CICLURILE VIEŢII DE FAMILIE

- concept important – preluat din modelele psihologiei

dezvoltării
- în loc de patologizare – centrare pe probleme –
centrare pe procesul natural de dezvoltare şi urmărirea
blocajelor apărute pe parcursul trecerii de la un ciclu la
altul

- simultan interacţiunea dintre cele trei tipuri de cicluri

de viaţă: individual, de cuplu, familial

- apar probleme când apar interferenţe între nevoile şi

sarcinile specifice fiecărui tip de ciclu de viaţă

- Duval (1957) şi Hill şi Rodgers (1964)– sociologi ai

familiei de orientare dinamică - în anii 40 au descris
faptul că F trebuie să asigure constanţă şi schimbare

- Carter şi McGregor (1980, 1999) – adaugă punctul de

vedere multigerenaţional
• constanţa – siguranţa, predictibilitatea – dar nu poate fi absolută

• nevoia de creştere, dezvoltare a individului trebuie să fie permisă

de către constanţa

• F are nevoie de schimbare din cauza factorilor interni (nevoile

individuale ale membrilor săi) şi a factorilor externi (evenimente
din context, mediul fizic, psiho-social, societate)

• schimbările majore sunt periodice (ciclice)

• în momentul trecerii de la un ciclu de dezvoltare la altul e nevoie

de schimbarea structurii, a graniţelor, funcţionării, a regulilor,
rolurilor

• schimbările sunt dificile – crize (pierderea echilibrului)

• crizele normative

• crizele paranormative
• căutarea în subsidiarul simptomelor a acelor sarcini
care nu sunt împlinite a celor nevoi care nu sunt
împlinite în perioada ciclului precedent sau actual

• neîmplinirea adecvată a nevoilor sarcinilor unui ciclu,

se resfrânge asupra ciclurilor viitoare uneori la o
distanţă de trei cicluri apar problemele majore

• stresori de natură orizontală şi stresori de natură

verticală (vulnerabilităţile aduse din familia de origine
se activează în diferite feluri în diferite cicluri de viaţă)

• simptome apar în situaţia în care sunt prea mulţi

stresori de natură orizontală sau verticală sau şi-şi

• unele familii se confruntă altele nu cu crize în

momentul trecerii de la un ciclu de viaţă la altul
I. Ciclurile vieţii individuale

• dezvoltarea – proces care durează pe parcursul întregii existenţe

• Eric Ericson (1963) opt stadii psihosociale ale dezvoltării

individului (dezvoltarea psiho-socială a individului depinde de
relaţiile sociale specifice diferitelor cicluri de dezvoltare)

• fiecare ciclu al vieţii individuale are propriile dificultăţi, crize

• este nevoie de rezolvarea cu succes a crizei din fiecare stadiu

pentru a fi capabil de rezolvarea sarcinilor din stadiul viitor
• Etapa: Primul an al vieţii; criza psihosocială: încredere
sau neîncredere-; deznodământ favorabil: încredere
şi optimism

• Etapa: Al doilea an al vieţii; criza psihosocială:

autonomie sau îndoială; deznodământ favorabil:
autocontrol, sentimentul adecvării personale

• Etapa: Al treilea şi al patrulea an al vieţii; criza

psihosocială: iniţiativă sau autoculpabilizare;
deznodământ favorabil: planificare, realizarea
planurilor, capacitatea de a realiza comportament
autoiniţiat

• Etapa: Anul şase şi pubertate; criza psihosocială:

performanţă sau sentimentul de inferioritate;
deznodământ favorabil: abilităţi fizice, intelectuale,
sociale respectiv sentimentul competenţei personale
• Etapa: Adolescenţa; criza psihosocială: identitate sau
confuzie de rol; deznodământ favorabil: dobândirea
unei imagini de sine unitare în calitate de individ unic

• Etapa: Adultul tânăr; criza psihosocială: intimitate sau

izolare; deznodământ favorabil: abilitatea de a stabili
relaţii strânse şi durabile, implicare, angajare
profesională

• Etapa: Adultul matur; criza psihosocială: creativitate

sau stagnare; deznodământ favorabil: grijă, păsare
faţă de familie, societate, generaţiile viitoare

