UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A
ARCADELOR DENTARE
- CURSUL II -

Șef. lucr. Dr. Berari Adelina

Arad
2020
 DEZVOLTAREA ONTOGENETICA A DINTILOR

Dintii se dezvolta din ectodermul si mezodermul primului arc branhial.

Dezvoltarea ontogenetica a dintilor parcurge mai multe etape, ce se
desfasoara in cea mai mare parte de-a lungul vietii intrauterine sau incepe
in aceasta perioada, finalizandu-se dupa nastere. Ultima etapa, cea de
eruptie, are loc in mod normal dupa nastere.
Ontogeneza are loc in mai multe faze, dupa cum urmeaza :
 Cresterea proliferativa ( proliferare, histodiferentiere, morfodiferentiere
 Calcificarea
 Eruptia dentara

Eruptia dentara presupune derularea a trei etape succesive :

preeruptiva, prefunctionala, functionala ( ocluzala )
 Eruptia dentara este un fenomen de crestere, corelat cu dezvoltarea
dintelui, care se desfasoara conform unui tipar genetic. Eruptia reprezinta
etapa finala a ontogenezei, in care dintii formati in grosimea oaselor
maxilare, strabat distanta de la locul unde s-a format pana cand ajung in
contact cu antagonistii lor.
Eruptia dentara incepe in momentul cand coroana dentara este complet
formata, radacina fiind edificata partial. Ea ar putea fi rezultatul proliferarii
pulpei dentare primitive si a pulsatiilor vaselor acesteia. Concomitent cu
deplasarea coroanei are loc si edificarea treptata a radacinii, care se
finalizeaza odata cu inchiderea apexului ( aproximativ la trei ani de la
realizarea contactului cu antagonistii )
Procesul de eruptie dentara incepe de la varsta de sase luni prin aparitia
primilor dinti temporari si se termina la 18-25 de ani ( cand erup molarii trei ),
derulandu-se concomitent cu edificarea radacinilor.
Dintii isi definitiveaza dimensiunile la o varsta cand maxilarele sunt in
crestere si constituie adevarati stimuli pentru dezvoltarea acestora .
In migrarea sa dintele antreneaza si sacul folicular care se rupe cand dintele
strapunge mucoasa bucala. Sacul coronar se uneste cu mucoasa gingivala
formand insertia epiteliala.
 Sacul folicular periradicular va forma fibrele periodontale. Acestea, la
randul lor, reprezinta un stimul constant si permanent pentru dezvoltarea si
mentinerea osului alveolar care se formeaza si dispare odata cu dintele.
 Eruptia dentara se desfasoara de-a lungul a trei etape caracteristice :
preeruptiva ( intraosoasa), prefunctionala si functionala.

Etapa preeruptiva ( intraosoasa )

E momentul in care coroana este complet formata si isi incepe miscarea
predominant verticala, edificarea radacinii fiind abia inceputa.
La originea deplasarii stau diferentele dintre viteza de dezvoltare a
celulelor din pulpa radiculara primitiva si viteza de dezvoltare a celulelor din
parodontiul primitiv si procesul alveolar. Exista mai multe teorii care cauta sa
explice geneza fortelor ce determina eruptia dentara. Dintre acestea amintim
teoriile radiculara, pulpara, alveolara etc …
Etapa prefunctionala
In timp ce in etapa preeruptiva modificarile procesului alveolar nu au un
rol determinant in deplasarea dintilor, in etapa prefunctionala ele trec pe
primul loc datorita unor procese de crestere abundenta mai ales la nivelul
bazei alveolei. In cursul dezvoltarii procesului alveolar se disting doua etape
caracteristice :
 Etapa de eruptie a dintilor temporari ( sase luni – doi ani jumate ) si
etapa de eruptie a dintilor permanenti care incep la sase ani si se
caracterieaza prin inchiderea majoritatii suturilor si incetarea influentei
acestora asupra procesului alveolar care raman dependente de eruptia
dintilor
 Miscarile dintilor sunt predominant axiale, la care se asociaza deplasari
meziale si transversale.
Eruptia functionala
Aceasta etapa este denumita astfel, deoarece dintii intra propriu-zis in
functiune, realizand planul de ocluzie. Ascensiunea si , in general, miscarile
lor sunt frante de contactele cu antagonistii, pe de-o parte, si cu vecinii
meziali si distali pe de alta parte . Concomitent are loc si finalizarea cresterii
radacinii.
 ERUPTIA DINTILOR TEMPORARI

