AGRICULTURA

INDUSTRIA
SERVICIILE
PROIECT GEOGRAFIE
PROFESOR COORDONATOR:DOMNUL GAGIU VASILE
ELEV:RADU DENIS ANDREI 
CLASA A VI-A A 
 Ce este agricultura?
+ Agricultura este știința, arta sau practica care se ocupă cu procesul producerii de hrană vegetală și animală, fibre, respectiv diverse
materiale utile prin cultivarea sistematică a anumitor plante și creșterea animalelor. Termenul de agricultură provine din cuvintele
din latină agri desemnând câmp și cultura însemnând cultivare, în sensul de prelucrare mecanică și chimică a solului pentru a fi apt
pentru cultivarea plantelor. În termenul generic de agricultură se regăsesc științe și ocupații distincte, așa cum sunt:
+ Acvacultura, care se ocupă cu creșterea plantelor și a animalelor care trăiesc în apă, în special în mări și oceane;
+ Agrofitotehnia, care se ocupă de cultura plantelor de câmp, a plantelor furajere și a plantelor tehnice;
+ Apicultura, domeniu care se ocupă cu creșterea albinelor pentru obținerea de miere și ceară, având și importantul rol de polenizare
a plantelor aflate în zona de creștere a albinelor;
+ Avicultura, domeniu al agriculturii care se ocupă cu creșterea păsărilor;
+ Horticultura, care se ocupă cu selecționarea și creșterea legumelor, pomilor fructiferi, viei, arbuștilor fructiferi și decorativi,
florilor, plantelor ornamentale, plantelor tropicale și a plantelor de seră;
+ Moluscocultura, care se ocupă de creșterea moluștelor, atât terestre, așa cum sunt melcii comestibili, dar și a moluștelor acvatice,
așa cum ar fi scoicile;
+ Piscicultura, care se ocupă de creșterea peștilor în diferite condiții, dar și în sistem industrial;
+ Sericicultura, care se ocupă de creșterea viermilor de mătase;
+ Silvicultura, care se ocupă cu studiul, creșterea, exploatarea și protejarea arborilor ce formează pădurile, controlul și protecția
faunei și florei din păduri;
+ Zootehnia, domeniu care se ocupă de creșterea animalelor domestice, mai exact a mamiferelor de uscat domesticite, în scopul
obținerii de lapte, carne, lână și piei sau blănuri.
 Cultura Plantelor

+ Cultura Plantelor 

+ Metodele agrotehnice de protecţie a culturilor sunt cele mai vechi metode de combatere a buruienilor, fiind foarte importante în agricultura ecologică. Cele mai
importante metode din această categorie sunt: rotaţia culturilor, lucrările solului, fertilizarea, amendarea şi semănatul corespunzător, distrugerea buruienilor prin grăpat,
plivit şi prăşit, cositul buruienilor, inundarea, mulcirea şi altele. Majoritatea acestor metode sunt elemente componente ale tehnologiei agricole, dar care aplicate judicios,
cu anumite particularităţi, care vor fi precizate în continuare, pot combate eficient unele specii de buruieni fără nici-o cheltuială suplimentară.

+ Metodele agrotehnice prezintă atât avantaje cât şi unele dezavantaje pentru agroecosisteme, de aceea alegerea metodei, condiţiile şi momentul de execuţie influenţează
consecinţele aplicării acestor metode.

+ Dintre avantaje cele mai importante sunt: combat toate speciile de buruieni monocotiledonate şi dicotiledonate, anuale, bienale sau perene, concomitent cu lucrările de
bază, cu pregătirea patului germinativ, trasarea de brazde pentru irigat, rotaţia culturilor, contribuie la combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură etc. fără să
fie nevoie de cheltuieli suplimentare; nu sunt poluante, deoarece nu lasă reziduuri în sol, apă, plantă.

+ Metodele agrotehnice au şi câteva dezavantaje: executate în exces favorizează mineralizarea humusului, degradarea structurii şi tasarea solului; unele sunt foarte
costisitoare, necesită multă forţă de muncă manuală, de exemplu prăşitul manual şi plivitul; nu întotdeauna se pot executa la momentul optim, din lipsă de braţe de
muncă sau în perioadele ploioase; sunt lucrări energofage (exemplu: aratul), nu se poate interveni la momentul potrivit în cazul precipitaţiilor de lungă durată etc.

+ 1. Alegerea soiurilor. Sunt indicate soiurile rezistente la boli şi dăunători, mai rustice, chiar dacă producţia este uneori mai scăzută.
 Cultura Plantelor
2. Rotaţia culturilor. Este o metodă de bază în
lupta împotriva buruienilor, bolilor şi
dăunătorilor ca urmare a eficienţei combaterii
şi a costurilor neînsemnate. Rotaţia culturilor
judicios alcătuită, împiedică proliferarea unor
grupe de buruieni specifice pentru anumite
culturi.
Monocultura şi cultura repetată, mai ales în
Unele plante de cultură, sfecla, inul, mazărea,
cazul culturilor semănate în rânduri dese,
sorgul, porumbul, cerealele păioase de
favorizează înmulţirea buruienilor. De
primăvară etc. sunt sensibile la îmburuienare,
exemplu, în cerealele păioase se înmulţesc
mai ales în primele săptămâni după răsărire.
muşeţelul nemirositor (Matricaria inodora),
Altele sunt mai competitive, înăbuşă buruienile,
romaniţa (Anthemis austriaca), odosul (Avena
de exemplu rapiţa, secara, iarba de Sudan,
fatua), iarba vântului (Apera spica-venti),
cânepa, lucerna şi trifoiul din anul II etc. Ca
albăstriţa (Centaurea cyanus), pălămida
urmare, capacitatea de a concura cu buruienile
(Cirsium arvense), măzărichea (Vicia sp.),
este diferită, periodicitatea de aplicare a
macul roşu de câmp (Papaver rhöeas),
metodelor de combatere şi eficienţa (spectrul)
punguliţa (Thlaspi arvense), cocoşeii de câmp
acestora este diferită favorizând sau dimpotrivă
(Adonis aestivalis), muştarul sălbatic (Sinapis
reuşind să combată bine anumite grupe de
arvensis) etc., iar în culturile prăşitoare – zârna
buruieni. Prin rotaţia culturilor se potenţează
(Solanum nigrum), mohorul (Setaria sp.), iarba
efectul de combatere al metodelor integrate,
bărboasă (Echinochloa crus-galli), cornacii
printr-o rezultantă comună şi eficientă. Rotaţia
(Xanthium italicum), pirul gros (Cynodon
îşi exprimă efectul asupra reducerii
dactylon), costreiul (Sorghum halepense),
îmburuienării terenurilor, atât direct, cât şi
teişorul (Abutilon theophrasti), meişorul
indirect prin corelarea cu lucrările solului,
(Digitaria sanguinalis), volbura (Convolvulus
fertilizarea, amendarea, semănatul şi lucrările
arvensis), mărul lupului (Aristolochia
de îngrijire specifice fiecărei culturi.
clematitis), susaiul (Sonchus arvensis) etc.
 Cultura Plantelor
+ 3. Lucrările solului. Se execută cu plugul, plugul paraplow, cizelul, grapa, cultivatorul, combinatorul, freza etc., contribuind la distrugerea buruienilor în vegetaţie sau în curs de răsărire, prin lucrări de bază, lucrări de pregătire a patului germinativ
şi lucrări de întreţinere.

+ Prin arătură sunt tăiate, încorporate în sol şi distruse aproape toate buruienile anuale şi bienale în vegetaţie şi numai temporar cele perene (pirul, pălămida, volbura, susaiul, trestia, rugul, mărul lupului etc.) care regenerează după un timp din organele
vegetative (rizomi, bulbi etc.). O bună parte din masa organelor subterane este adusă la suprafaţa solului şi distrusă prin uscare, vara, sau prin îngheţ, în timpul iernii. Întreţinerea arăturilor prin lucrări superficiale (exemplu: grăparea) determină
distrugerea buruienilor abia răsărite. Rezultatele bune se obţin când solul este mai uscat, altfel rădăcinile se restabilesc în solul umed şi buruienile încep să vegeteze din nou. Arătura are efect bun în combaterea buruienilor numai atunci când este
executată în momentul optim, imediat după recoltarea culturii premergătoare (vara sau toamna timpuriu). Dacă se întârzie efectuarea arăturilor efectul de combatere al buruienilor este mult diminuat, deoarece buruienile ajung la maturitate şi
diseminează. Dacă arătura se efectuează an de an la aceeaşi adâncime seminţele de buruieni îngropate vor fi aduse iarăşi la suprafaţă, fapt ce impune şi din acest punct de vedere, alternarea adâncimii de lucrare a solului. Arăturile foarte adânci şi
îndeosebi cele de desfundare (efectuate periodic) combat radical toate buruienile.

