ADOLESCENȚ

Adolescența este o perioadă de tranziție de

la copilărie la vârsta de adult tânăr.

 Cuvântul  adolescența  vine din cuvântul

latinesc adolescere, care înseamnă a crește.
 Adolescența este o perioadă în care se formează viitorii adulți, este o perioadă în care
schimbările sunt multe și pe toate planurile: fizice, emoționale și sociale. ”Necunoscutul este
ceea ce îi face pe adolescenți vulnerabili în această perioadă de tranziție.”
ADOLESCENȚA începe la PUBERTATE (către 11-13 ani - fete și 13-15 ani –
baieți) și este insoțită de importante transformări pe planurile biologic, psihologic și
social.

Transformarile fizice 

Adolescența se caracterizează prin începutul maturării genitale, cu

dezvoltarea gonadelor (glandele reproducătoare,  ovarele și testiculele) și a
caracterelor sexuale secundare (semnele exterioare ale diferenței între sexe).
Creșterea se accelerează, mai întâi la fete, mai târziu la băieți.
Vocea se schimbă, morfologia se transformă după sexe.
-La băieți, se înregistrează o creștere a volumului testicular și a lungimii penisului,
cu apariția primelor ejaculari. Masa musculară devine mai mare, umerii se lățesc.
Mai târziu începe să se instaleze pilozitatea de tip masculin.
- La fete, uterul și ovarele cresc în volum. Ciclul menstrual succede, după un
interval de aproximativ 2 ani, primei manifestări de formare a sânului. Formele
se dezvoltă (sâni, șolduri, bazin), cu apariția pilozității de tip feminin.
Transformarile psihologice
Adolescența este o perioadă normală de conflicte, necesară unui echilibru ulterior, și a
cărei complexitate nu se pretează deloc unor discursuri prea generalizatoare.
Totodată, adolescența poate fi considerată ca o evoluție dinamica, având drept finalitate
autonomia, identitatea și adaptarea sexulă. Adolescentul simte nevoia de a evada din eul
său, de a-și lărgi interesele dincolo de cercul familial. Identificării cu părinții i se
suprapune identificarea cu însuși grupul de vârstă, cu eroul colectiv, "gașca". Aici intervine
clasicul "conflict al generațiilor".

Tânărul se exprimă prin afirmații sau negații tăioase, fără a-i păsa de contradicții și este în
căutare de dezbateri. Adultul nu trebuie să confunde această dorință de a dezbate cu
provocarea. În pofida aparențelor, adolescentul este necruțător cu el însuși. În
fața corpului sau, a capacităților sale de seducție, el poate trăi un sentiment de nesiguranță,
chiar de rușine. În același timp, el este torturat de reminiscența complexelor infantile
(oedipiene, indeosebi).

Conflicutul dintre generații este acumularea de diferențe, subtilități și idei între persoanele
născute în perioade de timp separate.
Criza de originalitate din adolescență este o perioadă de tranziție, normală, firească, în
viață. Ea reprezintă un ansamblu de schimbări bruște de natură psihologică și socială, ce
se bazează pe schimbări biologice, care caracterizează perioada adolescenței.

Există trei etape ale crizei de originalitate:

1. Perioada revoltei
2. Perioada închiderii în sine
3. Perioada de exaltare și afirmare.
 Probleme cu care se confruntă adolescenții în anul 2020:

1. Depresia și anxietatea - Unele studii arată că acestea ar putea fi legate de social

media. În orice caz, este esențial pentru părinți să urmărească semnele de
avertizare periculoase ale depresiei și anxietății.

”Depresia la tineri nu apare neapărat sub forma tristeții, ci și sub forma iritabilității,
a plictiselii sau a incapacității de a simți plăcere.” Cristina Petrescu – psihoterapeut
de orientare cognitiv-comportamentală.

