27. Imobilizarea cervicală. Indicații, contraindicații, avantaje și dezavantaje.

Gulerele cervicale rigide sunt numite corect dispozitive cervicale de

extracţie. în practică sunt folosite multiple tipuri, ca de exemplu gulerul
Philadelphia, Stiffneck sau Neck- Loc.
Gulerele sunt formate din două piese asimetrice, care sunt marcate şi
folosite pentru anterior şi posterior, sau dintr-o singură piesă care este
aşezată în forma corectă în momentul utilizării. Singure, gulerele nu sunt
adecvate imobilizării cervicale, necesitând prezenţa suporturilor laterale
adiţionale care nu permit mişcarea de lateralitate a gâtului. Pentru o
imobilizare adecvată pacientul trebuie să fie întins pe targă şi imobilizat cu
suporturile laterale şi benzile de la nivelul capului.
1. Imobilizarea pacientului pe targă rigidă lungă.

Tărgile rigide, fie ele scurte sau lungi, sunt făcute din plastic sau lemn şi
oferă o suprafaţă rigidă pe care pacientul este fixat astfel încât să fim siguri
că nu se pot produce mişcări la nivelul coloanei cervicale, toracice sau
lombare. Chingile se folosesc pentru a securiza pacientul pentru transport.
Unele tărgi sunt prevăzute cu suporturi ferme de cauciuc de o parte şi de
alta a capului pacientului, fixate prin benzi, menţinând capul nemişcat între
ele. Pături rulate solidarizate de targă cu benzi sunt de asemenea eficiente
pentru fixarea capului. O variantă eficientă şi populară a tărgii scurte este
dispozitivul de extracţie Kendrick (targa KED), care este realizat din
bucăţi de material rigid solidarizate prin materiale rezistente. Această targă
imobilizează coloana cervicală, se înfăşoară parţial în jurul pacientului şi
apoi se prinde cu chingi în jurul toracelui şi coapselor pentru o imobilizare
sigură. Pacientul poate fi ridicat de chingile KED, permiţând o extracţie
mai sigură şi uşoară dintr-un vehicul prin porţiunea superioară, dacă
aceasta este soluţia corespunzătoare de extragere a pacientului.
Salvatorul introduce o mȃnǎ sub brațul victimei și va menține capul ȋn ax,
iar cealaltǎ mȃnǎ se introduce prin spatele victimei, se agațǎ de cureaua
victimei și cu mișcǎri ușoare se ȋncearcǎ scoaterea ei din autoturism, avȃnd
permanent grija de menținere a capului imobilizat de umǎrul salvatorului.
Odata scoasǎ din mașinǎ, așezarea victimei pe sol impune de asemenea
respectarea anumitor reguli cu foarte mare strictețe și anume: capul va fi
menținut ȋn permanențǎ ȋn ax. Ȋn cazul ȋn care victima este gasitǎ culcatǎ
pe burtǎ, examinarea nu se poate face decât după aşezarea ei în decubit
dorsal (culcatǎ pe spate). Pentru acest lucru este nevoie de minimum trei
persoane. Unul dintre salvatori se aşează la capul victimei, îl v-a pune în
ax şi îl v-a imobiliza comandând întreaga operaţiune de întoarcere. Ceilalţi
salvatori se vor aşeza lateral de victimǎ, cât mai aproape de ea, ridicând
braţul dinspre salvatori în sus, lângă capul victimei. La comanda celui aflat
la cap, toţi salvatorii vor efectua întoarcerea în acelaşi timp, menţinând în
permanenţă coloana pacientului în ax.
O dată aşezat pe spate se poate efectua examinarea primară şi secundară a
pacientului iar pentru transport se poate folosi targa metalică, de lemn sau
vacuum sau altǎ targǎ improvizatǎ.
Așezarea pacientului pe targǎ necesitǎ, ȋn mod ideal 4 persoane: unul care
imobilizeazǎ capul victimei, alți 2 care susțin trunchiul și membrele
inferioare și al 4-lea care ȋmpinge targa sub victimǎ cȃnd ceilalți 3 ȋntorc
victima lateral. Poziția pe targǎ a victimei, trebuie sǎ previnǎ apariția unor
noi leziuni sau complicații. Apucarea victimei și asezarea pe targǎ trebuie
sǎ se facǎ ȋn așa fel ȋncȃt sǎ nu flecteze corpul, pǎstrȃnd poziția dreaptǎ pe
cȃt

posibil.
2. Indicele de șoc. Presiunea pulsatilă. Pulsul central. Pulsul periferic. Pulsul
capilar.
 3. Înlăturarea căștii motociclistului traumatizat. Tehnica degajării căștii
motociclistului.
Deoarece căştile pentru motociclişti nu se potrivesc fix pe cap şi nu sunt
prevăzute cu protecţie pentru umeri, nu menţin o poziţie neutră a coloanei
vertebrale atunci când pacientul este întins pe o suprafaţă plată. De aceea,
căştile pentru motociclişti trebuie îndepărtate în prespital. Se recomandă
tehnica efectuată de două persoane, una îndepărtând casca şi una
stabilizând mandibula şi occiputul.
4. Intubația endotraheală. Tipuri, indicații, contraindicații. Intubația cu
secvențe rapide la etapa de prespital. Medicație, doze, căi de administrare.
Este un gest terapeutic folosit des în reanimarea prespitalicească, fiind cea mai sigură
şi eficientă manevră de eliberare şi protecţie a CAS, având rolul de a asigura
libertatea căilor aeriene şi de a preveni aspiraţia de fluide în arborele traheobronşic.
De altfel, permite ventilaţia pacientului cu O2 100% şi folosirea ventilaţiei mecanice,
precum şi aspirarea căilor aeriene inferioare (altfel imposibilă).
Este o tehnică care presupune introducerea unui tub în cavitatea bucală a pacientului
pentru a ajunge la trahee, în scopul de a permeabiliza calea aeriană, pe lângă izolarea
acesteia de tractul digestiv și pentru a ajuta pacientul în ventilație, precum și
bronhoaspirația conținutului gastric, care poate surveni prin reflux.

