Deșertificarea

Deșertificarea este un fenomen complex de

transformare treptată a unor terenuri cu soluri
fertile în deșerturi, determinat de schimbările
climatice (secetă puternică și prelungită) și
activitățile umane (supraexploatarea terenurilor).
 Procesul de deșertificare poate rezulta după o evoluție seculară a
climatului, dar cel mai adesea ca rezultat al activităților antropice, omul fiind
autorul deșertificării. Deșertificarea se declanșează obișnuit ca urmare a
distrugerii covorului vegetal datorită exploatării excesive, necorespunzătoare
a terenurilor fertile, cultivării excesive, despăduririlor masive și
suprapășunatului, diminuării rezervelor de apă eroziunii solului de apă și
vânt, destructurării și poluării solului etc. În general, deșertificarea este
determinată de o supraexploatare locală, mai ales prin suprapășunat, care
provoacă o agravare a eroziunilor, adâncirea apei freatice și, ca urmare,
instalarea secetei. Astfel, Mesopotamia, o zonă inițial înfloritoare, a fost
transformată în deșert prin suprapășunat și despăduriri.
 Deșertificarea parcurge mai multe etape: reducerea și
pierderea orizontului superior al solului, după care are loc o
erodare a orizonturilor inferioare și pierderea cvasitotală a
substanțelor organice moarte, astfel încât tot terenul este ulterior
format numai din particule minerale.
Deșertificarea influențează în mod negativ biodiversitatea,
multe specii pier odată cu distrugerea habitatului lor. Pe glob are
loc extinderea deșerturilor și deșertificarea terenurilor cultivate
la o amploare crescândă. La scară globală, deșertificarea
înaintează cu circa 50.000 km2 pe an. Studiile Organizației
pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite estimează
că nisipurile Saharei înaintează spre sud cu 1,5-10 km/an.
 Principala cauză a deșertificării este îndepărtarea vegetației. Îndepărtarea
vegetației este determinată de mai mulți factori, cum ar fi seceta,
schimbările climatice, cultivarea terenurilor arabile, pășunatul excesiv și
defrișarea. Vegetația are un rol important în determinarea compoziției
solului. Studiile au arătat că, în multe ecosisteme, rata eroziunii solului
descrește exponențial odată cu abundența vegetației. Suprafețele uscate și
neprotejate de vegetație sunt spălate de ploi sau de inundații, lăsând
straturile infertile de la baza solului să se usuce la soare. Aceste suprafețe
devin astfel tari și neproductive.
 Efectele deşertificării:
– scăderea fertilităţii solului, formarea dunelor, eroziunea eoliană, distrugerea biomasei;
– producţii alimentare scăzute şi apariţia problemelor legate de lipsa hranei;
– scăderea stării de sănătate a populaţiei şi riscul de apariţie a unor epidemii;
– apariţia actelor ilegale în mediu şi a conflictelor.

Combaterea deşertificării se poate realiza prin:

– plantarea de perdele forestiere şi de specii rezistente la secetă, aşa cum este barajul
verde din Munţii Atlas;
– dimensionarea corectă a numărului de animale în funcţie de capacitatea de suport,
pentru evitarea suprapăşunatului;
– dezvoltarea sistemelor de irigaţii din resurse excedentare şi stoparea coborârii nivelului
apelor freatice, din Asia mai ales;
– diminuarea poluării şi respectarea protocolului de la Kyoto privind eliminarea gazelor
cu efect de seră.
A elaborat:
Răileanu Vitalina

Sfârșit