MODELE EUROPENE DE DESFASURARE A
EDUCATIEI FIZICE
Dezvoltarea calităţilor fizice şi psihice necesare luptătorului este
realizată în armatele moderne în sistemul de educaţie fizică, sistem ce
porneşte de la tradiţiile naţionale, care îmbină activităţile individuale de efort
fizic un caracter spontan, cu activitatea organizată în organizaţii voluntare de
educaţie fizică şi sportive..Componenta practică, cu adevărat utilă procesului
de pregătire a luptătorului modern o constituie pregătirea fizică. Funcţia şi
poziţia pregătirii fizice în armatele moderne sunt stabilite prin statutul ei, ca
fiind una din principalele discipline ale instruirii trupelor. Această realitate este
consfinţită prin legi, regulamente, adaptate fiecărei armate în parte, dar având
stabilite în general, aceleaşi obiective şi caracteristici . De alungul timpului au
existat preocupari pentru dezvoltarea si maximizarea sistemului insa
intotdeauna s-a pornit de la inceputurile istorice ale [Link]
permanentă a armatelor a impus orientarea procesului instrucţiei spre
finalitatea sa, ce se stabileşte în funcţie de cerinţele şi scopurile războiului.
Armatele întotdeauna pentru a fi apte de război, pregăteau un anumit tip de
soldat, capabil să intre în luptă când i se cere şi pentru a obţine
[Link] de formare a luptătorilor în armatele moderne, de realizare a
scopurilor şi obiectivelor misiunilor este însă complex, de aceea fenomenul
militar contemporan se cere studiat în toată profunzimea sa, preocupările,
tendinţele şi perspectivele în pregătirea de luptă a armatelor moderne
reprezentând unul din elementele definitorii ale acestuia.(Flynn,F,1991)
Caracteristici ale desfasurarii educatiei fizice in Europa
Caracteristici si obiecive
Ca obiective fundamentale, educatia fizică trebuie să determine
maximizarea componentelor moral-volitive şi fizice ale capacităţii de luptă, să
ajute la creşterea sănătăţii mentale şi fizice generale a militarilor, să dezvolte o
rezistenţă la stările de oboseală, foame, teamă, panică dar şi la o multitudine
de factori de solicitare fizică şi psihică pe timpul luptei, să dezvolte spiritul
combativ, hotărârea, curajul şi coeziunea de grup. (Dragnea A,Teodorescu
Mate 2002)O bună pregătire fizică duce la sporirea puterii de supravieţuire în
condiţii nefavorabile de luptă şi ajută la rezolvarea rapidă a diferitelor
probleme ivite în îndeplirea misiunilor. Sarcina principală a pregătirii fizice este
de a ajuta la îmbunătăţirea permanentă a calităţilor fizice generale (forţa,
viteza, rezistenţa, coordonarea) prin forme şi metode specifice.
Obiectivele speciale ale educatiei fizice militare se referă la instruirea
cerută de specificul şi particularităţile armei. Prin urmare acestea vizează:
- dezoltarea capacităţii motrice a militarilor;
- însuşirea şi perfecţionarea procedeelor de autoapărare şi luptă
corp la corp, în condiţii dificile;
- adaptarea rapidă şi eficientă la cerinţele fizice şi psihice
deosebite ale câmpului de luptă;
- creşterea capacităţii de rezistenţă la eforturi îndelungate şi
refacerea rapidă a forţelor;
- prevenirea îmbolnăvirilor, accidentelor şi înlăturarea efectelor
negative ale serviciului militar (boli profesionale);
- îmbunătăţirea aspectului fizic exterior.
Caracteristicile educatiei fizice militare sunt:
- este o activitate obligatorie pentru toate categoriile de
personal;
- se desfăşoară cu regularitate pe o perioadă lungă de timp,
necesitând stabilirea unor etape cu obiective riguros precizate;
- modelează spiritul competitiv şi de echipă al militarilor;
- reprezintă un mijloc de integrare socială la nivel naţional şi
internaţional;
- constituie o latură esenţială a educaţiei integrale şi
permanente în cadrul sistemului de instrucţie militară;
- este domeniul cu cele mai eficiente mijloace de recuperare
fizică şi psihică a militarilor;
- are scopuri precise, clare de perfecţionare a capacităţii
motrice a militarilor, necesare îndeplinirii eficiente a misiunilor ce le revin.