Respectarea cerinţelor agrotehnice la executarea lucrărilor solului contribuie la păstrarea apei în sol, asigurând mobilitatea şi accesibilitatea elementelor nutritive. Răsărirea uniformă şi rapidă a culturii scurtează perioada în care agenţii patogeni pot ataca
plantele în faza germinaţiei, totodată influenţând într-o măsură mare formarea florei sănătoase.

+ Prin efectuarea la timp a dezmiriştirii şi prin distrugerea samulastrei pot fi prevenite daunele gândacului ghebos sau bolile paiului la cereale. Prelucrarea solului contribuie în mod direct la distrugerea dăunătorilor, prin strivirea ouălor, pupelor
(gândaci, coropişniţă, gărgărie, cărăbuşi etc.).

+ Lucrările de afânare fără întoarcerea brazdei, efectuate cu paraplow sau cizel, realizează o combatere mai redusă a buruienilor, în comparaţie cu arătura cu plugul cu corman, fapt ce impune controlul îmburuienării prin accentuarea altor metode.

+ Lucrările de pregătire a patului germinativ reprezintă prin epoca de execuţie şi realizarea indicilor de calitate, metoda agrotehnică cea mai eficientă pentru combaterea buruienilor (îndeosebi pentru culturile de primăvară). Din acest punct de vedere
este obligatorie executarea ultimei lucrări de pregătire a patului germinativ, în ziua sau preziua semănatului, pentru a combate întreg spectrul de buruieni cu germinaţie şi răsărire identică cu biologia plantei semănate.

+ Pentru o mai bună combatere a buruienilor prin intermediul lucărilor solului se recmandă metoda provocaţiei şi metoda epuizării.

+ Metoda provocării (semănatul fals) constă în mărunţirea stratului superficial de sol, prin grăpare, pentru a stimula germinarea seminţelor de buruieni. Când câmpul s-a înverzit (după 2–3 săptămâni), solul se lucrează din nou superficial pentru a
distruge buruienile răsărite, fiind totodată şi o lucrare de provocaţie. Operaţia se repetă de 2–3 ori, la adâncimi diferite, iar reuşita ei depinde şi de umiditatea solului, deoarece după ploi, seminţele de buruieni germinează în măsură mai mare. Această
metodă este indicată în livezi pentru a întreţine intervalele dintre rândurile de pomi prin metoda ogorului negru şi în cazul semănăturilor de primăvară din epoca a III-a (sorg, bumbac, arahide, pepeni, iarbă de Sudan etc.).

+ Metoda epuizării se foloseşte pentru combaterea buruienilor perene cu înmulţire prin muguri de pe rizomi sau de pe rădăcini: pir târâtor (Agropyron repens), pir gros (Cynodon dactylon), costrei (Sorghum halepense), trestie (Phragmites communis),
papură (Typha latifolia), pipirig (Juncus inflexux), urda vacii (Cardaria draba), pălămida (Cirsium arvense), volbura (Convolvulus arvensis), alior (Euphorbia cyparissias), susai (Sonchus arvensis), mărul lupului (Aristolochia clematitis), sângele
voinicului (Lathyrus tuberosus), linariţa (Linaria vulgaris), boz (Sambucus ebulus), coada calului (Equisetum arvense), măcriş (Rumex acetosella) etc.

+ Principiul metodei constă în lucrarea superficială (8–10 cm) şi repetată a solului (la interval de 10–14 zile), pentru a tăia lăstarii nou formaţi, până când apariţia acestora consumă toate substanţele de rezervă, epuizează rizomii şi rădăcinile,
provocândule moartea.

+ Metoda epuizării se poate aplica numai în cazul culturilor prăşitoare şi în cazul solului întreţinut ca ogor negru.

+ • variantă mai practică a metodei epuizării constă în fragmentarea organelor vegetative de înmulţire a buruienilor (în primul rând rizomii) prin lucrări superficiale, iar la înverzirea câmpului se execută o arătură adâncă pentru îngroparea lor. Acest
lucru nu este valabil pentru toate speciile, deoarece la Cirsium arvense fragmentele de 1,5 cm lăstăresc în totalitate iar rizomii se găsesc în mod normal până la adâncimea de 3–6 m. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul pirului gros, costreiului etc.,
care au organe vegetative în profunzime.

+ Această metodă este posibilă după recoltarea borceagului, mazării, rapiţei, cartofilor timpurii, cerealelor păioase, inului etc., pentru ca terenul să fie necultivat o perioadă mai mare de timp. Practic, se execută mai întâi o arătură superficială sau
normală pentru a aduce rizomii la suprafaţa solului, apoi două discuiri pe direcţii perpendiculare, când rizomii sunt fragmentaţi. În sfârşit, când câmpul a înverzit, lăstarii formaţi  sunt încorporaţi printr-o arătură adâncă. Această ultimă lucrare nu
trebuie întârziată pentru că prin fotosinteză se acumulează noi substanţe de rezervă în rizomi.