Constituirea dentatiei temporare debuteaza odata cu inceputul calcifierii

primului dinte temporar. Dentitia temporara debuteaza pana la eruptia
primului dinte permanent. Cele doua momente sunt separate de un interval
de aproximativ cinci – sase ani.
Obisnuit, la nastere, mugurii dintilor temporari se afla in grosimea
oaselor maxilare fara ca niciunul dintre ei sa fie prezent in cavitatea bucala (
aceasta eventualitate este foarte rara si este cunoscuta sub numele de dinti
natali).
Mugurii dintilor temporari nu sunt dispusi ( in grosimea oaselor
maxilare) asemanatoare viitoarelor arcade dentare datorita diametrelor
mezio-distale mai mari fata de spatiul disponibil de la acest nivel. Pentru a
compensa acest conflict initial de spatiu, mugurii dintilor temporari incearca
mai multe modalitati de aliniere ( plasare ). Cele mai pertinente cercetari
privind aceste modalitati le-au efectuat Van Der Linder, Mc Namara si Burdi.
La Maxilar, incisivii centrali au constant o directie perpendiculara pe planul
medio-sagital.
Tipul 1 : Incisivii laterali sunt paraleli cu centralii, dar in pozitie disto-
linguala, iar caninii, situati mai distal de laterali, formeaza un unghi de 60°
cu planul medio-sagital
Tipul 2 : Incisivii laterali sunt meziorotati, iar caninii formeaza un unghi
de 45° cu planul medio-sagital
Tipul 3 : Incisivi laterali plasati distal fata de centrali si in pozitie
palatinala, iar caninii sunt inclinati 45-60° fata de planul medio-sagital
Tipul 4 : Incisivii laterali ocupa o pozitie distala fata de centrali, iar
caninii sunt situati in vestibulo-pozitie, aproape paralel cu incisivii laterali.

La mandibula : caninii realizeaza intotdeauna un unghi de 45°cu planul

medio-sagital
Tipul 1 : Incisivii sunt dispusi in “ W ”
Tipul 2 : Incisivii centrali sunt perpendiculari pe planul medio-sagital iar
lateralii se situeaza in pozitie linguala si usor inclinati
Tipul 3 : incisivii laterali ocupa o pozitie linguala fiind usor mai distalizati
decat la tipul precedent
Tipul 4 : Incisivii au o dispozitie “W” , insa incisivii laterali se afla intr-o
pozitie linguala fata de canini
Cronologia eruptiei dintilor temporari
Durata dezvoltarii unui dinte temporar de la debutul calcifierii coronare
pana la edificarea totala a radacinii este circa 20-25 luni. Toti dintii temporari
isi incep calcifierea inainte de nastere, in lunile 3- 6 de viata intrauterina .
La nastere toate coroanele dintilor temporari sunt edificate, eruptia lor
intinzandu-se in luna a sasea ( cand erup incisivii centrali inferiori ) si luna a
30-a ( cand erup molarii secunzi).
Secventa eruptiei dintilor temporari a dat nastere la numeroase
controverse in literatura de specialitate. Ei erup la cate un grup pe semestru,
dintii inferiori devansand pe cei superiori cu exceptia incisivilor laterali. De
marcat ca primii molari temporari apar inaintea caninilor, permitand in jurul
varstei de 18 luni un decalaj al ocluziei dintilor temporari.
In jurul varstei de doi ani si jumatate, dintii temporari isi termina eruptia,
arcadele temporare isi exercita functiile timp de patru ani, pana la aparitia
primului dinte permanent, cand incepe constituirea arcadelor mixte.
In literatura de specialitate sunt descrise o serie de varietati normale ale
eruptiei dintilor temporari care s-ar datora unor factori diferiti dintre care
amintim: sexul, varsta mamei, greutatea la nastere, momentul nasterii etc.
 Secventa cresterii dintilor temporari dupa Logan si Kronfeld, modificata
in 1960 de catre Schour, este urmatoarea :
- Incisivii centrali inferiori … 6 luni
- Incisivii laterali inferiori … 7 luni
- Incisivii centrali superiori ... 7 luni
- Incisivii laterali superiori .. 8 luni
- Molarii primi … .. .. ... 12-16 luni
- Caninii … 16-20 luni
- Molarii secunzi ….. … .. 20-30 luni
 La varsta de un an arcul incisiv este format si primul molar este erupt.
La eruptie ,el lasa spatiu liber pentru canini. Acest spatiu se completeaza
sase luni mai tarziu . Arcada temporara atinge parametrii definitivi prin
eruptia celui de-al doilea molar, la doi ani si jumatate- trei ani. La
aceasta varsta dintii temporari realizeaza contacte proximale. Intre 4-5 ani
apar tremele si disatemele datorita cresterii rapide a maxilarelor, timp in
care mugurii dintilor frontali permanenti ( care ocupa o pozitie spre oral) se
apropie de frontalii temporari.
Trebuie subliniat faptul ca dintii temporari ( spre deosebire de cei
permanenti) nu au axe diferite de implantare . Ei prezinta o implantare
aproape verticala . Incisivii sunt mai vestibularizati, iar in zonele de sprijin
nu se observa curba lui von Spee si nici curba lui Wilson. In sfarsit, trebuie
mentionat si faptul ca fetele ocluzale ale dintilor temporari nu adopta
dispozitia helicoidala.
Inlocuirea dintilor temporari
Pierderea fiziologica a dintilor temporari este precedata de reducerea
treptata a radacinii acestora ( rizaliza fiziologica ), care incepe deja la 1-2
ani dupa terminarea cresterii acestor radacini.
Fenomenul de rizaliza a dintilor temporari recunoaste in etiologia sa
doi factori: mezenchimal si pulpar . Mecanismul rizalizei este foarte
complex. In final, rizaliza permite deplasarea mugurilor dentari de
inlocuire ( in numar de 20 ) spre mucoasa bucala concomitent cu
pierderea spontana a dintilor temporari.
 ERUPTIA DINTILOR PERMANENTI
Primordialul constituirii dentatiei permanente este reprezentat de
debutul calcifierii primului dinte permanent. Acest moment este separat
de cel al eruptiei ultimului dinte permanent de un interval de aproximativ
20 de ani .
Mugurii dintilor permanenti sunt situati in cripte osoase din grosimea
oaselor maxilare . Ei sunt dispusi spre oral fata de dintii temporari
ocupand pozitii care le permite o concentrare cat mai mare .
Incisivul central superior se afla intr-o palato-pozitie fata de radacinile
centralului si lateralului temporar. Premolarii nu intampina un conflict de
spatiu, deoarece diametru lor mezio-distal este mai mic decat cel al
molarilor temporari. Molarii permanenti ocupa o pozitie distala fata de
molarul secund temporar, zona dispunerii lor depinzand de dezvoltarea
sagitala a proceselor alveolare .
Cronologia eruptiei dintilor permanenti

