Relații interspecifice la

animale
 Într-un ecosistem, speciile de
animale întâlnesc alte specii cu care pot
stabili diferite relații.
Ele pot fi: de neutralism (sau
indiferente), de concurență,
comensalism, mutualism, parazitism
și relații pradă- prădător.
Relațiile de neutralism, ca și la
plante sunt relații de neutralitate în care
cele două specii trăiesc în același loc,
fără să se influențeze recirpoc de
exemplu, veverițele și coleopterele,
pelicanii și cormoranii, lebedele și rațele
sălbatice.
 Relații de concurență se
stabilesc când cele două specii au
aceleași cerințe față de hrană (de
exemplu, stăncuța intră în
concurență cu guguștiucul pentru
resturile de mâncare din gospodăria concurenţă
omului); pentru locul de cuibărit (de
exemplu rândunelele gonesc
vrăbiile care le ocupă cuiburile
lor) etc.
Concurența are efect negativ
asupra ambelor specii. Ea este
asociată cu stânjenirea reciprocă a
concurenților.
De obicei, specia mai slabă își
caută alt loc de viață

concurenţă
 Relațiile de comensalism sunt
relații de obicei, unilaterale pozitive
în care o specie împarte hrana cu
cealaltă sau îi oferă adăpost, fără ca
cele două specii să-și aducă
prejudicii reciproce (de exemplu,
prădătoarele mari și hienele, rechinii
și peștii pilot, coralii și diferiți pești
etc).
 Relațiile de mutualism
(simbioză).
Ca și lumea plantelor sunt relații
bilateral pozitive și de obicei durabile.
Uneori, partenerii nu sunt capabili
de a trăi separat (de exemplu,
termitele și protozoarele flagelate
care trăiesc în intestinul acestora și
degradează celuloza din lemnul
ingerat).
Uneori conviețuirea poate fi de
scurtă durată (de exemplu, relația
dintre racul Pagurus și o actinie,
dintre crocodil și pasărea
crocodilului).
 Relațiile de parazitism.
Numeroase animale trăiesc pe
seama altora, provocându-le deseori
moartea.
Ele sunt paraziții, iar animalele
parazitate sunt gazdele.
Parazitismul apare aproape la
toate grupele de animale. Speciile
de vertebrate parazite sunt extrem
de rare.
Unii paraziți trăiesc pe corpul
gazdei (puricii și căpușele la
câini).
Alți paraziți se dezvoltă în corpul
gazdei (limbricii și teniile la om).
O formă specială de parazitism o
reprezintă cucul, care-și depune
ouăle în cuiburile altor păsări.
Paraziții sunt extrem de adaptați
la spațiul conferit de gazdă și sunt
incapabili de a trăi liber.
Datorită înaltei specializări un
parazit este limitat, de obicei, la o
singură gazdă
 Relațiile pradă- prădător se stabilesc între animalul prădător care se
hrănește cu animalul pradă. În natură astfel de relații sunt foarte
răspândite.
Prădătorii au, în general, arme de atac (gheare, dinți, clești, glande
veninoase) și simțuri foarte dezvoltate (văz, auz sau miros).
Ei sunt foarte iuți în atac, chiar dacă stau nemișcați la pândă (de
exemplu crocodilul, tigrul, știuca etc). Animalele de pradă au de obicei,
culori protectoare și reacții de fugă.
 Unii prădători construiesc
adevărate capcane pentru prins
prada (de exemplu păianjenul).
Prădătorii mari au puțini dușmani,
spre deosebire de cei mici care pot
deveni ușor pradă (de exemplu
vipera mănâncă șoareci, dar ea
poate fi mâncată de arici).
Prădătorii au mare rol în natură,
deoarece le cad victime, în primul
rând, animalele bolnave. Pot fi
considerați ”sanitarii” naturii.
Relaţii intraspecifice la
plante şi animale
 Între indivizii unei specii (populaţii)
se stabilesc relaţii intraspecifice care,
de cele mai multe ori, au ca rezultat: o
mai bună exploatare a resurselor de
hrană, asigurarea reproducerii,
apărara indivizilor.
