Meșteșuguri românești

pe cale de dispariție - Dogăritul

REALIZAT DE ALEX PEICU

CLS. 6 B
 Încă din cele mai vechi timpuri, lemnul a fost tă iat şi
transportat în ateliere unde a fost prelucrat şi transformat în
diferite obiecte. Fiecare sat româ nesc avea tâ mplarii,
dulgherii, dranitarii si dogarii să i, meșteri populari instruiți
din tată -n fiu. Dogarul este cel care face şi repară butoaie,
lă zi şi ciubere. El lucrează în atelierul de dogă rie.
 Dogă ritul a apă rut din nevoia de a transporta și depozita lichide. În
trecut, această artă de a prelucra lemnul era bine reprezentată în
Dobrogea de Nord, datorită specificului viticol al zonei. Există şi câ teva
legi nescrise referitoare la relaţiile cu clienţii. Una dintre acestea este
că nu se fac contracte pentru comenzi, ci se respectă cuvâ ntul dat.
 Esenţa de lemn este aleasă în funcţie de destinaţia butoaielor:
stejarul sau fagul alb pentru alimente, dudul sau salcâ mul pentru
bă uturi, iar butoaiele de litraje diferite au denumiri aparte. Doagele
pentru butoaie sunt curbate, sunt cioplite numai din bardă
respectâ ndu-se fibra lemnului. Cele mai pretenţioase faze de lucru
sunt: prinderea doagelor în cercuri şi etanşeizarea butoiului cu
papură .

Cu timpul, odată cu apariția vaselor

din sticlă și din plastic, dogă ritul nu a mai
adus profit meșteșugarilor, în prezent
fiind practicat de un numă r din ce în ce
mai mic de persoane vâ rstnice.