Examen Toxicologie

Examen Bazele Toxicologiei
1. Toxicologică ca știință, probleme moderne

Toxicologia este compartimentul medicinei care se ocupa cu studiul legităților interacțiunii organismelor vii și
fizicului. In rolul ultimului poate fi orice compul chimic care a pătruns in organism in cantități ce sunt in stare sa
provoace dereglarea funcțiilor vitale importante și sa provoace pericol pentru viata.. Toxicitatea substanței eeste cu
atât mai mare cu cât e mai mică cantitatea ce provoacă dereglarea funcțiilor vitale ale organismului. Substanța care
provoacă intoxicatie sau moarte la pătrunderea in organism in cantități mici se numește toxic (otrava, venim).
Multe substanțe chimice administrate intern in doza opțională duc la restabilirea funcțiilor organismului dereglate de
boala și astfel se manifesta proprietățile lor curative. Ale substanțe sunt parte componenta a organismului viu
(proteine, lipide, glucide) de aceea pentru manifestarea Proprietăților toxice sunt necesare anumite condiții. Acțiunea
toxica poseda frecvent substanțe străine organismului viu, care au primit denumirea de xenobiotice. Unele substanțe
alegându se intr o anumită cantitate sau stare in mediul habitus sau mediul intern al organismului uman sau animal,
sunt o condiție obligatorie pentru existența lor. De exemplu microelementele ca argintul, cadmiul, litiu, cobaltul.
Astfel, una și aceeași substanța chimica poate fi otrava sau medicament vital necesar in dependentă de anumite condiții
cu care el se întâlnește și reacționează cu organismul. Starea patologica care se dezvolta in urma interacțiunii tocitului
cu organismul se numește intoxicatie sau otrăvire. În raport cu toxicologia „clasică", toxicologia modernă se preocupă
atât de caracterizarea toxicului şi precizarea acţiunilor lui asupra organismelor vii (afectarea toxică a unor specii
animale sau vegetale se răsfrânge şi asupra omului) cât şi de prevenirea, eliminarea sau cel puţin discernerea a ceea ce
este dăunător pentru organismul viu din mediul înconjurător.Ea aprofundează deci relaţiile toxic - organism viu şi
toxic - mediu înconjurător - organism viu.
2. Varietatea și complexitatea proceselor toxice
3. Noțiuni de baza, scop și obiective ale Toxicologie

Toxicologia este compartimentul medicinei care se ocupa cu studiul legităților interacțiunii organismelor vii și
fizicului. In rolul ultimului poate fi orice compul chimic care a pătruns in organism in cantități ce sunt in stare sa
provoace dereglarea funcțiilor vitale importante și sa provoace pericol pentru viata.
La baza Toxicologie generale sta știință despre deplasarea substanțelor toxice in organism: căile de pătrundere,
distribuția, transformarea metabolica, eliminarea
Sarcina de baza a Toxicologie e depistarea și caracteristica Proprietăților toxice ale substanțelor chimice care pot
provoca in organismul omului sau animalelorbschimbari patologice. De asemenea și studierea condițiilor in care
aceste proprietăți apar, se manifesta mai abudentei și dispar.
Interacțiunea toxicului cu organismul se studiază din 2 aspecte:
1. Cum acționată substanțe asupra organismului (toxicodinamia)
2. 2. Ce se intampla cu substanța in organism (toxicocinetica).
A doua sarcina a Toxicologie este determinarea șinei acțiunii toxice a substanței chimice studiate (toxicometria).
Efectul toxic poate fi apreciat prin determinarea schimbărilor funcționale sau structurale ale organelor și sistemelor.
Din aceste considerente a 3-a sarcina a Toxicologie se considera studierea semnelor clinice și patomorfologicebde
intoxicatie la pătrunderea prin diferite cai a toxicului in organism. In acest aspect, otrăvirea se poate considera ca o
trauma chimica specifica a organismului și sarcina toxicologului e de a stabili localizarea directa a ei și reacția
generală a organismului. O mare importantă o are și determinarea toxicității selective a toxicului adică a Proprietăților
lui de a distruge major anumite celule sau țesuturi, neatingerea altele, cu care se afla in contact direct obținerea unei
astfel de informații este necesară pentru studierea antidoturilor efective și a altor substante terapeutice și a metodelor
de prevenire a intoxicațiilor.
Indicii toxicității depind nu numai de proprietățile toxicului, dar și de sensibilitatea(de specie, gene virată și
individuală) organismului fata de el.
4. Corelația dintre doza, concentrația și toxicitatea substanțelor

În general, cu majorarea dozei creşte şi toxicitatea, însă în modul în care toxicitatea sporeşte e, ca regulă, diferit.
Gravitatea. În unele cazuri reacţia de răspuns a organismului la administrarea substanţei toxice pe măsura majorării
dozei devine din ce în ce mai gravă. De exemplu, la doze mari, substanţele chimice care afectează ficatul provoacă
distrucţia celulelor acestui organ. În general, cu majorarea dozei creşte şi toxicitatea, însă în modul în care
toxicitatea sporeşte e, ca regulă, diferit.Şi dacă numărul celulelor distruse e destul de maare, ficatul se poate epuiza
completamente , faptul manifestându-se prin moartea câtorva sau a tuturor animalelor experimentale.La doze mai
mici rata celulelor care pier va fi mai redusă, însă celulele afectate pot manifesta unele sau alte forme de dereglare
funcţională. Doze şi mai mici nu se vor solda cu moartea celulelor în genere, având drept efect modificări neglijabile
de ordin funcţional sau structural. În fine, se poate stabili doza prin care nu se manifestă nici un efect sau se
înregistrează nişte modificări biochimice fără cunoscutele efecte adverse asupra sănătăţii animalului (de altfel, unii
toxicologi tratează orice modificare ca fiind adversă, chiar dacă acesta cu timpul nu se manifestă respectiv). În alte
cazuri, cu sporirea dozei va creşte nu gravitatea efectului, ci incidenţa acestuia.În asemenea cazuri numărul
animalelor cu efecte adverse la anumite doze va fi mai mic decât numărul lor total; pe măsura majorării dozei, însă,
rata animalelor cu efecte adverse (incidenţa bolii sau înrăutăţirea sănătăţii va creşte), iar la doze suficient de mari
toate animalele din lotul experimental vor suferi de efecte adverse. Asemenea tip de reacţie la doză e caracterizat
printr-o creştere a probabilităţii, adică a riscului, astfel că pe măsura majorării dozei efectul se va extinde tot mai
mult în rândul populaţiei expuse.Deseori, în cazul efectelor toxice, inclusiv în cancer, pe măsura majorării expoziţiei
sporesc atât gravitatea cât şi incidenţa. De menţionat, de asemenea, că pe măsura majorării dozei se poate schimba şi
localizarea efectului produs de o substanţă.
Doza pragala.Se consideră că efectele toxice ale unei substanţe chimice nu se vor manifesta până când nu va fi atinsă
doza pragala (liminală) minimă.În general, mai înainte de manifestarea efectului advers e necesar ca anumite
componente din structura chimică a substanţei producătoare de toxicitate (fie, ale substanţei ca atare, fie ale unuia sau
mai multor din metabliţii acesteia) să între în contact şi să interacţioneze cu o structură a celulei. Doza minimală
efectivă a unei substanţe chimice, capabile de a provoca o reacţie chimică specifică, se numeşte doza
pragală. Noţiunea de doză pragală e de concept teoretic, având semnificaţie ceva mai mari (prezenţa efectului), sau
doze ceva mai mici (absenţa oricărui efect). Prin consecinţă, determinarea dozei pragale cu exactitate nu e posibilă. În
mod practic, pentru a se aprecia nivelul pragal, se identifică, de obicei, două niveluri de dozare: unul – suprapragal,
care constituie nivelul minimal de dozare din probele testate experimental şi care se soldează cu efecte specifice
(NminME- nivelul minim la care se manifestă vre-un efect) şi altul, presupus a fi subpragal, prezentându-se ca doză
maximală din cele testate experimental şi care nu se soldează cu vre-un efect (NNME- nivelul de dozare, la care nu se
manifestă vre-un efect). Din necesitatea limitării numărului de niveluri de dozare în studiul experimental şi prin
limitele de ordin statistic şi biologic în studiile experimentaleasupra sensibilităţii, nu e uşor a determina cu suficient
grad de aproximaţie în ce măsură NMinME sau nivelului de dozare, la care nu se manifestă vre-un efect (NNME) se
apropie de reala valoare pragala. Pentru o mai bună siguranţă, la determinarea nivelurilor inofensive de expoziţie vom
opera în continuare cu NNME, considerându-l drept măsură conservativă a dozei pragala.În ce priveşte cancerigenii,
mulţi experţi presupun, că acestea prezintă risc finit la toate nivelurile de dozare. Se presupune, că dacă un efect toxic
necancerigen necesită un număr destul de mare de molecule, în cazul cancerigenului o singură moleculă ar fi suficientă
pentru a interacţiona cu ADN, majorând probabilitatea ca celula va lua calea transformării canceroase. Trebuie
menţionat, că în condiţiile de experimentnivelului de dozare, la care nu se manifestă vre-un efect (NNME) poate fi
dedus şi pentru cancerigeni. Susţinătorii ipotezei despre absenţa nivelului pragal sunt de părerea că în cazul nivelului
de dozare, la care nu se manifestă vre-un efect (NNME) testele aplicate nu sunt pur şi simplu rezolutive în a detecta
efectul. Într-adevăr, majoritatea probelor biologice nu pot estima, de exemplu, riscul de cancer sub 5-10% comparativ
cu grupurile martor; faptul că NNME poate fi identificat la animale nu dovedeşte încă existenţa dozei pragale.
5. Principii de baza pentru clasificarea otrăvurile și toxicelor

Clasificarea toxicelor • Cantitatea compuşilor chimici, utilizaţi în prezent în diverse industrii şi viaţa cotidiană este atât
de mare, iar caracterul acţiunii lor biologice este atât de variat, încât este necesar de a folosi câteva varietăţi de
clasificări.
Ele se împart în două grupe: generale, bazate pe un anumit principiu de apreciere, caracteristic tuturor substanţelor
chimice, şi speciale, care reflectă legătura între particularita . fizico-chimice aparte şi manifestarea toxicităţii lor
Principiile de clasificare a toxicelor
• Generale: După proprietăţile chimice (chimic); După scopul utilizării (practic); . După gradul de toxicitate (igienic);
După modul de acţiune toxică (toxicologic); • După „toxicitatea selectivă".
Speciale: După modul dezvoltării hipoxiei (fiziopatologică); După mecanismul de interacţiune cu sistemele enzimatice
(chimiopatologică); • După caracterul urmărilor biologice a intoxicaţiilor (biologică). După gradul activităţii
cancerigene etc
Mai frecvent se utilizează clasificarea după principiul chimic, care împarte substanţele chimice în:
• Organice,
Neorganice
Elemente organice.
În alte clasificaţii toxicele sunt divizate după specificitatea consecinţelor biologice ale intoxicaţiei: alergene, •
teratogene, • mutagene, • super mutagene, cancerigene. şi după gradul de exprimare: • puternic, • mediu şi slab
cancerigene, ce este important pentru diferite ramuri ale biologiei şi medicinii
6.Clasificarea igienica a otrăvurile