În procesul de pregătire fizică se ajunge la formarea intenţionată a
diverselor elemente ale structurii de pregătire fizică a militarilor, şi anume:
o a capacităţilor motorii;
o a deprinderilor motorii speciale;
o a rezistenţei fizice;
o a mecanismelor de reglare psihică.
Educatia fizică este capabilă să asigure în rândul armatelor moderne
dezvoltarea capacităţii fizice şi psihice necesare luptătorului care va acţiona în
câmpul de luptă al viitorului.( Clausewitz,1982)
Modele ale sistemului de Educatie fizica in unele tari din Europa
Inspirate din concepţiile pedagogice generale,modelele de pregatire au fost
adoptate specificului şi ţelurilor politice ale statelor [Link]ârşitul
secolului XIX şi începutul secolului XX marchează începutul unei perioade de
mari frământări privitoare la teoria conţinutului şi formelor de promovare a
educaţiei fizice în armată.(Stanciulescu,R,2008) Ţinând cont de faptul că lupta
armată este în acest timp un complex, educaţia fizică devine tot mai legată de
evoluţia fenomenului militar şi ca rezultat al acestor frământări, apar o serie de
curente, metode sau modele de promovare a educaţiei fizice în armatele
naţionale.
Modelul francez, a fost pus la punct de Georges Herbert, ofiţer al
marinei de război, care a propus şi a introdus în armata franceză a începutului
secolului XX, o metodă nouă de pregătire în rândul armatei sub numele de
„metoda naturală”, bazată pe observaţiile făcute în urma lungilor călătorii
întreprinse în lumea întreagă. Metoda sa urmărea respectarea unor reguli
naturale de viaţă ale oamenilor, adică a încercat să respecte modul „natural” –
alergare, efort fizic – al unor militari care proveneau din „triburi exotice”, cu
corpuri bine modelate, înotători, excelenţi alergători şi căţără[Link]ă în
armata franceză această tehnică presupunea ca pregătirea să se facă pe grupe
mari de luptatori si pe perioade relative lungi de timp.În concepţia sa militarul
trebuia să obtina un nivel de dezvoltare prin întrebuinţarea mijloacelor avute
la indemina şi practica raţională a exerciţiilor „utilitare indispensabile”.
Acestea erau şi adevărate exerciţii instructiv-educative. Exercitiile cele mai
eficiente erau; mersul si alergarea, săriturile pest iferite obstacole, căţărareile,
înotul,luptele si transportul de echipemente. Metoda aplicată pe scară largă în
armata franceză, în prima parte a secolului XX, nu s-a întemeiat pe „date
ştiinţifice”, ci a avut la bază observaţia şi cercetarea empirică, luându-se ca
model exerciţiile grecilor vechi. Arta statutară a grecilor ne arată că prin
exerciţii fizice ei au reuşit să obtina performante deosebite. Aceasta metoda
urmărea să facă militari bine echilibraţi din punct de vedere fizic calităţi fara
de care ofiţerul nu ar mai fi ofiţer iar soldatul nu ar mai fi [Link] sa şi
practicile de instruire pe care le propunea Herbert au stârnit şi multe critici din
partea altor şcoli sau ofiţeri. Dintre acestea cele mai multe îi contestau:
caracterul empiric al acesteia, care decurgea din faptul că metoda sa nu era
legată de descoperirile ştiinţ[Link]ţii aveau obiecţii asupra metodei
„naturale”asa cu o numea Herbert deoarece nu corespundea necesităţilor
practice ale civilizaţiei contemporane fiind empirică şi urmarind numai
dezvoltarea unor calitati precum forta si rezistenta .Cu toate acestea eficienţa
acesteia a fost dovedită prin buna pregătire din punct de vedere fizic a armatei
franceze în primul război mondial. Armata română s-a inspirat în educarea
calităţilor fizice ale ostaşilor, din modelul francez, în perioada de început al
secolului XX când în mare parte a preluat de la ei modelul instruirii şi educării
ostaşilor.
