Sunteți pe pagina 1din 18

Noi alegem

oameni buni
DREPTUL DE A CANDIDA .

1. sunt cetăţeni români sau cetățeni ai Uniunii Europene;


2. au drept de vot, adică nu sunt debili sau alienați mintal puși
sub interdicție judecătorească și nici nu li s-a interzis exercitarea
dreptului de a alege prin hotărâre judecătorească definitivă
3. au împlinit sau împlinesc vârsta de cel puțin 23 de ani până
în ziua alegerilor inclusiv;
4. nu le este interzisă asocierea în partide politice în
temeiul art. 40 alin. (3) din Constituție, adică nu sunt judecători
CCR, avocați ai poporului, magistrați, membri activi ai armatei,
polițiști, etc.;
5. au domiciliul pe teritoriul unităţii
administrativ-teritoriale în care urmează să fie aleși;
6. nu li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă
exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau
în orice alte funcţii publice.

#inimaPLUS
ALIANȚĂ POLITICĂ .

1. Se constituiecu aprobarea instanței de


judecată competente
2. Se poate constitui doar la nivel național;
3. Poate să reglementeze inclusiv modul de
colaborare în alegeri;
4. Are o durată nedeterminată;
5. Poate să facă parte din alianțe electorale.

#inimaPLUS
ALIANȚĂ ELECTORALĂ .

1. Se constituie cu aprobarea biroului electoral


competent (n.r. BEC, BEJ, BEL);
2. Se poate constitui la nivel național, județean
sau local, după caz;
3. Nu poate să reglementeze decât modul de
colaborare în alegeri;
4. Durează până după alegeri;
5. NU poate să facă parte din alianțe politice
sau electorale.

#inimaPLUS
SUSȚINĂTORI .

● Susţinătorii pot fi numai


cetăţeni români sau
cetăţeni ai Uniunii Europene cu drept de vot
care au domiciliul ori reşedinţa în
circumscripţia electorală în cauză.

● Un susţinător poate sprijini mai mulţi candidaţi


la funcţia de consilier local, consilier judeţean, primar și
președinte al consiliului județean.

#inimaPLUS
LISTE DE SUSȚINĂTORI .

● Pentru fiecare candidat la funcţia de primar şi de


preşedinte al consiliului judeţean şi pentru fiecare
listă de candidaţi la consiliul local şi la consiliul judeţean,
partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi
organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale
trebuie să prezinte o listă de susţinători (original + copie),
care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total
al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele
electorale complementare din circumscripţia pentru care
candidează, dar nu mai puţin de:
○ 100 în cazul comunelor,
○ 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III
○ 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti,
sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor
urbane de rangul I. (Legea nr. 351/2001).

#inimaPLUS
BIROURI ELECTORALE .
● Sunt organizate într-o structură ierarhică pe 4 niveluri;
● Sunt alcătuite numai
din cetăţeni cu drept de vot, alții
decât candidații, soţii/soţiile, rudele sau afinii până la
gradul al doilea inclusive;
● funcţii publice pot face parte din
Persoanele care ocupă
birourile electorale;
● În realizarea atribuţiilor ce revin birourilor electorale, membrii
acestora exercită o funcţie ce implică autoritatea de
stat și sunt obligați la corectitudine şi imparţialitate;
● Partidele politice parlamentare și alianțele politice sau electorale
care au în componență cel puțin un partid parlamentar
beneficiază de reprezentare garantată în toate birourile
electorale, cu excepția celor ale secțiilor de votare,
unde acest drept este condiționat de participarea la
alegeri în circumscripția respectivă.

#inimaPLUS
B.E.C. .

● 7 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;


● preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi ai Autorităţii
Electorale Permanente;
● 11 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice,
alianţelor electorale, ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale şi un reprezentant al Grupului
parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

#inimaPLUS
B.E.J. .

● un președinte și un locțiitor ( judecători de la tribunale);


● un reprezentant al Autorității Electorale Permanente;
● 12 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice şi
alianţelor electorale sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale.

#inimaPLUS
B.E. DE CIRCUMSCRIPȚIE .

● un președinte și un locțiitor (magistrați și jurişti înscrişi în


Corpul experţilor electorali, care au o vechime în specialitate de
cel puţin 5 ani și nu sunt membri de partid);

● 5 (comunale) respectiv 7 (celelalte) reprezentanţi ai


partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale
sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

#inimaPLUS
B.E.S.V. .

● un președinte și un locțiitor (membri ai Corpului


experților electorali);
● 5 (comune și orașe) respectiv 9 (municipii și
sectoare de București) reprezentanţi ai partidelor
politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale sau
organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale.

#inimaPLUS
DEPUNEREA CANDIDATURILOR .

● Propunerile de candidaţi pentru consilierii locali, consilierii


judeţeni, pentru primari şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene
se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile
electorale de circumscripţie cel mai târziu cu 40 de
zile înainte de data alegerilor.
● Dosarele de candidatură pentru consilierii locali și primar
se depun la nivelul comunei, orașului, municipiului
sau sectorului municipiului București
● Dosarele pentru consilierii județeni, președintele
consiliului județean și Primarul General al Capitalei se
depun la nivelul județului sau al municipiului București.

