Opera romantică franceză

și viața și opera compozitorului

Charles Gounod

Realizat de : Umbrărescu Sebastian

David Alexandru Pavel-Tiron
Dincă Alexandru Delpiero
Romantismul

Romantismul  a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului

al XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte, romantismul a fost o reacție
împotriva Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului.
Romantismul a influențat artele vizuale, literatura și muzica, dar de asemenea a avut un impact și asupra
istoriografiei, educației și istoriei naturale.
Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic înainte de răspândirea sa
efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și Manuel Maria.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în special literatura și muzica
(deși romantismul s-a manifestat în aceste arte mai târziu decât în altele). Când curentul a ajuns în școli,
au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a realității. Datorită acestor critici a apărut mișcarea
care va da naștere realismului.
Romantismul in muzică

Deși termenul de „romantism”, se aplică atunci când vorbim de muzică în perioada aproximativ
de la 1820 până în jurul anului 1900, aplicarea contemporană a termenului de „romantic” pentru
muzică, nu coincide cu această interpretare modernă. În 1810 E.T.A. Hoffmann i-a numit
pe Mozart, Haydn și Beethoven cei trei „compozitori romantici” și Ludwig Spohr a folosit
termenul de „bun stil romantic” pentru părți din Simfonia a V-a a lui Beethoven. Din punct de
vedere tehnic, Mozart și Haydn sunt considerați compozitori clasici, și după cele mai multe
standarde, Beethoven reprezintă începutul perioadei romantismului muzical.
Începutul secolului al XX-lea, datorită faptului că sensul s-a rupt decisiv de trecutul muzical, a
dus la faptul că secolul al XIX-lea se numește "Era romantică", și se utilizează în muzică în sens
enciclopedic.
 Contrastele și emoțiile sporite ale mișcării literare germane Sturm und Drang par a fi un
precursor al romanului gotic, sau elementele sângeroase ale unora dintre operele din
perioada revoluției franceze. Libretul lui Lorenzo Da Ponte scris pentru Mozart prin muzica
elocventă transmite un nou sens al individualității și a libertății. Generația romantică l-a privit pe
Beethoven, ca artistul lor ideal și eroic, care a dedicat mai întâi o simfonie Consulului
Bonaparte, campion al libertății, ca apoi să-l conteste pe împăratul Napoleon, retrăgându-i
dedicația simfoniei Eroica. În cultura muzicii contemporane, muzicianul romantic a urmat o
carieră publică, în funcție de sensibilitatea audienței provenind din clasa de mijloc, lucru mult
mai frecvent decât să fie patronat de un aristocrat al curților imperiale, așa cum a fost cazul cu
muzicienii și compozitorii perioadelor anterioare. Noua generație de muzicieni a creat virtuozi,
care în calitatea lor de persoane publice își făceau carieră ca soliști, mergând în turnee de
concerte ca de exemplu Paganini și Liszt, iar dirijorii au început să apară ca figuri importante, de
a căror abilitate de interpretare a muzicii tot mai complexe depindea în mare măsură calitatea
redării.
Reprezentanti ai romantismului sunt :
• Ludwig van Beethoven
• Franz Liszt
• Wolfgang Amadeus Mozart
• Charles Gounod

Ludwing van Beethoven Wolfgang Amadeus Mozart

Franz Liszt Charles Gound

Viața compozitorului Charles Gounod

Charles Gounod (n. 17 iunie 1818 – d. 18 octombrie 1893, Pont-la-Montagne, Île-de-

France, Franța) a fost un compozitor francez, devenit celebru datorită operei sale Faust.
Primele sale cunoștințe muzicale le-a primit de la mama sa, o pianistă înzestrată, urmând apoi
cursurile Conservatorului din Paris avându-i ca profesori pe Fromental Halévy și Pierre
Zimmerman. În anul 1839 este distins cu „Premiul Romei” (Prix de Rome) și petrece 3 ani de
studii în străinătate, în special la Roma, unde studiază muzica veche religioasă a lui Palestrina.
Întors la Paris, este pe punctul de a deveni preot dar, în contact cu muzica lui Robert
Schumann și Hector Berlioz își descoperă adevărata vocație și se îndreaptă către creația de operă.
Primele lucrări dramaturgice sunt operele „Sapho“ (1851), "Călugărița însângerată" (1854) și
"Medic fără voie" (operă comică - 1858), care (toate trei) nu au avut succes. În schimb,
următoarea operă, "Faust", l-a consacrat și l-a situat în rândul compozitorilor celebri. Dintre
creațiile ulterioare, numai "Romeo și Julieta" (1867) a rămas în repertoriul permanent universal.
În anul 1854 termină de scris Missa Solemna cunoscuta și sub numele de Missa Sfintei Cecilia.
Charles Gounod a mai compus numeroase lucrări vocale, instrumentale și simfonice, precum și
compoziții religioase, fiind și un scriitor talentat (studiu de muzicologie asupra operei "Don
Giovanni" de Wolfgang Amadeus Mozart și cartea autobiografică "Memoriile unui artist").
Dintre lucrările sale vocale se remarcă geniala compoziție „Ave Maria”, o melodie suavă,
suprapusă primului Preludiu din "Clavecinul bine temperat" de Johann Sebastian Bach.
Faust-opera scrisa de Charles Gounod