• Este importantă şi clasificarea igienică a toxicelor, propusă de S.D.Zaugolínikov şi coaut. (1970). • La baza ei stă
aprecierea cantitativă a pericolului toxic a substanţelor chimice în condiţii experimentale cu aprecierea CL50 şi DL50
şi CMA. • Conform acestei clasificaţii fiecărei substanţe toxice i se poate atribui un anumit grad de toxicitate, care o
caracterizează minimal sau maximal din punct de vedere al pericolului
7. Clasificarea toxicologică a otrăvurile
Clasificarea otrăvurilor
 Otrăvurile endogene sunt rezultatul acţiunii provocate de substanţe nocive care se formează în diferite stări
patologice ale organismului.
 Otrăvirile exogene, provocate de pătrunderea în organism a otrăvurilor pe diverse căi, prezintă o importanţă
deosebită pentru toxicologie.
După cum pătrunderea toxicului s-a făcut voit sau întâmplător, distingem două grupe de otrăviri: otrăviri intenţionale
– crime, sinucideri, toxicomanii;
otrăviri accidentale – accidentele propriu- zise, medicamentoase, profesionale şi alimentare.
 După cum otrava a pătruns în organism în cantitate mare sau în cantităţi foarte mici dar repetate în timp mai
îndelungat, otrăvirea poate fi acută sau cronică.
În otrăvirea acută, simptoamele apar pe neaşteptate, energic şi destul de grave, având un curs evolutiv rapid.
Simptoamele apar imediat după ingerarea substanţei şi sub o formă violentă sau cu oarecare întârziere şi sub o formă
mai moderată, distingem otrăvirea supraacută şi subacută.
 În primul caz, datorită asaltului brusc al simptoamelor şi de multe ori a timpului insuficient pentru combaterea
otrăvirii, moartea se produce într-un răstimp relativ scurt, de la minute până la două ore.
În otrăvirea subacută moartea este tardivă (1-2 zile şi mai mult).
Otrăvirile intenţionale 
Crimele prin otrăvire, ca mijloc odios şi premeditat de suprimare a vieţii, sunt într- un regres continuu, datorită pe
de o parte progreselor realizate de toxicologie în detectarea certă a otrăvurilor şi pe de alta ridicării moralului omenirii.
Toxicomaniile reprezintă o formă de intoxicaţie intenţională, periodică sau cronică, prin consumarea repetată de
substanţe cu acţiune toxică.
 În toxicomanie, mania sau îndemnul pentru consumul repetat sunt constituite de plăcerea şi nevoia invicibilă de a
continua consumul, cu tendinţa de a mări dozele, apărând o dependenţă de ordin psihic şi în general fizică faţă de
efectele drogului. Substanţele cu acţiune euforizantă, cum sunt: alcoolul, morfina, succedanee ale morfinei, cocaina,
heroina, amfetamine, halucinogene de tipul LSD, marihuana, conduc la dependenţă psihică; la multe dintre acestea
există, în acelaşi timp, şi o dependenţă fizică.
 Ele produc tulburări organice simptoame de abstinenţă şi puternice tulburări circulatorii) la întrerupere sau la
administrarea de antagoniste. Toxicomania are efecte dăunătoare asupra
individului, care însă se reflectă şi asupra societăţii.
Otrăvirile accidentale
 Otrăvirile accidentale propriu-zise sunt rezultatul unor neatenţii, imprudenţe.
 Orice suprafaţă toxică sau periculoasă existentă în farmacie sau folosită în diverse scopuri trebuie să fie etichetată şi
scrisă citeţ. Foarte adesea, unele lichide lipsite de miros sau de gust neplăcut au fost confundate cu băuturi obişnuite şi
victima şi-a dat seama de confuzie numai după ingerarea lor, prin efectul coroziv sau iritant apărut. Astfel de situaţii s-
au produs cu soluţii de sublimat coroziv, sodă caustică, vitriol etc
Otrăviri accidentale de natură medicamentoasă.
 Au diverse origini:  eroare comisă de medic, de farmacist,de bolnavul însuşi sau de anturaj.
Prescripţiile medicale pot conţine unele substanţe active în cantităţi ce depăşesc dozele maxime uzuale si nici nu au
menţiunea “sic volo”.
.
Otrăviri accidentale de natură profesională
. Aceste otrăviri, de obicei cronice, sunt întâlnite la muncitorii din diverse sectoare industriale. Cele mai frecvente sunt
provocate de plumb (saturnism), mercur (hidrargirism), mangan (manganism), arsen (arsenicism).
Otrăvirile simulate. Otrăvirile simulate sunt rezultatul unor manii, a urmărilor unor boli psihice, sau urmăresc şantaje.
7. Clasificarea toxicologic a otravurilor

Clasificarea toxicologică împarte substanțele în funcție de natura efectului lor toxic asupra organismului. Ajută la
stabilirea unui diagnostic primar al otrăvirii, la dezvoltarea principiilor pentru prevenirea și tratamentul daunelor
toxice și, de asemenea, la determinarea mecanismelor dezvoltării acesteia.
Clasificarea toxicologică a otrăvurilor
Natura generală a efectelor toxice
Acțiunea nervoasă (bronhospasm, sufocare, convulsii și Insecticide organofosforice (clorofos, karbofos etc.),
paralizie) nicotină, anabizin, substanțe otrăvitoare - agenți (Vi-X,
sarin etc.)
Acțiune de resorbție cutanată (modificări inflamatorii și Dicloroetan, hexacloran, materie organică (gaz muștar,
necrotice locale în combinație cu fenomene toxice lewisite), esență acetică, arsen și compușii săi, mercur
generale de resorbție) (clorură de mercur)
Efect toxic general (convulsii, comă, edem cerebral, Acid cianhidric și derivații săi, monoxid de carbon,
paralizie) alcool și surogații săi, materie organică (clorura de
cianogen)
Efect de sufocare (edem pulmonar toxic) Oxizi de azot, OM (fosgen, difosgen)
Lacrimație și acțiune iritantă (iritarea mucoaselor externe Cloropicrin, OV ("CS", adamsit etc.), vapori de acizi
puternici și alcalii
Acțiune psihotică (afectarea activității mentale - Droguri (cocaină, opiu), atropină, OB (B-Zet, LSD,
conștiință) dietilamidă etc.)
Cu toate acestea, clasificarea toxicologică a otrăvurilor este foarte generală și este de obicei detaliată prin informații
suplimentare despre „toxicitatea selectivă” a acestora, ceea ce indică un pericol imediat pentru un anumit organ sau
sistem funcțional al organismului ca principal loc al daunelor toxice. .
8. Clasificarea otravurilor prin activitati selective
Toxicele «cardiace" Actiune candiotoxick dereglarca nimalui și conductibilitaça condalui, distrofia toxicá a
miocardalui - Glcoridele cardiace (digitalice del antidepresivele triciclice (smipramina amitriptilina): toxacele vegetale
(aconita, sangoaica
Tosicele „neurologice" Actiune neurotoxica dereglarca activitá|i psihice. coma toxici, hiperkinerie si paralizie toxick -
(Veratrum L.). chinina, toxice animale (tetrodotoxina) srunle barrului, potasiului.
Toxice _hepatice" Actiune hepatotoxica distrofie bepatica toxica - Preparate psibofarmacologice (analgezice opioide
tranchilizante, sedative), compuyi fosfororganici, oxid de carbon. derivatu isonianides (tubazid. flivand) alcoolul si
surogaça sai
Toxicele „renale" Actione nefrotoxica- nefropatie toxica - Hidrocarbur clorarate (dicloretan 52) ciupera otrivitoare
(bureti pestrip), fenoli pi aldehide
Toxicele „singelui" Actiune hematotoxica- hemolui, methemoglobinemie - Compusi metallor grele, ctilenglicolal,
acidul oxalic – anilina si compusii sai, nitritii, hidrogenul ersienat
Toxice „gastro intestinale" Actrune pastro-intestinalá toxica - gastroentertá toxica- Acizi si bazele concentrate,
composii metalelor grele
9. Caracteristica si particularitatile intoxicatiilor acute

1. Intoxicaţiile acute. Apar în rezultatul pătrunderii în organismul a unei cantităţi mari de pesticide.  Perioada ştearsă,
care cuprinde perioada de timp de la pătrunderea toxicului în organism, pînă la apariţia primelor semne ale
intoxicaţiei.  Perioada preclinică pentru care sunt caracteristice simptome nespecifice ca : vomă, greaţă, cefalee,
slăbiciune generală, care pot fi întîlnite și în alte patologii.  Perioada intoxicaţiei propriu-zise, are un șir de semne
clinice specifice care apar în rezultatul acţiunii toxicului asupra organismului. Tabloul clinic al intoxicaţiilor acute.
1.Formă uşoară: tabloul clinic al intoxicaţiei se caracterizează prin apariţia: Gustului metalic  Gingivitei 
Gastroenterocolitei Sindromului asteno-vegetativ însoţit de disocierea dintre tonusul muscular scăzut şi reflexele
tendinoase exagerate. Tabloul clinic al intoxicaţiilor acute.  2. Forma medie: Predomină dereglări neurologice : ca
encefalita toxică acută cu afectarea cerebelului, porţiunii trunculare a creierului, caracterizîndu-se prin nistagm, tremor
intenţionat, poza Romberg pozitivă. Deseori se dezvoltă mialgii, artralgii, neurită retrobulbară şi trohleară, dereglări
neuro-psihice. În aceast stadiu procesul patologic este reversibil, iar în unele cazuri are un caracter recidivant, cu
înrăutăţirea stării generale ca urmare a folosirii alcoolului, în urma infecţiilor suportate, precum şi altor factori ce
influenţează organsimul. Tabloul clinic al intoxicaţiilor acute. 3.Fmagravăaintoxicaţieiacute se caracterizează prin:
Schimbări difuze în SNC, dezvoltându-se encefalopolineurita toxică. Cu predominare în tabloul clinic a semnelor
afectării diencefalului: poliurie, adinamie, anorexie, pierdere ponderală progresivă. În procesul patologic se includ şi
nervii cranieni: ocolomotor, trigemen facial, vag, vestibulo-cohlear. Este posibilă apariţia parezei membrelor, datorită
afectării nervilor periferici, căilor piramidale şi cerebelului. or Tabloul clinic al intoxicaţiilor acute. La afectarea
cerebelului apare tremor intenţionat, dizartrie, ataxie. La unii pacienţi pot fi semne meningiene pozitive, hiperchinezia
membrelor, accese epileptiforme. Deseori suferă starea psihică: apar halucinaţii auditive şi vizuale, stări de delir,
sindrom schizofreniform. Poate fi afectat și sistemului cardiovascular pentru care e tipică apariţia capilarotoxicozei,
miocardiei toxice sau toxico-alergice. Este posibilă apariţia fenomenelor afectării toxice a ficatului, rinichiilor. În
hemoleucogramă: leucocitoză, VSH accelerat.
10. Caracteristica si particularitatile intoxcatiilor cronice
Intoxicaţiile cronice: apar ca rezultat al însumării în timp a efectelor unor doze mici și repetate de toxic asupra
organismului uman Tabloul clinic al intoxicaţiilor cronice cu compușii clororganici Stadiul I: se caracterizează prin
dezvoltarea sin dromului asteno-vegetativ sau asteno-organic (simptome microorganice, care indică localizarea
procesului patologic în trunchiul cerebral) De asemenea apar semne ale sindromului asteno- vegetativ cu paroxisme
cerebrale angio-distonice: pe neaşteptate survine cefaleea, însoţită de greaţă, slăbiciune generală, hipertranspiraţie,
vertije, paliditate accesiformă, bradicardie. 2. Stadiul II: la tabloul clinic în acest stadiu în procesul patologic este
implicat sistemul nervos periferic cu polineurită vegeto-sensorială sau formă mixtă. În formele grave este posibilă
afectarea difuză a SN (encefalopolineurită) cu simptoame organice, multiple focare sclerozate, dereglări de statică cu
implicare în procesul toxic a regiunilor extrapiramidale şi hipotalamică, a nervilor auditivi, nodulilor cervicali
vegetativi. 3. Stadiul III: Dereglarea sistemului nervos este însoţită de dereglări endocrine (dereglarea secreţiei
corticosuprarenalelor, sistemului insulinic pancreatic, hiperfuncţia tiroidei). Un loc aparte îl ocupă dereglările
sistemului cardiovascular: distonie vegetativo-vasculară, hipo- sau hipertonie, distrofia miocardului, miocardita
toxico-alergică
11. Factori ecologici care afecteaza toxicitatea subst chimice