Indicatii
• Stopul cardiorespirator
• Apneea și hipoventilația
• Obstrucția căilor respiratorii cu corpi străini (OCACS)
• Nivel scăzut de conștiință (scala de coma Glasgow <8 puncte) la pacienții cu
conținut gastric și cu scăderea reflexelor laringiene
• Fracturi faciale sau răni în jurul căilor respiratorii, care le pot compromite
• Leziune traheală sau laringiană, împreună cu sunete respiratorii care indică o
ventilație compromisă
• Inhalare de fum, ca măsură preventivă în prezență sau arsuri chimice sau fizice
suspectate la nivelul căilor respiratorii.
• Traumatisme severe la nivelul toracelui, fie închise sau deschise • Necesitatea de a
ventila pacientul cu presiune pozitivă (PPV)
• Leziune la nivelul capului (TCC) care necesită hiperventilație, oxigenare adecvată
cu aport suplimentar de oxigen în concentrații mari (pulsoximetrie <90% la pacienții
cu oxigenoterapie cu FiO2> 50%)
• Semne de insuficiență respiratorie severă: prezența bradipneei (<10 rpm) sau
tahipneei (> 30 rpm) care provoacă ventilație ineficientă; efort respirator excesiv,
însoțit de utilizarea mușchiilor accesorii
Intubația cu secvențe rapide la etapa de prespital
1.Pregătire
În prima fază, trebuie să fie pregătit tot materialul necesar pentru a realiza intubația,
de la echipamentul de intubație până la medicația necesară, cu scopul de a minimiza
timpul.
Persoana responsabilă de intubație (în acest caz, medicul) este cea care decide dacă
IOT este indicată sau nu, deoarece la pacienții în stare agonală, în stop
cardiorespirator sau în comă profundă fără reflexe laringiene, este mai indicată
„intubația imediată”, care se efectuează fără oxigenare prealabilă, fără premedicație
sau inducție.
Odată ce a fost luată decizia de a efectua IOT, persoana responsabilă de intubație
evaluează rezerva fiziologică a pacientului (starea cardiovasculară și respiratorie),
posibilitățile de pre-oxigenare, necesitatea de premedicație, riscul de aspirație a
conținutului gastric, nevoia de ventilație manuală în perioada hipoventilării și apneei,
alegerea medicamentelor care urmează să fie utilizate pentru inducție și miorelaxare,
selectarea dimensiunii lamei laringoscopului și a tubului orotraheal, verificarea și
pregătirea întregului material care va fi utilizat, precum și schițarea unui plan
alternativ dacă IOT eșuează (utilizarea dispozitivelor supraglotice, accesul chirurgical
a căilor respiratorii etc.)
2.Preoxigenare
Este o măsură de siguranță care constă în creșterea presiunii parțiale arteriale a
oxigenului (PaO2), astfel încât pacientul să poată tolera fiziologic perioadele de
apnee și hipoventilare care apar în timpul procesului de intubație.
Pentru aceasta, se folosește o mască facială conectată la un balon de resuscitare
(Ambu), iar aceasta la o sursă de alimentare cu oxigen, având grijă la presiunea
pozitivă care se exercită pe căile respiratorii, deoarece există un risc semnificativ de
aspirație a conținutului gastrică dacă pacientul are stomacul plin.
Pre-oxigenarea trebuie efectuată cel puțin trei minute cu un FiO2 de 100%, verificând
valorile saturației de oxigen (SatO2) cu ajutorul pulsoximetrului. Această manevră
crește timpul stopului respirator cu până la cinci minute la pacienții normoxemici,
fără hipoxemie severă (SatO2 <90%), timp în care intubația poate fi efectuată în
siguranță.
3.Premedicare
Scopul - de a inhiba răspunsul produs de stimularea orofaringiană în timpul
laringoscopiei directe și a inserției tubului endotraheal.
Datorită administrării anumitor medicamente, efectele hemodinamice, respiratorii sau
metabolice care pot agrava starea de sănătate a pacientului pot fi atenuate sau chiar
evitate.
Principalele efecte care pot apărea sunt: - bradicardie
- tahicardie
- hipertensiune arterială
- PIC crescută, compromitând perfuzia cerebrală - hiperkalemie
- bronhospasm
Medicamentele cele mai utilizate în prezent sunt următoarele:
• Analgezice opioide sintetice cu debut rapid și cu durată scurtă de acțiune, precum
Fentanyl, Remifentanil și Alfentanil, atenuează efectele hemodinamice legate de
laringoscopie și IOT
• Lidocaina este foarte utilă în prevenirea bronhoconstricției reflexe și a
laringospasmului cauzat de manipularea în CA. Poate fi utilă în SIR la pacienții cu
leziuni cerebrale traumatice și hipertensiune intracraniană. De asemenea, are un efect
atenuant asupra răspunsului hemodinamic la intubație.
• Atropina este un agent anticolinergic, care poate fi utilizat ca o premedicație pentru
IOT, pentru a reduce incidența bradithmilor asociată cu laringoscopia directă prin
stimularea parasimpatică în laringofaringe și administrarea succinilcolinei ca relaxant
muscular
4.Paraliză și inducție
Scopul inducției și paraliziei neuromusculare este de a facilita și optimiza condițiile
CA pentru o intubație corectă și rapidă.
Termenul de inducție se referă la acțiunea de a induce sedarea și pierderea cunoștinței
la pacient, în timp ce relaxarea neuromusculară este responsabilă pentru facilitarea
condițiilor în care trebuie efectuat IOT.
Medicamentele hipnotice utilizate la inducerea pacientului sunt:
• etomidatul și propofolul - sedative nonbarbiturice cu debut rapid și acțiune de
scurtă durată, fără proprietăți analgezice. Etomidatul are are un impact redus asupra
hemodinamicii și produce depresie respiratorie minimă, cu perioade scurte de apnee.
Prin urmare, este inductorul ales la pacienții cu stabilitate hemodinamică care
necesită o intubație rapidă. Dimpotrivă, propofolul produce o depresie