Perioada de formare a unui dinte permanent este cuprinsa intre 6-12

ani. Eruptia unui incisiv permanent incepe la aproximativ 9 ani de la
debutul formarii acestuia. Caninul si premolarul erup dupa aproximtiv 12
ani de la inceputul formarii, iar molarul doi si trei la 12-13 ani.
Cu exceptia molarilor primi permanenti a caror calcificare poate
incepe la nastere, toti ceilalti dinti permanenti isi incep calcificarea dupa
nastere.
Eruptia dintilor permanenti incepe cu primul molar, apoi dintii inferiori
in ordinea lor numerica. Caninii superiori raman adeseori ectopici
( in afara sirului dentar).
 Unul dintre cei mai reprezentativi autori care s-a ocupat cu studiul
secventei eruptiei dintilor permanenti a fost Hurme. El a examinat
93.000 copii din toate tarile cu clima temperata din emisfera nordica .
Din datele prezentate de Hurme reiese ca molarii si incisivii sunt dintii
care erup cel mai precoce, intr-un interval de timp redus, iar mai tarziu
erup caninii si premolarii cu intervale variabile de eruptie.
In legatura cu secventa eruptiei dintilor permanenti se pot stabili
cateva reguli generale:

 Dintii inferiori erup intotdeauna inaintea omologilor superiori

 La fete eruptia este in avans fata de baieti.
 Eruptia incisivilor si primilor molari se face parte integrata dintr-un
prim puseu de dezvoltare a sistemului dentar; la 7 ani incisivii centrali
si primii molari se afla in general pe arcada, iar la 8 ani erup incisivii
laterali.
 Dupa o perioada de repaus, mai scurta sau mai lunga erup caninii si
molarii denumiti dinti intermediari, deoarece sunt incadrati de dinti
permanenti.
 Primul premolar superior apare, in general, inaintea caninului inferior la
baieti, invers la fete. Acesti doi dinti sunt urmati de primul premolar
inferior, de premolarul secund si de caninul superior.
 Molarul secund prelungeste spre distal arcada dentara permanenta,
care nu isi atinge lungimea definitiva decat in jurul varstei de 18 ani,
dupa o perioada lunga de repaus, prin eruptia molarului trei.
Intre varsta de sapte ani ( sfarsitul dentatiei temporare marcata de
pierderea incisivului prim temporar sau aparitia primului molar permanent)
si 12 ani ( pierderea ultimului dinte temporar), copilul prezinta pe arcade
dinti ce apartin de doua generatii succesive. Este perioada dentatiei mixte
care se finalizeaza o data cu pierderea ultimului dinte temporar.
Morfogeneza arcadelor dentare se deruleaza de-a lungul unei
perioade de 20 de ani cu o succesiune de faze de activitate si inactivitate
Eruptia activa primara
Consta in deplasarea efectiva a dintelui in directie ocluzala. Aceasta
deplasare se face progresiv, fiind stimulata cu edificarea radacinii. Cand
dintele atinge planul de ocluzie, coroana clinica este legata cu coroana
anatomica , iar insertia epiteliala se plaseaza la nivelul coletului anatomic .
Pe masura ce dintele participa la functiile ADM apare si procesul de uzura.

