Chimia ecologica a apelor

naturale.

Lectie 8
 Chimie
Nr. Nume, Prenume Nota

1 Capitanu Daniela Iurie 6

2 Chirilov Alexandru Oleg 7

3 Ciursin Andrei Veaceslav 8

4 Kuroglo Timur Artur 6

5 Mardari Anastasia Iurie np

6 Maxim Mihail Anatolie 9

7 Stegariov Vasile Gheorghii 7

8 Stratanenco(Mazilu) Mihaela Mihail 7

 Chimie biofarmceutica
Nr. Nota
Nume, Prenume

1 Badarau Ionela Dorel 7

2 Balan Mihaela Andrei 7
3 Carpencov Serghei Serghei 8
4 Cirlan Roman Dumitru 8
5 Cornea Liubovi Gheorghi 7
6 Corotchih Denis Serghei 9
7 Dvorschi Iulia Iuri 10
8 Evtodienco Carolina Anatolie 7
9 Gatcan Andreea Vitalie 7
10 Novac Vladimir Valeriu 9
11 Orlov Victor Victor 5
12 Ormanji Daria Nikolay 9
13 Ranetchi Alexandra Victor 9
14 Topala Adrian Petru 9
 TPCM
Nr. Nume, Prenume Nota

1 Belchina Anna Fiodor 7

2 Brasevan Valeria Oleg 8
3 Ciolpan Maria Ion 7
4 Cojocaru Ciprian Ruslan 8
5 Gincul Vladislava Iurie 8
6 Jecev Catarina Sergei 8
7 Larcenco Tatiana Ruslan 8
8 Lungu Nicoleta Igor 8
9 Mitioglo Corina Serghei 8
10 Panainte Valeria Nicolae 8
11 Pascovschi Marcela 7
12 Radu Elena Gheorghe 7
13 Sepelenco Cristina Oleg 7
14 Sidenco Vladislava Igor 8
15 Stratulat Daniela Andrei 7
16 Zmeu Veronica Ion 7
General context of water
resources
Water resources of Moldova:
 3621 rivers and rills
with total length about
16.000 km,
 4117 natural lakes and
artificial ponds,
 7.000 fountains
 166.500 wells of
groundwater.
• 13,2 bill. m3 - surface of
water resources
• 2,8 bill. m3 - reserves of
groundwater
 Access to water sources
The main water sources are rivers
Nistru (83.6%) and Prut (1%);

Water resources Drinking water resources

 APA
Elementul Esenţial al Vieţii

Apa este sinonima vietii biologice , reprezentand

constituientul majoritar al materiei vii ( aproximativ
80% din compozitie ) .
La animalele superioare procentul de apa este cuprins
intre 60 - 70% , dar , in cazul speciilor marine cum ar
fi meduze , unele alge , cantitatea de apa din organism
poate ajunge la 98%.
 APA
Răspândirea

 Apa este foarte răspîndită în toate trei

forme de agregare:
Sub formă de gaz sau vapori de apă -
ceaţa, aburi şi nori - în atmosferă,
Sub formă lichidă - în rîuri, mlaştini,
lacuri, mări sau oceane,
Sub formă solidă - gheaţă.
 Importanţa apei
pentru organismul viu
 Apa este principalul compus chimic din organismul
unui om, reprezentand aproximativ 60% din
greutatea noastra (75-90% din greut unui copil).
 Este la fel de importanta pentru metabolismul nostru
ca si sangele, deoarece apa:
1. ne elibereaza corpul de toxine,
2. duce nutrientii la celule,
3. mentine temperatura corpului constanta,
4. lubrifiaza articulatiile,
5. constituie principalul mediu in care au loc
majoritatea reactiilor chimice din organism si
6. ajuta la digestie.
Stãrile de agregare ale apei
Trecerea apei dintr-o stare în
alta duce la apariţia:
norilor,
ceţii,
ploii,
grindinei,
rouăi,
brumei,
zãpăzii,
lapoviţei
poleiului.
 Datoritã circuitului rapid, apa
constituie o resursã renovabilă
Timpul de existenţă în diferite faze ale
circuitului variazã foarte mult:
 Apa poate exista în atmosferã doar
câteva ore;
 într-un lac sau rîu – zile, sãptãmîni sau
luni;
în calote glaciare, gheţari sau oceane -
mii de ani.
 Molecula de apã  
Formula a fost propusă de chimistul
italian Stanislau Cannizzarro. 
Exemple de obtinere
a apei pe cale chimica
Exemple de obtinere
a apei pe cale chimica
 Istoria Chimica a APEI
 Multe secole apa a fost consideratã ca un element:
(apa,focul,pamintul,aerul).
    În 1781, fizicianul englez H. Cavendish a arãtat cã apa se
formeazã prin explozia unui amestec de hidrogen si oxigen,
cu ajutorul scânteii electrice.
 În 1783, Lavoisier a repetat experienţa, realizînd pentru
prima dată sinteza cantitativã a apei. S-a stabilit atunci cã 2g
de hidrogen se combinã cu 16g oxigen pentru a da 18g apã.
 În 1805, Humboldt si Gay-Lussac au arãtat cã apa este
formatã din douã volume de hidrogen si un volum de oxigen.
 Apa naturalã constã în amestecul speciilor de izotopi ai
oxigenului: 16O, 17O, 18O, cu cei trei izotopi ai
hidrogenului: 1H, 2H, 3H. Combinarea acestora genereazã
18 specii de molecule de apã.
 Apa purã este întotdeauna un amestec de apã usoarã (H2O)
si de cantitãti extrem de mici de apã grea (D2O) si apã
hipergrea (T2O).
 Curiozitati chimice
 Oxigenul din atmosfera, fixat prin diferite procese de oxidare,
este reinoit prin fotosinteza o data la 2000 de ani, in timp ce
dioxidul de carbon din atmosfera si din apele oceanelor este
reinoit prin respiratie si descompunerea materiei organice o
data la circa 300 ani

 Electronul graviteaza in jurul nucleului atomului cu o viteza

de 2000 km/s, cu o astfel de viteza electronul ar inconjura
pamantul in 20 de secunde

 Apa de ploaie poluata (ploaia acida) poate avea un ph=2,4

(acelasi cu sucul de lamaie) ceata si zapada pot fi chiar mai
acide.
 Alimente care conțin apă
salate, castraveți (95%)
 roșii, morcovi (90%).
mere (85%)
cartofii 80%)
 Apa este eliminată din
organism
prin transpirație (200 – 300 ml/zi),
prin urină (1.000 și 1.500 ml/zi),
prin secreția lacrimală care conține 98%
apă și 2% proteine, electroliți.
 Apele naturale
Apele naturale
reprezintă nişte soluţii
ale diferitelor substanţe
 Forme de existenţă a apei în
natură
Nr. Localizarea Suprafaţa Volumul, %
x 10 -6 ,km2 km3
1 Hidrosfera: apa din 361 1 360 000 000 97,20
oceane şi mări
2 Litosfera: 149 39 224 230 2,80
- apa dulce din lacuri şi
râuri - 124 230 0,009
- apa din lacuri sărate
şi mări interioare - 100 000 0,65
- ape subterane până la
- 4 000 000 0,29
800 m adâncime
- ape subterane - 5 000 000 0,37
profunde
- gheţari şi calote polare - 30 000 000 2,15

