Sunteți pe pagina 1din 8

9th grade

Esențe și
parfumuri
Parfumurile
Parfumul este un amestec omogen
format din esențe dizolvate în soluţie
alcătuită din alcool etilic şi apă. Industria
parfumurilor prosperă prin crearea de
parfumuri noi, prin
recombinarea esenţelor naturale
tradiţionale sau prin obţinerea în
laborator a unor compuşi organici folosiţi
ca esenţe sau amestecuri de esenţe .
Cuvântul „parfum” vine din sintagma
latinească „per fumus”, însemnând „în
întregime fum”. Francezii mai târziu au
dat numele de parfum mirosurilor
plăcute care plutesc în aer la arderea
tămâii. Au existat puţine perioade în
istorie care nu au fost influenţate de
parfum.
Materiale (plante) folosite pentru obtinerea
parfumului.
Flori: trandafirul, iasomia, violetele, floarea de
portocal, ylang-ylang, uleiul de portocal, uleiul de
bergamot, răşinile, lemn, vanilia, patchouli, iris,
labdanum.etc. Ingrediente animale: ambergris,
castoreum, civet, musk

Parfumul este o soluţie concentrată, continând


15-30 % ulei de parfum. Uleiul de parfum este
amestecul concentrat al substantelor odorante.
In trecut, egiptenii au folosit
esenţele si parfumurile atât ca
produse cosmetice, cât şi ca
produse antiseptice, în scop
medicinal. Romanii le-au preluat
mai târziu şi le-au folosit numai ca
substante frumos mirositoare.
Esențele
Esenţele sunt compuşi organici care au în moleculă
legături duble, cicluri aromatice, grupe funcţionale de
tip: alcool, aldehidă acetonă, eter, ester sau cicluri care
conţin atomi de carbon şi unul sau mai mulţi
heteroatomi (N şi O).
Esentele se comercializează sub numele de uleiuri esenţiale, unele fiind
folosite lafabricarea parfumurilor, iar altele în industria alimentară.
Uleiurile eterice sunt sunt amestecuri de substanţe cu diferite
funcţiuni chimice: eteri, esteri, alcooli nesaturaţi, aldehide, cetone ,
etc.
Metode folosite pt. extragerea uleiurilor eterice sunt:
a) presarea pentru extragerea din coji şi fructe (ex. esenţe de lămâi
şi portocale)

b) distilarea plantei cu vapori de apă (ex. trandafiri, iasomie,


levanţică, flori de portocal etc.)
c) extracţia cu solvenţi volatili (ex. eterul de petrol, benzină alcool) se
foloseşte atunci când planta conţine o cantitate mică de esenţă.
Curiozități :
•Primul tip de parfum a fost tămâia. Ea a fost descoperită
de către mesopotamieni acum 4000 de ani.
•Arheologii au descoperit, în 2005, cele mai vechi
parfumuri în Pyrgos,Cipru. Aceste parfumuri au o
vechime de aproximativ 4.000 de ani.
•Nu orice substanţă mirositoare este parfum. Pentru ca o
substanţa să fie un parfum, trebuie să îndeplinească
două condiţii: să fie volatilă la temperatura obişnuită şi să
producă asupra simţurilor o senzaţie placută.

S-ar putea să vă placă și