Toxicologia militară,

obiectul de studiu, sarcinile ei.

Caracteristica generală a armei chimice.
Caracteristica medico-tactică
a focarelor chimice
Colonel medic (r) NICON CÎRSTEA

Chişinău, 2012
 Sarcinele toxicologiei militare
Toxicologia militară elaborează teoria şi practica depistării
substanţelor toxice şi a diferitor veninuri în ţesături biologice,
produse alimentare şi apă, folosind mijloace şi metode a
chimiei toxicologice.
Toxicologia militară studiază proprietăţile toxice ale
substanţelor toxice, schimbările clinice şi patomorfologice,
apărute în cazurile de pătrundere în organism prin diferite căi,
determină dozele toxice şi letale şi cele, care nu reduc
capacitatea de luptă a forţelor armate. Aşa sarcine în
toxicologia generală se vizionează şi se studiază prin metode şi
mijloace toxicometriсe.
Toxicologia militară studiază mecanismul de acţiune аl
substanţelor toxice şi a altor agenţi toxici la diferite niveluri
de integrare a organismului. Aceste mecanisme în toxicologia
militară sunt determinate ca ştiinţă despre toxicitatea
selectivă şi patogeneza intoxicaţiei. Totodată această ştiinţă
studiază şi stabileşte organotropismul substanţelor, ţinta ei
selectivă de acţiune la nivelul molecular – membranos,
dependenţa reacţiilor de răspundire а organismului de doza
substanţei toxice (toxicodinamia) şi de stadia de
biotransformare a toxicului în organism (toxicocinetica).
Toxicologia militară elaborează metode eficiente de terapie
intensivă şi de resuscitare în cazurile afectării cu substanţe
toxice.
Toxicologia militară studiază aspectele social – igienice a
contaminării mediului ambiant cu substanţe toxice în
focarele de afectare chimică şi în focarele secundare, formate
în rezultatul destrugerii întreprinderilor industriei chimice,
elaborează mijloace şi metode de prevenire а afectărilor cu
substanţe toxice. În acest sens toxicologia militară rezolvă
sarcinele toxicologiei preventive (ecotoxicologia).
În dependenţă de obiect, dispus acţiunii
substanţe toxice, toxicologia militară poate
folosi metode toxicologice clinice dacă
sunt afectaţi oamenii sau metode
toxicologice experimentale, dacă se
studiază procesul experimental la animale.
 OBIECTUL DE STUDIU A TOXICOLOGIEI MILITARE
Substanţele toxice de luptă – sunt substanţe chimice special
sintetizate pentru afectarea în masă a oamenilor, animalelor
şi а plantelor. Substanţele toxice constituie baza armei
chimice.
Toxine sunt veninuri naturale de origine microbiană,
vegetală şi animalieră.
Fitotoxicanţi sunt substanţe chimice destinate pentru
nimicirea plantelor agricole şi a rezervelor produselor
alimentare.
Toxinele sau veninurile naturale, pot avea structura
proteică sau neproteică.
În zile de azi sunt principial rezolvate întrebările
posibilităţii aplicării botulino toxinei, toxinei
stafilococului şi altele toxine pentru contaminarea
diferitor teritorii, acvatorii şi а spaţiului aerian.
Unele recepturi de toxine în formă de praf se
folosesc în USA pentru producerea muniţiilor de
luptă cu acţiune mixtă, care se socot ca armament
obişnuit.
Schigele acestor muniţii conţin toxine, care produc
otrăvirea rănilor (răni mixte) şi а organismului
integral. Acţiunea toxinelor asupra organismului, este
un obiect de studii a unei discipline noi – toxinologia.
Unele recepturi de toxine în formă de praf se
folosesc în SUA pentru producerea muniţiilor de
luptă cu acţiune mixtă, care sunt considerate ca
armament obişnuit.
Schijele acestor muniţii conţin toxine, care produc
otrăvirea rănilor (răni mixte) şi а organismului
integral. Acţiunea toxinelor asupra organismului, este
un obiect de studii a unei discipline noi – toxinologia.
Muniţiile obişnuite de luptă tot pot produce
intoxicaţii la oameni cu componente toxice а gazelor
explozibile. La aşa gaze sunt atribuite: oxidul de
carbon şi bioxidul de carbon, nitrogaze.
Afecţiuni toxice pot apărea şi în cazurile de explozii a
muniţiilor cu acţiune de explozie volumară.
În aşa muniţii un component de bază este oxidul de
propilen care poate provoaca schimbări în organism,
asemănătoare cu afecţiunile iperitce.
În cazurile de explozie volumară asupra organismului
acţionează unda de şoc, temperaturi înalte, monoxidul de
carbon şi hipoxia hipoxică.
Afecţiunile chimice combinate apărute în cazul exploziei
muniţiilor obişnuite tot sunt un obiect de studiu а toxicologiei
militare.
Avariile la întreprinderi şi а altor obiecte a industriei chimice,