Nu trebuie ignorate semnale precum:

•Creștere sau pierdere în greutate extremă

•Probleme asociate somnului
•Schimbări bruște şi drastice în personalitate
•Schimbare radicală a grupului de prieteni
•Lipsa de interes pentru activități înainte plăcute
•Absențe multe la școală, scăderea drastică a notelor
•Încep să vorbească sau să se gândească la sinucidere
•Consumul de tutun, alcool sau droguri
•Diferite încălcări ale legii
2. Bullying-ul. Cazurile de bullying se înmulțesc de la o zi la alta. În curtea școlii, pe
stradă, în parc sau pe terenul de joacă, tot mai mulți copii sunt agresați, verbal sau
fizic.

3. Activitatea sexuală.  Interesul pentru sexualitate și sex este absolut firesc

începând din adolescență. Înțeleg foarte bine că aceste tipuri de discuții sunt
incomode și că părinții își imaginează despre copiii lor că nu sunt activi sexual,
dar ele sunt absolut necesare în 2020.

4. Consumul de droguri.Este o problemă reală și foarte serioasă. Și este în creștere.

”Conform ESPAD 2015, prevalenţa consumului oricărui tip de drog ilicit de-a
lungul vieţii în rândul elevilor de 16 ani este de 15%, consumul recent este 9,1%,
în timp ce consumul actual este 4,3%.”  Mulți adolescenți nu recunosc pericolele
și adesea subestimează cât de ușor se poate dezvolta o dependență. Și nici nu
înțeleg riscurile asociate supradozării. Comunicarea constantă pe acest subiect este
extrem de importantă.

5. Stresul este o problemă generală a societății, așa că era practic imposibil să nu se

reflecte și în viața adolescenților. Presiunea de a performa la școală, presiunea
venită din partea părinților și a anturajului (de exemplu, cum se îmbracă pentru a
fi parte dintr-un grup, în ce locuri se iese, ce activități sunt distractive) sunt
cauzele majore ale stresului în această perioadă a vieții. 
6. Acceptarea și încrederea în sine. ” Cum fac să am încredere în mine?” În
special de la fete vine întrebarea, dar probabil că ele sunt mai conștiente de
importanța ei și mai dispuse să își arate această vulnerabilitate. Chiar și cea mai
sigură persoană se luptă cu acceptarea din când în când și are dubii vis-a-vis de
propriile capacități. Cu toate acestea, adolescenții o duc deosebit de greu la acest
capitol, din cauza lipsei de maturitate și de perspectivă (absolut firești la vârsta
asta). Sunt studii care arată clar că există o legătură „între neadaptarea psihică a
copiilor și percepția respingerii paterne și a mamei”. Așadar sprijinul
necondiționat din partea părinților este cel care contribuie fantastic la clădirea
încrederii în sine. 

7. Lipsa motivației.
”Copiii din zilele noastre primesc totul de timpuriu: haine scumpe, gadget-uri,
vacanțe exotice, experiențe de tot felul, astfel că ajung să nu mai aibă la ce visa
sau pentru ce lupta. Pachetul de bază oferit unui copil cuprinde prea multe
lucruri. Iar tot ce devine normalitate nu mai produce motivație, entuziasm. E totul
acolo, la îndemână, de ce să mă mai zbat?” - Cristina Petrescu – psihoterapeut de
orientare cognitiv-comportamentală.
8. Tulburări de alimentație și greutatea. Accesul la informație este fantastic, vorbim
tot timpul despre stil de viață sănătos și totuși obezitatea este tot mai prezentă din
cauza consumului frecvent de fast-food. La spectrul opus există și tulburările de
alimentație gen anorexie, bulimie și mâncatul compulsiv care afectează mai
frecvent fetele decât băieții.
 Bullying
Bullying-ul este o capcană, în care sunt
deopotrivă prinși toți copiii - agresori,
victime sau martori (www.salvaticopiii.ro).
Ce este Bullying-ul?

