Copilul dorinţei.

Popas mitic în Tinereţe fără bătrâneţe şi

viaţă fără de moarte
 Motto:Făt-Frumos...de unde vine lumea noastră
 Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă
fără de moarte şi un Făt-Frumos,
literalmente, un Copil Frumos al
haosului primordial, un Făt-
Frumos devenit deja Dorinţă
modelatoare a unui împărat şi a
unei împărătese, care nu puteau
avea copii!
 Copilul-Frumos, mai exact acest
,,făt”, prunc Frumos este
conceput ca dorinţă modelatoare:
 A fost odată un împărat mare şi o
împărăteasă, amândoi tineri şi
frumoşi, şi, voind să aibă copii, a
făcut de mai multe ori tot ce
trebuia să facă pentru aceasta; a
umblat pe la vraci şi filosofi, ca să
caute la stele şi să le ghicească
dacă or să facă copii; dar în
zadar.[1];
 este Eros.

[1] Ispirescu, Petre, Tinereţe fără
bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
  Eros capătă astfel, forma de matrice androgină a Copilului-Eros.
Copilul –Eros, acest făt-frumos al basmului Tinereţe fără
bătrâneţe... se afirmă ca mănunchi de magie:

 se joacă cu convenienţele, împăratul a început să-i făgăduiască

toate bunurile din lume, dar nici aşa n-a fost cu putinţă să-l facă
să tacă [...] în sfârşit, dacă văzu şi văzu că nu tace, îi mai zise:
taci, fătul meu, că ţi-oi da Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de
moarte. Atunci, copilul tăcu şi se născu... [1],

 şi nu aşteaptă progresele vâstei: toate învăţăturile pe care alţi

copii le învăţa într-un an, el le învăţa într-o lună, astfel încât
împăratul murea şi învia de bucurie. Toată împărăţia se fălea că o
să aibă un împărat înţelept şi procopsit ca Solomon împărat. [2]

[1] ibidem
 [2] ibidem
 Manifestarea precoce a fătului se naşte aşadar, o dată cu şi
din această dorinţa arzătoare a părinţilor de a avea copii,
din această dorinţă a continuităţii generaţiei, din această
,,devenire în devenire”[1]. Mai mult, eroul nostru continuă
să plângă şi se hărăzeşte naşterii numai la făgăduiala
tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte, cu alte
cuvinte, la făgăduiala ,,devenirii în devenire”, la făgăduiala
de a fi întru ceva, întru Fiinţă.

 Basmul Tinereţe fără bătrâneţe...reclamă asfel,

continuitatea generaţiei prin a fi ceva întru Fiinţă, prin
limbă şi sânge. Limba, flacară a cuvintelor împăratului şi
sângele îi transmit fătului sufletul, naşterea, viaţa, dar şi
moartea.

[1] Noica, Constantin
  Conform credinţelor
popoarelor europene, soarta
fătului este hotărâtă o dată cu
naşterea, prin puterea a trei
zâne, zâne care simbolizează
chiar naşterea, viaţa şi
moartea. Ursita este
dependentă de ceasul bun sau
rău al naşterii, iar odată scrisă
în Cartea Sorţii nu mai poate
fi modificată.

 Basmul Tinereţe fără

bătrâneţe... găseşte aşadar,
locul nemuririi, unde ajunge
Făt-Frumos, populat de trei
zâne, sugestie a destinului
său.
 Copilul creştea, dar cu cât creştea cu
atât devenea mai trist...şi se hotărî să
plece să găsească făgăduiala pentru
care s-a născut: tinereţe fără
bătrâneţe şi viaţă fară de moarte.
 Ne întrebăm acum, dacă acest
motiv al părăsirii părinţilor nu este
numai consecinţa greşelii făcute de
împărat la naşterea progeniturii sale
de a-i făgădui tinereţe eternă şi viaţă
fără sfârşit.
 Ne întrebăm dacă tinereţea fără
bătrâneţe şi viaţa fară de moarte este
motivul central inerent călătoriei sau
este numai setea de cunoaştere a
spiritului.
 Dacă tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa
fară de moarte este setea de
cunoaştere a spiritului, aceasta
reprezintă dorinţa de concordie cu
cosmogonia universului, doleanţa
comuniunii cu Fiinţa Supremă, cea în
afară de timp..
 O dată ajuns în locul nemuririi, populat
de cele trei zâne, Făt-Frumos devine
,,fiu al Fiinţei”.[1]
 O dată ajuns în Valea Plângerii, Făt-
Frumos devine fiinţă rătăcită, care
pierde legătura cu lumea hărăzită prin
destin, care pierde legătura cu
tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fară
de moarte.
 Valea Plângerii capătă forma unei
oprimări pentru fiinţa, care-şi refuză
destinul, pentru acest Făt-Frumos,
care nu este pregătit pentru
eternitate.

[1] idem
  Deşi, Făt-Frumos avea dorinţa
tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii
fără de moarte, avea datul său
firesc, moartea: Căutând într-o
parte şi în alta, cu barba albă
până la genuchi, ridicându-şi
pleoapele ochilor cu mâinile şi
abia umblând, nu găsi decât un
tron odorogit; îl deschise, dară în
el nimic nu găsi: ridică capacul
chichiţei, şi un glas slăbănogit îi
zise: - Bine ai venit, că de mai
întârziai, şi eu mă prăpădeam. O
palmă îi trase Moartea lui, care se
uscase de se făcuse cârlig în
chichiţă, şi căzu mort, şi îndată se
şi făcu ţărână.[1]

[1] Ispirescu, Petre, Tinereţe fără
bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
  Bibliografie:
 Ispirescu, Petre, Tinereţe fără
bătrâneţe şi viaţă fără de moarte,
format pdf
 Groza, Horia Ion, articolul Tinereţe
fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
 Revista Echinox, Universitatea Babeş-
Bolyai, Fundaţia Culturală Echinox, Nr.
7-8-9, Cluj, 1998
 Ruşti, Doina, Dicţionar de teme şi
simboluri, Editura Univers
Enciclopedic, 2002