Sibiu

Proiect realizat de Bădeliță Isabela Daiana

 Cuprins
• Așezare geografică
• Scurt istoric
• Aspecte geografice
• Aspecte demografice/confesionale
• Obiective turistice
     Piața Mare
     Turnul sfatului
     Podul  minciunilor
     Catedrala evanghelică
     Muzeul Brukenthal
 Sibiu este municipiul
 de reședință al 
județului cu același n
ume
, Transilvania, 
România, format din
localitățile component
e Păltiniș și
Sibiu (reședința).
 Scurt istoric
Prima menţiune documentară referitoare la ţinuturile sibiene datează din 20 decembrie 1191, când Papa Celestin al III-lea confirma existen ţa
prepoziturii libere a germanilor din Transilvania, prepozitură care şi-a avut sediul la Sibiu.

Menţionat sub numele de Hermannsdorf în anul 1321, în a doua jumătate a secolului XIV Sibiul ob ţine calitatea de civitas, într-un document
din 1366 fiind pomenit numele localităţii prima dată sub forma Hermannstadt.
Spre sfârşitul secolului al XV-lea se formează instituţia numită Universitatea Săsească, aflată în fruntea ierarhiei administrative a tuturor
saşilor, condusă de un jude regal, mai târziu comite al saşilor.
Perioada medievală se caracterizează în Sibiu printr-o dezvoltare economică continuă, marcată de activitatea breslelor.  Sfârşitul secolului
al XVI-lea şi începutul celui următor au fost marcate de conflictele militare care vor influen ţa şi evoluţia vieţii economice şi sociale din
Sibiu. Ne referim aici, mai întâi, la evenimentele legate de campaniile lui Mihai Viteazul, la bătălia de la Şelimbăr (1599) şi la asediul la
care este supus Sibiul între 1601-1603 de către trupele lui Sigismund Báthory. Peste mai pu ţin de un deceniu (1610) Sibiul este ocupat de
armata principelui Gabriel Báthory.
Odată cu înfrângerea turcilor de către austrieci la sfârşitul secolului al XVII-lea, Transilvania devine mare principat în cadrul Imperiului
Habsburgic cu capitala la Sibiu.Sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui următor au fost marcate de conflictele militare care vor
influenţa şi evoluţia vieţii economice şi sociale din Sibiu. Ne referim aici, mai întâi, la evenimentele legate de campaniile lui Mihai
Viteazul, la bătălia de la Şelimbăr (1599) şi la asediul la care este supus Sibiul între 1601-1603 de către trupele lui Sigismund Báthory.
Peste mai puţin de un deceniu (1610) Sibiul este ocupat de armata principelui Gabriel Báthory.
Odată cu înfrângerea turcilor de către austrieci la sfârşitul secolului al XVII-lea, Transilvania devine mare principat în cadrul Imperiului
Habsburgic cu capitala la Sibiu.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primul sfert al secolului XX sunt caracterizate de o dezvoltare economică şi socială fără precedent
în Sibiu.
Dezvoltarea urbanistică, economică şi socială de care se bucura Sibiul la începutul sec. XX, este frânată de izbucnirea primului război
mondial.
Sibiul a avut un rol important şi în pregătirea Unirii din 1918, iar imediat după proclamarea unirii Transilvaniei cu România, la 1 decembrie
1918, Sibiul devine din nou capitala provinciei până la sfârşitul anului 1919, aici avându-şi sediul atât Consiliul Dirigent (Guvernul
Transilvaniei), cât şi Marele Sfat (Parlamentul Transilvaniei).
Aspecte geografice Orașul se află în apropierea Munților Făgăraș (cca. 20 km), a Munților
Cindrel (cca. 12 km) și a Munților Lotrului (cca. 15 km), care mărginesc
depresiunea în partea de sud-vest. Orașul Sibiu se întinde actualmente
pe o suprafață de 12164 ha. În nord și est, teritoriul municipiului
Sibiu este delimitat de Podișul Târnavelor, care coboară până deasupra
Văii Cibinului, prin Dealul Gușteriței.