distrugerea lor în rezultatul acţiunilor de luptă aduc la formarea
aşa numitor focare de contaminare chimică secundare. Aşa focar
sа format de exemplu, în timpul avariei la uzina chimică or.
Bhopal, în decembrie 1984. În rezultatul scurgerii
metilizocianatului au primit leziuni grave mai mult de 50000
oameni.
Toxicologia militară studiază şi elaborează măsuri de
prevenire şi de lichidare а pericolului de afectare
chimică în focarele chimice secundare.
Un pericolul mai mare în aşa cazuri prezintă
produsele volatile, păstrate în rezervoare mari sub
presiune: clorul comprimat, amoniacul, propanul şi
alte substanţe asemănătoare.
NOŢIUNILE DE BAZĂ ALE TOXICOLOGIEI
Substanţa toxică este un compus heterogen chimic
(xenobiotic), care nimerind în organism reduce într-o
măsură mai mică sau mai mare puterea spirituală şi
fizică, iar în cantităţi mari produce schimbări
încompatibile cu viaţa.
Procesul patologic de bază ce se vizează în
toxicologie este intoxicaţia provocată de toxic.
Acest proces se divizează în două stadii –
toxicogenă şi somatogenă.
Stadiul toxicogen cuprinde perioada când toxicul în
stare liberă persistă în organism.
Stadiul somatogen reflectă consecinţele afectării,
“rupturile” în ţesături şi organe, care se păstrează
după legarea toxicului cu ţesăturile organismului sau
după eliminarea lui complectă din organism.
Aşa consecinţe a acţiunei toxicului uneori pot fi
numite metatoxice.
Toate substanţele toxice au o proprietate comună –
toxicitate.
Toxicitatea absolută este aşa o cantitate a toxicului, care
aduce la moartea la 100% din animale experimentale
exterminate ILD 100.
Ştiinţa care se ocupă cu măsurarea toxicităţii
toxicanţelor are denumire de toxicometrie. Această
ştiinţă are scopul de a confirma dozele limitat permise şi
a concentraţiilor limitat permise, deci a dozelor şi a
concentraţiilor, care încă n-au capacităţi nocive asupra
organismului.
În toxicometrie pentru delimitarea măsurei toxicităţii
sunt întroduse doze pe prag, doze letale. Indicii mai
informativi ai toxicităţii este doza letală DL50 şi CL50t.
 În afecţiunile inhalatorie toxodoza reprezintă
derivata dintre concentraţia substanţiei toxice în aer (C,
mg/l), expoziţia ei (t, min) şi a minut volumului
respiraţiei (MVR/l/min) Mg.
Însă mai frecvent toxicitatea inhalatorie este arătată ca
concentraţia substanţei şi termenul ei de expoziţie în
atmosfera contaminată şi exprimată în miligram în
minută la litru (mg · min/l).
În caz de pătrundere a agentului toxic prin piele, mucoasele
cavităţii bucale şi a stomacului, prin ochi, prin răni şi plăgi
doza letală medie DL50 este exprimată ca raport dintre masa
substanţei în miligrame la masa corporală a omului în
(mg/rg). În sistema internaţională SI doza substanţei toxice
este exprimată în mol la kg de masă corp (mol/kg).
Dozele letale medii CL50t şi DL50 aduc la moarte la 50% de la
toţi afectaţii.
Teoretic este dovedit, că doze absolut letale şi ne letale în
natură nu există.
Dozele de eficienţă medie DE50 şi CE50t
caracterizează apariţia unui oarecare semn de
intoxicaţie la 50% din suferitori, mai frecvent acesta
este neputinţa de a rămâne mai departe în atmosfera
contaminată.
În literatura militară aşa doză este numită ca cea
medie de scoatere din funcţie: CL50t; DL5 ( - de la
engleza incapostanting – incapacitant)
Mai deosebim doze de acţiune iniţială (de debut), sau pe prag
şi doza de acţiune nocivă a toxicului. În literatura această
doză are abreaviatura Limac.
Concentraţiile limitat permise (CLP) se folosesc atunci când se
decide întrebarea despre potabilitatea apei şi comestibilitatea
produselor alimentare contaminate cu substanţe toxice.
CLP - este o aşa măsură a substanţei hetorogene, care în
cazul de pătrundere într-o perioadă îndelungată în organism
nu aduce la nici o schimbare eşită din limitele ondulaţiilor
fiziologice.
În condiţii naturale posibilitatea de intoxicaţie depinde nu
numai de toxicitate, dar şi de alţi factori uniţi sub terminul
“pericolul substanţei toxice”.
La el se referă zona acţiunii acute toxice a substanţei
(raportul dintre DL5o şi Limac), volatilitatea şi persistenţa
produsului chimic, hidro şi liposolubilitatea lui.
Aşa, pericol neinhalatori a gazelor nocive este cu atât mai
mare, cu cât este mai mare volatilitatea acestor gaze şi mai
mică toxodoza: C20 / CL50 t (coeficientul posibil de
intoxicaţie inhalatorie- CPII).
CLASIFICAREA TOXICOLOGICĂ ŞI IGIENICĂ A SUBSTANŢELOR TOXICE