+ Inconvenientul metodei de epuizare este costul ridicat datorită numeroaselor treceri cu agregatele de lucru şi eventuale influenţe negative asupra degradării structurii şi compactării solului.
Cultura Plantelor
+ 4. Fertilizarea organică determină creşterea viguroasă a plantelor de cultură care stânjenesc buruienile ce răsar
mai târziu. Dar pentru aceasta este necesară distrugerea timpurie a buruienilor care sunt şi ele stimulate de aplicarea
îngrăşămintelor. Gunoiul de grajd trebuie să fie bine fermentat şi să se aplice, cu prioritate, la plantele prăşitoare
care-l valorifică foarte eficient. Aprovizionarea cu elemente nutritive se realizează prin toate cele trei componente
naturale: gunoi, îngrăşământ verde şi compost. Aceasta este forma de nutriţie cea mai armonioasă privind raportul
de macro- şi microlemente. Dintre prăşitoare porumbul valorifică cel mai bine fertilizarea organică. Aceasta trebuie
evitată la floarea soarelui care nu suportă aprovizionarea bogată cu azot şi ca urmare este foarte sensibilă
la Sclerotinia sclerotiorum. Din cercetările efectuate se constată că la un raport NPK 1:2:2 existent în sol, atacul de
Sclerotinia este de 10–15% şi poate ajunge la 60–90% la un raport NPK de 2:1:1.
+ Prin fertilizarea organică activă şi în special „hrănirea prin sol” a plantelor, folosind elementele nutritive în forma
lor insolubilă în apă, se asigură dezvoltarea unei biocenoze active cu un „potenţial antipatogen” ridicat, la care
antagonismul microbiologic devine un factor important de protecţie. Folosirea îngrăşămintelor verzii poate
contribui chiar direct la combaterea dăunătorilor. Astfel, după lupinul încorporat ca îngrăşământ verde, rizoctonioza
cartofului este limitată de speciile de Trichotecium, dezvoltate pe plantele de lupin descompuse în sol.
Cultura + . Folosirea amendamentelor determină dispariţia
Plantelor buruienilor acidofile (Equisetum arvense, Spergula
arvensis, Polygonum convulvulus, Raphanus
raphanistrum, Ranunculus arvensis, Rumex
acetosella etc.) de pe solurile cu reacţie acidă sau a
buruienilor specifice solurilor halomorfe
(Salicornia herbaceea, Salsola soda, Salsola
kali, Artemisia sp., Statice gmelini etc.). Prin
schimbarea reacţiei solului speciile respective nu
se mai pot dezvolta şi mor. Necombătute, aceste
buruieni s-ar înmulţi foarte mult şi din cauza lipsei
de concurenţă din partea plantelor de cultură care
nu suportă aciditatea sau alcalinitatea.
 Cultura Plantelor
+ . Semănatul raţional presupune asigurarea unei desimi optime, efectuarea acestei lucrări la timpul potrivit (în epoca optimă şi imediat după pregătirea patului germinativ), într-un pat germinativ
pregătit în mod corespunzător. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ trebuie să fie executată în ziua sau preziua semănatului. Dacă s-ar face mai devreme, cu 1–2 săptămâni înainte de
semănat, sau chiar cu câteva zile, buruienile ar răsări mai repede şi ar câştiga avans în vegetaţie.
+ O desime mai mare, către limita maximă recomandată pentru specia, soiul sau hibridul cultivat, împiedică dezvoltarea buruienilor. Dacă desimea este mică, buruienile invadează repede cultura şi
mai ales golurile din ea. De pildă, costreiul şi romaniţa, în zona colinară, sunt buruieni care „sancţionează” imediat golurile din lanurile de păioase.
+ Desimea prea mare la floarea soarelui, peste 60–65 mii plante/ha determină o creştere a gradului de infestare cu Sclerotinia sclerotiorum.  În schimb la desimi mai mici de optim, adică sub 50 mii
plante/ha, gradul de infestare este mult diminuat. Aceasta se explică prin faptul că înmulţinduse asexuat, scleroţii din sol după infestarea primelor tulpini şi dezvoltând primii micelii pe tulpinile
florii soarelui, transmiterea acestora de la o plantă la alta este mult mai rapidă la desimi mari. Aşa se explică că boala apare în lot sub forma unei pete ovale prelungite de-a lungul rândului.
Infestarea este mai rapidă în interiorul rândului. Sclerotinia se înmulţe şte şi sexuat dezvoltând apoteci, în care se formează o multitudine de ascomicete cu ascospori. Un scleroţiu poate forma 2–3
apoteci, trimiţând în aer 1,5–3 milioane de ascospori. Germinaţia sexuată este favorizată de o umiditate ridicată şi de luminozitate scăzută, timp de 5–7 zile. Dacă scleroţii de la adâncimea de 2–15
mm cresc spre suprafaţa solului şi sunt atacaţi de razele solare sunt distruşi înaintea dezvoltării apotecii. Tolerează numai lumina slabă şi disipată. Infestarea în relaţie cu desimea este explicată
astfel şi din acest punct de vedere, deoarece într-un lan cu 60–70 mii plante/ha umbrirea este mult mai mare decât într-un lan cu 50 mii plante/ha.
+ La cultura de grâu semănată prea devreme făinarea poate să apară încă din toamnă, iar pagubele produse sunt mult mai mari. Culturile de toamnă semănate prea târziu vor avea în general daune
mai importante din cauza vicisitudinilor iernii.
+ În cazul plantelor de primăvară semănatul prea devreme duce la o răsărire prea lentă şi la creşterea pericolului de apariţie a bolilor. Aşadar, semănatul trebuie început în epoca optimă şi terminat
într-un timp cât mai scurt posibil.
+ Semănatul timpuriu, în cadrul epocii optime, poate avea avantaje pentru unele culturi. Astfel floarea-soarelui se coace înaintea ploilor de vară şi se evită putregaiurile calatidiului, iar la ceapa de
arpagic se evită mana cepei de la sfârşitul verii.
+ În primăverile mai răcoroase şi mai ploioase, culturile semănate prea devreme răsar mai greu şi sunt îmburuienate pentru că buruienile cu germinaţie primăvara timpurie vor invada terenul
înaintea plantelor cultivate. Dimpotrivă, dacă se seamănă către sfârşitul epocii optime, plantele de cultură răsar mai repede, pun stăpânire pe teren şi luptă mai bine cu buruienile. Totuşi fermierul
trebuie să urmărească cu atenţie
+ condiţiile pedoclimatice locale şi să adopte cele mai bune practici în funcţie de toţi factorii care influenţează procesul de producţie agricolă.
Cresterea Animalelor
+  Creșterea animalelor sau sectorul zootehnic este ramura agriculturii care ne oferă produse alimentare - lapte, carne, ouă, materii prime pentru industrie
(lînă, pei, blănuri ș.a.), precum și animale de tracțiune - cai, măgari, catîri, cămile. Unele produse și deșeuri de la creșterea animalelor se folosesc ca
nutrețuri (laptele degresat, făina de oase), altele - la obținerea unor preparate medicamentoase (de exemplu, fierea), iar băligarul e folosit ca îngrășămînt
organic.
+  Creșterea animalelor a apărut în antichitate odată cu îmblînzirea și domesticirea animalelor sălbatice

 Mii de ani omul a ales cele mai bune animale, le-a creat condiții favorabile de întreținere, ceea ce a dus la modificarea structurii și la sporirea
productivității lor.

 Treptat apar diferite ramuri ale sectorului zootehnic - vităritul, oieritul, avicultura, apicultura, cunicultura, sericicultura, piscicultura ș.a.
+
 În diferite colțuri ale globului pămîntesc au fost obținute rase de animale agricole, adaptate la condițiile climatice locale.

 Știința care studiază creșterea, întreținerea și valorificarea rațională a animalelor agricole se numește zootehnie. Ea constituie baza teoretică a sectorului
zootehnic. În URSS de problemele zootehniei se ocupa peste 240 instituții decercetări științifice. Savanții acordau un mare ajutor practic crescătorilor de
animale la organizarea muncii de selecție a animalelor, la elaborarea metodelor tehnologice progresiste de oragnizare pe bază induastrială a producției
sectorului zootehnic.
+  În țara noastră de-a lungul perioadei sovietice se acorda o mare atenție dezvoltării continuie a creșterii animalelor agricole. La ferme și complexele
agroindustriale lucrau specialiști calificați, ce posedau bine profesia și o iubeau cu adevărat.
Ce este industria?

+O industrie este o ramură a producției materiale și a

economiei naționale, care cuprinde totalitatea
întreprinderilor (uzine, centrale electrice, fabrici, mine
etc.) ocupate cu producția uneltelor de muncă, cu extracția
materiilor prime, a materialelor și combustibililor și cu
prelucrarea ulterioară a produselor obținute.
Sensurile în care este folosit cuvântul industrie
Industria, a devenit sectorul principal de producție al țărilor europene și nord-americane în timpul revoluției industriale, care a
răsturnat vechea economie negustorească și agrar-feudală prin salturi rapide, succesive în tehnologie, așa cum au fost inventarea 
motorului cu aburi, războiului mecanic de țesut și cuceririle tehnice și tehnologice importante în producția la scară mare a oțelului
 și cărbunelui. Țările industriale au adoptat o politică economină de tip capitalist. Căile ferate și vapoarele cu aburi au început să
lege piețele foarte depărtate, dând posibilitatea noilor companii private să dezvolte niveluri de volum de afaceri și bogăție
 nemaiîntâlnite până atunci.
În acest sens, industria se clasifică în:
industria grea, care se ocupă cu producerea mijloacelor de producție, și
industria ușoară, care se ocupă cu producerea mărfurilor de larg consum.
În alt sens, cuvântul industrie definește o grupare de afaceri care folosesc aceeași metodă pentru generarea profitului, cum ar fi
"industria cinematografică", "industria construcțiilor de mașini", sau "industria cărnii și a produselor din carne", "industria minieră
". Se referă de asemenea la anumite ramuri și o anumită zonă a producției concentrată pe fabricare, proces care implică mari
investiții de capital făcute mai înainte de a se obține profituri.
În științele economice și în planificare urbană, termenul industrial este sinonimul pentru modul de folosire intensiv al terenului
destinat activităților economice care implica fabricarea și producția.
 Industria Romaniei

