Importanța produșilor de

polimerizare.
În chimie, polimerizarea este un tip de reacție chimică în urma căreia se
obțin produși macromoleculari, ea reprezentând o reacție de adiție
multiplicată de un număr n foarte mare.
Polimer

• Un polimer este o substanță compusă din molecule cu 

masă moleculară mare, formate dintr-un număr mare de molecule mici
identice, numite monomeri, legate prin legături covalente. Cuvântul
provine din limba greacă, πολυ, polu, "mult"; și μέρος, meros,
"parte"). Exemple cunoscute de polimeri sunt plasticul, ADN-ul și 
proteinele. Polimerii se obțin în urma reacției de polimerizare.
Structura polipropilenei: Carbonul este
albastru - Hidrogenul gri
Etimologie și scurt istoric
• Cuvântul polimer derivă din grecescul πολυ (poli),însemnând ‘pluri’ și
μέρος (meros),însemnând ‘parte’. Termenul a fost adoptat în 1833 de
către Jöns Jakob Berzelius, deși definiția polimerului dată de el este
destul de diferită față de cea modernă. Începând din anul 1811,
chimistul Henri Braconnot s-a axat pe studierea derivatelor celulozei,
probabil cea mai importantă parte din știința polimerilor. Demararea
vulcanizării în secolul al XIX-lea a îmbunătățit duritatea latexului
 sintetic, semnificând popularizarea polimerului semi-sintetic. În 1907
, Leo Baekeland a creat primul polimer complet sintetic, bachelita,
care a fost făcută publică în 1909.
Teorii
• În afara progreselor semnificative în sintetizarea și caracterizarea
polimerilor, o înțelegere corectă a aceastora nu s-a ivit decât în 1920. 
• Înainte de al doilea deceniu al secolului al XIX-lea, oamenii de știință
au crezut că polimerii erau grupuri de mici molecule (numite coloide),
fără mărimi moleculare bine stabilite, ținute în strânsă legătură de o
forță necunoscută, un concept numit ‘teoria asociației’. 
• În 1922, Herman Staudinger a propus teoria lanțurilor atomice de
polimeri ținuți alături de legături covalente, o idee care nu a fost
acceptată mai bine de un deceniu, dar pentru care Staudinger a primit 
Premiul Nobel. 
• Lucrările lui Wallance Carothers (1920) au confirmat că polimerii pot
fi sintetizați rațional din monomerii care îi constituie. O importantă
contribuție în știința polimerilor sintetici a fost adusă de chimistul
italian Giulio Natta și de chimistul german Karl Ziegler, care au
câștigat Premiul Nobel în chimie, în anul 1963, pentru “catalizatorul
Ziegler-Natta”. 
• În ceea ce privește reacția de adiție, un aport important îl are 
Paul Flory, 1974. Lucrarea sa extinsă în domeniul polimerilor include
cinetica polimerizării pas cu pas și a adiției polimerizării, transferul
lanțului atomic, volumul inclus ,”Convenția Flory” și “Teorema Flory-
Huggins, pentru care i se acordă Premiul Nobel în chimie 1974.
Materiale sintetice, precum nylonul, teflonul sau siliconul au format
baza pentru o industrie a polimerilor.
• De asemenea, în acești ani s-a acordat o deosebită importanță
sintetizării raționale a polimerilor. Cei mai importanți produși polimeri
azi de pe piață sunt sintetici și produși în volume mari. Polimerii
sintetici își găsesc astăzi loc în aproape fiecare industrie sau segment
de viață.sunt adesea folosiți ca adezivi sau lubrifiante, dar la fel de
bine sunt utilizați pentru diverse produse de la jucării până la avioane. 
• Ei au fost implicați într-o mare varietate de aplicații biomedicale, de la
dispozitive pentru implanturi, până la droguri.
Clasificare
• Polimerii pot fi clasificați după mai multe criterii:[1]
• proveniența:
• polimeri naturali (proteine, acizi nucleici, polizaharide, polihidrocarburi);
• polimeri artificiali: obținuți prin modificarea celor naturali (viscoză, celofan);
• polimeri sintetici: obținuți prin reacții chimice pornind de la monomeri.
• uniformitatea lungimii lanțurilor moleculare:
• polimeri monodisperși: toate lanțurile macromoleculare de aceeași lungime (cu același grad de polimerizare);
• polimeri polidisperși: lanțuri de diferite lungimi (cei obținuți prin sinteză industrială).
• structura catenei macromoleculare:
• compuși macromoleculari de polimerizare;
• compuși macromoleculari de policondensare.
• forma geometrică a lanțului macromolecular:
• lanțuri liniare;
• lanțuri ramificate, cu ramificații scurte sau lungi;
• macromolecule cu structură bidimensională, stratificată;
• macromolecule cu structură tridimensională numită reticulată.
• comportamentul la încălzire:
• termoplastici: se înmoaie sau se lichefiază la căldură în mod reversibil;
• termoreactivi: se înmoaie la cald și se solidifică ireversibil cu formare de structuri reticulate.