US 2

CONFIGURAŢIA ŞI CARACTERISTICI LE SISTEMELOR BANCARE

CONTEMPORANE

2.1. Tendinţe şi trăsături ale sistemelor bancare

contemporane
2.2. Structura sistemelor bancare contemporane
2.3. Indicatori specifici de apreciere a sistemelor bancare
 Obiective urmărite

• Identificarea principalelor trăsături şi tendinţe

ale sistemelor bancare contemporane.
• Evidenţiere principalelor implicaţii ale
tendinţelor din activitatea bancară
contemporană.
• Clasificarea principalelor tipuri de instituţii
financiar-bancare contemporane.
• Identificarea principalelor caracteristici ale
tipurilor de instituţii financiar-bancare.
• Descrierea principalilor indicatori de apreciere a
sistemelor bancare
Tendinţe în activitatea sistemelor
bancare contemporane

• existenţa unui proces de dereglementare-reglementare;

• implementarea inovaţiilor tehnologice în activitatea
bancară;
• existenţa binomului universalizare-specializare bancară;
• internaţionalizarea operaţiunilor bancare;
• schimbarea în comportamentul corporatist;
• trecerea unor state de la economia centralizată la
economia de piaţă;
• reorganizarea geopolitică a unor state;
• integrarea europeană şi adoptarea monedei unice euro.
 Existenţa unui proces de
dereglementare-reglementare
Implicatii:
-amplificarea concurenţei între bănci, cu
deschiderea acesteia pe plan extern;
-dezintermedierea bancară, ca urmare a
modernizării şi dezvoltării pieţelor de capital;
-apariţia inovaţiei financiare, manifestată prin
dezvoltarea de produse şi servicii financiar-
bancare complexe.
 Existenţa unui proces de
dereglementare-reglementare
-diminuarea restricţiilor privind intrarea pe piaţă
şi căutarea de noi oportunităţi a condus la
intrarea băncilor pe teritoriul altor state,
ducând la apariţia unui puternic proces de
internaţionalizare bancară
-acest lucru a condus la apariţia de instituţii noi,
privatizarea băncilor deţinute de stat, fuziuni şi
achiziţii, creşterea prezentei băncilor străine în
peisajele bancare naţionale.
 Existenţa unui proces de
dereglementare-reglementare
Dereglementare bancară a impus totodată şi apariţia
unui proces de rereglementare, ca răspuns la
condiţiile noului mediu financiar-bancar creat
- au fost impuse o serie de norme de prudenţialitate,
pentru a limita riscurile la care se expun băncile:
- un nivel minim de solvabilitate şi lichiditate, cerinţe
cu privire la rezerve minime obligatorii, clasificarea
creditelor şi constituirea de provizioane, norme
privind limitarea investiţiilor băncilor în valori
mobiliare, reglementări fiscale.
 Implementarea inovaţiilor
tehnologice în activitatea bancară
-noile tehnologii din domeniul comunicaţiilor, al procesării de
depozitării datelor, aplicaţiile informatice au condus la reconsiderări
în ceea ce priveşte organizarea băncilor şi derularea operaţiunilor
tradiţionale, precum şi intensificarea concurentei prin apariţia de
noi instituţii financiare şi apariţia de noi produse şi servicii bancare.
-realizarea unor structuri funcţionale mai dinamice, flexibile şi mai
profitabile
-operaţiunile bancare pot fi procesate în timp real, existând şi
posibilitatea de a derula operaţiunile bancare de către clienţi de la
distanţă. Astfel, clienţii pot apela la mijloace alternative precum
ATM-urile, cardurile bancare, mobile şi voice–banking-ul, electronic
banking-ul etc.
-diversificării şi multiplicării serviciilor bancare, economie de timp şi
orientarea angajaţilor băncii mai mult pe activităţi de consultanţă
Existenţa binomului universalizare-
specializare bancară
-se referă la modul de organizare a activităţii bancare şi la gradul de
specializare al sistemului bancar

