Sunteți pe pagina 1din 7

ANESTEZIA

Anestezia
Metodă medicală cu ajutorul căreia se obține pierderea temporară a sensibilități
dureroase, grație unor reacții complet reversibile, prin ajutorul unor substanțe
chimice sau aplicarea unor agență fizici.

Există mai multe metode de anestezie, se folosesc în funcție de tipul intervenției


chirurgicale:
 Anestezie generală,
 Anestezie rahidiană,
 Anestezie peridurală,
 Anestezie locală.
Anestezia generală – prin aplicarea ei se realizează:
• Analgezie – durerea este suportată pentru perioada de timp dorită,
• Hipnoză – când pacientul doarme,
• Relaxare musculară,
• Efect antișoc – oprirea factorilor nocivi, traumatici.
Anestezia generală se face pe 4 căi:
1. Pe cale respiratorie – prin instilare,
2. Pe cale intravenoasă.
3. Pe cale intramusculară – nu se prea aplică datorită absorției grele,
4. Pe cale intrarectală.

Pe cale respiratorie avem 2 categorii:


a. Anestezice volative – eterul dietilic (hipnotic, anelgezic),
– pentranul (relaxant muscular).
b. Anestezice gazoase – peroxidul incolor, administrat numai asociat cu oxigenul

Pe cale intravenoasa - barbiturice și nebarbiturice, amandoua se administrează lent.


Rahianestezia – se introduce anestezicul intrarahidian ducând la paralizia musculară
temporală și abolirea sensibilității la
nivelul locului unde s-a făcut injecția și dedesuptul
acesteia.
Metodă:
• Anestezice folosite: novocaină 8%, xilină 2-5% - se introduce substanța în funcție
de greutatea pacientului și durata intervenției chirurgicale.
• Anestezia se face în poziție șezând
• Bolnavii sunt supraveghiați în permanență și perfuzați
• Se controlează în permanență funcțiile vitale ale pacientului
• Înainte de aplicarea rahianesteziei pacientul nu manâncă nimic cu 2-3 ore înainte, se
administreaza clismă.
Anestezia peridurală – se obține prin injectarea substanței anestezice în spațiul
peridural (în afara canalului rahidian).
• Se folosesc aceleaș anestezice ca la rahianestezie și se administrează oxigen prin sondă
nazală.
• Este bine suportată și de persoanele cu tulburări cardiace, respiratorii și renale.
Anestezia locală – se anesteziază doar zona care urmează să se efectueze intervenția
chirurgicală, este bine tolerată și prezintă risc
mic anestezic.
Se realizează prin :
 Badijonare – anestezia mucoaselor în O.R.L., oftalmologie – se utilizeaza cocaină 5-10%
 Instilații – cu ajutorul unui pulverizator pe mucoase cu cocaină,
 Prin infiltrație – cea mai folosită metodă.
Novocaina se folosește cu testare intradermică înainte, Xilina are acțiune mai puternică.
Accidente:
Manifestări clinice: - respirații frecvente și superficiale,
- tulburări care pot sfârși cu stop respirator,
- scăderea T.A.,
- somnolență,
- convulsii.
În caz de accidente se administrează oxigen, tonicardice, diazepam, soluții perfuzabile, daca
este necesar respirație artificială și masaj cardiac.
Hihratarea și mineralizarea organismului, reechilibrare hidroelectrolitică
Vă mulțumim!

S-ar putea să vă placă și