Sunteți pe pagina 1din 20

IMPERIUL BIZANTIN

CADEREA CONSTANTINOPOLULUI
 Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută
cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forțele 
Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea
 (1432-1481). Evenimentul a avut loc în ziua de mar ți,  29 mai 
1453.
 Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul 
Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat
bizantin, Constantin al XI-lea (1404-1453), dar și o victorie
strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului
mediteranean și al Balcanilor de către otomani.
Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la
destrămarea acestuia în 1922. În anul 1930, după proclamarea 
Republicii Turcia, orașul a fost redenumit în Istanbul.
Situaţia Imperiului Bizantin
 În cei aproximativ 1 000 de ani de existen ță a Imperiului
Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe
ori; a fost cucerit doar de două ori, prima dată în timpul 
Cruciadei a patra din 1204, iar a doua oară când a fost
recuperat de bizantini, câteva decenii mai târziu, în 1261.
În următoarele două secole, Imperiul Bizantin a fost
măcinat și cucerit de un nou inamic, Imperiul Otoman.
 În 1453, „imperiul” era format doar din orașul în sine și o
porțiune a Peloponezului din jurul cetății Mystras; 
Imperiul din Trapezunt, un stat succesor complet
independent, format ca urmare a celei de-a patra
Cruciade, a supraviețuit pe coasta Mării Negre.
Pregatirile
 Mehmed, al cărui străbunic Baiazid (1354-1403) construise o
fortăreață pe malul asiatic al Bosforului, numită Anadolu Hisarı,
a construit încă o cetate nu departe de zidurile
Constantinopolului, pe malul european, care a crescut influența
turcă asupra strâmtorii. Un aspect foarte important al fortăre ței
a fost faptul că împiedica ajutorul coloniilor genoveze de pe
coasta Mării Negre să ajungă la ora ș. Această fortărea ță se
numea Rumeli Hisarı; Rumelia (Rumeli) și Anatolia (Anadolu) fiind
numele porțiunilor europene și asiatice ale Imperiului Otoman,
respectiv. Noua fortăreață este cunoscută și sub
denumirea Boğazkesen, ceea ce în limba turcă are o dublă
semnificație: "blocarea strâmtorii" și "tăierea gâtului",
subliniindu-i poziția strategică. Numele grecesc, Laimokopia, are
același sens dublu.
 Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul (1404-1453) a cerut ajutorul țărilor
din vestul Europei, dar apelurile sale nu au primit aten ția cuvenită. După 
Marea Schismă dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică din 1054,
vestul romano-catolic a încercat să reintegreze estul; s-a încercat o uniune la al
doilea Consiliu din Lyon în 1274, după care unii împărați Paleologi au fost
acceptați în Biserica Latină. Împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul (1392-1448) a
încercat să negocieze o uniune cu Papa Eugen al IV-lea (1383-1447), iar 
Conciliul de la Ferarra din 1439 a avut ca rezultat adoptarea și semnarea
decretului Laetentur Coeli („Se bucură Cerul”), de uniune a bisericilor.
Semnarea actului, de către papă și împăratul  Ioan al VIII-lea Paleologul al
Bizanțului, a avut loc în data de 6 iulie 1439 la Florența. În anii următori, o
propagandă masivă a fost lansată de unele grupuri anti-unioniste din
Constantinopol, iar populația era divizată cu animozitate. Un rol major l-a avut
și ura etnică latentă dintre greci și italieni, cauzată de controlul italienilor
asupra economiei bizantine. A patra cruciadă din 1204 a avut de asemenea un
rol major și până la urmă Uniunea s-a destrămat, spre marea dezamăgire a 
Papei Nicolae al V-lea (1397-1455) și a Bisericii Romano-Catolice.