Banca universală - predominantă în sistemele bancare europene

continentale, este o instituţie care oferă o gama largă şi completă de
servicii financiare: atragere depozite, acordare credite, gestiune mijloace
de plată, plasamente în titluri de valoare, luare în custodie titluri de
valoare, intermediere pe piaţa de capital, servicii de asigurări etc., ca
urmare a amplificării competiţiei şi internaţionalizării bancare.
Derularea de operaţiuni bancare universale se poate realiza prin intermediul
băncilor comerciale sau prin formare de grupuri bancare cu subsidiare
specializate.

Specializarea bancară, întâlnită la modelul american şi japonez, se bazează

pe principiul specializării stricte a instituţiilor bancare. Acest fenomen a
apărut ca urmare a reglementărilor bancare şi a competiţiei.
 Schimbarea în comportamentul
corporatist
-companiile pot atrage fonduri prin emisiunea de titluri (acţiuni, obligaţiuni etc) cu
costuri mai reduse decât dacă s-ar împrumuta de la bănci
-acest lucru duce la o diminuare a intermedierii bancare, companiile solvabile
îndreptându-se către surse alternative de finanţare.
-totodată, proporţia clienţilor bancari cu risc mare este în creştere, băncile fiind
forţate să-şi dezvolte tehnicile de stabilire a primei de risc şi a provizioanelor
bancare.
-inovaţia financiară şi dezvoltarea pieţelor financiare a condus la un proces de
dezintermediere bancară, ca urmare a preferinţei populaţiei pentru alte
instrumente de economisire (fonduri mutuale, fondurile de pensii, plasamente
la societăţile de investiţii etc) şi a orientării agenţilor economici către pieţele
de capital în obţinerea de resurse financiare.
-în literatura de specialitate s-au conturat două curente, cu privire la structura
optimă a unui sistem financiar: sistem financiar bazat pe intermediere
bancară (bank-based) şi sistem financiar bazat pe piaţă de capital
(market-based).
Trecerea unor state de la economia
centralizată la economia de piaţă
-sistemele bancare au fost reorganizate pe două nivele, la primul
nivel situându-se banca centrală, iar la nivelul al doilea celelalte
bănci din sistem.
-banca centrală îşi recapătă funcţiile sale tradiţionale de autoritate
monetară, o serie de alte funcţii specifice sistemului de tip
„monobancă” fiind abandonate
-reorganizarea băncilor în societăţi pe acţiuni şi autonomia
activităţii acestora, privatizarea şi apariţia de noi instituţii
bancare, cu capital autohton sau străin.
-alocarea resurselor sub formă de credite a fost redefinită după
principiile rentabilităţii şi bonităţii financiare, fiind abandonată
supremaţia planului central în derularea activităţilor financiare.
 Integrarea europeană şi adoptarea
monedei unice euro
- deschiderea pieţelor financiar-bancare, prin
funcţionarea licenţei unice bancare (prin care o
bancă europeană poate desfăşura activităţi într-un
alt stat membru, doar printr-o simpla notificare la
autoritatea monetară a acestuia, fără a mai fi nevoie
de autorizaţie de funcţionare)
- amplificarea concurentei
- internaţionalizarea operaţiunilor bancare
- reducerea marjelor de dobândă şi scăderea
comisioanelor bancare
- eliminarea riscului valutar etc
 Structura sistemelor bancare
contemporane

În cadrul sistemelor financiar-bancare se disting o

diversitate de instituţii bancare şi de credit, care pot fi
grupate după mai multe criterii.

