Leibniz s-a născut pe 1 iulie 1646 în Leipzig, fiu al unui avocat și profesor

la universitatea din localitate. Tot aici își începe studiile, pe care le continuă
la Jena și Altdorf. În 1666 obține titlul de doctor în Drept și intră în serviciul
lui Johann Phillipp von Schönborn, arhiepiscop și prinț elector în Mainz, pentru care
îndeplinește un mare număr de însărcinări politice și diplomatice. În 1673, întreprinde
o călătorie la Paris, unde rămâne timp de trei ani și se ocupă în mod intens cu studiul
matematicii, științelor naturale și filozofiei. Întors în Germania, obține în anul 1676
postul de bibliotecar și consilier privat pe lângă Ernst August, prinț de Braunschweig-
Lüneburg și mai târziu prinț elector de Hanovra, apoi pe lângă urmașul lui, Georg
Ludwig, care va deveni rege al Marii Britanii cu numele de George I. În această
funcție, Leibniz rămâne până la sfârșitul vieții. El se bucura de o deosebită prețuire și
era considerat în acel timp ca geniu universal. Opera sa se extinde nu numai în
domeniile filozofiei și matematicii, ci tratează teme variate
de teologie, drept, diplomație, politică, istorie, filologie și fizică. A fost fondatorul și
primul președinte al "Academiei de Științe" din Berlin (1700). Leibniz moare la 14
noiembrie 1716 în Hanovra
 Matematică:
Leibniz elaborează în jurul
anului 1675 bazele calculului
diferențial și integral, de o mare însemnătate
pentru dezvoltarea ulterioară
a matematicii și fizicii, independent de Isaac
Newton, care enunțase deja principiile calculului
infinitezimal într-o lucrare din 1666. Simbolurile
matematice introduse de Leibniz în calculul
diferențial și integral se folosesc și astăzi.
Perfecționând realizările lui Blaise Pascal, Leibniz
construiește un calculator mecanic, capabil să
efectueze înmulțiri, împărțiri și
extragerea rădăcinii pătrate. Dezvoltă forma
modernă de numărare binară, utilizată astăzi
în informatică și pentru calculatoare. Leibniz a
încercat să creeze un calcul logic, o logică bazată
pe utilizarea simbolurilor, fiind un precursor
al logicii matematice.
 Gottfried Wilhelm Leibniz a fost un prolific matematician,
motiv pentru care numeroase concepte și instituții îi
poartă numele:
Algebră Leibniz, un model de structură algebrică;
 Formula Leibniz-Newton:{\displaystyle \int
_{a}^{b}f(x)\,\mathrm {d} x=F(b)-F(a),}care este partea a
doua a teoremei fundamentale a calculului integrala;
 Formula lui Leibniz pentru π;
 Universitatea Gottfried Wilhelm Leibniz, universitate
din Hanovra;
 Premiul Gottfried Wilhelm Leibniz, un
premiu german dedicat cercetării științifice.
 Fizică
În fizică, Leibniz a introdus noțiunea de "forță vie" (mv2) ca măsură a mișcării (energia cinetică, cum
o numim azi), diferită de cea de "cantitate de mișcare" (mv) (Impuls, cum îl numim azi),
premergătoare noțiunii moderne de energie.

Filosofie
Teoria substanței. Leibniz a susținut o nouă teorie asupra substanței care are în centru
ideea de acțiune, spre deosebire de
teoria carteziană a substanței, bazată pe noțiunea de întindere.Fiecare substanță se caracterizează me
reu prin acțiune. Acțiunea unei substanțe se traduce în
percepția să, această devenind mai distinctă ,în caz contrar are de a face cu
pasiunea. Sistemul filosofic al lui Leibniz are la baza existența unor elemente spirituale indivizibile
numite monade.În limba greacă “monas” înseamnă “unitate,ceea ce este
unu”.Leibniz considera că un lucru este din punct de vedere metafizic
reductibil la o substanță simplă . Atunci când ne referim la monade trebuie să avem în vedere
faptul că monadele reprezintă substanțe simple, care nu se nasc și nu pier, autonomia lor fiind totală.
Ele sunt indestructibile, căci sunt o oglindire a universului.Filosoful german considera că “ monas
monadorum” este ființă inteligibilă, ceea care poate fi gândită, dar nu
poate fi reprezentată. Aceea ființă deghizată în monadă despre care vorbea Leibniz
este însuși divinitatea, Dumnezeu, cel ce creează ,aneantizează. Dumnezeu fiind originea esențelor.Un
lucru la care filosoful face apel este faptul că atomul spiritual denumit monadă este imperisabil
sufletului uman. Sufletul este văzut că percepție distinctă. Sufletul poate fi de doua feluri
:poate fi suflet vegetal și suflet animal.Un alt lucru la care filosoful german face
referire este faptul că monadele nu pot fi influențate de factori
externi și mai ales la faptul că acestea nu se influențează reciproc. Faptul că nu sunt identice
le oferă acestora o forță activă.Monadele dețin un grad ridicat de cunoaștere a lumii, mai bine spus un
grad distinct, unic care se datorează faptului sunt eterne, fără spațialitate, deci putem
Statuia lui Leibniz din Leipzig.
Dissertatio de Arte Combinatoria (Disertație despre arta combinării), (1666)
Disputatio metaphysica de principio individui (Disputație metafizică despre principiul
individuației), (1666)
Hypothesis Physica Nova (Noua ipoteză fizică), (1671)
Nova Methodus pro Maximis et Minimis, itemque Tangentibus (Noua metodă de
determinare a maximelor și minimelor, precum și a tangentelor), (1684)
Eseuri de teodicee asupra bunătății lui Dumnezeu, a libertății omului și a originii
răului (1710), traducere de Diana Morărașu, Ingrid Ilinca, Iași, Polirom, 1997.
Monadologia, (1720)
Noi eseuri asupra intelectului omenesc, (apărută postum în 1765),
traducere de Marius Tianu, control științific și note de Adrian Niță, studiu introductiv
de Mircea Flonta, București, All, 2003.