Factorii dependenti de mediu 3.1. Regimul alimentar In cazul in care substanta patrunde in organism pe cale
digestiva , toxicitatea ei este mai accentuata daca este ingerata pe stomacul gol . Dieta influenteaza de asemenea
toxicitatea . O dieta deficitara in acizi grasi esentiali sau in proteine deprima activitatea OFMM . In consecinta ,
substantele care sunt detoxifiate sub actiunea acestor enzime devin mai toxice ( ex. Hexobarbitalul ) , in timp ce
substantele care sunt bioactivate prin acest mecanism vor avea toxicitate diminuata ( ex. Tetraclorura de carbon ,
aflatoxinele ) . La fel , toxicitatea poate fi accentuata in cazul unui aport bogat de glucide sau in cazul unei deficiente
de vitamine A , C , E . Un regim bogat in lipide favorizeaza absortia si creste toxicitatea substantelor liposolubile . 3.2.
Lumina favorizeaza reactiile de hipersensibilitate . Vara este favorizata aparitia saturnismului sau accentuarea
simptomelor caracteristice lui . 3.3. Temperatura influenteaza toxicitatea prin grabirea reactiilor chimice , prin
vasodilatatia superficiala indusa asupra organismelor , prin favorizarea volatilizarii s. volatile . 3.4. Presiunea
atmosferica influenteaza continutul diferit al atmosferei in oxygen . La altitudine ridicata , toxicitatea digitalinei si a
stricninei este mai scazuta , in timp ce a amfetaminei este mai crescuta . 3.5. Prezenta unor poluanti Prezenta
monoxidului de carbon in aer creste toxicitatea insecticidelor organofosforice . Prezenta poluantilor de tipul metalelor
grele mareste nocivitatea substantelor toxice . 3. Radiatiile ionizante favorizeaza metabolizarea substantelor exogene si
inhiba formarea NADPH-ului , cofactor al oxidazelor microzomiale .
12. Factori care afecteza toxicitatea otravurilor in functie substanta chimica (proprietati fizicho-chimice,
starea fizica, dimensiunea particulelor, solubilitatea)
1.2.Structura chimica Pentru substantele anorganice , toxicitatea variaza cu starea de oxidare . Pentru substantele
organice , toxicitatea este determinate de prezenta unor grupari functionale grefate pe molecula de baza . Se disting : -
grupari toxofore , purtatoare de actiune toxica - grupari autotoxe , care intensifica actiunea toxica Activitatea optica a
moleculei – izomerii optici ai aceleasi molecule pot avea toxicocinetica diferita sau se pot biotransforma pe cai diferite
Proprietatile fizico-chimice ale substantei : Pentru o substanta care exista sub mai multe stari de agregare , toxicitatea
descreste in sensul : Gaz > lichid > solid In cazul pulberilor , toxicitatea variaza invers proportional cu gradul de
dispersie . Pentru o substanta care prezinta polimorfism , formele amorfe sunt mai solubile decat cele cristaline , se
absorb mai repede si pot sad ea efecte toxice mai intense .
Solubilitatea . Substantele liposolubile au toxicitate mai ridicata , deoarece strabat usor membranele biologice . Pentru
substantele care patrund prin tubul digestiv , toxicitatea este direct proportionala cu hidrosolubilitatea . De exemplu ,
sarurile de bariu sunt toxice , in timp ce sulfatul de bariu , insolubil , este practic netoxic , fiind folosit in medicina ca
substanta de contrast . In cazul metalelor , toxicitatea variaza cu gradul de ionizare . Cu cat capacitatea de a pune in
libertate ioni este mai mare , cu atat toxicitatea metalului este mai mare .
Volatilitatea . Cu cat substanta este mai volatile , cu atat creste riscul intoxicatiilor pe cale respiratorie . Calea de
metabolizare . Prin metabolizare , unele substante toxice sunt detoxifiate , dar altele sufera un process de bioactivare .
1.3. Conditiile de absortie Calea de patrundere in organism poate determina natura efectului toxic . Astfel , sulfatul de
magneziu administrat oral este purgativ , iar administrat pe cale parenterala este deprimant SNC . In functie de calea
de patrundere a toxicului , toxicitatea descreste in sensul : i.v. > inhalare > i.p. > s.c. > i.m. > intradermic > oral >
cutanat Rapiditatea administrarii . O injectie intravenoasa rapida este mult mai periculoasa decat o injectie lenta .
Concentratia . Cand se ingera , solutiile diluate sunt mai rapid absorbite si distribuite , deci mai toxice . In schimb , in
cazul substantelor iritante sau corozive , solutiile diluate prezinta un risc de toxicitate mai mic decat cele concentrate .
Natura vehiculului asociat . Uleiurile , de exemplu , pot creste toxicitatea parationului ingerat . Asocierea cu alte
substante . Exista : efect aditiv – efectul combinatiei este egal cu suma efectelor individuale ; efect sinergic – efectul
combinatiei este mai mare decat suma efectelor individuale; efect de potentare – toxicitatea unei substante este
intensificata cand se asociaza cu o substanta care are efect diferit sau care nu este toxica ( ex. Izopropanolul nu are
efecte asupra ficatului , dar poate creste hepatotoxicitatea tetraclorurii de carbon ) . efect antagonist – asocierea
conduce la scaderea toxicitatii substantei . Se distinge: antagonism chimic – are loc o reactie chimica intre cele doua
substante , produsul de reactie fiind mai putin toxic ( ex. Chelatarea metalelor grele de catre dimercapropanol ) .
antagonism farmacocinetic antagonism functional – competitiv , cand cele doua substante actioneaza prin mechanism
diferit si produc efecte contrare , care se contracareaza reciproc ( ex. In intoxicatia cu insecticide organofosforice ,
atropine actioneaza pe receptorii colinergici , nu asupra colinesterazaei ) .
13. Factorii care afecteaza toxicitatea otravurilor in functie de organism (varta, msa corporala sex…)
2. Factorii biologici includ :
2.1.Specia Toxicitatea unei substante poate fi diferita de la o specie la alta , datorita in general diferentelor de
toxicinetica sau de metabolizare . Uneori , toxicitatea diferita este determinate de factori fiziologici . Astfel , alcaloizii
din Scilla maritima sunt utilizati ca rodenticide , pentru ca sobolanul nu are capacitatea de a voma si de a elimina in
acest mod toxicul ingerat .
2.2. Rasa Asiaticii si indienii din America sunt mai putin sensibili la actiunea izoniazidei , deoarece o detoxifica prin
acetilare sub actiunea acetiltransferazei mai rapid si mai intens decat alibi si negrii .
2.3. Sexul , starea hormonala si gestatia Toxicitatea difera in functie de sex datorita influentei hormonilor si a
factorilor genetici . Astfel , sobolanii masculi metabolizeaza xenobioticele mult mai rapid decat femelele , fiind mai
rezistenti la actiunea substantelor toxice care urmeaza cai de detoxifiere . Dezechilibrele hormonale ( hipertiroidismul ,
hipersulinemia , stimularea axului hipofizo-corticosuprerenalian etc. ) pot modifica raspunsul la actiunea substantei
toxice . Starea de gestatie creste in general sensibilitatea la substantele toxice .
2.4. Varsta Nou- nascutii , copiii si varstnicii sunt mai sensibili decat adultii la actiunea substantelor toxice datorita
unor diferente de toxicocinetica . La persoanele in varsta , toxicitatea poate fi modificata si de unii factori
farmacodinamici , cum ar fi diminuarea afinitatii pentru unii receptori ( ex. Propanolul ) sau cresterea sensibilitatii
SNC la unele medicamente ( ex. Barbiturice , benzodiazepine ) .
2.5. Factorii genetici Exista variatii intre indivizi in ceea ce priveste echipamentul enzimatic care intervine in procesul
de biotransformare a toxinelor . a) enzimopatiile – modifica raspunsul la actiunea compusului . De exemplu , deficitul
de glucuzo-6-fosfat-deshidrogenaza determina risc crescut de anemie hemolitica dupa administrarea unor
medicamente ca primaquina ( antimalaric ) . b) polimorfismul unor enzime – afecteaza distributia sau metabolizarea
compusului . Polimorfismul acetiltransferazelor . Exista doua categorii de subiecti : acetilatori rapizi si acetilatori
lenti . Diferentele consta atat in ceea ce priveste viteza de acetilare , cat si gradul de acetilare . Mai multe medicamente
se metabolizeaza prin acetilare la metabolite mai hidrosolubili si , deci , mai usor excretabili . Prototipul acestor
medicamente este izoniazida . La acetilatorii lenti , ca urmare a acumularii izoniazidei netransformate , exista risc
crescut de aparitie a neuropatiei periferice . Polimorfismul pseudocolinesterazei serice . Enzima este responsabila de
biotransformarea si inactivarea succinil-colinei , miorelaxant . Exista subiecti care prezinta o enzima atipica , cu
activitate hidrolitica scazuta . La acesti subiecti , succinil-colina are t1/2 mult crescut , de 2-3 ore in loc de 2-3 minute .
Datorita blocajului neuro-muscular si a relaxarii musculare prelungite , se poate instala apnee prelungita , care poate fi
fatala . 2. Starea patologica Existenta unor leziuni sau deficiente organice poate modifica considerabil cinetica si
metabolismul compusilor exogeni , influentand toxicitatea acestora . Cele mai importante sunt : afectiunile hepatice
( modifica metabolismul ) , afectiunile renale ( modifica excretia ) , maladiile cardiace ( afecteaza circulatia hepatica si
renala ) si afectiunile aparatului respirator ( cresc sensibilitatea la actiunea unor poluanti atmosferici ) .
2.7. Efortul fizic si starea de oboseala In efort fizic , volumul respirator creste , iar substantele care patrund in
organism pe cale respiratorie sunt inhalate in cantitate mai mare . Starea de oboseala mareste sensibilitatea la toxice .
2.8. Bioritmul Toxicitatea substantelor se poate modifica in timp , prezentand oscilatii periodice ritmice , studiate de
cromotoxicologie . S-a constatat de exemplu ca substante ca amfetamina , pentobarbitalul , stricnina , nicotina ,
metadona , prezinta toxicitate circadiana , motiv pentru care se impune sa se ia in considerare ora de administrare
atunci cand se face evaluarea toxicitatii unui compus .
14. Mecanisme de efecte toxice ale substantelor chimice asupra corpului uman(toxicodenamica)
Substanţele toxice acţionează în momentul pătrunderii, în timpul difuziunii, în timpul eliminării sau la distanţă, prin
intermediul sistemului nervos vegetativ (sindromul de iritaţie Reilly).
Deşi acţiunea toxicelor, în general, se repercutează asupra întregului organism, toxicele prezintă electivitate pentru
anumite ţesuturi sau organe (de exemplu, toxice renale: mercurul; toxice hepatice: fosforul, tetraclorura de carbon;
toxice nervoase: alcaloizii; toxice cardiace: glicozizii cardiotonici etc..
Acţiunea toxicelor asupra sistemului nervos
Sistemul nervos este afectat, în general, de orice toxic.Substanţele toxice acţionează asupra sistemului nervos central
(stricnina, brucina etc.), asupra sistemului nervos periferic (curarizantele) sau asupra sistemului nervos vegetativ
(pesticidele organofosforice, atropina etc.). Chiar în cadrul aceleiaşi componente ale sistemului nervos există
predilecţie pentru diferite etaje, de exemplu: amfetamina pentru scoarţa cerebrală; pentetrazolul, lobelina pentru bulb;
stricnina pentru neuronii Renshaw din măduvă; curarizantele pentru filetele motorii ale terminaţiunilor nervoase, iar
cocaina pentru filetele senzitive. De asemenea, simţurile pot fi afectate selectiv (alcoolul metilic afectează acuitatea
vizuală, streptomicina acuitatea auditivă).
Acţiunea toxicelor asupra aparatului cardiovascular
Substanţele toxice îşi exercită acţiunea asupra sângelui, vaselor şi /sau cordului.Acţiunea asupra sângelui se manifestă
fie prin scăderea coagulabilităţii (warfarina, oxalaţii, hirudina), fie prin creşterea coagulabilităţii (veninul de
viperă).Elementele sangvine pot suferi o serie de modificări sub acţiunea toxicelor.
Eritrocitele pot suferi modificări morfologice (anizocitoză, poichilocitoză sau apariţia de granulaţii bazofile, în
intoxicaţia cu plumb), numerice (poliglobulie reală – oxidul de carbon, arsenul; modificări ale hemoglobinei
(transformarea hemoglobinei în carboxihemoglobină – oxidul de carbon; în methemoglobină – nitraţi, nitriţi;)
Leucocitele suferă modificări numerice şi anume, leucopenie – în intoxicaţiile cu benzen, iperită, albastru de toluidină,
uretan; agranulocitoză – în intoxicaţiile cu acid arsenios, dinitrofenoli, piramidon, cloramfenicol.
Acţiunea asupra vaselor sanguine se manifestă prin vasodilataţie (nitraţii) sau vaso-constricţie (alcaloizi din secara
cornută, butenolidul).Funcţia cordului poate fi stimulată sau deprimată. Stopul cardiac este în sistolă (intoxicaţiile cu
glicozizi) sau în diastolă (intoxicaţii cu nicotină, muscarină).
Acţiunea toxicelor asupra aparatului respirator
Toxicele acţionează asupra aparatului respirator local, central sau reflex.Substanţele iritante, prin excitarea
terminaţiunilor nervoase, determină reflexe motorii (strănut, tuse, bronhoconstricţie), reflexe secretorii (hipersecreţie,
congestie, edeme), fenomene astmatiforme. Acţiunea centrală se exercită asupra centrilor respiratori din bulb (acţiune
excitantă sau deprimantă).În marea majoritate a cazurilor, acţiunea asupra aparatului respirator se manifestă clinic prin
asfixie. Se întâlneşte asfixia prin lipsă de aer, prin paralizia centrilor bulbari (atropina, etc.). Indirect, unele toxice
determină asfixie prin incapacitatea de fixare a oxigenului pe hemoglobină
Acţiunea toxicelor asupra aparatului digestiv
Aparatul digestiv cu anexele sale se resimte atunci când toxicul a pătruns pe cale orală.Prin contactul direct se produc:
catar, congestie, ulcere, necroze. Cu implicaţii grave asupra organismului este acţiunea unor toxice asupra ficatului, cu
producerea degenerescenţei granulare sau a cirozei (fosforul, plumbul, tetraclorura de carbon, aflatoxinele etc.).
Acţiunea toxicelor asupra aparatului uro-genital
Cel mai afectat organ este rinichiul, deoarece este organ de eliminare şi parţial de metabolizare.Toxicele acţionează
diferenţiat asupra segmentelor nefronului: cantarida asupra glomerulului, cromul asupra porţiunii anterioare, mercurul
şi uraniul asupra porţiunii intermediare.Substanţele toxice produc congestie renală (nitraţii, nitriţii), hemoragie
(cantarida, terebentina), degenerescenţă (mercurul, ochratoxina, aflatoxinele).Aparatul genital este uneori afectat de
substanţele toxice, de exemplu, nitraţii şi nitriţii provoacă edem placentar.
Acţiunea toxicelor asupra pielii şi producţiilor pielii
Toxicele provoacă congestie prin eliberare de histamină, vezicaţii datorită creşterii permeabilităţii locale. Clinic,
acţiunea asupra pielii şi producţiilor acesteia se manifestă ca fotodermatoze (fenotiazina, unele plante toxice,
rubratoxinele), alopecie (acetatul de taliu).
Acţiunea toxicelor asupra termoreglării
Termoreglarea este rezultanta activităţii centrilor termoreglatori cefalici şi medulari, a musculaturii cardiace şi
scheletice şi a intensităţii depurării cutanate.Perturbarea termoreglării determină hipotermie (marea majoritate a
toxicelor) sau hipertermie (prin travaliu muscular sau modificarea fosforilării oxidative: toxicele convulsivante –
erbicidele dinitrofenolice).
15.Mecanisme de efecte toxice ale substantelor chimice asupra tesuturilor,organelor si sistemelor

