Sunteți pe pagina 1din 34

Capitolul 12 Structurile si propriet ăţile materialelor compozite

Capitolul 12

STRUCTURILE ŞI PROPRIET ĂŢILE MATERIALELOR COMPOZITE

12.1. Introducere

Materialele compozite reprezint ă o clas ă modernă de materiale cu structura eterogenă , alcă tuit ă din dou ă sau mai multe materiale componente, care sunt puternic legate între ele ş i conlucrează eficient pentru a conferi ansamblului structural caracteristici superioare celor proprii componentelor solitare. În funcţ ie de caracteristicile structurale, materialele compozite pot fi împărţ ite în mai multe categorii:

A. Materialele compozite cu granule (agregatele compozite) au structura alc ătuit ă dintr-un material matrice în care sunt înglobate granule (particule) din unul sau mai multe materiale. În această categorie sunt incluse:

betonul, materialele dure, având structura alcătuit ă din particule fine de carburi metalice (WC, TiC, TaC etc.) înglobate, în concentraţ ii volumice de până la 95 %, într-o matrice metalic ă (Co, Ni, Te etc.), cermeturile, având structura alcătuită dintr-o fază oxidică ceramică (Al 2 O 3 , ZrO 2 etc.) înglobat ă, în concentraţii volumice de până la 80 %, într-o matrice metalică (Fe, Cr, Ni, Co, Mo etc.) şi masele plastice aglomerate, având structura alcătuită dintr-un material macromolecular de bază duroplast (răşină fenolică, răşină epoxidică etc.) sau termoplast (polimetacrilat de metil, polipropilenă, poliamidă, politetrafluoroetilenă etc.) – în care sunt înglobate particulele unui material de umplutură (rumeguş de lemn, acid salicilic fin dispersat, bile de sticlă, pulberi metalice etc.). B. Materialele compozite stratificate au structura alc ă tuit ă dintr-un material suport dispus în straturi solidarizate cu un material de leg ă tur ă (liant). În aceast ă categorie sunt incluse materialele organice stratificate, având structura alc ă tuit ă din starturi multiple de material organic (hârtie, carton, lemn, materiale textile etc.) ş i liant (r ăş in ă fenolic ă , r ăş in ă

267

ELEMENTE DE STIINŢ A ŞI INGINERIA MATERIALELOR

melaminformaldehidic ă , r ăş in ă ureoaldehidică etc.) ş i materialele metalice emailate (materialele anorganico metalice), având structura alcătuit ă din unul sau mai multe straturi de material oxido-silicatic depuse pe un suport metalic (de obicei, din oţ el sau fontă). C. Materialele compozite cu fibre au structura alc ătuit ă dintr-un material de baz ă (matrice) în care sunt înglobate fibre individuale (scurte sau lungi, orientate sau neorientate), împletituri de fibre sau straturi de fibre din diferite materiale. Pentru majoritatea materialelor din această categorie matricea este un material organic macromolecular (de obicei, un material duroplast, de tipul răş inilor poliesterice nesaturate sau r ăş inilor epoxidice), anorganic (ceramică pe baz ă de Al 2 O 3 , ciment sau beton) sau metalice (diverse metale sau aliaje), iar fibrele sunt polimerice (poliamide de tip Kevlar, Nylon sau Aramid), de sticlă, ceramice (alumină, oxid de Be, carbură de B, carbură de siliciu, nitrură de siliciu), de carbon (grafit) sau metalice (W, Ta, Cr, Cu, Mo, Ni, Fe etc.), în prezent fiind folosite frecvent fibrele fine (trihite, whiskers) cu structură de monocristale perfecte din alumină, carbur ă de siliciu, fier sau grafit.

din alumin ă , carbur ă de siliciu, fier sau grafit. Fig. 1 2. 1 .

Fig. 1 2. 1 . Structurile unor materiale compozite uzuale:

a beton; b lemn; c poliester armat cu fibre de sticlă

Cele mai utilizate materiale din această categorie sunt compozitele polimerice armate cu fibre de sticlă, betonul armat ş i, ca material compozit natural, lemnul. Imaginile structurilor câtorva materiale compozite folosite în tehnică sunt prezentate în figura 1 2. 1 .

12.2. Estimarea caracteristicilor fizico mecanice ale materialelor compozite

Caracteristicile de utilizare ale materialelor compozite sunt determinate esen ţ ial de natura ş i intesitatea legăturilor ce se realizeaz ă între materialele componente ale structurii acestora, care asigură conlucrarea (cooperarea) acestor

268

Capitolul 12 Structurile si propriet ăţile materialelor compozite

componente. Ca urmare, când se analizează structura unui material compozit se iau în considerare atât structurile materialelor componente, caracteristicile distribuţ iei (dispunerii) acestor componente ş i raportul concentraţ iilor lor (masice sau volumice), cât ş i structurile zonelor de legătur ă (interfaciale) dintre materialele componente; un material compozit este bine realizat, dacă structura zonelor de leg ătură asigur ă conlucrarea perfect ă a materialelor componente ale acestuia, fapt care se poate deduce cu uş urinţă comparând imaginile microstructurilor prezentate în figura 1 2.2, care eviden ţ iaz ă dependenţ a dintre comportarea la rupere a unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticl ă ş i calitatea legăturilor realizate între matrice ş i fibre.

leg ă turilor realizate între matrice ş i fibre. Fig. 1 2.2. Imaginile microscopice ale suprafe

Fig. 1 2.2. Imaginile microscopice ale suprafeţelor de rupere la trac ţiune ale unui material compozit de tip poliester armat cu fibre de sticlă :

a cu legă turi insuficiente între matrice şi fibre; b cu legă turi puternice între matrice şi fibre

