Cetatea Orhei

De Petrache Daria Angelina

• Cetatea Orhei situată astăzi pe teritoriul Republicii Moldova se află la
aproximativ 15 km est de oraşul Orhei. Ea apare pentru prima dată în
documente în data de 1 aprilie 1470. Atunci este menţionat un
pârcălab (comandant al cetăţii) de Orhei. Este foarte probabil ca aceasta
să fi fost înălţată după lupta de la Lipnic din 1469, soldată cu înfrângerea
şi alungarea tătarilor din acele locuri. Scopul ei a fost acela de a proteja
Moldova de invaziile Hoardei de Aur. Fortificaţia înconjurată de apele
Răutului fusese zidită pe o peninsulă formată de apele râului, în preajma
satelor Trebujeni şi Butuceni. Un zid de piatră (azi complet distrus) şi
două valuri de pământ protejau cetatea de un atac terestru, în timp ce
malul înalt proteja, în mod natural, din trei locuri, cetatea de un atac
dinspre râu. Malul ajungea până la o înălţime de 60 m. Cele două ziduri
de pământ ridicate într-o epoca posterioară domniei lui Ştefan cel Mare
erau realizate după o tehnică simplă şi eficientă.Între două şiruri de pari
paralele se turna pământ argilos care era apoi foarte bine presat.Citadela
făcută din zidărie de piatră avea o formă dreptunghiulară (rectangulară
chiar) şi o amprentă de aproximativ 10.000 mp. Era străjuită de turnuri
cilindrice şi semicilindrice, iar intrarea se făcea prin partea de sud.
Clădirile din incinta aveau două aripi, cea de vest de 24 m şi cea de sud de
34 m lungime şi erau construite din cărămidă zisă de tipul tătar al
Hoardei de Aur, cu format pătrat. Cetatea este înzestrată cu guri de foc
(bombarde de mici dimensiuni) cu bătaie de 400-700 m, destul de
• Spre sfârşitul domniei lui Ştefan, tătarii au o tentativă de
cucerire a cetăţii. Târgul este distrus dar garnizoană
moldoveană rezistă. Cu toate acestea, Orheiul suferă de
pe urma acestei invazii din 1499 şi nu se mai reface
complet. În veacul al XVI-lea tătarii atacă de mai multe
ori ţinutul şi cetatea iar campania lui Soliman Magnificul
împotriva lui Petru Rareş produce un adevărat dezastru.
Cetatea a fost reparată după acest episod în timpul celei
de-a două domnii a lui Petru Rareş pentru a fi mai apoi
dărâmată, la cererea turcilor, de Alexandru Lăpuşneanu.
• Din cetate nu a mai rămas azi mare lucru. Stăpânirea
rusească instalată în Basarabia după 1812 nu a fost
niciodată interesată in păstrarea vestigiilor istorice ce
puteau aminti de trecutul Moldovei. În interiorul incintei
se mai disting doar intrările unor depozite subterane.