+ Industria alimentară românească a apărut în Transilvania sfârșitului de secol al 18-lea, în plină dominație străină.[1] Salamurile, cărnurile și brânzeturile fabricate în vechiul Regat aveau mare căutare atunci, mai ales datorită
ingredientelor naturale din care erau preparate.[1]
+Perioada comunistă
+ Evoluția angajaților din industrie
+În 1990, în România erau aproximativ 6,5 milioane de salariați. Mai mult de jumătate dintre aceștia (circa 3,5 milioane) lucrau în industrie;[3]
+ În 1997, mai erau doar 5,35 milioane de salariați, iar în industrie erau ocupați aproape 2,5 milioane;[3]
+În 1997, mai erau doar 5,35 milioane de salariați, iar în industrie erau ocupați aproape 2,5 milioane;[3]
+ La sfârșitul lui decembrie 2003 mai figurau 4,333 milioane de salariați, iar numărul celor angajați în industrie scăzuse la 1,738 milioane;[3]
+ Industria grea
+Industria metalurgică
+ În anul 2004, producția de oțel a României a fost estimată la 5,9 milioane tone[4]. Principalele combinate siderurgice din România sunt Sidex Galați și Siderurgica Hunedoara, cumpărate de la statul român de ArcelorMittal,
precum și Combinatul Siderurgic Reșița (CSR), cumpărat de gigantul rus TMK și Donasid Călărași, cumpărat de Tenaris.
+ Principalii producători de tuburi metalice sunt Silcotub Zalău și Tubinox București cumpărate de Tenaris, Artrom Slatina, cumpărat de TMK, și Petrotub Roman și Tepro Iași, cumpărate de ArcelorMittal.
+Producția totală de țevi laminate în România a fost de 561.000 tone în anul 2008[5]. Din această cantitate, 30% a fost realizată de TMK Artrom - 166.000 tone[5].
+ Potrivit strategiei de restructurare a industriei siderurgice românești pentru perioada 2004 - 2010, producția de oțel a României ar putea ajunge, în 2010, la nivelul de 8,79 milioane tone [4].
+ Conform strategiei, producția de oțel în 2006 era estimată să ajungă la 6,9 milioane tone, cea mai mare cantitate - cinci milioane tone, urmând a fi produsă de Sidex, în 2007 trebuind să ajungă la 7,5 milioane tone (5,35
milioane tone la Sidex) și în 2009 la opt milioane tone (5,6 milioane tone la Sidex)[4]. Pentru 2009, strategia prevedea o producție de 8,5 milioane tone (5,7 milioane tone Sidex)[4].
+Strategia menționată amintește și de investițiile pe care companiile siderurgice s-au obligat să le realizeze până la finele lui 2008, respectiv 568 de milioane dolari, din care 138 de milioane dolari în mediu, restul fiind
pentru modernizarea capacităților de producție[4]. Sidex are cea mai mare sumă de investit, respectiv 444,6 milioane dolari[4].
+ În anul 2008, producția la nivel național a coborât cu 20% față de 2007, la circa 4,9 milioane de tone de oțel brut[6].
+ În anul 2009, consumul de produse finite din oțel a fost de aproximativ 3,1-3,2 milioane de tone[7].
+Industria de armament[ România a devenit exportatoare de armament printr-o decizie a lui Nicolae Ceaușescu, anunțată la Plenara Comitetului Central al PCR din 1968[8]. Sub presiunea 
invaziei sovietice în Cehoslovacia, coroborată cu naționalismul politic al lui Ceaușescu, Plenara PCR a aprobat înființarea unui sector al producției de apărare, în cadrul industriei naționale, sector care, până în 1964, a
suportat efectele acordurilor de după războiul mondial, fiind practic desființat[8]. După 10 ani de la Plenară, România dobândea autonomie față de industria sovietică de armament și de cea a membrilor 
pactului de la Varșovia, care, pâna în acel moment, asigurau necesarul de tehnică militară al armatei române[8]. În anii 1980, 75% din necesarul de tehnică al armatei era asigurat din producția internă de armament, existând
și un consistent potențial de export[8]. Noul profil industrial a început fabricarea unei largi game de produse militare, după modele asimilate din Uniunea Sovietică și din țările prietene: tancuri, rachete, nave, avioane de
luptă, arme de artilerie și infanterie cu muniția aferentă, sisteme radar și de transmisiuni etc[8]. Cea mai mare parte a uzinelor de armament au fost construite cu profil dublu, insistându-se ca liniile de fabricație să poată fi
utilizate atât în scopuri civile, cât și militare[8]. Industria românească de armament începea, prin anii 1980-1982 să exporte masiv în țările din sfera de influență a blocului comunist, dar și în state aflate în conflict ori sub
embargo internațional, ignorat de România[8]. Exporturile de arme constituiau partea practică a politicii externe promovate de Ceaușescu, în contactul cu țările arabe sau regimurile revoluționare din Africa, Asia și 
America Latină[8]. România s-a implicat și în traficul ilegal de armament, scopul fiind atragerea de valută în țară, devenint astfel un cap de pod pentru traficanți de arme renumiți [8]. După Revoluția din decembrie 1989,
România, aliniată puterilor occidentale, a semnat Aranjamentul de la Wassenaar în 1996, privind armele convenționale, precum și alte acorduri de control asupra exporturilor militare, ceea ce a obligat statul român să
renunțe la piețele ilegale sau la partenerii comerciali tradiționali, aflați sub incidența sancțiunilor ONU, Uniunii Europene sau a statelor NATO[8]. Efectul acestei politici s-a reflectat imediat în scăderea producției de
armament, până la limita supraviețuirii[8].
Ce este comertul?
+ Prin comerț se înțelege oferta unor mărfuri, în schimbul unor mijloace de plată (bani) sau alte mărfuri de schimb, prețul acestor mărfuri fiind stabilit după raportul pe piață
 dintre „cerere” și „ofertă”.
+ Comerțul se limitează la cumpărarea, transportul și vânzarea mărfurilor. Dacă societatea unde are loc comerțul este mai diferențiată și complexă apare necesitatea experților în
acest schimb de produse.
+ Comerț în sensul strict al cuvântului, există numai acolo unde al treilea participant (comerciantul) este implicat participă activ și realizează un profit prin schimbul de mărfuri.
Acest schimb a determinat necesitatea unor înțelegeri sau acorduri comerciale, prin care se stabilesc anumite reguli dintre parteneri, fiind acorduri regionale sau extinse
+ În cadrul comerțului se mai poate aminti exportul și importul de mărfuri, precum și taxele vamale, acestea din urmă având o tendență de dispariție prin procesul de globalizare.
+ Există și unele aspecte negative al comerțului, ca de exemplu:
+ Comerțul cu sclavi
+ Comerțul cu droguri
+ Comerțul cu arme
+ Comerțul cu organe (umane)
+ Comerțul cu femei (prostituție)
+ Comerțul cu copii
+ În anul 1991, 70% din comerțul mondial se desfășura pe căile maritime.[1] În 2011, 92 la sută din comerțul mondial se desfășoară pe mare.[1]
+ Țara europeană cu cel mai mare volum al comerțului este Germania. Având o industrie foarte dezvoltată, Germania exportă foarte multe produse prelucrate, dar are nevoie de o
cantitate mare de materii prime și combustibili, pe care le importa din alte țări. De asemenea, Germania importă o mare parte din produsele alimentare de care are nevoie,
deoarece agricultura nu acoperă tot consumul populației.
Comertul
+ Comerțul a provenit din comunicarea umană în perioadele preistorice.
Comercializarea a fost principala facilitate a oamenilor preistorici, care
au făcut schimb de bunuri și servicii unul față de celălalt înainte de
inovarea monedei moderne. Peter Watson datează istoria comerțului pe
distanțe lungi de la circa 150.000 de ani î.Hr.
+ În regiunea mediteraneană, cel mai vechi contact între culturi a fost
reprezentat de membrii speciei Homo sapiens, folosind în principal
fluviul Dunărea, la un moment dat începând cu 35.000-30.000 de ani
î.Hr.
Comertul
+ Istoria antică
+ Comerțul se crede că a avut loc în mare parte din istoria umană înregistrată. Există
dovezi ale schimbului de obsidian și silex în timpul erei de piatră. Comerțul cu 
obsidian este considerat a avut loc în Guineea din 17.000 î.Hr.
+ Comerțul în epoca de piatră a fost investigat de Robert Carr Bosanquet în săpăturile
din 1901. Comerțul se crede că a început mai întâi în Asia de sud-vest. 
+ Dovezile arheologice de utilizare a obsidianului oferă date despre modul în care acest
material a fost tot mai mult alegerea preferată, mai degrabă decât chert de la sfârșitul
mesolitului până la neolit, necesitând schimburi, deoarece depozitele de obsidian sunt
rare în regiunea mediteraneeană.
Ce scop are Caduceul
In zilele noastre?
+Caduceul a fost folosit astăzi ca simbol al comerțului cu
care Mercur a fost în mod tradițional asociat.
Ce este un Caduceu?