3 Atmosfera: apa din - 12 000 0,0009

nori
9 Total: 510 1 399 236 930 100,00
Circuitul apei în naturã
 Chimia Ecologică a
apelor naturale
este un domeniu al ChEc despre
procesele chimice, fizico-chimice si
biochimice din ape care determină
compoziţia şi proprietăţile chimice
ale mediului acvatic, adecvat
valorii biologice de habitare.
Wikipedia
 APA
Pana la aparitia apei, acum mai
bine de 3 miliarde de ani, nu
existase nici o forma de viata.
Datorita apei, a compoziției ei
chimice și a substanțelor
dizolvate în ea, au aparut
vietuitoare ce s-au diversificat, au
populat marile si oceanele, s-au
extins pe uscat, râmând însa
dependente de apă.
 Consumul de apa
Apa reprezinta un suport al
vietii si activitatii umane,
consumul de apa pentru
cerintele populatiei si a a
activitatilor acesteia, per
locuitor, la nivel mondial este
de 250 m3 pe an,. 100 m3 in
tarile in curs de dezvoltare,
500m3 si 1500 m3 in SUA.
 Apele naturale
reprezintă apele formate
cantitativ şi calitativ sub
acţiunea proceselor
naturale, în lipsa
intervenţiei antropogene.
 Rolul apei
 continuă mişcare
 solvent „universal”
 transportator
excepţional
“Water is the vehicle of nature (vetturale di natura),
and the blood of the Earth”
Leonardo da Vinci
Apa este vehiculul naturii și sângele Pământului ”
 “Water” in different
languages
Latin - aqua
Romanian - apă
Italian - acqua
Spanish- agua
Catalonian - aigua

German - Wasser
English - Water
Danish - vand
Russian - вода
 Some Proprieties of Water
Apa este un solvent foarte bun pentru multe
substanțe.

Apa participă, se formează sau se

descompune conform multiplelor reacții
chimice
Apa are legături de hidrgen si
formeaza clastere
Water is characterized by 58
abnormalities
of the physico-chemical
properties and thermodinamic
state.

Fig. Diagrama T=f(ρ).

35
 Anomaliile apei
1.Apa curată are densitatea maximă la
4°C, iar pe măsură ce apa se încălzește
sau se răcește,  densitatea ei scade,
datorită gradul diferit de asociere a
moleculelor de hidrogen.
2. Prin îngheț, apa își mărește volumul cu
nouă procente.
 Anomaliile apei
3.Capacitatea calorică a apei, este
ridicată. Datorită acestei caracteristici,
vietățile acvatice nu sunt afectate de o
supraîncălzire a apei. La o temperatură de
35oC, capacitatea termică este minimă,
dar aceasta crește pe măsură ce
temperatura scade sau crește, în timp ce
la alte lichide, capacitatea temică crește
direct proporțional cu temperatura.
 Anomaliile apei
4.Dintre toate lichidele, apa are cea mai
mare tensiune superficială,  ceea ce
determină formarea picăturilor de apă.
Suprafaţa apei este acoperită cu o peliculă
foarte subţire de molecule, iar specialiștii
au demostrat că este nevoie de o forță
mare pentru a desface legăturile formate.
 Apele subterane
Apele subterane constituie cel mai mare rezervor de
apă dulce din lume.
-Cca. 75% din locuitorii Uniunii Europene depind
de apele subterane pentru alimentarea cu apă.
-Apele subterane constituie o importantă resursă
pentru industrie (ex. ape de răcire) și agricultură
(irigaţii).
-Apele subterane joacă un rol esenţial în ciclul
hidrologic și sunt vitale pentru menţinerea zonelor
umede și a curgerii în râuri, acţionând ca un
rezervor tampon în perioadele secetoase. 39
Caracteristici organoleptice
1.Mirosul
Se datorează substanțelor
organice în descompunere
sau microorganismelor vii
(alge, protozoare, etc),
precum și prezenței unor
substanțe chimice provenite
din ape uzate industriale
(fenoli, crezoli, etc).
 2.Gustul
Se datorează diferitelor tipuri de
substanțe dizolvate care se găsesc
în cantități mai mari în apă: sărata
(clorură de sodiu sau 
sulfat de sodiu), amar ( 
sulfat de magneziu sau 
clorură de magneziu), dulceag (
sulfat de calciu), acidulat (
bioxid de carbon), acru (bicromat
 sau clorură de fier).
 Caracteristici fizice
1.Turbiditatea
Depinde de materiile din apă aflate în diferite
stări de dispersie și de natura lor.
Turbiditatea se măsoară prin comparație cu o
emulsie etalon în scara silicei: 1 mg silice fin
divizată la 1 l apă distilată reprezintă un 
grad de turbiditate
 2.Culoarea
Se datorează prezenței în apă a unor
substanțe dizolvate (oxizi ferici, compuși
de mangan, clorofilă din frunze, acizi
humici, etc.) și se determină prin
comparații cu soluții etalon de 
clorură de platină și potasiu sau 
clorură de cobalt; fiecare 
grad de culoare (GC) corespunde la 1
mg/l platină.
 3.Temperatura
Variază funcție de proveniența apei (subterană
 sau de suprafață) și de anotimp.
Apa subterană la adâncimi până la 50 m sub
nivelul terenului are temperatura cuprinsă între
10 și 13°C; de la această adâncime în jos
temperatura crește cu câte 1°C pentru fiecare 33 -
35 m.
Temperatura apelor de suprafață în România si
Moldova variază între 0 și 27°C
 4.Conductibilitatea electrica
Este proprietatea apei de a permite
trecerea curentului electric. De obicei
se măsoară rezistivitatea electrică,
care este inversul conductibilității.
Rezistivitatea apei este o funcție
inversă față de concentrația de
substanțe dizolvate în apă și se
măsoară în Ωcm (ohm×cm).
O variație bruscă a rezistivității poate
indica apariția unei surse de infecție.
 5.Radioactivitatea
Este proprietatea apei de a emite
radiații permanente α, β sau γ.
Concentrațiile admisibile se exprimă
în mc/mm (microcurie pe milimetru),
1C = 1 Curie reprezintă 3,71 × 10¹º 
atomi de radiu dezintregați pe
secundă, care corespunde la 1 g
radiu
 Caracteristici chimice
1.Rezidiuul fix
Reprezintă totalitatea substanțelor
solide minerale și organice aflate în
apă și se obține prin încălzirea apei
până la 105°C, când se realizează 
evaporarea completă. Se exprimă
în miligrame pe litru.
 2.Reactia apei

