Bătălia de la Halhin Gol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bătălia de la Halhân Gol (în mongolă Халхын голын

байлдаан; în rusă Бои на Халхин-Голе; In japoneză ノ
モンハン事件 Nomon-Han Jiken;) a fost o luptă Parte a Războiul Sovieto-Japonez de
decisivă în războiul nedeclarat sovieto-japonez de frontieră
frontieră, în care în anul 1939 lângă râul Halha s-au dus
lupte între Uniunea Sovietică, Mongolia și Imperiul
japonez.

Acest război nedeclarat s-a derulat în trei perioade bine

definite:

în prima perioadă s-au confruntat forțe limitate

de-o parte și de alta, care s-a terminat cu Soldați japonezi trecând peste râul Halha (Halhân
înfrângerea japonezilor Gol)
Informații generale
a doua perioadă este cea a ofensivei japoneze
Perioadă 11 mai 1939 - 16
în iulie care s-a terminat printr-un eșec
septembrie 1939
cea de a treia perioadă a fost cea a ofensivei Loc Râul Kalka, Mongolia
sovietice din august care a dat o lovitură dură, 47°43′49″N 118°35′24″E
decisivă armatei din Kuantung. Rezultat victorie sovietică
Beligeranți
Rezultatul nefavorabil al luptei a avut influență
Uniunea Sovietică Imperiul Japonez
determinantă asupra strategiei de mai târziu a japonezilor, Republica Manciukuo
dezavuând partizanii unui atac spre nord și determinând Populară Mongolă
Cartierul General Imperial să-și îndrepte atenția extinderii Conducători
imperiului spre Pacific și Asia de sud-est. Gheorghi Jukov
Michitarō
Horloogiin Komatsubara
Acest conflict militar este de asemenea și prima mare Cioibalsan Yasuoka
victorie a lui Gheorghi Jukov, pe care sarcina în Orientul Grigori Ștern
Masaomi
îndepărtat l-a salvat de Marea Epurare a lui Stalin. Iakov Kōtoku Satō
Smușchevici
Cu toate că nu a fost nicio declarație de război, la sfârșitul Efective
conflictului părțile au semnat un tratat de pace. 57.000 militari 75.000 militari
500 tancuri 135 tancuri
809 avioane [1] 250 avioane
Pierderi
Cuprins Cercetări în arhive: Din surse oficiale
: 7.974 morți,
japoneze:
Context 15,251 răniți 8.440 morți,
Trădarea lui Liucikov și Bătălia de la Lacul : 274.[2] 8.766 răniți
Hasan (iunie-august 1938) Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
p?title=B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Halhin_Gol&a
Bătălia ction=edit&section=0)
Incidentul din mai  
 Ofensiva japoneză de la începutul lunii iulie
Contraatacul sovietic din august
Pregătirile logistice
Ofensiva sovietică din august
Întoarcerea în pozițiile din februarie și
bilanțul
Consecințe
Legături externe
Referințe și note

Context
Începând cu mijlocul anilor 1930 Imperiul japonez a început să se extindă agresiv în zona Pacificului, în
Asia de est și Asia de sud-est. După ce a reușit să îngenuncheze rapid o însemnată parte a Chinei, prin
ocuparea Manciuriei în detrimentul Chinei, atenția japonezilor s-a îndreptat tot mai mult spre Mongolia și a
Orientului îndepărtat sovietic. Guvernul mongol simțind pericolul japonez, a început dezvoltarea armatei
mongole, neglijată la acea vreme. Ca măsuri adoptate, s-a implementat serviciul militar obligatoriu și
impozitul pentru armată.

Odată cu înaintarea armatei japoneze și situația politică internă a devenit critică, s-a ascuțit opoziția dintre
biserică și Partidul Revoluționar Mongol.

Între timp, japonezii au ocupat toată Mongolia

Interioară (care se află în partea din nord a Chinei fiind
o regiune autonomă a Chinei). Mongolia își moderniza
rapid armata, alocând în 1938 52,5% din buget.