 Chiar dacă Papa Nicolae al V-lea cerea cu mai multă
hotărâre ajutoare, el nu avea influența sperată de bizantini
asupra regilor și prinților din vest, iar acestora le lipseau
mijloacele de susținere. Motivele principale pentru această
neputință au fost urmările Războiului de o sută de ani
 dintre Franța și Anglia; dar și din cauză că Spania era în
stagiile finale ale Reconquistei, din cauza luptelor interne
dintre Principatele Germane ale Sfântului Imperiu Roman
și din cauza înfrângerii Ungariei și Poloniei în 
Bătălia de la Varna din 1444. Deși orașele-state din nordul 
Italiei au trimis trupe, ajutoarele din vest nu au fost
suficient de adecvate să contrabalanseze imensa putere
otomană.
Actul unirii de la Ferarra-Florența, cu semnăturile
clericilor (în stânga) și semnătura împăratului
bizantin (dreapta)
Cele doua armate
 Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau 
mercenari străini. Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri,
probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate în existen ță pe atunci.
Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uria șă. S-a estimat că număra
aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente
citează 80.000 soldați și 5 - 10.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o flotă
pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci. [8]
 Otomanii au angajat un inginer ungur pe nume Orban, care era specialist în
construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica
de luptă. Orban a construit un tun enorm, botezat "tunul Basilic" sau "Great
Bombard" (nume dat de voluntarii englezi care au supravie țuit), măsurând
peste 8 metri lungime și circa 75 cm diametru, care era capabil să lanseze un
proiectil de 544 kg la o distanță de aproape doi kilometri. De și bizantinii aveau
și ei tunuri, acestea erau mult mai mici iar  reculul lor avea tendința să slăbească
zidurile proprii. Tunul lui Orban avea totu și câteva probleme: nu avea precizie,
încărcarea dura trei ore și ghiulelele erau puține; s-a prăbu șit sub reculul
propriu după numai șase săptămâni.
Asediul
 Planul lui Mehmed a fost să atace zidurile lui Theodosie, seria complexă de
ziduri și șanțuri care protejau Constantinopolul de un atac dinspre vest, singura
parte a cetății care nu era înconjurată de apă. Armata otomană și-a așezat tabăra
nu departe de oraș, în lunea Paștelui, 2 aprilie 1453.
 Porțiune din zidurile lui Theodosie, așa cum arată în prezent
 Timp de mai multe săptămâni tunul Basilic a tras asupra zidurilor fără a reu și să
provoace suficiente distrugeri, iar datorită ratei de încărcare extrem de scăzute
bizantinii au reușit să repare majoritatea distrugerilor în intervalul dintre fiecare
lovitură. În acest timp, flota lui Mehmed nu a putut penetra Cornul de Aur
 datorită barierelor plutitoare plasate de bizantini la intrarea în strâmtoare.
Pentru a evita aceste bariere, Mehmed a dat ordin armatei sale să construiască
un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord de Cornul de
Aur și și-a transportat navele peste acesta. Această acțiune a avut ca rezultat
oprirea aprovizionării de către corăbiile genoveze trimise în ajutor și a
demoralizat apărătorii bizantini. În plus, apărătorii au fost nevoi ți să- și
disperseze o parte din forțe la zidurile maritime de lângă Cornul de Aur, slăbind
astfel apărarea altor secțiuni.
 Turcii au asaltat frontal zidurile de mai multe ori, dar au fost respin și cu
mari pierderi. După aceea au încercat să pătrundă în oraș săpând tunele
pe sub ziduri. Majoritatea geniștilor care au lucrat la tunele erau sârbi
trimiși din Novo Brdo de Despotul Serbiei. Comandantul lor era 
Zaganos Pașa. Bizantinii aveau angajat un inginer pe nume Johannes
Grant (de origine germană sau scoțiană), care a dat ordin să fie săpate
contra-tunele, permițând astfel trupelor bizantine să intre în acestea și să
ucidă geniștii otomani. Alte tunele turcești au fost inundate cu apă. În
cele din urmă bizantinii au capturat și torturat un important inginer turc,
care a relevat locurile tuturor tunelelor, după care acestea au fost
distruse.