Este un comportament nedorit, agresiv în rândul copiilor la vârstă pre-școlară sau

școlară, care implică un dezechilibru de putere real sau perceput. Comportamentul se
repetă, sau are potențialul de a fi repetat, în timp. Ambii copii care sunt hărțuiți și care
îi hărțuiesc pe alții pot avea probleme serioase și de durată.
 Tipuri de bullying
Există trei tipuri de hărțuire:

Bullying verbal - înseamnă a spune sau a scrie lucruri răutăcioase. Hărțuirea

verbală include:
• Tachinarea
• Porecle
• Comentarii sexuale inadecvate
• Batjocoritor
• Amenințarea de a provoca rău

Hărțuirea socială, uneori denumită hărțuire relațională, implică rănirea

reputației sau a relațiilor cuiva. Hărțuirea socială include:
• Lăsând pe cineva pe dinafară intenționat (excludere)
• Spunând altor copii să nu fie prieteni cu cineva
• Răspândirea zvonurilor despre cineva
• Stânjenind pe cineva în public

Hărțuirea fizică implică rănirea corpului sau a bunurilor unei persoane.

Hărțuirea fizică include:
• Lovirea / îmbrâncire
• Scuiparea
• A pune piedică
• A lua sau a sparge lucrurile cuiva
• Efectuând gesturi rele sau grosolane cu mâna.
Unde și când se întâmplă intimidarea?

Hărțuirea poate apărea în timpul sau după orele de școală. În timp ce cele mai multe hărțuiri
raportate se întâmplă în clădirea școlii, un procent semnificativ se întâmplă și în locuri precum locul
de joacă sau autobuz. Se poate întâmpla în drum spre școală sau când pleci de la școală spre casă, în
cartierul tinerilor sau pe internet (cyberbullying - combină practici ale bullyingului social și verbal,
însă în mediul digital, în special prin intermediul rețelelor de socializare.).
Ce este intimidarea cibernetică?

Cyberbullying-ul este intimidare cu utilizarea tehnologiilor digitale. Poate avea loc pe social media,
platforme de mesagerie, platforme de jocuri și telefoane mobile. Este un comportament repetat, care
vizează sperierea, enervarea sau rușinarea celor care sunt vizați.
Exemplele includ:
• răspândirea minciunilor despre sau postarea de fotografii jenante cu cineva pe social media;
• trimiterea de mesaje dureroase sau amenințări prin intermediul platformelor de mesagerie;
• suplinirea identității cuiva și trimiterea de mesaje meschine către alții în numele lor.

Hărțuirea față în față și hărțuirea cibernetică se pot întâmpla adesea una lângă alta. Dar hărțuirea
cibernetică lasă o amprentă digitală - o înregistrare care se poate dovedi utilă și poate furniza dovezi
care să ajute la stoparea abuzului.

Dacă sunteți îngrijorat de siguranța dvs. sau de ceva ce vi s-a întâmplat online, discutați urgent cu
un adult în care aveți încredere. Sau vizitați Child Helpline International  pentru a găsi ajutor în
țara dumneavoastră.
Conform studiilor realizate de către Salvați Copiii, 5 din 10 copii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani
au fost hărțuiți în mediul online. Spre deosebire de situațiile clasice de bullying, în care
comportamentele de hărțuire se întâmplă față în față, iar victima are posibilitatea de a-și identifica
agresorul și de a ști cui să atribuie comportamentul agresiv, în mediul online acest lucru, de multe ori,
nu este posibil. În plus, dacă în realitate, în dimensiunea offline, comportamentul de bullying se oprește
la un moment dat iar situația umilitoare sau agresivă se încheie, hărțuirea online pare să fie fără sfârșit –
ne urmărește în camera proprie, pe tableta personală, pe laptopul din sufrageria familiei. Spre deosebire
de alte forme de bullying, cyberbullying-ul are un caracter permanent și anonim, care face ca impactul
său negativ să fie uriaș.
 