corpului.
Substanţele toxice acţionează în momentul pătrunderii, în timpul difuziunii, în timpul eliminării sau la distanţă, prin
intermediul sistemului nervos vegetativ (sindromul de iritaţie Reilly).
Deşi acţiunea toxicelor, în general, se repercutează asupra întregului organism, toxicele prezintă electivitate pentru
anumite ţesuturi sau organe (de exemplu, toxice renale: mercurul; toxice hepatice: fosforul, tetraclorura de carbon;
toxice nervoase: alcaloizii; toxice cardiace: glicozizii cardiotonici etc..
Acţiunea toxicelor asupra sistemului nervos
Sistemul nervos este afectat, în general, de orice toxic.Substanţele toxice acţionează asupra sistemului nervos central
(stricnina, brucina etc.), asupra sistemului nervos periferic (curarizantele) sau asupra sistemului nervos vegetativ
(pesticidele organofosforice, atropina etc.). Chiar în cadrul aceleiaşi componente ale sistemului nervos există
predilecţie pentru diferite etaje, de exemplu: amfetamina pentru scoarţa cerebrală; pentetrazolul, lobelina pentru bulb;
stricnina pentru neuronii Renshaw din măduvă; curarizantele pentru filetele motorii ale terminaţiunilor nervoase, iar
cocaina pentru filetele senzitive. De asemenea, simţurile pot fi afectate selectiv (alcoolul metilic afectează acuitatea
vizuală, streptomicina acuitatea auditivă).
Acţiunea toxicelor asupra aparatului cardiovascular
Substanţele toxice îşi exercită acţiunea asupra sângelui, vaselor şi /sau cordului.Acţiunea asupra sângelui se manifestă
fie prin scăderea coagulabilităţii (warfarina, oxalaţii, hirudina), fie prin creşterea coagulabilităţii (veninul de
viperă).Elementele sangvine pot suferi o serie de modificări sub acţiunea toxicelor.
Eritrocitele pot suferi modificări morfologice (anizocitoză, poichilocitoză sau apariţia de granulaţii bazofile, în
intoxicaţia cu plumb), numerice (poliglobulie reală – oxidul de carbon, arsenul; modificări ale hemoglobinei
(transformarea hemoglobinei în carboxihemoglobină – oxidul de carbon; în methemoglobină – nitraţi, nitriţi;)
Leucocitele suferă modificări numerice şi anume, leucopenie – în intoxicaţiile cu benzen, iperită, albastru de toluidină,
uretan; agranulocitoză – în intoxicaţiile cu acid arsenios, dinitrofenoli, piramidon, cloramfenicol.
Acţiunea asupra vaselor sanguine se manifestă prin vasodilataţie (nitraţii) sau vaso-constricţie (alcaloizi din secara
cornută, butenolidul).
Funcţia cordului poate fi stimulată sau deprimată. Stopul cardiac este în sistolă (intoxicaţiile cu glicozizi) sau în
diastolă (intoxicaţii cu nicotină, muscarină).
Acţiunea toxicelor asupra aparatului respirator
Toxicele acţionează asupra aparatului respirator local, central sau reflex.Substanţele iritante, prin excitarea
terminaţiunilor nervoase, determină reflexe motorii (strănut, tuse, bronhoconstricţie), reflexe secretorii (hipersecreţie,
congestie, edeme), fenomene astmatiforme. Acţiunea centrală se exercită asupra centrilor respiratori din bulb (acţiune
excitantă sau deprimantă).În marea majoritate a cazurilor, acţiunea asupra aparatului respirator se manifestă clinic prin
asfixie. Se întâlneşte asfixia prin lipsă de aer, prin paralizia centrilor bulbari (atropina, etc.). Indirect, unele toxice
determină asfixie prin incapacitatea de fixare a oxigenului pe hemoglobină
Acţiunea toxicelor asupra aparatului digestiv
Aparatul digestiv cu anexele sale se resimte atunci când toxicul a pătruns pe cale orală.
Prin contactul direct se produc: catar, congestie, ulcere, necroze. Cu implicaţii grave asupra organismului este acţiunea
unor toxice asupra ficatului, cu producerea degenerescenţei granulare sau a cirozei (fosforul, plumbul, tetraclorura de
carbon, aflatoxinele etc.).
Acţiunea toxicelor asupra aparatului uro-genital
Cel mai afectat organ este rinichiul, deoarece este organ de eliminare şi parţial de metabolizare.
Toxicele acţionează diferenţiat asupra segmentelor nefronului: cantarida asupra glomerulului, cromul asupra porţiunii
anterioare, mercurul şi uraniul asupra porţiunii intermediare.
Substanţele toxice produc congestie renală (nitraţii, nitriţii), hemoragie (cantarida, terebentina), degenerescenţă
(mercurul, ochratoxina, aflatoxinele).
Aparatul genital este uneori afectat de substanţele toxice, de exemplu, nitraţii şi nitriţii provoacă edem placentar.
16.Mecanisme de efecte toxice ale substantelor chimice asupra pielii si a apendicilor pielii.
Toxicele provoacă congestie prin eliberare de histamină, vezicaţii datorită creşterii permeabilităţii locale. Clinic,
acţiunea asupra pielii şi producţiilor acesteia se manifestă ca fotodermatoze (fenotiazina, unele plante toxice,
rubratoxinele), alopecie (acetatul de taliu).
17.Caracteristicile absorbtii substantelor toxice in tractul gastrointestinal .

Absorbţia substanţelor toxice se face diferenţiat, în funcţie de segmentul tubului digestiv.
Mucoasa orală are rol limitat în absorbţie datorită tranzitului rapid. Prin contact mai îndelungat prin gargarisme,
badijonări, s-ar putea produce intoxicaţii. Mucoasa sublinguală este cea mai propice absorbţiei. Substanţele care se
absorb pe această cale (de exemplu, cocaina, nicotina, cianura de potasiu) evită bariera hepatică şi detoxificarea lor
este limitată.
Mucoasa esofagiană nu prezintă importanţă pentru absorbţia toxicelor. Doar la păsări, dacă este lezionată mucoasa
ingluvială, este posibilă absorbţia şi, ca urmare, intoxicaţia.
Mucoasa prestomacelor este propice absorbţiei. Absorbţia este dependentă de pH-ul mediului şi de pK-ul substanţei.
Relaţia dintre pH şi pK este favorabilă absorbţiei atunci când predomină componenta neionizată.
Mucoasa gastrică permite absorbţia anumitor toxice. Absorbţia este posibilă pentru componentele neionizate şi este, ca
şi în cazul absorbţiei din prestomace, dependentă de pH şi pK. La un pH puternic acid se absorb acizii slabi, dar nu se
absorb bazele tari.
Absorbţia în stomac este influenţată şi de conţinutul gastric. Astfel, acidul clorhidric precipită sărurile metalelor grele,
transformă parţial cianurile în acid cianhidric, neutralizează unele substanţe bazice, precipită unele emulsii etc..
Conţinutul gastric diluează toxicul. În cazul în care stomacul este lipsit de furaje, unele toxice, datorită efectului lor
iritant, provoacă voma şi astfel se produce expulzarea toxicului.
Mucoasa intestinală, datorită suprafeţei mari şi a vascularizaţiei bogate, are mare capacitate de absorbţie. Cea mai
eficientă este mucoasa intestinului subţire, dar la ierbivorele monogastrice se realizează absorbţia şi în intestinul gros.
Mucoasa rectală este propice pentru substanţele biologic active, absorbţia se face pe cale sanguină şi pe cale limfatică,
evitându-se bariera hepatică.Absorbţia prin mucoasa intestinală este influenţată de pH şi pK (se absorb bine
componentele neionizate), de motilitatea intestinală (diareea reduce absorbţia, constipaţia o favorizează), de
componentele conţinutului intestinal (mucina reduce absorbţia; sărurile biliare cresc absorbţia substanţelor
hidrosolubile prin formarea de micelii şi scad absorbţia dacă dau produşi insolubili cu substanţele, alimentele; prin
prezenţa în cantităţi mari, sărurile biliare scad gradul de absorbţie, influenţează pH-ul, motilitatea intestinală, fluxul
sanguin), de starea fiziologică şi morfologică a mucoasei digestive (substanţele chelatante, mobilizând calciul şi
magneziul membranar, cresc permeabilitatea mucoasei digestive şi scad selectivitatea faţă de moleculele mari;
modificările congestive sau trofice accelerează absorbţia).
18.Particularitatile absorbtiei otravurilor prin tractul respirator.
Calea respiratorie este o cale severă de intoxicaţie, deoarece absorbţia toxicelor se face rapid, detoxificarea este
diminuată, toxicele ocolind bariera hepatică. Excepţie fac toxicele activate hepatic (ex. parationul).
Pe cale respiratorie se absorb toxicele volatile (cloroformul, eterul), toxicele gazoase (oxidul de carbon, acidul
cianhidric, bioxidul de sulf, hidrogenul sulfurat, amoniacul), produşii care sublimează, particulele fine de aerosoli (mai
mici de 5 μ), pulberile metalice încărcate electric.
Mucoasele căilor respiratorii anterioare (nazală, traheală, bronhică) au importanţă redusă pentru absorbţie. În general,
toxicele sunt expulzate prin tuse, strănut. Totuşi, contactul repetat poate duce la intoxicaţie (de exemplu, se pot absorbi
sărurile alcaline ca iodura de sodiu, salicilatul de sodiu).
Pulmonul are o mare capacitate de absorbţie datorită suprafeţei mari, structurii şi vascularizaţiei.
Este o cale de absorbţie importantă pentru pătrunderea substaţelor toxicecare se găsesc în aerul din mediul industrial
sau comunal sub formă de gaze, vapori ai lichidelor volatile sau particule fine, lichide sau solide. Sistemul respirator
este prevăzut cu unele mecanisme de protective împotriva substanţelor toxice, în speciala celor sub formăde particule.
Totuşi, el este vulnerabil din mai multe motive: -Schimbul de gaze la nivelul alveolelor capilare se produce la o
distanţă foarte mică de sistemul circula tor, ceea ce permite nu numai schimbul de oxygen şi dioxid de carbon, ci şi
schimbul de substanţe toxice gazoase. -Pereţii alveolari sunt umectaţi de un film apos subţire, care facilitează absorbţia
initiala a substanţelor toxice din aerul alveolar. Totuşi,în unele cazuri, componenta fosfolipidică de la suprafaţa
stratului mono molecular interacţioneză cu compuşii cu liposolubilitate mareşi le întârzie absorbţia.
Suprafaţa alveolelor pulmonare este foarte mare (între 50şi 100 de m2), de aproximativ 50 de ori mai mare decât
suprafaţa pielii.
19.Caracteristici de absorbtie a substantelor toxice prin piele.