Pentru rezolvarea sarcinelor de deschidere a

mecanismelor de acţiune а substanţelor toxice este
necesar de a determina locul lor în diferite clasificări a
substanţelor chimice heterogene.
Clasificarea totalizatoare a substanţelor toxice este
cea structuro – funcţională, care include în sine
sistematizarea substanţelor toxice, după caracterul lor
de acţiune la un nivel sau altul asupra organismului.
Clasificarea sistematică structuro-funcţională a substanţelor toxice

NIVELUL DE INTEGRARE CU
CLASIFICAREA
ORGANISMUL
După caracterul de acţiune integrală la
Clinică
organism.
După acţiunea toxicului la o sistemă
Patofiziologică funcţională, de exemplu la aprovizionarea
organismului cu oxigen.
Patomorfologică După organotropism

Citopatologică După acţiunea la nivelul celulelor

După acţiunea selectivă la nivelul molecular –

Patochimică
membranos
 Clasificarea clinică (toxicologică)
Deosebi următoarele clase de substanţe toxice:
de acţiune neuro-paralitică (Vx, sarinul, somanul, tetraetilul
de plumb, biciclofosfatul);
de acţiune dermato-rezorbtivă (dioxine, iprita sulfurică, iprita
azotată, levizita, dicloretan, oxidul de propilen);
de acţiune generală (acidul cianhidric, clorcianul, monoxidul
de carbon, alcoolul metilic, etilenglicolul, hidrazine
de acţiune psihotică şi relaxantă (miorelaxante) BZ,
lizergamid, carbominici;
de acţiune iritantă (CS, CR, DM – adamsită)
 CLASIFICAREA IGIENICĂ А SUBSTANŢELOR TOXICE
DUPĂ GRADUL DE TOXICITATE

CLASA I CLASA II CLASA III

CLASA IV
INDICELE extrem de de toxicitate de toxicitate
slab toxice
toxice înaltă moderată
DL50 mg/kg
<15 15 – 150 151 – 1500 >1500
(peros)
CL50t
<0,5 0,5 –5 5 – 50 > 50
mg . min/l
DL50 mg/kg
(rezorbţia <100 100 – 500 500 – 2500 > 2500
prin piele)
CLASIFICAŢIA IGIENICĂ А SUBSTANŢELOR NOCIVE INDUSTRIALE