De ce unii copii hărțuiesc?
Copiii și adolescenții care se simt în siguranță și susținuți de familie, școală și colegii lor sunt mai
puțin susceptibili de a intimida. Cu toate acestea, din păcate, unii tineri nu au parte de acest suport.
Fiecare individ este unic și există mulți factori care pot contribui la comportamentul de agresiune. Un
tânăr care agresează poate experimenta unul, mai mulți sau niciunul dintre acești factori care
contribuie.

Factori de colegialitate
Unii tineri agresează:
• pentru a atinge sau a menține puterea socială sau pentru a-și ridica statutul în grupul lor de semeni
• să-și arate loialitatea și să se potrivească cu grupul lor de semeni
• să excludă pe ceilalți din grupul lor de colegi, să arate cine face și cine nu face parte din grup
• pentru a controla comportamentul semenilor lor.

Factorii familiali
Unii tineri care agresează:
• provin din familii în care există hărțuire, agresiune sau violență acasă.
• poate avea părinți sau îngrijitori care nu le oferă sprijin emoțional sau comunicare.
• poate avea părinți sau îngrijitori care răspund într-un mod autoritar sau reactiv.
• pot proveni din familii în care adulții sunt prea îngăduitori sau în care există o implicare scăzută a
părinților în viața lor.
Copiii care pot fi ținta intimidării:

În general, copiii care sunt hărțuiți au unul sau mai multe dintre următorii factori de risc:

• Sunt percepuți ca diferiți de colegii lor, cum ar fi supraponderali sau subponderali, purtând ochelari
sau haine diferite, fiind noi la școală sau neputând să-și permită ceea ce copiii consideră „cool” ;
• Sunt percepuți ca slabi sau incapabili să se apere ;
• Sunt depresivi, anxioși sau au o stimă de sine scăzută ;
• Sunt mai puțin populari decât alții și au puțini prieteni ;
• Nu se înțeleg bine cu ceilalți, sunt văzuți ca fiind enervanți sau provocatori, și nu contrariază pe
alții pentru atenție.

Cu toate acestea, chiar dacă un copil are acești factori de risc, nu înseamnă că vor fi agresați.
Copiii care sunt hărțuiți:
Copiii care sunt hărțuiți pot întâmpina probleme negative de sănătate fizică, socială, emoțională,
academică și mentală. Copiii hărțuiți au mai multe șanse să experimenteze:
• Depresie și anxietate, creșterea sentimentelor de tristețe și singurătate, modificări ale modului de
somn și de alimentație și pierderea interesului pentru activitățile care le plăceau. Aceste probleme
pot persista până la maturitate;
•Probleme de sănătate;
• Scăderea rezultatelor academice și participarea coștientă la școală. Este probabil să rateze, să sară
sau să renunțe la școală;
• Un număr foarte mic de copii hărțuiți ar putea riposta prin măsuri extrem de violente.
Copii care hărțuiesc pe alții:
Copiii care hărțuiesc pe alții se pot angaja, de asemenea, în comportamente violente și alte
comportamente riscante până la vârsta adultă. Copiii care agresează sunt mai predispuși la:
• Abuz de alcool și droguri în adolescență și la vârsta adultă;
• Intră în lupte, vandalizează proprietăți și renunță la școală ;
• Activitate sexuală timpurie;
• Pot avea condamnări penale sau alte probeleme cu legea;
• Pot fi abuzivi față de partenerii lor romantici, soții sau copiii lor, odată ajunși adulți.
 Martorii:
Copiii care asistă la agresiune sunt mai predispuși la:
• Riscuri în a consuma mai mult tutun, alcool sau alte droguri;
• Șanse crescute în a avea probleme de sănătate mintală, inclusiv depresie și anxietate;
• Chiulesc sau nu mai vin la școală
 La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost
investigat fenomenul, potrivit unul raport  al Organizației Mondialea Sănătății (OMS), cu 17% dintre
copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară,
procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%. Cele mai noi date procesate la nivelul
Ministerului Educației Naționale (MEN) pentru anul școlar 2014-2015 vorbesc despre 18.783 de
cazuri de violență la nivel național.