Un caduceu (kērúkeion, transliterație din limba greacă,

„bagheta, sau toiagul mesagerului”) este toiagul purtat de  În Antichitate a fost un simbol astrologic al comerțului, iar în
Hermes în mitologia greacă și, prin urmare, de  mitologia tradițională greacă este asociat cu zeul grec Hermes,
Hermes Trismegistus în mitologia greco-egipteană. Același mesagerul zeilor, cel care îi conducea pe morți spre Hades și
toiag era purtat de curieri în general, spre exemplu de Iris, este protectorul comercianților și hoților. La greci a fost inițial
mesagerul Herei. Acesta este un baston (tijă) de lungime un baston heraldic, uneori cu aripi, la care se adăugau două
redusă, înconjurat de două serpente, care, în reprezentările panglici de lână. Părerea lui Karl Otfried Müller, că
grafice mitologice, este uneori înaripat, iar serpentele au panglicile au evoluat spre șerpi, a fost împărtășită de mai
aspectul unor șerpi. În iconografia romană, acesta este uneori multe generații de mitografi conservatori, deși 
reprezentat ca purtat în mâna stângă de Mercur, mesagerul Jane Ellen Harrison a descoperit că Hermes a avut inițial
zeilor (în mitologia greco-romană), călăuza morților (în formă de șarpe, și că șerpii erau un component esențial al
mitologia greacă) și protector al mercantiliștilor, păstorilor, caduceului, deși nu cunoștea legăturile cu Orientul Apropiat.
cartoforilor, mincinoșilor și hoților.
Ce este transportul?
+ Transportul reprezintă activitatea de deplasare dintr-un loc în altul a persoanelor, bunurilor, semnalelor sau informațiilor.
Termenul provine din [[Limba franceza latină|latinescul]] „transportare”, trans (peste) și portare (a purta, a căra).
+ Transportul este o activitate care a apărut odată cu existența omului. Limitele fizice ale organismului uman în privința
distanțelor ce puteau fi parcurse pe jos și a cantității de bunuri ce puteau fi transportate, au determinat, în timp, descoperirea
unei game variate de căi și mijloace de transport.
+ Transportul facilitează accesul la resursele naturale și stimulează schimburile comerciale.
+ Sectorul transporturi are diverse aspecte. Simplificând și generalizând se poate discuta de trei mari ramuri: infrastructură,
vehicule, gestiune:
+ Infrastructura transporturilor, ce cuprinde toată rețeaua de transport (străzi, autostrăzi, căi ferate, canale navigabile, 
culoare de zbor, conducte etc.) și terminalele (aeroporturile, stațiile feroviare, autogările etc.).
+ Vehiculele de toate tipurile: autovehicule, trenuri, vapoare etc., împreună cu toate aspectele ce țin de proiectare, construcție,
diagnoză și exploatare a autovehiculelor, trafic rutier, management.
+ Gestiunea transporturilor, de competența ingineriei transporturilor și ingineriei proiectării rețelelor și sistemelor de transport,
ce are ca scop optimizarea sistemelor de transport, creșterea siguranței transporturilor, protejarea mediului etc.
Tipuri de transport

+ Transportul terestru
+ Transportul terestru este cea mai răspândită formă de transport. Oamenii pot să se deplaseze prin propriile forțe sau
cu ajutorul unor mijloace de transport ce folosesc forța umană, cum ar fi bicicleta, sau pot folosi tracțiunea animală,
pentru a tracta căruțe sau alte tipuri de atelaje. Cea mai răspândită și eficientă formă de transport terestru folosește
vehicule dotate cu motoare alimentate cu combustibil lichid.
+ În România sistemul de transport terestru este reprezentat astfel:
+ transport feroviar - căi ferate: 20077 km (a șaptea rețea feroviară ca mărime din Uniunea Europeană)
+ transport rutier de persoane - rețea de drumuri: 198817 km, asfaltată: 60043 km, neasfaltată: 138774 km (statistica
anului 2003);
+ transport rutier de marfă - rețea de drumuri: 198817 km, asfaltată: 60043 km, neasfaltată: 138774 km (statistica
anului 2003);
+ transport prin conducte - rețea de transport prin conducte: gaz-3508 km; petrol-2427 km (statistica anului 2004).
Tipuri de transport
+ Transportul feroviar
+ Transportul feroviar este una dintre cele mai utilizate modalități de transport, ocupând în traficul mondial locul II din punctul de vedere al volumului de
mărfuri transportate pe glob.
+ Societățile feroviare au depus eforturi susținute în dezvoltarea și perfecționarea materialului rulant, precum și în organizarea și expedierea mărfurilor, în
vederea reducerii duratei de transport și a micșorării prețului de transport. Transporturile feroviare au păstrat avantajele deținute față de celelalte
modalități de transport:
+ Asigurarea unui flux continuu de transport ce permite o aprovizionare ritmică;
+ Obținerea unei anumite regularități din punctul de vedere al timpului de transport, datorită modului de organizare și independenței față de condițiile
atmosferice;
+ Realizarea unei integrități mai mari a mărfurilor în timpul transportului, pentru că riscul de avariere este mai mic în comparație cu alte modalități de
transport;
+ Încasarea mult mai rapidă a contravalorii mărfurilor transportate, pentru că încărcarea se face când marfa a fost predată, iar negocierea documentelor se
face după expedierea fiecărui vagon;
+ O anumită siguranță în privința primirii mărfurilor de către cumpărător, deoarece societățile de transport feroviar sunt, în mare parte, întreprinderi de stat;
+ Simplitatea expedierii mărfurilor și cunoașterea din timp a tarifelor, ce permite expedierea mărfurilor fără o pregătire prealabilă deosebită și cunoașterea
cheltuielilor încă înainte de efectuarea transportului;
Tipuri de + Transportul rutier

transport  Transportul rutier efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor

și oamenilor cu ajutorul vehiculelor, care sunt mijloace de
transport propulsate fie de forța umană (biciclete, triciclete,
trotinete, căruțuri împinse sau trase cu mâna, roabe etc.), fie de
forța animală (vehicule hipomobile, adică tractate de cai, ori
vehicule tractate de vite cornute, de măgari, de câini etc.), fie
de forța produsă de diferite mașini, aparate, mecanisme, prin
arderea de combustibili fosili ori prin utilizarea energiei
electrice produse sau stocate la bord etc.(despre care se spune
că sunt vehicule autopropulsate, numite generic autovehicule,
și care sunt astăzi, de departe, cea mai importantă categorie de
vehicule)
 + Transportul aerian

+ Transport aerian a încetat de mult să mai fie un mijloc de transport luxos și prohibitiv. Astăzi el este preferat de cei care vor să se deplaseze repede și de cei care au de transportat mărfuri
perisabile sau de mare valoare. Pentru transport se folosesc atât avioane mixte, pentru pasageri și mărfuri, cât și avioane speciale pentru transportul mărfurilor. Din punct de vedere comercial,
avioanele pot fi încărcate în regim de linie, ceea ce implică un trafic regulat, și în regim de charter (curse neregulate), curse pe bază de contracte între companiile aeriene și diferiți beneficiari ce
doresc să exploateze pe o perioadă determinată avioanele luate în chirie.

+ Decolarea și aterizarea avioanelor se poate face numai pe aerodromurile civile autorizate. Aerodromul este o suprafață de teren sau de apă destinată a fi utilizată pentru sosirea, plecarea și
manevrarea la sol a aeronavelor. Aeroportul este aerodromul deschis operațiunilor comerciale.