CLASA I CLASA II CLASA III CLASA IV

INDICELE
extrem de de toxicitate de toxicitate slab toxice
periculoase înaltă moderată
Concentraţia limitat
permisă pentru aerul
<0,1 0,1 – 1 1,1 – 10 >10
zonei de lucru,
mg/m3
Coieficentul posibil
de intoxicaţie >300 299 - 30 29 – 3 <3
inhalatorie
CL50t /Limac <6 6 – 18 18,1 – 54 > 54
 ETAPELE DEZVOLTĂRII ARMEI CHIMICE
FACTORII DE INFLUENŢĂ LA ACŢIUNEA EI DE AFECTARE
După primul război mondial guvernele majorităţii ţărilor au
semnat o înţelegere internaţională, care а întrat în istorie ca
“Proces verbal iscălit în Geneva aplicării în războaie а toxicelor
asfixiante a substanţelor otrăvitoare sau а altor gaze
asemănătoare şi a armei bacteriologice”.
Bineînţeles că în acest proces verbal din cauza vechimii lui nu
sunt arătate substanţele toxice neuro – paralitice şi de acţiune
psihotropă, erbicidele militare şi alţi agenţi toxici, care au apărut
după 1925.
Iată de ce SUA şi US au primit o înţelegere reciprocă în 1990 de
reducere semnificativă а rezervelor de substanţe toxice aflate în
arsenalele chimice a ambelor ţări.
Pentru prima dată arma chimică а fost aplicată de nemţi în
septembrie 1914 prin lansarea obuzelor de artilerie, care
conţineau substanţe toxice iritante, iar 22 aprilie 1915 armata
nemţească a efectuat o ofensivă gazo - balonică cu clor contra
armatei franceze. Efectul acestei ofensive a arătat a fi grozav.
La un teritoriu cu lăţimea 6 km au primit afecţiuni chimice
15000 de soldaţi francezi, din care au decedat 5000 de
oameni.
În frontul de est împotriva armatei ruseşti armata germană a
aplicat arma chimică pe data de 31 mai 1915. În total în
primul război mondial а fost consumat 125000 tone de
substanţe toxice de luptă, care au afectat 1 milion 300 mii de
oameni, iar 100000 din ei au decedat.
În primului război mondial şi în deceniile apropriate
după el au fost primite substanţe toxice de luptă,
care nu şi-au pierdut semnificaţia lor şi în zilele de
azi.
La aşa substanţe sunt atribuite: Iperita sulfurică,
iperita azotică, levizita, difosgen, acidul cianhidric,
clorcian, adamsita, cloracetofenon.
În anii treizeci a secolului trecut în Germania аu primit o
dezvoltare furtunoasă studierile în precăutarea substanţelor
organofosforice de toxicitate înaltă, ceea ce a rezultat
producerea în masă а toxicelor din această grupă. Acestea au
fost aşa substanţe toxice ca Tabun (1936), Sarin (1938), Soman
(1944). În anii al doilea război mondial în corespundere cu
planul “Barbarosa” în reihul hitlerist s-au efectuat pregătiri
de luptă chimică în dimensiuni large. Însă a aplica arma
chimică deschis Germania fascistă nu s-a hotărât din cauza
temerii de a primi un răspuns adecvat din partea armatelor
uniunii antihitleriste.
În anii cincizeci a secolului trecut la început în Suedia,
apoi în SUA au fost create cele mai toxice substanţe
fosforo-organice, care au primit denumirea de substanţe V x.
Acţiunea acestor toxice la forţele vitale este comparabilă
chiar cu arma nucleară.
Perioada contemporană a dezvoltării armei chimice se
caracterizează prin apariţia substanţelor toxice psihotice,
sau psihomimetice, erbicidelor militare, prin aplicarea în
conflicte cu scopuri militare a derivaţilor acizilor
triclorfenoxiacetici 2,4-D, 2,4,5 – T cu diferite adaosuri
dintre care mai periculoase sunt dioxinele. Au apărut agenţi
toxici cu acţiune de suprairitare CS şi CR.
În anii 1964 – 1971 în războiul din Vietnam armata
americană а aplicat 100000 de tone de substanţe
toxice şi erbicide cu destinaţie militară, ce a rezultat
afectarea circa 2000000 de cetăţeni din această ţară.
Însă de consecinţe embriotoxice şi gonadotoxice
produse de erbicide şi dioxine au suferit nu numai
