Microbiologia = ansamblul de discipline experimentale care studiază

microorganismele şi activităţile lor

Microorganism = organisme unicelulare care pot fi puse în evidenţă
numai cu ajutorul microscopului (optic sau electronic )
Puse în evidenţă pentru prima dată de Anton van Leeuwenhoek (1632-
1723)
:
Louis Pasteur (1822-1895)
- Descoperă natura microbiană a proceselor de fermentare
anormală a vinului
- Face legatura între “bolile vinului” şi unele boli infecto-
contagioase la animale şi om
- Descoperă numeroşi agenţi etiologici ai acestora
- Realizează vaccinuri prin inactivarea sau atenuarea
patogenităţii unor microorganisme (rabie, antrax, holera
găinilor)
- Pune bazele sterilizării şi metodicii lucrului aseptic.
Robert Koch (1843-1910)
- A descoperit noi agenţi etiologici ai infecţiilor la om şi animale
(tuberculoză, holeră, antrax);
- A examinat microorganismele în preparate fixate prin caldură şi
colorate cu coloranţi bazici;
- A introdus mediile solide în practica diagnosticului
microbiologic;
- A reprodus experimental boli infecţioase prin inocularea
agentului etiologic la animale de laborator;
- Postulatele clasice:
• Agentul etiologic este depistat la toţi bolnavii iar distribuţia în
organism corespunde leziunilor caracteristice bolii
• poate fi izolat în cultură pură şi subcultivat pentru a fi studiat
• cultura pură inoculată la animalul receptiv reproduce boala cu
leziuni specifice din care poate fi reizolat.
Lumea microorganismelor

- Microorganisme cu structură celulară

• eucariote, constituite din celule cu structură evoluată: fungi
şi protozoare;
• procariote, constituite din celule cu structură primitivă:
bacterii

- Entităţi acelulare, la limita viului: virusuri, viroizi

- Prionii
Conexiuni interdisciplinare
• Biochimia
• Chirurgia - Oliver Wendell Holms
- J.F. Semmelweiss
- Joseph Lister
- Alphonse Guérin
- John Tyndall
• Morfopatologia
- primul tratat de bacteriologie” Bacteriile şi rolul lor în etiologia, anatomia şi
histologia patologică a bolilor infecţioase ” Victor Cornil, Victor Babeş
• Patologia experimentală – 1901 Ioan Cantacuzino
- 1912 Alexandru Slătineanu
• Epidemiologia

• Imunologia – Ilya Mecinikov

- Emil von Behring
- Shibasaburo Kitasato

• Genetica moleculară – 1944 O.T. Avery

• -oncogeneza
• - ingineria genetica
Anatomia funcţională a bacteriilor

• Semnificaţia biologică a structurilor bacteriene – structurile celulei bacteriene care controlează

creşterea, multiplicarea, supravieţuirea în condiţii variate de mediu
• Semnificaţia taxonomică - structuri importante pentru clasificarea şi identificarea bacteriilor
• Semnificaţia patogenică – structuri care le permit să acapareze învelişurile, ţesuturile, umorile
organismului
• Structuri bacteriene ţinte selective ale efectorilor imunitari sau ale antibioticelor

Celula bacteriană :
 I. protoplastul bacterian
 II. peretele bacterian
 III. glicocalixul procariot
 IV. organitele de locomoţie
 V. pilii bacterieni
 VI. endosporii bacterieni
Citoplasma
- conţine într-un sistem coloidal proteine, carbohidraţi, lipide, metaboliţi cu
greutate mică
- se află permanent în stare de gel şi menţine poziţia structurilor interne în
absenţa membranelor intracelulare
- în microscopia optică, pe preparatele colorate uzual vedem numai
citoplasma şi uneori incluziuni citoplasmatice
- cuprinde – nucleoplasma
- ribosomi
- incluziuni
Nucleoplasma
- echivalent al nucleului celulei eucariote
- nu prezintă membrană nucleară şi nucleol
- formată dintr-un cromozom unic, o moleculă de ADN circulară, dublu catenară,
cu lungimea de 1000-2000 µm
- în microscopia optică este observată numai după hidroliza ARN-ului, ca un
corpuscul oval, alungit în halteră sau V, în funcţie de stadiul diviziunii.
Electronomicrografii ale secţiunilor ultrafine - apare ca un ghem sau scul de fibre cu diametrul de
2-6 nm.
In situ cromozomul bacterian este helicat şi suprahelicat în jurul unui miez ARN care îl menţine în
forma compactă
Electronegativitatea ADN neutralizată prin proteine (asemănătoare histonelor), ioni Mg 2+,
poliamine

Ribosomii bacterieni
- prezenţi în toată citoplasma cu excepţia nucleoplasmei
- constanta de sedimentare 70s
- pot disocia în 2 subunităţi: 30s ( ARN16s+21 molecule proteice)
- 50s (ARN 23s şi 5s+34 molecule proteice)
- ARN ribosomal are o mare stabilitate fiind bine conservat în cursul evoluţiei poate fi utilizat
drept criteriu de clasificare filogenetică
- pe electronomicrografii apar dispuşi ca polisomi (şir de ribosomi) în lungul moleculei de ARNm
pe care îl citesc şi traduc rapid
Incluziunile citoplasmatice
- au caracter de specie
- sunt caractere taxonomice primare
- sunt formate din: - polimetafosfat (Corynebacterium diphtheriae )
- amidon (Clostridium, Neisseria)
- lipide (Pseudomonas)
Membrana citoplasmatică
- lipsită de steroli (bacteriile nu-i sintetizează); excepţie molicutele, încorporează colesterolul
preformat de celulele eucariote.
- excretă enzime hidrolitice necesare digestiei extracelulare.
- are funcţii de biosinteză.
Mezozomii - invaginaţii anfractuoase ale membranei citoplasmatice care îi măresc suprafaţa
funcţională. În mezozomii laterali îşi au sediul enzimele implicate în autoreplicarea
nucleoplasmei, iar în mezozomii septali enzimele implicate în sinteza peretelui.
• asigură transportul transmembranar prin fosfotransferaza membranară
• unicul sediu al citocromilor, enzimelor, componentelor lanţului respirator implicate în
transportul de electroni şi fosforilarea oxidativă; analog funcţional al mitocondriei din celula
eucariotă. Mitocondriile sunt descendenţi ai bacteriilor endosimbionte.
- creşterea bacteriilor este posibilă numai când cel puţin 50% din membrana citoplasmatică este
semifluidă
• poartă receptori pentru semnale ale mediului extern atractanţi, repelenţi, feromoni (sistem
molecular de integrare a acestor informaţii)
II. Peretele bacterian
- înveleşte protoplastul
- este format dintr-o structură de bază + structuri speciale care diferenţiază grupe mari de
bacterii

Peptidoglicanul structura de bază a eubacteriilor, grup mare de bacterii din care fac parte şi
bacteriile patogene. LIPSEŞTE din peretele:
1. Arheobacteriilor – bacterii adaptate la condiţii de viaţă extreme (temperatură, salinitate) şi
care nu sunt niciodată prezente în corpul uman (nepatogene). Similitudini genomice şi de
sinteză proteică atestă filiaţia organismelor eucariote din arheobacterii
2. Molicutelor şi al oricărei celule eucariote
- este un heteropolimer de dizaharide aminate - N-acetilglucozamina
- N-acetilmuramic aşezate alternativ în
lanţuri liniare de galactan şi solidarizate între ele prin subunităţi şi punţi peptidice.
- cuprinde protoplastul bacterian ca o plasă rigidă şi rezistentă
- sinteza este controlată de enzime situate pe suprafaţa externă a membranei citoplasmatice -
transglicozilaze, leagă între ele 2 aminozaharuri
- transpeptidaze, catalizează formarea subunităţilor şi punţilor peptidice
(esenţial dipeptidul D-alanină-D-alanină)
- Proteine de legare a penicilinelor (PLP,PBP) denumire generică a enzimelor care controlează
sinteza.
RIGIDITATEA peretelui bacterian este condiţionată de configuraţia sterică şi mărimea ochiurilor
reţelei de peptidoglican
Cu EXCEPŢIA spirochetelor care au perete flexibil, restul bacteriilor au perete rigid care le conferă
anumite forme: sferice, bastonaş, filamentoase şi ramificate (actinomicete).
Morfologia bacteriilor mai este caracterizată prin aşezarea lor care este condiţionată de modul de
înmulţire (înmugurire, diviziune, fragmentare)
Poziţia planurilor succesive de diviziune, numărul de generaţii după care se separă celulele surori.
REZISTENŢA peptidoglicanului protejează protoplastul prin echilibrarea presiunii osmotice foarte
mari (5-20atm) din citoplasma bacteriană.
Sub acţiunea agenţilor muralitici (lizozim, penicilină etc.) apar defecte ale peretelui care duc la
hernieri ale protoplastului sau la explodarea acestuia.
Acţiunea agentului muralitic în mediu osmotic protector (soluţie 20% zaharoză, urină) face ca
protoplastul să rămână integru, dar ia o formă sferică indiferent de forma avută anterior,
devine sferoplast dacă mai păstrează urme de perete sau protoplast complet nud.
Dacă agentul muralitic dispare din mediu, sferoplaştii revin la forma iniţială a bacteriei, dar
protoplaştii nu. Este demonstrată autodeclanşarea sintezei şi asamblării peptidoglicanului de
către resturile de perete.
Bacteriile cu perete defectiv apărute în medii osmotic protectoare sunt numite forme L (1935,
Emmy Klineberger Nobel le-a descris la Institutul Lister din Londra)
În cursul terapiei cu peniciline în focarul de infecţie pot să apară forme L -infecţia se cronicizează.
Peretele bacterian trebuie să se adapteze permanent protoplastului în creştere
- la bacteriile gram–negative enzimele autolitice rup limitat reţeaua de peptidoglican şi permit
inserţia de noi molecule în puncte răspândite aleatoriu pe suprafaţa bacteriei
- la bacteriile gram-pozitive inserţia se face predominant în vecinătatea septului de diviziune.
Interes medical
- sensibilitatea la lizozim
- interferarea sintezei de către peniciline
- antigenitatea
- proprietatea de adjuvant imunologic

STRUCTURILE SPECIALE ale peretelui bacterian

Peretele bacterian condiţionează colorabilitatea protoplastului în coloraţiile diferenţiale Gram,
Ziehl-Neelsen.
Peretele bacterian de tip gram-pozitiv
- Peptidoglicanul este organizat într-o reţea tridimensională, cu ochiuri strânse, groasă şi
omogenă.
Unităţile tetrapeptidice ale lanţurilor glican adiacente sunt legate prin punţi transversale
polipeptidice. Sunt variaţii importante ale acestor punţi interpeptidice de la o specie la alta. De
acidul N-acetilmuramic se leagă un peptid scurt de 4 aminoacizi în forma L sau D (L-alanina, D-
acid glutamic, L-lizina, D-alanina).
Structurile speciale asociate:
- Acizii teichoci (teichos-perete) 50% din greutatea uscată a peretelui bacterian, polimeri
hidrosolubili de ribitol sau glicerol fosfaţi; diferenţiem acizi teichoici de perete (legaţi covalent la
peptidoglican) şi acizi teichoici de membrană (lipoteichoici) legaţi covalent de glicolipedele
membranei citoplasmatice.
Funcţii – stabilizează şi întăresc peretele
- leagă Mg2+ şi asigură mediul ionic necesar activităţilor
enzimatice în membrana celulară.
- sunt antigene majore de suprafaţă utile subtipării serologice a
bacteriilor gram–pozitive.
- Acizii teichuronici – acid uric+polizaharide neutre
- permit subtiparea lactobacililor, streptococilor.
- Glicolipide
Peretele de tip gram–negativ
- subţire
- structură neomogenă, complexă
- Peptidoglicanul dispus profund, în reţea bidimensională laxă (15-20% din greutatea uscată a
peretelui). Tetrapeptidul legat la acidul N-acetil muramic diferă de gram–pozitivi doar prin
acidul diaminopimelic care înlocuieşte L-lizina.
Structurile asociate
- Membrana externă – formată dintr-un film intern, fosfolipidic
film extern, lipopolizaharidic
În ea flotează diferite molecule proteice:
- porine (Omp A,C,D,F, LamB, Tsx) care penetrează ambele feţe ale membranei şi formează
pori (acces nutrienţi cu molecule mici hidrofile). OmpA – porină în cantitate mare cu molecule
lungi, ancorează membrana externă la peptidoglican, receptor pentru bacteriofagi şi pilii
sexuali.
- proteine de transport (specifice) mai puţin numeroase, transport transmembranar
vitamina B12, Fe3+
-Lipoproteinele se leagă covalent prin polul hidrofil la peptidoglican, prin polul hidrofob la
membrana externă, solidarizează cele 2 structuri.
-Lipopolizaharidul (LPS) hetrepolimerliniar dispus pe suprafaţa distală a membranei externe, are
- segment proximal, lipidul A format din unităţi dizaharidice fosforilate de glucozamină
legate prin punţi pirofosfat de beta-hidroxiacizi graşi cu 10-17 atomi de carbon (caracteristici
pentru grupe mari de bacterii, e.g., beta-hidroximiristic Enterobacteriaceae)
- miez polizaharidic - partea profundă formată din glucoză-heptoză şi 2-ceto-3deoxioctonat
(KDO) numită “coloana vertebrală” este comună tuturor bacteriilor gram–negative. Prin KDO se
leagă la glucozamina lipidului A. Este antigenul R al bacteriilor gram–negative, important
activator al complementului pe cale alternativă.
- unităţi dizaharidice repetate (10-25x). Cel mai frecvent sunt trizaharide liniare, dar pot fi şi
tetra sau pentazaharide ramificate. Maschează miezul polizaharidic prevenind activarea
complementului. Important antigen al gacteriilor gram–negative, antigenul O, împarte speciile
în grupe serologice,asigură încărcătura electronegativă şi hidrofilia implicate în stabilitatea
suspensiilor bacteriene, aspectul neted, lucios, umed al coloniilor (S, smooth ) şi efect
antifagocitar.
LPS – codificat de mai multe gene
- pot apare mutaţii, prin care pierd capacitatea de sinteză a antigenului O şi a unor porţiuni
distale ale miezului, dar niciodată a lipidului A şi KDO. Scade încărcătura negativă şi hidrofilia.
Mutantele R sunt favorizate de repicări repetate pe medii artificiale, generează clone R care
sunt autoaglutinabile, formează colonii rugoase R (rough).
Spaţiul periplasmic - aflat între membrana citoplasmatică şi membrana externă
- conţine peptidoglican, lipoproteine, enzime implicate în digestia extracelulară
sau inactivarea unor antibiotice, fibrele axiale ale spirochetelor
- avantaje selective – acapararea mediilor apoase minimale nutritiv, chiar în
prezenţa unor substanţe antibacteriene
Bacteriile gram–pozitive au nevoie de medii bogate în nutrienţi şi sunt natural sensibile la
acţiunea substanţelor antibacteriene, enzimele lor se diluează în mediul extracelular.
III Glicocalixul procariot
-înveliş, polizaharidic frecvent, mai rar polipeptidic (Bacillus), dispus distal , numai la unele tulpini
bacteriene, nu este caracter taxonomic.
Glicocalixul structurat dens – nu poate fi separat prin centrifugare
- structura impenetrabilă la particulele de coloranţi, în
microscopia optică evidenţiată prin coloraţie negativă cu tuş de India sau negrozină
(capsula incoloră)
Glicocalixul structurat lax (slime) poate fi separat prin centrifugare, penetrat de
particulele de coloranţi, vizibilă la microscopul electronic după colorare cu roşu
ruteniu.
Funcţii
Funcţionează ca ligand la membranele mucoase, celulele eucariote, între procariote
având rol în:
-nutriţia şi virulenţa bacteriilor : citotoxinele şi enzimele bacteriene difuzează direct
către celulele eucariote, prin liza celulară nutrienţii rezultaţi ajung direct către
bacterie nu se diluează în mediu.
IV Organitele de locomoţie
- flagelii
- fibrele axiale
Flagelii
- organite filamentoase, lungi (6-20micrometri), flexuoase, cu structura proteică
- Pot fi evidenţiaţi – preparate microscopice colorate prin impregnare
- argentică
– preparat umed între lamă şi lamelă
- cultivare în geloză moale prin înţepare
- Prezenţa, numărul, dispoziţia flagelilor = caractere taxonomice primare
- Proteina flagelilor constitue antigenul H cu specificitate de tip (“hauch- creştere invazivă)
- Microscopia electronică – filamentul lung şi flexuos articulat pe un
- - cârlig rigid terminat cu un corpuscul bazal format la bacteriile gram-
pozitive dintr-un inel M flotant în membrana citoplasmatică şi unul S supramembranar. La
bacteriile gram–negative apar suplimentar un inel P (în stratul de peptidoglican) şi unul flotant
în membrana externă L
- Atractanţii şi repelenţii pentru care există receptori membranari specifici generează un semnal
care este transmis complexului bazal şi determină sensul rotaţiei inelelor, apropiere sau
îndepărtare.
Fibrele axiale – analogi ai flagelilor la spirochete, sunt cuprinse în spaţiul periplasmic
Au inserţie polară cu extremitatea liberă spre porţiunea mijlocie a protoplastului. Treponemele şi
boreliile – mai multe şi mai subţiri, înrulate în jurul protoplastului. Leptospirele – 2 fibre axiale
mai groase ce formează un axistil în jurul căruia se înrulează protoplastul.
V. Pilii bacterieni
- rigide, filamentoase, mai scurte decât flagelii, vizibili numai la microscopul electronic
- pot fi:
a. pili comuni (fimbriile)
b. pili sexuali.
- codificaţi plasmidic
- caracter de tulpină
a. dispuşi peritrichi, funcţionează ca adezine la receptori specifici ai mucoaselor
b. structuri tubulare prezente în număr redus pe suprafaţa bacteriilor gram–negative care
poartă plasmide numite conjugoni. Implicaţi în conjugarea bacteriilor
VI. Endosporii bacterieni
- forme de rezistenţă prin care speciile genurilor Bacillus şi Clostridium supravieţuiesc în condiţii
nefavorabile de mediu
Structurile codificate de gene represate în viaţa vegetativă a acestor bacterii:
- protoplastul deshidratat, conţinut mare de dipicolinat de calciu, care îi conferă rezistenţă
- învelişuri: peretele sporal, cortex gros (peptidoglican sensibil la enzimele autolitice) 2 tunici
proteice bogate în cisteină şi legături disulfidice, care asigură rezistenţa la agenţi chimici şi
radiaţii.

În stare deshidratată supravieţuiesc ani. Condiţiile favorabile (apa, nutienţi) semnal care
declanşează germinarea: activarea unei autolizine a cortexului. Apa şi nutrienţii difuzează spre
protoplast care creşte în volum, rupe învelişurile sporale
Sunt uşor observaţi în microscopia optică.
Importante caractere taxonomice primare.
În coloraţia Gram rămân incolori. În coloraţia Ziehl – Neelsen în roşu, bacteria în albastru.
virusuri = particule infecţioase cu dimensiuni foarte mici (20-300 nm),
alcătuite dintr-un singur acid nucleic ARNsau ADN protejat de un
înveliş.
NU au- enzime producătoare de energie
- capacitate de biosinteză
- nu cresc
- nu se divid- nu se înmulţesc sunt replicate de o celulă gazdă pe
care o parazitează
AU doar flux informaţional
observarea şi/sau aprecierea dimensiunii particulei virale prin
• microscopie elecronică
• ultrafiltrare
• ultracentrifugare