Biochimie Lucrrari Practice

Biochimie
-lucrari practice-
Dr. Camelia Grigore
Medic primar medicina de laborator
Cameliagrigore@ymail.com
Asistentul de laborator
Bibliografie
1. Apateanu Vlad-Recoltarea, conservarea si transfuzia de sange
Ed Medicala Bucuresti 1997
2.Lotreanu Victor- Analize medicale,Ed.CNI , Bucuresti 2000
3.Mihaela Denisa-Biochimie clinica-metode de laborator, Ed. Medicala, Bucuresti 2000
4.Mody Eugen si colab-Biochimie Clinica, Ed. All, Bucuresti 2000
5.Paslaru Liliana Livia-Biochimie Clinica, Ed. Universitara” Carol Davila”, Bucuresti
2004/2007
www. Synevo.ro
Asistentul de laborator
Trebuie :
• sa inteleaga importanta muncii sale pt corectitudinea testelor
de laborator
• sa cunoasca semnificatia fiecarei analize pe care o executa
• sa inteleaga sursele de eroare care pot modifica
corectitudea unei analize in :
faza preanalitica
faza analitica
faza post analitica
Organizarea laboratorului de analize
medicale
• (1) Laboratorul de analize medicale poate fi organizat conform Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind
organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea și funcționarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii
publice conexe actului medical, aprobată și modificată prin Legea nr. 598/2001, și poate funcționa de sine stătător sau
în cadrul unei unități sanitare.
• Acesta este un fragment din Norma privind funcționarea laboratoarelor de analize medicale din 20.08.2007 .
• (2) În vederea funcționării, laboratoarele de analize medicale înființate și organizate în condițiile legii trebuie să obțină
autorizația sanitară de funcționare, în baza declarației pe propria răspundere, referitoare la asigurarea conformării la
normele de igienă și de sănătate publică.
• (3) Autorizația sanitară de funcționare a laboratoarelor de analize medicale se eliberează de către autoritățile de
sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, și se vizează anual.
• (4) Pentru laboratoarele de analize medicale cu puncte de lucru aflate în locații diferite se eliberează câte o autorizație
sanitară de funcționare separată pentru fiecare punct de lucru.
• (5) Pentru laboratorul de analize medicale în structura căruia este organizat și funcționează unul sau mai multe puncte
externe de recoltare, se eliberează câte o autorizație sanitară de funcționare separată pentru fiecare punct de lucru.
• (6) Autoritatea de sănătate publică autorizează activitatea de transport al probelor biologice recoltate în punctele
externe de recoltare, la solicitarea reprezentantului legal al laboratorului de analize medicale, dacă acesta
îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:
• a) deține mijloc de transport auto individualizat și care este utilizat numai pentru această activitate;
• b) deține containere speciale cu pereți impermeabili, cu posibilitate de închidere, ușor transportabile, confecționate
din materiale care să permită decontaminarea, curățarea și dezinfecția lor, pentru a evita contaminarea persoanei care
transportă probele și/sau a mediului.
Structura laboratorului
• Laboratorul de analize medicale își desfășoară activitatea având o structură funcțională alcătuită din unul sau
mai multe compartimente, și anume:
• a) biochimie medicală;
• b) hematologie:
• morfologie;
• hemostază;
• imunohematologie;
• c) imunologie;
• d) microbiologie:
• bacteriologie;
• virusologie;
• micologie;
• parazitologie;
• e) diagnostic molecular;
• f) genetică:
• citogenetică;
genetică biochimică;
• genetică moleculară;
• g) toxicologie.
Circuitele functionale ale laboratorului
• 1) Laboratorul de analize medicale trebuie să fie astfel structurat și dotat încât să prevină riscul
contaminărilor accidentale și să poată funcționa în mod fluent.
• (2) Regulile care stau la baza îndeplinirii acestui obiectiv sunt următoarele:
• a) constituirea laboratorului de analize medicale pe principiul "sensului unic": fluxul activităților

laboratorului să fie unidirecțional. În caz contrar, trebuie asigurată separarea activităților în timp;
• b) sectorul de lucru cu pacienții să fie complet separat de celelalte sectoare de lucru ale laboratorului;
• c) realizarea secvențială a procedurilor, cu luarea măsurilor de precauție adecvate pentru integritatea
probelor și protecția personalului;
• d) pentru recoltarea probelor de sânge se utilizează în mod obligatoriu materiale și recipiente de unică
utilizare sterile, închise ermetic. Probele de sânge care părăsesc spațiul aferent activității de recoltare
trebuie să parcurgă un circuit diferit de cel al celorlalte produse recoltate sau după un program care să
permită separarea timpilor de transport. Transportul probelor de sânge trebuie să se realizeze în mod
obligatoriu în cutii de transport adecvate, inscripționate cu pictograma "Risc biologic";
• e) evacuarea deșeurilor rezultate în urma activităților medicale din laboratorul de analize medicale trebuie
să se facă în recipiente închise ermetic, care să împiedice contaminarea accidentală a probelor,
personalului și mediului.
• (3) În laboratorul de analize medicale care are în structura sa compartiment destinat diagnosticului
tuberculozei și al altor micobacterioze, circuitele funcționale ale acestuia trebuie să fie strict separate de
celelalte circuite ale altor compartimente din structură.
Conducerea laboratorului
• 1) Funcția de șef de laborator de analize medicale se ocupă, conform
dispozițiilor legale în vigoare, de către medici cu specialitatea medicină
de laborator - laborator clinic, microbiologie, medicină de laborator sau
alt personal cu studii superioare autorizat să lucreze în domeniul medical
- biologi, biochimiști, chimiști și farmaciști, care au o vechime de cel puțin
5 ani în specialitatea respectivă.
• (2) Responsabilitățile conducerii laboratorului de analize medicale sau ale
persoanelor desemnate includ aspectele educaționale, administrative sau
organizaționale, de natură profesională, științifică ori consultativă, care au
legătură directă cu activitatea desfășurată de laboratorul de analize
medicale.
• (3) Șeful de laborator de analize medicale trebuie să desemneze prin
decizie locțiitori pentru toate funcțiile-cheie. În laboratoarele cu număr
mic de personal unele persoane pot avea mai multe funcții.
Personalul laboratorului
• Acesta este un fragment din Norma privind funcționarea laboratoarelor de analize medicale din 20.08.2007 ..
• (1) În laboratorul de analize medicale lucrează numai personal autorizat conform legislației în vigoare, angajat cu
normă întreagă sau cu timp de lucru parțial.
• (2) Numărul de personal necesar va fi determinat în funcție de specificul serviciilor medicale efectuate, numărul
mediu zilnic de servicii și timpul mediu de lucru/laborator.
• (3) În laboratorul de analize medicale își desfășoară activitatea medici cu specialitatea medicină de laborator
laborator clinic, microbiologie, medicină de laborator, alt personal cu studii superioare autorizat să lucreze în
domeniul medical - biologi, biochimiști, chimiști și farmaciști, precum și personal mediu sanitar. -
• (1) Competența profesională a personalului care își desfășoară activitatea în laboratorul de analize medicale
trebuie evaluată periodic. Această evaluare este responsabilitatea fiecărei organizații profesionale din domeniul
sanitar care stabilește periodicitatea acestei evaluări, numărul de puncte necesar a fi acumulate de către fiecare
membru și pentru ce perioadă de timp, dar nu mai puțin de 200 de credite obținute în 5 ani.
• (2) Întreg personalul laboratorului de analize medicale trebuie instruit pentru a cunoaște și a respecta regulile de
biosiguranță, precauțiile universale și măsurile postexpunere.
• (3) Cerințele privind studiile, calificarea, experiența, abilitățile, precum și atribuțiile, responsabilitățile, autorizările,
relațiile de subordonare și colaborare în cadrul laboratorului de analize medicale trebuie precizate în fișele de post
întocmite de șeful laboratorului de analize medicale, și aduse la cunoștință personalului sub semnătură.
• (4) Confidențialitatea privind rezultatele analizelor, datele, informațiile și documentele de orice fel de la locul de
muncă este asigurată prin instruirea personalului, înscrierea acestei cerințe în fișa postului și semnarea unei
declarații de confidențialitate de către personalul laboratorului de analize medicale..
Spatiul si conditiile de mediu necesare
desfasurarii activitatii laboratorului
• Laboratorul de analize medicale trebuie să dispună de intrare separată, cu acces direct și controlat.
• Laboratoarele de analize medicale din ambulatoriu, care au în structură compartiment de microbiologie și care funcționează în imobile ce cuprind și spații cu destinația de
locuință, trebuie să dispună de intrare separată de cea a locatarilor.
• Intrarea în spațiile în care se manipulează materiale cu potențial infecțios sau microorganisme trebuie marcată cu indicatorul de "Pericol biologic".
• (2) Laboratorul de analize medicale trebuie să dispună de spațiu cu suprafață suficientă și să fie astfel dimensionat încât să permită dispunerea ergonomică a mobilierului și
echipamentelor, derularea fluentă a fluxurilor de probe, materiale și personal și desfășurarea în condiții de siguranță și calitate a activităților.
• (3) În funcție de specificul serviciilor și de activitățile efectuate, spațiul trebuie compartimentat astfel:
• a) încăpere pentru recepția probelor;
• b) încăpere pentru eliberarea buletinelor de analize. Dacă nu există o încăpere disponibilă, eliberarea rezultatelor poate fi făcută în camera de recepție a probelor, dar în alt interval
orar, afișat la sediul laboratorului de analize medicale și disponibil pentru pacienți;
• c) spații de lucru separate în funcție de specificul serviciilor, astfel:

• încăpere în care pot coexista hematologia, biochimia, toxicologia și imunologia;
• încăpere în care pot coexista bacteriologia, virusologia și parazitologia;
• încăpere pentru culturi de celule;
• încăpere pentru pregătirea materialelor, prepararea și turnarea mediilor, dacă nu se demonstrează că se utilizează exclusiv materiale de unică folosință
și medii gata turnate;
• cameră obscură pentru microscopia cu fond întunecat, cu contrast de fază și cu fluorescență;
• diagnosticul molecular necesită spațiu de lucru separat, reprezentat de 3 arii de lucru:
• extracția acizilor nucleici,
• pregătirea probelor și amplificarea ADN-ului (PCR - polymerase chain reaction),
• aria pentru analiza postamplificare;
• genetica necesită spațiu de lucru reprezentat de cel puțin două încăperi,

• una pentru citogenetică (având spațiul pentru culturi de celule)
• una pentru genetică biochimică;
• determinările de genetică moleculară pot fi efectuate în spațiul destinat diagnosticului molecular;
d) Pentru laboratoarele de analize medicale cu compartiment de microbiologie, spațiu destinat sterilizării, care trebuie să conțină
minimum o autoclavă.
• Se recomandă utilizarea a două autoclave situate în încăperi diferite, una destinată sterilizării materialelor infectate și alta
destinată sterilizării produselor și materialelor curate care urmează a fi utilizate sterile.
• Când există o singură autoclavă, aceasta se va utiliza în cicluri alternative, fără a se amesteca materialele infectate cu cele destinate
a fi utilizate sterile
e) spații anexe:
• - spațiu pentru depozitarea separată a materialelor sanitare, consumabilelor, reactivilor, substanțelor toxice și precursorilor de
droguri; se vor depozita separat materialele sterile de cele nesterile;
• - spațiu pentru depozitarea deșeurilor infecțioase până la neutralizarea și/sau evacuarea lor;
• - vestiar și sală de repaus pentru personal;
• - grup sanitar destinat personalului din cadrul laboratorului de analize medicale, separat de grupul sanitar destinat pacienților;
• - biroul șefului de laborator.
Pentru laboratoarele de analize medicale în care se desfășoară diagnosticul bacteriologic al tuberculozei și al altor micobacterioze, prin
examen microscopic și cultură sau examen microscopic, cultură și antibiogramă, se vor asigura spații de lucru separate, cu respectarea
acelorași prevederi
În cazul recoltării sputei, este obligatorie existența camerei de recoltare a acesteia.
• (5) În cazul laboratoarelor de analize medicale din ambulatoriu mai sunt necesare:
• a) sală de așteptare;
• b) cameră pentru recoltare, subcompartimentată în spațiu pentru recoltarea sângelui și spațiu pentru recoltarea produselor
patologice pentru microbiologie;
În cazul laboratoarelor de analize medicale din ambulatoriu mai
sunt necesare:
a) sală de așteptare;
b) cameră pentru recoltare subcompartimentată în
spațiu pentru recoltarea sângelui
spațiu pentru recoltarea produselor
patologice pentru microbiologie
c) grup sanitar destinat pacienților.
• Laboratoarele de analize medicale care au în structură compartimente de bacteriologie, micologie,
parazitologie, virusologie, diagnostic molecular trebuie să aibă în dotare, în mod obligatoriu, hotă de
siguranță biologică de clasă corespunzătoare grupului de risc microbiologic din care fac parte
microorganismele manipulate, încadrate conform Ghidului național de biosiguranță pentru laboratoare
medicale.
• (1) Spațiul și mobilierul laboratorului de analize medicale trebuie astfel concepute încât să nu permită
contaminarea mediului și a personalului.
• (2) Podelele, pereții, tavanele și mesele de lucru trebuie să aibă suprafață netedă, lavabilă,
neabsorbantă, rezistentă la acțiunea agenților dezinfectanți, ușor de curățat și de dezinfectat.
• (3) Îmbinările dintre pereți și podea trebuie să fie concave, rotunjite.
• (4) Laboratorul de analize medicale trebuie să dispună de instalații de alimentare cu energie electrică
dimensionate corespunzător sarcinii impuse funcționării concomitente a aparaturii din laborator și a
celorlalți consumatori din clădire, precum și de sursa neîntreruptibilă de alimentare cu energie electrică
pentru echipamentele la care întreruperea funcționării poate influența calitatea rezultatelor,
prelucrarea, transmisia și stocarea datelor.
• (5) Laboratorul de analize medicale trebuie să dispună de instalații de alimentare cu apă rece și caldă.
Fiecare încăpere de lucru va fi prevăzută cu chiuvetă, cu baterie acționată de preferință cu pedală.
• În apropierea spațiilor de lucru cu risc de contaminare chimică severă trebuie amplasat un duș
de urgență cu sifon de pardoseală.
• (7) Trebuie asigurată iluminarea corespunzătoare a posturilor de lucru prin iluminat natural
și/sau artificial.
• (8) Laboratorul de analize medicale cu compartimente de bacteriologie, micologie, virusologie