vietnamegii, dar şi 60000 de americani şi australieni
militari, care au aplicat aceste toxice pe teritoriul
Vietnamului.
Din anul 1982 în SUA sa început producerea
muniţiilor binare. Aşa muniţii sunt împlute cu două
substanţe slab toxice, care după explozie reacţionând
între ele formează o nouă substanţă care devine
toxică. De exemplu, acidul metilfosfonic slab toxic şi
soluţia fluoratului de Na în alcool izopropilic
reacţionând formează Sarin.
Trebuie de menţionat, că în această armă, toxicul
format are o toxicitate mai înaltă decât productul
păstrat îndelungat.
Mijloace de furnizare а substanţelor toxice sunt
rachete, muniţii de artilerie mine, bombe şi casete cu
bombe de calibru mic, fugase şi granate, generatori de
fum şi cartuşe fumigene.
Substanţele toxice de tip Vx pot fi aplicate cu ajutorul
agregatelor de turnare instalate pe avioane, iar
recepturile în forma de praf pot fi împrăştiate din
agregate de dispersie.
Capacităţile de luptă ale substanţelor toxice pot fi
determinate prin proprietăţile de acţiune volumară,
persistenţa toxicelor în focar şi rapiditatea de acţiune
asupra organismului.
Acţiunea volumară ale substanţelor toxice depinde
de proprietatea lor de formare a aerozolilor toxici.
Aerozolii reprezintă substanţa toxică dispersată, care
se menţine mai mult sau mai puţin în formă de
suspenzie în aer.
În dependenţă de starea agregantă a substanţei,
aerozolii se divizează în fum, burniţă, ceaţă, vapori,
gaze.
Fumul este o suspenzie de particule dure de
dimensiuni mici disperate în aer.
Fumul se formează prin termodistilare sau
împrăştierea mecanică a particulelor mici
comprimate.
În formă de fum pot fi aplicate aşa substanţe toxice
cristaline ca CS, CR, cloracetofenon, adamsita, BZ.
Toxicele lichide formează în aer aerozoli în formă de
picături şi lichide (10 – 2 – 102 mkm).
Suspenzia de picături mari (30 – 100 mkm) se numeşte
burniţă, ea reprezintă aerosoli care repede se depune pe
pământ. Aerosolii, care se depun lent este ceaţa, formată
din picături cu dimensiuni mai mici de 30 mkm.
Formă de burniţă şi ceaţa mai mult este caracteristică
pentru aplicarea în luptă a аşa substanţe toxice ca Vx, sarin,
soman, iperita şi livizita. Pentru acid cianhidric, clorcian,
fosgen este tipic aplicarea în forma de vapori şi gaze.
Toate substanţele toxice în forma de picături şi lichid
pot să se evapore. În caz de mărirea temperaturei
mediului ambian cu 10C conţinutul vaporilor de
substanţe toxice în aer se măreşte cu 10%. Aceasta
depinde de volatilitatea toxicelor. Volatilitatea
standartă а substanţei reprezintă concentraţia
maximală а vaporilor ( C ) într-un volum limitat la
temperatura de 200C şi se măsoară în mg/l.
Persistenţa substanţelor toxice este capacitatea lor de aşi
păstra proprietăţile de afectare în focar în parcurs de un
timp fixat.
Timpul de persistenţă se determină de proprietăţile fizice а
substanţei toxice, de condiţii meteorologice şi tipul de
furnizare a toxicului. Substanţele toxice persistente se
păstrează în focar în condiţiile meteorologice medii mai
mult de 4 ore. Aşa substanţe toxice, ca Vx, iperita, livezita,
somanul care au temperatura de fierbere mai mare de 150 0C
se socot toxice cu persistenţă mare.
Substanţele iritante CS şi CR în formă de fum au
capacitatea de a contamina terenul pentru un termen
îndelungat. Toxicele nepersistente contaminează
terenul, ca regulă, pentru 10 – 30 minute. La aşa
toxice se atârnă acidul cianhidric, clorcianul,
Fosgenul, Difosgenul, tot aşa Adamsita,
cloracetofenonul, BZ. Sarinul are temperatura de
fierbere 151,50C şi persistenţa de 4 ore, de aceea el
are o persistenţă medie,aflându-se între toxice
persistente şi ne persistente.
 Zona de contaminare chimică