 La plante, relaţiile intraspecifice sunt mai puţin evidente.
Plantele se asociază mai bine împotriva vântului sau a valurilor etc (de
exemplu, o pădure rezistă mai bine la furtuni decât un singur copac, de
asemenea o asociere de nuferi rezistă mai bine la valuri decât o singură
plantă).
La plantele unisexuate dioice, indivizii masculini cresc în apropierea
indivizilor feminini, pentru asigurarea reproducerii (de exemplu la tisă, salcie
etc).
 De cele mai multe ori,
animalele trăiesc singure şi numai
în perioada împerecherii îşi caută
partenerul (majoritatea insectelor,
melci, reptile, rozătoare, carnivore
etc).
În perioada împerecherii, multe
animale au un comportament
deosebit:
•scot anumite sunete
•execută dansuri sau mişcări
deosebite
•masculii dau lupte aprige între
ei sau emană diferite substanţe
pentru delimitarea spaţiului propriu
 Există specii la care femela,
după împerechere, îşi devorează
masculul (de exemplu, călugăriţa);
fenomenul se numeşte canibalism.
 La păsări şi mamifere, relaţiile sunt mult mai complexe fiind legate de:
•procurarea sau depozitarea hranei,
•creşterea şi îngrijirea puilor,
•anunţarea prin diferite sisteme de semnalizare a unor pericole,
•apărarea mai eficientă împotriva duşmanilor,
•migraţia etc.
Grupările în populaţiile de indivizi se fac uneori pe vârste, mai rar pe
sexe, şi cel mai frecvent într-un amestec de vârste şi sexe.
 Organismele care trăiesc la un
loc pot forma unele grupări
intraspecifice cum sunt: perechile,
stolurile, cârdurile, turmele,
haitele, coloniile, familiile.
Perechile.
Majoritatea animalelor formează
perechi numai în perioada de
reproducere.
Păsările, în general, trăiesc în
perechi în vederea construirii
cuiburilor, cât şi în vederea îngrijirii
puilor.
Ouăle sunt clocite de obicei de
femele.
La porumbei, turturele, vulturi,
clocesc ambii părinţi.
 Stolurile.
Sunt grupări mari de păsări
zburătoare care se realizează fie în
scopul migraţiilor (de exemplu
cocorii, sturzii, rândunelele,
berzele, lişiţele etc) fie în scopul
apărării de duşmani (de exemplu
graurii, porumbeii, vrăbiile care se
apără în stol împotriva uliilor).
 Cârdurile (de exemplu, animalele
erbivore din savană, unele păsări
acvatice), bancurile de peşti ca şi
turmele (de reni, capre negre) sunt de
obicei, permanente; animalele se
apără mai eficient împotriva
prădătorilor
 Haitele (hiene, lupi) se
organizează în scopul obţinerii hranei,
indivizii reuşind împreună să doboare
animale de talie mult mai mare decât
ei.
Coloniile sunt formate dintr-un
număr mare de indivizi (saute de mii)
şi au de obicei un caracter permanent
(pinguini, pelicani). În unele colonii,
indivizii îndeplinesc anumite roluri.
 Familiile reprezintă asociaţia
dintre părinţi şi descendenţi, la multe
dintre ele există o organizare socială
(diviziune a muncii).
Astfel într-o familie de albine,
matca (regina) depune ouăle,
trântoriii fecundează matca şi
lucrătoarele au diferite sarcini de
lucru: construiesc fagurii, adună
nectarul şi polenul, hrănesc larvele,
produc mierea, păzesc, curăţă şi
aerisesc stupul.
 Reţineţi.
•Relaţiile intraspecifice dintre
organisme asigură reproducerea,
o mai bună hrănire, apărare, locuri
de adăpost.
•La unele animale apar
comportamente deosebite:
construirea cuiburilor, îngrijirea
puilor etc.
Sfârşit