Pentru a prezenta modul în care se pot estima caracteristicile fizico mecanice ale unui material compozit, în funcţ ie de caracteristicile materialelor componente ş i de raportul concentraţ iilor acestora în structura compozitului, se consideră, trei cazuri distincte: A. materialul compozit are structura alcă tuit ă dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel ş i este solicitat mecanic la tracţ iune axial ă în lungul fibrelor; B. materialul compozit are structura alcă tuit ă dintr-o matrice în care sunt înglobate fibre dispuse paralel ş i este solicitat la tracţ iune axial ă pe o direcţ ie perpendicular ă pe direcţ ia de dispunere a fibrelor; C. materialul este un agregat compozit solicitat la tracţ iune monoaxial ă . A. Dac ă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţ iune monoaxial ă în lungul fibrelor de o forţă F c , care produce deformarea elastică a compozitului ş i a materialelor sale componente, aş a cum se arat ă în schema prezent ă în figura 1 2.3, comportarea sa poate fi descrisă astfel:

deformaţ iile (alungirile) specificie (de natură elastică) ale matricei ε M ,

269

ELEMENTE DE STIINŢ A ŞI INGINERIA MATERIALELOR

fibrelor ε f ş i compozitului ε C pe direcţ ia de aplicare a forţ ei F c sunt egale:

ε M

= ε f

=

ε C ,

(1 2. 1 )

aceast ă condi ţ ie (numită condi ţ ia de izodeforma ţ ie) fiind respectat ă datorit ă

conlucră rii componentelor M ş i f, determinat ă de existenţ a legăturilor intime dintre ele;

dacă E M , E f ş i E C sunt modulele de elasticitate longitudinală ale matricei,

fibrelor ş i compozitului, iar σ M , σ f ş i σ C sunt tensiunile normale (pe direcţ ia de acţ iune a forţ ei F c ) generate de solicitarea mecanică în matrice, în fibre ş i în compozit, se poate aplica legea lui Hooke ş i rezult ă relaţ iile:

σ

=

σ

M

E

M

,

ş

i

ε

C

=

σ

C

E

C

;

ε

M

ε

f

=

f

f

(1 2.2)

E

forţ a F c se distribuie pe M ş i f existente în structura compozitului, o parte F M fiind preluată de matrice ş i o parte F f de fibre:

F c = F M + F f ;

(1 2.3)

dacă secţ iunea (transversal ă) portant ă a compozitului are aria S C , iar fracţ ia volumică a fibrelor în aceasta este v f , porţ iunea din S C ocupat ă de fibre are

aria S f = S C v f , iar porţ iunea din S C ocupat ă de matrice are aria S M = S C (1 v f ) ş i se pot scrie relaţ iile:

σ C S C = σ M S M + σ f S f σ C = σ M (1 v f ) + σ f v f ,

(1 2.4)

E C = E M (1 v f ) + E f v f .

(1 2.5)

1 − v f ) + E f v f . ( 1 2.5) Fig. 1

Fig. 1 2.3. Schema comport ă rii unui material compozit cu fibre dispuse paralel la trac ţiune monoaxială în lungul fibrelor

paralel la trac ţ iune monoaxial ă în lungul fibrelor Fig. 1 2.4. Schema conlucr ă

Fig. 1 2.4. Schema conlucr ă rii componentelor M şi f ale unui material compozit supus la trac ţiune monoaxială în lungul fibrelor

Relaţ ia (1 2.5) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit, cunoscând valorile modulelor de elasticitate longitudinală ale materialele componente M ş i f. Aceast ă relaţ ie este valabilă dacă fracţ ia

270

Capitolul 12 Structurile si propriet ăţile materialelor compozite

volumică a fibrelor în materialul compozit este suficient de mare pentru a fi respectată condiţia de izodeformaţie (12.1). Aşa cum sugerează schema din figura 12.4, legăturile dintre M şi f asigură respectarea condiţiei de izodeformaţie numai într-o zonă din jurul fiecărei fibre înscrisă într-un cilindru cu diametrul d m (numită zona de acţiune a fibrei), materialul M din afara acestei zone putându-se deforma liber; în consecinţă, pentru ca orice porţiune din M să aparţină unei zone de acţiune a unei fibre, compozitul trebuie să se caracterizeze printr-o densitate suficient de mare a fibrelor (fracţia volumică a fibrelor trebuie să fie suficient de mare). Dacă materialul compozit este alcătuit dintr-o matrice moale ş i plastică ş i fibre cu rezistenţă mecanic ă ridicat ă ş i plasticitate scăzut ă (care se comport ă elastic până la rupere), relaţ ia (1 2.4) se poate adapta pentru estimarea rezistenţ ei la rupere a compozitului R mC în funcţ ie de rezisten ţ a la rupere a fibrelor R mf ş i de rezistenţ a conven ţ ional ă a matricei R mM :

R mC = R mM (1 v f ) + R mf v f ,

(1 2.6)

R mM fiind definit ă prin tensiunea care produce matricei o deformare specifică egal ă cu cea la care survine ruperea fibrelor. Ca ş i relaţ ia (1 2.5), relaţ ia ( 1 2.6) este valabil ă dac ă v f este suficient de mare. Diagrama prezentată în figura 1 2.5 justific ă aceast ă afirmaţ ie, evidenţ iind urm ătoarele aspecte:

dacă materialul este lipsit de fibre (v f = 0), rezisten ţ a la rupere

> R mM , deoarece matricea

este plastică ş i se deformeaz ă înainte de rupere mai mult decât fibrele); dacă compozitul are v f mică, rezisten ţ a sa la rupere scade pe m ăsur ă ce creş te v f , deoarece o mare parte din materialul matricei se află în afara zonelor de acţ iune ale fibrelor ş i se deformeaz ă liber, iar prezenţ a fibrelor este echivalent ă cu existenţ a în material a unor goluri (defecte) care îi diminueaz ă secţ iunea portant ă; efectul durificator al fibrelor se manifestă dacă fracţ ia volumică a fibrelor depăş eş te valoarea critică v fcr , dat ă de relaţ ia:

corespunde rezisten ţ ei la rupere a matricei

R

*

mM

( R

*

mM

v

fcr

=

R

*

mM

R

mM

R

mf

R

mM

.