• Etapa: Adultul vârstnic; criza psihosocială: integrare,

generativitate sau disperare; deznodământ favorabil:
sentimentul împlinirii şi mulţumirii faţă de viaţă,
disponibilitatea de a se confrunta cu moartea
II. Ciclurile vieţii de cuplu

- au la bază modelul propus de Margaret Mahler

pentru relaţia de ataşament părinte-copil

- modul în care relaţia de ataşament timpurie se

reflectă în relaţia de cuplu de-a lungul diferitelor
etape ale acestuia din urmă

- modelul lui Mahler a fost adaptat pentru cupluri de

către Bader-Pearson
1. Etapa simbiotică – S - (“NOI!)
- deschiderea graniţelor, intensă contopire – („nu se ştie
unde se sfârşeşte ea, unde începe el” la nivel de
identitate”)
- importanţa de a fi împreună clipă de clipă

- descoperirea şi accentuarea similitudinilor (ceea ce îi

place lui, îi place şi ei şi invers)

- experienţierea echilibrului în a oferi şi a primi

- experienţierea faptului că deja prin simpla prezenţă a

celuilalt persoana primeşte foarte mult
- acumularea de experienţă în condiţii foarte securizante
(„nu e nici un pericol, pot încerca, el/ea nu se supără
nici atunci dacă greşesc, nu reuşesc, o dau în bară”)
- rescrierea pe cale naturală a scenariului relaţiei de
ataşament – iubirea – se descoperă, se învaţă faptul că
poate avea încredere; se realizează recuperări a ceea
ce nu s-a obţinut suficient în relaţia de ataşament
primar

- contopire, existenţă prin celălalt care de fapt este

îndurată cu dificultate de individ pe termen lung

- afilierea se satisface în maximă măsură în etapa

simbiotică, dar există şi nevoia de autonomie

• Tipuri de blocaje în etapa S

1. S-S
2. 2. S-H/D
1.1. blocajul de tip S-S

- cupluri care vor să menţină această etapă dincolo de

ceea ce este firesc pentru ei

- „noi suntem una”

- sunt în fuziune, contopire, neagă diferenţele existente

între ei, utilizează Noi în loc de Eu, Tu

- îşi neagă propriile nevoi legate de autonomie

- la baza acestui fenomen se află o gravă anxietate de a fi

abandonat
- frecvent apelează la TF din cauza faptului că, copilul lor
este purtătorul simptomelor (tot din cauza dificultăţior de
separare)

- încercări neadaptative ale unui membru al cuplului de a-şi

atinge autonomia: alcoolism, alt comportament adictiv,
depresie, atacuri de panică, incapacitate funcţională de a
avea copii, etc.

• scopul terapiei

- construirea, întărirea graniţelor individuale

- facilitarea asumării responsabilităţii la nivel individual

- revizionarea istoriei contopirii în propria familie de origine

1.2. blocajul de tip S – H/D (hostility-dependecy)

- “nici cu tine, nici fără tine”

- simt nevoia să se îndepărteze, contopirea este de

nesuportat

- în momentul în care se atinge un anumit nivel al

separării → certuri intense, reproşuri, „aşa să vrei ceea
ce vrei cum vreau eu” – se accentuează nevoia de
contopire

- teama de abandon – insuportabilă este şi contopirea,

încorporarea de către celălalt
- exprimarea mâniei puternice, a amărăciunii, a deziluziei,
a ruşinii

- utilizarea frecventă a mecanismul proiecţiei

(sentimentelor, cogniţiilor) tocmai din cauza contopirii (eu
sunt mânioasă, dar am convingerea că tu eşti supărat,
vrei să mă abandonezi)

- incapacitate, accentuat deficit al abilităţii de negociere

- modificări permanente ale distanţei emoţionale → tensiuni

uriaşe (dorinţa de apropiere dar incapacitatea de a tolera
gradul dorit de apropiere; la fel şi cu îndepărtarea)

- modalitate de funcţionare a cuplurilor cu tulburare de

personalitate de tip borderline-narcisism
• scopul terapiei

- concentrarea asupra diferenţelor

- construirea, întărirea graniţelor individuale

- facilitarea asumării responsabilităţii la nivel individual

- eliberarea cuplului de proiecţii

- eliberarea cuplului de eroarea de procesare a informaţiei: de ex.