Eruptia activa secundara

Cu toate ca procesul de uzura scurteaza lent si progresiv coroanele
dintilor, DVO ramane nemodificata, deoarece dintele sufera un proces de
eruptie activa lenta proportionala cu uzura, cunoscut sub numele de eruptie
activa secundara. Asadar, eruptia activa secundara tine sa compenseze
reducerea inaltimii coroanei clinice. Cand acest proces se desfasoara in
limite fiziologice, lungimea radacinii clinice nu se scurteaza, deoarece au
loc depuneri succesive de cement periapical.

Eruptia activa secundara accelerata

Cand dintele pierde contactul cu antagonistii ( prin leziuni coronare,
tratamente incorecte sau extractia acestora) asistam la o eruptie activa
secundara accelerata, care se incadreaza in sfera patologicului.
Euptia pasiva
In perioada de involutie a parodontiului marginal, asistam la deplasarea
spre apical a insertiei epiteliale si a gingiei marginale cu denudarea
consecutiva a radacinilor dentare. In aceste situatii, coroana clinica creste in
dauna radacinii clinice. Fenomenul este cunoscut sub numele de eruptie
pasiva.

Eruptia continua
Eruptia continua este un concept care sustine ca eruptia dentara
continua toata viata, chiar si dupa ce dintele ajunge in contact cu antagonistii.
Acest concept reprezinta de fapt o sinteza intre notiunile de erupere activa
( primara si secundara) si cea de eruptie pasiva.

Eruptia precoce
Notiunea de eruptie precoce vizeaza atat dintii temporari, cat si pe cei
permanenti. In primul caz, primul dinte temporar poate erupe la sfarsitul lunii
a treia. In cadrul eruptiei precoce un rol aparte il ocupa dintii natali
( prezenti la nastere), In cazul dintilor permanenti se vorbeste de eruptie
precoce cand primii dinti apar la sfarsitul varstei de 4 ani. Prezenta sau
eruptia unor asemenea dinti este cunoscuta sub numele de eruptie precoce .
 ARCADELE DENTARE TEMPORARE

Totalitatea dintilor implantati in procesul alveolar ale maxilarului si

mandibulei unul dupa altul, sub forma de sir, alcatuiesc o arcada dentara .
In cadrul arcadelor dentare naturale integre, dintii se gasesc intr-o
stare de echilibru fiind dispusi intr-un spatiu neutru in care fortele
functionale ocluzale, reactionale, proximale, labiale, jugale si linguale se
anuleaza doua cate doua. Asadar arcadele dentare umane au un
caracter heterodont ( grupuri dentare cu forme si functii diferite )
De-a lungul dezvoltarii lor, arcadele temporare parcurg mai multe
etape, fiecare cu particularitatile sale. Pana la doi ani si jumatate se
desfasoara perioada de eruptie, dupa care se instaleaza etapa de
morfologie primara.
Aparatul dento-maxilar al copilului incepe sa-si desavarseasca
functiile care actioneaza asupra morfologiei primare a arcadelor pe care
le transforma in arcade cu morfologie secundara
 Exista doua arcade : maxilara si mandibulara. Fiecare dintre cele
doua arcade se compune dintr-o parte extraalveolara ( formata din
coroanele dintilor) si o parte intraalveolara ( reprezentata de radacinile
dintilor si alveolele).
Pe arcadele dentare temporare exista 20 de dinti, cate 10 pe fiecare
arcada si 5 pe fiecare hemiarcada.
Arcadele nu sunt egale intre ele . Cea superioara este mai mare si
circumscrie arcada inferioara. Dimensiunile mai mari ale curbei arcadelor
superioare si mai mici ale celei inferioare rezulta ca urmare a pozitiei
dintilor. Astfel :