Poate fi acidă, (pH < 7), neutră

(pH = 7) sau alcalină (pH > 7), în
funcție de conținutul de săruri
dizolvate în apă. Se exprimă prin
indicele pH, care este
cologaritmul concentrației ionilor
 de hidrogen la 1 l de apă.
 3.Duritatea apei
Se datorează sărurilor de calciu și de 
magneziu aflate în soluție. Aceste săruri pot fi
sub forma de carbonați, de cloruri, de sulfați,
de azotați, de fosfați sau de silicați.
Un grad de duritate este echivalent cu 10 mg
de CaO, sau 1,142 mg de MgO conținute într-
un litru de apă.
Duritatea temporară este determinată de
carbonați, care prin firbere precipită.
Duritatea permanentă este determinată de
celelalte săruri de calciu și de magneziu
(sulfați, cloruri, etc.) și nu precipită prin
fierbere.
Duritatea totală este suma durităților
temporară și permanentă
 4.Substantele organice

Provin din resturi de plante și

animale. Ele pot fi oxidate
complet și se exprimă în
miligrame pe litru de manganat
de potasiu necesar pentru 
oxidarea lor.
 5.Substante anorganice
 Fierul
Se găsește în special în apele subterane, sub formă de diferiți
compuși, mai frecvent bicarbonat feros. În contact cu aerul,
compușii feroși devin ferici, punându-se în evidență hidroxidul
feric. Apa care conține fier în cantități mari este opalescentă,
cu gust acru, astringent, pătează rufele, nu poate fi
întrebuințată în industria hârtiei, a celulozei, la vopsitorii,
coloranți, etc.
Manganul
Însoțește, de obicei, fierul în apele subterane. Depozitul
produs de compușii manganului are o culoare brună.
Calciul
Se găsește în apă sub forma de bicarbonați, sulfați și cloruri.
Rolul lui în apa potabilă este pus în legătură cu iodul, fiind
determinant în apariția gușei.
Magneziul
Ca și calciul, determină duritatea apei.
 5.Substante anorganice
 Amoniacul (NH3)
Pune, de obicei, în evidență contaminarea apelor potabile
cu apă provenită din rețeaua de canalizare, de la closete,
etc. Amoniacul poate fi și de natură minerală, provenind
de la minereuri ce conțin azotați.
Clorul
Se găsește în apă sub forma de cloruri fiind, cel mai
frecvent, de natură minerală. Prezența în cantități mari a
clorurilor dau apei un gust neplăcut, caracteristic (sărat,
amar). Clorurile pot fi și de natură organică (urina și
fecalele conțin cantități importante de cloruri).
Cuprul, plumbul și zincul
Pot fi întâlniți sub forma de oxizi și indică corodări ale
conductelor. În apele de suprafață pot fi întâlniți în aval de
deversări de ape uzate provenind de la industrii extractive
și prelucrătoare. Compușii lor sunt foarte otrăvitori.
 5.Substante anorganice
 Dioxidul de carbon (CO2)
În apă poate fi liber (gaz), semilegat
(bicarbonați) sau legat (carbonați).
Prezența dioxidului de carbon liber în
cantități mari în apă dă acesteia caracter
agresiv față de oțel, mortar și betoane.