(1 2.7)

Relaţ iile de forma (1 2.4) ş i (1 2.5) sunt valabile ş i pentru estimarea altor caracteristici fizico mecanice ale materialelor compozite, cum ar fi: coeficientul de difuzie D, coeficientul de conductibilitate termică λ sau coeficientul contracţ iei transversale (Poisson) µ.

B. Dacă un material compozit alcătuit dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) dispuse paralel este solicitat la tracţ iune monoaxial ă de o forţă F c normal ă la fibre, care produce deformarea elastică a compozitului ş i componentelor sale, aş a cum se arat ă în schema prezentată în figura 1 2.6, comportarea sa poate fi descrisă astfel:

27 1

ELEMENTE DE STIINŢ A ŞI INGINERIA MATERIALELOR

tensiunile normale (pe direcţ ia de aplicare a forţ ei F c ) generate de solicitarea mecanică în matrice σ M , în fibre σ f ş i în compozit σ C sunt egale:

σ M = σ f

=

σ C ,

(1 2.8)

aceast ă condi ţ ie (numită condi ţ ia de izotensiune) fiind respectat ă datorit ă

legăturilor intime existente între matrice ş i fibrele compozitului;

intime existente între matrice ş i fibrele compozitului; Fig. 1 2.5. Diagrama dependen ţ ei dintre

Fig. 1 2.5. Diagrama dependenţei dintre rezistenţa la tracţiune monoaxială în lungul fibrelor a unui compozit şi mă rimea frac ţiei volumice a fibrelor

orice element de volum din materialul compozit se deformeaz ă elastic pe direcţ ia tensiunilor σ C , alungirea L C produs ă pe această direcţ ie obţ inându-se prin sumarea alungirii matricei L M ş i alungirii fibrelor L f :

L C = L M + L f ;

(1 2.9)

deoarece lungimea ini ţ ial ă a elementului de volum a fost L C = L M + L f , porţ iunea ocupat ă de fibre fiind L f = L C v f , iar porţ iunea ocupat ă de materialul matricei –

L M = L C (1 v f ), deformaţ ia specific ă corespunz ătoare acestui element este L

, iar deformaţ iile specifice (pe aceeaş i direcţ ie) ale celor dou ă materiale

ε

=

C

C L

C

(M

ş i

f)

ce

compun

elementul

de

volum

sunt:

ε

M

=

L

M

L

M

=

L

M

L

C

(1

V

f

)

ş

i

ε

M

=

L

f

L

f

=

L

f

L V

C

f

(1 2.4) ş i (1 2.5):

ş i relaţ ia (1 2.9) se transform ă într-o relaţ ie de aceiaş i form ă cu

ε C = ε M ( 1 v f ) + ε f v f ;

(1 2. 1 0)

deoarece deformaţ iile produse compozitului de solicitarea mecanică sunt de natură elastică, r ămân valabile relaţ iile (1 2.2) ş i, ţ inând seama de îndeplinirea

272

Capitolul 12 Structurile si propriet ăţile materialelor compozite

condi ţ iei de izotensiune (1 2.8), relaţ ia (1 2. 1 0) devine:

E C

1

=

1

M

E

(1

V

f

)

+

E

f

1

V

f

.

(1 2. 11 )

Pentru condi ţ iile de solicitare considerate, relaţ ia (1 2. 11 ) permite estimarea modulului de elasticitate longitudinală al unui material compozit, cunoscând valorile moduleleor de elasticitate longitudinală ale materialelor componente M ş i f.

longitudinal ă ale materialelor componente M ş i f. Fig. 1 2.6. Schema comport ă rii

Fig. 1 2.6. Schema comport ă rii la trac ţiune monoaxială pe direc ţia normală la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel

la fibre a unui material compozit cu fibre dispuse paralel Fig. 1 2.7. Schema comport ă

Fig. 1 2.7. Schema comport ă rii unui agregat compozit la tracţiune monoaxială

Relaţ iile de forma (1 2. 11 ) sunt valabile ş i pentru estimarea altor caracteristici fizico mecanice al materialelor compozite pe direcţ ia normal ă la fibre, cum ar fi coeficientul de difuzie D sau coeficientul de conductibilitate termică λ; pentru alte caracteristici, cum sunt, de exemplu, rezistivitatea electrică ρ (inversul conductibilităţii electrice) se pot utiliza relaţii de tipul (12.1 0).

C. Dac ă un material de tip agregat compozit este solicitat la tracţ iune monoaxial ă de o forţă F c , care produce deformarea elastică a compozitului ş i componentelor sale, aş a cum se arat ă în schema prezentată în figura 1 2.7, comportarea sa este dificil de descris. Cercet ările întreprinse pân ă în prezent au eviden ţ iat însă că astfel de materiale au caracteristicile elastice intermediare celor corespunz ătoare compozitelor cu fibre (cu aceleaş i materiale M ş i f) care îndeplinesc condi ţ iile de izodeformaţ ie ş i de izotensiune; ca urmare, se poate presupune c ă modulul de elasticitate lungitudinală al agregatelor compozite este dat de relaţ ii de forma:

E

n

C

= E

n

m

(1 V

f

n

) + E V

f

f

,

(1 2. 1 2)

exponentul n aparţ inând mul ţ imii n [1 , 1 ] \{0}. Valoarea exponentului n depinde de caracteristicile materialelor M ş i f care alcătuiesc compozitul; astfel:

dacă n

= 1 , relaţ ia (1 2. 1 2) devine (1 2. 11 ) ş i agregatul compozit se

273

ELEMENTE DE STIINŢ A ŞI INGINERIA MATERIALELOR

comport ă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineş te condi ţ ia de izotensiune; un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu E M foarte sc ăzut (de exemplu, din cauciuc) în care sunt înglobate particule sferice cu E f foarte ridicat (de exemplu, din o ţ el); dacă n = 1 , relaţ ia (1 2. 1 2) devine (1 2.5) ş i agregatul compozit se comport ă ca un material compozit (cu fibre) care îndeplineş te condi ţ iile de izodeformaţ ie; un astfel de agregat compozit poate fi alcătuit dintr-o matrice cu E M foarte ridicat (de exemplu, din o ţ el) în care sunt înglobate particule sferice cu E f foarte scăzut (de exemplu, din cauciuc); agregatele compozite industriale având E M sc ăzut ş i E f ridicat au comportarea elestic ă descrisă de (1 2. 1 2) cu n (1 ;0), iar agregatele compozite cu E M ridicat ş i E f scăzut au comportarea elastic ă descrisă de (1 2. 1 2) cu n (0; 1 ). Ca ş i în cazul celorlalte tipuri de materiale compozite, relaţ iile de forma (1 2. 1 2) sunt valabile nu numai pentru estimarea caracteristicilor elastice ale agregatelor compozite, ci ş i pentru alte caracteristici fizico-mecanice (coeficientul de difuzie D, coeficientul de conductibilitate termică λ, coeficientul contracţ iei transversale µ etc.)

12.3. Lemnul – material compozit natural

Lemnul este unul din materialele compozite naturale cu fibre folosite pe scară largă în aplicaţ iile tehnice, în multe ţări (de exemplu, SUA sau Rusia) cantitatea de lemn utilizat ă anual pentru diverse construcţ ii industriale sau civile ş i în alte aplicaţ ii (din industria mobilei, industria chimică, agricultur ă etc.) dep ăş ind suma cantităţ ilor de o ţ el ş i beton întrebuinţ ate în aplicaţ iiile tehnice din toate ramurile economiei lor naţ ionale. Sursa din care se obţ ine acest material este în mod obiş nuit trunchiul arborilor; ca urmare, pentru studierea structurii lemnului se procedeaz ă la secţ ionarea trunchiului arborilor, aş a cum se arat ă în figura 1 2.8, aspectul secţ iunilor transversală (secţ iunea f ăcut ă cu un plan perpendicular pe axa longitudinal ă a trunchiului), radial ă (secţ iunea fă cut ă cu un plan care conţ ine axa trunchiului) ş i tangenţ ial ă (secţ iunea f ăcut ă cu un plan paralel cu axa trunchiului ş i normal unei raze a acestuia) obţ inute, sugerând eterogenitatea structural ă ş i anizotropia acestui material. Secţ iunea transversal ă f ă cut ă prin trunchiul unui arbore eviden ţ iaz ă (la scar ă macroscopică ), a ş a cum se poate observa în figura 1 2.9, urmă toarele zone structurale ale acestuia:

zona exterioară a trunchiului reprezintă scoarţa (coaja), care are o parte exterioară, numită ritidom (partea moart ă, cu aspect crăpat, brăzdat sau desprins în

274

Capitolul 12 Structurile si propriet ăţile materialelor compozite

solzi, în fâşii sau în placi) ş i o parte interioară , numită liber (partea vie, care se dezvoltă anual şi este alcătuit ă din vase, fibre liberiene şi ţ esuturi de parenchim);

zona interioar ă a trunchiului reprezint ă lemnul, care are o parte

exterioar ă , numit ă alburn (de culoare deschis ă, prin care se face circulaţ ia ascendent ă a sevei brute), o parte central ă , numit ă mă duv ă (format ă din ţ esuturi de parenchim rare, afânate ş i rezistente, care se distinge u ş or la tulpinile tinere ş i este mult diminuat ă la tulpinile arborilor maturi) ş i o parte intermediară , numit ă duramen (format din ţ esuturi moarte, ş i care are, la cele mai multe specii de arbori, culoarea mai închisă decât alburnul);

zona intermediară, situată între coajă şi lemn formată dintr-un singur strat de celule care determină creşterea în grosime a trunchiului reprezintă cambiul; celulele care alcătuiesc acest ţesut au propietatea de a se multiplica în mod continuu în timpul perioadei de vegetaţie a arborelui şi de a da naştere anual (spre interior) ţesuturilor care formează lemnul şi (spre exterior) ţesuturilor care formează liberul; straturile lemnoase care se formează anual datorită activităţii cambiului şi care determină creşterea în grosime a lemnului sunt numite inele anuale şi pot fi observate clar în secţiunea transversală, permiţând stabilirea vârstei arborelui.

ă , permi ţ ând stabilirea vârstei arborelui. Fig. 1 2.8. Schema sec ţ ion ă

Fig. 1 2.8. Schema sec ţionă rii trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului

trunchiului arborilor pentru studierea structurii lemnului Fig. 1 2.9. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore

Fig. 1 2.9. Zonele structurale ale trunchiului unui arbore

Structura la scar ă microscopică (constitu ţia anatomică ) a lemnului are,

a ş a cum se observă în figura 1 2. 1 0, urmă toarele elemente:

vasele lemnoase sunt ş iruri de celule alungite, golite de conţ inutul lor

celular, cu pereţ ii lignificaţ i, care alcătuiesc ţ esutul conductor al sevei brute;

