresa fiecărui petiționar și să fie redactate
într-una din limbile oficiale ale Uniunii Europene. Ele pot fi prezentate fie prin mijloace
electronice, prin intermediul portalului online pentru petiții al Parlamentului European, fie prin
poștă, pe suport de hârtie.

Procedura de examinare a petițiilor este stabilită Regulamentul de Procedură al Parlamentului

European, care conferă responsabilitatea în domeniu unei comisii parlamentare, și anume
Comisiei pentru petiții.

Importanța

Dreptul la petiționare permite cetățenilor să își exprime preocupările și nemulțumirile lor în fața
autorităților guvernamentale sau a instituțiilor publice. Acest lucru creează oportunități pentru
dialog și cooperare între cetățeni și guvernanți în vederea găsirii de soluții la problemele
existente.

Prin intermediul petițiilor, cetățenii pot cere informații suplimentare sau clarificări asupra
deciziilor și acțiunilor autorităților. Această cerere de transparență contribuie la responsabilizarea
instituțiilor publice și la asigurarea respectării principiilor statului de drept.

Dreptul la petiționare este un instrument fundamental al democrației și statului de drept, care

8
facilitează participarea cetățenilor în procesul decizional și promovează transparența,
responsabilitatea și respectarea drepturilor și libertăților individuale.

Drepturile lingvistice
Temei juridic

Într-o Uniune Europeană întemeiată pe deviza „Unită în diversitate”, limbile sunt cea mai directă
expresie a culturii noastre. Diversitatea lingvistică este o realitate, iar respectarea ei reprezintă o
valoare fundamentală a UE. Articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) prevede
că Uniunea „trebuie să respecte bogăția diversității sale culturale și lingvistice”.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene interzice discriminarea pe motive de limbă

(articolul 21) și impune Uniunii obligația de a respecta diversitatea lingvistică (articolul 22).

Primul regulament, care datează din 1958 și a stabilit limbile ce trebuiau utilizate în cadrul fostei
Comunități Economice Europene, a fost modificat pe măsură ce noi state au aderat la UE și
stabilește, împreună cu articolul 55 alineatul (1) din TUE, limbile oficiale ale UE. Dispozițiile
regulamentului respectiv și ale articolului 24 din TFUE prevăd că orice cetățean al Uniunii
Europene se poate adresa în scris oricărei instituții sau oricărui organism al UE în una dintre
aceste limbi și poate primi răspuns în aceeași limbă.

Obiective

Politica lingvistică a UE se fundamentează pe respectarea diversității lingvistice în toate statele

membre și pe crearea unui dialog intercultural pe tot teritoriul UE. Pentru a practica respectul
reciproc, Uniunea încurajează predarea și învățarea limbilor străine și mobilitatea cetățenilor
mulțumită unor programe dedicate educației și formării profesionale. Cunoașterea limbilor
străine este considerată una dintre competențele fundamentale pe care toți cetățenii UE trebuie să
le dobândească pentru a-și mări șansele de reușită în domeniul educației și pe piața muncii.

De asemenea, UE colaborează cu statele membre pentru a asigura protecția minorităților, în baza

Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată de Consiliul Europei.

Dreptul la liberă circulație și ședere

Libera circulație a lucrătorilor este un principiu fundamental înscris la articolul 45 din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene.

Ulterior, legislația secundară a Uniunii Europene şi jurisprudența Curţii de Justitie au dezvoltat

acest principiu, în baza căruia cetăţenii europeni au dreptul:

1. să-şi caute un loc de muncă într-o altă ţară din Uniunea Europeană;

9
2. să lucreze în ţara respectivă, fără a avea nevoie de un permis de muncă;

3. să locuiască în ţara respectivă,

4. să rămână în tara respectivă după expirarea perioadei de angajare;

5. să beneficieze de acelaşi tratament ca si cetătenii tării respective în ceea ce priveste accesul la

plata muncii, conditiile de muncă si toate celelalte avantaje sociale și fiscale .

Toţi cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a lucra într-un alt stat membru, la fel ca și cetăţenii
țării repective, în aceleaşi condiţii şi fără să fie nevoiţi să obțină un permis de muncă.

Pentru angajarea cetățenilor resortisanţi ai unui alt stat membru nu se aplică niciun fel de
restricții (cantitative sau discriminatorii).

Membrii familiei cetățenilor Uniunii Europene care lucrează într-un alt stat membru beneficiază
de dreptul de sedere si de muncă în țara respectivă, indiferent de naționalitatea lor. De asemenea,
copiii au dreptul de a fi școlarizaţi în această tară.

Membrii de familie nu au nevoie de permis de muncă, chiar dacă nu sunt cetățeni ai Uniunii si au
dreptul de a beneficia de tratament egal, inclusiv de acces la toate avantajele sociale şi fiscale.

Copiii cetătenilor europeni care lucrează într-un alt stat membru au dreptul de a beneficia de
şcolarizare în ţara gazdă, Indiferent de naționalitatea lor, în aceleaşi condiţii ca și cetătenii
statului membru respectiv si au dreptul de a beneficia de burse de studio.