Hidrogenul sulfurat(H2S)
Poate fi de natură organică, ca un produs
de descompunere, sau minerală, ca un
produs dizolvat în straturile adânci.
 Caracteristici bacteriologice
Bacterii banale, fără influență asupra
organismului.
Bacili coli, care în proporție mai mare indică
contaminarea apei cu ape de la canalizare,
aceștia însoțesc bacilul febrei tifoide.
Bacterii saprofite, care dau indicații asupra
contaminării cu dejecții animale și semnalează
bacilul febrei tifoide.
Bacterii patogene, care produc îmbolnăvirea
organismului. Bacteriile care produc boli
hidrice sunt: bacteria febrei tifoide și bacilul 
dizenteriei.
 Clasificarea
După conținutul de săruri:
ape dulci – cantitatea totală de
săruri mai mică de 1 g/l: precipitaţii, apa
râurilor, fluviilor, unor lacuri naturale
etc., îndeplinesc condiţiile necesare
pentru a fi utilizate de către om;
ape salmastre – salinitate scăzută în
limitele 1-10 g/l, amestec de apă sărată şi
apă dulce, în regiunile de vărsare a
fluviilor în mare sau ocean;
 Clasificarea după conținutul de săruri:
ape sărate – conţinut de săruri de
10-35 g/l, caracteristice mărilor şi
oceanelor, dar se pot conţine şi în unele
lacuri (Marea Moartă) sau izvoare
sărate;
ape foarte sărate (hipersărate) –
conţinut de săruri de 35-50 g/l;
soluții de săruri și saramuri –
conținutul de săruri mai mare de 50 g/l.
 Clasificarea apelor naturale
după proveniență
ape de suprafaţă: OCEANE
Ocupă peste 70 % din suprafața
Pământului, iar volumul lor este de peste
1,3 mlrd. km3.
Cantitatea medie de săruri dizolvate este
de 35 g/kg.
Componenții apelor oceanice sunt
separați în majori (participă la formarea
compoziției și salinității apei) și minori
(participă la un șir de procese biochimice
și geochimice).
 Clasificarea apelor naturale
după proveniență
ape de suprafaţă: - MĂRILE -
întinderi de apă oceanică și
ocupă 20 % din suprafața
Oceanului Planetar.
Ele pot fi:
marginale (Marea Nordului);
continentale (Marea Neagră);
închise (Marea Caspică).
 Clasificarea apelor naturale
după proveniență
ape de suprafaţă – GHEŢARI –
Volumul apei conținut în gheţari -
16227,5*103 km3.
 Ghețarii arctici au grosimea medie a
stratului de gheaţă de 2700 m, iar
grosimea maximă a acestor ghețari este
de 4200 m.
Ghețarii sunt sursa cea mai mare de
apă dulce și constituie 68,7 % din
volumul total de apă dulce de pe Terra.
 Clasificarea apelor naturale
după proveniență
ape de suprafaţă - FLUVII ȘI RÂURI –
Sunt alimentate din apele atmosferice și
din cele subterane, își modifică
compoziția chimică în dependență de
suprafețele cu care vin în contact.
Apele râurilor prezintă, în mediu, o
mineralizare mai mică de 400 mg/l.
Ionii cei mai răspândiți sunt:
bicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu,
potasiu, calciu şi magneziu.
 Clasificarea apelor naturale
după proveniență
ape de suprafaţă - LACURI –
Reprezintă întinderi de apă stătătoare, închisă între
maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu.
Suprafaţa totală a lacurilor este de circa 2,7 mln km2,
adică aproximativ 1,8 % din suprafaţa uscatului).
Dimensiunile variază în limite mari: adâncimea
începe de la câțiva metri și poate fi până la 1620 m,
iar suprafața de la foarte mică la 371000 km2 (Marea
Caspică).
Majoritatea lacurilor au apă dulce, însă există multe
lacuri cu apă sărată, de exemplu: în zone aride, în
foste saline inundate, golfuri marine ce au fost
separate de mare etc.
 Clasificarea apelor naturale
după proveniență
ape atmosferice - PLOAIA, ZĂPADA –
Cantitatea de vapori de apă care se
găseşte în atmosferă şi care condensează
sub formă de nori sau ceaţă reprezintă
circa 5*104 km3.
Apele atmosferice sunt pure în momentul
formării, dar odată cu trecerea lor prin
atmosferă se încarcă de pulberi, agenți
biologici, diverse gaze sau alți poluanți
prezenți în aerul atmosferic.
 Clasificarea apelor naturale după proveniență
ape subterane - APE FREATICE –
Se află la adâncimi variabile: de la mai puțin de 1 m
până la câțiva zeci de metri, în dependență de
structura maselor de sol și relief.
Compoziția chimică a lor depinde de:
rocile cu care vin în contact;
solurile prin care trec apele meteorice;
natura apelor de alimentare de la suprafață sau de
la adâncime;
condiţiile meteo (în perioadele de secetă
compoziția chimică va fi determinată mai ales de
compoziția rocilor, iar în perioadele ploioase – de
aportul apelor de suprafață).
Apele naturale reprezintă
componenta indispensabilă vieții
pe Pământ:
 44 % pentru producerea
energiei,
 24 % pentru agricultură,
 17 % pentru sistemul public
de aprovizionare cu apă,
 15 % pentru industrie etc.
Avem: ape minerale, burchute,
sărate, vii, gazate, dure etc.
Resursele acvatice ale Republicii Moldova
constituie:
 3621 râuri şi râuleţe cu lungimea totală
de aproximativ 16000 km;
 4117 lacuri naturale şi bazine
artificiale;
 ape subterane cu peste 7000 fântâni
arteziene şi circa 166.500 fântâni cu
alimentare din apele freatice.
 Resursa medie a apelor de suprafaţă,
reprezentată în principal de râurile
republicii (Nistru şi Prut), este estimată
la 13,2 mlrd m3. Rezerva de ape
subterane este estimată la circa 2,8
3
 Curiozități
 Populația lumii actualmente este de peste 7,9 mlrd de oameni.
 Nașteri zilnice - peste 200 mii.
 Aproximativ 150 mii de oameni în întreaga lume mor în fiecare zi.
 Dintre aceștia, aproximativ 100 mii mor din cauza bolilor legate de vârstă.
 Aproximativ 19 mii pe zi mor din cauza poluării aerului.
 Se estimează că 14 mii de oameni mor în fiecare zi din cauza poluării apei.
 Aproximativ 10 mii de decese pe zi din cauza COVID-19.
 Cheltuielile de astăzi pentru asistență medicală în lume - 8,6 mlrd $
 Cheltuielile de astăzi pentru educație în lume - 5,7 mlrd $
 Cheltuielile de astăzi militare în lume - 2,6 mlrd $
 Cheltuieli cele mai mari anuale pentru cercetare le are China - 553 mlrd$ sau
2,2% din PIB.
 Israelul cheltuie 4,9% din PIB, Coreea de sud - 4,3%;
 Japonia, SUA, Elveția, Finlanda, Danemarca, Suedia, Taiwan, Austria -
aproximativ câte 3% din PIB.
 Moldova - 0,23 % din PIB sau 25 mln$ de 22 mii de ori mai putin decat Chna.
 Program de stat:
Cercetare și managementul calității apei

12 proiecte de cercetare organizate în 5 clustere (direcții

științifice)
Direcții de cercetare:
Investigarea calității și structurii apei (Cluster A);
Apele de suprafață (Cluster B);
Apele subterane (Cluster C);
Alimentarea și tratarea apei (Cluster D);
Tehnologii de irigații (Cluster E).
 Management of Water
Quality in Moldova

 First ever international monograph on

management of water quality in
Moldova
 Editor – Acad. Prof. Gheorghe Duca
 Published in 2014 in Springer
 National Water Quality Centre
Qualified research support
Common research platform
Support for Government
Real-time data and
awareness on water quality
Investigation of water quality
Efficient solutions for
sustainable water
management

69
 În privința apelor de suprafață, legislația Republicii
Moldova delimitează 5 categorii de ape:
(foarte bună) – apele de suprafaţă în care nu
există alterări sau există alterări minore ale valorilor
fizico-chimice şi biologice de calitate. Apele din
această clasă sunt destinate pentru toate tipurile de
folosinţă;
(bună) – apele de suprafaţă care au fost afectate
uşor de activitatea antropică, dar care pot totuşi
asigura toate folosinţele în mod adecvat. Metodele de
tratare simplă sunt suficiente pentru pregătirea apei
potabile;
(poluată moderat) – apele de suprafaţă ale căror
valori fizico-chimice şi biologice de calitate deviază
moderat de la fondul natural al calităţii apei, din cauza
activităţilor umane. Tratarea simplă nu este suficientă
pentru folosinţa apei în scopuri potabile, fiind aplicate
 (poluată) – apele de suprafaţă care
prezintă dovezi de devieri majore ale
valorilor fizico-chimice şi biologice de
calitate de la fondul natural al calităţii apei,
din cauza activităţilor umane. Apele nu
corespund cerinţelor pentru apa potabilă fără
aplicarea metodelor de tratare avansată;
(foarte poluată) – apele de suprafaţă
care prezintă dovezi de devieri majore ale
valorilor fizico-chimice şi biologice de la
fondul natural al calităţii apei, din cauza
activităţilor umane. Apa nu poate fi utilizată
în scopuri potabile.
 Apa potabilă reprezintă apa care poate fi
consumată de om, direct sau indirect, timp
îndelungat fără a-i prejudicia sănătatea; apă în care
indicii bacteriologici și organoleptici, precum și
indicii substanțelor toxice sunt în limitele normelor
(lipsa mirosului, gustului, mineralizarea < 1 g/l,
duritatea < 7,0 mmol/l, pH=6,5-9,5, conținutul de
nitrați < 45-50 mg/l, coli-indice < 3, coli-titrul <
300).
În marea parte, atât în calitate, cât și pentru
obținerea apei potabile, în Moldova, se folosesc
apele subterane și apele de suprafață. Cerințele de
calitate față de aceste ape sunt reglementate în
legislația Republicii Moldova.
Scheme de potabilizare a apei
Schema circuitului apei
si oxigenului
 Compoziţia chimică a apelor
naturale
 Apele naturale reprezintă nişte soluţii ale diferitelor
substanţe