#inimaPLUS
DOSAR DE CANDIDATURĂ .

Dosarul de candidatură se întocmește în 4 exemplare, dintre


care două cu acte originale (care rămân la biroul electoral de
circumscripție) și două cu acte în copie (care se restituie
deponentului, dintre care unul trebuie înregistrat la judecătoria sau
tribunalul competent) și conține:

● lista de candidați sau propunerea de candidatură, după caz;


● actele de identitate ale candidaților;
● declarațiile de acceptare a candidaturii;
● declarațiile de avere și de interese;
● declarațiile pe propria răspundere privind
colaborarea sau necolaborarea cu Securitatea.

#inimaPLUS
LISTE DE CANDIDAȚI .

● trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor


sexe, cu excepţia acelora care conţin un singur candidat.
● Listele de candidați în care există persoane care nu îndeplinesc
condiţiile legale pentru a putea candida se admit în parte,
doar pentru acei candidaţi care îndeplinesc condiţiile legale, caz în
care candidaţii admişi vor ocupa locurile eliminate imediat
superioare poziţiei din lista în care se află. Dacă termenul de
depunere nu a expirat, listele de candidaţi parțial admise pot fi
retrase pentru completare și redepuse.
● Lista de candidați completă cuprinde un număr de candidaţi
egal cu suma dintre numărul maxim de mandate de
consilier pentru unitatea administrativ-teritorială în cauză şi
numărul ce reprezintă un sfert din numărul mandatelor, care
se rotunjește în sus (ex. CL cluj-Napoca are 27 de consilieri locali, iar
o listă completă are 34 de candidați).

#inimaPLUS
CONTESTARE CANDIDAȚI .

● Decizia de respingere sau de acceptare a candidaturii emisă de


biroul local de circumscripție poate fi contestată de cetățeni și
de competitorii electorali în termen de 48 de ore de la data
afișării candidaturii, la judecătorie sau tribunal, care se
pronunță în termen de 48 de ore de la data înregistrării
contestației, iar hotărârea poate fi atacată cu apel în termen
de 24 de ore de la data pronunțării la tribunal sau curte de
apel, care se pronunță definitiv în termen de 24 de ore de
la data înregistrării apelului.

#inimaPLUS
COMBATEREA .

● Pentru încălcarea prevederilor legale care reglementează campania


electorală, plângerile se depun într-o primă etapă la
biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească,
municipală sau de sector al municipiului București pe raza căruia a
fost sesizată contravenția, iar decizia poate fi contestată la
biroul electoral de circumscripție județeană sau al
municipiului București în termen de 48 de ore de la data
afișării, care o soluționează definitiv în termen de 3 zile de
la data înregistrării.
● Pentru ca un birou electoral de circumscripție comunală,
orășenească sau municipală să admită o sesizare, sau un biroul
electoral de circumscripție județeană să admită o contestație
împotriva unei decizii de respingere a unei plângeri, este esențial
ca descrierea contravenției observate să fie însoțită de
probe. Dacă nu există probe, sau acestea nu sunt corespunzătoare,
sesizarea sau contestația este respinsă.

#inimaPLUS
DOVEDIREA .

● Cele mai utilizate probepentru dovedirea contravențiilor


din timpul campaniei electorale sunt fotografiile și
videoclipurile, acestea fiind și cele mai simplu de obținut în
prezent.
● Și totuși, dacă
nu respectăm minime reguli, probele pot fi
considerate neconcludente, ceea ce are un efect echivalent cu
neprezentarea niciunei dovezi: respingere.

#inimaPLUS
PROBE .

1. Relevă locul săvârșirii contravenției. Nu este suficient să


fotografiem materialul de propagandă ilegal. În poză trebuie să apară și un
element care să arate locul unde acesta este amplasat. Spre exemplu, un
indicator cu numele străzii, o clădire bine cunoscută, un monument
statuar celebru, sau chiar un smartphone cu Google Maps și GPS pornit.
2. Relevă data săvârșirii contravenției. Spre exemplu, pentru a
dovedi că fapta ilicită a fost comisă după încheierea campaniei electorale,
putem include în fotografie sau în videoclip prima pagină a unui ziar, astfel
încât să se observe data publicării.
3. Relevă dimensiunile afișului electoral. Dacă trebuie să
probăm că afișele electorale depășesc dimensiunile maxim admise, este
necesar să avem asupra noastră o riglă sau o ruletă, care să apară în
fotografii aliniată cu laturile supradimensionate.
4. Sunt adecvate contravenției vizate. Contravențiile precum
desfășurarea campaniei electorale în locuri nepermise, continuarea
propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, etc., sunt
mai simplu de probat cu videoclipuri, iar uneori nu pot fi dovedite doar cu
fotografii (ex. propaganda electorală audio, prin discursuri).

#inimaPLUS

S-ar putea să vă placă și