În Mongolia Interioară proaspăt ocupată, noua

administrație japoneză sprijinea cultul lui Ginghis Han,
sperând astfel să obțină loialitatea localnicilor, au
construit baze militare, rețea telefonică, drumuri și căi
ferate, care aveau menirea să ajute la concentrarea
trupelor în partea de est a Mongoliei și de sud-est a
Uniunii Sovietice.

În 1 martie 1936 Stalin, în interviul dat reporterului Preluarea controlului rus al Manciuriei între anii
1858-1900, a dus la războiul ruso-japonez dintre
american R. Howard a declarat că în cazul unui atac
anii 1904-1905.
va sprijini Mongolia. După aceasta Mongolia și URSS
în 1936 au încheiat un tratat de prietenie și asistență
mutuală, după ce nu au reușit să rezolve pe cale amiabilă diferendele cu autoritățile japoneze și din
Manciuria de lângă graniță.
Conform tratatului de asistență mutuală la cererea Guvernului Mongol în 1937
au sosit trupe sovietice în Mongolia.

De cealaltă parte, încurajați de victoria lor în Războiul ruso-japonez (1904-1905) și de intervenția în Siberia
din timpul Războiului Civil Rus.

O parte a armatei japoneze căuta să cucerească Siberia ca prelungire a acțiunii lor din Manciuria, cealaltă
parte favoriza atac împotriva insulelor din Pacific, împăratul Hirohito susținea cel de-al doilea grup. Marea
majoritate a ofițerilor din grupul numit grupul favorabil atacului spre nord erau din Armata Kuantung care
staționa în Manciuria, care și-a multiplicat activitatea pentru a provoca un răspuns deschis din partea
sovieticilor, o națiune considerată slabă și vulnerabilă pentru a ocupa apoi Siberia cel puțin până la Lacul
Baikal.

Sovieticii la rândul lor căutau confruntarea pe de o parte ca să răzbune insultele datorită înfrângerii din
Războiul ruso-japonez din 1905 dar și pentru a-și asigura definitiv posesiunile din Siberia.

În 1938, în zona Lacului Hasan în confruntarea dintre trupele sovietice și mongole Armata Roșie a ieșit
victorioasă, astfel că ambițiile japoneze pentru cucerirea Siberiei au eșuat temporar.

Trădarea lui Liucikov și Bătălia de la Lacul Hasan (iunie-august 1938)

În 11 iunie 1938 după epurările din 1936-1937, un ofițer anti-stalinist, Genrik

Liucikov, a dezertat și a contactat armata japoneză. El le-a predat japonezilor planul
dispozitivului defensiv sovietic și a dezvăluit nemulțumirile unei părți a armatei cu
privire la Stalin. Având aceste informații valoroase, armata japoneză din Manciuria,
considerând Armata Roșie slabă și vulnerabilă după epurările staliniste, a plănuit un
atac lângă Lacul Hasan, aproape de Vladivostok.

Bătălia
generalul Genrik
Armata japoneză principală din zonă, în Manciuria (zona ocupată de japonezi fiind Liucikov
denumită Manciukuo) era Armata Kuantung, care până în 1939 era formată din
unele din cele mai bine pregătite unități japoneze, pe lângă care în vestul
Manciukuo la Hailar a fost desfășurată Divizia 23 Infanterie cu câteva unități de grăniceri. În 1939
Cabinetul Japonez a dat dispoziții ca Armata Kuantung să fie întărită, iar granița fortificată. Din cauza
distanței mari până Japonia, Armata Kuantung avea o anumită autonomie în acțiune și nu avea nevoie de
aprobare din partea guvernului japonez să acționeze agresiv împotriva sovieticilor.[3]

Forțele sovietice erau formate din Corpul Special 57 din Districtul Militar Trans-Baikal care era însărcinat
cu paza graniței dintre Siberia și Manciuria.

Forțele mongole erau formate în principal din brigăzi de cavalerie și unități de artilerie ușoară și s-au
dovedit a fi agile și eficiente, dar le lipseau unitățile blindate și efectivul lor era insuficient.

Motivul oficial al conflictului

era faptul că japonezii susțineau, că granița dintre Manciuko și Mongolia era râul Halha, care se varsă în
Lacul Baikal, în timp ce mongolii și aliații lor, sovieticii, susțineau, că granița este la 16 km la est de râu, la
est de satul Nomonhan.[4]

Terenul

Conflictul armat s-a derulat într-o zonă semideșertică cu dune de nisip și vegetație slabă.