 
3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi.
3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi.
1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.

Bullying-ul are fețe ascunse și se manifestă sub forma a numeroase comportamente, a căror
intenție este să provoace suferință. Există lovituri care se văd, răni care pot fi pansate, dar
există și lovituri insinuante, răni care nu știu să strige după ajutor.
Opriți intimidarea pe loc!

Când adulții răspund rapid și consecvent la comportamentul de agresiune, ei transmit

mesajul că nu este acceptabil.

Cercetările arată că acest lucru poate opri comportamentul de agresiune în timp.

Părinții, personalul școlii și alți adulți din comunitate pot ajuta copiii să prevină
agresiunea vorbind despre aceasta, construind un mediu școlar sigur și creând o
strategie de prevenire a agresiunii la nivel comunitar.
Semne că un copil este agresat:

Căutați schimbări la copil. Cu toate acestea, rețineți că nu toți copiii care sunt hărțuiți
prezintă semne de avertizare.

Unele semne care pot indica o problemă de agresiune sunt:

• Leziuni inexplicabile;
• Îmbrăcăminte, cărți, electronice sau bijuterii pierdute sau distruse;
• Dureri de cap frecvente sau dureri de stomac, senzație de rău sau se prefac că nu se simt
bine;
• Modificări ale obiceiurilor alimentare, cum ar fi săritul peste masă brusc sau consumul
excesiv;
• Copiii pot veni acasă de la școală flămânzi pentru că nu au luat masa de prânz;
• Dificultăți de somn sau coșmaruri frecvente;
• Scăderea notelor, pierderea interesului pentru activitățile școlare sau lipsa dorinței de a
merge la școală;
• Pierderea bruscă a prietenilor sau evitarea situațiilor sociale;
• Sentimente de neputință sau scăderea stimei de sine;
• Comportamente autodistructive, cum ar fi să fugă de acasă, să-și facă rău sau să
vorbească despre sinucidere.

Dacă cunoașteți pe cineva în primejdie sau pericol grav, nu ignorați problema. Obțineți
ajutor imediat.
Semne că un copil intimidează pe alții:

Copiii pot intimida pe alții dacă:

• Intră în lupte fizice sau verbale;

• Are prieteni care îi hărțuiesc pe alții;
• Sunt din ce în ce mai agresivi;
• Sunt trimiși la biroul directorului sau sunt pedepsiți frecvent;
• Are bani inexplicabili sau bunuri noi;
• Dă vina pe alții pentru problemele lor;
• Nu acceptă responsabilitatea pentru acțiunile lor;
• Sunt competitivi și își fac griji cu privire la reputația sau popularitatea lor.
De ce copiii nu cer ajutor?
Statisticile din 2018 (Indicatorii criminalității și siguranței școlare – SUA) arată că au fost raportate
doar 20% din incidentele de agresiune școlară.

Copiii nu le spun adulților din mai multe motive:

• Bullyingul poate face un copil să se simtă neajutorat;
• Copiii ar putea dori să se descurce singuri pentru a se simți din nou în control;
• S-ar putea să se teamă de a fi văzuți ca fiind slabi sau că vor deveni subiect de discuție - bârfă;
• Copiii se pot teme de reacția copilului care i-a agresat;
• Bullying-ul poate fi o experiență umilitoare. Este posibil ca copiii să nu dorească ca adulții să știe
ce se spune despre ei, dacă este adevărat sau fals. De asemenea, se pot teme că adulții îi vor judeca
sau îi vor pedepsi pentru că sunt slabi;
• Copiii hărțuiți se pot simți deja izolați social. S-ar putea să simtă că nimănui nu îi pasă sau nu ar
putea să-i înțeleagă;
• Copiii se pot teme să fie respinși de colegii lor. Prietenii pot ajuta la protejarea copiilor împotriva
agresiunii, iar copiii se pot teme că vor pierde acest sprijin.