cardiovasculară semnificativă, cu scăderea rezistenței vasculare periferice și a
contractilității miocardice, ceea ce provoacă hipotensiune tranzitorie și o ușoară
scădere a ritmului cardiac. De asemenea, are un efect depresiv asupra respirației și
reactivității la stimuli faringieni și laringieni, ceea ce facilitează laringoscopia directă
și IOT.
• Midazolamul este o benzodiazepină cu debut rapid și perioadă de înjumătățire
scurtă, cu efect cardiovascular minim, nu blochează răspunsul hemodinamic cauzat în
timpul intubației și are un efect depresiv central asupra respirației, în funcție de doza
administrată.
• Ketamina este singurul inductor care asigură sedare și analgezie simultan, păstrând
reflexele CA și respirația, fără a produce efecte hemodinamice semnificative.
Stimulează acțiunea simpatică, provocând creșterea tensiunii arteriale, ritmului
cardiac și bronhodilatărea; fiind medicamentul de elecție la pacienții cu
hemodinamică sever compromisă.
• Tiopentalul este un barbituric cu acțiune ultra-scurtă, cu un efect depresiv
cardiovascular mare, care scade contractilitatea miocardică și rezistența vasculară
periferică, producând hipotensiune arterială. Nu deprimă complet reflexele CA, ceea
ce crește incidența laringospasmului și a bronhospasmului. Nu este recomandat la
pacienții cu instabilitate hemodinamică.
Administrarea de miorelaxante are drept scop facilitarea manevrei și reducerea
numărului de eșecuri în asigurarea CA permeabile.
Relaxantul ideal la pacientul bolnav critic este unul care reduce la minimum riscul de
aspirație, hipoxie și care are efecte hemodinamice și sistemice minime în timpul
procesul de intubație.
Alegerea relaxantului muscular condiționează atât alegerea hipnotului, cât și
premedicația care trebuie utilizată.
Alegerea hipnoticului depinde de începutul acțiunii relaxantului muscular, deoarece
obiectivul este ca hipnoza și relaxarea neuromusculară să apară simultan pentru a
minimiza timpul.
Printre relaxantele musculare utilizate sunt:
• Succinilcolina sau suxametoniul este singurul relaxant muscular depolarizant
disponibil și, de asemenea, cel mai des utilizat în timpul intubației în situații de
urgență, datorită debutului rapid și a duratei de acțiune scurte. Acționează asupra
plăcii motorii blocând transmisia colinergică, ceea ce poate provoca reacții adverse
grave, cum ar fi bradicardie și hipotensiune (mai frecvente la copii, de aici utilizarea
atropinei la ei), hiperkalemie, hipertermie malignă, creșterea presiunii intracraniene și
intraoculare etc.
• Relaxante musculare nedepolarizante, cum ar fi rocuronium, cisatracurium și
vecuronium, nu sunt indicate pe scară largă în SIR datorită timpului îndelungat
pentru obținerea condițiilor adecvate pentru intubație și timpul excesiv de blocaj
neuromuscular. Dintre acestea, rocuronium este cel mai rapid, deși nu este la fel de
rapid ca succinilcolina.
O revizuire Cochrane asupra utilizării Succinilcolinei sau Rocuronium în secvența de
intubație rapidă arată că: „Rocuronium este mai puțin eficient decât succinilcolina în
crearea condițiilor optime de intubație. Prin urmare, rocuronium trebuie utilizat ca
alternativă numai atunci când succinilcolina nu poate fi utilizată. "
5.Protecție și poziționare
Poziția, bazată pe hiperextensia gâtului, este poziția ideală pentru a efectua intubația,
cu excepția cazurilor cu suspiciune de traumatism cervical. Cu această poziție, se
obține o vizibilitate mai mare a structurilor glotice, deoarece facilitează alinierea
axelor laringiene, faringiene și orale
În cazul de suspiciune a traumatismului regiunii cervicalel, CA trebuie intubate astfel
încât capul să rămână într-o poziție neutră, în raport cu trunchiul. Pentru aceasta,
avem dispozitive supraglotice care permit permeabilizarea căilor respiratorii, fără a fi
necesară hiperextenderea gâtului.
Presiunea cricoidă sau manevra Sellick constă în aplicarea unei presiuni ferme pe
cartilajul cricoid, folosind degetul mare și indexul, perpendicular pe coloana
cervicală, cu scopul de a ocluziona lumenul esofagian și de a evita regurgitarea
conținutului gastric.
În plus, această presiune deplasează glota în jos, ceea ce facilitează vederea acestea
prin laringoscopie.
Dacă este necesară ventilația manuală, această manevră reduce volumul de aer care
intră în tractul digestiv, reducând astfel riscul de reflux gastroesofagian.
Presiunea cricoidă trebuie menținută din momentul instalării hipnozei până la
finalizarea intubației și verificarea plasării corecte a tubului în trahee.
6.Procedura de intubare
se realizează folosind laringoscopia directă, o tehnică extrem de invazivă pentru
pacient.
Laringoscopul este un instrument care permite vizualizarea faringelui și laringelui
pacientului, facilitând procesul de intubație orotraheală. Este format dintr-un mâner,
în interiorul căruia se află bateriile care alimentează becul laringoscopului, precum și
o lamă pentru a îndepărta limba și epiglota și pentru a vizualiza corzile vocale.
La rândul său, lama este formată din mai multe elemente:
• spatula, ce formează partea principală a lamei și servește la gestionarea țesuturilor
moi
• ghidul sau pasul ce se proiectează în sus din spatulă, facilitând accesul și
manipularea în timpul intubației
• vârful, ce corespunde curburii distale a lamei și servește la ridicarea epiglotei. În ea
se află becul, care este activat automat atunci când mânerul și lama formează un
unghi de 90 °