și parazitologie trebuie să dispună de instalații de alimentare cu gaz.
• (9) Conductele vor fi amplasate în pereți sau casete închise, cu excepția conductelor de
alimentare cu gaz, sau, când acest lucru nu este posibil, pe pereții culoarelor.
• (10) Mobilierul trebuie să fie de tip modular, confecționat din materiale rezistente la
dezinfectante.
• (11) Dulapurile vor fi dispuse de preferință suspendate sau pe suporți cu o înălțime de circa 15
cm, astfel încât să permită curățarea cu ușurină a podelei.
• (12) Scaunele vor fi de preferință rotative, confecționate din materiale lavabile, rezistente la
agenți de curățare și dezinfecție.
• (13) Echipamentele vor fi dispuse în încăperi conform indicațiilor producătorului, astfel încât
să permită utilizarea și întreținerea loc cu ușurință și efectuarea curățeniei în încăpere.
• Spațiul laboratorului de analize medicale trebuie să fie ventilat
corespunzător, natural sau artificial, prin folosirea instalației de aer
condiționat, cu respectarea condițiilor pentru reducerea riscului de
contaminare, iar acolo unde temperatura și umiditatea influențează
calitatea analizelor, acestea trebuie să fie controlate și înregistrate.
• Când spațiul este ventilat natural, ferestrele trebuie prevăzute cu plase
pentru împiedicarea pătrunderii insectelor.
• În spațiile de lucru sunt interzise perdele, draperii și ghivece cu flori.
• Igiena în cadrul laboratorului de analize medicale face obiectul programului
de igienizare întocmit, coordonat și controlat de către șeful de laborator.
• Consumul și păstrarea alimentelor și băuturilor sunt permise doar în sala
de repaus.
• Fumatul este interzis în spațiul laboratorului de analize medicale.
Dotarea cu echipamente a laboratorului de
analize medicale
• Laboratorul de analize medicale trebuie să dispună de o dotare minimă
obligatorie pentru a-și putea desfășura activitatea în bune condiții.
• Aparatura și reactivii utilizați în cadrul laboratorului de analize medicale

trebuie să fie omologați și înregistrați ca dispozitive medicale conform
legislației în vigoare.
• Începând cu data de 1 ianuarie 2007 vor fi achiziționate doar
echipamente și reactivi care îndeplinesc prevederile legale privind
stabilirea condițiilor de introducere pe piață și de punere în funcțiune a
dispozitivelor medicale și privind stabilirea condițiilor de introducere pe
piață și de utilizare a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro.
• Recepția echipamentelor și reactivilor se va face în prezența unui
reprezentant al laboratorului de analize medicale.
Dotarea cu echipamente a laboratorului de
analize medicale
• Verificarea metrologică și etalonarea echipamentelor din laboratorul de analize
medicale se efectuează conform legislației în vigoare.
• Laboratorul de analize medicale trebuie să încheie contract de service pentru
întreținerea și repararea aparaturii medicale, iar furnizorul acestor servicii este
obligat să procedeze la verificarea periodică a acesteia, verificările efectuându-
se după un plan prestabilit, care se consemnează în fișele echipamentelor
respective, conform legislației în vigoare.
• Echipamentele defecte vor fi marcate corespunzător pentru a preveni utilizarea
lor neintenționată sau vor fi scoase din spațiile de lucru.
• Echipamentul informatic, hardware și software, și echipamentul automat de
analiză utilizat pentru colectarea, prelucrarea, transmisia, înregistrarea și
stocarea datelor trebuie asigurate împotriva accesului neautorizat, deteriorării
și pierderii datelor.
• Reactivii vor fi depozitați în condițiile specificate de producător și vor fi utilizați
numai în perioada de valabilitate.
Indepartarea deseurilor rezultate din
activitatea laboratorului
• Laboratorul de analize medicale trebuie să fie racordat la rețeaua de canalizare sau să dețină
instalații proprii de colectare, tratare și evacuare a apelor uzate, fără a se produce poluarea
solului, apei și aerului, conform legislației în vigoare.
• Colectarea, depozitarea, evacuarea și neutralizarea deșeurilor rezultate în urma desfășurării

activității medicale în laboratorul de analize medicale se fac în conformitate cu prevederile
legale în vigoare.
• Laboratorul de analize medicale trebuie să aibă în dotare recipiente corespunzătoare pentru

colectarea separată a deșeurilor pe categorii: deșeuri periculoase infecțioase, tăietoare-
înțepătoare, chimice și farmaceutice - și deșeuri nepericuloase, asimilate celor menajere.
• Laboratorul de analize medicale trebuie să încheie cu societăți specializate un contract de
colectare și neutralizare a deșeurilor sau să aibă în dotare un sistem propriu de neutralizare a
deșeurilor, potrivit prevederilor legale în vigoare.
• Organizarea colectării și evidenței gestiunii deșeurilor rezultate în urma desfășurării activității

medicale se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Managementul calitatii
• Managementul calității trebuie realizat în conformitate cu cerințele generale și cu
cerințele particulare privind calitatea și competența prevăzute în SR EN ISO 15189:2003 -
referitor la Laboratoare de analize medicale.
• Cerințe particulare pentru calitate și competență, utilizate pentru acreditarea
laboratoarelor de analize medicale.
• (2) Laboratoarele de analize medicale care fac examinări pentru diagnosticul bacteriologic
al tuberculozei se vor conforma în mod obligatoriu și protocolului național de control al
calității prevăzut în Programul național de control al tuberculozei.
• (1) Organizarea controlului intern al calității este responsabilitatea șefului de laborator de

analize medicale.
• Reprezentantul legal al laboratorului de analize medicale are obligația de a asigura
resursele necesare îndeplinirii acestuia.
• Controlul intern al calității se efectuează zilnic, cel puțin o dată la 8 ore și ori de câte ori
este nevoie.
• Rezultatele controlului intern obținute se analizează de către specialistul responsabil de
analiza respectivă, care decide acceptarea sau rejectarea rezultatelor obținute.
Managementul calitatii
• Laboratorul de analize medicale trebuie să participe în mod regulat la
programe de evaluare externă a calității.
• Evaluarea externă a calității se efectuează la solicitarea șefului de laborator de
analize medicale, care se adresează unor instituții furnizoare de servicii de
evaluare externă a calității, notificate la Ministerul Sănătății Publice pentru
acest domeniu de activitate.
• Periodicitatea participării laboratoarelor de analize medicale la programele de
evaluare externă a calității se stabilește prin normele metodologice de aplicare
a contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate.
• Rezultatele controlului calității și măsurile luate pentru îmbunătățire se

consemnează și se analizează după primirea fiecărui raport de evaluare a
performanțelor laboratorului de analize medicale, obținut în urma participării
la programele de evaluare externă a calității.
Precautiuni universale
• Pentru desfășurarea activității în condiții de securitate trebuie respectate prevederile aplicabile din
standardul SR ISO 15190:2005 - Laboratoare de analize medicale, cerințe pentru securitate și din Ghidul
național de biosiguranță pentru laboratoare medicale.
• În laboratorul de analize medicale cu compartiment de microbiologie, culturile de referință și culturile stoc

se păstrează în spații securizate de confecție metalică, prevăzute cu încuietoare, ce pot fi accesate numai de
persoane autorizate.
Substanțele cu regim toxic și precursori de droguri se păstrează în spații securizate conform

legislației în vigoare.
• Accesul în spațiul de lucru al laboratorului de analize medicale este permis doar personalului autorizat care
își desfășoară activitatea în cadrul laboratorului, în timpul programului de lucru.
• În situații speciale, când se impune sau este necesară prezența unor persoane din afara laboratorului de
analize medicale, accesul se efectuează numai cu aprobarea șefului de laborator de analize medicale, pe o
perioadă determinată și numai în prezența unui angajat al laboratorului.
• Accesul pacienților este permis numai în spațiile destinate acestora și numai în timpul programului de lucru.
• Reprezentantul legal al laboratorului de analize medicale este obligat să asigure instituirea măsurilor de
pază a acestuia prin introducerea sistemelor de alarmă împotriva efracției, corespunzătoare importanței și
specificului obiectivelor și bunurilor ce trebuie păzite.
Solutii dezinfectante si program de
dezinfectie in laborator
a) curățare - etapa preliminară obligatorie,
permanentă și sistematică în cadrul oricărei
activități sauproceduri de îndepărtare a murdăriei
(materie organică și anorganică) de pe suprafețe
(inclusiv tegumente) sau obiecte, prin operațiuni
mecanice sau manuale, utilizându-se agenți fizici
și/sau chimici, care seefectuează în unitățile sanitare
de orice tip, astfel încât activitatea medicală să se
desfășoare în condițiioptime de securitate
• b) dezinfecție - procedura de distrugere a
majorității microorganismelor patogene sau
nepatogene de pe orice suprafețe (inclusiv
tegumente), utilizându-se agenți fizici și/sau
chimici
• dezinfecție de nivel înalt - procedura de dezinfecție prin care se realizează
distrugerea bacteriilor în
• formă vegetativă, fungilor, virusurilor, micobacteriilor și a majorității sporilor
bacterieni; această formă de dezinfecție se poate aplica și dispozitivelor medicale
reutilizabile, destinate manevrelor invazive, și care nu suportă autoclavarea
• dezinfecție de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfecție prin care se

realizează distrugerea
• bacteriilor în formă vegetativă, a fungilor, a micobacteriilor și a virusurilor, fără
acțiune asupra sporilor bacterieni
• dezinfecție de nivel scăzut - procedura de dezinfecție prin care se realizează

distrugerea majorității
• bacteriilor în formă vegetativă, a unor fungi și a unor virusuri, fără acțiune asupra
micobacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor neanvelopate și a mucegaiurilor
• antiseptic - produsul biocid care fie inhibă dezvoltarea, fie
distruge microoganismele la nivelultegumentelor/mucoaselor
intacte pentru prevenirea sau limitarea infecțiilor
• biofilm - un strat subțire de microorganisme care aderă puternic

la suprafețe organice sau anorganice șicare este foarte rezistent
la un unele substanțe biocide;
• sterilizare - operațiunea prin care sunt distruse toate

microorganismele, inclusiv sporii bacterieni, de pe obiectele
contaminate, rezultatul acestei operațiuni fiind starea de
sterilitate.
Curățarea
Curățenia reprezintă rezultatul aplicării corecte a unui program de curățare.
• Suprafețele și obiectele pe care se evidențiază macro- sau microscopic materii organice ori anorganice se definesc ca
suprafețe și obiecte murdare.
- Curățarea se realizează cu detergenți, produse de întreținere și produse de curățat.
În utilizarea produselor folosite în activitatea de curățare se respectă următoarele reguli
• a) respectarea tuturor recomandărilor producătorului;

• b) respectarea normelor generale de protecție a muncii, conform prevederilor legale în vigoare;
• c) se interzice amestecul produselor;
• d) se interzice păstrarea produselor de curățare în ambalaje alimentare;
• e) produsele se distribuie la locul de utilizare, respectiv la nivelul secțiilor sau compartimentelor, în
• ambalajul original sau în recipiente special destinate, etichetate cu identificarea produsului.
Urmărirea și controlul programului de curățare revin personalului unității sanitare, care, conform
legislației în vigoare, este responsabil cu prevenirea, supravegherea și limitarea infecțiilor asociate îngrijirilor
medicale din unitate.
Programul de curățare este parte integrantă a planului propriu unității sanitare de prevenire,
supraveghere și limitare a infecțiilor asociate îngrijirilor medicale.
Curățarea
• În fiecare secție sau compartiment trebuie să existe încăperi special destinate pentru:
• a) spațiu pentru produse și ustensile aflate în rulaj și pregătirea activității de curățare;
• b) spațiu de depozitare/dezinfecție a ustensilelor și materialelor utilizate.
• Spațiul de depozitare și pregătire din secții/compartimente trebuie să îndeplinească

următoarele condiții:
• a) pavimentul și pereții să fie impermeabili și ușor de curățat;
• b) să existe aerisire naturală; c) să existe iluminat corespunzător;
• d) zona de depozitare să permită aranjarea în ordine a materialelor de curățare și accesul
ușor la acestea;
• e) să aibă o suprafață care să permite desfășurarea activității de pregătire a ustensilelor și
a materialelor
• utilizate în procedura de curățare;
• f) să dețină sursă de apă rece și caldă;
• g) să existe chiuvetă, dotată cu dispenser cu săpun lichid, pentru igiena personalului care
efectueazăcurățarea.
Curățarea
• Întreținerea ustensilelor folosite pentru efectuarea curățării
se face după fiecare operațiune de
• curățare și la sfârșitul zilei de lucru.
• (2) Ustensilele utilizate se spală, se curăță, se dezinfectează și
se usucă, cu respectarea circuitelor
• funcționale.
• (3) Curățarea și dezinfecția ustensilelor complexe se
efectuează conform recomandărilor producătorului.
• (4) Personalul care execută operațiunile de curățare și
dezinfecție a materialului de curățare trebuie să
• poarte mănuși de menaj sau mănuși de latex.
Dezinfectia
• Dezinfecția este procedura care se aplică numai după curățare și este urmată de clătire, după
• caz. Excepția este reprezentată de situația în care suportul care trebuie tratat a fost contaminat cu produse biologice. În
această situație prima etapă este de dezinfecție, apoi se realizează curățarea urmată de încă o etapă de dezinfecție și clătire,
după caz.
• În orice activitate de dezinfecție se aplică măsurile de protecție a muncii, conform prevederilor legislației
• în vigoare, pentru a preveni accidentele și intoxicațiile.
• Dezinfecția prin căldură uscată sau flambarea este utilizată exclusiv în laboratorul de microbiologie.
• Dezinfecția prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării automatizate a lenjeriei și a
• veselei, cu condiția atingerii unei temperaturi de peste 90 grade C.
• Dezinfecția cu raze ultraviolete este indicată în dezinfecția suprafețelor netede și a aerului în

• boxe de laborator, săli de operații, alte spații închise, pentru completarea măsurilor de curățare și
• dezinfecție chimică.
• Aparatele de dezinfecție cu raze ultraviolete, autorizate conform prevederilor legale în vigoare, sunt
• însoțite de documentația tehnică, ce cuprinde toate datele privind caracteristicile și modul de utilizare și de întreținere al
aparatelor, pentru a asigura o acțiune eficace și lipsită de nocivitate.
• Se va întocmi evidența orelor de funcționare pentru lămpile de ultraviolete.

