Caragiale este cel mai mare creator de tipuri de literatură română,spunându-se despre

personajele sale că „fac concurenţă stării civile” (G.Ibrăileanu), deoarece unele sunt la
fel de cunoscute ca orice personalitatecontemporană. Ele sunt realizate în spiritul
clasicismului, având o singurătrăsătură dominantă, fără a fi simplificate, aşa încât
corespund unei
tipologii. Trăsătura dominantă rezultă din mai multe modalităţi de caracterizare,directe
sau indirecte, dar Caragiale pune la mare cinste şi didascaliile. Celede la începutul piesei
sunt relevante în acest sens, fiindcă trădează stareasocială, statutul familial şi politic, în
mod ironic.

Intenţionând să satiruzeze moravurile clasei politice conducătoare, „Oscrisoarea O scrisoare pierduta

pierdută” ilustrează prin trei personaje tipul dem
agogului: Farfuridi,Dandanache
şi Caţavencu. Ele alcătuiesc un triunghi al intereselor, din care vaieşi învingător
Dandanache, „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decâtCaţavencu”.
Prin cuv
ântul „canalie”, Caragiale însuşi l-a caracterizat pe Caţavencu,acordându-
i totodată un rol principal în conflict. De altfel, într-o operăneterminată, „Tirică,
Sotirescu and Co”, el devine în sfârşit parlamentar, fiindconsiderat cel mai potrivit
exponent al politicienilor de oriunde şi oricând

Statutul personajului reiese direct din didascali
i. Este „avocat”, „director –proprietar” al ziarului „Răcnetul
carpaţilor”, ziar de scandal, după titluarătând predispoziţia
personajului pentru spectacol, scandal, bârfă
politică.De asemenea, este „prezident – fondator al Societăţii
EnciclopediceCoop
erative
Aurora Economică Română”,
societate obscură, dar cu pretenţiede enciclopedism, al cărei
nume se prescurtează AER, adică minciuni, vorbegoale,
trimiţând la caracterul demagogic al fondatorului ei.Refuză
propunerile prefectului de a primi în schimbul
scrisorii anumiteavantaje materiale şi se caracterizează
stârnind râsul: „Vreau ceea ce merit în oraşul acesta de
gogomani unde sunt cel dintâi... între fruntaşii politici.”
Având în mână scrisoarea, reuşeşte să o impresioneze pe Zoe,
care eaproape gata să cedeze: „Cu un mişel ca el, când ne ţine
la mână aşa debine, lupta ar fi o copilărie, o nebunie [...]
Caţavencu poate fi tot aşa de bun
deputat ca oricare altul.” În final îşi
dă seama că Zoe are „mâna celui care
dămandatul”
.
Nu i se pot pune la îndoială meritele, prin
comparaţie cu Dandanachesau Farfuridi.
„Straşnic prefect ar fi ăsta”, exclamă
Pristanda, iar Tipătescu îlpreferă lui
Dandanache: „Unde eşti, Caţavencule, să te
vezi răzbunat! Undeeşti să-ţi cer
iertare!”Trece de la o extremă la alta în
comportament. Când are scrisoarea,este
rece şi ameninţător, când o pierde, se face
nevăzut. Nu se dă în loc
dela a conduce marşul triumfal dedicat adv
ersarului său şi promite că arrestitui
scrisoarea, în cazul în care i s-ar fi
îndeplinit dorinţa de a fi ales, spredeosebire
de Dandanache, care ar ameninţa în fiecare
an cu publicarea în„Războiul”
Limbajul personajului t
rădează incultura, caracterul demagogic
şi lipsa de patriotism, înciuda
profesiilor sale de avocat şi ziarist.

Citează confundând personalităţile

şifăcând greşeli de cultură general
Caţavencu este cel mai reprezentativ
personaj al lui Caragiale
, bucurându-se şi azi de o largă
notorietate