7.Acțiuni de postintubare
5. Metodele de dezobstrucșie a căilor aeriene la copii 0-1 ani în obstrucțiile
totale prin corpi straini.
Managementul dezobstrucţiei cailor aeriene la nou-născuţi (vârsta sub un an) şi sugari
trebuie să ia în considerare faptul că aceştia sunt foarte fragili. Dacă bebeluşul plânge
atunci obstrucţia nu este completă.
Etapele parcurse pentru dezobstrucţia cailor aeriene la copii este identică cu cea
parcursa la adulţi cu diferenţa că în momentul observării corpului străin în cavitatea
bucală nu vom folosi degetele pentru extragerea lui, ci o pensă sau orice alt
instrument, care nu va reintroduce mai mult corpul străin spre căile aeriene. Cea mai
semnificativă diferenţa constă în faptul că la nou-născuţi nu se vor efectua
compresiuni abdominale ci compresiuni toracice.
Atunci când un corp străin ajunge în căile aeriene, copii încep imediat să tuşească.
Tusea poate fi de multe ori mai eficientă decât orice altă manevră. Dacă copilul nu
mai tuşeşte, obstrucţia a devenit totală, copii ajung să fie foarte rapid asfixiaţi.

6. Metodele de dezobstrucție a cailor respiratorii inferioare. Indicațiile și

contraindicațiile.
1. Intubaţia endotraheală :
- intubaţie cu sonda combinată
- intubaţie orotraheală
- intubaţie nazotraheală
2. Cricotireotomia (coniotomie) şi cricotireostomia pe ac
3. Traheotomia
4. Aspiraţia conţinutului traheobronşic cu un aspirator

7. Moartea subită cardiac prin ritmurile șocabile. Algoritmul RCR și C

Moartea Subită Cardiacă (MSC) este o moarte naturală, determinată de o cauză
cardiacă, anunţată printr-o pierdere abruptă de conştienţă, ce survine în mai puţin de o
oră de la debutul simptomelor acute, la o persoană cu sau fără boli cardiace
preexistente, dar la care momentul şi modul decesului sunt neaşteptate
Tahicardii ventriculare
Flutterele ventriculare

Algoritmul RCR si C
 8. Numiți ritmurile șocabile ale stopului cardiorespirator și descrieți
algoritmul RCR și C
UItete mai sus :)
9. Numiți ritmurile șocabile și non-șocabile ale stopului cardiorespirator și
algoritmul de RCR și C la copii 0-8 ani.
Cauza cea mai frecventă- insuficiența respiratorie!
La copiii sub 8 ani, în caz de submersie, traumatism, supradozaj cu toxice sau
obstrucţie de căi respiratorii, inițial se face resuscitarea timp de un minut, urmată de
anunţarea sistemului medical de urgenţă – regula „Apel rapid”.
Resuscitarea cardio-respiratorie și cerebrală:
Circulation(la copii sub 1 an-pulsul la a.brahială mai mare de 60b/min)
Airway
Breathing(norma la copil 1-8 ani - 15-30 resp/min; sugar - 25-40 resp/min; nou-
născut - 40-60 resp/min)
Se confirmă ventilația urmată de compresiuni sternale in RCP la copil (2 salvatori);
Ventilația copilului peste 1 an: Ventilatia la sugar:
1.siguranța salvatorului 1.capul in pozitie neutra si barbia
2.extensia capului+bărbia ridicată ridicata
3. se pensează nasul cu indexul și 2. se inspira, se plaseaza buzele etans in
policele mainii de pe frunte jurul gurii si nasului copilului
4. Se inspira, se plaseaza buzele etans in 3. Se insufla constant durata 1 sec,
jurul gurii copilului urmarind ridicarea toracelui
5. Se insufla constant 1 - 1,5 sex, 4.Se indeparteaza gura de victima,
urmarindu-se ridicarea toracelui mentinand capul in pozitie neutra si
6. Se indeparteaza gura de victima, barbia ridicata, se priveste toracele
mentinand capul in extensie, urmarim revenind la pozitia initiala;
toracele revenind la pozitia initiala;