Dezinfectia
• Dezinfecția prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea produselor biocide.
• Produsele biocide utilizate pentru dezinfecție în unitățile sanitare se încadrează în grupa

• principală I, tip de produs 1 și 2, conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului
• European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor
• biocide.
Produsele biocide încadrate în tipul 1 de produs sunt utilizate pentru:

• a) dezinfecția igienică a mâinilor prin spălare;
• b) dezinfecția igienică a mâinilor prin frecare;
• c) dezinfecția pielii intacte.
Produsele biocide încadrate, conform prevederilor legale în vigoare, în tipul 2 de produs sunt utilizate pentru:
• a) dezinfecția suprafețelor;
• b) dezinfecția manuală a dispozitivelor medicale, dezinfecția prin imersie, dezinfecția la mașini automate;
• c) dezinfecția lenjeriei/material moale.
Criteriile de utilizare și păstrare corectă a
produselor antiseptice
• a) un produs se utilizează numai în scopul pentru care a fost avizat;
• b) se respectă întocmai indicațiile de utilizare de pe eticheta produsului;
• c) se respectă întocmai concentrația și timpul de contact precizate în avizul produsului;
• d) pe flacon se notează data și ora deschiderii și data-limită până la care produsul poate fi utilizat în
• conformitate cu recomandările producătorului;
• e) la fiecare utilizare, flaconul trebuie deschis și închis corect;
• f) flaconul se manipulează cu atenție; în cazul flacoanelor cu antiseptic este interzisă atingerea gurii
• flaconului, pentru a se evita contaminarea;
• g) este interzisă transvazarea în alt flacon;
• h) este interzisă recondiționarea flaconului;
• i) este interzisă completarea unui flacon pe jumătate golit în alt flacon;
• j) este interzisă amestecarea, precum și utilizarea succesivă a două produse diferite;
• k) se recomandă alegerea produselor care se utilizează ca atare și nu necesită diluție;
• l) sunt de preferat produsele condiționate în flacoane cu cantitate mică;
• m) flacoanele trebuie păstrate la adăpost de lumină și departe de surse de
Reguli generale de practică ale dezinfecției
• :
• a) dezinfecția completează curățarea, dar nu o suplinește și nu poate înlocui sterilizarea sau dezinfecția de
• tip înalt în cazul dispozitivelor termosensibile;
• b) pentru dezinfecția în focar se utilizează dezinfectante cu acțiune asupra agentului patogen incriminat sau
• 6/9
• presupus;
• c) utilizarea dezinfectantelor se face respectându-se normele de protecție a muncii, care să prevină
• accidentele și intoxicațiile;
• d) personalul care utilizează în mod curent dezinfectantele trebuie instruit cu privire la noile proceduri sau la
• noile produse dezinfectante;
• e) în fiecare încăpere în care se efectuează operațiuni de curățare și dezinfecție trebuie să existe în mod
• obligatoriu un grafic zilnic orar, în care personalul responsabil va înregistra tipul operațiunii, ora de efectuare
• și semnătura; aceste persoane trebuie să cunoască în orice moment denumirea dezinfectantului utilizat,
• data preparării soluției de lucru și timpul de acțiune, precum și concentrația de lucru.
• (2) La prepararea și utilizarea soluțiilor dezinfectante sunt necesare:
• a) cunoașterea exactă a concentrației de lucru în funcție de suportul supus dezinfecției;
• b) folosirea de recipiente curate;
• c) utilizarea soluțiilor de lucru în cadrul perioadei de stabilitate și eficacitate, conform unei corecte practici
• medicale, pentru a se evita contaminarea și degradarea sau inactivarea lor.
Sticlarie si materiale de laborator
Sticlarie
• Cani de masurare
• Pahare Erlenmayer
• Pahare Berzelius
• Baloane cu fund plat\ rotund
• Mojar
• Sticla de ceas
• Exicator
Materiale laborator
• Vacutainere
• Ace
• Holdere
• Pipete
• Varfuri pipete galbene, albastre
Aparatura laborator
• Centrifugi
• Termostate
• Microscop
• spectofotometre
• Analizoare semiautomate
• Analizoare automate
• Hota microbiolgica
• frigidere
Specimene de probe biologice pentru
analize biologice
• Testele de biochimie necesita ser /plasma
• recolta vacutainer rosu, fara anticoagulant-ser
• Recolta vacutainer cu heparina-plasma
Recoltarea probelor biologice
• “Calitatea unei analize de laborator începe

de la corectitudinea recoltării”
Cum se solicită analizele de laborator ?
• Solicitarea examinărilor paraclinice se face electronic, prin emiterea setului de analize in Sistemul
Informatic al Laboratorului sau în scris, buletinul de solicitare conţinând în mod obligatoriu
următoarele date:
• Nume / Prenume / vârsta bolnavului

• C.N.P.
• Nr. FO
• Diagnostic la internare
• Tipul probei biologice (sânge, urină, lcr, lichid de puncţie…, spută)
• Analize solicitate
• Data recoltării (şi ora în cazul testelor solicitate de urgenţă şi a celor bacteriologice)
• Semnătura şi parafa medicului solicitant
• Numele persoanei care a recoltat proba biologică
• Ora/minutul sosirii în laborator – se notează pentru probele cu caracter de urgenţă, de către
persoana de serviciu în laborator la departamentul “Primire probe biologice”, proba fiind preluată
de la curier
Recoltarea probelor
• Recoltarea probelor de biochimie se face:

• “a jeun” = pe nemancate
(recoltări între orele 7,00 – 9,00 a.m.) pentru testele curente
• La 4 ore de la ultima masa
• 24 de ore din 24, pentru bolnavii critici

• In Vacutainer rosu 7 ml
• Recoltarea se face cu sistemul de vacuum, direct în vacutainer !
• Nu se recoltează în seringă, pentru a transfera apoi în vacutainer !
• Coagularea începe imediat după scoaterea sângelui din vase !
Pregătirea pacientului
• Pacientului i se explică procedura la care va fi supus şi se obţine întreaga lui complianţă.

•  Recoltarea probelor se face cu pacientul în condiţii bazale, înaintea oricărei proceduri
diagnostice sau terapeutice (ideal între orele 7 şi 9 dimineaţa, în condiţii „a jeun” – pe
nemâncate); pentru evaluarea metabolismului lipidic se recomandă ca recoltarea să se
efectueze după 12 ore de la ultima masă.
•  Când probele de sânge nu sunt recoltate în condiţii bazale, trebuie ţinut seama de
efectele adiţionale pe care le pot produce efortul fizic (chiar şi efortul fizic moderat
poate determina o creştere a glucozei, acidului lactic, proteinelor serice, CK), precum şi a
stării emoţionale sau ritmului circadian care poate afecta anumiţi parametri.
•  Recoltarea probelor biologice se poate face sub forma unei probe unice (de exemplu,
pentru determinarea glicemiei bazale) sau sub forma probelor multiple (de exemplu,
testul de toleranţă la glucoză).
•  Asiguraţi-vă că pacientul stă într-o poziţie comodă (în poziţie şezândă sau în decubit
dorsal).
•  Verificaţi cu mare atenţie ca toate datele demografice ale pacientului să fie corect
scrise pe formularul cu care este însoţit acesta la punctul de recoltare a sîngelui şi
etichetaţi corect recipientul de recoltare.
Pregătirea pacientului
• Se recoltează din venele antecubitale (sau din v. jugulară sau venele epicraniene la copiii
mici sau din alte vene superficiale de la bolnavi, la care este imposibil de găsit o venă
accesibilă la plica cotului).
•  Se aplică garoul la cel puţin 2-3 laturi de deget (3-5 cm) deasupra locului de înţepare
(Maximum 1 MINUT înainte de recoltare). Bolnavul va strânge pumnul pentru a creea o
presiune venoasă crescută şi o distensie maximă a venelor acelui segment de membru.
•  Se dezinfectează cu un tampon cu alcool 70% sau cu tinctură de iod.
•  Se pătrunde cu un ac steril cu calibru adecvat cantităţii de sânge necesar să fie
recoltat, cuplat apoi la un container vidat, etanş, cu marcher de nivel indicat (Fig. 2).
•  Sângele se recoltează ca atare (fără aditivi) pentru testele de biochimie, imunologie,
serologie, hormoni, toxicologie şi pe anticoagulanţi pentru testele de coagulare şi VSH.
•  Pentru testele de coagulare, este preferabil să se îndepărteze garoul după
puncţionarea venei (înainte de recoltarea în vacutainer), iar dacă se recoltează mai
multe tuburi, cel pentru hemostază va fi al doilea în care se recoltează.
Evitarea hemolizei
• Majoritatea cazurilor de hemoliză pot fi evitate dacă se respectă următoarele:

• 1. Folosiţi un ac standard nu mai mic de 21-22 G (uneori poate fi necesar să se folosească ace de
mărimea 22-23 G pentru pacienţi vârstnici sau copii, cu vene dificil de puncţionat).
• 2. Dacă aerul poate intra pe lângă ac sau în tubul de recoltat, înlocuiţi vacutainerul.
• 3. Dacă folosiţi propriul echipament de recoltare şi nu cel furnizat de laborator, asiguraţi-vă că folosiţi
materiale curate, uscate, sterile (tuburi, seringi, ace).
• 4. Recoltaţi sângele în vacutainere ţinute la temperatura camerei.
• 5. Când vacutainerul se umple prea greu cu sânge datorită unei venopuncţii dificile, acest fapt poate
determina spargerea hematiilor. Alegeţi un alt loc de recoltare şi un alt vacutainer şi recoltaţi al doilea
specimen.
• 6. Nu retrageţi acul din venă până în momentul în care vacutainerul nu este complet umplut. Retragerea
prematură a acului poate determina intrarea aerului în tub cu distrugerea hematiilor.
• 7. Executaţi manevre cât mai blânde cu putinţă în timpul recoltării sângelui.
• 8. Permiteţi uscarea după dezinfectarea locului de recoltare.
• 9. Nu recoltaţi sânge dintr-o zonă cu hematom.
• 10. Când folosiţi vacutainere cu substanţe anticoagulante sau diferiţi aditivi, percutaţi uşor tubul imediat
sub capac pentru a nu lăsa aditivul să adere de pereţii vautainerului sau de capac.
• 11. Permiteţi tubului să se umple complet pentru a fi asigurată proporţia corectă între sânge si
anticoagulant
Evitarea hemolizei
• 12. Asiguraţi-vă că s-a produs amestecul sângelui cu anticoagulantul /

conservantul / aditivul, rotind uşor vacutainerul cu o mişcare de rotaţie din
încheietura mâinii sau agitaţi uşor pe verticală tubul de 5-6 ori. Agitarea
energică poate determina hemoliza sau formarea de cheaguri.
• 13. Verificaţi dacă aditivul / anticoagulantul s-a dizolvat. Dacă mai este vizibil,
continuaţi agitarea blândă până este complet dizolvat.
• agitarea energică produce hemoliză !
• 14. Pentru vacutainerele fără anticoagulant, lăsaţi proba să sedimenteze cca.