Zona de contaminare chimică se numeşte raionul

teritoriului, acvatoriului sau a spaţiului aerian, supus
acţiunii substanţelor toxice de luptă. Dacă în zona de
contaminare chimică se află forţe armate sau
populaţia paşnică, atunci se formează focar de
afectare chimică.
Factorii şi condiţiile, care determină caracterul şi
dimensiunile aplicării armei chimice, constituie
esenţa situaţiei chimice, care trebuie aflată şi
apreciată.
În zona de contaminare chimică trebuie de delimitat
raionul de aplicare а substanţelor toxice şi raionul de
răspândire а aerului contaminat.
Teritoriul în raionul aplicării, ca regulă, se supune
acţiunii substanţelor toxice în formă de burniţă şi
ceaţă alcătuite din picături de lichid.
De aceea raionul aplicării substanţelor toxice
reprezintă un mare pericol pentru forţele vitale a
armatei şi а populaţiei.
Raionul răspândirei aerului contaminat poate ocupă
câteva zeci de kilometri. Aerul contaminat se
formează din contul eliberării vaporilor şi a gazelor în
timpul exploziei muniţiei chimice (nourul toxic
secundar).
La aplicarea substanţei Vx aerozolii lichizi se depun
nu numai în raionul aplicării. Ceaţa alcătuită din
aerozolii lichizi ai Vx din cauza volatilităţii slabe se
răspândeşte în afara limitei raionului aplicării, mărind
astfel diminsiunile raionului contaminat.
La capacitatea de afectare substanţelor toxice şi la situaţia
chimică generală o influenţă semnificativă o au condiţiile
meteorologice, topografice şi gradul de protecţie а forţelor
armate şi а obiectelor.
Temperatura înaltă а mediului ambiant măreşte volatilitatea
şi gradul de pericol inhalatorie. Reducerea temperaturii
măreşte persistenţa substanţelor toxice în mediul ambiant, ce
contribuie la păstrarea picăturilor de lichid a substanţelor
toxice, tot aşa şi a contaminării tegumentelor.
Vântul puternic şi ploaia înlătură din atmosferă vaporii
toxicelor.
Lipsa vântului micşorează răspândirea aerului
contaminat şi limitează efectul de afectare а armei
chimice numai în raionul aplicării ei. Pentru
ofensiva chimică este favorabil vântul care bate în
straturile atmosferei apropiate de pământ cu viteza 2
– 4 m/s.
Aşa stare a atmosferei (inversia) mai des se observă
în perioada răsăritului şi asfinţitului soarelui şi în
anotimp posomorât.
Inversia împiedică evaporarea substanţelor toxice. Lipsa
schimbării temperaturii aerului cu ridicarea în straturile mai
înalte se numeşte izometrie. Ea tot contribuie la păstrarea
îndelungată a picăturilor şi vaporilor substanţei toxice în
teritoriu.
După datele literaturii toxicologice militare, ofensivei
chimice sunt mai favorabile condiţiile meteorologice medii,
care se caracterizează prin temperatura aerului egală cu 20
0C, viteza vântului egală cu 2 m/s şi condiţii izometrice.