Ca repere cartografice localitatea se situează la 45°47' latitudine

nordică (în linie cu Lyon) și 24°05' longitudine estică (aproximativ în
linie cu Atena). Altitudinea față de nivelul mării variază între 415 m
în Orașul de Jos și 431 m în Orașul de Sus.Ca o consecință a
corelațiilor dintre componentele climatice și caracteristicile
geomorfologice ale spațiului geografic sibian, în zonele depresionare de
la contactul cu muntele se manifestă inversiuni de temperatură, în
special în perioadele reci și calme ale anului. Se ajunge uneori ca
temperatura din depresiuni să fie egală cu cea de pe vârfurile montane,
iar porțiunea mediană a versantului rămâne mai caldă.Vara predomină
vânturile oceanice umede din vestul Europei, care determină ploile
bogate din acest anotimp. Mai rare sunt revărsările de aer polar
oceanic, care provoacă o răcorire temporară a timpului, ploi reci, iar
în munți chiar lapoviță și ninsoare. Uneori mai bate vara și Austrul
dinspre sud-vest. Un alt vânt predominant bate dinspre nord-est, însă el
este înlocuit cu o mișcare a aerului, canalizată pe culoarul Visei
dinspre depresiunea Sibiului.
Clima, relieful și structura solului sibian creează condiții prielnice pentru o floră și o faună bogată.
Prin poziția sa, localitatea se află în zona pădurilor de stejar și gorun care urcă de la porțile
orașului și până pe dealurile și versanții munților din apropiere.​
 Aspecte 
Aspecte demografice Confesionale

Sub aspect confesional populația

Cu cei 147.245 de locuitori permanenți (2011) și
Sibiului este alcătuită din:
30.000 de locuitori temporari, în special studenți, •ortodocși (91,0%)
Sibiul este cel mai mare oraș din județ. Comunitatea
locală este alcătuită din grupuri etnice diverse.
•romano-catolici (2%)
Marea majoritate a populației este reprezentată de •luterani (1%)
români (94%) care conviețuiesc cu germanii,
descendenți ai coloniștilor care au emigrat în
•reformați (1%)
secolul al XII-lea din zona Luxemburg, Lorena, •greco-catolici (1,5%)
Alsacia. Lor li se alătură maghiari, rromi și o
foarte puțin numeroasă comunitate evreiască, cu •unitarieni (0,5%)
toții contribuind prin influențe culturale specifice •mozaici (0,1%)
la viața orașului. Aceeași diversitate
caracterizează și viața religioasă. Alături de La recensământul din 2002, alte
ortodocși, la Sibiu își practică liber credința
reformați, romano-catolici, greco-catolici și
religii, printre care și atei, sunt
evanghelici-luterani. Structura socială a orașului prezente, dar cu procente mult
este bazată pe o experiența de viața istorică și
multiculturală, diversitatea locuitorilor săi,
mai mici.
aparținând diferitelor grupuri etnice, generații și
stiluri de viață, dând orașului o aură specială.
 Piața Mare din
Piața Mare
Sibiu este piața centrală a Sibiului, existentă
 din anul 1366, odata cu finalizarea celei de-
a treia centuri de fortificații a orașului. Mai
or
Circulus vulgariter Kornmargt („Inelul Mare, în
 popor târgul cerealelor”) este atestat ca atar
e într-un document din anul 1408,
document în care este amintit Mathias
Baldi. Acesta a cumpărat și reparat în locul re
spectiv o casă de piatră de la Pipo de Timiș.​

În alt document, din anul 1411, este atestată

vânzarea unei case de piatră de către Mathias
Tromenauer lui Nicolaus Jenkowicz pentru suma de 1000
de guldeni, în același loc.

Este cea mai mare piață publică din orașul vechi și a

fost martora activităților economice ale negustorilor
din Sibiu. În ea se organizau adunări cetățenești,
târguri și chiar și execuții. În această piață a
fost decapitat în 1703 Johann Sachs von Harteneck,
comite al sașilor în perioada 1691-1703.
 Turnul sfatului
Turnul Sfatului din Sibiu  este un turn aflat în
municipiul Sibiu, pe sub care este un gang de trecere între 
Piața Mare și Piața Mică. El a fost construit în secolul al
XIII-lea, la parterul său aflându-se poarta de intrare în cea
de-a doua centură de fortificații a orașului. În decursul
timpului, a suferit mai multe refaceri, care i-au alterat
forma inițială. Turnul Sfatului se află în Piața Mică nr. 1.

Incinta a II-a a ansamblului fortificațiilor orașului

medieval Sibiu, din care fac parte Turnul Sfatului, Turnul
Scării Aurarilor și fragmente de curtine edificate în
perioada 1224-1241, a fost inclusă pe Lista monumentelor
istorice din județul Sibiu din anul 2004.Turnul a fost
construit în secolul al XIII-lea, fiind folosit inițial ca
poartă de intrare în cea de-a doua centură de fortificații a
orașului. În imediata sa apropiere se află clădirea ce
adăpostea Primăria Sibiului (aflată în Piața Mică nr. 31),
atestată documentar pentru prima dată în 1324.[3]

Cea de-a II-a incintă fortificată a orașului datează din

perioada 1224-1241. În urma cercetărilor arheologice, s-a
descoperit o monedă din perioada de domnie a regelui 
Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) în șanțul de apărare
al acestei incinte.
 Podul  minciunilor
Podul Minciunilor sau Podul Culcat este cel mai vechi pod de fontă încă
funcțional de pe teritoriul României.

