Antonio Allegri cunoscut sub numele de “Correggio”

Unul dintre cei mai importanţi pictori italieni ai secolului al XVI –lea.
Cel mai important pictor renascentist al școlii din Parma

 Unul dintre puţinii artişti italieni care prin “creaţia lor, fac
imprecisă graniţa dintre Renaşterea clasică şi Manierism, ca şi cea
dintre Manierism şi Renaşterea târzie. Correggio a croit o cale în
evoluţia artei în care proiecţia perspectivică rămâne la fel de
curajoasă ca în perioada preclasică, însă formele devin fluide,
imaginea este luminoasă, fără a exclude zone de umbră deasă.”
D.N. Zaharia

 “Nu vom găsi în operele lui nici acea înalţime de cugetare sau acea
adâncime tragică de sentiment, pe care le-am constatat la un
Leonardo sau la un Michelangelo; vom întâlni însă în ele expresia
unei aptitudini de a simţi tot ce este fermecător, tot ce este delicat,
tot ce este atrăgător în lume, cu nervii mai mult decât cu
1489 - 1534 inteligenţa.”
G. Oprescu
 Correggio, pe numele său adevărat, Antonio Allegri, se naşte în anul 1489, într-o familie de mici burghezi,
din regiunea Emilia, în Correggio, un sat lângă Parma;

 Din cauza unei epidemii de ciumă, Correggio împreună cu familia sa , se vor refugia la Mantova. În această
perioadă se formează cu Mantegna (pictor şi gravor, primul artist renascentist din nordul Italiei), însă
lucrările lui Correggio ilustrează senzualitatea, în antiteză cu rigorile formelor sculpturale ale formatorului
său;

 Pentru că viaţa pictorului este puţin cunoscută, se crede că a studiat şi arta lui Leonardo Da Vinci.
Prezenţa lui Correggio la Roma (1517 -1519) este contestată de unii dintre biografii săi, unde se presupune că
a avut ocazia să studieze operele de artă aflate acolo “legenda spune că cel puţin Madona Sixtină nu-i era
necunoscută, căci se pare că înaintea ei şi-a dat seama că şi el este un pictor şi ar fi spus faimoasele cuvinte:
Anche io sono pittore!”

După întoarecerea de la Roma unde, probabil, cunoscuse marile realizări, Correggio se stabileşte la Parma.
În 1520 se căsătoreşte cu Girolama Merlini cu care va avea un fiu şi trei fiice. Ea ii pozează soţului ei pentru
tabloul “Logodna mistică a Sfintei Ecaterina din Alexandria”, ce constituia darul de nuntă al pictorului
pentru sora sa.
 • Logodna mistică a Sfintei Ecaterina din
Martiriul Sf. Sebastian Alexandria, este o pictură a lui Correggio
datând de la mijlocul anilor 1520, deținută și
expusă în prezent la Muzeul Luvru din Paris,
Franța.
• Gen: lucrare cu subiect religios
• Personaje: Fecioara Maria, Copilul Iisus,
Ecaterina din Alexandria și Sfântul Sebastian
(în mână cu o săgeată, singurul semn după
care putem ghici că este vorba de un martir
creștin)
• Material folosit: vopsea pe bază de ulei
• O prezintă pe Fecioara cu Pruncul, care pare
să accepte căsătoria mistică cu Sfânta
Ecaterina, care s-a convertit deja complet la
creștinism și acea legătură se concretizează
prin punerea de către Iisus a unui inel pe
Clarobscur degetul tinerei. O scenă care îl contemplă și pe
trecerea Sfântul Sebastian, al cărui martiriu îl vedem în
gradata de fundalul peisajului.
la lumină la
întuneric
Sfântul Sebastian s-a înrolat în armata Imperiului Roman  în
anul 283 pentru a-și ajuta semenii creștini.
Continuă să-i ajute pe creștinii întemnițați din Imperiu,
periclitându-și astfel propria soartă. Salvează doi frați închiși
pentru credința lor în Iisus Hristos, convertindu-i atât pe
ostașii care-i păzeau cât și pe ceilați deținuți păgâni. Reușește
să-i determine să se convertească la creștinism chiar pe
magistrați, pe prefectul orașului și pe fiul
acestuia Tiburtius (pe care îl și vindecă), alături de alți 68 de
cetățeni din Roma.
Acțiunile sale de propăvăduire a creștinismului devin publice,
iar pentru mărturisirea credinței în Mântuitor este condamnat
la moarte prin săgetare. Deoarece supraviețuiește săgeților,
trupul i-a fost bătut cu ciomege și tăiat în bucăți.
 Punctul de plecare al artei sale este controversat. Pe lângă Mantegna, în ceea ce privește trecerea de
la lumină la întuneric, ar fi putut fi modelat de Leonardo da Vinci , precum și de Michelangelo și Raffael.

