Sunteți pe pagina 1din 24

OMUL ÎN PROCESUL MUNCII

Capacitatea de muncă
CAPACITATEA DE MUNCĂ

Capacitatea de muncă poate fi înţeleasă ca


totalitatea posibilităţilor omului (fizice, psihice,
cerebrale) de a efectua o cantitate maximă de
muncă.
În timpul muncii omul consumă o parte
însemnată din capacitatea lui de muncă, care
este transformată în produsul final.
Capacitatea de muncă se manifestă
prin trei forme:

- potenţială: - totalizează (adună) resursele


umane condiţionate (a stabili un raport de
dependenţă) de rezervele de energie ale
organismului şi de anumiţi factori psihologici;
- funcţională: - utilizată efectiv în procesul
muncii;
- de rezervă: - utilizată în scopul îndeplinirii
obligaţiilor sociale, familiale, culturale, etc.
Factorii care determină capacitatea de
muncă

Solicitările în procesul muncii se transmit asupra


întregului organism, indiferent de gradul de
intensitate.
În funcţie de nivelul de preponderenţă al solicitărilor,
deosebim:
- capacitatea de muncă cu efort fizic preponderent;
- capacitatea de muncă preponderent intelectuală.
Factorii care condiţionează capacitatea
de muncă se pot grupa:

- Factori biofiziologici
- factori psihologici
- factori social - economici şi tehnologici
Factori biofiziologici

- Starea de sănătate
- Alimentaţia
- Vîrsta şi sexul
- Constituţia morfofuncţională (organismului)
Factorii psihologici

Condiţionează capacitatea de muncă sub raportul laturii


personalităţii omului – aptitudini, temperament şi caracter, precum
şi motivaţiei pentru muncă, exprimată prin aptitudinea faţă de
muncă.
- Aptitudinile (posibilităţi)
- Voinţa
- Temperamentul
- Interesul sau motivaţia
- Atitudinea faţă de muncă
Factorii social-economici şi tehnologici

Condiţionează capacitatea de muncă, acţionînd din exterior, spre


deosebire de ceilalţi factori biofiziologici şi psihologici care sunt
intriseci omului.
- Mijloacele de muncă
- Nivelul pregătirii profesional şi orizontul
cultural
- Regimul de muncă
- Organizarea muncii
- Mediu fizic de muncă
OBOSEALA

Este caracterizat printr-o diminuare


(epuizare) a capacităţii de muncă şi a
rezistenţei, care este însoţită de o micşorare a
satisfacţiei muncii, o mărire a senzaţiei de efort
şi poate conduce la o tulburare a armoniei
funcţionale a personalităţii.
În funcţie de forma de manifestare,
oboseala, poate fi:

 fizică (musculară: statică şi dinamică);


 nervoasă (senzorială: localizată la analizatori
– auz, văz etc.);
 mentală (cerebrală; manifestată în funcţiile
memoriei, atenţiei, judecăţii).
Instaurarea şi evoluţia oboselii

Factorii de influenţă psihologică:


 nivelul scăzut de dezvoltarea aptitudinilor pentru activitatea
(meseria) desfăşurată.
 pregătirea profesională (teoretică şi aplicativă)
necorespunzătoare cerinţelor realizării sarcinii de muncă
încredinţate.
 Ambianţa de muncă monotonă la care executantul
reacţionează printr-o formă de oboseală caracterizată prin stări
de apatie, de plictiseală care pot conduce la forme de
somnolenţă.
 Stressul care poate să apară la locurile de muncă cu grad
ridicat de periculozitate;
 Gradul scăzut de motivaţie pentru meseria respectivă.
Instaurarea şi evoluţia oboselii

Alături de aceşti factori mai pot fi amentiţi: relaţiile


încordate între membrii colectivului de muncă,
atmosfera de tensionare şi lipsa colaborării în
muncă, etc., precum şi cei legaţi de condiţiile de
muncă (mediul fizic, nivelul solicitărilor), alimentaţie
neraţională, stare de sănătate, etc.
De regulă odihna şi somnul, constituie factorii
regularizatori ai unui nivel „optim” de oboseală.
Forme de manifestare

- Oboseala fizică apare atunci cînd un efort


fizic (dinamic sau static) la nivelul muşchiului
se menţine timp prelungit cu valori cuprinse
între un nivel mediu de solicitare şi un nivel de
„vîrf” al solicitării
Forme de manifestare

- Oboseala nervoasă este generată de


solicitarea sau suprasolicitarea unor organe de
simţ (auz, văz) (cca. 90% din activităţi se
desfăşoară sub controlul privirii).
Oboseala nervoasă