Libertatea de discriminare pe cetățenie

Termenul de „nediscriminare" a fost introdus prin Tratatul de la Lisabona care prevede că se
interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetățenie sau naționalitate. Pentru respectarea
acestui drept, Parlamentul European şi Consiliul, pot adopta orice norme în vederea interzicerii
acestor discrimināri, in conformitate cu procedura legislativă obişnuită.

În plus, se pot lua măsuri necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă
sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, värstă sau orientare sexuală, de către
Consiliu, hotărând în unanimitate, in conformitate cu o procedură legislativă specială şi cu
aprobarea Parlamentului European (articolul 19).

Dreptul la protecție consulară

Orice cetățean al Uniunii Europene aflat într-o ţară din afara spațiului UE şi în care statul de
origine nu are reprezentare diplomatică are dreptul la protectie consulară (protecție din partea

10
autorităților diplomatice sau consulare ale oricărei alte țări din Uniune).

Acest lucru se datorează faptului că nu toate statele membre menţin ambasade în fiecare ţară din
lume.

Reprezentanțele diplomatice și consulare care oferă protecţie trebuie să trateze persoana care
solicită ajutor ca pe un cetățean al ţării din Uniunea Europeană pe care o reprezintă.

Protecția consulară se referă la ajutorul oferit de o țară cetățenilor săi care locuiesc sau călătoresc
în străinătate și care au nevoie de asistență, cum ar fi în caz de:

arest sau detenție

accident grav

boală gravă sau deces

dezastru natural sau tulburări politice

pierderea pașaportului sau a documentelor de călătorie

1. Cetățenii UE nereprezentați

Un număr din ce în ce mai mare de cetățeni europeni călătoresc și locuiesc în străinătate. Cu

toate acestea, nu toate statele membre ale UE au o ambasadă sau un consulat în fiecare țară din
afara UE.

Există doar trei țări în care sunt reprezentate toate statele membre ale UE:

Statele Unite ale Americii

China

Rusia

Milioane de cetățeni ai UE călătoresc sau locuiesc în afara UE, în locuri în care țara lor de
origine nu are o ambasadă sau un consulat.

Ce se întâmplă cu acei cetățeni nereprezentați atunci când au nevoie de ajutor în străinătate?

Cetățenii unui stat membru al UE au dreptul să solicite asistență din partea ambasadei sau a
consulatului oricărui alt stat membru al UE. Cu alte cuvinte, statele membre trebuie să ofere
asistență cetățenilor UE nereprezentați în aceleași condiții ca și propriilor lor cetățeni.

Acesta este cunoscut ca dreptul la egalitatea de tratament și este unul dintre drepturile
fundamentale ale cetățenilor UE. Este consacrat la articolul 20 alineatul (2) litera (c) și articolul

11
23 din Tratatul privind funcționarea UE și la articolul 46 din Carta drepturilor fundamentale a
UE.

2. Documentele de călătorie provizorii

Documentele de călătorie provizorii reprezintă tipul de asistență cel mai frecvent
oferită cetățenilor în afara UE în locuri în care țara lor de origine nu are ambasadă sau consulat.

Aceste documente se eliberează cetățenilor ale căror pașapoarte sau documente de călătorie au
fost pierdute, furate sau distruse. Ele sunt esențiale pentru a-i ajuta pe cetățenii respectivi să se
întoarcă acasă în siguranță.

În 1996, țările UE au convenit asupra unui format comun pentru documentul de călătorie
provizoriu al UE.

3. Protecția condițiilor aplicabile cetățenilor UE

UE și statele sale membre pot întreprinde demersuri consulare comune dacă drepturile
cetățenilor UE sunt încălcate în permanență sau dacă aceștia se confruntă cu dificultăți în
străinătate.

Ca urmare a inițiativei consulare, UE și statele sale membre pot lansa, de asemenea, o inițiativă
de cooperare consulară. Obiectivul urmărit este continuarea discuțiilor cu autoritățile din țările
terțe pentru a îmbunătăți situația cetățenilor UE.

Cum colaborează statele membre între ele

Având în vedere că nu toate statele membre sunt prezente în întreaga lume, este esențial ca țările
UE să coopereze pentru a se asigura că toți cetățenii UE aflați în dificultate beneficiază de
asistență în aceleași condiții.

Rețeaua consulară a statelor membre se reunește în țări terțe pentru a discuta chestiuni de
interes comun cu privire la cetățenii UE aflați în fiecare dintre țările respective.

În plus, personalul consular al statelor membre reprezentate în țările respective se poate întâlni
cu delegația UE pentru a se pregăti pentru situații de criză, în special pentru a elabora un plan de
urgență comun.

Departamentele consulare și centrele de criză ale statelor membre, precum și delegațiile UE

utilizează, de asemenea, o platformă online pentru schimbul de informații și planificarea pentru
situații neprevăzute.

12
Bibliografie

https://commission.europa.eu/aid-development-cooperation-fundamental-rights/
your-rights-eu/know-your-rights/citizens-rights_ro

https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/142/language-policy

https://www.cjgalati.ro/images/stories/Comunicate17/europa-mea-2018.pdf

https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/consular-protection/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cet%C4%83%C8%9Benia_Uniunii_Europene

13