 Mehmed a făcut o ofertă de a renunța la asediu contra unui tribut
astronomic, pe care a știut că orașul nu-l va putea plăti. Odată ce oferta a
fost refuzată, Mehmed a plănuit să copleșească numeric zidurile, știind
că apărătorii bizantini vor fi epuizați înainte ca el să-și termine trupele.
 În 22 mai 1453, luna, simbol al Constantinopolului, s-a
întunecat în eclipsă, confirmând o profeție despre sfârșitul
orașului. Patru zile mai târziu, întreg orașul a fost acoperit
de o ceață deasă, o condiție nemaiauzită în acele păr ți în
luna mai. După ce s-a ridicat ceața, în seara aceea "flăcări
au învăluit domul bisericii Hagia Sophia, iar lumini puteau
fi văzute și de pe ziduri, strălucind în depărtare, în spatele
taberei turcești (înspre vest)". Unii au interpretat asta ca
fiind Duhul Sfânt părăsind catedrala. Aceste fenomene au
fost însă efectele locale ale catastroficei erupții vulcanice de
la Kuwae din Oceanul Pacific. "Focul" văzut a fost o iluzie
optică datorată reflecției unui apus de soare roșu intens de
norii din cenușă vulcanică, aflați sus în atmosferă.
Asediul Constantinopolului (pictură din 1499)
Atacul decisiv
 În dimineața zilei de 29 mai a început atacul final. Primul val de atacatori a fost
format din trupele auxiliare (asabi), care erau slab pregăti ți și echipa ți, și au avut
doar rolul de a ucide cât mai mul ți apărători posibil. Al doilea val, format în
majoritate din anatolieni, s-a concentrat asupra unei secțiuni de ziduri din nord-
vestul orașului, care era parțial prăbușită în urma loviturilor de tun. Această
secțiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, și era mult mai slăbită;
cruciații din 1204 au spart zidurile în acela și loc. Otomanii au reu șit în cele din
urmă să pătrundă, dar au fost respinși după scurt timp de apărătorii bizantini.
Bizantinii au făcut față celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale
sultanului - ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din
comandanții armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului și evacuarea sa
de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor.
 Unii istorici sugerează că poarta din acea sec țiune a rămas neblocată, iar otomanii
au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci;
poarta a fost pur și simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma
atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit par țial poarta). Otomanii au dat
năvală în cetate. Împăratul Constantin al XI-lea însu și a condus ultima apărare a
orașului, murind în luptă pe străzile orașului său, alături de soldații săi.
Tun folosit la asediul Constantinopolului
Consecinţe
 Mehmed a promis armatei sale că pot prăda orașul în voie timp de trei zile,
conform tradiției militare antice. Un număr mare de localnici au fost masacrați
de turci după ce aceștia au intrat în cetate și au capturat turnurile de la zidurile
terestre, deși ordinea a fost restaurată la scurt timp după aceea. După atacul
inițial, armata otomană s-a împrăștiat pe drumurile principale ale orașului, prin
marile piețe și uriașa biserică a Sfinților Apostoli, pe care Mehmed a dorit să o
păstreze intactă pentru noul patriarh ales de el, care să-l ajute să controleze mai
bine populația creștină. Mehmed a trimis o gardă să protejeze clădirile
importante, din dorința de a nu stabili noua capitală a Imperiului Otoman într-
un oraș total devastat.
 Armata a năvălit în imensa piață Augusteum, din fața catedralei  Hagia Sophia,
ale cărei porți de bronz erau blocate de un număr mare de localnici aflați în
interiorul clădirii, sperând în protecția divină la ceasul din urmă. După ce
porțile au fost pătrunse, năvălitorii au separat congregația conform cu prețul
potențial al fiecăruia pe piața de sclavi. Câțiva bătrâni și noi-născuți au fost uciși
sumar cu o neîndurare comercială. Soldații otomani s-au luptat între ei pentru a
intra în posesia senatorilor în straie bogate sau pentru fetele și tinerii frumo și.