Correggio se detașează de aceștia și demonstrează că este posesorul unui dar rar, acela de a arata
prin clarobscur tot ceea ce este mai atractiv la suprafața lucrurilor și a ființelor: luciul sidefat și aspectul
catifelat al pielii, puful ușor de pe orice epidermă, care dă impresia de dulceață. 

Opera lui se compune din:

 lucrări cu subiect religios (Picturile pe panouri ale lui Correggio înfățișează bogat clarobscurul pictural și
sunt valoroase din punct de vedere al culorii):

 Adorația magilor
 Madonna şi Sfântul Ieronim ("Ziua")
 Închinarea păstorilor ("Noaptea")
 Ecce Homo
 Plângerea lui Iisus
 lucrări cu caracter mural-decorativ:

 pictura murală a cupolei Mănăstirii San Paolo

 la cupola baptisteriului San Giovanni Evanghelista
 pentru domnul din Parma

 tablouri mitologice, păgânești.

 Jupiter si Io
 Danae
 Rapirea lui Ganymede
 Leda
 Lucrări
cu subiect
religios
In prim plan o Artistul separa
vedem pe personajele esențiale
Fecioara Maria, de cortegiul foarte
prezentată într-o lung care vine de jos
poziție aplecată în sus și ocupă
spre a-l arăta pe întreaga pictură.
pruncul Iisus
bătrânului mag. Figurile celor 3
magi sunt
Un element dinamic reprezentate în
este golul central, în diagonală, de la
al cărei punct stânga la drapta,
central se află o spre a spori
siluetă neobișnuită admirația față de
și înspăimântătoare, pruncul IIsus.
la poalele căreia se
odihnește un câine
german.

Adorația magilor este o pictură realizată de pictorul italian din perioada renascentistă târzie, în
jurul anilor 1515-1518. Este găzduită în Pinacoteca di Brera din Milano, Italia
Lucrarea a fost comandată în 1523 de
Briseide Colla pentru o capelă privată Pe fundal , putem observa cum se
din partea dreaptă a bisericii deschide perdeaua roșie,
Sant'Antonio Abate din Parma. dezvăluind un peisaj cu elemente
de arhitectură antică. Aparent, în
La începutul secolului al XVIII-lea, acest fel, artistul a vrut să
biserica avea nevoie de lucrări de sublinieze legătura civilizației
restaurare costisitoare și câțiva creștine moderne care a biruit
colecționari, inclusiv regii Poloniei și păgânismul în antichitatea.
Franței și Sfântul Împărat Roman, s-
au oferit să cumpere lucrarea. Figurile pictate de Correggio sunt
aranjate într-un semicerc în jurul
Cu toate acestea, în 1749 a fost Maicii Domnului, care cu un
transferată în Catedrala din Parma și zâmbet moale privește pruncul
mai târziu a fost cumpărată de Ducatul așezat în poala ei.
de Parma.
Tabloul prezintă o iconografie
În timpul ocupației franceze a nordului complet nouă, o unire a altor
Italiei, a fost furată și adusă în Franța. imagini tradiționale, două figuri,
leul în stânga și îngerul în dreapta,
Pictura a fost returnată Italiei în 1815 care privesc spre observator,
și expusă în galeria din Parma implicându-l în scenă.