lecturarea minţii

- încurajarea actelor de a cere (formularea în gând şi exprimarea)

- încurajarea actelor de a primi

- ameliorarea anxietăţii de abandon, utilizarea experienţei

simbiozei – fundamentul (iubirea, fericirea, cimentul relaţiei) –
constituie o resursă din care pot să se alimenteze şi peste mulţi
ani, respectiv în situaţii de viaţă cu adevărat dificile
2. Etapa desprinderii-diferenţierii – D - (“EU”)

- se accentuează importanţa propriei persoane, voinţe,

propriilor nevoi

- „se risipeşte ceaţa rozalie”

- conştientizarea faptului că celălalt este o persoană

diferită, are propriile norme, nevoi, voinţă

- se descoperă diferenţele în cuplu, se tolerează

diferenţele

- timpul unor dispute intense

- cuplul are nevoie să înveţe cum anume să aibă dispute

constructive şi cum anume să negocieze
• Tipuri de blocaje în etapa D

1. S-D
2. D-D

2.1. blocajul de tip S-D

- cel din poziţia S: „nu mă abandona”, se simte trădat,

nu poate fi empatic faţă de nevoile celuilalt legate de
diferenţiere (nu poate înţelege nevoile lui/ei de a avea
activităţi autonome), se străduie să micşoreze distanţa

- cel din poziţia D se luptă pentru diferenţiere: „am

dreptul să ...”, se simte sufocat, ameninţat

- pierderea iluziilor pozitive, tristeţe, anxietate,

conflictualitate, nemulţumire
- adeseori persoana din cuplu care doreşte inconştient să
prelungească S, se confruntă cu o pierdere din trecut
inadecvat prelurată

• scopul terapiei

- ameliorarea durerii pierderii S

- încurajarea diferenţierii

- încurajarea empatizării, acceptării celuilalt

• 2.2. blocajul de tip D-D

- „mă voi schimba dacă te schimbi şi tu”

- diferenţierea se produce dar nu în mod armonios

- fiecare cere celuilalt să se schimbe

- dificultăţi de a negocia constructiv

- dificultăţi în a empatiza

- dorinţa de a-l schimba pe celălalt după regulile mele

- dorinţa ca iniţial celălalt să accepte felul meu de a fi

- adeseori situaţii de criză din cauza conflictualităţii

ridicate

- pericol de divorţ

• scopul terapiei

- încurajarea exprimării diferenţelor dar şi a ceea ce îi

leagă în continuare

- încurajarea empatizării, acceptării celuilalt

- încurajarea negocierii, respectului faţă de nevoile celuilalt

3. Etapa exersării (practicing) – P - (“EI”)

- există nevoia intensă de a fi descoperit, apreciat, validat

în relaţii exterioare mariajului

- diferenţierea s-a produs, în cuplu există iubire, apreciere,

joc, dar nu este suficient

- nevoia de a fi observat ca bărbat, femeie, flirt

- ceea ce se întâmplă în exterior este “un pic” mai

interesant decât ceea ce se întâmplă în relaţie
- important este ce anume din ceea ce se acumulează
la nivel de abilităţi, valori în urma contactului cu
exteriorul, se readuce în relaţia de cuplu

- în loc de empatie egocentrism

- conflicte intense

- creşterea distanţei emoţionale

• Tipuri de blocaje în etapa D

1. S-P
2. P-P
• 3.1. blocajul de tip S—P

- „nu mă părăsi – lasă-mă în pace”

- un blocaj foarte dureros

- gelozie intensă, anxietăţi intense

- cel aflat în poziţia S: se simte părăsit, trădat, mânios, îi

e teamă de pierderea relaţiei, pretinde, acuză, se
tânguie, etc.