Absorbţia toxicelor prin pielea intactă este dificilă datorită structurii acesteia şi datorită stratului hidrolipidic.
Pielea este considerată o barieră fiziologică faţă de particulele şi moleculele chimice străine. Există, totuşi, două
posibilităţi pentru pătrunderea toxicelor în capilarele din derm şi de aici în circulaţia generală şi anume transepidermic
(pentru substanţele liposolubile cu coeficient de partaj mare) şi transfolicular (din sebum în glandele sebacee sau
foliculul pilos şi de aici în derm). Absorbţia transcutanată este favorizată de masaj (prin comprimarea foliculilor), de
transpiraţie (prin dizolvarea toxicelor de pe tegument), de eroziuni (prin descoperirea circulaţiei limfatice a
corionului), de solvenţii organici, substanţele keratolitice, detergenţi.
Transcutanat se pot absorbi substanţele gazoase şi volatile (hidrogenul sulfurat, oxidul de carbon, bioxidul de carbon,
aldehida formică, acidul cianhidric), o serie de substanţe organice (hidrocarburile alifatice lichide de la C6 la C10;
hidrocarburile aromatice, ciclice, terpenice; alcoolii, esterii: acetaţii, butiraţii; fenolii; solvenţii cloruraţi; insecticidele
organofosforice, insecticidele organoclorurate; alcaloizii lichizi: nicotina etc.), substanţele minerale (direct sau după
transformarea în contact cu acizii graşi din sebum – sărurile de taliu, unele săruri de mercur, de plumb, bismut,
iodurile alcaline).
În general, substanţele cu greutate moleculară mai mare de 300 kDa traversează greu pielea, pe când toxicele cu
greutate moleculară mică, liposolubile, neionice şi nepolare străbat pielea mai uşor (GLENDENNING şi
STOUGHTEN, 1962).
Pielea este un ţesut multistratificat complex, care constituie o barieră fiziologică relativ eficientă împotriva pătrunderii
xenobioticelor. Ea este relative impermeabilă faţă de majoritatea ionilor şi faţă de soluţiile apoase, dar este permeabilă
pentru multe substanţe toxice în stare de agregare solidă, lichidă sau gazoasă. Pielea este alcătuitădin trei straturi:
epidermă, derm şi hipoderm, în acesta din urmă găsindu-se aparatul pilosebaceu şi glandele sudoripare.Absorbţia
substanţelor toxice se poate face prin:
Foliculii pilo şi, sau celulele glandelor sebacee şi sudoripare; este o cale minoră, deoarece suprafaţa lor raportat la
suprafaţa totalăa pielii este doarde 0,1-1%.
Difuzie prin celulele epidermei care constituie porţiunea majoritară asupra feţei pielii.
Absorbţia cutanată poate fi influenţată de:
proprietăţile fizico-chimice ale substanţei, în special gradul de ionizare,mărimea moleculei, solubilitatea în apăşi
lipide- pH-ul pielii -temperatura ambiantă-masajul local
20.Caracteristicile absorbtiei otravurilor atunci cand sunt administrate parenteral.

Calea intravenoasă permite absorbţia rapidă a toxicelor, substanţele evitând barierele gastrice şi intestinale.
Calea subcutanată. Substanţa fiind introdusă în ţesutul hipodermic, prin difuziune, ajunge în circulaţie şi îşi exercită
efectul toxic.
Calea intramusculară asigură absorbţia mai rapidă a substanţelor decât cea subcutanată. Din muşchi, datorită
vascularizaţiei bogate, prin difuziune, substanţele ajung în circulaţie. Cel mai rapid se absorb substanţele hidrosolubile.
Calea intrarahidiană. Pentru realizarea absorbţiei, substanţele trebuie să străbată bariera hematoencefalică, aceasta
depinzând de coeficientul de disociere (substanţele puţin ionizate sau neionizate o străbat mai uşor) şi de
liposolubilitate (substanţele liposolubile sunt avantajate).
21,Principalii factori endogeni care afecteaza metabolismul substantelor toxice din organism.
Metabolizarea substanţelor toxice, precum şi a unor substanţe xenobiotice este influenţată de numeroşi factori
endogeni şi exogeni.Factorii endogeni sunt diverşi: genetici, fiziologici (vârsta, sexul, alimentaţia), starea de sănătate,
ritmul circadian.
Factorii genetici. Diferenţele de metabolizare, care apar frecvent între specii şi chiar în cadrul speciei, se datorează
factorului genetic.Studiul polimorfismelor genetice a permis elucidarea a numeroase aspecte legate de absorbţia,
metabolizarea substanţelor xenobiotice. De exemplu, biotransformarea compuşilor cumarinici, respectiv hidroxilarea
aromatică, se realizează sub acţiunea enzimei 7-cumarin hidroxilaza. Bolile ereditare metabolice pot determina
accidente terapeutice.
Factorii fiziologici. Capacitatea de metabolizare este dependentă de vârstă (animalele tinere au o capacitate mai
scăzută de metabolizare datorită dezvoltării incomplete a echipamentului enzimatic parametabolic), sex (la masculi,
metabolizarea prin intermediul enzimelor microzomale hepatice este mai rapidă; la femele biotransformarea
microzomală hepatică este mai redusă, iar la cele gestante glucuronoconjugarea este redusă la jumătate), alimentaţie
(carenţele proteice, vitaminice, influenţează negativ posibilităţile de detoxifiere).
Starea de sănătate, în special integritatea funcţională a ficatului şi rinichilor, are o influenţă marcantă asupra
metabolizării toxicelor.
Ritmul circadian. Există diferenţe individuale de la o zi la alta şi chiar de la o oră la alta în cursul aceleiaşi zile.
Metabolizarea substanţelor xenobiotice este influenţată de ritmul circadian al funcţiei nervoase, al excreţiei urinare, al
concentraţiei plasmatice de hormoni.
22.Principalii factori exogeni care afecteaza efectul toxic al otravurilor din organism.
Metabolizarea substanţelor toxice, precum şi a unor substanţe xenobiotice este influenţată de numeroşi factori
endogeni şi exogeni.Factorii exogeni cuprind factorii farmacodinamici şi de mediu.
Factorii farmacodinamici interferează competitiv cu substanţele xenobiotice în procesul de metabolizare prin utilizarea
aceloraşi enzime. Ca urmare, metabolizarea substanţelor toxice este întârziată sau chiar inhibată.
Fenomenul de inhibiţie enzimatică este complex, el datorându-se inhibiţiei competitive a aceloraşi enzime sau a
cofactorilor, inhibiţiei sintezei enzimelor, încetinirii activităţii enzimelor. Inhibiţia duce la intensificarea efectelor
toxice.
Dintre substanţele inhibitoare se pot cita: medicamente (cloramfenicolul, morfina, acidul paraaminosalicilic), poluanţi
(insecticide organofosforice, tetraclorura de carbon etc.).
În faza metabolizării pot surveni interacţiuni ale substanţelor exogene (medicamente, poluanţi) care determină
stimularea activităţii enzimelor, adică inducţia enzimatică.
Inducţia enzimatică este un proces adaptativ temporar. Activitate inductoare prezintă substanţe cu structură chimică şi
acţiune farmacologică sau toxică foarte diferită.
Factorii de mediu influenţează activitatea enzimatică, rezultând astfel diferenţe de metabolism.
Temperatura. Frigul, fiind un factor de stres prin axul hipofizo-suprarenalian, determină creşterea activităţii enzimelor
microzomale hepatice. De exemplu, în condiţii de temperatură scăzută hidroxilarea acetanilidei se produce de două ori
mai intens.
Presiunea atmosferică scăzută reduce capacitatea organismului de metabolizare a substanţelor xenotice.
Zgomotul, factor de stres, creşte capacitatea de metabolizare. Astfel, este intensificată evident hidroxilarea 2-
naftilaminei.
Radiaţiile ionizante exercită o acţiune complexă, de activare în general a metabolismului substanţelor xenobiotice, dar
de diminuare a oxidării microzomale prin inhibarea formării NADPH.
Condiţiile de confort habitual: disconfortul influenţează negativ activitatea citocromului P450, a hidroxilazelor (de
exemplu, cea care metabolizează anilina) etc.
23. Comportamentul substanțelor toxice in organism (toxicocinetica subst toxice)

Transportul sangvin al substanţelor toxice. Majoritatea toxicelor acţionează asupra ţesuturilor organismului şi doar o
mică parte din ele acţionează strict la nivelul sangvin (heparina, hidrogenul sulfurat, unele veninuri naturale) ori
predomina asupra acestuia (substanţe methemoglobinizante şi hemolizante: oxidul de carbon). Transportul
substanţelor toxice se face fie prin dizolvarea lor fizică în plasmă, fie că sunt transportate pe un anumit transportor, de
care se leagă reversibil.Dintre substanţele exogene transportate pe cale sangvină sunt mai bine studiate medicamentele
şi cosmeticele. După cum se ştie, capacitatea albuminelor de a lega substanţele medicamentoase şi cosmeticele este
limitată la aproximativ 200 micrograme/ml ser pentru un medicament “standard” cu greutatea moleculară 200. În cazul
când această capacitate este depăşită, respectiv creşte concentraţia formei libere sau active a medicamentului şi a
cosmeticelor. Medicamentele şi substanţele toxice liposolubile şi cu caracter acid sunt mai puternic legate de proteine.
Substanţele liposolubile pot fi vehiculate de sânge, fiind legate de lipoproteinele plasmatice sau, într-o anumită
măsură, de membranele eritrocitare.
Eritrocitele au un rol deosebit de important în transportul unor gaze, cum ar fi oxidul de carbon, gazul metan şi
protoxidul de azot,aerozole.Distribuţia tisulară a substanţelor toxice. Substanţele toxice se distribuie la diferite organe
şi sisteme pe cale sangvină. Transferul acestora spre ţesuturi este un proces fizico-chimic, care decurge în baza
principiilor generale ale difuziei şi osmozei la nivel capilar.Distribuţia tisulară a toxicelor circulante depinde de o
multitudine de factori hemodinamici, de biodisponibilitatea tisulară, de concentraţia toxicului în ţesuturi.
Dintre factorii determinanţi ai hemodinamicii fac parte: debitul cardiac, presiunea de perfuzie tisulară, viteza de
circulaţie a sângelui în capilare, caracteristicile reologice ale sângelui (hematocritul, coagulabilitatea
intravasculară).Factorii determinanţi ai biodisponibilităţii tisulare a toxicului sunt: concentraţia toxicului în sânge,
constanta de ionizare şi pH-ul sangvin.Concentraţia toxicului în ţesuturi este determinată de gradul de liposolubilitate a
substanţei chimice, de afinitatea faţă de proteine, starea morfofiziologică a endoteliului capilar şi constantele acido-
bazice ale mediului intracelular. De exemplu, oxidul de carbon, pe măsura pătrunderii în organism, afectează toate
constantele hemodinamice (scade debitul sistolic, volumul circulant, creşte viscozitatea sanguină, presiunea venoasă).
Pătrunderea substanţelor toxice în sistemul nervos central şi în lichidul cefalorahidian.
Pentru a pătrunde în spaţiul extracelular cerebrospinal şi în lichidul cefalorahidian (LCR), substanţele chimice trebuie
să aibă capacitatea de a trece prin bariera hematoencefalică. SNC se comportă în procesul de distribuţie farmacologică
ca un sistem tricompartimental: compartimentul vascular, cel tisular cerebral şi cel al LCR; între aceste compartimente
pot avea loc transferuri de substanţe. Se cunoaște că substanţele care trec liber prin membrana celulară, trec şi prin
bariera hematoencefalică şi invers.După cum se ştie, capilarele barierei hematoencefalice, spre deosebire de celelalte
sisteme capilare, sunt învelite într-un manşon format din prelungiri celulare gliale, ataşate intim de membrana bazală a
endoteliului capilar. Între aceste prelungiri celulare gliale există joncţiuni foarte strânse, care nu permit trecerea
substanţelor chimice din sânge spre lichidul intestinal cerebral. De aceea pot pătrunde în SNC numai substanţele
chimice care posedă toate calităţile fizico-chimice corespunzătoare condiţiilor de pasaj transmembranar celular
( liposolubilitate, lipsa încărcării electrostatice, gradient mare de concentraţie).
24.Principalele reactii de biotransformare a substantelor toxice intr-un oragnism viu.