Zona cu o lățime de aproximativ 15  km este folosită de păstorii nomazi pentru pășunat, fiind disputat în
mod regulat de diferitele clanuri regionale [5].

Se pot distinge trei zone care vor structura și orienta confruntarea directă.
Porțiunea situată la vest de râu (pe teritoriul mongol,
necontestat ), este marcată de o pantă abruptă, care
duce la un deal cu vedere la vale de 150 de
metri.Controlul său este, prin urmare, important pentru
observarea terenului, dar, de asemenea, pentru plasarea
artileriei.[5]

Partea centrală a zonei de conflict este râul în sine

(având 50 m lățime) și valea, mlaștina, cu o lățime de
aproximativ 3  km. Râul Halha râu (sau Halhân-Gol)
curge de la nord la sud, înainte de a coti spre est, la sud
de zona contestată.[5] Harta Halhân-Gol

În cele din urmă, partea de est a viitorului câmp de luptă pornea din vale a satului Nomonhan, mai departe
spre est, fiind esența zonei disputate. Aceasta este situată mai jos de platoul mongol și este formată din mici
coline. Este despărțită în două părți (nord și sud), de către un afluent al râului Halha, râul Holsten (de 60 de
metri lățime), care curge de la est la vest, înainte de a se revărsa în Halha.[5].

Zona din vest (platoul mongol ) și cea din est (zona dintre Halha și Nomonhan) sunt foarte potrivite pentru
desfășurarea infanteriei și blindatelor, în timp ce în zona centrală, adică în valea Halha, acest lucru se face
mai greu, datorită dificultății de trecere a râului[5].

Incidentul din mai

Japonezii au decis să atace frontiera mongolo-japoneză în regiunea râului

Halha (Halhân Gol pentru ruși), care se varsă în lacul Buir Nor, mai la sud.
Granița urma cursul râului, exceptând satul Nomonhan. În acest punct
strategic au decis japonezii să atragă forțele sovietice pentru a le anihila.[6]
Această zonă era contestată din timpuri imemoriale de triburile din zonă.
Japonezii nu au avut mari dureri de cap să provoace un incident de graniță: în
zona contestată o unitate de cavalerie mongolă din tribul Țirit cuprinzând Cavalerie mongolă în
între 70-90 cavaleri în căutare de pășune au fost atacați în 11 mai 1939 de Bătălia de la Halhân Gol
sute de călăreți din tribul Bargut, dirijați de japonezi.[6] Două zile mai târziu
călăreții din tribul Bargut au revenit, de data asta însoțiți de 300 de japonezi[6], conduși de locotenent-
colonel Yaozo Azuma, care i-a alungat pe cei din tribul Țirit dincolo de râu cauzându-le pierderi.

Consilierul sovietic local, maiorul Bâkov, prevenit în noaptea din 15 spre 15 mai a cerut întăriri de la divizia
6 mongolă și la 15 mai a vizitat locul incidentului.
În acea zi japonezii au atacat cu avioane satul Nomohan,
distrugându-l. În noaptea lui 22 mai Bâkov a inspectat satul distrus, dar observând ambuscada pregătită de
japonezi, s-a retras. În 26 mai s-a întors, dar de data aceasta însoțit de 10.000 de oameni, dar și de data
aceasta s-a retras.
Ca întărire a sosit și regimentul 149, iar de data aceasta japonezii au suferit înfrângeri
teribile.[7] În 28 mai forțele lui Azouma au fost încercuite și au pierdut 63% din efectiv, cu 8 ofițeri și 97
soldați morți și 33 răniți.

Pierderile sovieticilor au fost 138 morți și 198 răniți și 33 mongoli morți.

Incidentul s-a terminat cu înfrângerea locală a japonezilor, pe care Armata Kuantung nu intenționa s-o
accepte.

