C1- Curs introductiv

Părintele Didacticii
Jan Amos Comenius (1592-1670)
pedagog ceh
Didactica magna - 1657
Este creatorul primului mare sistem de
educație, realizează o deschidere pentru noi
concepții educative si conferă secolului al
XVIIl-ea denumirea de „secolul didacticii”.
 Conceptul de didactică și
evoluția sa istorică
• Etimologie - termenul didactica îsi are originea în limba
greacă, în familia de cuvinte:
• didaskein = a învăța
• didaktikos = instrucție
• didasko = învățare, învățământ
• didaktike = arta învățării
• Istoria didacticii reflectă evoluția concepțiilor despre
învățământ si învățare, proiectate pe fondul dezvoltării
doctrinelor pedagogice si a instituțiilor școlare.
• Ca parte a pedagogiei generale, didactica reprezintă ,,arta de
a-i învăța pe toți toate/totul" (J.A. Comenius, Didactica
Magna, 1657).
 Obiectul de studiu
al didacticilor speciale
• „didactica specială” (didaskein – a învăţa)
evită centrarea pe activitatea profesorului,
fundamentând teoretic întreaga problematică
a activităţii de predare-învăţareevaluare.
• este constituit de normele de organizare şi
desfăşurare a procesului de predare-învăţare-
evaluare specifice unei discipline din planul-cadru
de învăţământ şi premisele psiho-pedagogice
pe care acestea se construiesc.
 Didactica actuală
• este o didactică psihologică, în care ponderea cea mai mare revine explicaţiei
fenomenelor, determinate la nivelul celui care învaţă de modul de construcţie a
cunoştinţelor corespunzătoare unui anumit domeniu al ştiinţei;
• construcţia cunoştinţelor este determinată de nivelul dezvoltării cognitive într-un
anumit stadiu ontogenetic, influenţată de strategiile şi stilurile de învăţare
individuale sau prin aporturi ale conflictelor socio-cognitive.
• este o didactică activă, centrată pe implicarea elevului în învăţare, pe construcţia
şi descoperirea cunoştinţelor de către acesta.
• este o didactică realistă, care ţine seama de eterogenitatea claselor, de diversitatea
mediilor culturale ale elevilor, de interesele şi aspiraţiile acestora, de atitudinile lor
faţă de şcoală, de starea învăţării la un moment dat.
• este o didactică curriculară, în care sunt studiate, supuse normativităţii pedagogice
cele trei componente: predarea, învăţarea şi evaluarea, activitatea elevului,
desfăşurată individual sau în grup, constituind sursa învăţării.
 Didactica psihologiei
• îndeplineşte două categorii de funcţii majore:
– funcţii de cunoaştere
– funcţii pragmatice.

• este o ramură aplicativă a didacticii generale şi stabileşte

relaţii cu numeroase ştiinţe: psihologia, ştiinţele educaţiei,
biologia, sociologia, epistemologia etc.
Procesul de învățământ

- principalul subsistem al sistemului de învățământ în cadrul căruia se

realizează instruirea si educarea elevilor prin intermediul activităților
proiectate, organizate și dirijate de către cadrele didactice.
- activitatea intenţionată, conştientă şi organizată de predare-învăţare-
evaluare, realizată într-un spaţiu educaţional institutionalizat, cu o
tehnologie didactică determinată, cu anumite rezultate anticipate şi
realizate.
 Componentele procesului de învăţământ

componentele
procesului de
învăţămînt

obiectivele conţinuturile strategii didactice

didactice didactice de predare -
învăţare - evaluare

resursele umane
 Scopul procesului didactic
• transmiterea unor seturi de cunoştinţe, formarea
unor capacităţi, dobândirea de deprinderi, formarea
de atitudini în perspectiva autonomizării fiinţei sub
toate aspectele (din punct de vedere cognitiv,
afectiv, comportamental etc.).
 Dimensiuni ale procesului de
învățământ

 Dimensiunea funcțională vizează finalitățile

procesului de învățământ
 Dimensiunea structurală se referă la organizarea
sistemului de instruire, prin utilizarea resurselor.
 Dimensiunea operațională face trimitere la
desfășurarea activității, la strategii didactice,
modalități de evaluare etc.
Elementele principale ale procesului de învățământ ca sistem
 Caracterul sistemic
al procesului de învăţământ

• indică asupra viziunii integratoare asupra procesului

de învăţământ, reflectată de raportul între modul de
antrenare a elementelor componente şi rezultate,
precizarea obiectivelor, resurselor, strategiilor,
organizării, evaluării, reglării.
Relația predare – învățare - evaluare

• Predarea și învățarea scolară sunt două procese

corelative si coevolutive, care se află în raport de
interdependență.
• Ambele procese sunt precedate de evaluarea inițială, se
desfăsoară concomitent cu evaluarea formativă
(continuă) si sunt urmate de evaluarea finală sau de
bilanț.
• Procesul de învăţământ reprezintă o interacţiune dinamică
dintre trei elemente: predare, învăţare şi evaluare.
Specificul abordării sistemice a
procesului de învățământ
 Caracteristicile generale ale
procesului de învățământ

• Interacțiunea profesor-elev
• Interdependența informativ-formativ
• Reglarea – autoreglarea
 Exercițiu
• Analizați abordarea sistemică a procesului de
învățământ si prezentați, din perspectiva
specializării dvs., fiecare componentă.
Funcţia generală a procesului de
învăţământ

- formarea-dezvoltarea personalităţii
elevului în vederea integrării sale sociale la
nivel cultural, civic şi economic,
implicând un amplu proces de
culturalizare şi socializare a elevului.
PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT.CARACTERISTICI

Caracterul bilateral al procesului de învăţământ presupune interacţiunea a doi factori umani: educatorii şi elevii.
* profesorul are rolul de conducător, organizând, sistematizând şi coordonând planificat asimilarea cunoştinţelor, formarea
priceperilor şi deprinderilor şi a atitudinilor.

Caracterul informativ al procesului de învăţământ atenţionează asupra practicii şcolare tradiţionale dominată de predarea,
transmiterea, învăţarea unui conţinut informativ, cu caracter aplicativ redus. Informarea trebuie să preceadă formarea. Explozia
informaţională actuală subliniază necesitatea formării strategiilor cognitive decât informarea. În acest mod, schimbarea concepţiei
asupra predării pentru echilibrarea caracterului formativ-informativ vizează „răsturnarea” triadei tradiţionale a obiectivelor
(cunoştinţe – capacităţi–atitudini) în triada curriculară modernă (atitudini-capacităţi– cunoştinţe).

Caracterul formativ -dezvoltarea calităţilor intelectuale şi se exprimă în formularea, precizarea, operaţionalizarea obiectivelor
educaţiei corespunzătoare domeniului cognitiv.

Caracterul logic, raţional al procesului de învăţământ se exprimă în proiectarea, dirijarea acţiunilor raţional ordonate în activitatea
didactică, alegerea strategiilor, crearea situaţiilor în jurul unui scop, realizarea comunicării în procesul de predare, urmărind
principiile logicii.

Caracterul normativ al procesului de învăţământ indică asupra literaturii de specialitate care asociază normativitatea cu categoria
de „principiu”.

Caracterul axiologic al procesului de învăţământ scoate în evidenţă acţiunea instructiv-educativă care contribuie la educaţia pentru
şi prin valori. În raport cu orientările actuale ale dezvoltării sociale se conturează obiective noi ale instruirii bazate pe valori (Cucoş,
C, 1995, p.193–194).