După importanţa în cadrul sistemului bancar distingem

o structurare a sistemului bancar pe două nivele: la
primul nivel banca centrală, ca autoritate monetară
supremă şi celelalte instituţii financiar bancare
din sistem, subordonate acesteia.
 Structura sistemelor bancare
contemporane

După importanţa în cadrul sistemului bancar

distingem o structurare a sistemului bancar pe
două nivele:
-la primul nivel banca centrală, ca autoritate
monetară supremă
-celelalte instituţii financiar bancare din
sistem, subordonate acesteia
După criteriul formei de proprietate sunt delimitate:
• Bănci private, capitalul aparţinând unui grup de
persoane fizice şi juridice;
• Bănci publice (cu capital de stat), capitalul
acestora fiind deţinut, sub diverse forme, de către
stat, băncile dispunând însă de autonomie şi
personalitate juridică;
• Bănci mixte, în cadrul cărora statul este unul dintre
acţionari.
După gradul de specializare al activităţii
bancare:
• Bănci universale, care efectuează toate
tipurile de operaţiuni bancare, pe termen
scurt, mediu şi lung, asigurând o integrare a
activităţilor bancare comerciale şi de afaceri;
• Bănci specializate, care desfăşoară
operaţiuni bancare de un anumit tip sau în
anumite sectoare de activitate.
După tipul de operaţiuni care îl desfăşoară întâlnim:
• Bănci comerciale, specializate în primirea de depozite la vedere şi
acordarea de credite pe termen scurt, precum şi în efectuarea de
operaţiuni de încasări şi plăţi, schimb valutar etc.
• Bănci de afaceri sau de investiţii (investment banks, merchant
banks, security housses)), implicate în investirea depunerilor pe termen
lung, participarea la constituirea şi luarea în gestiune a participaţiilor
întreprinderilor, oferind şi servicii financiare de specialitate.
• Băncile de depozit sunt instituţii bancare, asemănătoare băncilor
comerciale, caracterizate prin atragerea de depozite şi acordarea de
credite pe diverse sectoare.
• Bănci de ramură (industriale, agricole, de comerţ exterior, miniere
etc.) sunt acele bănci care îşi procură capitalurile pe baza atragerii de
depozite pe termen lung, iar plasamentele se fac numai către
întreprinderile din ramura respectivă pe termene mijlocii şi lungi.
• Bănci ipotecare sunt acela instituţii care acordă credite pe termen lung
pentru achiziţia sau construcţia de imobile, garantate cu ipotecă asupra
imobilelor, obţinând resurse financiare pe baza emisiune de titluri de
valoare specifice.
• Băncile de factoring asigură colectarea creanţelor şi recuperarea lor,
asigurând lichiditatea anticipată creditorilor contra unui comision.
După caracterul naţional sau internaţional al dezvoltării reţelelor de sedii şi
operaţiunilor desfăşurate pot fi
• Bănci cu caracter naţional (autohtone) care desfăşoară operaţiuni şi deţin sedii
doar pe arealul unui stat.
• Bănci cu caracter internaţional sunt băncile pentru care operaţiunile externe
joacă un rol important. Acestea pot fi de mai multe feluri:
– Băncile internaţionale private au sediul central într-o anumită ţară şi o reţea de
sucursale sau filiale în alte ţări. Aceste bănci realizează servicii şi produse bancare
externe, de regulă, pentru marile corporaţii transnaţionale.
– Bănci interguvernamentale care îşi constituie capitalurile prin aportul mai multor state
membre care sunt şi principalii beneficiari de credite (Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) etc.)
– Băncile internaţionale regionale sunt, de regulă, bănci de investiţii şi au ca obiectiv
finanţarea unor proiecte de mare anvergură, pe seama capitalurilor subscrise de
guverne sau societăţi cu caracter privat (de exemplu: Banca Asiatică de Dezvoltare,
Banca Africană de Dezvoltare etc.).
– Băncile "off-shore", care funcţionează în "zonele libere", neintervenind pe piaţa
naţională, ci realizează numai operaţiuni cu nerezidenţii, asigurând anonimatul identităţii