275

ELEMENTE DE STIINŢ A ŞI INGINERIA MATERIALELOR

vasele lemnoase sunt de două feluri:

traheele (vasele perfecte sau vasele propriu-zise), la care pereţ ii transversali (care despart celulele componente ale vaselor) au dispă rut complet sau parţ ial, astfel că circulaţ ia sevei prin acestea se face ca prin niş te tuburi; traheidele (vasele imperfecte), la care pereţ ii transversali se păstreaz ă intacţ i sau ciuruiţ i, pe pereţ ii lor laterali existând multiple punctuaţ ii (mici porţ iuni circulare nelignificate ş i permeabile care permit comunicarea cu ţ esuturile sau vasele vecine;

fibrele lemnoase sunt ş iruri de celule moarte, alungite, cu pereţ ii groş i, lignificaţ i ş i cu spaţ iul interior (golit de conţ inutul celular) foarte îngust, strâns legate între ele (f ără spaţ ii inter celulare); fibrele lemnoase sunt elementele de

%

baz ă ale ţ esutului mecanic (de rezistenţă) al lemnului, ele constituind 40 din masa lemnului;

70

razele medulare sunt ş iruri de celule de parenchim aş ezate radial;

canalele rezinifere sunt canale căptuşite cu celule secretoare de răşină,

care apar în structura masei lemnoase a unor specii de arbori (molid, pin etc.).

masei lemnoase a unor specii de arbori (molid, pin etc.). Fig. 1 2. 1 0. Structura

Fig. 12.10. Structura la scară microscopică (constituţia anatomică) a lemnului

Datorit ă acestei constituţ ii anatomice, lemnul poate fi privit ca un material compozit având în structură fibrele lemnoase alcătuite din celuloz ă ş i o matrice (liant) alcătuit ă din hemiceluloz ă (celuloz ă cu grad relativ redus de polimerizare n < 200 ) ş i lignină (polimer cu reţ ea de fenol propan). Elementele chimice care

%), oxigenul

(44

compun matricea ş i fibrele acestui material sunt: carbonul (49

45

%) ş i hidrogenul (5

6

%).

50

276

Capitolul 12 Structurile si propriet ăţile materialelor compozite

La stabilirea propriet ăţ ilor de utilizare ale lemnului trebuie avute în vedere urm ătoarele aspecte:

lemnul, având structura unui material compozit cu fibre dispuse paralel, prezint ă o mare anizotropie a proprietăţ ilor fizico-mecanice;

propriet ăţ ile fizico-mecanice ale lemnului (ş i produselor confecţ ionate din lemn) sunt influen ţ ate sunstan ţ ial de umiditatea acestuia. Principalele propriet ăţ i fizico-mecanice ale lemnului ş i caracteristicile care se folosesc pentru exprimarea cantitativă a acestora se definesc în moduri similare ş i se determină prin încerc ări asem ăn ătoare celor utilizate în cazul materialelor metalice (v. cap.3). A. Densitatea lemnului se defineş te în trei moduri distincte: densitatea lemnului verde ρ u este masa unit ăţ ii de volum de lemn verde (cu umiditatea maxim ă), densitatea absolută ρ 0 este masa unit ăţ ii de volum de lemn anhidru (uscat artificial la 1 05 o C), iar densitatea conven ţional ă ρ c este raportul dintre masa de lemn anhidru ş i volumul de lemn verde (cu fibrele saturate de umiditate) din care aceasta sa obţ inut prin uscarea artificial ă a lemnului la 1 05 o C. B. Elasticitatea, plasticitatea ş i rezisten ţa la rupere a lemnului se definesc la fel ca în cazul materialelor metalice (v. scap. 3.2 ş i 3.3). Pentru determinarea caracteristicilor care pot exprima cantitativ aceste propriet ăţ i (modulul de elasticitate E, rezisten ţ a la rupere R m , alungirea procentual ă dup ă rupere A etc.) se folosesc (ca încercări de referinţă ) încercarea la tracţ iune ş i încercarea la compresiune; ţ inând seama de anizotropia propriet ăţ ilor lemnului, aceste încercări se efectueaz ă prin solicitarea monoaxial ă (la întindere sau la compresiune), în lungul fibrelor sau perpendicular pe direcţ ia fibrelor, a unor epruvete prelucrate din lemn, standardele care regelmenteaz ă modul de efectuare a încerc ărilor fiind: STAS 336 ş i STAS 629 1 (pentru încercarea la tracţ iune), STAS 86 ş i STAS 1 348 (pentru încercarea la compresiune). În figurile 12.11 şi 12.12 sunt prezentate (pentru exemplificare) curbele caracteristice convenţionale la tracţiune şi compresiune pe direcţia fibrelor pentru lemnul de fag, iar în figurile 12.13 şi 12.14 sunt redate aspectele specifice ale ruperii lemnului la astfel de solicitări. Influenţ ele prezenţ ei concentratorilor de tensiuni mecanice asupra comport ării la rupere a lemnului (la tracţ iune pe direcţ ia fibrelor) sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 1 2. 1 5. Trebuie precizat că împărţ irea tradi ţ ional ă a diverselor specii de lemn în categoriile: lemn de esen ţă moale ş i lemn de esen ţă tare foloseş te rezistenţ a mecanic ă numai ca un criteriu secundar, criteriul principal care stă la baza acestei calsificări fiind natura sezonier ă a arborilor din care provine lemnul, lemnul de esen ţă moale (având, în general, rezisten ţă mecanic ă relativ scăzut ă) provenind din arborii alor c ăror frunze rămân verzi tot timpul anului (brad, pin etc.), iar