+ Transportul aerian efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor cu ajutorul aeronavelor.

+ Printre particularitățile tehnico-economice ale transportului aerian se numără:

+ rapiditatea - este caracteristica esențială a transportului aerian. Aceasta este evidențiată de viteza mare de deplasare a aeronavelor ce nu poate fi egalată de niciun alt mijloc de transport;

+ regularitatea - constă în aceea că transportul aerian se efectuează după un program precis în orice perioadă a anului, atât ziua, cât și noaptea;

+ oportunitatea – se referă la faptul că acest mod de transport pune la dispoziția celor interesați, oricând și oriunde sunt amenajate puncte terminale, cel mai modern mijloc de transport.

+ Transportul aerian a revoluționat transportul global, reducând dramatic timpul necesar călătoriei pe mari distanțe. Călătoriile peste oceane, care ar fi putut dura săptămâni sau chiar ani, acum pot

Tipuri de transport
fi făcute în câteva ore.

+ Avioanele sunt vehiculele mai grele decât aerul, care folosesc aripi pentru a produce portanță. Avioanele transportă oameni, mărfuri, poștă etc. Avionul a revoluționat de asemenea și războiul.
Multe descoperi în domeniul aeronauticii, cum ar fi motorul cu reacție, au fost descoperite de savanți și ingineri militari.

+ Primul zbor pilotat al unui avion a avut loc în 1903, fiind realizat de frații Wright la Kitty Hawk, în Carolina de Nord, S.U.A. Odată cu îmbunătățirea tehnologiei, zborurile mai lungi au devenit
posibile. Zborul aviatorului american Charles Lindbergh peste Atlantic, în 1927, a ajutat la trezirea interesului public pentru călătoriile aeriene intercontinentale.

+ Dezvoltarea tehnologică a produs avioane mai mari, mai rapide și mai durabile. Introducerea motorului cu reacție în 1941 a ajutat la inaugurarea avioanelor cu reacție în zborurile comerciale de
după cel de-al doilea război mondial. Primul zbor al unui avion comercial cu reacție în S.U.A. a avut loc în 1958 și a fost făcut de către un Boeing 707. Boeing-ul 747 Jumbo Jet, care are o
capacitate de peste 300 de locuri, a intrat în serviciu în 1970. Supersonicul francez Concorde și-a început serviciul în 1972.

+ Elicopterele obțin portanță de la un set de palete rotoare, și nu de la aripi fixe, așa cum se întâmplă la avioane. Elicopterele sunt folosite în orașe pentru a transporta călătorii din zonele suburbane
la aeroporturi. Elicopterele asigură de asemenea evacuare medicală și acces la zone greu de ajuns, cum ar fi platformele petroliere și regiunile muntoase. Elicopterele sunt de asemenea importante
vehicule militare. Forțele militare le folosesc pentru transportul de mărfuri, evacuare medicală și pentru luptă.

+ Prima ridicare a unui elicopter de la sol a avut loc în 1907, când un elicopter francez s-a ridicat de la sol timp de câteva secunde. Totuși, mai era nevoie de multe ajustări până când elicopterele să
poată deveni practice. Germania a produs primul elicopter practic în 1936, iar Armata S.U.A. a produs primul elicopter echipat pentru luptă în 1942. Elicopterele au fost folosite prima dată în
scopuri militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

+ Baloanele și dirijabilele sunt vehicule mai ușoare decât aerul, care se bazează pe aer cald sau gaze mai ușoare decât aerul pentru a obține portanță. Baloanele se bazează pe curenții de aer pentru
propulsie și sunt folosite mai ales pentru recreere sau cercetări asupra vremii de mare altitudine. Dirijabilele și zeppelinele combină un balon cu gaz mai ușor decât aerul cu elici pentru navigație
și manevrabilitate.
 + Transportul naval
+ Având în vedere progresul economic general al societății, în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere fără precedent a comerțului mondial, a transportului de materii prime de
bază, necesare industriei, agriculturii cât și a schimburilor de produse finite.
+ Pe de altă parte, intensificarea schimburilor comerciale între țări aflate în diferite zone geografice, participarea țărilor respective la acest proces reprezintă o condiție necesară
pentru impulsionarea progresului economic și social al fiecărei regiuni geografice.
+ Transportului maritim îi revine un rol esențial în realizarea circulației mărfurilor, atât din punct de vedere cantitativ cât și ca operativitate, rol conferit de aspecte cum ar fi:
+ costuri relativ mici, în raport cu volumul mare de mărfuri care pot fi transportate;
+ caracterul complex și diversificat al schimburilor comerciale;
+ creșterea numărului de participanți la aceste schimburi.
+ Cele trei elemente esențiale care stau la baza definirii transportului maritim sunt următoarele:
+ mărfurile, caracterizate printr-un volum mare și o valoare ridicată;
+ navele, ca mijloc de transport care încorporează un nivel de tehnicitate și al investițiilor ridicat;

Tipuri de + porturile, ca noduri de transbordare precum și instalațiile de operare din cadrul

+ acestora.
+ Având în vedere aceste elemente se poate afirma că, transportul maritim reprezintă o activitate economică deosebit de complexă, având un caracter național și internațional, ce

transport
trebuie gândit și desfășurat atât în funcție de necesități, cât și pentru asigurarea rentabilitații.
Funcția principală a transportului maritim este de a asigura legătura dintre producție și consum și se caracterizează prin doua trăsături esențiale, de natura economică:
eficiența economică, în sensul satisfacerii unor cerințe definite;
rentabilitatea, ca o condiție esențială a unei activități economice ample, care implică costuri ale transportului propriu-zis și costuri ale operațiunilor conexe.
+ Atât eficienta economica cât și rentabilitatea depind în mod determinant de cele trei elemente esențiale care stau la baza definirii transportului maritim și anume : mărfurile,
navele și porturile.
+ Importanța transportului maritim a determinat dezvoltarea unei largi cooperări internaționale, sub egida Organizației Națiunilor Unite, pentru a asigura:
+ siguranța vieții umane și a navelor pe mare;
+ evitarea accidentelor și organizarea asistenței și salvării maritime;
+ prevenirea poluării mediului ambiant în general și a mediului marin în mod special;
+ unificarea legislației și a metodologiei în transportul maritim;
+ asigurarea mărfurilor, a navelor și persoanelor;
+ protecția armatorilor și proprietarilor de mărfuri;
+ stabilirea, pentru comerțul maritim, a unui cadru juridic și economic adecvat, echitabil, durabil și operativ, pe fondul cooperării internaționale, care să garanteze funcționalitatea
sa, egalitatea în drepturi și obligatii ale partenerilor, condiții în care principiul avantajului reciproc poate asigura o rentabilitate echitabilă în cadrul comunității internaționale.
Ce este turismul?
+ Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului ( O.M.T. ) definește turiștii
ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și
patru (24) de ore, dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate
în localitatea vizatată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan
mondial. În 2004 s-au obținut în acest sector, conform Organizației Mondiale a Turismului, circa 623 miliarde de U.S. $. În 2008, s-au
consemnat peste 922 milioane de sosiri la nivel internațional, cu o creștere de 1,9% față de anul 2007. Încasările internaționale din turism au
crescut în 2008 la 944 miliarde US$ (642 miliarde euro), ceea ce corespunde la o creștere în termeni reali de 1,8%. Cu aproximativ 100 milioane
de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator. Călătoriile transfrontaliere se ridică la un procent de 25
până la 30 din comerțul mondial în domeniul serviciilor.
+ Ca rezultat al recesiunii ce a afectat economia mondială după anul 2000, cererea turistică internațională a suferit o puternică încetinire începând
cu iunie 2008, ce s-a manifestat printr-o scădere a creșterii sosirilor pe plan mondial cu 2% în timpul lunilor de vară boreală. Acest trend negativ
s-a intensificat în anul 2009, în unele țări exagerat de mult datorită virusului H1N1, și a dus la un declin mondial de 4% în 2009 cu 880 milioane
de sosiri la nivel internațional, și o cădere estimată a încasărilor din turism de 6%.
+ Turismul este vital pentru foarte multe țări, cum ar fi Egipt, Grecia, Liban, Spania și Tailanda, și pentru unele națiuni-insule (Bahamas, Fiji, 
Maldive) datorită aportului financiar consistent obținut din afacerile cu bunuri și servicii și oportunităților de angajare în industria serviciilor
 asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport (transportul aerian, croazierele, taxiurile) și serviciile de ospitabilitate (
cazarea, inclusiv hotelurile și stațiunile, veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile, mall-urile, veniturile din muzică și teatrele).
 Definiție

Theobald (1994) sugera că din punct de vedere etimologic, cuvântul „tur” derivă din limba latină
 (turnare) și din limba greacă (tornos), cu sensul de cerc – mișcarea în jurul unui punct central sau o
axă. Preluat în limba engleză cuvântul tour a căpătat semnificația acțiunii de a se mișca în cerc. În
consecință, un tur/tour reprezintă o călătorie dus-întors și cel care întreprinde o astfel de călătorie
poartă numele de turist/tourist.

