Meșteșuguri populare românești pe cale de dispariție: Dogăritul

Încă din cele mai vechi timpuri, lemnul a fost tă iat şi transportat în ateliere unde a fost prelucrat şi
transformat în diferite obiecte. Fiecare sat româ nesc avea tâ mplarii, dulgherii, dranitarii si dogarii să i,
meșteri populari instruiți din tată -n fiu. Dogarul este cel care face şi repară butoaie, lă zi şi ciubere. El
lucrează în atelierul de dogă rie.

Dogă ritul a apă rut din nevoia de a transporta și depozita lichide. În trecut, această artă de a
prelucra lemnul era bine reprezentată în Dobrogea de Nord, datorită specificului viticol al zonei. Există şi
câ teva legi nescrise referitoare la relaţiile cu clienţii. Una dintre acestea este că nu se fac contracte pentru
comenzi, ci se respectă cuvâ ntul dat.

Esenţa de lemn este aleasă în funcţie de destinaţia butoaielor: stejarul sau fagul alb pentru
alimente, dudul sau salcâ mul pentru bă uturi, iar butoaiele de litraje diferite au denumiri aparte. Doagele
pentru butoaie sunt curbate, sunt cioplite numai din bardă respectâ ndu-se fibra lemnului. Cele mai
pretenţioase faze de lucru sunt: prinderea doagelor în cercuri şi etanşeizarea butoiului cu papură .
 Cu timpul, odată cu apariția vaselor din sticlă și din plastic, dogă ritul nu a mai adus profit
meșteșugarilor, în prezent fiind practicat de un numă r din ce în ce mai mic de persoane vâ rstnice.