Universitstea de Vest din Timișoara

Facultatea de Arte și Design

Arte Vizuale
Conservare și Restaurare
Licență An I

Compozițiile geometrice în Evul Mediu

Examen seminar, Student: Radu Ioana Silvia

Analiza structurală și morfologică a compoziției
Coordonator: Asistent Dr. Luisa Maria Palade
Universitstea de Vest din Timișoara
Facultatea de Arte și Design
Arte Vizuale
Conservare și Restaurare
Licență An I

Simetria în Evul Mediu

Simetria înseamnă dispunerea părților asemănătoare, plasate într-un mod asemănător
în cadrul unui ansamblu; ne gândim la un ax de simetrie, având de-o parte și de alta două
figuri care coincid prin suprapunere.
Cel mai răspândit dintre tablourile de altar în Evul Mediu, a fost retablul cu voleuri.
Un retablu este format din tripticul, compus dintr-un panou central, mărginit de voleuri
laterale și care prin închidere se pot uni. Partea centrală a tripticului îndeplinește funcția de ax
de simetrie pentru ansamblu.
În Evul Mediu un procedeu familiar artiștilor a fost ca personajele de pe panourile
laterale ale unui retablu să se încline către figura centrală, în loc să păstreze o poziție
verticală. Aceste procedeu este întâlnit în țesăturile secolului al VII-lea.
Proporția retablului și strutura lui este dată de rabatarea diagonalelor pătratului și ale
dreptunghiului, și de numărul de aur. Înălțimea și lățimea retablului sunt proporționale cu 1 și
3.
Simetria ascunsă este foarte frecventă în pictură, dar este legată de o compoziție mult
mai cmplexă; avem de-a face cu o schemă geometrică.
Exemplu:
SIGNORELLI- Pan și păstorii, acest tablou fiind, din nefericire pierdut, este o
alegorie cu o compoziție destul de savantă, dar simetria sa este frântă de numeroase
alternanțe: o figură luminoasă se opune uneia întunecate, un tânar unui bătrân etc. Păstorul
culcat, în prim plan rupe axul vertical și unește personajele între ele. (Tablou distrus în timpul
războiului, cândva la Muzeul din Berlin)
BRAMANTINO- Filemon și Baucis, unde simtertia evidentă și naivă prezintă în plus
și o particularitate foarte rar întâlnită: ea comportă un ax orizontal, fenomen pe care natura
nu-l cunoaște decât prin reflexele apei. Crengile de jos ale copacului formează axul, iar
triunghiul părții superioare a casei pare să se reflexe în pliurile feței de masă. (Muzeul din
Köln)
GAUGUIN- Ziua Domnului, simetrie, al cărei ax nu se află în mijlocul tabloului și
răsucire a personajelor, înfățișate din față și din spate. (Chicago, Art Institute)

Geometria în Evul Mediu

Miniatura carolingiană și ottoniană, dar și cea engleză furnizează numeroase exemple
de împărțiri simple ale dreptunghiului; dreptunghiul așezat pe înălțime poate conține două
pătrate, dar poate forma și doar în partea de jos un pătrat, care poate avea diagonale.
Cennino Cennini spune că bărbatul are „măsuri desăvârșite”, femeia „nu are nici o
măsură desăvârșită”, iar „animalele fără judecată nu au măsuri sigure”.
Geomatria practicată de arabi a fost repede introdusă în Occident și era învățată în
mod curent în secolul al XIII-lea, fiind perioada de invazie a artei decorative, reprezentate
prin trasee pur geometrice, derivate din trasee arabe, arcuri de cerc încrucișate și poligoane.
Arta gotică își făcuse debutul, un exemplu fiind splendida înflorire a catedralelor în Ile
de France. Acesta este momentul când pătrunde și animă tradiționalismul miniaturișilor.
Apare și uimitoarea noutate a vitraliilor de la Chartres, care deschid artei picturii
monumentale drumul indicat de arhitectură și sculptură.
Universitstea de Vest din Timișoara
Facultatea de Arte și Design
Arte Vizuale
Conservare și Restaurare
Licență An I

Analiza „Psaltirii Blanchei de Castilia” a dezvăluit folosirea constantă a unui traseu