acestora. Aceste bănci pot beneficia de facilităţi fiscale, ceea ce face ca băncile din
renumitele „paradise fiscale”, precum Singapore, Hong-Kong, Panama, Insulele
Bahamas etc. să fie foarte căutate de capitalurile internaţionale.
– Băncile de corespondent sunt bănci străine la care băncile dintr-o anumită ţară îşi
deschid conturi curente în valută, pe bază de reciprocitate, pentru operaţiuni şi tranzacţii
valutare.
– Băncile de accept (accepting houses) sunt instituţii bancare care susţin, prin
semnătura lor, titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni
asupra importatorilor străini, iar titlul de credit astfel acceptat, devine negociabil.
După forma juridică de organizare şi de constituire a
capitalurilor , băncile se împart:
• Bănci constituite ca societăţi pe acţiuni, care îşi
constituie capitalurile proprii pe baza emisiunii de
acţiuni.
• Bănci mutuale sau cooperatiste (bănci populare,
bănci mutuale, cooperative de credit, bănci
cooperatiste), care îşi atrag capitalurile pe baza
contribuţiilor membrilor cooperatori şi funcţionează
după principiul mutualităţii.
 Indicatori specifici de apreciere a
sistemelor bancare
Indicatori de structură ai sistemului bancar.
• Numărul de bănci şi de sedii bancare din sistem, care relevă
dimensiunea reţelelor bancare din ţara respectivă.
• Numărul băncilor străine (sucursale) din sistem, care se
referă la numărul băncilor cu capital străin sau la numărul
reprezentantele băncilor străine autorizate să funcţioneze pe
teritoriul unei ţări. Indicatorul poate fi calculat şi ca pondere a
acestor bănci din total număr bănci din sistem.
• Numărul băncilor cu capital de stat, cu capital privat sau
mixt, care arată structura sistemului bancar din perspectiva
provenienţei capitalului. Indicatorii pot fi calculaţi şi ca pondere
a acestor bănci din total număr bănci din sistem.
• Alţi indicatori de structură se pot referi la gradul de diversitate,
structura din punct de vedere al tipului de instituţie bancară:
numărul de bănci comerciale, de bănci de investiţii, cooperative
de credit etc.
 Indicatori specifici de apreciere a
sistemelor bancare
Indicatori de măsurare a gradului de dezvoltare a sistemului
bancar.
• Numărul de bănci la 100.000 de locuitori, care relevă gradul de
întâmpinare al clienţilor prin dezvoltarea reţelelor băncilor.
• Gradul de intermediere bancară, care poate fi calculat ca total
activ agregat al băncilor raportat la PIB sau ca total credite
bancare acordate raportate la PIB.
• Gradul de concentrare bancară exprimă ponderea activului
agregat al primelor trei sau cinci bănci din sistem în total activ la
nivelul întregului sistem bancar.
• Indicele Herfindahl-Hirschman este un indicator de măsurare a
gradului de concentrare bancară, şi se stabileste prin suma
pătratelor poziţiei de piaţă (procentuale) a tuturor băncilor din
sistem.
• Gradul de bancarizare, se poate referi la numărul de conturi
bancare, numărul de carduri bancare şi numărul de ghişee
bancare din sistem.
 Indicatori specifici de apreciere a
sistemelor bancare
Indicatori de măsurare a performanţelor sistemelor bancare.
• Rata capitalurilor proprii, determinată ca raport între
capitalurile proprii şi total activ. Cu cât este mai mare acest
indicator, se relevă o solvabilitate cât mai mare a băncii.
• Ponderea creditelor neperformante în total credite
acordate, calculată ca raport între creditele neperformante şi
total credite acordate din sistem. Cu cât este mai mic acest
indicator, cu atât sistemul bancar este mai eficient în alocarea
resurselor.
• Rentabilitatea financiară se determină ca raport între profitul
net şi capitalul propriu. În practica internaţională, nivelul
standard este de 15-20%.
• Rentabilitatea economică se calculează ca raport între
profitul net şi activul agregat al băncilor. În practica
internaţională, nivelul standard este de 1-2%.