În cadrul creaţiei populare un loc aparte îl ocupă, alături de doine, de basme, de proverbe şi ghicitori, baladele populare, acele creaţii epice orale, alcătuite în versuri, cu o acţiune simplă şi un număr redus de personaje, în care sunt relatate fapte deosebite din trecut , săvârşite de personaje cu însuşiri iesite din comun şi prezentate, de obicei, în antiteză. Constantin Brâncoveanu este o baladă istorică, de factură populară, care relatează sfârşitul domnitorului român, rămas în memoria colectivă pentru demnitatea cu care s-a jertfit în numele credinţei sale. El a fost ucis de către turci, împreună cu fiii săi, în 1714. https://www.youtube.com/watch?v=9bBjb KEE1S0 Conţinutul de idei Fiind o baladă şi, implicit, o operă eroică, autorul relatează unele întâmplări prezentate în mod gradat şi se constituie în momente ale subiectului, începând cu hotărârea sultanului de a-l ucide pe Brâncoveanu, cu prinderea lui şi a fiilor săi (expozitiunea şi intriga), şi continuând cu crimele în serie al căror autor moral este însuşi sultanul (desfăşurarea acţiunii). Acţiunea atinge punctul culminant în momentul în care, nemaiputând îndura şi interioriza durerea, domnitorul îsi manifesta direct întreaga ură faţă de turci. Ofensaţi de curajul voievodului român, turcii îl ucid batjocorindu-l , acest fapt constituind deznodamântul baladei. Pe lângă acţiunea simplă, lineara, şi numărul personajelor este redus, ca în orice baladă populară. Există astfel două personaje individuale principale prezentate în antiteză - Constantin Brâncoveanul şi sultanul turcilor. Personajele principale au însuşiri ieşite din comun şi sunt prezentate în opoziţie. Astfel, Constantin Brâncoveanul uimeşte prin tăria de caracter, prin demnitatea sa , fiind capabil să se sacrifice pe sine şi pe fiii săi, decât să-şi trădeze propriile convingeri. De fiecare dată cuvintele adresate sunt aceleaşi, evidenţiind credinta în Dumnezeu şi în puterea lui: "Doamne, fie-n voia ta!“ . În schimb, sultanul este de o răutate diabolică, este un tiran de o cruzime feroce, nu ştie ce este mila şi omenia. Arta creatorului popular se manifestă prin îmbinarea modurilor de expunere. Predomină naraţiunea, prin care sunt relatate întâmplările într-o gradare ascendentă. Descrierea ocupă puţin loc în baladă, ea fiind folosită doar pentru a prezenta trăsăturile fiilor de domn, evidenţiind dragostea tatălui şi atitudinea plină de compasiune a autorului. Fiind o creaţie populară, la nivel lexical se remarcă numeroase elemente de oralitate: construcţii interogative - Să desparţi a ta domnie / De a noastră-mpărăţie?” -; construcţii exclamative - „Doamne! Fie-n voia ta!”; substantive în vocativ şi interjecţii - „Alelei! tâlhari păgâni! Alei...”, regionalisme şi arhaisme. Datorită dramatismului întâmplărilor, valorilor morale pe care le pune în evidenţă prin intermediul personajului principal, această balada constituie o operă reprezentativă în categoria speciei pe care o ilustrează.