Insolvența comercială

Potrivit art.3 din Legea nr.85/2006, prin insolventa se intelege „acea stare a patrimoniului
debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru
plata datoriilor certe, lichide si exigibile”.
Starea de insolventa corespunde, asadar, incapacitatii de plata a debitorului, datorata lipsei
disponibilitatilor banesti necesare efectuarii platii. Nu se confunda cu refuzul de plata;
de exemplu, debitorul care refuza efectuarea platii pentru nerespectarea conditiilor de calitate
convenite pentru marfa ce i-a fost livrata nu poate fi considerat in insolventa. In schimb, este
in insolventa daca neplata se datoreaza strict lipsei lichiditatilor banesti necesare efectuarii ei.

Spre deosebire de insolventa, starea de insolvabilitate corespunde unui dezechilibru

financiar produs in patrimoniul debitorului, concretizat in valoarea mai mare a
elementelor de pasiv decat a celor de activ patrimonial. Pentru declansarea procedurii
insolventei nu este necesar ca debitorul sa fie insolvabil, e suficient ca el sa fie in insolventa,
adica:
a) sa nu poata face fata obligatiei de plata a unei sume de bani din lipsa de lichiditati banesti;
b) datoria sa conste intr-o suma de bani certa, lichida si exigibila.
Este certa datoria a carei existenta nu este contestata, este neindoielnica, nu face obiectul unui litigiu. Este lichida
datoria al carei cuantum este determinat. Este exigibila datoria a carei scadenta s-a implinit, creditorul fiind
indreptatit sa pretinda plata
Nu se iau, in considerare, asadar, pentru deschiderea procedurii, datorii care nu au ca obiect o suma de bani. Nu
prezinta relevanta natura juridica a datoriilor debitorului; procedura poate fi declansata indiferent daca e vorba
de datorii bugetare, comerciale, salariale, etc. In plus, pentru declansarea procedurii insolventei, suma neplatita la
scadenta trebuie sa aiba o valoare de minim 45.000 lei, (valoare prag). Datorii situate sub aceasta valoare „prag” nu
pot justifica deschiderea procedurii.

Notiunea de procedură a insolventei; caile ei de realizare

Procedura insolventei consta in ansamblul normelor juridice!!! prin care se urmareste plata catre creditori a
datoriilor debitorului aflat in stare de insolventa.
Aceste norme reglementeaza doua categorii de proceduri, si anume:
a) procedura generala potrivit careia, dupa perioada de observatie, debitorul este supus succesiv, procedurii de
reorganizare judiciara si procedurii falimentului sau, separat, numai uneia din cele doua proceduri;
Perioada de observatie este cea cuprinsa intre momentul deschiderii procedurii si cel al aprobarii planului de
reorganizare, sau, dupa caz, intrarii in faliment. Se poate observa ca nu este obligatorie succesiunea celor doua
proceduri, ca spre a fi deschisa procedura falimentului nu este invariabil necesara parcurgerea si esuarea in
prealabil a procedurii de reorganizare judiciara.
b) procedura simplificata; este aplicabila debitorilor expres prevazuti de lege; ei intra direct in procedura
falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 50
de zile.
Procedura insolventei este unica, dar realizabila pe caile si prin modalitatile expres
reglementate. Ca modalitati, legea distinge intre:
a) procedura reorganizarii judiciare, care presupune intocmirea, aprobarea si implementarea
unui plan de reorganizare cu scopul de a asigura restructurarea operationala si/sau
financiara a debitorului sau lichidarea unora din bunurile din averea acestuia in vederea
continuarii activitatii specifice a debitorului pentru ca, din sumele obtinute sa fie platiti creditorii;
b) procedura falimentului; consta in lichidarea averii acestuia in scopul platii creditorilor
sai, atrasi in procedura, cu efectul incetarii activitatii si radierii debitorului din registrul
comertului.

Caracterele procedurii insolventei:

a) este o procedura judiciara, intrucat se deruleaza sub control judiciar, in instanta de
judecata, de catre organele anume investite cu atributii in aplicarea procedurii;
b) este o procedura concursuala, colectiva; caracterul este imprimat de aducerea, in cadrul
procedurii, la masa credala, a tuturor creditorilor debitorului, cu scopul satisfacerii creantelor
acestora; practic, acestia intra in concurs, fiecare urmarind plata creantelor proprii din
patrimoniul debitorului;
c) este o procedura cu caracter personal, intrucat in functie de persoana debitorului, de
categoria din care face parte, se va putea determina daca i se aplica procedura generala sau
simplificata;
d) are caracter de remediu, atunci cand se aplica procedura reorganizarii judiciare si
are caracter de executare silita, cand, in cadrul falimentului, se executa averea debitorului.