Madona și Pruncul cu Sfinții Ieronim și Maria Magdalena (Ziua) este o pictură în ulei pe pânză a artistului,
datând din jurul anului 1528 și găzduită în Galleria Nazionale din Parma, Italia.
Tabloul a fost comandat la 24
octombrie 1522 de către Alberto
Pratonieri pentru capela familiei
închinată Nașterii Domnului din
bazilica San Prospero din orașul
Reggio Emilia. Pictura era un
tablou de altar de dimensiuni
mari (256 x 188cm).
A rămas un secol în locul său din
capelă și în 1640 a fost cumpărat
de Francesco I de Este și păstrat
în colecțiile ducale de la Modena.
Tabloul a făcut parte din lotul de
o sută de opere de artă vândute în
1740 de către Francesco III de
Modena prințului elector de
Saxonia, August III.
De atunci tabloul este conservat
la Dresda în Gemäldegalerie Alte
Meister.
Aici lumina iradiază de la Pruncul Isus,
punând în valoare personajele, norii și
vârtejul de îngeri. Femeia din grupul
celor veniți să-L vadă pe noul născut,
anunțat de îngeri, este surprinsă de
lumina iradiată de Prunc și se ferește
cu mâna stângă ridicată. Este încântată,
curioasă și privește cu drag Fecioara
care-l ține-n brațe pe Isus cu o mare
gingășie și dragoste. Aici Fecioara
Maria nu se află îngenunchiată, în
postură de adorație, este o mamă care
își privește copilul cu încântare. Și
fețele celor doi păstori aflați în dialog
exprimă încântare și mirare. Mielul
adus de ei nu este prezent ostentativ, se
află la picioarele păstorilor, în zona
obscură. Câteva raze îi cad pe cap,
dezvăluindu-i prezența. Sfântul Iosif se
află în planul secund al compoziției,
fața îi este luminată difuz. Deasupra
capului său, cerul este iluminat de
aurora care vestește începutul unei noi
zile, începutul unei lumi noi.
 Correggio îl arată pe Hristos legat și încununat cu spini în momentul în care
este condamnat să fie răstignit de Pontiu Pilat. În Noul Testament, „Ecce
Homo” („Iată omul”) erau cuvintele folosite de Pilat când l-a prezentat pe
Hristos oamenilor înainte de Răstignire.

Pilat, purtând un turban, stă în fundal, cu mâna într-un gest retoric pentru a
indica că vorbește. (stânga sus)

Mama lui Hristos, Fecioara Maria, își zgârie unghiile de-a lungul
parapetului în timp ce cade pe spate, un detaliu unic pentru acest tablou.

Soldatul din dreapta se uită la Hristos cu o expresie de respect, nuanțată de

iubire, de parcă convertirea i-ar prinde lumina. Poate fi Longinus,
centurionul care a recunoscut divinitatea lui Hristos când se afla pe Cruce.

Nu se știe exact când a fost pictat, cel ce a comandat această operă este
necunoscut, dar pictura era deținută de familia Prati din Parma când
Agostino Carracci a gravat-o în 1587 și este posibil să fi fost comandată de
aceștia.

Imaginile cu raze X arată, că au fost făcute multe modificări în timpul

pictării tabloului, în special asupra figurii lui Hristos. Correggio a schimbat
poziția mâinilor lui Hristos, a expus mai mult trunchiul și a modificat
expresia feței într-una de durere extremă, pentru a face apel la mila, iubirea
Pictură în ulei pe pânză, datată în intervalul 1525 și compasiunea noastră. Este posibil ca Correggio să fi lucrat la pictură timp
-1530, este găzduită de National Gallery, Londra, UK de câțiva ani.
Trupul lui Hristos, cu picioarele așezate în
diagonală, accentuează efectul de profunzime .

Maria Magdalena, a cărei pozitie, este de

asemeni în diagonală, accentuează starea de
disperare.

Capul lui Iisus este sprijinit pe genunchii

Maicii Domnului, iar figurile din jur sunt
plasate în diagonală, dupa o tehnica frecventa
în tablourile lui Correggio, și surprind printr-
o expresivitate iesita din comun, transmitand
o durere sfasietoare.
 Lucrări cu
caracter
mural - decorativ
Correggio atinge punctul culminant al carierei sale atunci când execută lucrări de pictură murală. Acesta se angajează să
execute la Parma, pentru o stareță, Donna Giovanna Piacenza, fata unui bogat patrician, o sală care urma să fie partea
centrală a apartamentului.

Sala care i-a fost îcredințată să o decoreze are o formă aproape

pătrată cu două ferestre, tavanul fiind o cupolă pe care
Correggio o va acoperi fresce.

