Sunteți pe pagina 1din 4

Capitularea Japoniei

{
 15 august 1945:la câteva
zile după bombele atomice
de la Hiroshima și
Nagasaki, și invazia
sovietică din Manciuria,
Japonia Imperială
capitulează în fața Aliaților,
punând capăt celui de-Al
Doilea Război Mondial.

 6 august: americanii aruncă asupra Hiroshimei prima bombă atomică.


Două zile mai târziu, încălcând pactul de neutralitate sovieto-japonez,
URSS declară război Japoniei și, imediat după miezul nopții, pe 9
august, invadează Manchuko. În aceeași zi, la câteva ore distanță, a
doua bombă atomică americană distruge orașul Nagasaki.
Rolul bombelor atomice în capitularea japoneză

 Atacul de la Hiroshima și atacul sovietic au avut o influență profundă asupra


premierului Suzuki și asupra ministerului de externe Shigenori, care și-au dat seama
că guvernul trebuie să pună capăt războiului imediat. Însă înalta conducere a Armatei
japoneze a subestimat amenințările. Spre exemplu, Amiralul Toyoda, șeful Statului
Major al Marinei, credea că Statele Unite nu reușiseră să construiască decât o singură
bombă atomică. Strategii americani, anticipând însă o reacție de genul acesta, aveau
în plan un al doilea atac atomic, tocmai pentru a-i convinge pe japonezi că SUA
dispun de un număr mare de asemenea bombe pe care nu s-ar sfii să le folosească
pentru a forța capitularea japoneză.
 Două săptămâni mai târziu, Japonia
este ocupată de puterile aliate.
Ceremonia de capitulare are loc în data
de 2 septembrie, la bordul navei
americane USS Missouri. Oficialii
japonezi semnează atunci actul oficial
de capitulare, punând capăt războiului.
Au existat însă soldați japonezi din Asia
și insulele din Pacific care au refuzat să
se predea. Unii nici nu au știut că
războiul se terminase:este cazul faimos
al lui Hiroo Onoda, soldatul care s-a
predat abia în 1974.
 Starea de război dintre Japonia și Aliați
se termină oficial prin intrarea în
vigoare a Tratatului de a San Francisco,
în aprilie 1952. Patru ani mai târziu, în
1956, Japonia și Uniunea Sovieetică
semnează tratatul de pace.

S-ar putea să vă placă și