 Prin compoziţia chimică a apelor naturale se

subînţelege totalitatea gazelor dizolvate, a sărurilor
minerale şi a substanţelor organice
 Componenţii chimici principali
Componenţii chimici ai apelor naturale se împart în 6 grupe:
1. Ionii principali (macrocomponenţii) – K+, Na+, Mg2+,
Ca2+, Cl-, SO42-, HCO3-, CO32-
 Conţinutul macrocomponenţilor variază în limite largi
 Tăria ionică a apelor dulci de suprafaţă nu depăşeşte 0,01
2. Gazele dizolvate – O2, N2, H2S, CH4 ş.a.
 Concentraţia gazelor din apă se apreciază după presiunea
parţială şi constanta lui Henry
3. Substanţele biogene – compuşii azotului, fosforului,
siliciului şi fierului
4. Microelementele – toate metalele în afară de ionii principali
şi de fier
 Prezenţa acestor substanţe este necesară pentru funcţionare
normală a organismelor vii
5. Substanţele organice dizolvate – formele organice ale
elementelor biogene
6. Substanţele poluante toxice – metalele grele, produse
petroliere, compuşii clororganici, agenţii activi de
suprafaţă sintetici (AASS), fenolii ş.a.
 Normative pentru unele substanţe
chimice
Denumirea substanţei chimice Norma
Aluminiu rezidual (Al), mg/l, nu va depăşi 0,5
Beriliu (Be), mg/l, nu va depăşi 0,0002
Molibden (Mo), mg/l, nu va depăşi 0,25
Arsen (As), mg/l, nu va depăşi 0,05
Nitraţi (NO3), mg/l, nu va depăşi 45,0
Poliacriamid rezidual, mg/l, nu va depăşi 2,0
Plumb (Pb), mg/l, nu va depăşi 0,03
Seleniu (Se), mg/l, nu va depăşi 0,001
Stronţiu (Sr), mg/l, nu va depăşi 7,0
Flor (F), nu va depăşi norma stabilită pentru zonele:  
I şi II 1,5
III 1,2
IV 0,7
Ionii de hidrogen în apele naturale

 Ionii de hidrogen există

permanent în apă ca
rezultat al autoionizării
apei, conform reacţiei:
H2O -- H+ + OH-

 Concentraţia ionilor de
hidrogen determină
caracterul acid sau bazic
al apei prin indicele de
hidrogen (pH)

 Valoarea pH-lui pentru  Fiecărei ape naturale îi

apele de suprafaţă se sunt caracteristice anumite
schimbă în funcţie de limite de variaţie ale pH-lui
intensitatea iluminării şi
de temperatură
Clasificarea apelor după valoarea
pH-lui

Nr. Felul apei Nivelul pH

1 Ape oxidate 3

2 Ape acide 3-5

3 Ape slab acide 5-6,4

4 Ape neutre 6,5-7,5

5 Ape slab bazice 7,6-8,5

6 Ape alcaline 8,6-9,5

7 Ape puternic alcaline 9,5

Clasificarea apelor naturale după
salinitatea lor

Nr. Felul apelor Salinitatea g/dm3

1 Dulci până la 1,0

2 Saline Între 1,0 şi 25,0

3 Sărate Între 25,0 şi 50,0

4 Soluţii de săruri sau saramuri peste 50,0

Particulele suspendate din apele
naturale
Mărimea particulelor în suspensie şi a microorganismelor

Particula Diametrul, μ
Microcoloizi 0,003-0.01

Coloizi 0,01-1

Particule sedimentabile 1-3

Viruşi 0,01-0,03

Bacterii 0,5

Microalge 1-30

Molecule 0,001

Macromolecule 0,01
 Reprezentarea schematică a
bazinului acvatic
 Schematic, bazinul acvatic sau un element al
mediului apei naturale poate fi privit ca un reactor
chimic dinamic:
Atmosferă

AM2+/M+

Intrare Biocenoză L Ieşire

C P

Depuneri de fund
Catalytic redox process in natural water

Oxidants

O2  HO2.  H2O2  2OH•  2 H2O

[O2] ≤14 mg/l (≤ 4,4·10-4M); [HO2.] = 10-9-10-8 M;

[H2O2] = 10-6-10-5 M; [OH•] = = 10-17-10-15 M.

Reductants
[DH2] : ≤ 0,1 mg/l ( 10-5 M)

Catalysts

[Cu] tot = 10-8 - 10-7 M

[Fe] tot = 10-6 - 10-5 M

 Catalytic redox processes
in natural water
Quantification
of redox state of
Atmosphere
the environment
h

M2+/M+
O2/H2O2
rH2
• rH2  28 – oxidant;
H2O2 Wo Wr
DH2
• rH2  28 – reductant.
DH2/D
L,S,P
[H2O2]
Suspended • [H2O2] ≈ 100 g/l –
Hydrobionts
solids oxidative;
• missing H2O2 – Quasi-
Deposits
reductant;
• products and semi-products
of technological cycles –
superoxidative.
 Eutrofizarea antropogenă a bazinelor
acvatice Biomasa retrasă
Impurificare (peşte pescuit)
antropogenă
cu substanţe
biogene Biocenoza Biocenoza
P nivelului trofic nivelului trofic
inferior superior

Dispariţia produşilor
prin solubilizare în apă

Circuitul substanţelor biogene în ecosistemele acvatice

 Eutrofizarea reprezintă un proces natural de evoluţie a bazinului

acvatic
 Durata “vieţii” a bazinelor acvatice, în condiţii naturale, este de 10-
100 mii ani
 Eutroficarea antropogenă apare în urma încălcării echilibrului
ecochimic şi datorită proceselor de autoreglare din ecosistemele
acvatice ca urmare a acţiunilor antropogene
 Cauzele principale ale apariţiei
“înfloririi”

1. Schimbarea regimului hidrologic al râurilor

2. Schimbarea regimului termic

3. Suprasaturarea bazinului acvatic cu compuşi ai

azotului şi fosforului – explozia de “înflorire”
începe la un raport N/P≈10
 Nivelurile trofice

 În ecosistemele acvatice, nivelul trofic inferior îl ocupă

algele
 Fitoplanctonul - este planctonul format din plante acvatice
inferioare (algele)
- Planctonul - reprezintă totalitatea organismelor acvatice, în
general cu dimensiuni microscopice, lipsite de mijloace de înot,
dar deplasate în mediul de viață prin valuri și curenți marini. 
 Macrofitele - plante adaptate să trăiască în apă (nufar)