30-45 minute inainte de centrifugare. Aceasta permite coagulului să se
formeze.
• 15. Centrifugaţi proba folosind centrifugi calibrate, în conformitate cu
instrucţiunile de durată şi viteză cerute de centrifugare (de obicei 10-15
minute).
Transportul probelor biologice
• Există mai multe tipuri de transport al probelor, în funcţie de natura produsului şi de
stabilitatea analiţilor care trebuie testaţi:
• - transport în condiţii ambientale;
• - transport la rece (probe refrigerate la 4-12 oC, prin poziţionarea in cutiile de
transport termoizolatoare a unor „baterii refrigerabile” care vor fi reincarcate zilnic);
• Reguli generale:
• - în cazul unui timp de transfer scurt sau mediu, toate probele de sânge vor fi
transportate ambiental în containere/genti speciale (dacă nu există recomandări
specifice de refrigerare a probelor);
• - probele transportate ambiental trebuie protejate de temperaturi extreme, prin
ambalarea în materiale termoizolante (containere de polistiren);
• - probele refrigerate trebuie plasate în apropierea „bateriei refrigerabile” şi nu
direct pe acestea;
• - vor fi folosite dispozitive de monitorizare a temperaturii pe durata transportului.
Transportul probelor biologice
• Este foarte important ca separarea serului de pe cheag să se facă rapid (în 10-15 minute in cazul
dozarii PTH,Calcitoninei, hormonului de creştere (GH) şi factorului de creştere Insulin-like (IGF).
• Foarte important este ca prepararea frotiului de sânge venos să fie făcută în maximum 3 ore de
la recoltarea sângelui.
• De asemenea sângele recoltat pe citrat (pentru testele de coagulare) la pacienţii care nu sunt
heparinizaţi este stabil timp de 8 ore la temperatura camerei pentru determinarea timpului de
protrombină, timpului de trombină, APTT, proteinei C şi factorului V al coagulării. Nu este valabil
însă pentru determinarea factorului VII şi proteinei S care au o stabilitate mult mai redusă.
• În cazul pacienţilor heparinizaţi sângele poate fi păstrat la temperatura camerei sau la frigider
timp de 4 ore din momentul recoltării probelor. Dacă acest lucru nu este posibil, plasmele se
separă şi se stochează la -20°C.
• Pentru biochimia urinei şi examenul microscopic al sedimentului urinar se recomandă ca urina
să fie examinată în maximum 2 ore de la recoltare.
• Cu cât urina este lăsată mai mult timp la temperatura camerei, cu atât devine mai puţin
valoroasă pentru această analiză.
• Dacă nu se poate asigura transportul la laborator în acest interval, urina trebuie să fie păstrată la
frigider (4-8oC) sau tratată cu anumiţi conservanţi sau fixatori (vezi tabel 1). Aceste măsuri
împiedică sau încetinesc multiplicarea bacteriană până în momentul efectuării testelor
Criterii de respingere a produselor
patologice
• Laboratorul îşi rezervă dreptul de a refuza specimenele

recoltate şi etichetate impropriu.
• Laboratorul admite că există situaţii când unele specimene
sunt mai puţin obişnuite, provin din proceduri invazive sau
nu au putut fi uşor recoltate şi în aceste cazuri se pot
aplica excepţii de la regulile stricte ale respingerii probelor.
• Excepţiile sunt aplicate în concordanţă cu procedurile de
lucru în uz.
• În general, probele biologice impropriu recoltate nu sunt
aruncate până în momentul în care unitatea sau persoana
care a recoltat proba nu sunt anunţate.
Probe biologice neetichetate/fără nume
•  în cazul probelor biologice obişnuite (sânge, urină, materii

fecale, spută etc.) care nu pot fi identificate se recomandă
repetarea recoltării;
•  în cazul unor probe biologice mai puţin obişnuite (lichide
biologice, LCR, fragmente de ţesut etc.) se solicită persoanei
care le-a recoltat să se deplaseze la laborator, să identifice
specimenul şi să semneze o notă prin care îşi asumă
responsabilitatea identificării specimenului;
•  dacă persoana responsabilă de recoltarea specimenului nu
este disponibilă să identifice proba, o persoană desemnată de
medicul specialist o va înlocui în această procedură
Probe biologice incorect etichetate
•  pentru probele care sunt etichetate cu

numele/iniţialele greşite ale pacientului,
comparativ cu ceea ce este scris pe formularul care
însoţeşte proba se aplică aceeaşi regulă ca mai sus;
•  pentru probele care au numele scris greşit, dar
numărul/codul pacientului este corect, trimiţătorul
va efectua o notă de clarificare a greşelii apărute
Inregistrarea probelor biologice
• Se face in sistemul informatic

• folosindu-se codul persoanei care face
receptia si inregistrarea probei
Prelucrarea primară
• Sângele pacientului, recoltat într-un tub fără substanţe

anticoagulante, cu sau fără gel separator, este lăsat să
sedimenteze/să coaguleze, după care va fi centrifugat şi se
separă serul, care conţine toti componentii serici, mai puţin
fibrinogenul.
• Plasma este obţinută din sângele recoltat într-un tub cu
anticoagulant şi apoi centrifugat. Anticoagulantul inhibă
formarea coagulului. Plasma conţine toate tipurile de
proteine.
• Prin centrifugare se pot separa atât plasmă, cât şi ser (vezi
fig.3.). Diferenţa dintre plasmă şi ser este că plasma reţine
fibrinogenul, care este înlăturat din ser.
Prelucrarea primară
• Pentru anumiţi analiţi există diferenţe semnificative între

rezultatele obţinute la testarea din ser şi cea din plasmă:
potasiu, magneziu, fosfor, proteine totale, lactat etc.
• Diferenţele dintre valorile obţinute din ser şi din plasmă se
datorează unor factori ca:
•  analitul poate fi consumat în timpul procesului de
coagulare: fibrinogen, trombocite, glucoză;
•  analitul poate fi eliberat din celule în timpul coagulării:
potasiu, LDH, fosfor, lactat;
•  anticoagulantul poate interfera cu metoda de
determinare în cazul GGT, Li
Avantajele/dezavantajele determinării în
Plasmă vs Ser
• Avantaje
•  Procesare accelerată: etapa formării coagulului este eliminată; timpul
de centrifugare se poate scurta prin creşterea vitezei de rotaţie.
•  Cantitate mai mare: dintr- probă de sânge se obţine aprox. 15-20%
mai multă plasmă decât ser.
•  Lipsa interferenţelor legate de coagularea post-centrifugare: în ser se
mai pot produce coaguli după o centrifugare precoce; acest lucru nu
apare niciodată în plasmă.
•  Rezultatele obţinute la testarea analiţilor din plasmă exprimă mai fidel
statusul in vivo al pacientului comparativ cu cele din ser.
•  Risc mai mic de apariţie în plasmă a hemolizei şi trombocitolizei decât
în ser
•
Dezavantaje
•
•  Electroforeza proteinelor este alterată în plasmă de
prezenţa fibrinogenului (pseudo-peak în regiunea -γ,
ce poate mima un component M).
•  Anticoagulantul poate interfera cu metoda de
determinare.
•  Interferenţă cationică: când se foloseşte plasmă
heparinizată, litiul sau amoniul din anticoagulant pot
interfera cu metodele de determinare a acestora.
•
Faza pre-centrifugare
• Serul sau plasma trebuie separate fizic de celulele sanguine cât mai repede
posibil, pentru a nu exista riscul producerii unor rezultate eronate; se
recomandă astfel o limită maximă de 2 ore din momentul recoltării probei.
• Un contact mai redus cu celulele sanguine (‹2 ore) este recomandat pentru
potasiu, glucoză, ACTH, cortizol, catecolamine, acid lactic şi homocisteină.
• Refrigerarea probelor de sânge inhibă metabolismul celulelor sanguine şi
stabilizează anumiţi constituenţi termolabili. Nu se recomandă ca probele
de sânge integral să fie refrigerate decât dacă există recomandări specifice
în acest sens. Astfel, este contraindicată refrigerarea în cazul probelor
pentru determinarea potasiului, deoarece temperatura scăzută inhibă
glicoliza şi favorizează eliberarea potasiului din celule, obţinându-se astfel
rezultate fals crescute. Pe de altă parte, probele din care se vor testa ACTH,
PTH, acid lactic, catecolamine şi gastrina vor fi răcite prin plasarea într-un
recipient ce conţine un amestec de apă cu gheaţă.
Centrifugarea
• Centrifugarea probei în vederea obţinerii serului trebuie efectuată numai după ce

se constată că sângele a coagulat complet. În mod normal coagularea se produce
după cca. 30 minute, însă în cazul pacienţilor care primesc tratament
anticoagulant sau prezintă defecte de coagulare aceasta se produce cu întârziere.
• Centrifugarea probelor pentru obţinerea de ser sau plasmă se efectuează în
general la 3000 g timp de 5 minute. Pentru obţinerea unei plasme deplachetate
este nevoie ca proba să fie centrifugată timp de 15-30 minute la 2000-3000 g.
• După separarea serului sau plasmei, probele nu vor mai fi recentrifugate (pentru
a obţine un volum suplimentar de probă); de asemenea este contraindicată
recentrifugarea în cazul probelor recoltate în vacutainere cu gel separator.
• Transferul probelor în tuburi secundare trebuie efectuat cu mare atenţie, pentru
a evita contactul cu un material potenţial infectant.
• În cazul tuburilor cu gel se va verifica obligatoriu integritatea acestuia la sfârşitul
centrifugării
patologice la prelucrarea primara
• Probe recoltate în recipiente improprii sau având conservanţi neadecvaţi:
• În cazul probelor recoltate în recipiente improprii sau fără conservanţii adecvaţi, care pot
invalida rezultatele, se va solicita repetarea recoltării. Secţia sau locul de unde s-au recoltat
va fi anunţată cât se poate de repede de catre dispeceratul laboratorului, pacientul va fi
contactat şi chemat pentru o nouă recoltare a specimenului.
• Cantitate insuficientă a probei:

• Dacă va fi primită o cantitate insuficientă de probă biologică (urină, materii fecale, sânge
etc.), se va solicita repetarea recoltării, avându-se grijă să fie respectate regulile de
recoltare cu volumul necesar de probă. Dacă specimenul nu este uşor de recoltat (LCR,
fluide etc,) medicul care a recoltat proba va fi contactat şi se va stabili împreună cu acesta
un mod corect de solicitare a parametrilor ce urmează a fi testaţi.
• Specimen neadecvat recoltat:

• Probele primite care nu sunt adecvate testării de rigoare (ex.: urină pentru testele de
sânge etc.) vor fi respinse. Secţia sau locul de unde s-a recoltat proba va fi anunţată şi se
cere să fie recoltată o probă adecvată.
patologice la prelucrarea primara
Specimen transportat/stocat inadecvat:
• în cazul în care durata transportului probei la laborator a depăşit intervalul de
timp admis pentru a obţine rezultate valide, aceasta va fi respinsă;
• vor fi respinse de asemenea probele care necesită refrigerare şi au fost
transportate la temperatura camerei, precum şi probele care trebuie congelate
şi au ajuns la laborator decongelate.
Probe hemolizate:
• Anumite teste sunt invalidate în prezenţa hemolizei in vitro.
• Dacă serul este intens hemolizat (vezi PO-XX), se va lua legătura cu medicul
trimiţător/pacientul şi se va solicita repetarea recoltării.
• Informarea medicului trimiţător, mai ales în cazul pacienţilor spitalizaţi, este
obligatorie pentru a exclude cazurile rare de hemoliză in vivo, la care respingerea
probei poate constitui o dovadă de malpraxis.
Stocarea probelor
După încheierea procesului analitic, o parte din probe vor fi păstrate

• o anumită perioadă de timp
• în condiţii bine stabilite, astfel încât să permită confirmarea rezultatelor, verificarea identităţii probelor sau efectuarea
unor teste suplimentare.
• Reguli generale:
• - procedura de stocare a probelor trebuie să ţină cont de stabilitatea analiţilor;
• - în congelatoare probele sunt păstrate de obicei în tuburi secundare; este posibilă arhivarea şi în tuburile primare
care conţin gel, dacă producătorul specifică acest lucru;
• - se va evita pe cât posibil stocarea sângelui integral; oricum sângele integral destinat obţinerii serului/plasmei nu
trebuie păstrat în frigider;
• - intervalul de păstrare a probelor este cu atât mai mare cu cât temperatura de arhivare este mai scăzută (excepţii;
probele pentru electroforeza lipoproteinelor şi determinarea de apolipoproteine A1 şi B nu trebuie păstrate la
congelator);
• - după decongelare proba trebuie omogenizată prin mişcări de inversiune a tubului, fără a se produce spumă;
• - evitaţi decongelarea-recongelarea.
• Biochimie şi imunochimie (excepţie fac probele menţionate mai sus)

• Ser 1 săptămână 2-4°C
• Determinare hormoni şi markeri tumorali
• Ser 2 saptamani -20°C
Factori care influenteaza rezultatul
analizelor
• Recomandare: Pentru a evita interpretarea eronată a rezultatelor
analizelor de laborator, procedura standard de recoltare a probele de
sânge prevede 10-12 ore de repaus alimentar, lipsa activităţii fizice
prealabile şi poziţia şezând.
Ingerarea de alimente înainte de recoltare duce la valori crescute:

•  cu până la 50% ale trigliceridelor;
•  până la 15-20% ale glicemiei, transaminazelor, bilirubinei, fosfaţilor
anorganici;
•  până la 10% ale potasiului;
•  cu până la 5% ale aminoacizilor, proteinelor, ureei, acidului uric,
sodiului, calciului, fierului, colesterolului (variaţiile mai mici de 5 % pot fi
considerate neglijabile, fiind irelevante clinic!)
Factori care influenteaza rezultatul
analizelor
• Ingestia acută de alcool (2-12 ore înainte de recoltare)
•  duce la creşteri ale trigliceridelor şi GT (până la +50%), a aldosteronului (până la +150%)
•  duce la scăderi ale colesterolului (-10-20%), ADH, Cortizol, Prolactinei (-40-50%)
• Ingestia cronică de alcool
•  duce la creşteri ale activităţiiGT (+1000%), GOT (+200-300%), trigliceridelor, GPT, estradiol,
cortizol (+50%), volumului corpuscular mediu (MCV) şi colesterolului (+10%)
•  duce la scăderi ale LDL-C (-20%) şi acidului vanil mandelic (-15%)
• Trecerea din clino- în ortostatism duce la creşteri:
•  de până la 15% ale parametrilor corpusculari - hematii, hemoglobină, hematocrit
• de până la 10% ale substanţelor macromoleculare - proteine, lipoproteine, enzime