Aceste condiţii se folosesc ca standarte în compararea

proprietăţilor fizico – chimice а diferitor substanţe toxice.
Pădurile şi munţii împiedică răspândirea nourului
toxic.
Însă pe perimetrul exterior а pădurii se creează
zone de concentraţii înalte a substanţelor toxice.
Mărirea concentraţiei substanţelor toxice se
determină în locurile joase: în râpi, gropi, văgăuni,
vâlcele, văi ale râurilor.
Forţele armatei contemporane sunt asigurate cu
mijloace de protecţie individuală şi colectivă. Însă
chiar dacă ofensiva chimică nu este efectuată pe
neaşteptate pot apărea perderi sanitare cauzate de
dimensiuni necorespunzătoare a cagulei măştii
antigaz şi lipsa treningului cuvenit a aplicării
mijloacelor de protecţie individuală.
În condiţii de campanie căile de bază de pătrundere a
substanţelor toxice în organism sunt cele inhalatorie şi
de resorbţie transcutanată.
Intoxicaţii pot apărea şi prin ingerare cu produse
alimentare şi apă contaminată.
Toxicele pot pătrunde în organism şi prin răni, plăgi,
mucoase.
Afectarea răniţilor cu substanţe toxice are noţiune de
afectare combinată. Ea este cauzată de contaminarea
rănilor ( răni mixte ) sau de pătrunderea toxicelor în
organismul rănitului prin orice altă cale.
La pătrunderea substanţei toxice în organism
influenţează aşa proprietăţi, ca volatilitatea,
solubilitatea în apă şi lipide. În determinarea
pericolului real de afectare cu substanţe toxice aceste
proprietăţi joacă acelaşi rol ca şi toxicitatea.
Coeficientul probabilităţii afectării inhalatorii (CPAI)
caracterizează gradul de pericol inhalatorie a substanţelor
toxice:
CPAI = C20 x T/ CL50t, unde
- C20 -volatilitattea mg/l;
- T – persistenţa, în ore;
- CL50t – toxidoza medie letală, mg . min/l

Cu cât este mai mare CPAI, cu atât gradul de pericol

inhalatorie a substanţelor toxice este mai înalt.
În focarul de pericol inhalatorie a substanţelor toxice
(Vx, iperita, levizita) leziunile inhalatorii se vor întâlni
mai rar, decât resorbţia prin piele.
Pericolul resorbţiei prin piele, sau coeficientul afectării
transcutanate depinde de doza letală medie DL50,
persistenţa substanţelor toxice (T,ore) şi solubilitatea în
mediul “apă – ulei” (Cа, Cu).
CPRP = CmT/Ca DL50 
Pericol mai mare de resorbţie transcutanată o are Vx.
Semnificaţia < 1, caracteristica pentru Sarin, indică la
aceea, că în acest focar formele de afectare prin piele se
vor întâlni rar.
Afectarea cu substanţe toxice este un proces complicat de
acţiune a dozelor eficiente a agentului toxic asupra
organismului, care aduce la reducerea capacităţii de luptă, la
scoaterea din funcţie sau la sfârşitul letal.
Acest proces este influenţat de tipul şi concentraţia substanţei
toxice şi proprietăţile organismului.
Trebui de menţionat că indiferent de natura specifică a
toxicului el poate avea acţiune locală şi generală asupra
organismului.
Schimbările locale şi generale ale intoxicaţiei au mecanisme
reflectorie şi resorbtive.
Formele de manifestare mai generale de afectare a
organismului la intoxicaţii sunt hipoxia, stresul, şocul
toxic şi starea extremală.
Aşa, pentru doze subletale şi minimal letale
răspunsul caracteristic a organismului este dereglarea
adaptaţiei după mecanismul stresului cu fazele de
alarm, de protecţie şi istovire.
Şocul toxic
Pentru unele toxice este caracteristic predominarea fazei erectile (
adrenergice) a şocului (SOF, CS), la altele (iperita, nitriţii) – faza
torpidă (atonică). Evoluţia şocului exotoxic se caracterizează prin
dezechilibru nestabil a reacţiilor de protecţie şi celor patologice
ale organismului. Dacă însă organismul este dispus unei doze
absolut letale de toxic, atunci mecanismele de protecţie nu
dovedesc a se implica, şi în evoluţia intoxicaţiei predomină reacţiile
patologice “destructive”.
Aşa tip de reacţii este caracteristic pentru stările extremale.
Manifestările clinice în aşa cazuri sunt coma exotoxică, convulsii,
edem pulmonar toxic, cardiopatia acută, sindromul hepatorenal şi
insuficienţa poliorganică.
 CLASIFICAREA TACTICĂ ŞI MEDICO – TACTICĂ
А SUBSTANŢELOR OTRĂVITOARE