 Următorul nivel trofic este reprezentat de către bacteriile

heterotrofe

 Bacteriile sunt consumate de către zooplanctonul filtrator

 Bacteriile reprezintă componentul hrănitor principal şi al

detritului
 Cu cât organismul se află mai sus pe scara evoluţiei, cu atât
sunt mai mari dimensiunile lui şi intensitatea specifică a
schimbului de substanţe cu mediul exterior este mai mică
 Fluxurile de substanţe şi energie
 Biomasa brută a fitoplanctonului din Oceanul Mondial este
de aproximativ 0,9. 109 tone, iar producţia de substanţa
organică ajunge la 4,3.1011t/an

 Substanţe organice dizolvate (SOD) se întâlnesc în mediul

acvatic în concentraţii foarte mici

 Faptul acesta este legat de implicarea substanţelor

organice formate în aprovizionarea următorului nivel trofic
(bacteriile heterotrofe)

 Între alge şi bacterii există o legătură simbiotică:

Metaboliţii externi Bacterii

Alge ai algelor şi bacteriilor însoţitoare
Circuitul SOD (substante organice degradabile)
în bazinul acvatic

Pătrunderi
din afară SOD

Biocenoză

Materie
Detrit
consumată

Depuneri
de fund
 Ionii metalelor tranzitionale în
apele naturale
 Ionii metalelor sunt componenţii obligatorii ai
apelor naturale

 Proprietăţile catalitice ale metalelor ca şi

permeabilitatea pentru microorganismele acvatice
depind de forme de existenţă ale acestora în
ecosistemul acvatic

 Trecerea metalelor din mediul acvatic în forma

metal-complexă are trei urmări:
1. Poate avea loc creşterea concentraţiei totale a ionilor
metalici pe seama trecerii lor în soluţie din depunerile
de fund
2. Permeabilitatea membranară a ionilor complecşi se
poate deosebi esenţial de permeabilitatea ionilor
hidrataţi
3. În urma formării complecşilor, toxicitatea metalelor
se poate schimba radical
 Ionii metalelor tranzitionale în
apele naturale
 Dacă în apă este prezentă faza solidă a metalului, atunci
particulele microcoloidale se află într-un echilibru dinamic cu
formele dizolvate ale metalului:
 
(MXn)s (Mn)aq  nX-
  unde X- - ligandul anionic care formează complecşi insolubili

 Astfel de liganzi pot fi OH-, Cl-, fosfat, carbonat, sulfură ş.a.

 Acest echilibru este caracterizat prin produsul de solubilitate:

Ps  [Mn][X-]n
 
 Ecuaţia bilanţului pentru metalul M în prezenţa fazei solide M s
poate fi redată sub forma:
 
M0  (Mn)aq  (ML)  (MXn)s
unde (ML) - totalitatea formelor complexe ale metalului în mediul
acvatic
 Acva-ionii metalici din apă

Concentraţia unor acva-ioni metalici în apă, la pH 7,6

Forma redox a metalului Concentraţia, g ion/l

Cu2+/Cu+ 10-7/10-8

Fe3+/Fe2+ 10-19/10-2

Mn3+/Mn2+ 10-17/10-1

Co3+/Co2+ 10-25/10-8

Cr3+/Cr2+ 10-11/10-7
 Influenţa pH-ului asupra formelor
de existenţă a Fe
 În mediul acvatic se întâlnesc mai des compuşii Fe(III), fiind mai
stabili termodinamic; Fe(II) se întâlneşte de obicei în apele
subterane
 Mărimea Ps pentru Fe(OH)3 este de 3,8.10-38
 La pH 4, concentraţia formei acva a fierului în echilibru cu
hidroxidul este foarte mică
 În intervalul de pH 4,5 - 5 fierul omogen din soluţie se găseşte,
prioritar, sub forma bis-hidroxocomplexă Fe(OH) 2
 La pH>6 Fe3+ există sub forma tris-hidroxocomplexă:

Fe3+ + OH- Fe(OH)2+

Fe3+ + 2OH- Fe(OH)2+
 
Fe3+ + 3OH- Fe(OH)3

Concentraţia maximă a formei dizolvate de Fe(OH) 3 este de numai

2.10-7 mol/l
 Influenţa pH-ului asupra formelor
de existenţă a Cu
 În apele naturale se întâlnesc mai des compuşii Cu(II)
 Dintre compuşii Cu(I), cei mai răspândiţi sunt Cu 2O, Cu2S, CuCl,
care sunt greu solubili în apă
 În cazul Cu2+, mărimea Ps a hidroxidului este de 2,2,.10-20
 Transformările acido-bazice ale formelor omogene de Cu pot fi
reprezentate prin reacţiile:

 Cu2’ + OH- CuOH  

 Cu2+ + 2OH- Cu(OH)2
 La pH 9, când este favorizată formarea hidroxidului de cupru,
concentraţia maximă atinsă de formele omogene este de 10 -6 M
[Cu(OH)2]
 În condiţiile pH-ului mediu al apelor naturale, concentraţia totală a
cuprului fiind 10-6 mol/l, tot cuprul se va găsi în stare omogenă
 În regiunea 7 < pH < 9 se formează, de obicei,
monohidroxocomplexul
Proprietatea de a forma complecşi
(PFC)
 Una din caracteristicile principale ale apelor naturale, legată de
formele de existenţă ale metalelor, este proprietatea de a forma
complecşi (PFC)

 Aprecierea cantitativă a PFC se face prin cantitatea de ioni metalici

pe care o poate lega apa sub formă de complecşi, exprimată în ioni
gram/l

 PFC depinde de:

 natura metalului
 prezenţa în apă a metalelor concurente care formează complecşi cu
liganzii naturali
 natura şi concentraţia liganzilor prezenţi în apă
 pH-ul mediului acvatic

 Concentraţiile tipice ale liganzilor micromoleculari din apele

naturale sunt următoarele:
 HCO3- (CO32-) - 3.10-3 M;
 CH3COOH- 10-4M;
 NH4(NH3) - 10-5M;
 Si(OH)4 (SiO(OH)-3) - 5.10-4M;
 H2PO4-(HPO42-) - 10-5M;
 H2S(SH-) - 10-5 M
 Fulvoacizii
Liganzii naturali principali sunt fulvoacizii (FA)

Datorită prezenţei în compoziţia FA a grupelor fenolice şi carboxilice, aceste

substanţe formează cu ionii metalelor complecşi chelaţi stabili

În regiunea de pH 5-9 fulvoacizii se găsesc în apă sub formă de asociaţii

alcătuite din câteva unităţi monomere cu masa moleculară de circa 300

Masa moleculară a FA creşte odată cu creşterea pH-ului, ajungând la câteva

mii. Complecşii metalici formaţi cu acizi humici sunt de tip salicilic (a) sau
ftalic (b):

OH OH

O O
O C O C
_ 2+ +
C O + M C O + H (a)

OH O M

O M
OH
_ O C O +
O 2+ + H (b)
O C + M C
C O
 Liganzi de suprafaţă
 În apele naturale mai sunt prezente diferite grupe de liganzi care
se află la suprafaţa particulelor şi a biocenozei – liganzi de
suprafaţă
 Astfel de particule minerale, care conţin grupe hidroxil ca ligand,
sunt:
 