Ceea ceea ce coferă un element de originalitate la aceste picturi

este abordarea stilului raccourci (prin care extremitățile
obiectului reprezentat apar apropiate, celelalte dimensiuni fiind
micșorate).

Cupola se sprijină pe niște imitații de nișe în care sunt înfățișate

statui ce reprezintă teme mitologice. Deasupra statuilor se află o
serie de 12 cercuri ce imită ferestrele unde sunt înfățișate nuduri.
Toate spațiile disponibile sunt decorate cu bogate ornamente
florale.

Deasupra șemineului este portretul stareței mănăstirii San

Benedetto di Parma, înfățișată ca zeița vânătorii și a castității. 
O boltă de care atârnă fructe și flori, împărțită
în șaisprezece părți, fiecare cu câte un oval prin
care se poate vedea cerul și heruvimi jucându-se
și care se termină cu o lunetă monocromă în
care sunt reprezentate personaje mitologice.
Heruvimii care se joacă amintesc de vânătoare.
Atât prezența câinilor, cât și capul unei căprioare
se referă la legenda lui Acteon, ciobanul ,care a
fost transformat în căprioară de către Diana și a
fost ucis de proprii câini pentru că a văzut zeița
scăldându-se într-un pârâu.

Mesajul alegoric apare astfel mai clar: stareța, ca

și Diana, nu trebuie văzută (mănăstire de
claustră) dimpotrivă, cine ar îndrăzni, ar suporta
pedeapsa suferită de bietul Acteon.
 Caii doar
cu spatele

Rochia albă a
castității
Succesul pe care l-a avut ca urmare a realizării lucrării din sala stareței Donna Giovanna Piacenza
l-a ajutat pe Correggio în a-și asigura o reputație în ceea ce privește grația și spontaneitatea cu care
s-a achitat de această sarcină.

În intervalul 1520-1530 artistul a fost foarte productiv, am putea spune că această perioadă
reprezintă cel mai de succes deceniu al carierei sale.

Timp de aproape 10 ani, activitatea artistului este îndreptată într-o direcție clară, și anume
decorarea cupolei celor mai importante monumente din orașul Parma, unde el se stabilise.

Între anii 1520-1524, Correggio lucrează la decorarea bisericii SAN GIOVANNI EVANGHELISTA,
în cupola Sfântului Ioan, unde a reprezentat o panoramă măreață a înălțării lui Hristos.
Fresca prezintă noutatea absolută a utilizării
norilor ca unică referință spațială.
Sfântul Ioan Evanghelistul se află la baza
cupolei și se uită la Mântuitorul înconjurat de
apostolii săi și de îngeri așezați pe nori.
Correggio ”imaginează bolta bisericii ca un
spațiu infinit, prin care cei aflați în interior
comunică cu bolta cerească: o spărtură imensă
pe unde intră aerul, norii și lumina.”
O stare de mare entuziasm este creată de
mișcările pline de viață ale personajelor și de
lumina ce se revarsă din centrul cupolei.
De asemenea, datorită jocului de lumini, modul
de alternare dintre lumină și umbră, artistul
reușește să obțină un efect de adâncire a
spațiului.
Lucrarea se remarcă ca fiind unul dintre cele
mai originale și de succes experimente
iluzionistice ale picturii secolului al XVI-lea
În anul 1522 a primit
sarcina de a picta
La colțuri, în trompe, sunt
cupola domului din
Parma, pentru că lucra sfinții patroni ai orașului
deja la biserica San
Parma:
Giovanni Evanghelista,
lucrarea va fi finalizată •Sfântul Ioan Botezătorul
abia în anul 1530.
•Sfântul Ilarie
•SfântulToma
Cu toate că cupola este
•Sfântul Bernard
octogonală, artistul
reușește să-i ofere un
aspect circular.

În mijloc apare figura

Mântuitorului, iar de jur
împrejur un adevărat
roi de îngeri și
fragmente nenumărate
de persoane, straturi
de nori și sfinți.

În stânga și dreapta se
află Adam și Eva.

Cupola Domului din Parma – Înălțarea la cer a Fecioarei Maria

Sfinții patroni ai orașului Parma:

•Sfântul Ioan Botezătorul

•Sfântul Ilarie

•SfântulToma

•Sfântul Bernard
Adam își duce mâna Eva întinde mărul către
la piept, parcă Fecioară
recunoscându-și vina.