Din mai 1938 la comanda trupelor de pe Frontul din Extremul Orient a fost numitGrigori Ștern.
Lucrurile
devenind serioase, ambele părți au început să-și întărească forțele din zonă. În curând japonezii aveau în
zonă 30.000 oameni.
Stalin a numit un tânăr și talentat ofițer, Gheorghi Jukov în funcția de comandant de corp de armată să se
ocupe de operațiunile de represalii. Jukov a sosit în zonă în 5 iunie împreună cu Iakov Smușkevici
comandant de corp de armată de aviație. Jukov a sosit cu forțe motorizate (grupul I de armată)[8] cu
următoarele efective:

2.300 oameni (din care 1.257 mongoli) susținuți de

24 tunuri
39 automobile blindate dotate cu mitralieră
8 tancuri T-37 și 5 tancuri T-26
și aviație.

Ca adjunct al lui Jukov a fost numit comisarul armatei mongole J. Lkhagvasuren.

În 27 iunie aviația japoneză a lovit baza aeriană sovietică de la

Tamsak-Bulak din Mongolia. Lovitura a avut succes, dar a fost
executată fără a se cere permisiunea Înaltului Comandament
Imperial din Tokio. Pentru a preveni escaladarea conflictului[9]
Tokio a ordonat imediat încetarea oricăror atacuri împotriva bazelor
aeriene sovietice.[10]

În luna iunie s-au raportat activități sovieto-mongole pe ambele

maluri ale râului Nomohan și atacuri de mică amploare asupra Blindat sovietic BA-10 distrus
unităților izolate din Manciuko. Jukov neavând încă forțe suficiente
pentru o ofensivă, toată luna iulie s-a ocupat cu pregătirea apărării.

La sfârșitul lunii comandantului Diviziei 23 japoneze , gen. lt.

Michitarō Komatsubara i s-a permis „să expulzeze invadatorii” din
zona revendicată de Manciukuo.
Avion sovietic distrus la Halhân Gol
Atacul era planificat pe 2 iulie, din două direcții, sub formă de -1939.jpg
clește, astfel încât lupta să se sfârșească înainte de începerea ploilor
de toamnă.

Ca răspuns japonezii au concentrat mai multe forțe în zonă, astfel că la sfârșitul lui iunie în zona conflictului
japonezii și rușii aveau concentrate trupe astfel:

Sovietici Japonezi
38.000 oameni 12.500 oameni
310 tunuri 109 tunuri
153 tancuri 186 tancuri
225 avioane 82 avioane

Ofensiva japoneză de la începutul lunii iulie

Komatsubara dispunea în de 38.000 de oameni, 300 tunuri de toate tipurile, de unități de blindate și 180
avioane[11].

El a repartizat forțele în două grupuri pentru a efectua un atac ca un clește peste podul Kawamata (de pe
râul Halha) pentru a scoate sovieticii și mongolii din zona contestată. Acesta a fost un atac clasic, o forță a
efectuat un atac frontal masiv destinat să fixeze sovieticii în partea de est a râului (în jurul colinei 733) [12].,
în timp ce forța de învăluire trebuia să traverseze râul
Halha și să atace sovieticii din spate, din est [13],
forțele urmând să se întâlnească la pod.

Forța de învăluire și forța principală sub ordinele

directe ale lui Komatsubara trebuia să atace inamicul
pe colina 721 apoi să traverseze râul Halha pentru a
ataca forțele de pe înălțimile Baintsagan de pe platoul
mongol.

Odată ce erau capturate aceste obiective, grupul

trebuia să se îndrepte spre sud spre podul Kawamata, Harta atacului japonez din iulie și a apărării
să distrugă artileria inamică și baza logistică a sovietice la începutul lunii iulie 1939 la Halhân Gol.
adversarului dispus pe malul de vest al râului.

Între timp, mai la sud și spre est, un alt grup, sub comanda locotenent-generalului Yasuoka urma să atace
forțele sovieto - mongole de pe malul de est, forțând trecerea spre pod.

Încă în curs de a-și întări forțele, Jukov era în netă inferioritate, doar cu 12.000 de oameni [11].. Dispunea
de artilerie bună, o logistică bună și superioritate în blindate, având 450 de tancuri și autoblindate[11].

