Determinarea indicatorilor chimici de poluare a apelor.

Consumul chimic de oxigen şi oxidabilitatea permanganatometrică

a apelor naturale
NOŢIUNILE TEORETICE

Substanţele organice din apele naturale sunt extrem de variate

după compoziţia lor chimică şi stabilitate faţă de oxidanţi. Asupra conţinutului
în substanţe organice a apelor de suprafaţă influenţează mai mulţi factori:
procesele biochimice de generare şi ternsformare a substanţelor organice în
bazinele acvatice, precipitaţiile atmosferice, scurgerile de pe teritoriul oraşelor
şi satelor, a complexelor animaliere, antrenarea substanţelor organice din sol,
din zăcămintele de turbă ş.a.

Oxidabilitatea apelor naturale – reprezintă cantitatea de oxigen sau de

alt oxidant, consumată la oxidarea chimică a substanţelor organice dintr-o
anumită cantitate de apă (mg O/l). În calitate de oxidant se folosesc sau
KMnO4 (oxidabilitate cu permanganat) sau K 2Cr2O7 (oxidabilitate cu
bicromat).
Cu ajutorul oxidabilităţii cu permanganat se depistează cantitatea de
substanţe organice care nu degradează pe cale biologică, dar uşor se oxidează
pe cale chimică. Cu ajutorul acestei oxidabilităţi se determină, în ăprimul rînd,
cantitatea de substanţe humice în apele naturale. S-a constatat că substanţele
humice colorate şi substanţele minerale se oxidează uşor sub acţiunea
permanganatului de potasiu, dar sunt greu oxidate de către bacterii. Ele sunt
numite substanţe greu oxidabile biochimic. În acelaşi timp, substanţele
chimice greu transformabile, ce apar în procesul de activitate vitală a
organismelor acvatice şi cele aduse în sistemele acvatice odată cu apele de
scurgere comunale (substanţe proteice, aminoacizi, zahăr, alcool, detergenţi,
etc.), sunt rezistente la oxidarea cu permanganat de potasiu, dar sunt uşor
oxidate de către bacterii. Acestea sunt numite substanţe biochimic nestabile
sau labile.
Cu ajutorul oxidabilităţii cu bicromat se depistează cantitatea de
substanţe organice care nu degradează pe cale biologică şi foarte greu se
oxidează pe cale chimică. Cu ajutorul acestei oxidabilităţi se determinăcca
95% de substanţe organice prezente în apele naturale. Această oxidabilitate
altfel se mai numeşte şi Consumul Chimic de Oxigen (CCO).
Cu ajutorul CCO indirect se determină prezenţa substanţelor organice
greu degradabile, care sînt periculoase şi toxice pentru ecosisteme acvatice – a

1
detergenţilor (în cea mai mare parte), fenolilor, altor substanţe tensio-active, a
pesticidelor, etc.
Spre deosebire de CCO, oxidabilitatea cu permanganat indică în mare
parte numai conţinutul de substanţe humice colorate. Se consideră că
conţinutul acestor substanţe constituie cca 40% din cantitatea totală de
substanţe oxidabile. Raportul procentual dintre oxidabilitatea cu permanganat
şi cea cu bicromat dă indicaţii asupra naturii substanţelor organice din apă. În
cazul compuşilor humici coloraţi acest raport este mai mare de 40%, iar dacă
substanţele organice constau prioritar din compuşi nou formaţi, acest raport, de
regulă, este mai mic de 40%.
Pentru apele de suprafaţă valorile CCO Mn diferă funcţie de gradul de
poluare ale acestora şi sunt prezentate în tabelul ce urmează.
Tabelul
Valorile CCO în apele de suprafaţă

Clasa de calitate Valoarea CCO, mg

O/l
I (foarte bună) Pai puțin de 5,0
II (bună) 5,1-7,0
III (poluată 7,1-15
moderat)
IV (poluată) 15,1-20,0
V (foarte poluată) Mai mult de 20,0

În dependenţă de tipul rezervorului, valorile CCO Mn se reglementează

în felul următor:
- apele ce se utilizează pentru potabilizare – CCO Mn nu trebuie să depăşească
15 mg O/l;
- apele folosite pentru recreaţie – CCOMn nu trebuie să depăşească 15 mg O/l.

Oxidabilitatea permanganometrică a apelor naturale

Valoarea oxidabilităţii apelor de suprafaţă variază în limite largi
(zecimi de mg/l) în dependenţă de productivitatea biologică a rezervoarelor de
apă, gradul de poluare a acestora cu substanţe organice şi compuşi ai
elementelor biogene. Oxidabilitatea este influenţată şi de substanţele alohtone
provenite din zăcămintele de turbă etc.
Valoarea oxidabilităţii cu permanganat a apelor de suprafaţă nepoluate
permite o zonare fizico-geografică destul de clară, reprezentată în tabelul ce
urmează.
2
 Tabelul
Zonarea fizico-geografică a apelor după indicele de oxidabilitate cu
permanganat de potasiu

Indicele de KMnO4 în Oxidabilitatea Zona fizico-geografică

mgO /dm3
0-2 mică Regiuni muntoase
3 - 10 medie Păduri, stepă,pustiu
11 - 20 mare Zonele de nord şi de sud

Oxidabilitatea apelor de suprafaţă oscilează în funcţie de anotimp.

Caracterul acestor oscilaţii depinde pe de o parte de regimul hidrologic şi
conţinutul de substanţe organice alohtone dependente de acest regim, iar pe de
altă parte de regimul hidrologic, adică de procesele de generare, transformare
şi mineralizare a substanţelor organice, care sunt şi ele în funcţie de anotimp.
Perioadele de creştere sau scădere sezonică a oxidabilităţii în rezervoarele
naturale din diferite zone fizico-geografice, în mod natural, nu coincid. Ele se
pot deosebi şi pentru rezervoarele vecine.
În aple poluate sub acţiunea unor factori determinaţi de activitatea
umană, oxidabilitatea se schimbă în funcţie de regimul de deversare a apelor
reziduale.
Oxidabilitatea apelor este un criteriu al calităţii lor. După cum a fost
menţionat mai sus, oxidabilitatea cu permanganat caracterizează conţinutul de
substanţe humice, care fiind antrenate de apa din sol ajung în apele de
suprafaţă. Apele de suprafaţă, la rîndul lor, filtrîndu-se prin sol, antrenează
substanţele humice şi produşii degradării organismelor vegetale. Astfel
oxidabilitatea cu permanganat reflectă condiţiile de formare a compoziţiei
chimice a apelor naturale şi în mod indirect caracterizează procesele de
eroziune pe teritoriul unui bazin acvatic concret. Oxidabilitatea cu
permanganat este un indice hidrochimic al compoziţiei apelor.