 Dintii superiori ( ai arcadei superioare) au axul longitudinal inclinat

supero-inferior si dinauntru in afara, asa incat curba arcadei
extraalveolare este mai mare decat curba bazei apicale; arcada
extraalveolara este mai mare dacat arcada intralveolara la maxilar
 Dintii inferiori ( ai arcadei inferioare) au axul longitudinal inclinat tot
supero-inferior si dinauntru infara. Astfel, la arcada inferioara se
realizeaza o situatie inversa : curba arcadei extraalveolare este mai
mica decat curba arcului bazei apicale ( arcada extraalveolara este mai
mica decat cea intraalveolara la mandibula )
O linie conventionala trece prin marginea incizala a incisivilor, varful
cuspidului caninilor si varfurile cuspizilor vestibulari ai dintilor laterali
Arcadele dentare impart cavitatea bucala in alte doua cavitati virtuale:
vestibulul bucal si cavitatea bucala propriu-zisa, care adaposteste limba
 Dintii temporari contribuie la dezvoltarea si modelarea ADM, la exercitarea
functiilor acestui aparat, avand un rol deosebit in dezvoltarea psihica a
copilului.
Imediat dupa nastere, crestele alveolare ale nou-nascutului sunt relativ
bine dezvoltate. In 80 % din cazuri, raportul dintre creste are aspect de
prognatism maxilar ( arcul crestei maxilare depaseste in sens sagital pe cel al
crestei mandibulare). Treapta sagitala dintre cele doua creste se cifreaza la 6-
11 mm. Copilul se alimenteaza prin supt, ceea ce solicita mandibula prin
miscarile de pro- si retropulsie. Drept urmare ea se dezvolta in plan sagital.
Fenomenul fiind interpretat drept prima mezializare a mandibulei .
In aceasta etapa, crestele alveolare se dezvolta, devin mai late, iar in
dreptul dintilor tempori care se pregatesc sa erupa, apar boselari. Eruptia
incisivilor de la ambele maxilare, determina stabilirea primelor raporturi de
acoperire frontala in sens vertical. Astfel, mandibula intalneste un obstacol in
miscarile ei in plan sagital. Miscarile in plan vertical sunt libere sa se
desfasoare, in aceasta etapa se consolideaza miscarile de incizie.
Multe componente ale ADM : fibre musculare, ATM etc. sufera modificari de
adaptare la aceasta noua DV. La intervale de cate sase luni apare cate un grup
dentar de dinti omologi astfel incat la 30 de luni arcadele dentare sunt complete
si incep sa functioneze ca entitati morfo-clinice, avand un plan de ocluzie.
Secventa eruptiei acestor dinti este : incisiv central, incisiv lateral, molar prim,
canin, molar secund .
 Baume distinge doua tipuri de arcade temporare:
- Arcade de tip I cu spatii ( treme ) simiene care sunt vestigii ale dentatiei
primatelor si permite instalarea caninului voluminos in spatiul interdentar
antagonist. Spatiul simian superior este situat intre canin si incisivul lateral,
iar cel inferior intre canin si primul molar temporar.
- Arcade de tip II fara spatii simiene
Raporturile de ocluzie intre cele doua arcade temporare complete,
determina o dimensiune verticala a etajului inferior – prima inaltare fiziologica
a ocluziei – care ramane relativ constanta pana la aparitia molarilor
permanenti.
Etapa morfologiei primare

Perioada morfologiei primare poate dura intre 1 si 3 ani. Cei 20 de dinti

prezinta caractere morfologice exprimate. Aceasta perioada prezinta
urmatoarele particularitati:
 arcadele au o forma de semicerc
 Arcada superioara circumscrie arcada inferioara
 Dintii temporari realizeaza contacte meziale si distale, cu exceptia
molarului doi care are doar arii de contact meziale
 Curbele de ocluzie sunt atenuate
 Raporturile ocluzale din zona frontala sunt labiodonte ( cap la cap ) sau
usor psalidodonte ( exista o usoara acoperire verticala )
 Caninul superior se plaseaza intre caninul si primul molar inferior, stabilind
raport neutral
 Fiecare dinte temporar oclude cu doi dinti antagonisti, cu exceptia
incisivilor centrali inferiori si a molarilor secunzi superiori
 Fetele distale ale molarilor secunzi superiori si inferiori sunt situate in
acelasi plan frontal sau eventual in treapta mezializata cu planul fetei
distale a molarului inferior plasat mai anterior
Etapa morfologiei secundare