Faust este o operă în cinci acte (7 tablouri). Muzica este compusă de Charles Gounod pe un libret de
Jules Barbier și Michel Carre (după drama „Faust” a lui Johann Wolfgang von Goethe).
Actul 1: Tablou 1 Singur, în cabinetul său de lucru, doctorul Faust își recunoaște înfrângerea la sfârșitul unei
vieți în care munca intensă în domeniul științei (filosofie, medicină, chiar și teologie) i-a impus renunțarea la
toate bucuriile și plăcerile omenești. Cupa cu otravă i se oprește lângă buze, când, de afară răzbate până la el un
cântec vesel ce slăveste natura și dragostea. Nefericitul Faust blestemă, invocându-l pe Satan (demonul
Pământului). Acesta apare sub înfățișarea unui senior ce se pune în slujba lui, gata să-i împlinească orice dorință.
Imaginea unei minunate fete pe care Mefisto i-o arată pentru o clipă, frânge ultimele forțe de rezistență ale lui
Faust. Pactul între cei doi e semnat cu sânge. Mefisto îi va dărui lui Faust tinerețe și frumusețe, luându-i în
schimb sufletul, care îl va sluji pe el pe tărâmul celălalt, de dincolo de viață. La un semn al lui Satan, bătrânul
Faust se transformă într-un chipeș cavaler în floarea vârstei.
Actul 2 : Tabloul 2 : În mijlocul unei mulțimi vesele și gălăgioase care petrece, tânărul ofițer Valentin stă
retras suferind la gândul că, nevoit să plece la război, o va lăsa singură pe sora lui, Margareta. Valentin
imploră cerul s-o ocrotească. Tânărul student Wagner începe un cântec vesel de pahar care este întrerupt brutal
de Mefisto. Acesta îi uimește pe toți făcând să curgă în pahare vin venit de nu se știe unde, antrenându-i pe toți
într-un cântec în care preaslăvește puterea aurului. Contrariat și revoltat de purtarea lui Mefisto, Valentin îl
provoacă la duel, dar sabia îi cade sfărâmată. Speriați, oamenii se retrag, iar soldații îndreaptă spre necunoscut
mânerul sabiei cu semnul crucii. Satan este nevoit să dea înapoi. După acest incident petrecerea reîncepe.
Apare Margareta. Faust îi iese în cale și se oferă să o însoțească până acasă. Tânăra refuză cu modestie, dar
ferm.

Tabloul 3 În mijlocul unei mulțimi vesele și gălăgioase care petrece, tânărul ofițer Valentin stă retras
suferind la gândul că, nevoit să plece la război, o va lăsa singură pe sora lui, Margareta. Valentin imploră cerul
s-o ocrotească. Tânărul student Wagner începe un cântec vesel de pahar care este întrerupt brutal de Mefisto.
Acesta îi uimește pe toți făcând să curgă în pahare vin venit de nu se știe unde, antrenându-i pe toți într-un
cântec în care preaslăvește puterea aurului. Contrariat și revoltat de purtarea lui Mefisto, Valentin îl provoacă
la duel, dar sabia îi cade sfărâmată. Speriați, oamenii se retrag, iar soldații îndreaptă spre necunoscut mânerul
sabiei cu semnul crucii. Satan este nevoit să dea înapoi. După acest incident petrecerea reîncepe. Apare
Margareta. Faust îi iese în cale și se oferă să o însoțească până acasă. Tânăra refuză cu modestie, dar ferm.
Actul 3 : Tabloul 4 : Părăsită de Faust, Margareta se refugiază în biserică. Dar chiar și în sfântul lăcaș,
glasul lui Mefisto se face auzit, învinovățind-o.
Tabloul 5 : Valentin se înapoiază acasă odată cu toti soldații, cântând gloria obținută în bătălii. La
întrebările lui, puse în pripă, Siebel răspunde evaziv. Valentin aleargă spre casă, cuprins de bănuieli. Pradă
mustrărilor de conștiință pentru fapta săvârșita, Faust nu are curajul să bată la poarta iubitei. Mefisto, care
îl însoțește ca o umbră, cântă o serenadă, dar la fereastra ce se deschide nu apare Margareta, ci Valentin
care vrea sa spele în sânge dezonoarea surorii sale. În duelul cu Faust, Valentin este rănit mortal de spada
lui Mefisto și, înainte de a-și da sufletul, își blestemă sora.

Actul 4 : Tabloul 6 : „Noaptea Valpurgiei”. Vrând să-l facă să uite dragostea Margaretei, Mefisto l-a dus pe
Faust în împărația sa unde, într-un dans fantastic, i se perindă prin față cele mai frumoase femei. Faust nici
nu le vede. Gândurile sale sunt tot la blânda și curata Margareta. El îi cere lui Mefisto să îl ducă la ea,
pentru a o salva.
Actul 5 : Tabloul 7 : Faust și Mefisto pătrund în celula în care a fost întemnițată Margareta, cu mințile
rătăcite, după ce și-a ucis copilul. Fericită la auzul glasului iubitului ei, Margareta se retrage îngrozită la
vederea lui Mefisto, refuzând categoric sa părăsească celula. Cu ultimele puteri ea cheamă îngerii să-i
salveze sufletul chinuit. În fața trupului ei lipsit de viată se aude glasul lui Mefisto: "E OSANDITA!!!
HAI VINO VINO ", dar de sus, din înălțimile cerului, voci limpezi rostesc: "E MANTUITAAA... !!!".
Sufletul Margaretei se înalță la cer. EPILOG (in traducerea lui LUCIAN BLAGA) : TOT CE ESTE
VREMELNIC E NUMAI SIMBOL, CE ESTE CHIP INDOIELNIC AICI S-A IMPLINIT, NESPUSUL
DEPLINUL IZBANDEI, ETERN FEMININUL NE INALȚĂ IN TĂRIE
Va multumim pentru
rabdarea acordata!!!!