Acesta a fost inaugurat în decembrie 1860 și face legătura între Piața

Mică și Piața Huet din Sibiu. Podul Minciunilor, de fapt o pasarelă
pietonală, trece pe deasupra străzii Ocna, care unește Orașul de Sus cu
Orașul de Jos.

Denumirea oficiala era ,,Podul culcat,, dar datorita faptului ca

termenul ,,culcat,, era omonim cu ,,minciuna,, s-a creeat confuzia.

Legende
De asemenea, Podul Minciunilor era un loc preferat de promenadă pentru
îndrăgostiți, care-și făceau jurăminte de iubire veșnică, uitând,
adeseori, promisiunile făcute. Tot aici se spune că fetele tinere jurau
că sunt fecioare, însă după noaptea nunții unele dintre ele se dovedeau
a fi mincinoase, drept pentru care erau aduse pe acest pod și aruncate
peste balustradă.
O altă legendă se leagă de existența a unui număr mare de cadeți care
studiau la Academia Militară din cetatea Sibiului, care erau admirați
de doamnele din înalta societate și nu numai. Aceștia își dădeau
întâlnire cu tinerele domnișoare, cărora le făceau jurăminte de
dragoste, fără a se ține, însă, de cuvânt.
 În secolul XIII pe locul acestei biserici se afla o bazilică
romanică, dar pe măsură ce comunitatea se dezvolta şi mica
fortăreaţă a devenit un adevărat burg, locuitorii săi au hotărât
construcţia unei biserici mult mai mari cu un turn înalt „până la
ceruri”.

Lucrările la noua catedrală au început în anul 1380, dar pentru că

cetatea era mereu ameninţată de atacuri, populaţia a abandonat un
timp construcţia trecând la fortificarea zidurilor de apărare. În
1520 s-a încheiat construcţia bisericii cu înălţarea turnului.

Biserica este un amplu monument gotic care domină prin masivitate.

Altarul principal, altarele secundare, picturile, blazoanele,
cristelniţa din bronz, orga şi detaliile arhitecturale ne
îndreptăţesc să spunem că este una din cele mai frumoase biserici
din Transilvania la a cărei construcţie au participat cei mai
iscusiţi meşteri ai vremii.

În partea opusă altarului principal, se află o încăpere specială ce

poartă numele de ferulă în zidurile căreia se află încastrate 67 de
lespezi funerare aparţinând marilor personalităţi sibiene îngropate
aici până în secolul XIX.

Catedrala evanghelica
 Muzeul Brukenthal poartă numele baronului Samuel von Brukenthal. El a
fost singurul exponent al comunităţii săseşti transilvănene care a
avut importante funBrukenthal a fost cancelar aulic al Transilvaniei,
apoi, timp de 10 ani a fost guvernator al Marelui Principat al
Transilvaniei.
Muzeul
Perioada petrecută la Viena cât timp a fost cancelar coincide cu
perioada constituirii colecţiei sale de pictură, menţionată în 1773  Brukenthal
în Almanach von Wien drept una dintre cele mai valoroase colecţii
particulare ce putea fi admirată în mediul cultural vienez al vremii.
Când a devenit guvernator al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal
construieşte la Sibiu un palat în stilul Barocului Târziu, după
modelul palatelor vieneze. Pasionat de artă și științe, Brukenthal a
colecționat picturi, rarități numismatice, cărţi şi minerale.
Brukenthal şi-a adus la Sibiu colecţiile începute la Viena şi a
continuat să adune obiecte de artă, până la moartea sa.

Dorinţa baronului Samuel von Brukenthal de a-şi transforma

palatul în muzeu s-a împlinit la câţiva ani după moartea sa,
în 1817, când palatul şi-a deschis pentru prima
dată porţile pentru publicul larg. Avea, inițial, 1.090
picturi din colecția particulară a baronului.​

Clădirea Palatul Brukenthal, situat în Piața Mare din Sibiu, este unul dintre cele mai
însemnate monumente în stil baroc din România. Fațada clădirii palatului păstrează,
încă, blazonul familiei Brukenthal.​
​
Muzeul merită vizitat atât pentru colecţiile sale, cât şi pentru
arhitectura şi decoraţiunile interioare din vremea baronului, precum: candelabre din sticlă
de Murano, tapet din pânză pictată, mătase roșie sau hârtie chinezească,
parchetul, stucaturile de pe tavane, sau sobele din faianță cu elemente decorative în
stil Baroc, Neoclasic și Rococo, aduse de baron, direct de la Viena.​
​
cţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăteasa Maria Theresa.​
​