277

ELEMENTE DE STIINŢ A ŞI INGINERIA MATERIALELOR

lemnul de esenţă tare (având, în general, rezistenţă mecanic ă ridicat ă) fiind ob ţ inut din arborii ale c ăror frunze se schimbă anual (stejar, fag etc.). C. Comportarea la rupere a lemnului se poate caracteriza cu ajutorul încercă rii la încovoiere statică (reglementat ă de STAS 337/2) al c ărei rezultat este rezistenţ a al rupere la încovoiere statică normal ă pe fibre R mis sau (ca ş i în cazul materialelor metalice, v.scap.3.7) cu ajutorul încercă rii de încovoiere prin ş oc cu ciocanul pendul (reglementat ă de STAS 338), al cărei rezultat este (de obicei) rezilienţ a (indicele de rezilienţă) KCV în J/cm 2 sau (uneori) rezistenţ a la rupere la încovoiere dinamică normal ă pe fibre R mid , în N/mm 2 . Aspectele specifice ale ruperii la încovoiere (statică sau dinamică ) a lemnului sunt sugerate de imaginile prezentate în figura 1 2. 1 6.

sugerate de imaginile prezentate în figura 1 2. 1 6. Fig. 1 2. 11 . Curbe

Fig. 1 2. 11 . Curbe caracteristice convenţionale la tracţiune pe direc ţia fibrelor pentru lemnul de fag

trac ţ iune pe direc ţ ia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. 1 2. 1

Fig. 1 2. 1 3. Aspectul ruperilor lemnului la trac ţiune pe direc ţia fibrelor

278

lemnului la trac ţ iune pe direc ţ ia fibrelor 278 Fig. 1 2. 1 2.

Fig. 1 2. 1 2. Curbe caracteristice convenţionale la compresiune pe direc ţia fibrelor pentru lemnul de fag

compresiune pe direc ţ ia fibrelor pentru lemnul de fag Fig. 1 2. 1 4. Aspectul

Fig. 1 2. 1 4. Aspectul ruperilor lemnului la compresiune pe direc ţia fibrelor

Capitolul 12 Structurile si propriet ăţile materialelor compozite

12 Structurile si propriet ăţ ile materialelor compozite Fig. 1 2. 1 5. Comportarea la rupere

Fig. 1 2. 1 5. Comportarea la rupere a lemnului în prezenţa concentratorilor de tensiuni:

a de tipul crestă turilor laterale; b de tipul orificiilor

crest ă turilor laterale; b − de tipul orificiilor Fig. 1 2. 1 6. Aspectul ruperilor

Fig. 1 2. 1 6. Aspectul ruperilor lemnului la încovoiere normală pe fibre:

a în cazul solicită rii la încovoiere statică ; b în cazul solicită rii la încovoiere dinamică

D. Duritatea lemnului se determină folosind mai multe metode:

Metoda Brinell (reglementat ă de STAS 24 1 7/2) utilizeaz ă ca penetrator o sferă (bil ă) din o ţ el; pentru determinarea durit ăţ ii prin aceast ă metod ă se apas ă

penetratorul sferic cu diametrul D, un timp τ d (τ d = 1 0

25 s), cu o forţă F, pe un

279

ELEMENTE DE STIINŢ A ŞI INGINERIA MATERIALELOR

eş antion (probă, epruvet ă, pies ă) din lemnul care se analizeaz ă, iar dup ă încetarea

acţ iunii forţ ei, se îndepă rteaz ă penetratorul ş i se m ăsoară diametrul d al urmei

l ăsate de acesta pe lemn (v. fig. 3.24). Duritatea Brinell (simbolizată HB) este o caracteristică mecanică definit ă (convenţ ional) ca fiind raportul dintre forţ a F, exprimat ă în kgf (1 kgf = 9,80665 N) ş i aria suprafeţ ei urmei l ăsate de acesta pe lemnul analizat S p , calculat ă cu relaţ ia (3. 1 7) ş i exprimat ă în mm 2 .

Metoda Janka (reglementat ă de STAS 24 1 7/ 1 ) utilizeaz ă ca penetrator

o sfer ă (bil ă ) din o ţ el cu diametrul D = 11 ,28 mm (având aria sec ţ iunii

ecuatoriale S e = 1 00 mm 2 = 1 cm 2 ); pentru determinarea durit ăţ ii prin aceast ă metod ă se apas ă penetratorul sferic, cu o for ţă cresc ă toare, pe un e ş antion (prob ă , epruvet ă , pies ă ) din lemnul care se analizeaz ă ş i se stabile ş te intensitatea

for ţ ei F (în kgf) care produce p ă trunderea penetratorului în lemn pe o adâncime

. Duritatea Janca (simbolizat ă HJ) este o caracteristic ă mecanic ă definit ă

(conven ţ ional) prin rela ţ ia HJ = F. E. Comportarea la solicitări variabile a lemnului se poate analiza construind (ca şi în cazul materialelor metalice, v. scap.3.9) curba de durabilitate la obseală (curba Wöhler). Aspectul acestei curbe (v. fig. 12.17) arată că în cazul lemnului (la fel ca la unele materiale metalice) se poate defini caracteristica numită rezistenţă la oboseală R O ; acestă caracteristică se modifică în funcţie de temperatura şi umiditatea lemnului aşa cum sugerează diagramele prezentate în figura 12.18.

h =

D

2

ă diagramele prezentate în figura 1 2. 1 8. h = D 2 Fig. 1 2.
ă diagramele prezentate în figura 1 2. 1 8. h = D 2 Fig. 1 2.

Fig. 1 2. 1 7. Curba de durabilitate la oboseală (Wöhler) a lemnului de molid

Fig. 1 2. 1 8. Modificarea rezistenţei la oboseal ă a lemnului de brad în func ţie de:

a temperatur ă ; b umiditate

280

Capitolul 12 Structurile si propriet ăţile materialelor compozite

Caracteristicile

fizico-mecanice

anterior

definite

permit

clasificarea

speciilor de lemn în categoriile precizate în tabelul 1 2. 1 .

