Palas Atena

Aezii de-altă dată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o

ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un
rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii.
Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş,
deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către
muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, pînă la sfîrşit, a
rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena.
Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a
lovit într-o piatră în locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese
tridentul, stînca s-a despicat şi s-a ivit un cal vînăt, cu coamă lungă şi
albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul
Poseidon celor de pe pămînt, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte
războinicii, pe şale. Sforăia cu mînie şi necheza puternic, izbind copita-n
pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca
tăciunii.
A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţîşnit un izvor cu undele
sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării.
Poseidon a privit mîndru în jurul său şi a grăit astfel :
— Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops :
calul, pentru Străvechea Atică se afla în Peloponez, în faţa insulei
Eubeea, avînd capitala la Atena. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic :
„plin de graţie şi de delicateţă", fâcîndu-se prin el o aluzie la
rafinamentul spiritului atenian războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez,
adică, să fie luptători, dar şi navigatori, celor ce vor străbate marea. Vor
debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpîni, înfrîngînd alte neamuri...
sporindu-şi bogăţia... Tu ce le dai, Atena, fecioară-nfumurată ?...
Atena î mbl î nze ş te calul ş i d ă ruie ş te oamenilor m ă slinul
Atena a-ntins mîna, fără nici un cuvînt, spre calul cel sălbatic, ce tropotea
furios şi
sforăia spre zare, ca vînturile mării, cînd urzesc vijelia şi sapă gropi de
apă şi-nalţă
munţi de valuri, urlînd înverşunate.
Calul, ca prins de vrajă, a-ncetat nechezatul. S-a apropiat de Atena. Ea i-a
netezit
coama şi i-a prins, pe grumaz, un căpăstru de piele.
Calul, ce-l dăruise Poseidon pentru luptă, era domesticit. Puteau să-l
folosească
oamenii şi la muncă, nu numai la războaie.
Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vîrful spre pămînt.
Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pămîntul, a ieşit un
vlăstar, care a crescut iute, făcîndu-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi
frunze ca argintul sub
prăfuirea vremii. Şi, printre frunze, pomul avea fructe verzui, ca nişte
nestemate
topite în lumină.
Copacul plin de fructe rotunde, aromate, pe care-l hărăzise Atena
supuşilor lui
Cecrops, a fost numit măslinul.
— Acesta-mi este darul ! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai
mult !... a zis
Atena. Unu-i dă bogăţia, prin aventuri pe mare, prin lupte şi măceluri,
aşa cum le
cîştigă doar zvînturatul Ares, iar altul v-o aduce prin roade dobîndite din
muncă-n
timp de pace.
Cecrops şi-a strîns supuşii. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi
cum
doresc să fie ? Navigatori, războinici ? Sau doar agricultori, meşteşugari
cu tihnă, plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?"
Bărbaţii, laolaltă, s-au adunat în pripă. Cu ochii către mare, plini de
nesaţ, au spus :
— Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru... Ne dăruieşte lupta, puterea,
bogăţia. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. De mîine vom pleca !...
Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii, copile, mame şi într-un
glas ziceau :
— Amar greşesc bărbaţii ! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă
spre valurile mării. Noi nu-i lăsăm să plece. îi vrem mai bine-acasă ; îi
vrem muncind în pace, şi nu pîndiţi de moarte. Noi vrem să stea acasă...
Noi o dorim de-aceea pe-Atena !... Da. Pe- Atena...
Făcîndu-se la urmă şi o numărătoare pentru că pîn-atuncea erau
deopotrivă, în drepturi, bărbatul şi femeia s-a văzut că acelea ce o
doreau pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. Şi regele, la
rîndu-i, a spus după dreptate :
— Femeile-s cu una mai multe decît noi... Cetatea nou-clădită se va
chema Atena cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească.
— Atena !... O, Atena !... Ce bună eşti, fecioară !... îţi datorăm atîtea !
Bărbaţii-or să
rămînă acasă, în cetate, şi-ţi vom aprinde facle, şi-ţi vom aduce jertfe !
Prinoase-ţi
vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine... strigau femei şi
fete
Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decît Atena,
oraşul închinat zeiţei înţelepciunii.
Aici, din patru în patru ani, se organizau mari serbări la care se
îmbulzeau participanţii la concursuri
şi alergări, dar şi dansatorii, muzicanţii şi poeţii. Serbările se
numeau Panatenee — dupâ numele
zeiţei. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile
bătrînului poet orb Homer. Aici, într-un
faimos amfiteatru de marmură, Odeonul, răsunau minunate
cîntări, ce dezmierdau urechile mulţimii
însetată de artă.