-sediul si bazele bio-transformare
-totalitatea transformarii pe care le sufera compusii exogeni,toxici,reprezinta bio-transformarea sau metodolizarea
acestora.
Notiunea de compus exogen defineste aceeasi subect care patrude in organ pe diferite cai,nu este folosita pentru
biosinteza componentilor celulari si tisulari.
Organul in care se metabolizeaza de ex. din toxic nu reprezinta intotdeauna sediul principal al actiunii lui toxice.
Astfel aliodul metalic se metabolizeazaa in ficat,dar altiunea toxica o exercita pin metadolitii sai,indeosebi asupra
sistemultui nervos central si renichilor.
Bio-transparenta subst. toxice comporta dupa in, doua faze.
In prima faza,un compus(A) activ sau inaetiv de vedere biologic,este transformat prin relatii de oxido-reducere sau
hidroliza intr-un alt compus activ(B) sau inaetiv(B1)
In faza a doua ,compusii A,B,B1 se transforma intr-un compus C,care este in general rezultatul unor relatii de sinteza
fiind inactiv din (.) de vedere biologic.
Bio-trans toxinelor in prima faza se realizeaza pentru relatii de oxidare reducerea si hidroliza in rezultatul carora in
molecula toxicului apar unele grupe reactive si cu polaritatea crescuta -OH,-SH,-COOH,NH2
Toate acestea relatii sunt controlate de enzime specifice din grupul oxidarilor reductazele si hidrolazele.
Procesul de bio-trans. a toxicelor in faza a 2 consta intr-o relatie de conjugare sau sinteza pe parcursul careia gruparile
reactive introduse in molecula toxicului in prima faza se combina cu diferiti compusi printre care acidul
glucuronic,sulfuric,glicolul,glutomina,cisteina. De mentionat ca nu toate subst toxice exogene se metab. in 2
etape:Astfel bio-transf. alcoolului etilic se face in intregime in 1 faza,iar cea a fenolului in cea de a 2 faza,deoarece
acesteasubstante poseda grupari reactive.-Principalele relatii ale bio-trans care in 1 faza a bio-trans. subst toxice au loc
relatii de oxidare,reducere si hidroliza iar in cea de a 2 faza:relatii de conjugare sau sinteza .
Relatiile de oxidare intervin mai frecvent in procesul de bio-trans a subst toxice exogene.
Exista insa subst.ai carora produsi de oxidare sunt mai toxici dechit compusii initiali.
Asa de ex. aldehida termica este mai toxica dechit alcoolul metalic,paraxonul-mai toxic dechit atilenglecolul.
Relatiile de reducere influenteaza mai putin procesul de bio-trans a toxicilor dechit relatiile de oxidare,dar dupa cum
stim fenomenul de reducere este cuplat cu cel de oxidare,in cadrul relatiilor de oxido-reducere ca rezultat al reactiilor
de reducere,aldehidelor se transforma in alcooli primari.Cetoanele -in alcooli secundari iar enzimele care reduc acesti
compusi se gasesc in microsimii din ficat.
Este o cale esenţiala de detoxicare naturala a organismului. In practica clinica se utilizează preparate-inductori ori
inhibitori ai fermenţilor, care influenţează asupra biotransformarii xenobioticelor in scop de a deminua efectul lor
toxic. Metabolizarea substanţelor toxice, precum şi a unor substanţe xenobiotice este influenţată de numeroşi factori
endogeni şi exogeni.
Factorii endogeni sunt diverşi: genetici, fiziologici (vârsta, sexul, alimentaţia), starea de sănătate, ritmul circadian.
Factorii exogeni cuprind factorii farmacodinamici şi de mediu.
25.Principalele mecanisme de eliminare a substantelor toxice din organism
Din organism se elimină produşii metabolizaţi şi fracţiunile netransformate.
Substanţele toxice prezintă, în general, electivitate pentru o cale de eliminare, dar se pot elimina şi simultan pe mai
multe căi. Nu se poate stabili o legătură între calea de pătrundere a toxicului şi organul de eliminare (de exemplu,
atropina administrată subcutanat poate fi găsită în stomac; mercurul aplicat pe piele se regăseşte în intestin).
Viteza de eliminare a toxicelor depinde de calea de administrare, de proprietăţile fizico-chimice, de fixarea pe
proteinele plasmatice şi tisulare, de metabolizările suferite, de calea de eliminare, de starea funcţională a căii de
administrare.
Căile de eliminare a toxicelor
-Calea digestivă prezintă importanţă redusă. Trebuie să se facă diferenţă între expulzarea prin vomă şi fecale a
substanţelor insolubile sau mai puţin solubile, sau a celor care nu au fost absorbite şi eliminarea substanţelor care au
pătruns în circulaţia generală.Eliminarea se poate face prin salivă (alcaloizi: chinina, stricnina; metale: mercurul,
plumbul, bismutul; iodul), suc gastric (morfina, halogenii), bilă (numai produşii cu greutate moleculară peste 400 kDa,
sărurile metalelor grele: plumb, mercur, crom, nichel; arsenul; alcaloizii).
-Calea renală este calea majoră pentru majoritatea toxicelor. Pe această cale se elimină substanţele toxice cu greutate
moleculară mai mică de 150 kDa.Eliminarea se realizează prin filtrare glomerulară, resorbţie tubulară sau secreţie
tubulară.
Filtrarea glomerulară este un proces de ultrafiltrare pasivă a unei cantităţi de apă şi substanţe solvite, cu greutate
moleculară mică, polare, nelegate la proteine. Depinde de presiunea hidrostatică a sângelui şi de presiunea oncotică a
proteinelor sanguine.
Resorbţia tubulară reprezintă reîntoarcerea în tubii renali din circulaţie, prin proces pasiv, a unor cantităţi mari de apă,
substanţe anorganice ionizate, unele substanţe neionizate liposolubile, acizi şi baze slabe nedisociate.
Secreţia tubulară constă din transportul activ din capilarele sangvine în tubi împotriva gradientului de concentraţie.
Prezintă specificitate şi se face cu consum de energie.
-Prin rinichi se elimină majoritatea sărurilor metalice, iodurile, nitraţii, nitriţii, alcaloizii, pesticidele. Determinarea
concentraţiilor din urină are pentru unele toxice valoare de diagnostic.
-Calea pulmonară este cea mai rapidă cale de eliminare. Eliminarea se face prin epiteliul alveolar, prin secreţie
bronhică sau nazală. Viteza de eliminare depinde de gradul de volatilitate.Pe această cale se elimină: substanţe gazoase
(hidrogenul sulfurat, oxidul de carbon), metaboliţii gazoşi, substanţele volatile (alcoolul, eterul, cloroformul, esenţele
vegetale).
-Pielea constituie o cale de eliminare pentru toxicele gazoase, volatile şi pentru unele substanţe solide. Astfel, pe
această cale se elimină alcaloizii, compuşii de arsen, metalele grele, iodurile, bromurile, camforul.
-Glanda mamară reprezintă o cale de eliminare pentru compuşi volatili (alcool, eter), baze organice (alcaloizi: cafeină,
morfină, chinină, antipirină), acizi (acid acetil salicilic, acid barbituric), pesticide, aflatoxine, ioni minerali (plumb,
mercur, arsen, iod, brom), cloralhidrat.
26. Efectele toxice ale compușilor de mercur asupra organismului uman.

Intoxicația cu mercur reprezintă un risc pentru sistemul reproductiv întrucât poate provoca reducerea numărului de
spermatozoizi sau scăderea fertilității, dar și probleme cu fătul – deformitate, o scădere a ratei de supraviețuire a fătului, creșterea
redusă.
În ce privește bolile de inimă, mercurul contribuie la acumularea radicalilor liberi în organism, ceea ce pune celulele în pericol
de deteriorare. Iar asta, implicit, poate duce la un risc crescut de probleme cardiace - atac de cord și boli cardiace coronariene.
Ionul de mercur are afinitate speciala pentru proteinele celulare, combinatiile mercur-proteina, la inceput insolubile,
se dizolva in exces de proteina. Mercurul actioneaza prin coagularea proteinelor, in functie de concentratie fiind
iritant, vezicant sau caustic, astfel ca poate distruge celulele si tesuturile. Mercurul blocheaza gruparile sulfhidrice ale
unor enzime, inhiband astfel functiile de baza ale celulei, indeosebi functia de oxidoreducere. Actiunea bactericida a
mercurului se bazeaza pe acelasi mecanism fata de enzimele microorganismelor. Alte actiuni ale mercurului sunt
dependente de felul derivatului si de gradul de disociere. Mercurul actioneaza asupra sistemului nervos central (SNC)
producand agitatie motorie, tremuraturi mici ale extremitatilor, limbii si buzelor, chiar paralizii flasce si depresie
cerebrala puternica intr-un stadiu avansat. Actioneaza si asupra sistemului nervos vegetativ influentand in mod
particular tractul digestiv (inflameaza amigdalele, glandele salivare, ficatul, pancreasul) si aparatul urinar (determina
inflamatii cu reducerea sau chiar suprimarea functiilor renale). Altereaza si sangele fluidificandu-l, distrugand sau
deformand hematiile, hemoragiile apar datorita alterarilor sanguine si inflamatiilor. Afecteaza tesuturile astfel: tesut
limfatic (adenite acute si cronice), piele (eruptii acute si cronice, secretie sudorala excesiva), mucoase (inflamatii cu
catar si muco- purulente), articulatii (iritatia tesutului fibros si seros), tesut subcutanat si osos (inflamatii).
27. Efectele toxice ale compușilor de plumb asupra organismului uman .

După ce este inhalat sau ingerat, plumbul ajunge în sânge şi în organe. De aici mare parte din cantitatea absorbită este
depozitată în oase, iar surplusul părăseşte organismul în câteva săptămâni. Absorbţia plumbului depinde de vârsta
individului, de timpul trecut de la ultima masă, de alimentele consumate şi de starea de sănătate a sistemului digestiv.
De ex.: în cazul adulţilor doar 6% din cantitatea ingerata ajunge în sânge în timp ce copiii absorb aproximativ 50%.
Eliminarea plumbului din organism este influenţată de vârsta persoanei, adulţii eliminând o cantitate mult mai mare de
plumb decât copiii. Efectele dăunătoare ale plumbului nu diferă în funcţie de calea pe care pătrunde în organism.
 În cazul adulţilor otrăvirea cu plumb poate produce coordonare dificilă a mişcărilor, distrugerea nervilor ce
controlează corpul, tensiune arterială ridicată, pierderea vederii şi a auzului, scăderea fertilităţii, anemie,
deces.
 În cazul femeilor însărcinate, plumbul poate provoca avort spontan.
 În cazul copiilor plumbul poate produce distrugerea sistemului nervos, probleme comportamentale, afecţiuni
ale ficatului şi rinichilor, pierderea auzului, hiperactivitate, dezvoltare greoaie şi în cazuri extreme poate duce
chiar la deces.
28. Proprietățile toxice ale parabenilor asupra organismului uman.