După alte opinii, turismul reprezintă "arta de a călători de plăcere " (Bran, F. ,1997) . Aceeași autoare
consideră turismul drept ''activitatea din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul
de reședință, pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și a culturii datorită cunoașterii unor noi
aspecte umane și a unor peisaje necunoscute''.
Statistici și
Cele mai vizitate țări
În 2008, au fost peste 922 milioane de sosiri în turismul internațional, cu o creștere de
1.9% în comparație cu anul 2007. În 2009, sosirile de turiști internaționali au scăzut

clasificări în la 880 milioane, ceea ce a însemnat un declin de 4% pe plan mondial față de anul
2008[1]. Cea mai afectată regiune a fost Europa cu un declin de 6%. Din cei 880
milioane de turiști străini, mai mult de jumătate dintre aceștia au vizitat Europa,

turismul
20,6% regiunea Asia-Pacific, 15,9% cele două Americi, în timp ce 
Orientul Mijlociu și Africa au atras 6%, respectiv 5,2% dintre turiștii străini[1].
În anul 2004, numărul de turiști care-și petreceau vacanțele în străinatate era estimat la

internațional
peste 600 de milioane pe an.[2]
Organizația Mondială a Turismului raportează următoarele zece țări ca fiind cele mai
vizitate pe plan internațional din 2006 până în 2009. Comparativ cu anul 2006, 
Ucraina a intrat în topul celor zece, surclasând Rusia, Austria și Mexic, și în 2008 
Germania. În 2008, U.S.A au înlăturat Spania de pe cel de-al doilea loc. În
continuare, însă, cele mai vizitate țări se află pe continentul european.
În 2009, Malaezia s-a clasat între cele mai vizitate zece țări. Malaezia și-a asigurat a
noua poziție, imediat după Turcia și Germania. În 2008 Malaezia fusese pe locul 11.
Atât Turcia cât și Germania au urcat în topul sosirilor, ocupând locurile 7, respectiv
8, în timp ce Franța a continuat să conducă în ceea ce privește sosirile de turiști
străini.
 Cele mai vizitate țări

Sosiri de turiști străini Sosiri de turiști străini Sosiri de turiști străini Sosiri de turiști străini
Nr. Crt. Țara Piața regională
(2009) (2008) (2007) (2006)

1. Franța Europa 74.2 mil. 79.2 mil. 80.9 mil 77.9 mil.

2. Statele Unite ale A America de Nord 54.9 mil. 57.9 mil. 56.0 mil. 51.0 mil.
mericii

3. Spania Europa 52.2 mil. 57.2 mil. 58.7 mil. 58.0 mil.

4. China Asia 50.9 mil. 53.0 mil. 54.7 mil. 49.9 mil.

5. Italia Europa 43.2 mil. 42.7 mil. 43.7 mil. 41.1 mil.

6. Marea Britanie Europa 28.0 mil. 30.1 mil. 30.9 mil. 30.7 mil.

7. Turcia Europa 25.5 mil. 25.0 mil. 22.2 mil. 18.9 mil.

8. Germania Europa 24.2 mil. 24.9 mil. 24.4 mil. 23.6 mil.

9. Malaezia Asia 23.6 mil. 22.1 mil. 21.0 mil. 17.5 mil.

10. Mexic America de Nord 21.5 mil. 22.6 mil. 21.4 mil. 21.4 mil.
 Încasările din turismul internațional

Încasările din turismul internațional au

Organizația Mondială a Turismului
crescut de la 944 bil. US $ (642 €) în 2008,
 raportează următoarele zece țări ca fiind
corespunzător unei creșteri în termeni reali
primele clasate în ceea ce privește
 de 1.8% față de 2007. Când valoarea 
câștigurile provenite din turism în anul
exportului din încasările provenite din 
2009. Este important de remarcat faptul că
transportul internațional de persoane este
majoritatea se află pe continentul european
luată în considerare, încasările totale pe
, dar și faptul că Statele Unite ale Americii
anul 2008 ating recordul de 1.1 trilioane
 continuă să se claseze pe primele locuri.
US $, sau peste 3 bilioane US $ pe zi.
 Încasările din turismul
internațional

Încasări din turismul Încasări din turismul Încasări din turismul Încasări din turismul
Nr. Crt. Țara Piața regională
internațional pe 2009 internațional pe 2008 internațional pe 2007 internațional pe 2006

1. Statele Unite ale Americii America de Nord 94.2 bil $ 110.1 bil. $ 97.1 bil. $ 85.8 bil. $

2. Spania Europa 53.2 bil. $ 61.6 bil. $ 57.6 bil. $ 51.1 bil. $

3. Franța Europa 48.7 bil. $ 55.6 bil. $ 54.3 bil. $ 46.3 bil. $

4. Italia Europa 40.2 bil. $ 45.7 bil. $ 42.7 bil. $ 38.1 bil. $

5. China Asia 39.7 bil. $ 40.8 bil. $ 37.2 bil. $ 33.9 bil. $

6. Germania Europa 34.7 bil. $ 40.0 bil. $ 36.0 bil. $ 32.8 bil. $

7. Marea Britanie Europa 30.1 bil. $ 36.0 bil. $ 38.6 bil. $ 34.6 bil. $

8. Australia Oceania 25.6 bil. $ 24.8 bil. $ 22.3 bil. $ 17.8 bil. $

9. Turcia Europa 21.3 bil. $ 22.0 bil. $ 18.5 bil. $ 16.9 bil. $

10. Austria Europa - 21.8 bil. $ 18.9 bil. $ 16.6 bil. $

 Cheltuieli pentru turismul Cheltuieli pentru turismul Cheltuieli pentru turismul Cheltuieli pentru turismul
Nr. Crt. Țara Piața regională
extern pe 2009, extern pe 2008 extern pe 2007 extern pe 2006

Cheltuieli în turismul
internațional
1. Germania Europa 80.8 bil. $ 91.0 bil. $ 83.1 bil. $ 73.9 bil. $

2. Statele Unite ale Americ America de Nord 73.1 bil. $ 79.7 bil. $ 76.4 bil. $ 72.1 bil. $
ii

Organizația Mondială a Turismului raportează 3. Marea Britanie Europa 48.5 bil. $ 68.5 bil. $ 71.4 bil. $ 63.1 bil. $

faptul că următoarele 10 țări sunt primele clasate

în topul țărilor emițătoare de turiști în anul 2009. 4. China Asia 43.7 bil. $ 36.2 bil. $ 29.8 bil. $ 24.3 bil. $