Dacă nu exista semne de viata.…nu se palpeaza pulsul cu frecventa mai mare de 60

b/min intr-un interval de 1- sec -) INIȚIEM COMPRESIUNILE TORACICE!
RCP la copil sunt: ventilatiile urmate de compresiuni (deoarece stopul cardiac e
secundar stopului respirator de obicei)
Numai compresiuni sternale sunt indicate copiilor la care primar a fost instalat
stopul cardiac;
Daca salvatorul nu doreste sa efectueze ventilatii, atunci inițiază urgent doar
compresiuni sternale.
Nu întrerupem compresiunile sternale daca copilul nu:
-se trezește;
-deschide ochii;
-apar mișcări active;
-respirație spontană normală;
-sau pînă ce apare echipa de resuscitare și reîncepe compresiunile sternale;
-epuizarea salvatorului

1.Frecvența compresiunilor la copii pt toate vîrstele: 100 pînă la 120 / min

2.E recomandat: adîncimea compresiunilor de 5 cm la adult și copilul mare;
(Primele compresiuni cresc presiunea intratoracică și direct compresiunea inimii,
fluxul sanguin asigură cu oxigen creierul)
3.Adîncimea 4-5 cm de respectat în timpul resuscitării, sau micșorarea cu 1/3 în
diametrul anterioposterior este recomandată pt copii sugari;
4.Adîncimea de 5-6 cm - adolescenți (la adîncimea de 6 cm pot surveni complicații)
Compresiuni toracice la sugar:

Compresiunini sternale la copil mai mare de 1 an:

-Se plasează podul palmei, cu degetele ridicate, în poziție verticală, deasupra
toracelui victimei
-Pt copii mai mari sau salvatori mai scunzi se folosesc ambele mâini, cu degetele
întrepătrunse în lacăt;
Cînd se întrerupe RCP??
• Copilul prezintă semne de viață: începe să se trezească, se mișcă activ, deschide
ochii, respiră normal, tușește sau se palpează cert pulsul cu F mai mare de 60 b/min
• Dacă sunt mai mulți salvatori, aceștia vor schimba rolurile la 2 min, schimbul se va
face în max 5 sec
• RCP se va întrerupe pt reevaluarea victimei numai dacă aceasta prezintă respirații
normale
• Sosește echide de resuscitare calificată cu echipamente și medicație;
• Se epuizează salvatorul;

Suport Vital Avansat Pediatric:

Echipa de resuscitare preia și continuă SVBP:
1.Menține calea aeriană deschisă prin manevre specifice
2.Asigură ventilația cu presiune pozitivă și adm de oxigen cu concentrație crescută cu
balon si mască
3.Dacă SVBP nu a fost inițiată pînă la momentul sosirii echipei de resuscitare,
aceasta va începe cu 5 respirații salvatoare administrate pe mască și balon cu oxigen
4.Se continuă cu compresiuni toracice și ventilații pe mască și balon cu O2 cu raport
15/2;
5.Se montează electrozii sau padelele monitorului-defibrilatorului, fără a întrerupe
compresiunile toracice
6.Se evaluează ritmul cardiac: a) Ritmuri non-șocabile (asistolia, disociația
electromecanică - pulseless electrical activity - PEA); b) Ritmuri șocabile (fibrilația
ventriculară, tahicardia ventriculară);

ALGORITM PT RITMURI NON-ȘOCABILE:

RCP - compresiuni toracice cu ventilații 15/2 , timp de 2 min;
Se reevaluează ritmul pe monitor și semnele de viață la fiecare 2 min (dupa 6
secvențe de compresiuni toracice/ventilații 15/2);
Timpul de întrerupere a compresiunilor trebuie să fie cît mai redus;
Se adm sol Epinefrină(sol adrenalină) la fiecare 4 min - i/v sau i/o 0,01mg/kg (Sol
1:10.000 = 0,1 ml/kg);
Se identifică și se tratează cauzele reversibile: 5H (Hipoxia-este prima cauză a
tropului cardiac; Hipovolemia-e asociată frecvent șocului
hipovolemic,anafilaxiei,sepsisului,traumei și necesită adm de cristaloizi;
 Hipopotasemia-la pacienți cu IRA, Hiperpotasemia, Hipotermia-asociată cu
victimele înecate, necesită încășzirea), 5T (Pneumotorace sufocant-una din
cauzele stopului cardiac, necesită rezolvare înainte de ventilare;Tamponada
cardiacă-în politraumatisme, necesită puncția pericardului;Toxice-adm de antidoți;
Tromboza coronariană-rar întînlită la copil, cu excepția anomaliilor de inserție a
vaselor coronariene și trombofilie;Trombembolism-afecțiune rară copiilor);
ALGORITM PT RITMURI ȘOCABILE:
Se selectează energia de defibrilare 4J/kg
Se încarcă defibrilatorul, în timp ce un alt membru al echipei continuă
compresiunile toracice
Cînd defibrilatorul e încărcat - se întrerup compresiunile toracice, maxim 5 sec și se
adm primul șoc electric
Se reîncepe imediat RCP: 15 comp/2 vent, după 2 min se reevaluează rapid ritmul
pe monitor
Dacă se menține fibrilația sau tahicardia ventriculară se adm al 2lea șoc electric de
4J/kg
Se continuă imediat cu RCP, după 2 min se reevaluează rapid ritmul pe monitor
Dacă persistă FiV sau TV se adm al 3lea șoc de 4J/kg
Se reîncepe imediat RCP
*În timpul RCP, după al 3lea șoc se adm adrenalina 0,01mg/kg și amiodaronă
5mg/kg
Se continuă cu șoc electric 4J/kg - RCP 2 min, cît timp pe monitor se înregistrează
ritmurile șocabile
Se adm adrenalină la fiecare 4 min
 Se adm a 2a doză de amiodaronă 5mg/kg dacă FiV sau TV persistă după al 5lea șoc
electric;
Se identifică și se tratează cauzele reversibile: 5H și 5T;
Dacă se înregistrează semne de viață evidente (respirație, tuse, miscări), se
întrerupe RCP și se evaluează ritmul pe monitor
Dacă pe monitor se înregistrează un ritm organizat, se verifică semnele de viată și
pulsul central, dacă sunt prezente -) se evaluează statusul hemodinamic al
copilului:TA, puls periferic, TRC
Dacă resuscitarea a avut succes, dar dupa un timp Fiv/TV recidivează, se reîncepe
RCP, se adm amiodaronă în bolus, se defibrilează cu 4J/kg, se inițiază PEV
continuu cu amiodaronă.
10.Obstrucția căilor respiratorii prin corpi străini la copii 1-8 ani.

