Hidrocentrala si

Barajul Vidraru
PROIEC TEHNOLOGIE
DE BUKUR DAVID
Formarea si construirea barajului

Construcția barajului și a hidrocentralei Vidraru, obiectiv de importanță strategică pentru

sistemul energetic românesc, a început în 1960 și a fost finalizată după cinci ani și
jumătate. Hidrocentrala de la Vidraru a fost pusă în funcțiune în 1966. La vremea aceea,
barajul Vidraru era al cincilea în Europa și al nouălea în lume, între construcțiile similare.
Amenajarea hidroenergetică Vidraru cuprinde o acumulare de mari dimensiuni, un baraj
din beton în dublu arc, o galerie de aducțiune continuată printr-un castel de echilibru și un
puț fortat, o centrală subterană și o galerie de fugă.
Schema de amenajare a folosit un concept modern pentru timpurile acelea, ce a permis
captarea apelor dintr-un bazin hidrografic cu o suprafață de 745 de kilometri pătrați.
Astfel, s-a realizat un debit mediu captat de 19,7 mc/s, debit asigurat atât din râul Argeș –
7,5 mc/s, cât și din bazinele învecinate: Topolog, Vâlsan, Doamnei prin 10 captări
secundare cu galerii subterane în lungime totală de 29 de kilometri și un debit captat de 
12,2 mc/s.
Lacul de acumulare de la Vidraru are un volum total de 465 de milioane de metri cubi, dintre care 320
de milioane de metri cubi reprezinta volumul util. Nivelul normal de retenție este de 830,00 mdM, lacul
având, la aceasta cotă, o suprafață de 870 de hectare și o lungime de 14 kilometri.
Barajul Vidraru a fost construit pentru a produce energie electrică, irigații și pentru a împiedica
inundațiile. A reprezentat un concept modern – un baraj din beton în dublu arc, galeria de aducțiune,
centrala subterană și galeria de fugă rezistă de peste un secol.
Ceea ce dovedește rezistența proiectului este faptul că întreaga construcție a trecut de
cutremurul din 1977 fără vreo fisură. Totuși în 1974, barajul a trecut printr-o avarie
după ce o galeria s-a rupt, la fel și blindajul metalic, iar o parte uriașă din masivul
muntos a fost dislocată. Acest episod din povestea Barajului Vidraru a fost depășit cu
bine în urma consolidărilor ce au urmat.
Galeria de aducțiune, cu lungimea de 2.130 de metri și diametrul de 5,15 metri,
suportă prin blindajul metalic o presiune de 12-14 atmosfere. În ultima sa porțiune,
galeria este racordată la un puț vertical de 330 de metri care este compus dintr-un puț
fortat vertical blindat cu o înălțime de 185 de metri și cu un diametru de 4,10 metri și
dintr-un castel de echilibru de 7,10 metri diametru și 145 de metri înălțime. Galeria
de aducțiune asigură cei 90 metri cubi/secundă de apă necesari funcționării centralei.
Centrala subterană este amplasată la peste 100 de metri sub nivelul albiei râului Argeș
și are dimensiuni impresionante – înălțime 31,70 metri; lungime 67,80 metri; lățime
16,70 metri. Pentru a ajunge la cele 4 turbine Francis verticale de câte 55 MW și la
cele 7 transformatoare monofazate de 40 MVA, trebuie parcurși cei 104 metri ai
puțului vertical de 7,20 metri diametru, pe unde a fost de altfel introdus tot
echipamentul centralei și apoi cei 132 de metri ai unei galerii de acces orizontale
având secțiunea de 33 metri pătrați. Turbinele și generatoarele electrice, care dezvoltă
o putere de 61 MVA fiecare, asigură o producție de energie, într-un an hidrologic
mediu, de 400 GWh. Energia electrică produsă este transportată în exteriorul
centralei până la platforma de la nivelul blocului administrativ prin cabluri de 220 kV
amplasate într-o galerie înclinată de 178 de metri lungime, care este utilizată și ca
acces secundar în centrală subterană și de aici mai departe, printr-o linie dublă de 220
kV de circa 2 kilometri lungime, până la stația de transformare de 400/200/110 kV
din Aref.
Cateva
imagini mai
recente cu
centrala