Tabelul 1 2.1 . Clasificarea lemnului în func ţie de caracteristicile fizico mecanice

   

Valorile

Exemple de specii de lemn

Caracteristica

Categoriile de lemn

caracteristicii

 

Lemn foarte uşor

ρ u < 400

Balsa, salcie albă

Lemn uşor

ρ u = 400…500

Mahon, pin

Lemn moderat de greu

ρ u = 500…650

Mesteac ă n

Densitatea

Lemn greu

ρ u = 650…800

Carpen, fag

ρ

u ,

Lemn foarte greu

 

M

ă slin

kg/m 3

ρ u = 800… 1 000

Lemn extrem de greu

ρ u > 1 000

Guaiac

 

Lemn foarte moale

HJ < 350

Brad, balsa, pin

Lemn moale

HJ = 350…500

Mesteac ă n

Duritatea

Lemn mijlociu

HJ = 500…650

Ulm de câmp

HJ *

Lemn foarte dur

HJ = 650… 1000

Carpen, fag

 

Lemn extrem de dur

HJ > 1 000

Guaiac

Rezistenţa la compresiune paralelă cu fibrele

Lemn cu rezistenţă foarte slab ă

R mc < 30

Balsa

Lemn cu rezistenţă slab ă

R mc = 30…45

Mahon

Lemn cu rezistenţă bună

R mc = 45…60

Brad, mesteac ă n

R mc * ,

Lemn cu rezistenţă mare

R mc = 60…80

Fag, nuc

N/mm 2

Lemn cu rezistenţă foarte mare

R mc > 80

Guaiac

Rezistenţa la trac ţiune paralelă cu fibrele

Lemn cu rezistenţă foarte slab ă

R mt < 75

Plop tremur ă tor

Lemn cu rezistenţă slab ă

R mt = 75…90

Brad, ulm

Lemn cu rezistenţă bună

R mt = 90… 1 25

Nuc, pin

R mt * ,

Lemn cu rezistenţă mare

R mt = 1 25… 1 50

Mesteac ă n, fag

N/mm 2

Lemn cu rezistenţă foarte mare

R mt > 1 50

Carpen

Rezistenţa la încovoiere statică normală pe fibre

Lemn cu rezistenţă foarte slab ă

R mis < 65

Plop alb

Lemn cu rezistenţă slab ă

R mis = 65…85

Brad

Lemn cu rezistenţă bună

R mis = 85… 110

Pin

R mis * ,

Lemn cu rezistenţă mare

R mis = 11 0… 140

Carpen, fag

N/mm 2

Lemn cu rezistenţă foarte mare

R mis > 1 40

Mesteac ă n, nuc

 

Lemn cu rezilienţă foarte slab ă

KCV < 3,0

Balsa

Rezilienţa KCV * , J/cm 2

Lemn cu rezilienţă slab ă

KCV = 3,0…4,5

Brad, pin

Lemn cu rezilienţă bună

KCV = 4,5…6,0

Mahon

Lemn cu rezilienţă mare

KCV = 6,0…9,0

Mesteac ă n

 

Lemn cu rezilienţă foarte mare

KCV > 9,0

Fag, nuc

* caracteristicile se determin ă pe lemnul cu umiditatea de 1 2 %

Lemnul brut se prelucreaz ă sub form ă de semifabricate destinate utiliz ă rii în diverse aplica ţ ii tehnice (construc ţ ii civile sau industriale, mobilier, ambalaje etc.). Principalele categorii de semifabricate realizate din lemn brut

28 1

ELEMENTE DE STIINŢ A ŞI INGINERIA MATERIALELOR

sunt bu ş tenii ş i cheresteaua de diverese sortimente: grinzi, dulapi, scânduri, ş ipci, rigle; aceste sortimente se pot supune unor tratamente termice, chimice sau termochimice (de tipul celor prezentate în tabelul 1 2.2), în scopul obţ inerii unor caracteristici de utilizare convenabile. Din lemn brut, buşteni, cherestea şi/sau aşchii de lemn se realizează şi alte tipuri de semifabricate, care, datorită structurii şi proprietăţilor pe care le prezintă, aparţin, de asemenea, clasei materialelor compozite: principalele tipuri de astfel de semifabricate sunt: furnirul (semifabricat plan, cu grosimea de 0,5…3,0 mm, care se obţine prin derulare centrică sau tăiere plană din buşteni sau cherestea), placajul (semifabricat stratificat din furnire tehnice), lemnul stratificat, panelul (semifabricat alcătuit dintr-un miez de şipci şi feţe din furnir cu fibrele perpendiculare pe direcţia fibrelor miezului), plăcile celulare (semifabricate de tip panou, alcătuite dintr-o ramă de lemn şi un miez din lamele sau hârtie, acoperite pe ambele feţe cu placaj), plăcile din aşchii de lemn – PAL, realizate în diverse sortimente: plăci de interior presate perpendicular pe feţe (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi presate perpendicular pe feţe), plăci de interior presate perpendicular pe feţe – PAL.AI (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină ureoformaldehidică şi care au înglobate substanţe de protecţie contra ciupercilor, insectelor xilofage şi focului), plăci de exterior presate perpendicular pe feţe – PAL.CON (obţinute din aşchii de lemn încleiate cu răşină fenolică, încleierea fiind rezistentă la fiereberea în apă, la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage), plăci melaminate din aşchii de lemn – PAL.M (plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe, prin presare la cald, cu unul sau mai multe pelicule de răşină sintetică, peliculele de suprafaţă fiind din răsină melaminică), plăci emailate din aşchii de lemn PAL.SET (plăci din aşchii de lemn înobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu, grunduri, imprimări, emailuri şi lacuri, destinate fabricării mobilierului sau utilizării în lucrările interioare de construcţii), plăci extrudate din aşchii de lemn – PAL.Ex (obţinute din aşchii de lemn presate la cald prin extrudare şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic) etc. şi plăcile din fibre de lemn – PFL, realizate în diverse sortimente: plăci cu densitate medie – PFL.DM