Clasificarea clinică ACSCR la copii

Conform localizării CS:
· Corp străin cu localizare în căile respiratorii superioare - nas, laringe
· Corp străin cu localizare în căile respiratoriii inferioare – trahee, bronhii (80% în
bronhul drept inferior)
II.Conform structurii:
· organici
· neorganici
III. Conform formei după [Killian şi Brunnings]
· plate – monede, nasturi, seminţe de harbuz, seminţe de zămos
· sferice cu suprafaţă netedă – mazăre, sîmbure de vişină, fragmente dentare, mergele
· subţiri şi ascuţite – os de peşte, ace, ţinte
· CS organici de formă neuniformă şi configuraţie complexă – bucăţi de carne, oase
· CS neorganici de formă neuniformă şi configuraţie complexă – fragmente dentare,
bucăţi de lemn, bucăţi din
plastic
IV. Conform caracteristicelor obstrucţiei:
· fulminantă · acută
· subacută
· cronică
Conform caracteristicelor obstrucţiei:
· fulminantă – apare la fixarea corpului străin între coardele vocale
· acută – este determinată de corpul străin fixat în laringe sau trahee. Mai frecvent
este determinat de un corp
străin de dimensiuni mari, care se fixează la bifurcaţia traheei şi închide lumenul
bronşic
· subacută – la obstrucţia parţială a bronhului
· cronică – în caz de obstrucţie parţială de durată a lumenului bronşic Conform
prezenţei complicaţiilor:
· necomplicată
· complicată: bronşită, pneumonie, atelectazie, IR Conform originii corpului străin:
· Vegetali – 75% (pe parcurs se pot mări în volum, inducînd inflamaţie, edem,
agravînd astfel obstrucţia)
· Metalici – 10%
· Plastici – 15%
· Altele – 5 % (fragmente dentare, bucăţi de creioane, hîrtie)
Examenul fizic conform localizarea CS
· Simptomatologie în corpi straini traheali:
ü accese de tuse intermitenta;
ü accese de sufocare;
ü tiraj toracic, care apare la schimbarea pozitiei copilului si alterneaza cu perioade de
calm absolut; ü auscultativ se percep zgomote specifice, respiratie suieratoare.
· Simptomatologie în corpi straini endobronsici:
Dupa aspirarea şi propulsarea corpilor străini spre bronhii, episodul inaugural
vehement se poate urma de o perioada de calm fara semne clinice sau cu manifestări
minore (tuse episodica, dispnee de efort).
Alteori momentul aspiratiei corpului strain trece neobservat si este prezent doar
fenomenul inflamator bronhopulmonar:
- starea generala nu este alterata;
- tuse în accese, expulziva la efort si la schimbarea pozitiei, la examen clinic.
·
·
În caz de obstructie totala a bronhiei se dezvoltă atelectazia sectoarelor pulmonare
care se manifesta prin: ü asimetria cutiei toracice;
ü tiraj al spatiilor intercostale;
ü vibratii vocale diminuate;
ü percutor submatitate sau matitate localizata;
ü auscultativ respiratie atenuata sau abolita, uneori raluri hipersonore;
În caz de obstructie cu supapă se dezvoltă emfizem intens localizat, care se manifestă
prin: ü hemitorace bombat;
ü percutie hipersonora;
ü murmur vezicular atenuat;
ü vibratii vocale atenuate.

Tratamentul medicamentos
· În prezenţa complicaţiilor unui corp străin endobronşic:
1. Oxigenoterapia este indicată oricarui pacient cu insuficienta respiratorie. Se
instituie inaintea administratrii oricărui agent farmacologic.
2. Corticoterapie parenterală sau sistemică pentru reducerea edemului şi a inflamaţiei
locale - cure scurte Methylprednisolone 1 - 2 mg/kg/zi; Dexametazonă i/v sau per os
0,15-0,6 mg/kg; Prednisonul si Prednisolonul în doze de 1-2mg/kg administrate la 12
ore
3. Antibioticoterapie – cefalosporine generaţia II-III: Cefuroxime 50-100mg/kg/zi,
Ceftriaxon 50-75mg/kg/zi 4. Preparate antipiretice – în sindrom febril (Paracetamol
10-15mg/kg fiecare 6-8 ore sau 60mg/kg/24ore sau
Ibuprofen – 5-10mg/kg la fiecare 4-6 ore, per os)
Tratamentul endoscopic [5,7,11]
1. Bronhoscopie cu tub rigid sub anestezie generală cu ventilaţie asistată
2. Extragerea corpului străin se va efectua conform unor tehnici standartizate, în
dependenţă de localizarea
CS în arborele bronşic, caracteristicele corpului străin şi modificărilor locale în
arborele bronşic
11.Pantalonii antișoc. Mecanism de acțiune. Indicații, contraindicații și
tehnica aplicării
• Se mai numeşte MAST (Military Anti-Shock Trousers)
• Probabil ineficient în cele mai multe traumatisme
• Unele studii indică chiar creşterea mortalităţii în cazul utilizării de rutină a MAST
• Poate împiedica examenul fizic şi plasarea liniilor IV femurale
• Este periculos dacă se desumflă prematur sau rapid
• Cele mai multe complicaţii se asociază cu distensia abdominală
• Aplicarea prelungită poate determina sindrom de compartiment
Indicatii