•  de până la 5% ale leucocitelor, calciului total, imunoglobulinelor
• Efectul poate fi mai accentuat la pacienţii cu tendinţa de a face edeme (ciroza hepatică, insuficienţa
cardiacă).
• Activitatea fizică
• Activitatea fizică intensă înaintea recoltării poate duce la creşteri ale transaminazelor, CPK, ureei,
glucozei.
Variaţii diurne semnificative
Se pot observa la determinările:
•  hormonale – catecolamine, corticosteroizi, prolactina,

aldosteronul, testosteronul, T4 (prezintă nivele maxime în general
dimineaţa – orele 4,00-9,00 a.m.), în timp ce TSH şi hormonul
somatotrop prezintă concentraţia maximă în timpul somnului (între
orele 21,00 – 2,00)
•  electroliţilor urinari – concentraţia sodiului urinar este cu 20-40%
mai mică după masa decât dimineaţa
•  fierului seric – între orele 14,00-18,00 concentraţia este cu 50-
70% mai mare decât dimineaţa
•  eozinofilele – între orele 18,00-20,00 sunt cu 30-40% mai scăzute
decât dimineaţa
Recoltări de pe catetere
•  se recomandă a nu se recolta de pe catetere de perfuzie, preferându-se braţul

opus
•  este preferabil să treacă cel puţin 1 oră după terminarea perfuziei şi până la
recoltarea de sânge
•  dacă nu se poate puncţiona o altă venă, recoltările de pe cateter se vor face cu
aruncarea primilor 5 ml de sânge şi abia apoi umplerea tuburilor de recoltare
•  pentru testele influenţate de heparină (APTT, timp de trombină), înainte de
recoltarea de pe catetere heparinizate în tubul cu citrat, se recomandă să se
recolteze mai întâi pentru alte determinări (biochimie, hematologie)
•  se recomandă de asemenea să nu se recolteze sânge care a “staţionat” în
cateter
• Interferenţe medicamentoase
• Medicamentele pot exercita atât efecte in vivo (influenţe biologice), cât şi in
vitro (interferenţe fizico-chimice).
Aspecte particulare legate de tehnica de
recoltare
Parametrii biochimici pot fi influenţaţi de:
•  tipul de anticoagulant folosit - în determinarea glicemiei
trebuie să se aibă în vedere că fără un inhibitor al
glicolizei (fluorura de Na, Iodoacetat), rata acesteia este
de 7% pe oră – la determinările glicemiei în ser, este
important ca analiza să se efectueze în prima oră după
recoltarea probei
•  determinarea din ser sau plasmă influenţează
rezultatele anumitor parametri - potasiul, fosforul
anorganic, LDH, fibrinogenul
•  în caz de trombocitoză (800.000/l) se recomandă ca
determinarea potasiului să se facă în plasmă (sânge
Factori care influenţează parametrii
biochimici-imunologici
•  cu excepţia fosfatazei acide, amoniacului, gazelor sanguine şi lactatului, restul parametrilor
de tip substrat sunt stabili în serul separat de pe cheag, 1 zi la temperatura camerei (la 4oC
enzimele) şi până la 4 zile la 4oC (activitatea enzimelor scade cu 5-10%/zi); pentru o mai lungă
• conservare se recomandă congelarea la –20oC în recipiente închise (cu excepţia enzimelor, a
căror activitate se reduce cu 5-10%/zi de stocare).
•  pentru determinarea glicemiei, se recomandă ca probele recoltate fără anticoagulanţi
specifici (fluorură, iodoacetat), să fie centrifugate şi serul separat în decurs de 30 minute de la
recoltare; probele recoltate pe anticoagulanţii amintiţi, pot fi stocate la 4oC, în recipiente
închise, până la 7 zile.
•  sedimentul urinar se recomandă a fi analizat în maximum 2-3 ore de la recoltarea urinei;
refrigerarea nu este recomandată, deoarece duce la precipitarea sărurilor.
•  elementele celulare din LCR trebuie analizate pe parcursul a 1 oră de la recoltare.
•  gazele sanguine trebuie determinate imediat (dacă nu este posibil, se recomandă ca probele
să fie colectate în recipiente de sticlă şi plasate la gheaţă, până la 2 ore de la recoltare).
•  separarea serului de pe cheag să se facă rapid (în 10-15 minute după recoltare), în cazul
dozării PTH, Cross-laps, Calcitoninei, hormonului de creştere (GH) şi factorului de creştere
Insulin-like (IGF).
Stocarea
•  Probele de ser pentru determinări biochimice de rutină se

păstrează 24 de ore la 4oC.
•  Probele de sânge integral se păstrează 24 de ore la temperatura
camerei, în poziţie orizontală.
•  Probele de urină se păstrează 24 de ore la 4oC (obligatoriu cu
aditivi).
•  Testele speciale (imunologice, hormonale, markeri virali, boli
autoimune, tumorali) se efectuează în medie 1-2 ori / săptămână,
serurile fiind congelate la -20oC – se recomandă programarea
testelor, pentru a se putea face determinarea din ser proaspăt
Factorii care influenteaza rezultatul in faza
analitica
Hemoliza
• determinarea LDH, potasiului, GOT şi a CPK sunt influenţate chiar şi de
o hemoliză uşoară;
• hemoliza scade concentraţia fosfatazei alcaline, amilazei şi GGT
• concentraţia potasiului creşte după 1 oră de la recoltare, chiar fără
hemoliză

• hemoliza masivă (5g/l) influenţează toate determinările enzimatice,
microelementele, hormonii, markerii tumorali şi serologici virali
• !!! Absenţa culorii roşii a serului nu înseamnă lipsa hemolizei.

(FOLOSITI IMAGINI DE CONTROL)
• În momentul în care serul apare hemolizat cu ochiul liber, nivelul
hemolizei este cel puţin 300mg/l.
Factorii care influenteaza rezultatul in faza
analitica
Hiperbilirubinemia
•  influenţează determinarea acidului uric (dacă Bi  5 mg%), a
trigliceridelor (dacă Bi  10 mg%), a creatininei (dacă Bi  25 mg%)
•  în determinarea creatininei, interferenţa poate fi preîntâmpinată
prin determinarea în filtratul rezultat în urma centrifugării serului
printr-o hârtie specială de filtru
Lipemia
•  serurile lactescente interferă cu toate determinările fotometrice
(enzime, substrate, elemente minerale, proteine speciale - teste
turbidimetrice) şi testele de coagulare. Substanţele hidrofile
(electroliţi, substrate) vor apare în concentraţii fals crescute, datorită
efectului hidrofob al lipidelor (“înlocuitor” de apă).
Analiza probelor de biochimie
• Se face pe analizor automat de biochimie
• Avantajele analizoarelor automate:

• proba pipetata corect
• volum mare de lucru
• lucreaza constant, rapid
Etapa analitica
Analizor complet automat biochimie umeda- determinarea culorii unei
solutii
• Capacitate teste /ora:400 teste/ora
• 640 teste/ora cu modul ISE.(electroliti)
Principii de masurare : citire Absorbanta fotometrica, Turbidimetrie
• Metode de biochimie : End-point, Initial rate,
• Cinetice, optional ISE, pana la 4-reactivi,
• monocromatice / bicromatice
-Tipuri teste- pana la 77 de teste de biochimie si 4 electroliti.

• - Lungimi de unda : 12 lungimi cuprinse intre 340 - 800 nm
- Compartiment de reactivi cu refrigerare.
- Capaciatate de 90 pozitii pentru probe.
- Spalare automata ac pipetare, detectie nivel lichid si protectie la impact.
- Sistem de spalare probe in 8 pasi
- Dilutii automate pentru rezultate probe patologice.

- Optional : cititor intern de cod de bare.
- Comunicare bidirectionala cu computer host in cadrul unui soft laborator (LIM)
- - Programare: Utilizatorul poate defini profile si calcule de chimie de laborator.
Probe :
- Rotor probe : 90 pozitii pentru tuburi primare sau secundare.
- Volum proba: 2 - 45 ul, in pasi de 0.1ul
- Ac pipetare probe cu : detectie nivel lichid, detectie de clot si detectie si protectie la impact
- Spalare ac pipetare probe: automata, spalare interioara si exterioara;
extrapipetare (carry over) 0.1%
-Dilutie proba automata : pre-dilutie si post-dilutie; ratia de dilutie pana la 150; dilutia se face in cuvete.
Analiza probelor de biochimie
Atentie:
• Analizorul - aparat care face citiri ale unor solutii colorate (chimie umeda)
la o anumita lungime de unda
• Pentru a interpreta citirea si a transforma o extinctie in concentratie de
analit se folosesc calibratori
• Calibratorul este o solutie care contine o concentratie cunoscuta din analitul
respectiv
Reactivii cu care se lucreaza trebuie controlati deoarece reactivii se

degradeaza prin pastrare
• Control intern: se face cu seruri de control pe 2 nivele:
Cnormal/C patologic)
• Controlul se repeta - in fiecare schimb (8 ore)/sau
• - dupa un nr de probe (100 probe)
• Control extern- se face la 3 luni(/lunar/zilnic)
Etapa analitica
Reactivi:
- Rotor reactivi : 80 pozitii in compartiment cu racire (4 ~ 10°C)
- Volum reactivi : R1: 150~350ul, in pasi de 1ul, R2/R3/R4: 20~350ul,
in pasi de 1ul
- Ac pipetare reactivi : detectie nivel lichid si detectie si protectie la impact,
verificare prezenta/volum reactivi.
- Spalare ac pipetare reactivi: automata, spalare interioara si exterioara;
extrapipetare (carry over) 0.1%
Sistemul de reactie :
- Rotor de reactie: rotativ, 90 cuvete de reactie cu spalator automat, agitare independenta per prob
- Cuvete: lungime opticade 5mm, volum reactie: 150~360ul
- Temperatura de incubare : 37°C Â± 0.1°C
Teste de biochimie umeda
au ca principiu de masurare
absorbanta fotometrica
• Folosesc spectrofotometrul sau colorimetrul
• Spectrofotometrul/ colorimetrul
• - determina concentratia unui solut(substanta dizolvata) dintr-o solutie lichida prin care trece lumina ()
• Spectrofotometrul difera de colorimetru prin modul in care lumina este separata in lungimile de unda componente:
spectrofotometrul utilizeaza o prisma pentru a separa lumina in lungimile de unda componente
• Colorimetrul utilizeaza filtre pt a separa lumina in lungimile de unda componente
• Ambele de bazeaza pe un model simplu de trecere a luminii de lungime de unda cunoscuta printr-o proba si
masurarea cantitatii de energie luminoasa care este transmisa
• Aceasta se realizeaza prin plasarea unei fotocelule in partea opusa a probei respective unde energia primita la nivelul
fotocelulei este transformata in fluctuatii voltmetrice care sunt transformate in valori de un computer.
• Intensitatea culorii dintr-o proba depinde de cantitatea de solut din proba respectiva
• Pentru a utiliza un spectrofotometru este necesara stabilirea unei serii cunoscute de dilutii a unor cantitati cunoscute
de solut.
• Una din acestea nu contine solut si este cunoscuta ca “blank”
• Blankul –este utilizat pentru ajustarea instrumentului care trebuie sa citeasca 100% transmitanta pentru absorbanta 0
• Toate celelalte masuratori sunt facute prin plasarea probelor in calea luminii.
• Dupa inregistrarea absorbantei pentru o serie de probe standard( cu valoare cunoscuta) este efectuata o dreapta
absorbanta versus concentratie.
• Panta dreptei este coeficientul de extinctie si este o valoare constanta.
Exista urmatoarele tipuri de teste
• Teste enzimatice colorimetrice- in care substanta de analizat este tratata cu una