- cel aflat în poziţia P: centrat pe sine, hotărât,

încăpăţinat, neempatic faţă de nevoile partenerului,
lipsit de răbdare
• scopul terapiei

• echilibrarea nevoilor

• T acceptă ambii membrii ai cuplului, nevoile lor diferite

• explicitarea durerii, suferinţei ambilor

• înţelegerea, empatizarea cu amândoi

• adevărul are mai multe feţe, efect terapeutic imens

• acceptarea venită din partea terapeutului are valoare

de model
3.2. blocaje de tip P-P

- „vreau să fiu eu însumi”

- prioritate are autorealizarea, relaţia în sine e pe locul 2

- teama de a nu face sacrificii – pierderea autorealizării,

a propriei identităţi

• scopul terapiei

• flexibilizarea graniţelor rigide

• facilitarea recâştigării intimităţii, apropierii emoţionale

4. Etapa reapropierii – R – (TU)

- reorientarea către celălalt, regăsirea, redescoperirea

cu prospeţime a acestuia

- în cazul fericit coincide cu ciclul de viaţă famililal

„cuibul gol”

- partenerul – martorul vieţii mele

- contează părerea celuilalt

- echilibru între EU şi NOI

- căutarea intimităţii
• Tipuri de blocaje în etapa R

1. P-R
2. S-R

4.1. blocaje de tip P-R

- un membru al cuplului este în poziţia exersării (este

orientat către exterior) celălalt este orientat spre cuplu

• scopul terapiei

- reordonarea, realizarea unui echilibru între dorinţele

proprii şi cele ale partenerului
4.2. blocaje de tip S-R

- sunt mari diferenţe între nevoile membrilor cuplului

- tensiuni, nemulţumiri uriaşe

- sau dimpotrivă, aceste tensiuni apar atunci când şi

ea/el doreşte să treacă în etapa diferenţierii (D)

- probleme R-R

- relaţiile interpersonale şi intracuplu sunt bune, bogate, pot

exista alţi factori contextuali care conduc la probleme
• Relaţia de cuplu matură (Székely, 2003)

- personalitate bine conturată

- nu o foarte mare diferenţă de vârstă

- nu extrem mari diferenţe culturale

- nu din interes

- relaţie care asigură ataşamentul securizant, dezvoltarea

membrilor cuplului (identitate de tip NOI, identitate PERSONALĂ)

• amânarea temporară a satisfacerii propriilor nevoi

• păstrarea, renunţare, crearea propriilor ...

• sistem de credinţe fundamentale împărtăşite, domenii de
interes comune – factori facilitatori

• completarea strategiilor de coping, resurselor

personale puse în slujba adaptării

• graniţe

• intimitate

• comunicare

• empatie

• colaborare

• încredere
• încredere în faptul că acum ofer mult, dar va veni momentul în
care celălalt va oferi mult

• exprimarea iubirii; tandreţe – fundamente reale

• iubirea biasare pozitivă (defectele celuilalt par virtuţi), idealizarea

la început, când nu există încă suficient de multe informaţii,
negarea

• cu cât mai matur e cineva cu atât adaptarea este mai facilă şi

invers
 Fişa de evaluare a familiei pe baza primului interviu

modelul Hugh Jenkins

1. Date generale
- numele membrilor de familie
- vârsta lor şi ocupaţia lor
- terapia de familie este indicată de către:
- terapeut (coterapeuţi, observatori)
- data desfăşurării primei şedinţe

2. Viziunea succintă asupra problemei a celui care a făcut indicaţia:

Alte instituţii, organizaţii implicate în tratamentul, asistenţa F:

3. Ipoteze preliminare ale terapeutului pe baza informaţiilor care preced

prima întâlnire:

4. Ordinea de aşezare a membrilor F:

5. Persoană (persoane) importantă/e care lipseşte/lipsesc de la şedinţă

6. Caracterizarea esenţială a fiecărui membriu al familiei

7. Definirea problemei în viziunea fiecărui membru al F:

8. Circumstanţele în care a apărut problema

9. Încercările F de a rezolva poblema

Încercările care au avut loc din partea altor specialişti,
instituţii
Aşteptările F referitoare la ajutorul oferit/primit

10. Genograma – minimum de-a lungul a trei generaţii

Alte informaţii esenţiale despre familie

11. Boli fizice, psihice semnificative, deficienţe (în cazul

fiecărui membru al F)
12. Ciclurile vieţii (individuale, de cuplu, al familiei -
simultan): sarcini, nevoi

13. Relaţii în diade, triade (inclusiv sentimente, atitudini) –

implicare, intimitate, comunicare verbală-neverbală,
sprijin, etc.

14.Graniţe între generaţii: flexibilă-rigidă, deschisă-închisă,

adaptivă-maladaptivă

Principalele relaţii diadice, triadice

15. Sistemul de credinţe (inclusiv regulile care emerg)

16. Dezavantaje posibile ale schimbării (cum se

organizează F în jurul problemei, ce anume
îngreunează schimbarea, ce fel de criză le pare
posibilă, pierderi posibile?)
17. Factori externi care influenţează soluţionarea problemei
(instituţii, situaţia financiară, discriminarea, etc.)

18. Alte observaţii

19. Activitatea terapeutului (terapeuţilor): intervenţii

principale; reacţia membrilor de familie la intervenţiile
terapeutului; fenomene transferenţiale-
contratransferenţiale

20. Ipoteze bazate pe primul interviu

21. Diagnostic multuaxial

22. Alte mijloace de evaluare:

23. Plan de intervenţie:

- începerea formală a intervenţiei

- trimiterea la alte instituţii
- contraindicaţii

- scopuri pe temen lung şi termen mediu/lung

- perioada estimată a tratamentului, frecevenţa
şedinţelor
- decizii, mesaje transmise familiei
III. Ciclurile vieţii de familie – concept întrodus de Haley în 1973

• Haley propune clasificarea secvenţelor ciclului vieţii de familie în

felul următor:

• perioada în care se face curte

• perioada timpurie a căsniciei

• naşterea primului copil şi perioada preocupării faţă de acesta

• secvenţa medie a căsniciei, perioada de şcolarizare a copiilor

• părăsirea familiei de către copii

• perioada pensionării şi a bătrâneţii

• perioada pierderilor şi a morţii

Modelul lui Hill:

• cuplul proaspăt căsătorit (cadre interioare şI exterioare

ale funcţionării lor; moştenire diferită; interese
personale şi ale celuilalt; maturitatea vs imaturitatea;
relaţia de ataşament primară; modelul-contramodelul
FO; presiunea părinţilor membrilor cuplului; )

• familia cu nou născut şi cu copil mic – 0-3 ani (1,5 ani;

problemele mamei referitoare la propria persoană:
depresie, anxietate, agresivitate, însingurare;
culpabilitate; modificări hormonale, oboseală, stima de
sine; relaţia mamei cu propriul-corp; diferenţa mare la
nivelul nevoilor copilului şi ale mamei; problemele
mamei referitoare la relaţia cu noul născut: )
• (problemele mamei referitoare la relaţia cu noul
născut: relaţia M-NN relaţie greu de influenţat din
punct de vedere cogntitiv; responsabilitatea
accentuată a mamei, soţul ca ajutor al mamei; soţul ca
factor de echilibrirare/dezechilibrare; empatia, regresia
mamei-mothering-influenţat de tipare inconştiente
timpurii; modificări/probleme în relaţia de cuplu:
dezvoltarea rolului de părinte; importanţa
conştientizării de către tată a rolului lui; soţia-situaţie
de deservire faţă de soţi; nevoile soţiei pot fi
împovărătoare pentru soţ; ajutorul benefic al familiei
extinse; probleme în contextul naşterii unui nou frate –
îndeosebi dacă e sub 1,5 ani, dar ideal e în jur de 3
ani)
• familia cu copil preşcolar 3-6 ani (grădiniţă, mama servici,
tatăl carieră; conflicte inter-rol; copilul expus unor
seturi de reguli diferite; soţii vor să îşi menţină
privilegiile dobândite-restructurarea de roluri; soţia
beneficiază şi de alţi stimuli sociali;)

• familia cu copil şcolar (6-14 ani) –(transformări mari

bio-psihi-sociale în cazul copilului; şcoala importanţă
centrală; pericol-centrarea excesivă pe randament;
pubertate-fleuctuaţii, căutări; grupul de vârstă-grup de
referinţă; accesibilitatea părinţilor)

• familia cu copil adolescent (14-18) – identitatea

proprie, diferenţiere, ruptură)
• familia care se desparte de C adulţi

• cuplul adult inactiv (creşterea dependenţei păărinţilor

de copiii lor adulţi; pierderi, înţelepciune)
• Carter and McGoldrick în 1999 – stadiile vieţii de familie
(stadiu/sarcini)

1. Stadiul experienţierii vieţii în familia de origine

• menţinerea relaţiilor cu părinţii, fraţii şi grupul de vârstă

• frecventarea şcolii

2. Plecarea din casa familiei de origine

• diferenţierea de familia de origine şi dezvoltarea unor

relaţii cu părinţii de la adult la adult
• dezvoltarea relaţiilor emoţional intime
• începerea construirii carierei
3. Stadiul premarital

• selectarea partenerului/partenerei

- după Adams în 1995 – proces complex

a. atracţia fizică, interese, inteligenţă, personalitate, valori similare
b. compararea valorilor (în urma autodezvăluirii, relevării identităţilor)
dacă există compatibilitate → adâncirea relaţiei de cuplu
c. explorarea mutuală a capcităţilor empatice şi a compatibilităţii de
roluri (costuirile despărţirii cresc comparat cu costurile/tensiunea
de a fi împreună)
d. luarea deciziei de implicare într-o relaţie pe termen lung

• dezvoltarea relaţiei → consolidarea relaţiei

• luarea deciziei de căsătorie
- armonizarea/integrarea celor două tradiţii cu care vin din propriile FO
(reguli, graniţe, valori, roluri, rutine)
4. Stadiul cuplului fără copii

• dezvoltarea unei modalităţi de a trăi împreună bazat pe

realitate mai degarbă decât pe proiecţii reciproce
(idealizarea)
• rearanjarea relaţiilor de familie şi cu prietenii în aşa fel
încât să includă şi relaţiile cu soţul/soţia
• satisfacţia maritală este mai mare înainte de naşterea
copiilor, după aceasta scade şi după plecarea copiilor
din familie
• eduaţia, statutul socio-economic ridicat, similaritatea,
compatibilitatea sexuală, căsnicii mai târzii la femei;
stadiul timpuriu şi cel târziu al ciclului vieţii de cuplu –
sunt asociate cu satisfacţia maritală
• Gottman şi Notarius în 2002; Gurman şi Jacobson în
2002 – sisteme de credinţă şi tipare interacţionale
sepcifice cuplurilor cu satisfacţia maritală crescută:

- respect
- acceptare
- mai degrabă atribuţii dispoziţionale decât situaţionale
pentru comportamentele pozitive ale partenerului
- mai multe interacţiuni pozitive decât negative
- focalizarea conflictelor pe teme specifice (uneori
rezolvă conflictul prin admiterea faptului că sunt
diferiţi), capacitate de negociere
- repararea rapidă a rupturilor, leziunilor relaţionale
- discutarea nevoilor de inimitatea şi putere
5. Familia cu copii mici

• ajustarea sistemului maital în aşa fel încât să poată integra copii

• asumarea rolului de părinte (siguranţă, îngrijire, control, stimulare)

- ataşament, stil parental (acceptare-rejecţie – control-lipsă de

pretenţii) - Darling şi SSteinberg în 1993

• rearanjarea relaţiilor cu familia de origine pentru a se integra rolul de

părinţi şi de bunici în sistem
- Neugarten and Weinstein în 1964 – roluri de bunici: 1. neimplicat
în creşterea copilului, dar iubitor; 2. partener de joacă, distrcţie cu
copilul; 3. distant-contact redus cu nepotul; 4. surogat de părinte;
5. rezervor de înţelepciune – rol patriarhal sau matriarhal în
familie
- asumarea unui rol adecvat de către bunici – contribuie la
rezilienţa F
• copii dezvoltă relaţii cu grupul de vârstă
• Dunn în 2004; Kupersmidt şi Dodge în 2004; Malik şi Furman,
1993 – importanţă centrală (suport social, învăţare)

- până la vârsta de 5 ani, cresc oportunităţile de a interacţiona cu

cei de aceeşi ârstă. se dezvoltă limbajul

- jocul cooperativ, capacitatea de a empatiza, înţelegerea

- perspectivelor celorlalţi

- rivalitatea, competitivitatea (negocierea ierarhiei)

- diferenţe de sex în stilul de joc (fetiţe mai centrate pe relaţii şi

cooperante; băieţii – focalizaţi pe competiţie, pe activităţi); băieţii
în grupuri mai mari, fetele grupuri mai mici (intimitate)

- copilăria mijlocie – caracteristic – jocul segregat pe sexe

- copii populari: acordă ajutor, prietenoşi, atenţi, respectă reguli, plini de
imaginaţie, atrăgători fizic, inteligenţi, interpretează cu acurateţe
situaţiile sociale, au abilităţi sociale de a se angaja în activităţi de
grup (se acordează înainte şi aşteaptă momentul potrivit pentru a
intra în grup), ascultă, se centrează şi pe alţii; umor, căldură,
sensibilitate

- copii nepopulari (marginalizaţi, rejectaţi): agresivi (impulsivi,

explozivi, hiperactivi, deficit în a urma reguli, agresivitatea este
orientată spre atingerea unor scopuri instrumentare), victimele
(sensibili, anxioşi, stimă de sine scăzută, deficit în abilitatea de
autoapărare şi dominare); pătrund intruziv în grup, critică, se
centrează pe sine, interpretări negative, escaladarea conflictelor

- lipsa de popularitate la copii agresivi este relativ stabilă (motive:

modele cognitive de relaţionale negative, dificultăţi în
interpretarea stimulilor sociali ambiguu, deficit la nivelul abilităţilor
sociale)

- lipsa de popularitate la copii anxioşi (victime) e relativ stabilă

(stima de sine scăzută, deficit de abilităţi în sfera
comportamentului pro-social; evitarea interacţiunilor sociale)
6. Familia cu adolescent

• rearanjarea rolurilor părinte-adolescent în aşa fel încât să

permită mai multă autonomie adolescentului

- este un ciclu al vieţii foarte dificil, îndeosebi pentru părinţi

- ajută buna comunicare părinte-copil şi strategiile
adecvate de rezolvare a problemelor
- nu este normativ ca în toate familiile, nici măcar în
majoritatea să apară crize
- conflictele cele mai dese: dezordine, curăţenie,
muzică, vestimentaţie, timp petrecut înafară familiei
- conflicte rare legate de valori şi etică
- ataşamentul securizant faţă de cei de aceeaşi vârstă
corelează cu ataşamentul securizant faţă de părinţi

• Carr în 2004; Luthar în 2003 – caracteristicile copiilor şi

adolescenţilor rezilienţi:
1. Factori familiali:
- absenţa separării timpurii şi a pierderilor
- ataşament decurizant
- stil parental ferm-cald
- implicarea tatălui

2. Factori comunitari:
- experienţe educaţionale pozitive
- suport social adecvat
- statut socioeconomic crescut

3. Trăsături de personalitate
- abilităţi crescute
- temperament uşor

4. Credinţe auto-evaluative:
- stimă de sine crescută
- localizarea internă a controlului
- autoeficacitate relativ la sarcini
5. Stategii de adaptare (coping)
- abilităţi de planificare
- abilităţi de căutare a suportului social
- simţul umorului
- abilităţi empatice

• ajustarea relaţiei de cuplu în aşa fel încât să fie posibilă focalizarea

asupra relaţiei şi a carierei

• asumarea responsabilităţii de a avea grijă de membrii familie de

origine
7. Plecarea copiilor

• rezolvarea sarcinilor specifice vârstei medii

- procese de re-evaluare a relaţiei de cuplu şi a aspiraţiilor
privind cariera - se accentuează odată cu apariţia
“cuibului gol”
- Papalia şi colab. în 2001; Santrock în 2003 – cize
vârstei medii – un fenomen rar, nu normativ
- atât femenile cât şi bărbaţii devin mai introspectiv – re-
evaluări ale rolurilor în cadrul familie şi a profesiei
• negocierea relaţiilor de la adult la adult cu copii
• ajustarea căsniciei în vederea vieţii în cuplu din nou
• ajustarea pentru a include nurori/gineri, respectiv nepoţi şi
strănepoţi în familie
• confruntarea cu boala, dizabilităţile şi moartea în cadrul
familiei de origine

8. Stadiul târziu al vieţii

• confruntarea cu declinul fiziologic

• ajustarea la faptul că, copii adulţi îşi asumă un rol mai
central în familie
• acceptarea experienţei de a fi învârstă cu înţelepciune
• confruntarea cu pierderea soţului/soţiei şi a prietenilor
• pregătirea pentru moarte (revizuire vieţii şi integrarea)