Rolul Fecioarei Maria este de a media relația dintre divinitate și omenire.

Clerul a fost nemulțumit, și, drept urmare, în anul 1530, Correggio va fi nevoit să renunțe la munca sa din
Catedrala de la Parma.
Nemulțumirea este argumentată de numarul mare de mâini și picioare pictate , fapt ce s-a considerat a fi
indecent.
Această situație îl determină pe Correggio să nu mai accepte proiecte de o asemenea anvergură.
Tablouri mitologice,
păgânești
În “Venus, Amor și un satir”, “Jupiter și Io”, “Danae”,
“Răpirea lui Ganimede”, “Leda”, subiectele mitologice sunt
redate într-o manieră care subliniază erotismul accentuat,
prin formele pline ale personajelor, prin jocul luminilor și al
umbrelor.
Trupurile goale sunt puse în evidență și prin fundalul
întunecat și prin felul în care se abandonează visului sau
somnului.

“Jupiter si Io” ilustrează una dintre aventurile lui Jupiter

care, transformat în nor, o imbrățisează pe una dintre
preotesele Iunonei din Argos, Io, iar aceasta pare copleșită de
apropierea zeului, stare de extaz adâncită de poziția pe
diagonală, a cărui prezență abia se zărește în tonurile de
albastru și gri în care este redat norul uriaș.

Correggio, 1532-33, ulei pe pânză, 163,5cm x

70,5cm, Kunsthistorisches Museum, Viena
Leda și lebăda este o pictură în ulei pe
pânză din 1530-1531, aflat acum la
Gemäldegalerie din Berlin.

Prezintă trei scene ale seducției Ledei de

către Jupiter, care a luat forma unei lebede:

Prima lor întâlnire este afișată în partea

dreaptă, iar dragostea lor în centru, unde
Leda stă cu lebada între coapse, ghidându-l
cu mâna stângă.

Ei sunt însoțiți în stânga lor de Cupidon cu

arcul său și doi cupidon cu flaut.

A treia scenă (din nou pe partea dreaptă)

este lebăda care zboară în timp ce Leda se
îmbracă.
 “Denumirea picturii vine de la numele fiicei
regelui din Akrisios, de care se va îndrăgosti
Jupiter,aceasta fiind infățișată goală, întinsă pe o
canapea, adunând, într-un cearceaf, ploaia de
aur în care s-a transformat Jupiter, pentru a o
cuceri.

Corregio se folosește de procedeul clarobscurului

pentru a transmite senzualitatea.

Un element care atrage atenția este acela că unul

dintre cupidoni nu are aripi . Putem considera că
prin această omisiune, Correggio a vrut să
reprezinte contrastul dintre iubirea divină și
dragostea profană.
Correggio, 1531, ulei pe pânză, 161cm x 193cm,Galleria
Borghese, Roma
 Conform legendei antice grecești, Zeus, stăpânul zeilor și muritorilor,
impresionat de frumusețea fiului regelui Tros, tânărul Ganymede, a
ordonat să fie răpit răpit, considerând că pământul nu este un loc demn
pentru un tânăr frumos ca el. În momentul în care Ganymede păștea
turmele tatălui său pe versanții Ida, a apărut un vultur, trimis de Zeus, și
l-a apucat cu ghearele și l-a dus în cer.

Correggio pictează momentul răpirii acestuia și cu toate că este răpit,

Ganymede nu ripostează, din contră se uită seducător către privitor.

Correggio, 1531–1532, ulei pe pânză,

163.5 cm × 70.5 cm, Kunsthistorisches
Museum, Viena
După moartea prematură a soției, în 1530, Correggio revine în orașul natal și înainte de a
împlini 40 de ani, se stinge din viață.

Chiar dacă a avut o viață scurtă și chiar dacă nu a beneficiat de înalte școli de pictură,
Correggio a rămas în memoria iubitorilor de artă, prin talentul său nativ excepțional, nu a
avut propriu-zis școlari, însă Parmigianino, din Parma, s-a inspirat din opera lui și se poate
considera ca un discipol.

Arta sa rămîne mai apropiată de stilul clasic decât de manierism, oferind în același timp puncte
însemnate de plecare pentru cercetările baroce de mai târziu (D.N. Zaharia)