Aparatul dento-maxilar al copilului participa la efectuarea functiilor :

masticatie, fonatie, fizionomie, automentinere si uneori respiratie.
Aceste functii modeleaza componentele ADM printre care si dintii si
arcadele dentare, care sufera o serie de modificari ai parametrilor morfologiei
primare.
Etapa dureaza pana la aproximativ 6 ani. Marginile incizale ale frontalilor
si relieful pozitiv al molarilor se sterg progresiv. Uzura fiziologica este
decelabila la nivelul tuturor fetelor dintilor temporari. Datorita cresterii uzurii
progresive, raportul frontal, psalidodont se transforma uneori intr-un raport “
cap la cap “ care favorizeaza a doua mezializare fiziologica a mandibulei .
Oasele maxilare cresc, drept urmare intre dintii temporari apare o serie
de spatieri ( diasteme si treme) normale pentru aceasta varsta care vor
permite o aliniere normala a dintilor permanenti care urmeaza sa erupa.
Cresterea si dezvoltarea predominanta a mandibulei in sens sagital duce
la aparitia unui spatiu liber intre marginea anterioara a ramurii si molarul doi
temporar, cunoscut sub numele de camp retromolar, care asigura spatiul
necesar eruptiei molarului prim permanent
Arcadele dentare permanente in morfologia primara

Arcadele dentare permanente sunt alcatuite din 32 de dinti: 8 incisivi,

4 canini, 8 premolari si 12 molari
In evolutia arcadelor dentare permanente se remarca mai multe perioade :

 Prima perioada, cunoscuta sub numele de “ arcada adultului tanar”.

Este perioada evolutiei molarului secund permanent, cand se remarca o
aliniere notabila a arcadei.
 Perioada a doua este cunoscuta si sub numele de “arcada stabila a
adultului tanar”. Este o perioada destul de lunga, cuprinsa intre
momentul cand molarii secunzi permanenti ating planul de ocluzie, pana
la eruptia molarilor trei. Ea dureaza aproximativ sase ani, uneori mai
mult.
 Perioada a treia, denumita si “perioada arcadei complete a adultului”.
Ea presupune atingerea dimensiunilor definitive ale arcadelor. Aceasta
perioada lipseste adeseori datorita ageneziei molarilor trei sau a
incluziei lor, in plus varstele de eruptie a acestor dinti variaza mult .
 In componenta arcadelor dentare permanente intra atat dintii de inlocuire
care erup in locul dintilor temporari ( incisivi, canini, premolari) cat si dintii de
completare care erup distal de ultimul molar temporar ( molarii permanenti ).
Si arcadele permanente prezinta o morfologie primara ( care dureaza de la
varsta de 11-12 ani pana la 15-16 ani ) si o morfologie secundara al carei
debut este marcat de fenomenul de uzura dentara
Arcadele permanente naturale, armonios dezvoltate, prezinta o serie de
parametrii:

 Forma armonioasa, de cele mai multe ori elipsa sau hiperbola;

 Pozitii axiale corespunzatoare si armonios corelate ale dintilor antagonisti
de pe cele doua arcade dentare;
 Prezenta ariilor de contact interproximale in jurul carora apar abrazuri cu o
anumita simetrie;
 Situarea mai meziala a fiecarui dinte inferior fata de omologul sau superior
 Existenta a doi antagonisti pentru fiecare unitate dentara cu exceptia
incisivului inferior si a molarului trei superior
 Prezenta celor doua curbe caracteristice de ocluzie ( von Spee si Wilson )
 Arcada superioara este mai lunga si mai larga, ea circumscrie total arcada
inferioara.
 Proporţiile suprafeţelor coronare

“Regula celor 7 şeptimi” :

 1/7 corespunde versantului periferic (V) al cuspidului de ghidaj

 2/7 corespunde versantului central (OZ) al cuspidului de ghidaj
 2/7 corespunde versantului central al cuspidului de sprijin
 2/7 corespunde versantului periferic (oral) al cuspidului de sprijin
Regula celor 7 şeptimi
 ARIILE DE CONTACT