kg/m 3 , destinate fabricării mobilierului sau utilizării în

(PFL cu densitatea ρ = 500

lucrările interioare de construcţii), plăci dure – PFL.D (obţinute prin împâslirea şi presarea fibrelor de lemn, cu sau fără adaosuri de lianţi, având densitatea ρ > 800 kg/m 3 ), plăci stratificate din PFL.D (plăci cu grosimea s > 12 mm, obţinute prin lipirea mai multor straturi de PFL.D), plăci decorative (plăci din PFL.D având aplicat pe una din feţe un strat subţire de pastă mecanică albă sau colorată în diverse nuanţe), plăci emailate (plăci din PFL.D, finisate prin acoperirea uneia din feţe cu o peliculă de email sau lac pe bază de răşini sintetice uscată la cald), plăci melaminate (plăci din PFL.D finisate aplicând, prin presare la cald, pe una sau ambele feţe, folie de hârtie impregnată cu răşină melaminică), plăci fonoabsorbante (obţinute prin perforarea sau înţeparea suprafeţelor unor PFL moi şi poroase şi destinate utilizării la finisajele interioare şi tratamentele fonoabsorbanete ale construcţiilor) etc.

800

282

Tabelul 12.2. Principalele date privind tratamentele aplicate semifabricatelor din lemn

Denumirea

 

Principalele date privind regimul tratamentului

tratamentului

Scopurile aplică rii tratamentului

 

Înlăturarea diferenţelor de culoare între alburn şi duramen, prin aburire

 

obţinându-se o nuanţă uniformă roşie – cărămizie, asemănătoare lemnului de mahon.

Se folosesc camere speciale de aburire şi se parcurg trei etape:

Distrugerea agenţilor biologici existenţi în lemn (ciuperci şi insecte

xilofage) si blocarea fenomenelor de încingere şi r ă scoacere.

 

înc ă lzirea

camerei

la

Reducerea tensiunilor reziduale din lemn şi evitarea defectelor cauzate de acestea (deforma ţ ii, cr ă p ă turi etc.).

99…100 o C în 4…12 ore;

ABURIREA

 

înc ă lzirea completă a

Reducerea contragerii şi umflă rii specifice prin modificarea punctului de satura ţie în ap ă al fibrelor.

lemnului la 99…100 o C în 8…18

ore;

Reducerea umidităţii lemnului cu 20…30 % în primele ore dup ă aburire, ca urmare a evapor ă rii mai intense a apei din lemnul încă lzit.

 

aburirea

propriuzisă ,

la

99…100 o C, timp de 24 ore.

Cre şterea caracteristicilor de rezistenţă mecanic ă

 

USCAREA

Mic şorarea umidit ăţ ii prin men ţinerea îndelungată a lemnului în depozite de uscare (cu lungimea de 50…100 m ş i lăţimea de 30…50 m).

Cheresteaua cu grosimea sub 25 mm se menţine 22…60 zile, iar cheresteaua cu grosime mare (75…80 mm) se menţine 70…250 zile

ÎN AER

USCAREA ÎN

   

Mic şorarea umidit ăţ ii prin men ţinerea lemnului în instala ţii de tip tunel cu aer cald şi umed.

Uscarea la 70…100 o C, cu viteza de circulaţie a aerului 3…6,5 m/s.

INSTALAŢ II

INDUSTRIALE

USCAREA

Mic şorarea umidit ăţ ii prin men ţinerea lemnului în instsla ţii speciale de tratare în vid.

Uscarea se realizeaz ă printr-o succesiune alternantă de perioade de înc ă lzire la presiune atmosferic ă , cu peioade de men ţinere în vid

ÎN VID

 

Conservarea buştenilor împotriva r ă scoacerii şi cr ă p ă rii în timpul verii rin imersare sau stropire cu ap ă .

 

PREZERVAREA

Antiseptizarea lemnului înainte de uscare (cu paste antiseptice aplicate

LEMNULUI

upeficial).

 

Protecţia cherestelei împotriva crăpării, prin tratarea capetelor cu aracet

 

produs pe bază de poliacetat de vinil) sau folosind elemente mecanice de protecţie.

ELEMENTE DE STIINŢ A ŞI INGINERIA MATERIALELOR

12.4. Materialele compozite durificate cu fibre

Compozitele durificate cu fibre (având structura alcătuit ă dintr-o matrice (M) în care sunt înglobate fibre (f) cu rezistenţă mecanică ridicat ă, orientate unidirecţ ional) reprezint ă clasa de materiale compozite cu cele mai mari perspective de dezvoltare ş i de utilizare în aplicaţ iile tehnice. Pentru a justifica aceast ă afirmaţ ie este necesar să se cunoască mai în detaliu aspectele principale ale mecanismului durificării cu fibre a materialelor, unele din acestea fiind prezentate în scap. 1 2.2 – cazul A:

Comportarea solidar ă a componentelor la solicitarea mecanic ă la tracţ iune în lungul fibrelor a unui astfel de compozit este determinată de legă turile interfaciale puternice create între M ş i f la elaborarea materialului;

Rezistenţa mecanică ridicată a unui astfel de compozit se obţine dacă fracţia

volumică a fibrelor înglobate în material este suficient de mare, astfel că orice porţiune din materialul matricei se află integral într-o zonă de acţiune a unei fibre. Datorit ă comport ă rii solidare a ansamblului M – f, la solicitarea la tracţ iune în lungul fibrelor a materialului compozit se genereaz ă tensiuni mecanice atât în f, cât ş i în M; matricea (care, aş a cum arat ă schema din fig. 1 2.3, are tendinţ a de a se deforma mai mult) induce în fibre tensiuni de întindere σ f , iar prin reacţ iune se dezvolt ă în matrice (pe direcţ ia paralel