OH OH OH

HO Si OH Al OH Fe OH

OH OH OH

 Grupe funcţionale cu rol de ligand sunt prezente şi la suprafaţa

humusului insolubil, detritului, celulelor microorganismelor: -R-OH,
-R-COOH.
 Echilibrul de formare a complecşilor ionilor metalici cu liganzii de
suprafaţă Ls este descris formal de aceeaşi ecuaţie ca şi cu liganzii
tipici:

Ks
(Mn+)aq + Ls (Mn+Ls)supr.
 Formarea H2O2 în apele naturale

 Procesele care duc la formarea H 2O2 în apele naturale:

1. Pătrunderea H2O2 din atmosferă
2. Formarea radicalului superoxid sub acţiunea luminii solare
HO2 + O-2 O2 + HO-2
3. Reducerea bi-electronică a O2 până la H2O2 în procese redox-
catalitice după o reacţie de tipul:
Cu2+/Cu+
O2 + DH2 D + H2O2
4. Emisia biologică de către alge şi unele bacterii
5. La formarea H2O2 pot contribui şi unii hidroperoxizi care rezultă
din procesele fotochimice şi catalitice la oxidarea substanţelor
organice cu oxigen singlet sau cu radicali liberi:
H2O
ROOH ROH + H2O2

 
Conţinutul de ROOH din apele naturale este de aproape 10 ori
mai mic decât al H2O2
 Concentraţia peroxidului de
hidrogen din mediul acvatic

 Concentraţia peroxidului
de hidrogen din mediul
acvatic suferă schimbări în
cursul zilei, ceea ce
demonstrează
desfăşurarea proceselor
de descompunere a H2O2,
deopotrivă cu a celor de
formare 1,2 - lac riveran;
3,4 - cale navigabilă

linia continuă - proba de apă de suprafaţă,

linia punctată - proba din profunzimea apei
 Viteza de descompunere a H2O2
 Viteza de descompunere a H2O2 Dependenta vitezei initiale de
depinde de mai mulţi factori şi în descompunere a peroxidului de hidrogen de
primul rând de concentraţia H2O2, concentratia H2O2 si compozitia algelor
de prezenţa microalgelor şi de
intensitatea radiaţiei solare

 Viteza reacţiilor biologice de

descompunere a H2O2 este
proporţională cu biomasa algelor:

wd = (αd,1 + αd,2[H2O2])B
iar
αd,1B = wr = αrB,
unde wr - viteza de formare a
echivalenţilor reducători,
consumatori ai H2O2 în reacţiile de
dehidrogenare, proporţională cu
biomasa algelor ; 1 - Chlorella vulgarus;
αd,1, αd,2, αr - constantele efective 2 - Ankistrodesmus fusiformis;
de viteză ale proceselor 3 - Synechocystis spiralis
corespunzătoare
Curba cinetică a prelucrării si degradării
H2O2 in prezenţa algelor
Microcystis aeruginosa

 Dacă apa naturală şi o

cultură de alge sunt
supuse acţiunii radiaţiilor
solare UV şi se adaugă la
această probă diferite
concentraţii de H2O2, după
un timp oarecare,
indiferent de concentraţia
iniţială a H2O2, în apă se
stabileşte aproximativ
aceeaşi concentraţie 1 - cinetica formării H2O2 sub acţiunea
staţionară a H2O2 luminii filtrate (hν=300 nm);
2,3 - cinetica distrugerii H2O2 la lumină
Schimbarea stării redox a mediului
acvatic
Starea redox sezonieră a mediului
acvatic (Volga inferioară) si iesirea
 Cea mai importantă puietului de nisetru în iazurile
urmare a schimbării stării CNV:
redox a mediului acvatic
constă în apariţia, în apă,
a factorilor toxici, până
atunci necunoscuţi

 În calitate de bioindicatori
pot servi infuzorii şi
puietul de peşte în cele
mai timpurii stadii de
dezvoltare
I - oxidantă;
II - cvasi-reducătoare;
III - instabilă
 Intoxicarea mediului acvatic
Intoxicarea mediului acvatic poate fi legată de acţiunea
unuia sau a câtorva factori redox de toxicitate:

1. Acţiunea nemijlocită a reducătorului ca toxic

2. Trecerea cuprului într-o formă biologic inaccesibilă
şi, ca urmare, apariţia sistemelor enzimatice
defecte
3. Lipsa din mediu a H2O2 ca oxidant exogen
4. Micşorarea proprietăţii de autopurificare a mediului
acvatic şi acumularea substanţelor toxice
5. Formarea condiţiilor favorabile pentru apariţia şi
înmulţirea microflorei patogene
Procese de autopurificare
a ecosistemelor acvatice
 Tipuri de poluări ale sistemelor
acvatice
Impurităţile pot fi împărţite în trei grupe:

1. Substanţe conservatoare, care nu se descompun sau se

descompun foarte lent
 ioni metalici, săruri minerale, compuşi hidrofobi de tipul
pesticidelor sau hidrocarburilor din petrol;
 autopurificarea are un caracter aparent

2. Substanţe biogene ce iau parte la circuitul biologic

 formele minerale ale azotului şi fosforului, compuşi organici
uşor asimilabili
 autopuruficarea are loc pe seama proceselor biochimice

3. Substanţe dizolvate în apă şi care nu sunt incluse în

circuitul biologic
 toxine de provenienţa industrială sau agricolă
 autopurufucarea se realizează prin transformarea lor chimică şi
microbiologică
Ansamblul proceselor de
autopurificare
 Procesele importante pentru
autopurificarea mediului acvatic
Deosebit de importante pentru autopurificarea mediului
acvatic sunt:

a) Procesele fizice cu transport de masă:

 diluarea (agitarea)
 transportul SP în bazinele de apă învecinate
 evaporarea
 adsorbţia (pe particule în suspensie şi depuneri de
fund)
 agregarea biologică

b) Transformarea microbiologică

c) Transformarea chimică:
 hidroliza
 fotoliza
 oxidarea
 Procese fizico-chimice la limita de
separare a două faze
Modelul peliculei duble
 Deoarece procesele a suprafeţei gaz-lichid
evaporare-dizolvare Distanta
de Pg Transport
deseori nu sunt în limita de convectiv
echilibru, pentru separare
descrierea cinetică se Difuzie
folosesc diferite modele moleculara
in gaz Psg Aer
fizico-matematice Difuzie C SL Apa
moleculara
in lichid
 Deosebit de mult se Transport
întrebuinţează aşa numitul CL convectiv
model cu peliculă dublă
Amplificare
 În cadrul modelului se
poate calcula fluxul CL - concentraţia substanţei
substanţelor prin în adâncimea apei;
suprafaţa de separare în Pg - presiunea parţială
în masa aerului;
funcţie de diferiţi CSL- concentraţia în apă
parametri la limita de separare;
Psg - presiunea parţială în aer
la limita de separare
 Relaţii între presiunea vaporilor de
substanţă şi procesele de evaporare
 Cu cât presiunea vaporilor de substanţă este mai mare, cu atât
evaporarea este mai rapidă în condiţii analoge
 Mai uşor volatile sunt hidrocarburile alifatice şi aromatice cu masă
moleculară mică

