Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Latinitate Si Dacism
Latinitate Si Dacism
dacism
Studiu de caz realizat de :
Balint Adrian
Gulerez Mădălina
Mihăeş Cristina
Ştefan Irina
Voicu Aniela
Prof.Coordonator:
Stoica Mihaela
Cuprins
Cuvânt înainte
Delimitări conceptuale
Context istoric
Formarea limbii române
Substrat vs. adstrat
Reflectarea în literatură
Reflectarea în cinematografie
Reflectarea în alte domenii
Concluzii
Bibliografie
Cuvinte cheie
• Substrat daco-mezic
• Latinitate • Adstrat slav
• Dacism • Şcoala Ardeleană
• • Grigore Ureche
Etnogeneză
• Miron Costin
• Limba română • Ion Neculce
• Limba protoromâna comună • Dimitrie Cantemir
• Dialectul nord-dunărean • Lucian Blaga
• B.P Haşdeu
• Dialectele sud-dunărene
• Vasile Pârvan
• Influenţa slavă • Mihai Eminescu
• Teoria nord-dunăreană • Filme,”Dacii”,”Burebista”,”Columna
• Teoria imigraţionistă • Portul dac
• Imbracamintea romanilor
• Teoria nord şi sud dunăreană • Columna lui Traian
• Arcul lui Constantin
Cuvânt înainte
“Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi
cunoaşte părinţii.”
Nicolae Iorga
A-ţi cunoaşte rădăcinile reprezintă, aşa cum bine sublinia colosalul istoric
Nicolae Iorga, un gest nu doar de patriotism (după părerea noastră, putând fi
considerat cea mai emoţionantă dovadă de iubire faţă de ţara ta), ci şi o certitudine a
propriei identităţi. Pentru a confrunta viitorul cu fruntea sus, pentru a ne păzi de
îndoctrinări şi false dileme, e necesară o cunoaştere temeinică a originilor noastre atât
ca etnos, cât şi ca limbă.
• Latinitatea
Aromâna – păstrează acuzativul direcţiei din vechea latină (mi duc Bitule, ai s'niarzim
Ticolu)
Miron Costin
(„ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara
Românească”)
Susținători ai dacismului
Lucian Blaga,prin articolul
„Revolta fondului nostru B.P.Hasdeu,prin lucrarea
nelatin”din revista”Zamolxe”. „Perit-au dacii?” din 1860,în
care punea la îndoială
”Avem însă şi un bogat fond latinismul românilor şi linia
slavo-trac, exuberant şi vital, trasată de Şcoala Ardeleană,
care, oricât ne-am împotrivi, se câtre o direcţie cu totul nouă:
desprinde uneori din corola originea geto-dacă a
necunoscutului răsărind poporului român.
puternic în conştiinţe. ”
Mihai Eminescu în poezia
Istoricul Vasile „Memento mori”( „Nu uita că
Pârvan prin opera vei muri”)
„Getica” –
realizată pe baza “Stau tăcuţi ostaşii Romei,
studiilor şi ridicând fruntea lor lată,
descoperirilor Strălucitele lor coifuri,
arheologice din la stâncimea detunată, […]
acea vreme. Dintre stânce arcuite
în gigantice portale
Oastea zeilor Daciei
în lungi şiruri au ieşit”
Reflectarea temei in
• cinematografie
De-a lungul timpului , existând dorintă permanenţa de a ne şti
originile, marii regizori cum ar fi : Sergiu Nicolaescu, Mircea Drăgan
sau Gheorghe Vitanidis au fost inspiraţi de conceptele de latinitate şi
dacism , dând naştere unor filme precum :
“DACII”
“DACII” –– 1967
1967
regizor
regizor :: Sergiu
Sergiu Nicolaescu
Nicolaescu
“COLUMNA” – 1968
regizor : Mircea Drăgan
“Burebista” (1980)
regizor : Gheorghe Vitanidis
Reflectarea temei in
arta
Vestimentatie
Imbrăcămintea lor era asemănătoare cu cea a ţăranilor români din zilele noastre.
Romanii, veniti in Dacia au adoptat portul dac, astfel cum ne informeaza D.
Protase. Până în prezent nu s-a gasit nici un monument în care să fie reprezentat un
dac in togă romană. De fapt, coloniştii erau nevoiţi să adopte portul dac pentru a nu
îngheţa iarna de frig, aşa cum ne demonstrează monumentul sculptural de la Casei
(Jud. Cluj, Rominia) al lui Iulius Crescens îmbrăcat într-un cojoc mitos, ca şi cel de la
Apulon .
Îmbrăcămintea ca şi înfăţişarea, era aceeaşi la marea majoritate a
populaţiei,indiferent de clasa socială sau
regiunea teritorială.
Îmbrăcămintea romanilor s-a deosebit foarte puţin, înca din timpuri străvechi,
de portul altor popoare contemporane lor.
Ea se confecţiona din pielea şi blana animalelor, iar mai tarziu din in şi din
fibre de cânepă.
Toga, care era aceeasi atat la bărbaţi, cât şi la femei, când era îmbrăcată,se
lega în talie,lăsând partea din faţa mai lungă decât cea din spate,care trebuia sa
ajunga pana în dreptul genunchilor.
Vechii romani purtau încălţăminte de două feluri: sandale prinse de picior
prin curele şi ghete cu toc scurt fixate de picior prin acelaşi procedeu.
Sculptura