- reducerea sângerării în fracturile pelviene - fractura cominutivă de femur

- tratamentul nefarmacologic a tahicardiei supraventriculare
- tratamentul şocului anafilactic
Contraindicatii
• Sarcina
• Evisceraţiile
• Suspiciunea unei rupturi de diafragm Presiunea intracraniană crescută
• Lipsa controlului hemoragiilor provenite din regiuni ale corpului (torace)
neacoperite de MAST
• Edem pulmonar
12.Reacțiile alergice și șocul anafilactic la copii 0-8 ani. Algoritmul de
tratament. Dozele de medicamente și căile de administrare
· Diagnosticul trebuie pus în maximum 20 de secunde
1. Evaluează semnele vitale ale pacientului dacă:
- căile respiratorii sunt libere ?
 - pacientul respiră ?
- inima pulsează ?

2. Realizează Evaluarea cardio-circulatorie prin:

- volumul pulsului (palpare)
- presiunea venoasă jugulară (palpare)
- temperatura și culoarea pielii
- reumplerea capilară
3. Realizează Evaluarea neurologică
4.- Evaluează dacă bolnavul este conștient ?
· Șocul este un diagnostic clinic:
- tensiunea arterială sistolică 90 mmHg însoțită de o evidentă perfuzie tisulară insuficientă a
pielii (rece, cianotică, lipicioasă) și a creierului (agitație, confuzie, comă) și a rinichiului (debit
urinar 20 ml/h).
· Terapia de urgență – la nivelul cabinetului medical
1. Se așează copilul în clinostatism cu membrele inferioare ridicate mai sus decât planul orizontal.
2. De preferat este prinderea de urgență a unei vene. Dacă nu, se folosește cale de administrare
subcutanată.
3. Primul medicament adrenalină fiole a 1 ml soluție apoasă injectabilă
1 ml = 1 mg
Doza: 0,5 – 1 ml s.c.
sau 1 fiolă + 10 ml ser fiziologic
se administrează 2,5 ml i.v.
4. Al doilea medicament hemisuccinat de hidrocortizon fiole a 25 mg :
8 mg/kg corp i.v
sau Metilprednisolon fiole a 50 mg – 2 mg/kg corp i.v. sau i.m.
5. Pentru bronhospasm
· Miofilin – Teofilina
5 mg/kg corp i.v.
5 ml din fiolă (fiola are 10 ml/240 mg) administrate i.v. în diluție obigatorie
5 ml Miofilin + 25 ml ser fiziologic
sau: Salbutamol spray – 2 pufuri
6. Antihistaminic – Romergan – fiole a 2 ml câte 30 mg
Doza: 1 mg/kg corp i.m.
7. Ideal: - Oxigen
 - Perfuzie venoasă cu Dextran sau ser fiziologic
- Aspirație + pipa Guedel
13.Reacțiile alergice și șocul anafilactic. Algoritmul de tratament.
Dezobstrucția căilor aeriene la sugar.
1 Întreruperea contactului cu alergenul, dacă este posibil (scoaterea bolnavului din
încăpere, eliminarea cauzei, ş.a.), după administrare de adrenalină şi preparate
hormonale.
2. Poziţie confortabilă – decubit dorsal cu/sau fără ridicarea membrelor inferioare,
benefică pentru pacientul hipotensiv şi contraindicată în prezenţa dificultăţilor
respiratorii, sau poziţie de siguranţă în vomă;
• aplicarea proximală, faţă de locul inoculării, a garoului (pentru 25 minute),
pentru a bloca întoarcerea venoasă şi absorbţia alergenului, cu desfacerea la
intervale de 10 minute pe o perioadă de 2-3 minute;
• comprese reci în locul inoculării (punga de gheaţă) pentru 15 minute;
• infiltrarea în 5-6 locuri din jurul inoculării alergenului Sol.Epinefrină
(Adrenalină) 0,1% sau 0,18%, 0,1-0,3 ml din soluţia 1:1000 ;
3.Oxigenoterapie – oxigenul se administrează în flux crescut 5-10 l/minut; 4.Pentru
asigurarea operativităţii măsurilor terapeutice se începe
administrarea Sol.Epinefrină (Adrenalină) 0,1%; 0,18%-0,5 ml (0,5 mg) din soluţia
1:1000 intramuscular în partea laterală a coapsei, de repetat la fiecare 5 minute până
la stabilizarea TA. Se administrează în locuri diferite ale coapsei.
5. După obţinerea căii venoase, în caz de hipotensiune severă se administrează Sol.
Epinefrină (Adrenalină) 0,1%; 0,18% - 0,01 mg/kg (0,1ml/kg) din soluţia 1:10000
intravenos, de repetat la 3-5 minute (max 1 mg), dacă hipotensiunea persistă, de
continuat în perfuzie 0,1-1 mcg/kg/min până la stabilizarea TA.
6. Administrarea de Sol.Dopamină (2-20 mcg/kg/min), în prezenţa tahicardiei
Sol.Dobutamină (5-20 mcg/kg/min).
7.Pacienţii cu angioedem prezintă risc crescut de deteriorare respiratorie şi necesită
intubaţie endotraheală de urgenţă.
8.Sol.Hidrocortizon hemisuccinat 300-500 mg intravenos lent (5-10 minute), sau
Sol.Metilprednisolon (Solu-Medrol) 300-400 mg intravenos lent (cel puţin 10
minute).
9. Compensare volemică: Sol.Refortan 6%; 10% - 1000-2000 ml sau Sol.Stabisol 6%
- 1000-2000 ml şi Soluţii de cristaloizi (SN, Ringher, Ringher lactat) 1000-2000 ml
intravenos în perfuzie până la stabilizare hemodinamică.
10. Sol.Diphenhydramina (Dimedrol) 25-50 mg intravenos în perfuzie, repetat la
fiecare 4-6 ore.
11. Salbutamol (Albuterol) aerosol dozator 0,1 mg/1 doză – 200 doze pentru
suprimarea bronhospasmului 1-2 spray (pufuri) 100-200 mcg, se poate de repetat la
20 minute.
12. Ranitidină 150 mg per os, repetat la 12 ore; copii 2 mg/kg/zi (maximum 300
mg/zi).
13.Sol.Glucagon 1 mg intramuscular sau intravenos, se poate de repetat la 15-20
minute.
14. Sol. Aminofilină (Eufilină) 2,4% - 5 ml doza de atac 5-6 mg/kg administrată timp
de 20 minute. Copii: sub 3 luni - 20 mg; 4-12 luni - 30 mg; 2-3 ani – 60 mg; 4-7 ani –
80 mg; 8-18 ani – 160 mg intravenos.
15. În caz de edem laringian: Sol. Adrenalină 0,1%; 0,18% - 2,0 ml (2 mg)
intratraheal în 2,5 ml sol.NaCl 0,9%.
16. În stopul cardiorespirator – resuscitare cardiorespiratorie şi cerebrală.
17. Sol.Epinefrină 0,18% sau 0,1% - 1,0 ml sol 1:10000 în 10 ml soluţie SN
intravenos, la necesitate se poate de repetat la 5-10 minute sau de continuat
administrarea 1 mcg/min în 250 ml Sol.glucoză 5%;
B. Componenţa trusei şi aparatajul medical necesar acordării asistenţei medicale de
urgenţă în şocul anafilactic:
•  Aparat de monitorizare a tensiunei arteriale şi stetoscop