Pentru cea de-a cincea oară la rând turiștii 

germani ocupă locul întâi în cadrul acestei 5. Franța Europa 38.9 bil. $ 43.1 bil. $ 36.7 bil. $ 31.2 bil. $

clasificări.
6. Italia Europa 27.8 bil. $ 30.8 bil. $ 27.3 bil. $ 23.1 bil. $

7. Japonia Asia 25.1 bil. $ 27.9 bil. $ 26.5 bil. $ 26.9 bil. $

8. Canada America de Nord 24.3 bil. $ 26.9 bil. $ 24.7 bil. $ 20.6 bil. $

9. Rusia Europa 20.8 bil. $ 23.8 bil. $ 21.2 bil. $ 18.1 bil. $

10. Olanda Europa 20.7 bil. $ 21.7 bil. $ 19.1 bil. $ 17.0 bil. $
Istoric
Mai întâi au existat motivații practice (locuri bogate în vânat sau adecvate agriculturii, ținuturi aflate în imediata
apropiere a apelor sau catastrofe naturale) ce i-au determinat pe oameni să se deplaseze, dar acestea s-au schimbat
odată cu intervenția sedentarismului în viața oamenilor. În Egiptul Antic și în alte culturi vechi de pe toate 
continentele existau, deja, pelerinaje la templele divinităților (ex: pelerinajul musulmanilor la Mekka/Mecca numit
Hadsch sau întâlnirea hindușilor pentru baia rituală în Gange). Alte motive de a călători au fost comerțul extern și
menținerea relațiilor politice și economice cu coloniile sau cu alte ținuturi dependente. Încă din vremea romanilor
 existau localități celebre, renumite stațiuni pentru cei bogați (Baiae). Romanii bogați posedau proprietăți în
provincii, pe care din timp în timp le vizitau. Nordicii călătoreau în Groenlanda și America, Arabii pe tot cuprinsul 
Oceanului Indian. Nu rareori, pe atunci, călătoriile erau percepute ca agresiuni de către localnici.
.Europa și-a revenit lent după invazia barbarilor (motivul „călătoriei”: condiții mai bune de viață) din declinul politic
și economic (în timp ce stabilitatea prevala în China și Japonia). Curând se dezvoltă în Europa un bogat 
turism religios. De-a lungul rutelor de pelerinaj și în localitățile favorizate de poziția lor geografică pe aceste trasee (
porturi, intersecții de drumuri comerciale) s-au înființat pe toate continentele centre comerciale, care i-au readus pe
comercianți.
Cuvântul turism/tourism este utilizat începând din anul 1811 iar cel de turist/tourist este atestat din 1840. În anul
1936, Liga Națiunilor a definit turistul străin ca fiind „cineva care călătorește în străinătate pentru o perioadă de timp
mai lungă de 24 de ore.” Succesoarea acesteia Națiunile Unite, a completat această definiție specificând durata
maximă de 6 luni.
Turismul pentru relaxare și odihnă

+ Turismul de recreere a fost asociat cu Revoluția Industrială din Marea Britanie – prima țară din Europa care a
promovat turismul de recreere și odihnă pentru lucrătorii din industrie al cărui număr era în creștere în acea
perioadă. Inițial, acesta era destinat deținătorilor de mijloace de producție, oligarhiei economice, comercianților
și proprietarilor de fabrici. Aceștia reprezentau noua clasă de mijloc. Cox&Kings a fost prima companie turistică
oficială înființată în 1758.
+ Originea britanică a acestei noi industrii este reflectată și de denumirile utilizate. În Nice, Franța, una dintre
primele stațiuni de pe riviera franceză ce s-a impus de-a lungul timpului, promenada poartă și astăzi numele de „
Promenada Englezilor”, iar în multe alte stațiuni istorice din Europa continentală, hoteluri vechi, de rezonanță,
sunt denumite Bristol/Carlton/Majestic, ceea ce reflectă dominanța de început a clienților englezi.
+ Mulți dintre turiștii atrași de turismul de odihnă călătoreau la tropice, atât în perioada de iarnă cât și în cea de
vară. Locurile cele mai vizitate erau : Mexic, Bali în Indonezia, Brazilia, Cuba, Republica Dominicană, Malaezia
, insulele din Polinezia, Queensland din Australia, Tailanda, Florida și Hawaii din Statele Unite ale Americii.
Turismul de iarnă

+ Stațiunile turistice de schi cele mai renumite se află în țări din Europa

 (Austria, Bulgaria, Elveția, Franța, Germania, Islanda, Italia, 
Norvegia, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia, Slovacia, 
Spania), Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Japonia, 
Coreea de Sud, Chile și Argentina.
 Turismul de nișă
+ Turismul adjectival se referă la numeroasele forme de turism de nișă sau de specialitate care s-au afirmat de-a lungul anilor, fiecare definită fiind de propriul său 
adjectiv. Multe dintre ele s-au impus datorită industriei turistice și universităților de profil. Altele avansează concepte care pot fi sau nu acceptate de publicul larg.
Exemple ale celor mai cunoscute dintre piețele turismului de nișă sunt :
+ Agroturismul
+ Turismul Culinar
+ Turismul Cultural
+ Ecoturismul
+ Turismul Extrem
+ Geoturismul
+ Turism patrimonial sau cultural-patrimonial
+ Turismul destinat persoanelor cu orientări sexuale diferite
+ Turismul Medical
+ Turismul Nautic
+ Turismul Pop
+ Turismul Religios
+ Turismul Spațial
+ Turismul în zone de război
+ Turismul în natură pentru cei interesați de faună și floră
+ Turismul subacvatic pentru pasionații de scufundări
Dezvoltarea turismului în decursul ultimilor ani
+ S-a remarcat în special în Europa o piață de lux în turismul din ultimele decenii, care se bazează pe voiaje de scurtă durată. Turiștii
interesați de această formă de turism au venituri disponibile ridicate, timp de odihnă considerabil, sunt educați, și au gusturi 
sofisticate. Cererea se definește, astfel, prin calitatea superioară vizată, ceea ce a condus la fragmentarea pieței turismului litoral de
masă, turiștii pretinzând versiuni specializate, stațiuni mai liniștite, stațiuni pentru petrecerea concediilor în familie ori hoteluri axate
pe turismul de nișă. Dezvoltarea tehnologiei și a infrastructurii de transport ( avioane cu reacție, linii de zbor low-cost și aeroporturi
 mult mai ușor accesibile) au făcut ca multe tipuri de turism să devină mult mai accesibile. Organizația Mondială a Sănătății
 estimează că peste 500.000 persoane se află în avion în fiecare moment. Au intervenit, de asemenea, modificări în stilul de viață,
cum ar fi vârsta de pensionare, fapt ce susține turismul de-a lungul întregului an. Acesta este facilitat de vânzările online ale 
produselor turistice. Unele site-uri au început acum să ofere și pachete dinamice, când un preț inclusiv este estimat pentru un 
pachet personalizat solicitat de turist. Au existat și anumite regresiuni în turism, cum a fost cea datorată atacului di 11 septembrie și
amenințărilor teroriste destinate destinațiilor turistice (Bali și mai multe orașe din Europa). De asemeni cele datorate tsunami-ului
din 26 decembrie 2004 și cutremurului din 2004 din Oceanul Indian ce a afectat țările din Asia de la Oceanul Indian și 
Insulele Maldive. Mii de vieții s-au pierdut atunci și mulți turiști au murit, fapt ce a condus la stoparea sau restricționarea turismului
în respectivele zone. Termenii de turism și călătorie sunt uneori folosiți ca sinonime. În acest context, călătoria poate fi definită ca și
turismul, dar se diferențiază prin faptul că se referă la o anumită destinație sau un scop bine definit. Termenul de turism sau turist
sunt folosiți uneori cu sens peiorativ, implicând interesul superficial pentru cultura sau locurile vizitate de turiști.
Turismul sustenabil
+ „Turismul sustenabil a fost conceput pentru a administra toate 
resursele, astfel încât necesitățile economice, sociale și estetice să fie
satisfăcute, menținându-se în același timp integritatea culturală,
procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și 
sistemele de susținere a vieții”(Organizația Mondială a Turismului).
+ Dezvoltarea sustenabilă implică „satisfacerea necesităților prezente
fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a-și împlini
propriile nevoi”(Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare).
Ecoturismul
Ecoturismul, cunoscut și sub denumirea de turism ecologic, se referă la
turismul în zone fragile, sălbatice, de obicei protejate care încearcă să
aibă un impact minor și să se mențină la o scară redusă. Acest tip de
turism este util în educarea turiștilor și în găsirea fondurilor pentru 
conservare, aduce avantaje economiei și politicii locale și încurajează
respectul pentru alte culturi și pentru drepturile omului.
 Aceasta a fost
prezentarea mea,sper
ca va placut!