sau mai multe enzime specifice.Intensitatea culorii formate este proportionala cu
concentratia analitului respectiv(ex acidul uric)
• Teste colorimetrice- in care substanta de analizat se cupleaza specific cu reactivul
cu formarea unuiprodus conjugat colorat care este determinat fotometric (ex
bilirubina)
• Teste in UV- analitul este determinat fotometric in lumina UV-(ex ALAT, ASAT)
• Teste kinetice -produsul final este determinat kinetic, in timp fix( ex ureea)
Teste de biochimie
au ca principiu
Turbidimetria si Nefelometria
• Turbidimetria si nefelometria se bazeaza pe formarea de complexe antigen anticorp in
solutie
• Solutiile de antigen si anticorp sunt mixate fiind necesare cantitati foarte mici de reactiv.
• Turbidimetria masoara cantitatea de lumina transmisa nedeviata prin solutie
• O solutie complet limpede va transmite 100% din lumina si cu cat concentratia de
particule este mai mare cu atat mai putina lumina va fi transmisa.
• Nefelometria masoara cantitatea de lumina dispersata in unghi drept fata de raza de
lumina, fotosenzorul fiind plasat la un unghi de 90 fata de sursa de lumina;
• o solutie complet limpede nu disperseaza lumina.
• Deoarece masuratorile nefelometrice vizeaza cresterile peste un nivel de baza zero(spre
deosebire de turbidimetrie care vizeaza reduceri ale transmisiei sub 100%, nefelometria
este mai sensibila la concentratii mici ale analitilor
• Aplicatii: determinarea albuminemiei, microalbuminuriei,imunglobulinelor Ig A,IgG, IgM,
fractiile Complementului C3, C4
Determinari ISE electrozi ioni selectivi)
(
pe automatul de biochimie
• Un ISE este un senzor care converteste activitatea unui anumit ion dizolvat intr-o
solutie printr-o membrana intr-un potential electric care poate si masurat de un
voltmetru sau ph metru.
Exista mai multe tipuri de ISE
• -cu membrana de sticla:cu selectivitate pt cationi monovalentiH,Na, sau bivalenti Pb
• Cu membrana cristalina- cu selectivitate pt cationiPb, cu cat si anioni Cl F
• Cu rasini schimbatoare de ioni- electrod potasiu selectiv
• Cu electrozi gazo sensibili – masurarea gazelor dizolvate NH3, co2
• Solutii standard de concentratii cunoscute sunt masurate de ph metru/ voltmetru, iar
valorile sunt proiectate intr-un grafic concentratie-microvoltaj; microvoltajul unei
solutii necunoscute este apoi localizat pe grafic si este determinata concentratia
corespunzatoare a solutiei
• Determinarile ISE nu sunt influentate de culoarea probei
Valori de referinta
• Nu vorbim de valori normale!
• Vorbim de valori de referinta- fata de care
se interpreteaza daca pacientul are o
anumita boala( ele fiind o medie a valorilor
obtinute la o anumita populatie)
Curba lui Gauss
Analizele de biochimie
Se adreseaza principalelor metabolisme:
• metabolismul glucidelor:glicemie
• metabolismul lipidelor: colesterol, trigliceride
• metabolismul proteinelor:proteine totale
• compusi azotati neproteici :creatinina, ureea ,acidul uric,
bilirubina,
amoniacul
• Enzime:ALAT/ASAT, GGT, Fosfataza alcalina,CK
• Vitamine: B1, B6, B12, D
Determinarea activitatii enzimatice a ALAT
si ASAT
• Metoda de determinare: metodă kinetică
(fiind o enzima ALAT/ASAT se consuma in timpul reactiei)
• ALT (ALAT), alaninaminotransferaza sau transaminaza glutampiruvica (TGP) este o

enzima ce face parte din clasa transferazelor si catalizeaza transferul reversibil al
gruparii amino (NH2) de la un aminoacid (alanina) α–cetoglutaratului ducand la
formarea de acid piruvic si glutamat.
• Se gaseste in principal in ficat (la nivelul celulei hepatice aflandu-se in special in

citosol) si in ordine descrescatoare a concentratiei in rinichi, miocard, muschi
scheletici si pancreas.
• Daca metabolismul energetic al celulei hepatice este tulburat prin agenti infectiosi (ex.
virusurile hepatitei virale) sau toxici, se produce o crestere a permeabilitatii
membranei celulare, cu trecerea in ser a componentelor citoplasmatice (citoliza). ALT
este indicatorul de citoliza cel mai frecvent explorat si dupa parerea majoritatii
autorilor cel mai indicat pentru detectarea chiar si a leziunilor hepatice minime
• ALT este mai specifica pentru afectiunile hepatice decat AST
• Valorile absolute ale ALT nu se coreleaza totusi direct cu severitatea lezarii ficatului si
Recomandari pentru determinarea
ALAT/ASAT
• • diagnosticul bolilor hepatice;
• • diagnosticul diferential al bolilor hepatobiliare
si pancreatice;
• • monitorizarea evolutiei si a tratamentului
hepatitei virale;
• • diagnosticul diferential intre icterul hemolitic
si cel hepatic
• Valori de referinta:<41U/L(femei)
• <50 U/L (barbati)
Cresteri ALAT/ASAT
• cresterile cele mai mari ale valorilor ALT (de 20 – 100 ori valoarea normala) au fost decelate in cazul
hepatitelor acute virale si toxice (medicamente: tetraclorura de carbon, acetaminofen)3; valori peste
500 U/L sugereaza acest diagnostic3; in cazul hepatitelor acute cu virus A, cresterea ALT precede cu
doua saptamani instalarea icterului, normalizarea valorilor ALT se produce dupa circa 3 saptamani; in
cazul hepatitelor virale cu virus B sau C, valoarea ALT prezinta cresteri si scaderi imprevizibile, revenind
la valori aproape normale3; in hepatita cronica persistenta valorile transaminazelor apar intermitent
crescute; in hepatita cronica activa apar cresteri ale ALT, dar nu la nivelul celor din hepatita acuta;
• • in icterele obstructive cresterile pot fi mici si tardive; cresterea rapida si marcata (>600 U/l) urmata de
o scadere abrupta in decurs de 12-72 ore este considerata caracteristica pentru obstructia acuta a
ductelor bilare3;
• • in metastazele hepatice se observa uneori cresteri moderate, iar in hepatomul primar nu se produc
modificari remarcabile;
• • in steatoza hepatica – cresteri de 2-3 ori normalul; in ciroza hepatica valorile ALT sunt normale sau
usor crescute (de 1-5 ori normalul)3;
• • cresteri moderate se observa si in hepatite alcoolice(<150 U/l), stare de soc, arsuri severe,
mononucleoza infectioasa, leucemie limfoblastica acuta (copii)5, infarct miocardic, insuficienta
cardiaca, eclampsie, hepatotoxice, pancreatita acuta1
• In general nivelurile ALT si AST au o evolutie paralela. Fac exceptie hepatitele alcoolice unde raportul
AST/ALT (De Ritis) poate fi mai mare decat 2 ca urmare a reducerii continutului hepatic de ALT (prin
deficit de piridoxal fosfat) si, ocazional, raportul AST/ALT poate creste la pacientele cu infiltrare grasa a
ficatului in sarcina. O crestere mai mare a AST decat a ALT apare si in ciroza hepatica si metastazele
hepatice, iar la pacientii cu ciroza hepatica un raport AST/ALT >=3 sugereaza ciroza biliara primitiva3.
Cresteri ALAT/ASAT
• Medicamente care produc colestaza : acid aminosalicilic, amitriptilina, steroizi
anabolizanti, androgeni, azatioprina, benzodiazepine, carbamazepin, carbazona,
clorotiazida, clorpropamida, acid clavulanic, dapsone.
• Medicamente care produc o afectare hepatocelulara: acetaminofen, alopurinol, acid

aminosalicilic, amiodarona, amitriptilina, steroizi anabolizanti, androgeni, asparaginaza,
aspirina, azatioprina, carbamazepin, chenodiol, clorambucil, cloramfenicol, clorpropamida,
cimetidina, ciclosporine, danazol, dantrolen, dapsone, diclofenac, dicumarol (rar),
disulfiram, eritromicina, estrogeni, etionamida, glyburide (glibenclamid), saruri de aur,
imipramina, mercaptopurina, metimazol, acid nicotinic, nitrofurantoin, contraceptive orale,
estrogeni, etanol (exces), etionamida, fluconazol, halotan, ibuprofen, imipramina,
indometacin, saruri de fier (supradozare), izoniazida, ketoconazol, inhibitori MAO,
mercaptopurina, metotrexat, metoxifluran, metildopa, naproxen, papaverina,
parametadion, penicilamina, peniciline, fenotiazine, fenilbutazona, progestative,
propoxifen, sulfonamide, sulfone, sulindac, tamoxifen, tolbutamida, perhexilin,
fenazopiridina, fenidiona, fenobarbital, fenilbutazona, fenitoin, plicamicin (mitramicin),
probenecid, procainamida, propiltiouracil, pirazinamida, chinidina, rifampin, salicilati,
sulfasalazina,
Determinarea activitatii enzimatice a GGT
• Metoda – spectrofotometrica (enzimatica colorimetrica)
• GGT – gama-glutamiltranspeptidaza
• catalizeaza transferul grupului γ–glutamil de la peptide ca
glutationul (GSH) catre alti aminoacizi.
• GGT este singura enzima care cliveaza cantitati semnificative
de GSH si conjugati ai GSH in cadrul ciclului γ-glutamil .
• De asemenea GGT joaca un rol important in metabolismul
mediatorilor inflamatiei, cum ar fi leucotrienele,
substantelor carcinogene si toxice.
• GGT este cel mai sensibil indicator pentru depistarea alcoolismului, fiind enzima
a carei crestere depaseste celelalte enzime hepatice dozate in mod curent.
• La alcoolici nivelul seric al GGT poate ajunge la valori de 50 de ori peste valoarea
normala, gradul de crestere depinzand atat de cantitatea de alcool consumata,
cat mai ales de persistenta indelungata a consumului
• Are rol de asemenea in monitorizarea abstinentei de la alcool.
• In bolile hepato-biliare GGT se coreleaza cu nivelurile fosfatazei alcaline.
• Cresterile nu sunt totusi specifice si pot fi asociate si cu afectiuni pancreatice,
cardiace, renale, diabet zaharat.
• Dozarea GGT este de asemenea utila pentru diagnosticul unei hepatopatii in
prezenta unei afectiuni osoase, a sarcinii sau in perioada copilariei (conditii in
care valorile fosfatazei alcaline cresc, in timp ce GGT ramane la valori normale)
Barbati <61U/L
• VALORI
DE REFERINTA
Femei <36U/L
Cresteri
Afectiuni hepatice:
• in hepatita acuta virala – cresterea GGT este mai mica decat a altor enzime hepatice (GGT/AST=0.1-
0.2), dar revine ultima la normal; in formele colestatice GGT/AST=1;
• in hepatita cronica activa, virala sau autoimuna – cresterile pot depasi de 7 ori limita superioara a
normalului (GGT/AST=1-3);
• in hepatita alcoolica acuta – GGT/AST >6;
• in ciroza hepatica – cresterile sunt in medie de 2 ori in ciroza posthepatitica si in jur de 10 ori in
ciroza alcoolica;
• in ciroza biliara primitiva – GGT creste paralel cu fosfataza alcalina, inaintea aparitiei icterului,
cresterile putand ajunge pana la de 13 ori limita superioara a normalului;
• in ficatul gras – de etiologie alcoolica GGT este aproximativ dublu si persista crescut
mult timp dupa intreruperea consumului;
• in ficatul gras non-alcoolic predomina cresterea usoara a aminotransferazelor, mai
frecvent decat GGT;
• in sindromul de colestaza – GGT si fosfataza alcalina cresc aproximativ in aceeasi

proportie
• colestaza indusa medicamentos - GGT creste mult mai mult decat fosfataza alcalina;
in medie cresterile depasesc de 6 ori normalul;
• in colestaza extrahepatica GGT creste de >10 ori,
• in colestaza intrahepatica (hepatita acuta, sarcina, medicamente, boala Hodgkin,
nutritie parenterala, atrezia ductelor biliare etc.) cresterile GGT sunt mai mici;
• in sarcina GGT nu creste la fel de mult ca fosfataza alcalina;
• • in tumorile hepatice primitive, metastazele hepatice – evolutia este paralela cu
cea a fosfatazei alcaline si cresterile pot depasi de 14 ori valoarea normala;
• GGT este crescut la 90% din pacientii cu metastaze, nivelurile normale excluzand
practic prezenta acestora, iar determinarile seriale pot monitoriza raspunsul la
chimioterapie;
Determinarea activitatii enzimatice a
Fosfatazei alcaline
• Metoda – spectrofotometrica (test colorimetric)
• Fosfataza alcalina (ALP) este o enzima ce face parte din clasa

hidrolazelor (ortofosfomonoesterfosfohidrolaza) si este
alcatuita in principal din trei forme izoenzimatice:
• hepatobiliara
• osoasa
• intestinala
• la care se adauga in timpul sarcinii o forma tranzitorie (forma
placentara).
Recomandari pentru determinarea fosfatazei alcaline
• Determinarea fosfatazei alcaline este de obicei folosita

pentru :
• diagnosticul diferential al bolilor hepatice.
• afectiunile osoase, fiind la ora actuala singura enzima
cu importanta practica pentru patologia tesutului osos,
• hiperparatiroidism.
• In tumorile de diverse etiologii fosfataza alcalina are
valoare de marker tumoral (depistarea metastazelor
hepatice sau osoase)
• Valori de referinta <149/<104U/L
Valori crescute
• • de origine hepatica: cele mai marcate cresteri se intalnesc in obstructia
mecanica a cailor biliare extrahepatice sau in colestaza intrahepatica:
• – o crestere de 10 ori – in cancer de cap de pancreas, litiaza coledociana,
hepatita colestatica medicamentoasa;
• – o crestere de 5-20 ori – in ciroza biliara primitiva, carcinoame hepatice
primare sau metastatice;
• – cresteri usoare/moderate (de 2 ori normalul) se inregistreaza in
hepatita virala si ciroza;
• – in mononucleoza infectioasa si in infectia cu citomegalovirus pot
aparea cresteri de pana la 5 ori normalul;
• – in ingestia cronica de alcool fosfataza alcalina poate avea valoare
normala sau crescuta, sunt insa constant crescute GGT, AST si eventual
bilirubina5;
• – valori crescute mai pot aparea in bolile hepatice de cauza infiltrativa
(sarcoidoza, tuberculoza, amiloidoza, abcese
Determinarea activitatii enzimatice a CK
• Metoda – spectrofotometrica (kinetica)
• Creatinkinaza este o enzima ce se gaseste in concentratii crescute in

miocard si muschii scheletici si, in concentratii mult mai mici, la nivelul
creierului1. CK are o structura dimerica si apare sub 4 forme: izoenzima
mitocondriala si izoenzimele citosolice cu 3 fractiuni: CK-MM (musculara),
CK-MB (miocardica), CK-BB (cerebrala)5.
• La indivizii sanatosi, nivelul creatinkinazei totale este dat, aproape in
totalitate, de izoenzima MM.
Recomandari pentru determinarea creatinkinazei