Modelul german avea un caracter pronunţat naţionalist al educaţiei
fizice. Exerciţiile fizice erau puse şi în slujba educaţiei naţionale. Educaţia fizică
a evoluat pe parcursul a doua etape: perioada dinaintea primului război
mondial, şi cea desfasurata in peioada interbelica.În prima etapă (1900-1914)
accentul în pregătirea fizică a armatei se punea pe exerciţii fizice, în special cele
din categoria gimnasticii dar şi altele prin care se formau desprinderi pentru
sărituri, urcări, căţărări, orientare, aprecierea şi învingerea greutăţilor din
teren.A doua etapă (1919-1939), se caracterizează printr-o amplă acţiune de
pregătire a revanşei pentru înfrângerea suferită în primul război [Link]
cauza masurilr politice impuse in aceasta perioada educatia fizica a primt un rol
deosebit capatind un pronuntat character aplicativ [Link] rol conferit
educaţiei fizice a atins apogeul in perioada1933-1945. Conducerea regimului
hitlerist a preluat toate asociaţiile şi organizaţiile sportive într-una singură
numită Hittlerjugend .(Lehman,W,2000) Prin lege, tineretul german trebuia
educat în spiritul militarismului german şi în afara sistemului şcolar beneficiind
de un sistem de pregaire fizica complex desfasurat pe o perioada lunga de
timp.În acest program organizat în Germania nazistă tânărul parcurgea, aşadar,
patru perioade de pregătire fizică: în şcoală, în Hitlerjugend, în „serviciul de
muncă” şi în forţele armate, pentru a se deprinde cu exerciţiile fizice stabilite.
Astfel tineretul hitlerist a devenit o forţă principală în angrenajul uriaşei maşini
de război germane.
Modelul ţărilor nordice .
Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda şi Islanda adopta un model
care are particularităţi şi trăsături distincte .Modelul suedez de pregătire (Per
Henrik Ling, creatorul educaţiei fizice suedeze), îl întâlnim în linii mari şi în
armatele celorlalte ţări nordice. Acesta avea la bază principii care vizau
dezvoltarea fizica si psihica a organismului uman .Se pornea de la etimologia
latină a termenului (principium = bază, temei, început sau princeps = primul, cel
mai important), care defininea principiile de instruire drept teze fundamentale,
exigenţe de maximă generalitate, cu caracter legic, a căror respectare asigură
eficienţa, potrivit următoarei scheme:
BENEFICII FIZICE
SISSI MORALE
PROIECTARE ORGANIZARE DESFASURARE
PRINCIPII DE BAZA
- Principiul dezvoltării armonioase,care avea ca obiectiv principal dezvoltara
organismului in totalitatea sa urmarindu se obtinerea unei posture corporale
armonioasae.
-Principiul selecţiei exerciţiilor. Exerciţiile fizice trebuiau să fie alese astfel incit
sa nu prezinte pericol de accidentare eliminindu se mişcările inutile, chiar
primejdioase cu caracter violent la anumite aparate de gimnastică (bare, inele
[Link] selecţiei exerciţiilor era limitativă. Din acest punct de vedere
dacă s-ar aplica acest principiu, exerciţiile cu caracter sportiv de astăzi ar trebui
excluse..
-Principiul gradării exerciţiilor. Acest principiu urmarea o desfasurare a
exercitiilor de la cele simple la cele complexe urmarindu se atit evitarea
accidentarilor cit si insusirea si dezvoltarea deprindrilor intr un ritm mult ma
sigur si mai usor.
- Principiul preciziei mişcărilor care urmarea ca orice mişcare să aibă o formă
precisă, de a inceput pina la [Link] mişcărilor promovate de acest
model este evidentă cu atât mai mult cu cât armatele, unde acesta era aplicat,
promovau şi exerciţiile fizice cu caracter special care ţineau de ramuri sportive
ca tirul, scrima şi atletismul (marşuri, alergări etc.)Caracterul naţional al acestui
model era dat în primul rând de specificul climei şi reliefului, punându-se
accent major şi pe instrucţia pe schiuri şi în condiţii de temperaturi. Criteriul
alegerii exerciţiilor era dat de utilitatea lor, iar scopul acestora devenea astfel
bine definit. Recurgând la eforturi gradate, acestea dezvoltau sănătatea
corpului omenesc, forţa, rezistenţa şi elasticitatea. Se dezvolta în acelaşi timp
energia, stăpânirea des sine şi curajul, calităţi indispensabile oricărui militar din
trecut, prezent şi viitor.
Modelul englez pornea de la ideea educaţională concretizată în tipul
„Christian gentleman” (Gentilom creştin) care croieşte omul prin trăsăturile
perfecţiunii fizice şi morale. La acestea erau adăugate un plus de convingeri
creştine şi cristalizează o metodă originală în ceea ce priveşte exerciţiile fizice.