 Există mai multe legende în Grecia legate de căderea Constantinopolului. Una din ele spune că doi
preoți recitând divina liturgie asupra mulțimii au dispărut în zidurile catedralei în timp ce primii
soldați turci au pătruns. Conform legendei, ei vor apare din nou în ziua în care Constantinopolul va
reveni în stăpânirea creștinilor. Altă legendă se referă la Regele de marmură, Constantin al XI-lea,
spunând că atunci când otomanii au intrat în cetate, un înger l-a salvat pe împărat, schimbându-l într-
o bucată de marmură și ascunzându-l într-o peșteră subterană de lângă Poarta de Aur, unde a șteaptă
să fie readus la viață.
 Deși Mehmed al II-lea a permis trupelor sale să prădeze ora șul, după obiceiul tuturor armatelor din
acele vremuri, s-a răzgândit văzând distrugerile cauzate maiestuoaselor clădiri locale și a oprit
activitățile după aproximativ o zi; din nefericire până atunci o mare parte a locuitorilor fusese fie
violată, jefuită sau robită. Din populația estimată la 50.000 locuitori ai ora șului la momentul respectiv,
aproximativ jumătate erau încă liberi când Mehmed a ordonat încetarea ostilită ților.
 Motivul pentru care un număr atât de mare de localnici au scăpat de furia turcilor se datorează în
principal topografiei orașului la acea dată. Departe de apogeu, Constantinopolul era în regres ca
număr de locuitori în urma unei epidemii de ciumă bubonică, dar mai ales ca urmare a dezastrului
provocat de a patra Cruciadă cu două secole mai devreme. Așadar, orașul era în 1453 doar o serie de
sate fortificate, separate de câmpuri largi, totul fiind încercuit de zidurile lui Theodosian, ridicate în 
secolul al IV-lea. După ce otomanii au reușit să treacă de ziduri, mulți locuitori ai acestor "sate" s-au
predat generalilor lui Mehmed, conformându-se așadar prevederilor tradiției islamice de supunere
voluntară.
 Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cru țate de molestarea popula ției și
distrugerea locurilor, fiind protejate de trupele speciale de ieniceri. Ace ști localnici urmau să- și
răscumpere concetățenii după încetarea violenței, și au format ceea ce otomanii numeau un " millet",
adică o comunitate auto-guvernantă din imperiul multi-na țional care a devenit  Istanbulul otoman.
 Mehmed a așteptat până când situația a fost sub control și a intrat în ora ș într-o procesiune
ceremonială în care populația locală i-a oferit flori ca felicitări. Prima lui impresie a fost că ora șul era
în paragină, situație care începuse după cucerirea acestuia în  a patra Cruciadă, dar care era datorată
și reducerii continue a bazei de impozitare de care dispunea cezarul bizantin, pe măsură ce imperiul
lui se reducea din ce în ce mai mult sub loviturile arabilor musulmani și mai apoi ale turcilor
musulmani. La momentul cuceririi capitalei, imperiul nu mai era decât o umbră a măre țului stat
care fusese cândva, fiind limitat la împrejurimile acesteia. Din chiar primul ceas al căderii a șezării,
zorii noi epoci au apărut extrem de înnegura ți pentru creștini: acela căruia istoria ortodoxă i-a pus -
poate pe nedrept - în gură vorbele mai bine turbanul sultanului decât mitra Papei a fost ucis, împreună
cu cei doi băieți ai săi, asta după ce totuși sultanul le promisese libertatea și gra ția, în ceea ce istoria a
reținut ca fiind "rușinoasa întâmplare a ospățului" (Mehmet-cuceritorul care era homosexual, este
informat la ospățul organizat după căderea cetății Constantinopolului de către sfetnicii săi apropia ți
că Notaras ("primul ministru" al imperiului ortodox) are un frumos băiat de 14 ani; el îi cere atunci
grecului să i-l aducă, cu gândul declarat de a-l sodomiza, fapt care evident n-a putut fi acceptat de
nobilul bizantin; Mehmet deținea de altfel un frumușel "harem" de băieței) .