•  Garou, seringi pentru administrare subcutanată, intramusculară, intravenoasă

•  Oxigen şi aparataj pentru oxigenoterapie

•  Pulsoximetru

•  Defibrilator automat extern sau defibrilator semiautomat

•  Pipe orofaringiene Guedel şi Robertazzi cîte 1 set

•  Trusă pentru cateterizarea venei centrale şi periferice

•  Trusă pentru traheostomie

•  Trusă pentru intubare orotraheală

•  Balon portabil AMBU

 •  Punga cu gheaţă
C. Medicamente:

•  Sol. Epinefrină 0,1%, 0,18%- 1 ml

•  Soluţii cristaloizi (Soluţii salin normală 0,9%, Ringher lactat în total 6000-
8000 ml)

•  Soluţii coloidale (Refortan, Stabizol în total 2000-4000 ml)

•  Antihistaminice (Difenhidramină (Dimedrol), Prometazină (Pipolfen ) în

total 10 amp.)

•  Blocante a receptorilor H 2 (Ranitidină 450 mg)

•  Beta- simpatomimetice (Albuterol în pufuri 2 fl., Salbutamol 1 fl.)

•  Cortocosteroizi (Hemisuccinat de hidrocortizon, Metilprednozolon

(Solumedrol), Prednizolon 10 amp.)

•  Metilxantine (Eufilină 2,4%- 10 ml – nr. 3 amp)

•  Sol. Dopamină 4% -5 ml nr 4 amp.

•  Sol. Dobutamină 12,5 mg-20 ml 3 amp

•  Sol. Glucagon 10 mg

Managementul dezobstrucţiei cailor aeriene la nou-născuţi (vârsta sub un an) şi sugari

trebuie să ia în considerare faptul că aceştia sunt foarte fragili. Dacă bebeluşul plânge
atunci obstrucţia nu este completă.
Etapele parcurse pentru dezobstrucţia cailor aeriene la copii este identică cu cea
parcursa la adulţi cu diferenţa că în momentul observării corpului străin în cavitatea
bucală nu vom folosi degetele pentru extragerea lui, ci o pensă sau orice alt
instrument, care nu va reintroduce mai mult corpul străin spre căile aeriene. Cea mai
semnificativă diferenţa constă în faptul că la nou-născuţi nu se vor efectua
compresiuni abdominale ci compresiuni toracice.
Atunci când un corp străin ajunge în căile aeriene, copii încep imediat să tuşească.
Tusea poate fi de multe ori mai eficientă decât orice altă manevră. Dacă copilul nu
mai tuşeşte, obstrucţia a devenit totală, copii ajung să fie foarte rapid asfixiaţi.