Divizarea substanţelor toxice în dependenţă de

probabilitatea aplicării în corespundere cu tipul de
luptă, de caracterul pierderilor aşteptate, de destinaţia
(de dotare sau în rezervă ) se numeşte clasificaţia
tactică a substanţelor toxice.
Substanţele toxice se divizează în cele de dotare şi
cele de rezervă.
La substanţe toxice de dotare se atribuie substanţele
toxice binare Sarin (GB – 2 ) şi Vi – gaze (Vx – 2), tot aşa
şi iperita sulfurică (HD), CR, CS, BZ. Aşa substanţe toxice
ca acidul cianhidric, clorcian, difosgen, iperita oxigenată,
iperita azotată, levizita, adamsita, cloracetofenon, sunt
scoase din producerea industrială, dar însă în caz de
necesitate pot fi produse în cantităţi satisfăcătoare ca
toxice de rezervă.
La substanţe toxice capabile de a produce pierderi
irecuperabile, se atribuie VX, soman, sarin, iperitele,
levizita, acidul cianhidric, clorcian, fosgen, difosgen.
Scoaterea temporală din funcţie a forţelor armate
poate surveni prin aplicarea de către inamic a aşa
substanţe toxice ca BZ, CS,CR, adamsita,
cloracetofenon.
Trebuie de menţionat însă că prin aplicarea
substanţelelor toxice capabile să scoată forţele
armate din funcţie se pot obţine şi pierderi
irecuperabile.
Persistenţa substanţelor toxice în raionul aplicării este
din factor tactic de bază a focarului de afectare chimică.
După datele literaturii militare, focare de afectare
chimică persistente pot fi create de inamic în acţiunea
de luptă în apărare.
Aşa focare apar în cazul aplicării substanţelor toxice
VX, soman, iperita sulfurică, iperita azotată, levizita.
Substanţe toxice nepersistente pot fi aplicate în
acţiunile de luptă în ofensivă. Aşa focare pot fi formate
de fosgen, difosgen, acid cianhidric, clorcian.
Sarinul după persistenţă ocupă poziţia intermediară.
Însă, după datele literaturii militare Sarinul este
toxicul de bază, care corespunde cerinţelor pentru
acţiunile de luptă în ofensivă.
O semnificaţie nu mai puţin importantă, decât persistenţa
substanţelor toxice în focarul de afectare chimică are
rapiditatea de acţiune asupra organismului.
Rapiditatea de acţiune se determină prin durata
perioadei de latenţă, deci a timpului de la momentul
contactului cu toxicul până la apariţia primelor semne de
afectare. De acest factor depinde termenii de formare a
pierderilor sanitare şi timpul sosirii lor la punctul medical
al brigăzii.
Dacă perioada de latenţă este mai mică de o oră, atunci
substanţele toxice sunt considerate a avea acţiune rapidă.
Totodată, toxicele cu acţiune lentă au perioada de
latenţă mai mare de o oră. Având informaţii despre
durata persistenţei toxicului în focar, tot aşa şi despre
rapiditatea lui de acţiune la organism şeful serviciului
medical al brigăzii va avea datele de bază pentru
planificarea asistenţei medicale a afectaţilor.
Divizarea focarelor de afectare chimică după durata
persistenţei în focar a substanţei toxice şi timpul
rapidităţii de acţiune se numeşte clasificare medico –
tactică.
Clasificarea medico – tactică a focarelor de afectare cu substanţe toxice

1 – focar persistent cu
acţiune rapidă
2 – focar persistent cu
acţiune lentă
3 – focar nepersistent cu
acţiune rapidă
4 – focar nepersistent cu
acţiune încetinită
Sarinul după clasificaţia medico – tactică spre
deosebire de clasificarea tactică se atârnă la substanţe
toxice persistente, pentru că toxicul contaminează
locul pentru 4 – 6 ore, primul ajutor medical trebuie
de efectuat nu mai târziu de primele 1,5 – 2 ore după
apariţia semnelor iniţiale de intoxicaţie.
Bibliografie: