SB.

Complicatiile anesteziei generale

-hipo sau hiper TA ,

- aritmii: bradicardie, tahicardie
-hipoxie sau hipercapnie
-varsatura sau regugitatie cu aspirarea continutului gastric in tractul respirator : risc de
pneumonie de aspiratie- sindrom Mendelson
- bronhospasm, laringospasm
- socul anafilactic ( unele substante anestezice pot da reactii alergige severe)

SB. Rahianestezia. Materiale necesare si tehnica.

Măduva spinării este învelită de trei membrane: dura mater, membrana arahnoida, aplicată
foarte strâns de dura mater şi pia mater.
Între pia mater şi arahnoidă se delimitează spaţiul subarahnoidian, umplut cu lichid
cefalorahidian.
Bolnavul se aseaza în decubit lateral sau în poziţie şezândă cu coloana în flexie completă.
Spaţiile utilizate pentru puncţia lombară sunt L2-L5 şi nici odată mai sus de L2 pentru a evita
lezarea măduvei spinării.
Pentru reperare se palpează crestele iliace, linia ce uneste cele 2 creste iliace trece pe la
nivelul spatiului intervertebral L4-L5
După dezinfectarea tegumentelor cu soluţii antiseptice şi anestezia locului de puncţie, acul
spinal este introdus perpendicular pe planul spatelui şi avansat prin tegument, ţesutul
subcutanat, ligamentele supraspinos, interspinos şi galben, până ajunge la dura mater, pe care
o perforează, se simte un „click” („click”-ul dural) . Penetrarea durei este semnalată de
apariţia lichidului cefalorahidian. Acul rahidian este introdus întotdeauna mandrenat pentru a
evita antrenarea în vârful acului a celulelor epiteliale (de la nivelul tegumentului) şi
însămânţarea lor la nivelul spaţiului epidural sau subarahnoidian. Se administrează sol.
lidocaină 5% 1-1,4 ml, bupivicaină 0,75%-2ml.

SB. Complicatiile rahianesteziei.

A. Hipotensiunea: Prehidratarea cu 500-1000 ml de cristaloid inaintea realizarii blocului

previne aparitia hipotensiunii.
B. Parestezia sau leziunea de nerv: In timpul plasarii acului sau in timpul injectarii, trauma
directa asupra nervului poate sa apara.
C. Leziune vasculara: Acul poate punctiona unul din vasele epidurale.
D. Greata si varsaturi: In general ca rezultat al hipotensiunii sau al stimularii vagale excesive.
E. Bloc spinal total: Poate sa apara apneea odata cu blocul C3-C5.
F. Durere de spate: Incidenta durerii post anestezie spinala nu este diferita de cea post o
anestezie generala.
G. Cefaleea post-punctie: Apare la 6-48 ore dupa punctia durala.
H. Retentie urinara: Aceasta poate persista si dupa remisia blocului.
I. Infectie: meningita, arahnoidita, abces epidural.
J. Toxicitatea sistemica.
 SB. Tipuri de anestezie- anestezia generala cu IOT

Anestezia este metoda terapeutică prin care se obţine pierderea temporară a sensibilităţii pe
baza unor reacţii complet reversibile, datorată administrării unor substanţe chimice sau
aplicării unor agenţi fizici.

Anestezia presupune obţinerea următoarelor 4 obiective:

• Hipnoza
• Analgezia
• Relaxarea musculară
• Homeostazia

Tipuri de anestezie generală

• Anestezia volatilă pură – utilizează doar un agent inhalator
• Anestezia combinată pe pivot volatil – fiecare dintre cele 4 componente ale anesteziei
generale utilizează un anumit agent anestezic
• Anestezia totală intra-venoasă (TIVA) – nu se utilizează un agent inhalator – Target
controlled anesthesia – variantă de TIVA în care anestezicele i.v. se administrează în
funcţie de caracteristicile farmacologice ale fiecărui drog şi de concentraţia plasmatică a
acestuia, prin intermediul unui program computerizat.

Etapele anesteziei generale

• Examenul preanestezic – are ca obiectiv evaluarea pacientului din punctul de vedere al

anamnezei, a examenului clinic şi a examinărilor paraclinice astfel încât să se poată obţine
o concluzie privind tipul de anestezie care urmează a fi administrată şi riscul anestezic pe
care pacientul îl are.

• Riscul anestezic se evaluează după clasa de risc ASA (Societatea Americană de

Anestezie):

• I – pacient sănătos
• II – pacient cu o afecţiune sistemică uşoară
• III – pacient cu o afecţiune sistemică severă ce îi limitează activitatea
• IV – pacient cu o boală invalidantă cu risc vital
• V – pacient muribund
• Pentru operaţiile făcute în urgenţă se adaugă indicele E (Emergency)

• Premedicaţia – reprezintă medicamentele administrate pacientului înaintea începerii

anesteziei propriu-zise, cu scopul de a asigura:
– Anxioliza
– Sedarea
– Amnezia
– Diminuarea activităţii sistemului nervos autonom
– Efectul antisialog
– Profilaxia tromboflebitei profunde
– Profilaxia pneumoniei de aspiraţie
– Desensibilizarea la cei cu risc alergic
 • Uzual, în premedicaţie se administrează:
– Un parasimpatolitic – atropină
– O benzodiazepină – midazolam sau diazepam
– Un opioid – petidină – dacă dorim şi un efect analgetic

Etapele anesteziei generale

• Inducţia anesteziei – este perioada de tranziţie de la starea de conştienţă la cea de

inconştienţă cu instituirea suportul ventilator şi menţinerea stabilităţii hemodinamice.
Are următoarele etape:
• Montarea unei linii venoase
• Iniţierea monitorizării parametrilor hemodinamici şi respiratori
• Inducţia propriu-zisă
– Oxigenare prealabilă pe mască
– Administrarea unui hipnotic – obţinerea hipnozei
– Administrarea unui relaxant muscular – obţinerea relaxării musculare
– Administrarea unui opioid – obţinerea analgeziei
• IOT şi conectarea la aparatul de anestezie reglat corespunzător

• Menţinerea anesteziei – este perioadă în care:

– se continuă administrarea drogurilor anestezice inhalatorii şi/sau intravenoase
– se ventilează bolnavul în regim controlat
– se asigură monitorizarea hemodinamică, respiratorie, temperatură, bloc neuro-muscular,
profunzime anestezie, parametri sanguini
– Este perioada în care se desfăşoară intervenţia chirurgcală.

• Trezirea din anestezie

– este perioada în care pacientului îi revine starea de conştienţă şi respiraţia spontană, în
condiţii de stabilitate hemodinamică.
În această perioadă se sistează administrarea gazelor anestezice, se administrează doar
oxigen şi, în condiţiile de siguranţă, se deconectează de aparatul de anestezie şi apoi se
detubează.

Complicaţiile intra-anestezice
• Hipo TA sau hiper TA, tulburări de ritm
• Hipoxie sau hipercapnie
• Vărsătură sau regurgitaţie
• Pneumonie de aspiraţie
• Laringospasm, bronhospasm
• Depresia prelungită a centrilor respiratori

SB. Inductia anestezica.

Anestezia este metoda terapeutică prin care se obţine pierderea temporară a sensibilităţii pe
baza unor reacţii complet reversibile, datorată administrării unor substanţe chimice sau
aplicării unor agenţi fizici.
Anestezia presupune obţinerea următoarelor 4 obiective:
• Hipnoza
• Analgezia
• Relaxarea musculară
• Homeostazia
Inducţia anesteziei – este perioada de tranziţie de la starea de conştienţă la cea de inconştienţă
cu instituirea suportul ventilator şi menţinerea stabilităţii hemodinamice
Are următoarele etape:
• Montarea unei linii venoase
• Iniţierea monitorizării parametrilor hemodinamici şi respiratori
• Inducţia propriu-zisă
– Oxigenare prealabilă pe mască
– Administrarea unui hipnotic – obţinerea hipnozei
– Administrarea unui relaxant muscular – obţinerea relaxării musculare
– Administrarea unui opioid – obţinerea analgeziei
-- IOT şi conectarea la aparatul de anestezie reglat corespunzător

SB. Faza de trezire in anestezia generala.

Trezirea din anestezie
– este perioada în care pacientului îi revine starea de conştienţă şi respiraţia spontană, în
condiţii de stabilitate hemodinamică.
În această perioadă se sistează administrarea gazelor anestezice, se administrează doar
oxigen, şi, în condiţiile de siguranţă, se deconectează de aparatul de anestezie şi apoi se
detubează.

SB. Faza de mentinere in anestezia generala.

Anestezia este metoda terapeutică prin care se obţine pierderea temporară a sensibilităţii pe
baza unor reacţii complet reversibile, datorată administrării unor substanţe chimice sau
aplicării unor agenţi fizici.

Anestezia presupune obţinerea următoarelor 4 obiective:

• Hipnoza
• Analgezia
• Relaxarea musculară
• Homeostazia

Menţinerea anesteziei – este perioadă în care: – se continuă administrarea drogurilor

anestezice inhalatorii şi/sau intravenoase – se ventilează bolnavul în regim controlat – se
asigură monitorizarea hemodinamică, respiratorie, temperatură, bloc neuro-muscular,
profunzime anestezie, parametri sanguini – Este perioada în care se desfăşoară intervenţia
chirurgcală.

SB. Anestezia peridurala. Avantaje .

Presupune introducerea anestezicului în spaţiul peridural, blocând transmiterea prin

rădăcinile nervilor rahidieni.
• Se realizează prin reperarea spaţiului peridural şi administrarea unui volum mai mare (15-20
ml) de anestezic local.
Uneori, în acest spaţiu se poate introduce un cateter pentru analgezie continuă.

Avantaje:
• Risc mai redus de cefalee, de hipotensiune arterială
• Permite prelungirea blocului dacă se utilizează un cateter
• Durată mai lungă a blocului
• Principalele complicaţii ale anesteziei peridurale sunt:
-Puncţionarea accidental a durei mater
- Hematomul epidural
În anumite situaţii se poate combina anestezia subarahnoidiană cu cea peridurală.

SB. Anestezia peridurală. Materiale necesare.

Straturile strabatute : piele, tesut subcutanat, ligament supraspinos, ligament

interspinos, ligamentul galben!!!!!!!!!

Materiale necesare:
-manusi sterile
- camp steril pentru pregatirea materialelor
- solutie dezinfectanta pentru tegumente
-comprese sterile
- trusa peridurala care cuprinde( ac pentru reperarea spatiului peridural, seringa pentru
reperare, cateterul peridural)
-seringa pentru anestezicul local,
- anestezic local
Anestezia peridurală consta în introducerea anestezicului în spaţiul peridural, care se află
între dură şi ligamentul galben. Acest spaţiu are o lărgime de cca. 0,4-0,8 cm.
Teoretic, abordul spaţiului peridural se poate realiza la orice nivel între C1 şi L5, dar cel mai
des folosit este abordul lombar şi regiunii toracice inferioare.
Soluţia de anestezic local se administrează în bolus sau printr-un cateter pentru injectare lentă
şi repetată.
Anestezicul local acţionează asupra trunchiurilor nervilor spinali, care traversează spaţiul
peridural învelite în manşoane de dura mater, care e cu mult mai subţire şi treptat trece în
perinerviu .
Pacientul este aşezat în decubit lateral ori în poziţie şezîndă cu coloana în flexie completă. Se
trage o linie care uneşte crestele iliace (linia bicretă a lui Tuffier) ce se foloseşte ca reper
pentru aprecierea apofizei spinoase L4
Se utilizează o seringă de 5 ml, plină cu ser fiziologic, care se ataşează la un ac pentru
anestezie peridurală, de preferinţă modelul Tuohy. Se efectuează puncţia tegumentelor (după
o anestezie locală) în spaţiul ales, cu seringa ataşată. În regiunea lombară se avansează cu acul
perpendicular pe tegumente .
Se avansează încet cu acul şi se încearcă injectarea de ser fiziologic, pe măsură ce acul
avansează. La adâncimea 4-5cm, când vârful acului se află în ligamentul galben (formaţie
fibroasă), rezistenţa la injectare este maximă. Din acest moment, se avansează foarte încet cu
acul apăsând continuu pe pistolul seringii, după 2-3 mm de avansare, rezistenţa la injectare
dispare brusc şi se poate injecta uşor lichidul (reperarea spaţiului peridural prin tehnica
Dolgiotti a pierderii rezistenţei la injectare). În acest moment vârful acului se află în spaţiul
peridural
O altă posibilitate de a identifica spaţiul peridural este tehnica Gutierrez: picătura suspendată.
Această tehnică se bazează pe presiunea negativă din spaţiul peridural, care aspiră picătura de
ser fiziologic din ac în spaţiu peridural. Pentru a exclude poziţia intravasculară sau
intrarahidiană a vârfului acului se administrează doza test compusă din lidocaină 2% (1mg/kg
corp) + adrenalină 1:200.000. Poziţia intrarahidiană duce la apariţia blocului motor după
administrarea dozei test. Poziţia intravasculară este certificată de creşterea frecvenţei cardiace
datorată adrenalinei. Anestezia peridurală continuă se realizează prin plasarea unui cateter în
spaţiul peridural. Cateterul se introduce prin acul tip Tuohy până la 5cm la nivelul ales pentru
bloc. Se utilizează cateter radioopac, gradat, din material plastic. Acul se retrage prin mişcări
de rotire, fixând cateterul pe loc. Retragerea cateterului prin ac duce la un pericol de
secţionare. Cateterul este acoperit la locul de puncţie cu o compresă şi se fixează cu o bandă
de leucoplast de-a lungul spaţiului paravertebral. La capătul cateterului se ataşează un adaptor
pentru seringa şi un filtru antibacterian. Pe acest cateter se injectează apoi anestezic în doza
dorită (300-400 mg de Lidocaină).
Complicaţii:
Principala complicaţie potenţială este hipotensiunea arterială intraanestezică.
Cea mai gravă este rahianestezia totală, ce se dezvoltă ca puncţia durei şi administrare în
spaţiul subarahnoidian a anestezicului, accident, care fiind recunoscut şi tratat la timp, are
prognostic favorabil.
Lipsa de instalare a anesteziei se datoreşte nereperării spaţiului.
Uneori se poate instala o hemianestezie prin deplasarea anestezicului către partea declivă a
corpului.
Manifestările toxice, determinate de injectarea anestezicului în plexul venos peridural,
hematomul extradural, ruperea cateterului peridural, sunt complicaţii relativ rare ale anesteziei
peridurale.
SB. Anestezia combinata rahianestezia cu anestezia peridurala.
Anestezia combinată spinală-epidurală a fost iniţiată printre alţii de A.Torrieri în chirurgia
ortopedică.
El utiliza cele două tehnici simultan: epidurala cu 1 -2 segmente deasupra locului de puncţie
pentru rahianestezie (anii 1970-1980).
în 1983 renunţă la dubla puncţie şi confecţionează un ac cu lumen dublu pentru acest scop: ac
22-G prin care introducea ac 27-G şi pentru anestezia subarahnoidiană bupivacaină 0,75% în
dextroză 8% şi bupivacaină 0,25% pentru calea epidurala plus morfină postoperator.
Ulterior tehnica este introdusă în obstetrică (Brownridge P., 1981), pentru operaţia cezariană.
Puncţia ac-prin-ac (ac de rahianestezie, lung, prin ac gros de puncţie epidurala) a fost
introdusă de Coates M. şi separat Mumtaz M. în acelaşi an: 1982. în 1990, Eldor J. şi colab.
imaginează ataşarea de un ac de puncţie epidurală G 18 a unui canal prin care se introduce
acul de rahianestezie (ace lipite). Hanaoka K. utilizează un ac epidural cu orificiu situat pe
marginea convexă a capătului distal. Prin acesta se introduce acul de puncţie subarahnoidiană
(26 G).