 În viziunea lui Mehmed, el era succesorul Împăratului Roman. S-a autointitulat "Kayzer-i Rum", adică Cezar (Împărat) Roman,
dar a fost supranumit "Cuceritorul". Constantinopolul a devenit noua capitală a Imperiului Otoman. Hagia Sophia a fost
transformată în moschee, deși biserica Ortodoxă greacă a fost lăsată intactă și Patriarhul Ghenadius al II-lea (Ghenadius
Scholarius) a fost numit Patriarhul Constantinopolului.
 Mulți greci au părăsit orașul și s-au refugiat în vestul Europei, ducând cu ei cultura și documente din tradi ția greco-romană care
au contribuit la începutul Renașterii. Influxul erudiților greci în vest începuse totuși mult mai devreme, mai ales în nordul
Italiei, unde orașele-state au început să primească învăța ții greci încă din secolele XI și XII. Cancelarul Floren ței Coluccio
Salutati a început acest schimb cultural în 1396 invitând un cărturar bizantin să prezinte o lectură la Universitatea din Florența.
Această sete a italienilor pentru clasicismul latin combinată cu cunoașterea limbii grecești au fost factorii care au motivat
Renașterea. Grecii care au rămas în Constantinopol au fost în majoritate locuitorii cartierelor  Fanar și Galata. Mulți fanarioți, cum
au fost numiți, s-au dovedit a fi sfetnici capabili ai sultanilor otomani, dar au fost considera ți trădători de majoritatea grecilor.
 Fortăreața peloponeză Mystras din Morea, condusă de frații lui Constantin, Toma și Demetrius Palaeologus, afla ți mereu în
conflict unul cu altul și fiind con știenți că Mehmed îi va ataca și pe ei, a rezistat până în  1460. Cu câțiva ani înainte de căderea
Constantinopolului, Demetrius a luptat pentru tron cu Toma, Constantin și ceilal ți fra ți ai lor, Ioan al VIII-lea Palaeologus și
Teodor. Toma s-a refugiat la Roma când otomanii au invadat Morea, în timp ce Demetrius s-a a șteptat să rămână pe tron ca
vasal al turcilor, însă a fost luat prizonier și aruncat în închisoare unde a rămas pentru tot restul vie ții sale. La  Roma, Toma și
familia sa au primit ajutor monetar de la Papa și alți conducători din vest, fiind considerat de ace știa ca Împărat Bizantin în exil,
până în anul 1503. În 1461 statul independent bizantin Trebizonda a fost cucerit de Mehmed.
 Istoricii consideră căderea Constantinopolului ca fiind evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a început Renașterea datorită
sfârșitului vechii ierarhii religioase din Europa, precum și folosirea tunurilor și a prafului de pu șcă. De asemenea, căderea
Constantinopolului a tăiat principala legătură comercială pe uscat dintre Europa și Asia. În consecin ță, un număr tot mai mare
de europeni a început să plănuiască din ce în ce mai serios posibilitatea atingerii Asiei pe mare — ceea ce a dus la descoperirea 
Lumii Noi.
 Chiar și în prezent un număr mare al populației grecești consideră ziua de mar ți (ziua căderii Constantinopolului) ca fiind cea
mai plină de ghinion a săptămânii.
Sultanul Mehmed Cuceritorul intrând în
Constantinopol
"Biserica Sfintei Înțelepciuni" sau Hagia Sofia a fost
transformată în moschee

S-ar putea să vă placă și