Sirul coroanelor dentare actioneaza ca un ansamblu datorita existentei

ariilor de contact interdentar prin intermediul carora fiecare dinte
realizeaza contacte meziale si distale ( acestea din urma cu exceptia
molarilor trei ) cu dintii adiacenti.
Ariile de contact disperseaza fortele orizontale care rezulta din
descompunerea presiunilor ocluzale, mentin continuitatea arcadelor
dentare si pastreaza integritatea tisulara a gingiei interdentare. Ele pot fi
comparate cu rulmentii unei roti.
Ariile de contact permit mobilitatea fiziologica proprie fiecarui dinte, dar
functioneaza si ca dispersori de forte, contribuind la realizarea acestui
ansamblu morfofunctional care este arcada dentara.
 Fetele proximale ( mezila si distala) ale dintilor prezinta o convexitate
mai atenuanta comparativ cu suprafetele vestibulare si orale. Aceasta
convexitate diminuata contribuie la realizarea unui spatiu corespunzator
gingiei interdentare, denumit abrazura cervicala .
Fetele proximale ale coroanelor dentare prezinta o convergenta spre
cervical, ceea ce atrage dupa sine situarea convexitatilor maxime mai
aproape de incizal ( respectiv ocluzal ) . Prin aceste convexitati se
realizeaza ariile de contact.
Convexitatea maxima a fetelor meziale este mai aproape de incizal
( ocluzal ), in timp ce pe fata distala ea se situeaza mai aproape de cervical.
Asadar aria de contact este o zona situata pe fetele proximale ale
dintilor, in treimea incizala ( ocluzala ) sau medie, prin care se realizeaza
contactul intre doi dinti vecini. Fiecare dinte de pe o arcada realizeaza arii
de contact cu vecinii sai mezial si distal, cu exceptia molarului trei care face
contact doar mezial.
 Noi optam pentru utilizarea termenului de arie de contact, deoarece
notiunea de “punct” in sens strict geometric reprezinta ceva fara dimensiuni
si se admite ca dintii – chiar in morfologie primara – realizeaza contacte sub
forma de suprafete mici si nicidecum sub forma de puncte. Suprafata unei
arii de contact la un dinte cu morfologie primara este de circa 0,064 cm².
Totalitatea suprafetelor si ariilor de contact ( in morfologia primara) este
de aproximativ 2-3 cm². Aceste date matematice, fara importanta la prima
vedere, devin de interes major cand, pentru refacerea acestor arii de
contact, se folosesc diferite materiale nemetalice sau metalice. Aceste mici
suprafete de contact, datorita mobilitatii dentare fiziologice cresc in timp,
transformandu-se in suprafete mai mari ( mai largi) prin fenomenul de
“uzura proximala”.
 Fenomenul de uzura proximala reduce dimensiunea mezio-distala a
dintilor, favorizand mezializarea lor. Uneori, in timp, aceasta poate genera
chiar inghesuiri dentare. Miscarea de mezializare a dintilor se poate
materializa prin reducerea dimensiunilor unei arcade de la cativa milimetri
pana la 1 cm.
Ariile de contact lipsesc in mod fiziologic in dentitia temporara intre 4-6
ani cand procesele alveolare se dezvolta in sens sagital si transversal,
aparand diasteme si treme mai ales in regiunea frontala. Aceste spatii vor
compensa diferenta de gabarit mezio-distal dintre frontalii temporari si cei
permanenti ( aproximativ 4,4mm la arcada maxilara si 4,6 mm la arcada
mandibulara).
Uneori, ariile de contact lipsesc si in dentitia permanenta in cazul
incongruentelor dento-alveolare cu spatiere. Studiul acestor anomalii
netratate suscita si astazi o serie de discutii cu privire la instalarea ( sau nu )
mai frecventa a unor procese de parodontopatie marginala in aceste cazuri.
Pierderea unui dinte si implicit a contactelor proximale, face ca dinti
vecini sa migreze, tinzand sa inchida bresa edentata.
Referitor la ariile de contact, trebuie insusite mai multe reguli :

Reguli generale
1) Cu cat dintii ocupa pe arcada o pozitie mai anterioara cu atat ariile de
contact sunt situate mai aproape de incizal, respectiv ocluzal
2) Pentru orice dinte aria de contact meziala este mai aproape de incizal
( ocluzal) decat aria de contact distala.

Celelalte reguli
3) La frontali in sens cervico-incizal, ariile de contact se situeaza in treimea
incizala, iar in sens vestibulo-oral in treimea vestibulara
4) La dintii laterali in sens cervico-ocluzal, ariile de contact se situeaza la
jonctiunea treimii ocluzale cu treimea medie, iar in sens vestibulo-oral la
jonctiunea treimii vestibulare cu treimea medie
5) Fac exceptie de la regula precedenta ariile de contact dintre fata distala
a molarilor primi si fata meziala a molarilor secunzi care sunt situate in
ambele sensuri in treilea medie.
 Scoala americana de morfologie dentara din Oregon ( SUA ),
considera ca molarii realizeaza arii de contact in zona mijlocie a treimii
medii, spre deosebire de premolari care le au in zona ocluzala a treimii
medii.
Ariile de contact au trei functii importante :

