Srmanul Dionis de Mihai Eminescu -oper a fantasticului romantic-

Srmanul Dionis este prima nuvel fantastic din literatura romn, Eminescu iniiind un fantastic realizat prin mbinarea planului real cu cel fantastic.Nuvela Sarmanul Dionis prezinta un grad de radicalitate si de noutate fata de tot ce se scrisese in literatura noastra pana in acel moment incat nu putea sa nu contrarieze.
Proza fantastica presupune, conform lui Pierre-Georges Castex, o intruziune brutala a misterului in cadrul vietii reale. Dintre caracteristicile fantasticului, in nuvela se observa: nelinistea personajului, ezitarea lui si a cititorului, compozitia gradata a naratiunii, finalul ambiguu, disparitia reperelor de timp si spatiu la aparitia supranaturalului. Nuvela fantastica este o specie epica in proza, cu o constructive riguroasa, angrenand doua planuri narative (al realitatii, respectiv, al evenimentului misterios), in care evolueaza personajul aflat in imposibilitatea de a da o explicatie intamplarilor.Nuvela fantastica are tema, motive, conflict, relatii temporale si spatiale specifice. Titlul nuvelei sugereaza conditia existentiala o omului de geniu care nu se poate adapta unei societati mediocre. Protagonistul nuvelei, Dionis, era un copist modest care avea o situatie materiala precara . Tatal sau murise intr-un spital de alienate dup ace asteptase multa vreme o mostenire din partea familiei. Dionis mostenise de la acesta doar un portret din tinerete in care isi regasea propiile trasaturi si cu care purta lungi dialoguri imaginare. Intr-o seara ploioasa si rece, el a zarit in casa vecina profilul unei tinere in alb, o noua Ofelie, de care s-a indragostit. Dionis era pasionat de lectura cartilor vechi de astrologie si de filozofie , pe care i le imprumuta anticarul Riven. Incercand sa descifreze semnele cartii de astrologie, Dionis a iesit din propiul timp, intorcandu-se in urma cu 500 de ani in vremea lui Alexandru cel Bun, sub chipul lui Dan. Motivul regresiunii in timp si a metempsihozei sunt caracteristicile operei fantastice. Calugarul Dan i-a marturisit dascalului Ruben ca a avut revelatia trairii intr-o lume moderna sub numele de Dionis La nivel verbal, viziunea narativa este cea din spate, naratorul fiind de persoana a treia, heterodiegetic. In ciuda monologului de la inceputul nuvelei, Eminescu il manipuleaza pe cititor astfel incat sa impartaseasca un punct de vedere diferit de cel al lui Dionis. Prin interventia ironica a naratorului, ce are menirea de a destinde atmosfera creata de meditatia impresionanta a lui Dionis, lectorul nu are decat optiunea de a adopta viziunea rationala propusa de acesta: simple cugetari ale unui suflet nelinistit. Intamplarea (calatoria in timp) a lui Dionis poate fi explicata in doua moduri, precum propune si naratorul: rational-cum ca totul a fost un vis, si irational teoria lumii construite ca pe baza unei piese de teatru, unde actorii voind a reprezenta o armata mare, trec pe scena, inconjoara si reapar iarasi, fiind mereu aceiasi pentru regizor, dar parand mereu altii pentru spectator.

La nivel sintactic, din punct de vedere compozitional, observam ca textul se bazeaza pe simetria intre doua destine: cel al lui Dionis si cel al lui Dan. Purtatori ai aceleiasi initiale, acestia au aceeasi conditie sociala, sunt despartiti de familie (Dionis fiind orfan, iar Dan urmand calea monahala), sunt pasionati de metafizica (dar in acelasi timp visatori(, avand cate un maestru spiritual care au nume asemanatoare: Riven si Ruben. In nuvela este prezent motivul umbrei si al dublului. Umbra lui Dan isi are ca analog portretul tatalui lui Dionis.Iubitele acestor doua personaje poarta numele de Maria (simbolizand iubirea pura, absoluta, acest fapt reiesind si din descrierea aspectului lor: cu par de aur, caci toate idealurile sunt blonde, cu ochi albastri si cuviosi etc.) Paralelismul este accentuat in fragmentul visului de dupa lesinul lui Dionis, cand cele doua lumi, cele doua epoci, par sa se imbine, elementele lor intretainduse. Astfel, lui Dionis i se pare ca vede umbra cu ochi albastri (care era de fapt protretul tatalui) cum este vandut de catre Ruben(mai bine zis Riven) diavolilor (doctorului si tatalui Mariei). La nivel semantic regasim teme specifice fantasticului: pactul cu diavolul (Dan isi lasa umbra pe Pamant, ceea ce este echivalent cu vinderea sufletului diavolului); credinta in metempsihoza, transmigratia sufletului, sau reincarnarea; androginulreprezentat prin portretul tatalui lui Dionis; calatoria cosmica; metamorfoze: Ruben se transforma in diavol si Pamantul e redus la dimensiunile unei margele. La nivel simbolic, nuvela reda dorinta omului de a trai o alta existenta a arheului sau. Experienta filosofica a lui Dionis este menita a-l conduce la intelegerea rostului si locului sau in lume. Acest tanar (in ipostaza calugarului Dan) traieste neputinta omului de a atinge absolutul cu mintea, deoarece gandirea este limitata, iar singura ce il poate apropia de divinitate este iubirea. Esecul vietii lui Dan este alungarea din Paradis si reincarnarea in Dionis, dupa cinci sute de ani, urmata de o viata mediocra petrecuta cu Maria. In mitologia greaca, Dionis, zeul vegetatiei, este omorat de titani din gelozia Herei. Renascut, se explica natura duala a omului: din fiinta divina, dar si din cenusa titanilor, dezlegandu-se astfel enigma vietii succesive. Fiindca textul prezinta confruntarea dintre real si ireal, rational si irational, teme specifice, prezinta ezitarea, ce se pastreaza pana la sfarsit, posibilitatea de a alege o interpretare (rationala sau irationala) fiind imposibila, opera Sarmanul DIonis apartine fantasticului pur.