Substanţa Presiune de vapori Solubilitate t1/2

(Pa) (mg/l) (ore)
Benzen 12700 1780 0,065
p-xilol 1170 180 0,71
fenantren 0,2 1,2 4,2.104
antracen 0,001 0,04 5,3.105
piran 0,001 0,14 8,3.105
etilbenzen 935 152 0,81
hexaclorbenzen 0,0015 0,11 5,7.105
DDT 2,2.10-5 0,003 3,1.107
n-decan 175 0,05 4,7
lindan 0,017 17 4,9.103
n-pentan 68400 40 0,012
ciclohexan 10245 55 0,08
 Procesele de sorbţie la limita de
separare
 Studiul cineticii proceselor de sorbţie a arătat existenţa a două
stadii:
K1 K2
PW Ps1 Ps2

 În prima etapă, sorbţia substanţei decurge repede şi reversibil

(sorbţia la suprafaţă)

 Pătrunderea în continuare a substanţei în interiorul particulei

macromoleculare solide de solvent organic este un proces lent şi
poate decurge câteva zile

 Partea de substanţă adsorbită pe suprafaţă variază de obicei în

intervalul 0,35 - 0,6

 Sorbţia multor impurităţi, cu o solubilitate în apă mai mică de 10 -3

M, reprezintă unul din procesele principale de îndepărtare a lor din
faza lichidă

 Pentru pesticidele clororganice, policlorbifenolii, hidrocarburile

poliaromatice , sorbţia este cel mai eficient proces de
autopurificare a mediului
 Autopurificarea microbiologică
 Transformarea microbiologică a SP este socotită una
din principalele căi de autopurificare a mediului apos
natural

 Procesele microbiologice biochimice includ câteva

tipuri de reacţii cu participarea enzimelor oxido-
reducătoare şi hidrolitice (oxidaza, oxigenaza,
dehidrogenaza, hidrolaza ş.a.)

 Temperatura optimă pentru desfăşurarea proceselor

de biodegradare a SP este de 25-30 °C

 De regulă, constanta vitezei de transformare

microbiologică a impurităţii se corelează cu
constanta vitezei de hidroliză a substanţei în mediu
bazic:
lg kB = a + b lg kOH
 Autopurificarea chimică
Hidroliza
 De regulă, se supun hidrolizei esterii, amidele acizilor
carboxilici şi a diferiţilor acizi ce conţin fosfor; în acest caz
apa participă în reacţie ca reactiv:
R1XR2 + H2O  R1XH + R2OH
 
 Drept catalizatori pot funcţiona acizii şi bazele dizolvaţi în
apa naturală

 Ca urmare, constanta vitezei de hidroliză a impurităţilor

poate fi reprezentată sub forma: 
kh = kW + kH[H]

unde kh- constanta bimoleculară a vitezei de hidroliză în

prezenţa catalizatorului H ; kW-constanta vitezei de
hidroliză a substanţei date în apă distilată

Relativ uşor hidrolizează compuşii organici ce conţin fosfor

şi care posedă o activitate insecticidă mare
Autopurificarea chimică
Fotoliza
Spectrul de acţiune a radiaţiei solare
 Transformările fotochimice
ale SP în apele naturale pot
avea loc ca rezultat al
fotolizei directe sau
sensibilizate cu radicali liberi
şi particule activate

 Fotoliza directă are loc dacă

însăşi substanţa care
absoarbe lumina suferă
transformarea chimică

 În cazul fotolizei sensibilizate,

lumina este absorbită de
sensibilizator şi excitaţia este
transmisă de la primul
receptor al energiei solare la
substanţa ce suferă
1 - spectrul radiaţiei solare UV (la
transformarea nivelul mării, vara, la amiază, 40C);
2,3 - planul spectrului de absorbţie a
radiaţiei UV in NO3- 10-3M (2) si in
SOD 4 mg/l (Corg=3.10-4 M) (3)
 Formarea oxigenului singlet în
reacţii fotosensibilizate

 În soluţii oxigenate, drept particule active intermediare de

natură neradicalică, pentru reacţiile fotosensibilizate,
servesc particulele excitate electronic ale sensibilizatorului
şi oxigenul singlet
 Ultimul se formează prin transmiterea excitării de la
molecula sensibilizatorului S:
S + h S  3 S
1 

S + O2  1O2 + S
3 

1/0
O2
1
 O2 (0  2.10-6 s)

 Între concentraţia particulelor excitate triplet 3

S şi
oxigenul singlet există relaţia [3S]  0,67[1O2]
 Autopurificarea chimică
Oxidarea
 Procesele de oxidare a impurităţilor în apele
naturale pot fi de două tipuri:

1. Primul tip cuprinde procesele în care ionii metalici,

aflaţi în formă oxidată, servesc drept reactivi de
oxidare

2. Al doilea tip cuprinde procesele în care se

realizează oxidarea impurităţilor de către radicali
liberi şi alte particule reactive
 Constante efective de viteză a oxidării
 Constanta efectivă de viteză a oxidării catalitice a impurităţilor (k K)
: 
kK =  kM [M]
M

unde [M] - concentraţia efectivă a formei catalitic active a

metalului M în apa naturală

 Constanta efectivă de viteză a reacţiei de transformare a

impurităţilor P sub acţiunea radicalilor:
kr =  kR[R]
R

unde kR - constanta de viteză a reacţiei bimoleculare de

interacţiune a radicalului R cu substanţa P

 Constanta efectivă de viteză a reacţiei de autopurificare a mediului

acvatic, în raport cu substanţa P: 
kP = ki() = kb+ kh + f + kK + kr
i

 unde  - parametrii mediului (indicii b, h, , k, r corespund căilor

de transformare a impurităţilor P: microbiologică, hidrolitică,
fotochimică, catalitică şi radicalică)
 Iniţierea biogenă a proceselor de
autopurificare cu radicali liberi
 Schema globală de iniţiere radicalică biogenă a proceselor
de autopurificare poate fi reprezentată în forma:
Biocenoză
M2+/M+  Si
H2O2 + DH2 OH
P
Surse
abiotice

 În calitate de catalizatori pot participa ionii metalelor cu

valenţă variabilă

 Reducătorii pot rezulta şi ca produşi intermediari de

transformare a substanţelor ce nu posedă proprietăţi
reducătoare