Forța japoneză de încercuire

La început, forța de învăluire condusă de Komatsubara progresa bine [13]. Regimentele de infanterie 71 și
72, plus un batalion din Regimentul de infanterie 64 regimentul de 26 infanterie al colonelului Shinichiro
Sumi, împrumutat de la Divizia 7 infanterie, la data de 2 iulie au acaparat colina 721.
Aceste unități
traversând râul Halha în noaptea următoare s-au deplasat pe malul de vest la sud, pentru a distruge artileria
sovietică și rezervele [13].

Jukov a fost luat prin surprindere, locul fiind prost apărat. Elemente din Cavaleria Diviziei 6 mongole s-au
dispersat [11]. După opinia lui Jukov, japonezii au reușit să maseze 10.000 oameni, 100 tunuri și 60 tunuri
antitanc dincolo de fluviu, pe care au realizat-o în zona unde era divizia de cavalerie mongolă, care asigura
aripa dreaptă a sovieticilor. Acest lucru însemna, că divizia de cavalerie mongolă ori a fugit din calea
inamicului, ori a trecut de partea japonezilor. Pătrunderea japonezilor a fost descoperită cu ocazia unui
control de rutină a pozițiilor mongole. Trupele au trecut la contraatac și după o luptă sângeroasă de trei zile
au reușit să împingă înapoi trupele japoneze.

A doua zi, japonezii au ocupat înălțimea Baintsagan (pe platoul mongol) și s-au deplasat șase kilometri spre
pod, amenințând spatele trupelor sovietice desfășurate pe colina 733.

Mongolii nu i-au prevenit pe sovietici de înfrângerea lor locală, și doar în zorii zilei de 03 iulie, sovieticii au
descoperit că japonezii au traversat râul Halha [11].
Japonezii au făcut o punte din bărci pe partea de nord a
râului Halha pentru a asigura logistica.

Jukov era încă în curs reorganizare a dispozitivului său, și a stat în defensivă, pentru a permite sosirea de
întăririlor. Surprinsă de avansul japonez, infanteria sa a fost în imposibilitatea de a opri infanteria
adversarului [14], mult mai bine pregătiți. Primul răspuns sovietic a fost în concordanță cu așteptările
japoneze: insuficient.

Forța japoneză de atac frontal

La 2 iulie japonezii folosindu-și superioritatea lor numerică au atacat, împingând înapoi forțele sovieto-
mongole și ocupând un cap de pod pe malul vestic al fluviului Halha (Halhân Gol), de unde aveau
posibilitatea să lanseze atacuri asupra trupelor sovietice aflate dincolo de lacul Baikal.

După acest insucces japonezii nu au mai încercat ofensive,

limitându-se doar la activități de recunoaștere, întărindu-și în
continuare trupele în zonă.

Obiectivul lor acum era un atac puternic, concentrat.

Contraatacul sovietic din august

Pregătirile logistice

Ofensiva sovietică din august

Întoarcerea în pozițiile din februarie și bilanțul

Gheorghi Jukov și Horloogiin
Cioibalsan, liderul armatei Republicii
Consecințe Populare Mongole, la Halhân Gol

Bilanțul Japoniei

Bilanțul Uniunii Sovietice

Legături externe
articol în revista "LIFE" (http://books.google.com/books?id=o84DAAAAMBAJ&lpg=PA25&d
q=ulan%20bator&pg=PA22#v=onepage&q=ulan%20bator&f=false) despre bătălia de la
Halhân Gol, 7 Aug. 1939.
Hartă topografică a zonei bătăliei (http://www.lib.utexas.edu/maps/ams/manchuria/txu-oclc-6
614368-nl50-3.jpg)
Video - Muzeul Militar Nomonhan (http://www.xcar.com.cn/bbs/viewthread.php?tid=7976492
&extra=&showthread=&page=11)
Warbird Forum – Japan contra Russia, 1939 (http://www.warbirdforum.com/nomonhan.htm)
"On the Road to Khalkhin Gol", Part 1 (http://soviet-awards.com/digest/kg1/On-the-Road-to-
Khalkin-Gol-1.html) și Part 2 (http://soviet-awards.com/digest/kg2/Road-to-Khalkin-Gol-Part2
-1.html), de Henry Sakaida