Acest fapt face ca educaţia fizică să fie învăluită în atmosfera mistică a unei
educaţii [Link] urmarea realizarea unui moral bun prin intermediul
activitatilor fizice.Întemeietorul acestui model Thomas Arnold, considerat
întemeietorul educaţiei fizice prin sport, pornea de la principiul conform căruia
n organism puternic si rezistent cotribuie la formarea unui moral ridiat.
(Jones,M;Smith,N ;Burns,D,2022)Rezultatul a fost crearea unui sistem de
educaţie bazat pe practicarea exerciţiilor. Modelul englez nu se aseamăna cu
modelele francez, german sau [Link] mai întâi la nivelul societăţii
engleze şi apoi şi în armată, acest model se concretiza prin practicarea
exerciţiilor fizice tradiţionale în societatea engleză: mersul, alergarea, saltul,
boxul, lupta. Militarii, în special ofiţerii (proveniţi din clasa dominantă),
practicau unele sporturi precum canotajul, crichetul, tenisul şi mai ales
sporturile de echipă. În fapt Anglia a fost leagănul sporturilor de echipă (fotbal,
rugby etc), practicate în epoca modernă. Aceste jocuri de echipă au dat impuls
spiritului de emulaţie şi cultivau prezenţa de spirit, spiritul practic, stăpânirea
de sine. (Lacher,A,2001)
Nu în ultimul rând s-a urmărit întărirea disciplinii raţionale, consimţite, faţă de
ordinele celui care conducea. Aceasta oncepţie car sta la baza noiunii de fair-
play prespunea reguli stricte de respectare a adversarulu si a regulilor
competitiei. Modelul a prins foarte bine pentru că era adecvat modului englez
de a gândi şi de a pregăti forţa sa de dominaţie colonială. Acesta, extins la
nivelul întregii societăţi nu numai în armată aducea o contribuţie importantă la
dezvoltarea spiritului de întreprindere, de explorare, de cucerire.(Foch,F,1976)
Sfârşitului secolului al XIX-lea a fost marcat de un alt curent de gândire,
cel al lui Herbert Spencer care considera educaţia fizică esentiala in viata de zi
cu zi iar exerciţiul fizic avea un caracter prin excelenţă [Link] a introdus
educatia fizica în complexul educaţiei integrale şi a susţinut cu consecvenţă
necesitatea practicării raţionale a exerciţiilor fizice. În lucrarea sa
fundamentală „Despre educaţia intelectuală, morală şi fizică” [Link] a
formulat că exerciţiile fizice care aveau ca scop călirea militarilor trebuiesc
extinse la nivelul întregii societăţi. (Schamber,G,2005) Spencer mai afirma că,
însuşirile fizice sun eseniale si olositoare in viata de zi cu zi. Această viziune
asupra exerciţiilor fizice a înlăturat multe prejudecăţi ale societăţii engleze din
epocă şi a stimulat gândirea corectă şi în armată. Astfel a reuşit să sublinieze
importanţa educaţiei fizice în complexul preocupărilor atât de ordin militar cât
şi al vieţii sociale.
[Link]
Aceste modele au fost cunoscute de teoreticienii şi practicienii
fenomenului militar românesc de la începutul secolului XX. Pionieratul în
abordarea ştiinţifico-medicală a fenomenului educaţional din punct de vedere
fizic în societatea românească a fost realizat de ofiţeri ai armatei române
pregătiţi în instituţiile de specialitate ale acestor ţări. Modelele de pregătire
fizică din armata română la începutul secolului XX vizau tocmai aspectele
fundamentale ale pregătirii fizice practicate în armatele acestor ţări. Caracterul
aplicativ-militar al sportului a fost dat de exerciţiile fizice executate în armatele
ţărilor din Europa şi America. O întrebare stăruie în mintea noastră: de ce
armata a fost cea care a dat primele personalităţi marcante din acel domeniu?
Sau, de ce apariţia fenomenului complex care este educaţia fizică şi sportul
este atât de mult legată de evoluţia fenomenului militar? Un răspuns se poate
da numai urmărind exerciţiul fizic şi din perspectiva funcţiei sale
[Link] modului de desfasurare a activitatilor fizice si de catre
alte armate reprezinta pentru teoreticienii militari o moalitate concreta si utila
prin care pot fi inbuatatite atit performantele cit si sistemul de
planificare,organizare si desfasurare a acestora.