geometric realizat cu compasul, mereu același, pe care datele puse la îndemână de
iconografie se organizează cu ușurință.
Termenul de „geometrie” pe care îl folosește Vilard de Honnecourt, desemnează
ansamblul figurilor geomtrice: triunghi, poligoane înstelate, dreptunghi sau cercuri.
Caracteristic stilului gotic este compoziția pur geometrică făcută cu vârful compasului.
Către sfărșitul secolului al XIV-lea ia naștere o nouă concepție asupra spațiului, care,
perfecționându-se treptat, se va impune pentru o perioadă lungă și permite reprezentarea unei
scene foarte mari într-o imagine de dimensiuni mici. Spațiul nu este încă vast, dar va deveni
în secolul al XV-lea prin perfecționarea formulei precedente, nu doar spre exactitate, ci spre
cea mai uimitoare reușită descriptivă.
Numărul de aur în Evul Mediu
În Evul Mediu a căpătat o importanță deosebită pentagonul, elementele sale aflându-
se într-o anumită proporție considerată divină și de un misticism unic. Misterul se poate
explica prin faptul că trasarea pentagonului era legată de faimoasa „secțiune de aur”
(împărțirea unei lungimi potrivit cu media și extrema rație, cele două părți se află între ele în
același raport în care se află cea mai mare față de suma lor). Pentru a construi pentagonul
pornind de la o latură trebuie mai întâi ca pe ea să stabilim secțiunea de aur, care este ușor de
realizat cu ajutorul compasului. Ea nu răspundea deloc preocupărlor artiștilor medievali, care
plecau mai degrabă de la cerc.
Ideea că pentagonul este o figură perfectă, iar proporția de aur este una divină, i-a
obsedat pe artiștii Evului Mediu, cea mai bună dovadă fiind folosirea acestor construcții în
marile capodopere ale timpului. Atitudinea artiștilor diferă de cea a arhitecților, ei nu se
desfășoară în spațiu, fiind constrânși de un cadru.
„De Divina Proportione” a lui Fra Luca Pacioli descrie cele treisprezece „efecte”
diferite ale proporției divine, iar Leonardo Da Vinci a desenat figurile din manuscris.
Lucrarea lui Pacioli poate fi considerată a fi echivalentul, la sfârșitul secolului al XV-lea și
pentru legile frumosului, a ceea ce va fi „Encicopedia” lui Diderot în secolul al XVIII-lea
pentru procedeele de fabricație. Pacioli încearcă din răsputeri să demistifice această proporție
pe care o numește încă divină și să o așeze pe o bază soldiă, cea a lui Euclid. El relevă
pendularea unui spirit hărțuit, asemeni tuturor spiritelor din timpul său, între rațional și
irațional.
Exemplu:
Biblia lui Carol Pleșuvul: Regele și curtenii săi, două cercuri secante stabilesc locul și
dimensiunea personajelor; distanța dintre punctele de sus în care este prinsă perdeua este
egală cu raza cercurilor. (Paris, Bilbliotheque Nationale)
Psaltirea Blanchei de Castilla: Astronomul computistul, construcție pe liniile interne
ale hexagonului înscris într-un mare cerc, al cărui diametru este dat de înălțimea imaginii.
Octagon servind de schemă celor treizeci și două de medalioane din Psaltirea
Blanchei de Castilla.
Adam și Eva izgoniți din rai; Adam și Eva după săvârșirea păcatului; în această scenă
diagonalele care unesc din două în două și din patru în patru vârfurile octagonului formează
pătrate ți triunghiuri în care se înscriu personajele. Aici, sabia îngerului se află pe latura
Universitstea de Vest din Timișoara
Facultatea de Arte și Design
Arte Vizuale
Conservare și Restaurare
Licență An I

octagonului: perspectiva se supune diagonalelor; piciorul îngerului ce iese din codru

marchează colțul pătratului.
Arca lui Noe; Sacrifiuciul lui Abraham, în Arca lui Noe, laturile octagonului sunt
foarte vizibile: ele se termină sus prin două volute. Abraham și Isac urmează fide laturile
triunghiului vertical.
Nașterea; Vestirea păstorilor; Nașterea este o compoziție octogonală, iar Păstorii,
diagonalele ordonează aici toate mișcările păstorilor, înclinația copacului, brațul îngerului.
Botezul lui Hristos; Ispitirea; Botezul cu octagonul care se spijină pe una din laturile
sale, iar compoziția este stabilită de două verticalr. Ispitirea, Hristos și mai ales Diavolul sunt
construiți pe încrucișarea celor două diagonale, în forma de „X”.
VILLARD DE HONNECOURT: Album; Exemple privind arta portretului (Paris,
Bibliotheque Nationale); prin triangulația neobișnuită pe care o impune figurinelor sale,
Villard de Honnecourt pare că vrea să ne arate cum se pot înscrie peronaje în elementele
schemelor geometrice cele mai variate.
Calvarul Wasservass, Hristos se află pe difuziunea în două, hoții pe diviziunea în
patru. Jumătatea lățimii, reportată pe înălțime, formează două pătrate. Câteva oblice, plecând
din mijlocul celor patru laturi, desenează un romb, pe care-l urmează, în partea de jos a
tabloului, cercurile înclinate. Alte două oblice, paralele cu acestea din urmă, sfârșind în
colțurile superioare, din dreapta și din stânga,ale celor două pătrate, delimitează mulțimea și
susțin cercul central. (Muzeul din Köln)
BERTRANDON DE LA BROQUIRE-Călătorie în Țara de dincolo de nori,
perspectiva folosită în aceste cronici din secolul al XV-lea nu este absurdă; ea prezintă,
pentru o privire mai puțin exigentă decât a noastră și mai puțin obișnuită cu convențiile sale,
o asemănare satisfăcătoare; dacă nu există linie de orizont, în schimb există puncte de fugă
spre care converg un oarecare număr de drepte. Aici pictura este tăiată în două părți, aproape
după modelul pătratului. Partea de sus, tratată în camaieu albastru, este un peisaj distinct, în
departare; persepctiva este acolo aproape inexistentă, dar se ghicește orizontul plasat pe
jumătatea înălțimii. Partea de jos cuprinde: scena propriu-zisă, văzută la nivelul personajelor,
și locul, o arhitectură exactă ușor recognosibilă, ale cărei puncte de fugă se află în terimea
centrală a imaginii.
RUDOLF VON EMS, Weltchronik: Nașterea, exemple de construire a secțiunii de
aur plecând de la dimensiunea medie, care este latura pătratului ce formează partea de sus a
tabloului. În peisaj, drumul urcă de-a lungul doiagonalei pătratului, Fecioara urmează curba
arcului care dă dimeansiunea mică. (Biblioteca din München)