Parabenii sunt un tip de conservanți folosiți în special în industria cosmetică, dar parțial și în cea farmaceutică și
alimentară. Deși teoretic au un rol bactericid și fungicid, protejând formula chimică a cosmeticelor de infestarea cu
bacterii și paraziți, au și efecte neplăcute asupra sănătății. Probabil ați oservat că din ce în ce mai multe produse
cosmetice menționează pe etichetă "fără parabeni", fiindcă au eliminat din compoziție acești aditivi în urma studiilor
care au stabilit o parte dintre efectele lor secundare.
Industria frumuseții s-a bazat mult timp pe parabeni pentru a crește durata de valabilitate a produselor, cum ar fi:
pentru șampoane, balsamuri, produse de îngrijire a pielii și săpunuri.
In ultimii ani, oamenii de stiinta au dezbatut posibilitatea ca aceste substante ar putea fi daunatoare pentru sanatatea
noastra. Printre problemele care s-au vehiculat a fost si cea legata de cresterea incidentei cancerului de san legata in
mare parte de faptul ca parabenii care au capacitatea de a imita estrogenul au fost gasiti in tumorile de cancer mamar.
De asemenea, se considera ca specific cazurilor tot mai numeroase in care s-a constatat scaderea numarul de
spermatozoizi si cresterea probabilitatilor aparitiei cancerului mamar si testicular ar fi faptul ca parabenii pot fi
absorbiti in piele si pot perturba functia sistemului endocrin. Totusi, cercetatorii nu au obtinut prea multe rezultate
clare in aceste directii.
Din punct de vedere dermatologic, parabenii pot cauza dermatită de contact și reacții alergice slabe. Anumite studii
realizate pe metilparaben au arătat că aplicarea acestuia direct pe piele grăbește îmbătrânirea celulară. Un studiu recent
a arătat că în probele de urină și de sânge a unor subiecți expuși cu câteva ore în urmă la creme și loțiuni cu parabeni,
au fost detectate aceste substanțe. Ceea ce atestă faptul că parabenii depășesc bariera pielii și intră în sistem, putând
astfel influența sănătatea oricărui organ.
Concluzia ar fi că lumea medicală este împărțită în două tabere: cei care spun că nu există date concrete care să
încrimineze parabenii pentru apariția unor afecțiuni grave și că produsele cosmetice au o concentrație atât de mică de
parabeni, încât aceștia nu ar trebui să fie deloc un motiv de îngrijorare; și pe de cealaltă parte cei care spun că odată ce
pot depăși bariera pielii și au efecte sistemice, parabenii ar trebui evitați, indiferent de concentrație, fiindcă folosirea
lor la scară atât de largă duce la o expunere îndelungataă.
Majoritatea comisiilor naționale și internaționale permit folosirea parabenilor în produsele cosmetice și nu o declară ca
fiind periculoasă, însă faptul că multe companii decid să elimine aceste substanțe din compoziția produselor ne face să
credem că din ce în ce mai mulți consumatori sunt îngrijorați de efectele asupra sănătății.
29. Efectele toxice ale laurii sulfatului de sodiu asupra organismului uman.
Laurilsulfatul de sodiu este un surfactant sintetic care este un detergent bun (detergent, detergent). Datorită capacității
sale ridicate de emulsifiere, se utilizează în multe produse cosmetice. Se folosește în produsele de îngrijire personală,
cum ar fi pasta de dinți, săpun de mână, cremă pentru bărbierit, produse de curățare a feței, spălătorii corporale,
șampoane, produse de conditionare și produse pentru colorarea părului.
Detergenții care conțin laurii sulfat de sodiu cu concentrație puternică și contact frecvent cu suprafața pielii sunt
puternice iritante.Utilizarea laurii sulfat de sodiu poate provoca uscarea pielii. Atunci când sensibilitatea pielii este
crescută, laurilsulfatul de sodiu poate provoca erupții cutanate sau înroșire.Cu utilizarea frecventă a șampoanelor, care
includ laurilsulfatul de sodiu, se pot dezvolta eczeme și mătreața.De asemenea, laurilsulfatul de sodiu este afectat de
capacitatea sa de a spăla lubrifiantul de protecție al stratului superior al epiteliului, ceea ce duce la decolorarea pielii,
precum și la iritarea ochilor până la dezvoltarea cataractei.
Pasta de dinți, care include laurilsulfat de sodiu cu utilizare prelungită, conduce la formarea de răni și ulcere în gură,
răspândind gingiile, limba și interiorul buzelor.
Principalele simptome ale efectelor periculoase ale SLS:
 Reacții alergice, mâncărime, peeling al pielii;

 Pielea uscată și crăparea, apariția crăpăturilor de pe suprafața pielii;
 Scăderea elasticității pielii;
 Reducerea proprietăților protectoare ale pielii;
 Stomatita și o creștere a ulcerelor atunci când se utilizează pastă de dinți cu laurilsulfat de sodiu, a căror
leziune este exacerbată prin utilizarea prelungită;
 Riscul de a dezvolta cataracta se datorează faptului că SLS se poate acumula în lentile ochiului.
În plus, rănile de laurilsulfat de sodiu sunt, de asemenea, active în păr: dacă șampoanele și măștile de păr conțin SLS,
atunci acestea trebuie spalate cu o atenție deosebită, deoarece contactul prelungit al acestei substanțe cu scalpul poate
provoca pierderea părului, uscăciunea și subțierea.
30. Proprietățile toxice ale aluminiului asupra organismului uman.

Aluminiul este un element chimic ce se găsește din abundență în natură, sub diverse forme. Pătrunde în organismul
nostru prin inhalare, ingerare (din alimentele în care ajunge în urma migrării din apă sau sol, sau din alte surse cum ar
fi vase, ustensile sau materiale utilizate la prepararea sau depozitarea alimentelor, dar și unele medicamente)
și transdermal (de obicei din produsele cosmetice și de îngrijire).
La nivelul organismului aluminiul devine instabil și se transformă în forma Al3+ care afectează metabolismul
calciului, fosforului, fluorului sau fierului, motiv pentru care se consideră că ingestia unei cantități mari de aluminiu
este asociată cu riscul de Alzheimer sau osteoporoză. Moleculele de Mg2+ și Fe3+ sunt înlocuite de Al3+, care produc
dezechilibre asociate cu afectarea celulelor, dezvoltarea lor și funcțiile acestora.
Cel mai discutat aspect privind toxicitatea aluminiului face referire la efectele asupra sistemului nervos. Poate
acționa asupra neurocomportamentului și funcțiilor motorii, senzoriale sau cognitive.
 Sarea de aluminiu este utilizată în obținerea antiperspirantelor cosmetice, care reduc transpirația, dar și în
deodorante (care înlătură mirosurile neplăcute). Această sare este incriminată de unele studii pentru efectele
genotoxice. Acest compus blochează temporar canalele sudoripare, oprind eliminarea transpirației la suprafața
pielii. Aceste substanțe pot fi absorbite și pot avea efecte negative asupra estrogeului. Deoarece estrogenul are
capacitatea de a favoriza dezvoltarea celulelor tumorale mamare, astfel compușii de bază de aluminiu din
antiperspirante pot contribui la dezvolarea cancerului mamar. Aluminiul sunt formă de clorid de
aluminiu sau clorhidrat de aluminiu poate interfera cu funcțiile receptorilor estrogeni din celulele mamare,
interacționând cu aceștia și crescând riscul de apariție a cancerului.
 Expunerea la aluminiu din aerul inspirat poate afecta funcțiile pulmonare, însă este nevoie de concentrații mari de
aluminiu, mai precis din zone ocupaționale predispuse la inhalarea aluminiului. Fibroza pumonară ca urmare a
expunerii la aluminiu a fost raportată de obicei în cazul persoanelor care lucrează în medii expuse la praf de
aluminiu, alumină (oxid de aluminiu) sau bauxită.
 În special în cazul persoanelor cu afecțiuni renale eliminarea aluminiului din organism poate fi îngreunată, motiv
pentru care acest compus se poate depune la nivel osos, favorizând apariția osteomalaciei sau osteoporozei.
Aluminiul din antacizii destinați afecțiunilor gastrointestinale se leagă de fosforul din alimente căruia îi blochează
absorbția. Astfel, crește riscul de afecțiuni osoase manifestate prin scăderea mineralizării osoase.
Nivelul de aluminiu din organism poate fi măsurat în sânge, oase, urină sau materii fecale. Simptomele care
indică intoxicația cu aluminiu sunt greața, ulcere bucale, ulcerații ale pielii, eczeme, stări de vomă, diaree sau dureri
articulare.
Factorii ce cresc riscul intoxicației cu aluminiu sunt mediile de locuire din zone industriale și poluate,
alimentația intravenoasă prelungită, diminuarea funcției renale, hemodializa, consumul substanțelor cu un conținut
ridicat de aluminiu, mediul de lucru în spații expuse la cantități ridicate de aluminiu.
31. Efectele toxice ale ftalatilor asupra organismului uman.

FTALAȚII, săruri sau esteri ai acidului ftalic, sunt substanțe chimice utilizate în industrie ca plastifianți, pentru
producția de materiale plastice, dar ei apar și într-o serie de alte zone ale vieților noastre, așa cum ar fi pastilele de tip
capsulă și tonerul de imprimantă. Ca rezultat, niveluri reduse ale acestui grup de substanțe chimice s-au detectat în
aproape toți indivizii testați de Centrele de Control și Prevenție a Bolii din SUA. Numeroase studii au demonstrat
toxicitatea ftalaților în special asupra femeilor gravide și a sistemului reproducător masculin. S-a indentificat în ftalați
potențialul de a compromite într-o oarecare măsură buna funcționare a sistemului endocrin, dar efectele lor în
concentrații mici asupra sănătății încă sunt neclare. Totuși, expunerea la niveluri ridicate dar și medii de ftalați a fost
corelată cu o scădere a nivelurilor de spermă și chiar cu o incidență ridicată a deformărilor anatomice la nou-născuți.
Ftalații se degajă din plasticul în care sunt încorporați și intră în compoziția alimentelor sau în piele, iar apoi
circulă prin organism, provocând daune importante. Ftalații sunt derivați ai naftalinei și se găsesc în
numeroase produse de uz casnic, dar în special în materialele plastice (PVC) casante, cărora le conferă elasticitate.
Problema cea mai mare este că aceste substanțe chimice au o răspândire atât de largă, încât sunt aproape imposibil de
evitat.
32. Efectele toxice ale formaldehidei asupra organismului uman

Formaldehida este o substanta toxica si a fost inclusa de catre oamenii de stiinta in clasa substantelor probabil
cancerigene. Totusi o putem gasi chiar in casele noastre, fiindca ea intra in componenta dezinfectantilor, adezivilor
pentru tapet, vopselelor, materialelor textile rezistente, spumelor folosite pentru izolare si, cel mai important, in
mobilierul facut semifabricate din lemn: pal, PFL, placaj. Fumul de tigara contine, de asemenea, cantitati mari de
formaldehida.
Prezenta unei singure piese de mobilier nu este de obicei suficienta pentru a reliza concentratii nocive de
formaldehida, insa combinarea mai multor surse de formaldehida poate fi periculoasa.
Efecte asupra sanatatii puteti sa suferiti de iritatii ale ochilor, nasului, gatului, sau pielii, de dureri de cap sau tulburari
de somn.
Daca va expuneti timp indelungat la o sursa de formaldehida, puteti sa suferiti de reactii alergice, crize de astm
bronsic, la persoanele sensibile. In cel mai grav caz pot aparea cancere pulmonare, dar riscul este mic. Foarte sensibili
sunt copiii.
Daca la cateva zile dupa ce ati cumparat mobilier nou, copilul dumneavoastra are semne similare cu cele intalnite in
raceala, gripa sau da semne de alergie, nu il mai lasati sa stea in camera in care ati pus mobila, pana mirosul neplacut
al acesteia nu dispare. Fumul de tigara contine formaldehida, asadar nu fumati in camera copiilor.
Deși efectele pe termen scurt ale expunerii la formaldehidă asupra sănătății sunt bine cunoscute, se cunoaște mai
puține efectele sale potențiale pe termen lung asupra sănătății. În 1980, studiile de laborator au arătat că expunerea la
formaldehidă ar putea provoca cancer nazal la șobolani. Această descoperire a ridicat întrebarea dacă expunerea la
formaldehidă ar putea provoca și cancer la oameni. În 1987, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a
clasificat formaldehida drept cancerigen pentru om probabil în condiții de expunere neobișnuit de mare sau prelungită
(1). De atunci, unele studii asupra oamenilor au sugerat că expunerea la formaldehidă este asociată cu anumite tipuri
de cancer. Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) clasifică formaldehida drept cancerigen uman
(2). În 2011, Programul Național de Toxicologie, un program interagenții al Departamentului de Sănătate și Servicii
Umane, a numit formaldehida drept cancerigen uman cunoscut în cel de-al 12-lea Raport privind agenții cancerigeni
33. Efectele toxice ale etanolaminelor asupra organismului uman