• diagnosticul infarctului miocardic acut si al diverselor afectiuni musculare 1.
• Valori referinta <308/<192U/L
Electroforeza proteinelor serice
• Proteinele serice indeplinesc functii variate in organism:
• • sursa de nutritie;
• • componente ale sistemelor tampon;
• • agenti imunologici (imunoglobulinele);
• • rol de carrier, asigurand transportul anumitor ioni si
molecule (haptoglobina, prealbumina, transferina);
• • rol de reglare a activitatii diverselor enzime proteolitice
(antiproteaze: alfa1-antitripsina, alfa2-macroglobulina);
• Metoda curenta pentru separarea proteinelor serice utilizata in
laboratoarele de biochimie medicala este electroforeza.
• Se utilizeaza suporturi solide si pH alcalin, la care toate
componentele proteice sunt incarcate negativ si migreaza spre
polul pozitiv.
• Pe electroforegrama, dupa colorare, proteinele apar sub forma de
benzi carora li se masoara densitatea optica, fiecare banda avand un
maxim de absorbtie.
• Prin electroforeza, in conditiile amintite mai sus, se obtin cinci
fractiuni: albumina serica, a1, a2, b, g – globuline
• Unele sisteme de electroforeza pot diferentia zona b in doua benzi
distincte b1 si b2 rezultand astfel 6 fractiuni proteice .
Recomandari pentru efectuarea electroforezei
proteinelor serice
• detectarea gamapatiilor monoclonale;

• evaluarea proteinelor serice si a statusului
nutritional
• Metoda de lucru – electroforetica (in gel agar) urmata de

scanarea densitometrica a fractiunilor obtinute
• In cazul sistemului care separa 6 fractiuni se utilizeaza
urmatoarele valori de referinta:
• Albumina: 52-65.1%
• a1 globuline: 1-3%
• a2 globuline: 9.5-14.4%
• b1 globuline: 6-9.8%
• b2 globuline: 2.6-5.8%
• g globuline: 10.7-20.3%.
• Interpretarea rezultatelor
• In cazul sistemului care separa 6 fractiuni se

utilizeaza urmatoarele valori de referinta:
• Albumina: 52-65.1%
• a1 globuline: 1-3%
• a2 globuline: 9.5-14.4%
• b1 globuline: 6-9.8%
• b2 globuline: 2.6-5.8%
• gama globuline: 10.7-20.3%.
• Albumina
• Scaderea albuminei serice (hipoalbuminemie) survine in stari patologice variate si are
semnificatii diferite (malnutritie, malabsorbtie, sindrom nefrotic, neoplazii). Cresteri ale
albuminei apar in urma deshidratarilor. In cazuri speciale, in zona de migrare a albuminei se
constata o banda suplimentara, datorata unor variatii genetice fara relevanta clinica
(aloalbuminemie si bisalbuminemie).
• Zona a1 reflecta in special concentratia serica de alfa1-antitripsina, astfel ca reducerea acestei

fractiuni se intalneste in deficitul de alfa1-antitripsina asociat cu anumite boli pulmonare
(emfizem cu debut precoce) si hepatice (hepatita neonatala).
• Cresteri se inregistreaza in toate reactiile inflamatorii („reactant de faza acuta”).
• In cazuri rare, obtinerea unei benzi suplimentare largi in aceasta zona poate sugera prezenta
alfa-fetoproteinei.
• Zona a2 este constituita din 2 componente proteice: alfa2 macroglobulina si haptoglobina.

• Crestere de a2 apare in infectii acute, reumatism articular acut, arterita, sindrom nefrotic,
diabet zaharat, neoplazii;
• scaderea acestei fractiuni se poate intalni in pancreatite acute severe, leziuni hepatocelulare,
sindroame de coagulare intravasculara diseminata, anemii hemolitice, anemii megaloblastice.
• .
• Zona b este alcatuita din 2 benzi distincte: b1 corespunzatoare
transferinei si b2 care include fractiunile complementului C3 si C4. Al
treilea component al acestei zone este beta-lipoproteina, a carei banda
se poate suprapune pe cea a transferinei sau C3 sau poate fi situata in
zona beta-gamma.
• Nivelul seric de b globuline creste in anemia feripriva si ciroza biliara si
scade in boli autoimune aflate in puseu activ (LES), nefroza, afectiuni
hepatice, neoplazii, infectii acute si cronice. In unele cazuri de mielom
multiplu de tip IgA se poate constata prezenta unui component
monoclonal in aceasta zona.
• Zona g Gamma-globulinele sunt globulinele cele mai importante.

• Din aceasta categorie fac parte imunoglobulinele (IgG, IgA, IgM, IgD si
IgE).
Anomaliile suferite de acestea se traduc fie prin diverse deficite, fie

prin hipergamaglobulinemii policlonale sau monoclonale.
• Cresterile policlonale de gamaglobuline indica un proces imunologic cronic asociat cu
afectiuni hepatice (hepatita cronica activa, ciroza), boli de colagen (LES, poliartrita
reumatoida), neoplazii (ex. boala Hodgkin), leucemie mielo-monocitara cronica.
• In aceste cazuri, hipergamaglobulinemia se datoreaza activarii unui numar mare de clone
plasmocitare care elibereaza imunoglobuline.
• Trebuie mentionat aspectul caracteristic cirozei alcoolice de „punte” beta-gama, vizualizat

pe gel ca o zona intens colorata intre zonele beta si gamma.
• Uneori, in zona gamma se pot observa cateva benzi mici, inguste, denumite oligoclonale,
intalnite la pacienti cu hepatita, boli ale complexelor imune, sindromul imunodeficientei
dobandite, limfomul angioimunoblastic.
• Gamapatiile monoclonale includ un numar mare de conditii clinice si biologice
asociate de obicei cu afectiuni maligne (mielom multiplu, boala Waldenström,
amiloidoza, limfoame) dar si cu unele afectiuni benigne sau chiar cu absenta
unei modificari patologice (gamapatii monoclonale cu semnificatie
nedeterminata).
• In aceste cazuri, se depisteaza la electroforeza proteinelor un component
monoclonal (banda M), rezultat ca urmare a proliferararii unei singure clone
plasmocitare.
• Pe gel, componentele monoclonale apar sub forma unor benzi inguste, net
definite, iar dupa scanarea densitometrica, se obtin „varfuri” (peak-uri)
caracteristice, ce pot fi intalnite oriunde intre zonele alfa si gamma, datorita
mobilitatii electroforetice variabile, cel mai frecvent insa in zona gamma.
• Imunoglobulinele monoclonale sunt omogene din punct de vedere structural si
biochimic, fiind alcatuite dintr-un singur tip de lant usor (kappa sau lambda). In
circulatie pot fi eliberate imunoglobuline complete sau numai subunitati ale
acestora (ex. lanturi usoare monoclonale, denumite proteine Bence-Jones).
• Prezenta componentului monoclonal va fi precizata pe buletinul final de
analize al pacientului, cu recomandarea de a se efectua electroforeza
proteinelor serice cu imunofixare.
Limite si interferente
• • Variatii fiziologice: in sarcina scade albumina si cresc alfa2, beta- si gamaglobulinele (IgG); valori mai
scazute ale gamaglobulinelor pot fi intalnite la varstnici.
• Medicamente
• Albumina (scaderi): acid valproic, allopurinol, asparaginaza, azatioprina, clorpropamid, cisplatin,
contraceptive orale, dapsona, dextran, estrogeni, fenitoin, ibuprofen, izoniazida, nitrofurantoin, prednison
(doze mari), sargramostim.
• Alfa1-globuline (cresteri): testosteron.
• Alfa2-globuline: estrogeni, contraceptive orale, fenitoin (cresteri), asparaginaza (scaderi).
• Beta-globuline: estrogeni, contraceptive orale (cresteri); asparaginaza (scaderi).
• Gamma-globuline: tratament citostatic sau imunosupresor (scaderi).
• • Interferente analitice:
• -o crestere usoara a largimii benzii de albumina poate fi datorata legarii unor medicamente (penicilina) sau
a bilirubinei (pacienti cu icter);
• -bisalbuminemia tranzitorie (non-ereditara) poate fi intalnita ca rezultat al unui tratament medicamentos
sau unei perturbari metabolice severe (ex. pancreatita)
• -benzi monoclonale false pot fi date de: hemoglobina libera, in cazul unui ser hemolizat sau a unei
hemolize intravasculare (banda in zona alfa2 – beta); proteina C reactiva in cantitate mare; lizozim crescut,
fibrinogen (la pacientii tratati cu anticoagulante; in coagulopatii, daca sangele a fost centrifugat inainte de
a coagula complet); alfa-fetoproteina in concentratii mari, seruri vechi.
• -vizualizarea este dificila in cazul in care banda monoclonala se suprapune peste o banda normala (ex.
banda monoclonala in zona beta1 va migra in aceeasi pozitie ca si transferina).
Examenul de urina
Examen Biochimic+Examenul sedimentului urinar
• Urina este un lichid biologic de excretie, cu o compozitie

chimica complexa, care poate suferi modificari in anumite
stari patologice.
• Analiza completa de urina include determinarea --
caracterelor
• fizice (culoare, aspect, greutate specifica),
• chimice (pH, proteine, glucoza, corpi cetonici, hematii,
bilirubina, urobilinogen, leucocite, nitriti)
• examenul microscopic al sedimentului.
Examenul de urina
• Biochimia urinei se determina printr-o metoda
semicantitativa, cel mai adesea pe un analizor
semiautomat( folosind stripuri de urina), sau pe analizoare
automate
• Acest tip de test este rapid si masoara elementele din urina
care sunt semnificative pentru disfunctii renale, urinare,
hepatice si metabolice.
• In eventualitatea unei modificari patologice, se produce o
schimbare de culoare in zona testului respectiv, care se
compara cu o scala de culori predefinita.
• Intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativa a
rezultatului.
Examenul de urina
• Densitatea urinei (greutatea specifica)
• Masoara capacitatea rinichiului de a concentra urina
• pH
• pH-ul indica, capacitatea tubilor renali de a mentine echilibrul acido-bazic al plasmei si lichidului extracelular, care se
realizeaza prin reabsorbtia sodiului si secretia tubulara de hidrogen si ioni amoniu
• Leucocite
• Leucocitele excretate in urina sunt reprezentate aproape in exclusivitate de granulocite, a caror activitate esterazica
este detectata prin reactia pe care se bazeaza testul inclus in strip (determinand aparitia unei coloratii purpurii). Testul
detecteaza leucocite intacte, lizate si cilindri leucocitari. Testul nu este conceput pentru masurarea cantitatii de
leucocite.
• Nitriti
• Testul se bazeaza pe conversia bacteriana a nitratului in nitrit (si aparitia culorii roz pe zona aferenta de pe strip) si este
specific pentru prezenta bacteriuriei. Prezenta leucocitelor in cantitate mare si a nitritilor in urina semnalizeaza o
infectie urinara produsa de bacterii ca Escherichia coli, Enterobacter, Klebsiella, Citrobacter
• Proteine
• Zona de testare a proteinelor de pe strip contine un amestec tampon si un indicator, care in prezenta proteinuriei isi
modifica culoarea de la galben la verde, chiar in conditiile in care pH-ul se mentine constant. Testul prezinta o
sensibilitate particulara fata de albumina secretata in unele disfunctii renale; fata de celelalte tipuri de proteine (γ-
globuline, Bence-Jones, peptone, mucoproteine) sensibilitatea este mult mai redusa.
Examenul de urina
• Glucoza
• Testul se bazeaza pe o reactie specifica in care D-glucoza este oxidata enzimatic de glucozoxidaza in
prezenta oxigenului atmosferic in δ-D-gluconolactonaGlicozuria apare in mod specific in diabetul zaharat;
alte conditii asociate cu glicozurie sunt: hipertiroidism, acromegalie, boala Cushing, boli hepatice si
pancreatice, boli SNC (traumatisme cerebrale, AVC), alterarea reabsorbtiei tubulare a glucozei (sindromul
Toni-Debre-Fanconi, boli tubulare renale avansate), sarcina cu posibil diabet latent (diabet gestational).
• Corpi cetonici
• Detectia se bazeaza pe principiul testului Legal: acidul acetoacetic si acetona reactioneaza cu nitroprusiatul
de sodiu si glicina, formand un compus colorat in violet. Reactia este specifica numai pentru cei 2 corpi
cetonici, acidul β-hidroxibutiric nefiind detectat.
• Corpii cetonici apar in urina in conditii asociate cu alterarea metabolismului carbohidratilor, cand este
metabolizata o cantitate crescuta de grasimi, atunci cand aportul de carbohidrati este restrictionat sau in
diete bogate in grasimi, stari de acidoza asociate cu afectiuni care fie stimuleaza cetogeneza hepatica:
inanitie, anorexie, regim alimentar bogat in lipide, proteine si sarac in glucide, diabet zaharat (acidoza
diabetica), stari dispeptice (varsaturi, diaree prelungite, in special la copii), eclampsie, glicozurie renala,
glicogenoze (boala von Gierke), hipertiroidism, febra, sarcina, lactatie. La persoanele non-diabetice
cetonuria apare frecvent in bolile acute, stres sever, efort fizic intens.
Examenul de urina
• Bilirubina si urobilinogenul
• Pigmentii biliari – bilirubina si biliverdina – sunt absenti
in urina normala, iar urobilinogenul si urobilina apar in
cantitati mici.
• In conditii patologice numai bilirubina conjugata apare in
urina.
• Bilirubina urinara este un semn precoce de boala
hepatocelulara sau obstructie biliara intra- sau
extrahepatica (apare in urina inaintea altor semne de
disfunctie hepatica).
• De asemenea, prezenta sau absenta sa din urina este
utilizata in diagnosticul diferential al icterului
Examenul de urina
• Stabilitate proba – dupa recoltare, probele se
pastreaza la temperatura camerei (18-25°C) si vor fi
aduse la laborator in cel mult 2 ore.
• In situatia in care transportul catre laborator nu se
poate efectua in doua ore, proba isi mentine
stabilitatea refrigerata (4°C) maxim 24 ore.
Sedimentul urinar
• Examenul microscopic se face pe sedimentul urinei proaspete, la cel mult 4 ore de la
emisie
• Se agita proba si apoi se centrifugheaza 10-15 mL urina la 2000 rpm timp de 5 min
• Cei mai multi autori recomanda ca examinarea celulelor (leucocite, hematii, celule epiteliale) sa se faca
cu obiectivul de 40x pentru evidentierea detaliilor morfologice, iar examinarea diferitelor tipuri de
cilindri, precum si a elementelor prezente doar in putine campuri sa se faca cu obiectivul de 20x (sau
chiar cu obiective de putere mai mica) pentru a observa mai bine ansamblul de sediment
• Numararea structurilor din urina se face pe 10–15 campuri;
• pentru raportarea cilindrilor, celulelor epiteliale, leucocitelor, hematiilor se folosesc urmatoarele

