PSIHOLOGIA ca stiinta Pagini din istoria psihologiei

Psihologia (din limba greac: psych = suflet, logos = tiin) este tiina care studiaz comportamentul uman, inclusiv funciunile psihice i procesele mentale ca inteligena, memoria, percepia, precum i experienele interioare i subiective cum sunt sentimentele, speranele i motivarea, procese fie contiente, fie incontiente. Termenul de psihologie este mult mai nou decat domeniul pe care il desemneaza, domeniu care a purtat in decursul vremurilor, denumiri ca anima, pneuma (suflet), cu multiple sensuri. Termenul de psihologie a fost legat cu prioritate de numele unui umanist croat, Marco Marulik, care l-a folosit pentru prima data in anul 1506 si care a publicat in anul 1524, o carte cu titlul Psihologia gandirii umane . De la Aristotel incoace, termenul de psihologie a avut un substituit, reprezentat de cel de anima sau de suflet. Pitagora l-a identificat intr-un alt termen, de pneuma, folosit de scolastica pana la sfarsitul Evului Mediu. Conceptele respective erau destinate sa incorporeze preocuparile existente pentru studierea unor fenomene de constiinta, de alinare sufleteasca, de experienta personala, de activitate mintala, de orientare. Pentru M. Ralea si C.I.Botez, termenul de psihologie apare pentru prima data intr-o lucrare despre morala, a lui Rudolf Goelenius, publicata in anul 1590, consacrarea conceptului fiind apoi realizata de catre Christian Wolff. Altii, insa, asociaza aparitia termenului de psihologie cu lucrarea lui Philip Melanchton Consideratii asupra sufletului (1540). Empirismul englez al secolului al 17-lea reducea funciile psihice la fenomene previzibile cu legi proprii. n teoria mecanicist a lui Thomas Hobbes "sufletul" nu-i gsea niciun loc. ntr-o lucrare din 1704, Leibnitz menioneaz pentru prima dat existena unor procese subcontiente. Adevrat printe al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens, care n lucrarea sa Consideraii filozofice asupra naturii umane i dezvoltrii sale , din anul 1777, face o descriere amnunit a funciilor i proceselor psihice cu valabilitate pn n timpurile noastre. Desi viata sociala a oamenilor a devenit tot mai tumultoasa, incarcata de tot mai multe framantari sociale, psihologia a fost ascunsa multa vreme in cabinetele de lucru ale filosofilor, aflandu-se departe de problemele omului concret. Incepnd cu secolul al 19-lea psihologia a nceput s se contureze ca disciplin de sine stttoare. n acelai timp s-au dezvoltat diverse curente i diferite orientri, n funcie de concepiile

respectivilor psihologi. Ca n orice ramur a tiinei care s-a desprins din filosofie, probleme pur filosofice asupra naturii spiritului n-au ncetat s fie dezbtute, ducnd chiar la apariia unei filosofii a spiritului sau psihologii filosofice. Evenimentul declararii nasterii psihologiei ca stiinta de sine statatoare va avea loc in mai multe centre de cultura europene din Franta, Anglia, Germania, Rusia. Majoritatea istoricilor raporteaza totusi acest moment la orasul german Leipzig, unde Wilhelm Wundt a amenajat pentru prima data, in 1879, un laborator experimental de psihologie. Ca domeniu de aplicatie implicit, sufletul s-a aflat in centrul atentiei teologilor, cei care sadeau si cultivau credinta crestina in constiintele oamenilor, chiar si dascalii manifesta un interes crescand pentru psihologie, interes strans legat de progresul social, de aparitia mecanicismului masinist, a necesitatii explicarii pozitiei omului in lume si in univers, a schimbarii raportului omnatura, a coborarii sufletului din ceruri.