Etanolaminele (derivaţi ai amoniacului)sunt substanţe care pot afecta grav sănătatea noastră şi a celor dragi.
Săpunurile, şampoanele, gelurile de duş, spumantele de baie, chiar şi produsele pentru copii conţin acest amestec fatal
de substanţe (dietanolamină-DEA, trietanolamină-TEA şi monoetanolamină-MEA) care în contact cu nitriţii care se
găsesc în apă, produc nitrozamine precum NDEA (N-nitrozodietanolamină), o substanţă foarte cancerigenă, care
afectează în special rinichii şi care este absorbită foarte uşor de piele, mai ales de pielea fragedă a copiilor. Aceste
substanţe sunt iritante pentru ochi, afectează foliculul pilos şi cauzează uscarea şi căderea părului.
Substanța chimică poate fi foarte dăunătoare dacă este înghițită sau inhalată, inhalarea provocând tuse, dureri în gât,
dureri de cap, dificultăți de respirație și somnolență. Ingestia substanței chimice va duce la o senzație de arsură, dureri
abdominale și, în cele din urmă, la șoc sau colaps, așa că asigurați-vă că utilizați întotdeauna produse care conțin
etanolamină numai în scopul pentru care sunt destinate. Potrivit Organizației Internaționale a Muncii, expunerea pe
termen scurt la etanolamină poate chiar provoacă efecte asupra sistemului nervos central, ceea ce poate duce la o
scădere a conștienței. Acest risc este mai mult legat de utilizarea profesională a compusului, dar este totuși foarte
important să vă limitați cât mai mult posibil expunerea atunci când manipulați produse care conțin etanolamină în
casă.
Etanolamina a fost, de asemenea, legată de dezvoltarea alergiilor cum ar fi astmul și dermatita în mediile profesionale;
un alt motiv pentru a încerca să-ți limitezi expunerea la această substanță chimică MEA în casa ta. Iată o selecție de
produse de curățare fără etanolamină, produse pentru păr/corp și detergenți de rufe de la Public Goods care te-ar putea
ajuta să faci exact asta!
34. Efectele toxice ale uleiurilor minerale asupra organismului uman

 Este un extras din țiței sau cărbune, sunt hidrocarburi care conțin sulf. Industria petrolieră prin rafinare produce
lubrifianți pentru ungerea mecanismelor, amotoarelor cu ardere internă, uleiuri pentru acționări hidraulice etc.
 Uleiul sintetic este un ulei la care prin sinteză uleiului mineral i se adaugă hidrocarburi.
Impactul produselor petroliere asupra mediului acvatic suportă multe discuţii, el depinzând de mai mulţi factori
(sezon, speciile afectate, tipul de petrol, etc.). Se estimează că anual este introdusă în ocean o cantitate de circa 6
milioane m3de petrol
Dintre aceste substanţe, cele mai toxice sunt din grupul cu oxigen (fenolii şi acizii naftenici) şi cele din grupul
compuşilor cu sulf (hidrogenul sulfurat, mercaptanul, etc.). Una din caracteristicile cele mai importante ale ţiţeiului şi
produselor petroliere este nemiscibiliatea lor cu apa. În afară de unele fracţiuni solubile, cea mai mare parte se ridică la
suprafaţă sub forma unei pelicule uleioase, care împiedică difuzarea aerului atmosferic, iar altă parte se află sub formă
de emulsie de tipul „petrol în apă” sau „apă în petrol”. Acţiunea nocivă a petrolului şi produselor petroliere se poate
manifesta fie mecanic, datorită peliculei ce acoperă organismele, împiedicând respiraţia şi alte procese fiziologice, fie
datorită toxicităţii lor. Amirkhanov şi alţii (1998) au constatat că petrolul produce perturbări ale procesului de
maturare a icrelor (concentraţii mai mari de 50 mg/l), tulburări ale reproducerii (scăderea fecundităţii, a vitalităţii
descendenţilor) şi tulburări de nutriţie (la concentraţii mai mari de 0,04 mg/l). Prin caracterul lor lipofil, hidrocarburile
atacă membranele celulare custructuri lipoide. În contact cu aerul şi sub acţiunea luminii, ţiţeiul devine toxic, datorită
apariţiei unor produşi de oxidare, cum sunt acizii naftenici (Reiman, 1962). Acţiunea toxică a produselor petroliere
asupra peştilor a fost pusă în evidenţă de diferiţi cercetători. Doris (1959) găseşte că efluentul final al unei rafinării de
petrol avea limita medie de toleranţă în 48 de ore de 15% diluţie, toxicitatea fiind dată de prezenţa acizilor naftenici şi
a fenolilor care acţionează ca toxici nervoşi (aspect confirmat de Mălăcea în 1964).
Toxicitatea variază în funcţie de specie, gradul de emulsionare a ţiţeiului, temperatură şi cantitatea de oxigen dizolvat.
La temperaturi ridicate, timpul de supravieţuire al peştilor este mai scurt, arătând o intoxicare mai rapidă, dar şi
procesul descompunerii fracţiunilor toxice din apă este mai activ. Experimentele realizate de către Mălăcea au arătat
că păcura nu are o acţiune toxică vizibilă, dar motorina, în diferite procente, duce la pierderea echilibrului şi chiar
moartea peştilor.
35. Efectele toxice ale toluenului asupra organismului uman

Toluenul este un lichid incolor, cu miros asemanator benzenului. Calea de patrundere este in special respiratorie. Se
biotransforma in proportie de 80% in ficat. Eliminarea se face in proportie de 80% ca metaboliti (acidul hipuric a fost
primul metabolit identificat in urina, de catre Keller in 1842) la nivel renal, si restul de 20% ca atare, prin expiratie.
Actiune toxica La nivel local toluenul produce iritatii si eczeme. Se poate ajunge la intoxicatii voluntare mai usor decat
in cazul benzenului, intrucat toluenul are o actiune narcotica mai mare decat a benzenului, dar un risc toxic mai scazut,
posedand o volatilitate mai mica si o actiune iritanta mai mare. Actiunea toxica hematologica este asemanatoare cu cea
a benzenului, insa de o intensitate mai mica.
Intoxicatia acuta cu toluen se manifesta prin fenomene narcotice: - vertij, - somnolenta, - pierderea cunostintei. Mai
frecvent se manifesta fenomenele prenarcotice (tulburari de coordonare) deoarece actiunea iritanta puternica nu
permite expunerea indelungata pentru a se ajunge la narcoza.
Intoxicatia cronica Manifestarile clinice sunt: - tulburari cardiovasculare, - epistaxis, metroragii, - manifestari
hematologice (anemie cu leucopenie, limfocitoza si trombocitopenie), - eczeme, - senzatie de arsura la nivelul globilor
oculari. Formula leucocitara revine la normal dupa incetarea expunerii.
36. Efectele toxice ale fenolului și compușii lui asupra organismului uman
Fenolul (C6H6O sau C6H5OH) este un solid cristalin incolor până la roz deschis, cu un miros dulce, acru. Expunerea
la fenol poate provoca iritații ale pielii, ochilor, nasului, gâtului și sistemului nervos. Unele simptome ale expunerii la
fenol sunt pierderea în greutate, slăbiciune, epuizare, dureri musculare și durere. Expunerea severă poate provoca
leziuni ale ficatului și/sau rinichilor, arsuri ale pielii, tremor, convulsii și spasme. Lucrătorii pot fi afectați de
expunerea la fenol. Nivelul de daune depinde de doză, durata și munca efectuată.
Pericolul major al fenolului este capacitatea sa de a pătrunde rapid în piele, provocând arsuri grave. Cantități toxice și
chiar fatale de fenol pot fi absorbite prin zone relativ mici de piele. Datorită proprietăților sale anestezice locale,
arsurile pielii pot fi nedureroase. Fenolul poate fi fatal dacă este înghițit, inhalat sau absorbit prin piele. Trebuie avut
grijă să nu mergeți în scurgeri, deoarece fenolul poate pătrunde în piele.
37. Efectele toxice ale acidului boric asupra organimului uman
Este o pulbere albă derivată din bor și apă. Acidul boric (H3BO3) mai e numit borat de hidrogen, acid boric, acid
ortoboric.Ca insecticid, distruge gîndacii, termitele, furnicile roşii, puricii, previne și distruge putregaiul umed și uscat
al lemnului. În agricultură, este utilizat pentru a trata sau preveni deficiențele de bor a plantelor.Poate fi găsit în:
antiseptice și astringenţi, emailuri, fibră de sticlă, medicamentate, loțiuni pentru piele, anumite
vopsele, pesticide pentru rozătoare și furnici, produse chimice foto, pulberi pentru omorîrea gîndacilor, unele produse
pentru spălarea ochilor.
Poate dăuna fătului. Poate dăuna fertilităţii.
Acidul boric se poate absorbi rapid în organism dacă este consumat. Se absoarbe slab prin contactul cu pielea, cu
excepția cazului în care pielea este deteriorată. Studiile cu muncitori și șobolani au arătat că acidul boric poate fi
absorbit și dacă este inhalat. Cu toate acestea, nu este clar cât de mult este absorbit direct în plămâni și cât de mult este
eliminat din plămâni și înghițit. Odată ajuns înăuntru, acidul boric se mișcă în general uniform în tot corpul. Cu toate
acestea, poate fi stocat în oase și se găsește în general la niveluri mai scăzute în țesuturile adipoase. Nu există dovezi
că acidul boric este descompus în organism. Majoritatea acidului boric din organism este eliminat prin urină în decurs
de patru zile.
38. Efectele toxice a peroxidului de hidrogen asupra organismului uman
Peroxidul de hidrogen sau apa oxigenată este un agent peroxid și oxidant cu proprietăți dezinfectante, antivirale și
antibacteriene. În timpul aplicării topice sau al clătirii cu apă oxigenată, aceasta își exercită activitatea de oxidare și
produce radicali liberi, ceea ce duce la deteriorarea oxidativă a proteinelor și a lipidelor. Acest lucru poate inactiva și
distruge agenții patogeni și poate preveni răspândirea infecțiilor.
Lezarea gravă a ochilor/iritarea ochilor Provoacă leziuni oculare grave
Simptomele legate de caracteristicile fizico-chimice și toxicologice
• În caz de înghițire diaree, vomă, durere abdominală, greață
• În caz de contact cu ochii conjunctivită (ochi înroșiți), Provoacă leziuni oculare grave, risc de orbire • În caz
de inhalare tuse, Dispnee
• În caz de contact cu pielea efecte iritante
Înghițirea unei cantități mici (un gust sau o înghițitură) de peroxid de hidrogen de uz casnic poate provoca tulburări de
stomac, un episod de vărsături sau iritarea gâtului, dar nu este de așteptat să provoace simptome grave. Este diferit
dacă cineva bea o cantitate mare de peroxid de uz casnic (este puțin probabil să se întâmple accidental) sau dacă este
un produs cu concentrație mare. Acest lucru poate fi mult mai grav și poate duce la iritații severe ale stomacului și
chiar arsuri care necesită o călătorie la camera de urgență și o posibilă internare la spital.

Examen Toxicologie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen Toxicologie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen Bazele Toxicologiei

1. Toxicologică ca știință, probleme moderne

2. Varietatea și complexitatea proceselor toxice

3. Noțiuni de baza, scop și obiective ale Toxicologie

4. Corelația dintre doza, concentrația și toxicitatea substanțelor

5. Principii de baza pentru clasificarea otrăvurile și toxicelor

6.Clasificarea igienica a otrăvurile

7. Clasificarea toxicologic a otravurilor

Natura generală a efectelor toxice

Efect de sufocare (edem pulmonar toxic) Oxizi de azot, OM (fosgen, difosgen)

8. Clasificarea otravurilor prin activitati selective

9. Caracteristica si particularitatile intoxicatiilor acute

11. Factori ecologici care afecteaza toxicitatea subst chimice

15.Mecanisme de efecte toxice ale substantelor chimice asupra tesuturilor,organelor si sistemelor

17.Caracteristicile absorbtii substantelor toxice in tractul gastrointestinal .

19.Caracteristici de absorbtie a substantelor toxice prin piele.

20.Caracteristicile absorbtiei otravurilor atunci cand sunt administrate parenteral.

23. Comportamentul substanțelor toxice in organism (toxicocinetica subst toxice)

24.Principalele reactii de biotransformare a substantelor toxice intr-un oragnism viu.

26. Efectele toxice ale compușilor de mercur asupra organismului uman.

27. Efectele toxice ale compușilor de plumb asupra organismului uman .

28. Proprietățile toxice ale parabenilor asupra organismului uman.

 Reacții alergice, mâncărime, peeling al pielii;

30. Proprietățile toxice ale aluminiului asupra organismului uman.

31. Efectele toxice ale ftalatilor asupra organismului uman.

32. Efectele toxice ale formaldehidei asupra organismului uman

33. Efectele toxice ale etanolaminelor asupra organismului uman

34. Efectele toxice ale uleiurilor minerale asupra organismului uman

35. Efectele toxice ale toluenului asupra organismului uman

S-ar putea să vă placă și