Efectele agresiunii:
Hărțuirea poate afecta pe toți - cei care sunt hărțuiți, cei care hărțuiesc și cei care asistă la hărțuire.

Bullying-ul este legat de multe rezultate negative, inclusiv impact asupra sănătății mintale,
consumului de substanțe și sinucideri. Este important să discutați cu copiii pentru a determina dacă
agresiunea - sau altceva - este o preocupare.
Relația dintre agresiune și sinucidere:

Rapoartele mass-media leagă adesea agresiunea cu sinuciderea. Cu toate acestea, majoritatea tinerilor
care sunt agresați nu au gânduri de sinucidere sau se angajează în comportamente suicidare.
Deși copiii care sunt hărțuiți sunt expuși riscului de sinucidere, nu numai hărțuirea este cauza. Multe
probleme contribuie la riscul de sinucidere, inclusiv depresie, probleme acasă și antecedente
anterioare - trauma. În plus, grupurile specifice prezintă un risc crescut de sinucidere, cum ar fi
indieni americani și nativi din Alaska, asiatici americani, lesbiene, gay, bisexuali și tineri transgender.
Acest risc poate fi crescut mai mult atunci când acești copii nu sunt susținuți de părinți, colegi și
școli.

Bullyingul poate agrava o situație nesustenabilă.

Ce putem face ca părinți:
Metoda recomandată de intervenție, atunci când observăm sau bănuim un comportament de bullying,
este discuția deschisă cu copilul, fie că este victimă, agresor, sau spectator. Este important ca noi, ca
adulți, să ne informăm corect pentru a putea îndrepta copilul către un comportament adecvat, care nu
favorizează atitudini de tipul „răspunde-i și tu la fel”.

Câteva întrebări pe care le puteți adresa pentru a iniția o discuție sunt:

• Știi ce înseamnă bullying?
• Știi cum să îți dai seama dacă cineva e doar răutăcios cu tine sau este un bully?
• Te-a făcut cineva la școală să te simți slab, neputincios sau urât?
• Ți se întâmplă să fii răutăcios cu alții copii doar pentru distracție?
• Ai râs, împreună cu alți copii, de cineva mai mic sau mai slab? Cum te-ai simțit atunci?
• Te simți în siguranță când mergi la școală?
• În grupul tău de prieteni, obișnuiți să folosiți porecle? Există cineva care se simte jignit de porecla pe
care i-ați pus-o?
 
Este important ca părinții să conștientizeze faptul că fenomenul de bullying este unul ce ține de
dinamica grupului, de interacțiunile din interiorul grupului.
Mai mult decât atât, nu ar trebui să așteptăm ca bullyingul să se întâmple (sau să bănuim că se
întâmplă), ci ar trebui să adresăm aceste întrebări ca parte a discuțiilor obișnuite pe care le avem cu
copii despre ce li se întâmplă la școală. Întrucât școala nu  este importantă doar pentru că asigură
succesul academic al copilului, ci și pentru echilibrul lui emoțional, fără de care succesul academic nu
este posibil.  
Rolul nostru, ca părinți, este să îi ajuta pe cei mici să înțeleagă că bullyingul
este un fenomen răspândit și că nu este normal să fie făcuți să se simtă
inferiori, lipsiți de merite sau de calități, și nici ei la rândul lor nu au dreptul
de a îi face pe alți copii să se simtă astfel.

 
 Resurse:

http://www.scolifarabullying.ro/

https://farafrica.ro/

https://www.facebook.com/SigurPeNet/

https://www.unicef.org/romania/stories/cyberbullying-what-it-and-how-stop-it