Referințe și note
1. ^ Kotelnikov p. 109
2. ^ Baabar (1999), p. 389
3. ^ Baabar (1999), p. 384-6.
4. ^ Drea, Edward J. "Leavenworth Papers No. 2 Nomonhan: Japanese Soviet Tactical
Combat, 1939 – MAPS" (http://www.cgsc.edu/carl/resources/csi/drea2/Maps.html) –
Retrieved: 13 May 2007.
 5. ^ a b c d e La Mandchourie oubliée, de Jacques Sapir, Editura Du Rocher, 1996, paginile
138-147.
6. ^ a b c Alain Lothian, "Khalkhin Gol 1939 un désastre japonais", Connaissances de l'histoire
n°49 octobre 1982 p.45
7. ^ Alain Lothian, "Khalkhin Gol 1939 un désastre japonais", Connaissances de l'histoire n°49
octobre 1982 p.46.
8. ^ Baabar (1999), p. 386-7.
9. ^ Coox, p. 271
10. ^ Timothy Neeno, M.A. Nomonhan: The Second Russo-Japanese War (http://www.militaryhi
storyonline.com/20thcentury/articles/nomonhan.aspx), 2005. – Retrieved: 12 May 2007.
11. ^ a b c d e Joukov, de Jean Lopez et Lasha Otkhmezuri, Editions Perrin, 2013, pages 185-
190.
12. ^ La Mandchourie oubliée, de Jacques Sapir, Editura Du Rocher, 1996, pag. 150.
13. ^ a b c La Mandchourie oubliée, de Jacques Sapir, Editura Du Rocher, 1996, pag. 146.
14. ^ La Mandchourie oubliée, Jacques Sapir, Éditions du rocher, 1996, pages 150 et suivantes
en John Erickson : The Soviet High Command: A Military-Political History, 1918–1941.
Routledge, 2001. ISBN 0-7146-5178-8.
en Goldman, Stuart D. Nomonhan, 1939; The Red Army's Victory That Shaped World War
II. 2012, Naval Institute Press. ISBN 978-1-59114-329-1. online review (https://www.h-net.or
g/reviews/showrev.php?id=36367)
en Kotelnikov, Vladimir R. Air War Over Khalkhin Gol, The Nomonhan Incident. 2010; SAM
publications. ISBN 978-1-906959-23-4.
en Kuromiya, Hiroaki. "The Mystery of Nomonhan, 1939," Journal of Slavic Military Studies
(2011) 24#4 pp. 659–677
en Moses, Larry W. "Soviet-Japanese Confrontation in Outer Mongolia: The Battle of
Nomonhan-Khalkin Gol," Journal of Asian History (1967) 1#1 pp. 64–85.
en Nedialkov, Dimitar. In The Skies of Nomonhan, Japan vs Russia, May–September 1939.
(2nd edition, 2011) Crecy Publishing Limited. ISBN 978-0-85979-152-6.
en Neeno, Timothy: Nomonhan: The Second Russo-Japanese War.
MilitaryHistoryOnline.com essay (http://www.militaryhistoryonline.com/20thcentury/articles/n
omonhan.aspx). Uses the Coox book and Drea paper as sources.
en Sella, Amnon. "Khalkhin-Gol: The Forgotten War," Journal of Contemporary History
(1983) 18#4 pp. 651–687 in JSTOR (http://www.jstor.org/stable/260307)
en Snow, Philip. "Nomonhan – the unknown victory," History Today (1990) 40#7 pp. 22–28
en Snyder, Timothy (2010). „Final Solution”. Bloodlands: Europe between Hilter and Stalin.
New York: Basic Books. ISBN 9780465002399.
en Young, Katsu H. "The Nomonhan Incident: Imperial Japan and the Soviet Union,"
Monumenta Nipponica (1967) Vol. 22, No. 1/2 (1967), pp. 82–102 in JSTOR (http://www.jsto
r.org/stable/2383224)
en Zaloga, Steven J. Japanese Tanks 1939–45. (2007) Osprey. ISBN 978-1-84603-091-8.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bătălia_de_la_Halhin_Gol&oldid=12592669

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 13 ianuarie 2019, ora 01:37.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.