- Oboseala vizuală este de natură nervoasă şi


se manifestă prin simptoame ca (cefalee),
iritaţii oculare, lăcrimare, ameţeală, iritabilitatea
psihică; favorizează creşterea riscului de
accidente, reducerea percepţiei, sensibilităţii la
contraste etc.
Oboseala nervoasă

- Oboseala auditivă este generată de


intensitatea, durată şi frecvenţă stimulilor
sonori (de ex: peste 85 - 80 dBA, (pe cînd
norma este de 35-45dBA).Zgomotele intense
timp prelungit, care depăşesc limitele stabilite
prin normele republicane de protecţa muncii,
favorizează instaurarea oboselii auditive cu
forme agravate, cu traumatism auditiv sau
surditate profesională (ireversibilă)).
Forme de manifestare

- Oboseală mentală (cerebrală): trecerea de la


producţia manuală mecanică, la cea mecanizată şi
automatizată, modifică caracterul obosei.
Solicitarea mentală aferentă activităţii prestate se
apreciază nu prin raportare la starea de repaus a
organismului, ca în cazul activităţilor fizice, ci prin
raportare la nivelul activităţii mentale spontane a
omului treaz.
Pe baza acestui considerent, oboseala mentală
poate apare fie prin exces (suprasolicitare) fie prin
monotonie (subsolicitare).
Consecinţele oboselii asupra
organismului

 scăderea rezistenţei generale a organismului la


diferite maladii infecţioase şi favorizarea declanşării
nevrozelor;
 Accentuarea uzurii, epuizării şi îmbătrînirii premature
a organismului;
 Creşterea riscului de accidente prin perturbarea
funcţională a sistemului nervos;
 Reducerea atenţiei şi precizia mişcărilor, a forţei
sistemului muscular;
 Reducerea randamentului în muncă (cantitativ şi
calitativ)
Prevenirea şi reducerea oboselei

- organizarea raţională a procesului de


producţie şi de muncă
- optimizarea metodei de muncă
- dimensionare locurilor de muncă şi a
mijloacelor de muncă
- evitarea monotoniei în muncă
- asigurarea securităţii muncii
- stabilirea unui regim raţional al pauzelor
- optimizarea ambianţei psiho-sociale.
Regimul pauzelor în muncă

 - pauza acordată (afectată) pentru masă (cu


durată reglementată, de regulă de 30 de
minute) se acordă la mijlocul schimbului de
lucru.
 - pauze suplimentare (cu durate mici)
acordate în timpul muncii, în raport de factorii
care generează oboseala (sînt reglementate
printr-o metodologie emisă de Ministerul
Muncii).
Frecvenţa şi durata pauzelor

 - nivelul oboselii creşte în funcţie de prelungirea


activităţii desfăşurate
 - refacerea capacităţii de muncă măsurate prin
frecvenţa pulsului, se face mai accentuată la
începutul pauzei
 - acordarea pauzelor mai scurte şi mai frecvente
este mai avantajoasă decît acordarea de pauze mai
mari ca durată şi mai rare ca frecvenţă
 - pauzele trebuie acordate atunci cînd capacitatea
de muncă şi productivitatea muncii încep să scadă,
respectiv înaintea momentului cînd oboseala atinge
valori ridicate.
Ex:

Cazul A: la locurile care provoacă o încordare


nervoasă accentuată, precum şi la cele care
necesită mişcări active ale degetelor într-un
ritm susţinut (3-5min. După fiecare 1-1,5 ore
de activitate).
Cazul B: la locurile cu eforturi fizice dar cu ritm
redus (cca. 10-15min. După 1,5-2 ore).
Cazul C: la lucrări cu efort fizic redus (2 pauze
a 5 min. înainte şi după masă).
Ex:
Conţinutul pauzelor de odihnă

 - activităţile din timpul pauzei se solicite alte grupe


de muşchi decît cele din activitatea curentă;
 - existenţa unui anumit nivel de policalificare, astfel
ca executanţii să poată realiza mai multe operaţii;
 - solicitarea fizică în timpul pauzei să fie mai redusă
decît în activitatea curentă;
 - munca mai grea şi mai complexă să fie altenată cu
o muncă mai simplă şi cu un efort fizic mai scăzut;
 - alternarea activităţilor să asigure şi o schimbare a
posturalităţii omului;
 - la schimbarea naturii activităţilor să se ţină seama
de vîrsta oamenilor (cei mai în vîrstă se adaptează
mai greu schimbărilor).