modalitati de exprimare a rezultatelor:
• „rare”, „relativ frecvente”, „frecvente”, „foarte frecvente”.
• In cazul cristalelor se raporteaza doar prezenta lor sau prezenta abundenta.
• metoda automata, bazata pe principiul citometriei in flux cu fluorescenta care permite detectia
cantitativa a urmatoarelor particule din urina necentrifugata: leucocite, hematii, celule epiteliale
scuamoase, cilindri si bacterii. Analizorul poate afisa si parametri de „cercetare”: cristale, celule rotunde
mici (in care sunt incluse atat celulele epiteliale de tranzitie cat si cele tubulare renale), celule similare
levurilor, cilindri patologici, mucus si spermatozoizi; in aceste situatii insa analizorul va da mesaje de
avertizare, iar probele vor fi re-examinate prin tehnica microscopica conventionala4.
Sedimentul urinar
• metoda automata, bazata pe principiul citometriei in flux cu fluorescenta care
permite detectia cantitativa a urmatoarelor particule din urina necentrifugata:
• leucocite, hematii, celule epiteliale scuamoase, cilindri si bacterii.
Analizorul poate afisa si parametri de „cercetare”:

• cristale,
• celule rotunde mici (in care sunt incluse atat celulele epiteliale de tranzitie cat
si cele tubulare renale),
• celule similare levurilor,
• cilindri patologici,
• mucus
• spermatozoizi
Controlul de calitate
• o suma de masuri administrative, proceduri de lucru, tehnici de
masurare/observare a diferitilor parametri din laborator in scopul asigurarii unor
rezultate de laborator valide.
• In linii mari, pentru laboratorul clinic, masurile legate de controlul de caliatate
incep de cand pacientul/proba intra in laborator si pana la stadiul final – buletinul
de analiza (eliberare rezultate investigatii).
• In sens mai restrans, controlul de calitate, reprezinta suma proceselor “statistice”
ce folosesc pentru monitorizarea si evaluarea metodelor analitice.
• Practic verificarea metodelor de masura analitice se face prin testarea unor
materiale numite generic – seruri de control
• Controlul intern al calității se efectuează zilnic, cel puțin o dată la 8 ore și ori de
câte ori este nevoie
• Rezultatele controlului intern obținute se analizează de către specialistul
responsabil de analiza respectivă, care decide acceptarea sau rejectarea
rezultatelor obținute
Aplicabilitatea controlului intern
• pentru toate metodele cantitative si calitative

(pt. met. calitative nu se mai aplica prelucrarea statistica)
• tuturor departamentelor din laboratorul clinic
Cerinte ale materialelor de control:

• - serul de control sa nu fie standarde sau calibratori
• - sa fie de origine umana sau pe cat posibil majoritatea componentelor materialului
sa fie cu origine umana
• - de preferat ca materialul sa fie caracterizat pentru metodele laboratorului
• - valorile analitilor sa fie cu semnificatie clinica; de preferat spre limitele intervalelor
de normalitate
materialele de control sa fie de la alt furnizor decat cel al reactivilor si calibratorilor

Etapele controlului intern
• - inspectia si pregatirea aparaturii

(calibrari; proceduri de intertinere aparatura)
• - testarea materialului de control- seruri de control
• - prelucrarea datelor (statistica):
• - calculul valorii medii
• - deviatie standard
• - coeficient de variatie
• - trasarea graficului Levey –Jennings- trebuie sa fie in dinti de fierastrau, de o parte si de alta
a nivelului 0
• - interpretarea rezultatelor – Reguli Westgard
• Controlul intern de calitate va fi executat/analizat de catre responsabilul de analiza(cadru superior)

care stabileste daca serurile pacientilor pot intra in lucru in ziua respectiva.
• Calculul statistic trebuie sa dovedeasca ca valorile serurilor de control nu depasesc +/- 2 deviatii
standard
• Exista un soft in analizorul automat care iti spune daca parametrul masurat are controlul intern in
limita +/- 2 deviatii standard(apare cu rosu avertizare daca nu este conform)
Graficul Levey –Jennings
Regulile Westgard
• pentru ca un rezultat sa fie corespunzator

serul de control trebuie sa se incadreze intre
+/- 2 deviatii standard
Validari de metode
.
• CE ESTE VALIDAREA METODELOR DE ANALIZA?
• Validarea metodei este
• procesul prin care laboratorul verifica dacă metodă este
adecvată scopului pentru care va fi utilizată
• procesul prin care laboratorul îşi stabileşte: - caracteristicile
de performanţă
limitele metodei
identifică factorii care influenteaza aceste caracteristici
gradul de influenţa al acestor factori.
CARE SUNT PARAMETRII DE VALIDARE?
• Exactitatea– grad de concordanţă între rezultatul unei măsurări şi o valoare

adevărată a măsurandului.
• Limită de detecţie – limita cea mai de jos a domeniului de aplicare practică a
metodei (cea mai mică valoare (concentraţie, cantitate, etc) care poate fi detectată.
• Limita minimă de cuantificare – cea mai mică concentraţie de analit care poate fi
determinată cu un nivel acceptabil al repetabilităţii şi acurateţii
• Liniaritatea – proprietate a metodelor de măsurare ce caracterizează un domeniu de
concentraţie.
• Repetabilitatea – fidelitatea în condiţii de repetabilitate
• Reproductibilitatea – fidelitatea în condiţii de reproductibilitate
• Robusteţea – sensibilitate în raport cu variaţia unuia sau mai multor parametri.
• Sensibilitate incrucisata- sensibilitate in raport cu inreferentele generate de alti
analiti;
• Selectivitate– gradul în care o metodă răspunde într-un mod unic la un analit cerut.
CARE SUNT CRITERIILE CALITATIVE DE ACCEPTARE A UNEI
METODE, CA FIIND ADECVATA SCOPULUI?
• Incertitudine –parametru asociat rezultatului unei

măsurări, care caracterizează imprastierea valorilor ce, în
mod rezonabil , ar putea fi atribuite masurandului .
• Domeniu de lucru (a unei metode de analiză) – interval
stabilit experimental şi verificat statistic prin etalonarea
procedurii, situat între concentraţia sau masa cea mai mică
şi concentraţia sau masa cea mai mare.
• Deplasarea (unei metode analitice) – diferenţa rezultatelor
unei metode rezultate în raport cu un material de referinta.
• Deviatia standard de Repetabilitatea
• Deviatia standard de Reproductibilitatea
CE METODE SE VALIDEAZA
INTEGRAL:
• metodele nestandardizate;
• metodele dezvoltate in laborator;
PARTIAL- adica se demonstreaza acceptabilitatea
lor din punctul de vedere al adecvarii la scop
• metodele cantitative(TESTELE BIOCHIMICE)
• metodele noi(RT-PCR)
CE PIERDETI DACA NU VALIDATI METODELE DE ANALIZA?
• nu aveti control asupra performantei laboratorului;

• nu aveti posibilitatea de a imbunatatii calitatea
serviciilor prestate;
• nu aveti dovezi in cazul unor reclamatii;
• nu obtineti acreditatrea laboratorului;
• nu mentineti acreditarea laboratorului;
• pierdeti din eficienta prin costuri suplimentare
( costurile noncalitatii).
Succes!
test

Biochimie Lucrrari Practice

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Biochimie Lucrrari Practice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Biochimie

• a) constituirea laboratorului de analize medicale pe principiul "sensului unic": fluxul activităților

• a) încăpere pentru recepția probelor;

• c) spații de lucru separate în funcție de specificul serviciilor, astfel:

• genetica necesită spațiu de lucru reprezentat de cel puțin două încăperi,

• (8) Laboratorul de analize medicale cu compartimente de bacteriologie, micologie, virusologie

• Aparatura și reactivii utilizați în cadrul laboratorului de analize medicale

• Colectarea, depozitarea, evacuarea și neutralizarea deșeurilor rezultate în urma desfășurării

• Laboratorul de analize medicale trebuie să aibă în dotare recipiente corespunzătoare pentru

• Organizarea colectării și evidenței gestiunii deșeurilor rezultate în urma desfășurării activității

• (1) Organizarea controlului intern al calității este responsabilitatea șefului de laborator de

• Rezultatele controlului calității și măsurile luate pentru îmbunătățire se

• În laboratorul de analize medicale cu compartiment de microbiologie, culturile de referință și culturile stoc

Substanțele cu regim toxic și precursori de droguri se păstrează în spații securizate conform

• dezinfecție de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfecție prin care se

• dezinfecție de nivel scăzut - procedura de dezinfecție prin care se realizează

• biofilm - un strat subțire de microorganisme care aderă puternic

• sterilizare - operațiunea prin care sunt distruse toate

Curățenia reprezintă rezultatul aplicării corecte a unui program de curățare.

În utilizarea produselor folosite în activitatea de curățare se respectă următoarele reguli

• a) respectarea tuturor recomandărilor producătorului;

• Spațiul de depozitare și pregătire din secții/compartimente trebuie să îndeplinească

• Dezinfecția cu raze ultraviolete este indicată în dezinfecția suprafețelor netede și a aerului în

• Se va întocmi evidența orelor de funcționare pentru lămpile de ultraviolete.

• Produsele biocide utilizate pentru dezinfecție în unitățile sanitare se încadrează în grupa

Produsele biocide încadrate în tipul 1 de produs sunt utilizate pentru:

• Baloane cu fund plat\ rotund

• “Calitatea unei analize de laborator începe

• Nume / Prenume / vârsta bolnavului

• Recoltarea probelor de biochimie se face:

• 24 de ore din 24, pentru bolnavii critici

• Pacientului i se explică procedura la care va fi supus şi se obţine întreaga lui complianţă.

• Majoritatea cazurilor de hemoliză pot fi evitate dacă se respectă următoarele:

• 12. Asiguraţi-vă că s-a produs amestecul sângelui cu anticoagulantul /

• 14. Pentru vacutainerele fără anticoagulant, lăsaţi proba să sedimenteze cca.

• Laboratorul îşi rezervă dreptul de a refuza specimenele

•  în cazul probelor biologice obişnuite (sânge, urină, materii

•  pentru probele care sunt etichetate cu

• Se face in sistemul informatic

• Sângele pacientului, recoltat într-un tub fără substanţe

• Pentru anumiţi analiţi există diferenţe semnificative între

• Centrifugarea probei în vederea obţinerii serului trebuie efectuată numai după ce

• Cantitate insuficientă a probei:

• Specimen neadecvat recoltat:

După încheierea procesului analitic, o parte din probe vor fi păstrate

• Biochimie şi imunochimie (excepţie fac probele menţionate mai sus)

Ingerarea de alimente înainte de recoltare duce la valori crescute:

• de până la 10% ale substanţelor macromoleculare - proteine, lipoproteine, enzime

Se pot observa la determinările:

•  hormonale – catecolamine, corticosteroizi, prolactina,

•  se recomandă a nu se recolta de pe catetere de perfuzie, preferându-se braţul

•  Probele de ser pentru determinări biochimice de rutină se

• !!! Absenţa culorii roşii a serului nu înseamnă lipsa hemolizei.

• Avantajele analizoarelor automate:

-Tipuri teste- pana la 77 de teste de biochimie si 4 electroliti.

- Dilutii automate pentru rezultate probe patologice.

Reactivii cu care se lucreaza trebuie controlati deoarece reactivii se

• Teste enzimatice colorimetrice- in care substanta de analizat este tratata cu una

• ALT (ALAT), alaninaminotransferaza sau transaminaza glutampiruvica (TGP) este o

• Se gaseste in principal in ficat (la nivelul celulei hepatice aflandu-se in special in

• Medicamente care produc o afectare hepatocelulara: acetaminofen, alopurinol, acid

• Metoda – spectrofotometrica (enzimatica colorimetrica)

• in sindromul de colestaza – GGT si fosfataza alcalina cresc aproximativ in aceeasi

• Fosfataza alcalina (ALP) este o enzima ce face parte din clasa