 Disperseaza componentele orizontale care rezulta din descompunerea

fortelor ocluzale pe un numar mai mare de dinti;
 Mentin continuitatea arcadelor si in consecinta orientarea axiala
( directia de implantare ) a unitatilor ( fixarea fiziologica a lui Eismann )
 Pastreaza integritatea tisulara a parodontiului de invelis, reprezentand
un obstacol in calea impactelor alimentare
 AMBRAZURILE

In cadrul relatiilor interarcadice, ariile de contact interproximale conduc

la formarea unor spatii piramidale cunoscute sub numele de ambrazuri.
Exista patru feluri de ambrazuri: vestibulare ( orale), ocluzale si
cervicale. Toate aceste abrazuri au varful la nivelul ariei de contact. Pentru
o intelegere mai usoara, asemanati limitele acestor piramide cu niste linii
imaginare ce delimiteaza fetele axiale ale unei coroane dentare.
Ambrazura rezulta din curbele situate in apropierea ariilor de contact a
doi dinti vecini. Cu alte cuvinte, vestibular sau oral fata de aria de contact
interdentara.
Toate ambrazurile prezinta contururi rotunjite pentru a favoriza alunecarea
alimentelor.
 Ambrazurile ocluzale
Sunt spatii deschise spre ocluzal, formate de versantele proximale
( periferice) ale crestelor marginale, apartinand celor doi dinti vecini. Forma
acestor ambrazuri reflecta morfologia crestelor marginale care respecta
legea simetriei ambrazurilor.
Indiferent daca perspectiva asupra ambrazurilor este vestibulara sau
orala, cele ocluzale cresc dinspre mezial spre distal, in timp ce ambrazurile
cervicale descresc in acelasi sens.

 Ambrazurile cervicale :
Ambrazurile cervicale sunt spatii deschise spre cervical, cu varful
unghiului la aria de contact. Ambrazurile cervicale si ariile de contact
protejeaza gingia interdentara de impactul alimentar, contribuind la devierea
bolului astfel incat sa “ maseze” asupra gingiei.
Eutroficitatea gingiei interdentare depinde de forma si conturul
ambrazurii cervicale care reflecta aliniamentul si pozitia normala a dintilor.
Dupa terminarea erupriei si la adultul tanar, cea mai mare parte a
ambrazurii cervicale este ocupata de gingia interdentara. In timp, papila
sufera un proces de retractie, ambrazura devenind libera.
Ambrazurile cervicale descresc dinspre mezial catre distal.
Ambrazurile vestibulare
Ambrazurile vestibulare au o deschidere mai mare, realizand de
obicei un unghi obtuz. Ele sunt mai putin profunde, deschiderea unghiului
pe care-l realizeaza aria de contact este mai mare decat cel pe care-l
realizeaza ambrazurile orale. Contururile lor sunt rotunjite, permitand
devierea bolului alimentar si in acelasi timp, efectuarea autocuratirii

Ambrazurile orale :
Ambrazurile orale sunt mai profunde decat cele vestibulare. Ele
realizeaza un unghi mai ascutit.
Se admite ca toate ambrazurile sunt rotunjite si au peretii convexi,
fiind organizate morfologic conform unor reguli de simetrie favorizand
astfel alunecarea alimantelor spre cavitatea bucala propriu-zisa sau
vestibulul bucal.
Regulile simetriei ambrazurilor

 Muchiile crestelor marginale a doi dinti vecini se situeaza la acelasi nivel,

in sens ocluzo-cervical;
 Versantele proximale a doua creste marginale invecinate prezinta aceeasi
inclinare;
 In sens vestibulo-oral, versantele proximale a doua creste marginale
invecinate prezinta aceeasi simetrie;
 Privind ambrazurile cervicale la nivel de arcada se constata ca limitele
cervicale proximale invecinate ( linia coletelor) se situeaza la acelasi nivel
in sens cervico-ocluzal. Regula este valabila daca exista curba sagitala de
ocluzie a lui von Spee;
 Simetria angulara a ambrazurilor vestibulare si orale se manifesta pana la
limita liniilor de tranzitie ( in special in plan orizontal);
 La nivelul tuturor ambrazurilor liniile de tranzitie a doua unitati adiacente
sunt simetrice ( in plan vertical).
Forma, dimensiunea si simetria ambrazurilor sunt foarte importante mai
ales in reconstituirile dintilor afectati de procese carioase cand se impune
refacerea corecta a ariilor de contact si simetria crestelor marginale care
delimiteaza ambrazurile.
Nerespectarea acestor reguli este urmata de perturbari ale
echilibrului ocluzal, prin migrari ale dintilor vecini sau a celor refacuti.
VĂ MULŢUMESC !