Potrivit legii, procedura generala poate fi deschisa impotriva urmatoarelor categorii de

debitori:
a) societati comerciale, indiferent de forma lor juridica;
b) societati cooperative;
c) organizatii cooperatiste, ca forme asociative din domeniul agriculturii ;
d) societati agricole, constituite potrivit Legii nr.36/1991, ca societati de tip privat, cu capital
variabil, numar nelimitat si variabil de membri, avand ca obiect exploatarea agricola a
pamantului, uneltelor si a altor mijloace aduse in societate;
e) grupuri de interes economic;
f) orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice; este
cazul asociatiilor si fundatiilor constituite in temeiul Ordonantei Guvernului nr.26/2000,
care, pentru realizarea scopurilor lor neprofitabile, (umanitare, sportive, culturale, etc.) pot
desfasura si activitati economice din ale caror venituri urmeaza sa fie sustinute scopurile si
obiectivele asociatiei/fundatiei.
Procedura simplificata

Se aplica urmatoarelor categorii de debitori aflati in stare de insolventa:

a) comercianti persoane fizice;
b) comercianti persoane fizice titulari ai unei intreprinderi individuale;
c) intreprinderi familiale;
d) societatile comerciale, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste si grupurile de interes
economic care indeplinesc una din urmatoarele conditii :1) nu detin nici un bun in propriul
patrimoniu; 2) nu pot fi gasite actele lor constitutive sau contabile; 3) administratorul nu poate fi gasit;
4) nu mai au sediu social sau acesta nu corespunde adresei din registrul comertului;
e) toate categoriile de debitori care au solicitat ei insisi deschiderea procedurii dar care, in termen
de 10 zile de la inregistrarea cererii, nu depun urmatoarele acte: lista completa a tuturor bunurilor
detinute in patrimoniu, lista creditorilor, a activitatilor curente pe care au intentia de a le desfasura in
perioada de observatie, declaratia privind intentia de a intra in procedura simplificata sau de
reorganizare;
f) societatile comerciale dizolvate anterior cererii introductive; daca in faza de lichidare voluntara
a societatii se constata ca aceasta este in insolventa, ea va fi supusa procedurii falimentului; se
modifica, astfel procedura de lichidare, derulata in temeiul Legii nr.31/1990, intr-o procedura
judiciara, de faliment.
g) debitorii care, prin cererea introductiva, si-au declarat intentia de a intra in faliment sau cei
care, datorita faptului ca in ultimii 5 ani au mai fost supusi procedurii de reorganizare judiciara, au
pierdut dreptul de a mai beneficia de aceasta procedura, intrand direct in faliment;
Participantii la procedura insolventei

O prima categorie de participanti este reprezentata de instantele de judecata, respectiv tribunalul in a carei raza
teritoriala se afla sediul debitorului si curtea de apel, ca instanta de control, menita sa cenzureze pe calea
recursului hotararile pronuntate de judecatorul sindic in exercitarea atributiilor sale in cadrul procedurii.
Cerera de deschidere a procedurii este adresata tribunalului iar solutionarea ei va reveni unuia din judecatorii
acestei instante, denumit judecator sindic. Prin atributiile ce ii revin el are rolul decisiv pe toata durata
derularii procedurii insolventei, de la deschidere pana la finalizarea ei; dispune deschiderea procedurii, judeca
eventuala contestatie a debitorului impotriva cererii de incepere a procedurii formulata de creditor/creditori,
desemneaza provizoriu administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, dupa caz, (desemnarea lui definitiva
revenind primei adunari a creditorilor), judeca cererile de ridicare a dreptului debitorului de a-si mai conduce
activitatea, de a-i fi atrasa raspunderea pentru culpa dovedita in modul de exercitare a atributiilor sale, judeca
actiunile administratorului sau lichidatorului judiciar avand ca obiect anularea unor acte frauduloase intreprinse
de debitor, pronunta hotararea de inchidere a procedurii, etc.
Administratorul judiciar; este persoana fizica sau juridica, autorizata in conditiile legii ca practician in
insolventa; desemnarea lui provizorie revine judecatorului sindic, prin sentinta de deschidere a procedurii generale;
adunarea creditorilor, in prima sa intrunire, fie il va confirma, fie va desemna un alt administrator judiciar.
Ii revine un ansamblu complex de atributii; in urma examinarii situatiei economice a debitorului va intocmi un
raport privind cauzele care au generat starea de insolventa, indicand eventualele persoane vinovate si a caror
raspundere ar putea fi angajata, va examina si va propune fie continuarea perioadei de observatie in cadrul
procedurii generale, fie intrarea in procedura simplificata; va elabora planul de reorganizare a activitatii
debitorului, va supraveghea operatiunile de gestionare a patrimoniului debitorului, ii va conduce partial sau
integral activitatea, va convoca, prezida si asigura secretariatul sedintelor adunarii creditorilor, va formula
cererile privind anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, va decide asupra
continuarii sau denuntarii unor contracte incheiate de debitori, va urmari incasarea creantelor acestuia, etc.
Lichidatorul judiciar. Daca in perioada de observatie si pe durata procedurii de reorganizare actorul
principal este administratorul judiciar, in schimb, in cazul procedurii falimentului, (fie in procedura generala
fie in cea simplificata), acest rol apartine lichidatorului judiciar, la randul sau desemnat din randul
practicienilor in insolventa. Regulile de numire a lui sunt cele urmate si in cazul administratorului
judiciar. Exercita atributii comparabile cu ale acestuia, adaptate insa, firesc, procedurii falimentului,
pe care o guverneaza sub controlul judecatorului sindic. Astfel, prioritatile sale sunt orientate si
subordonate lichidarii averii debitorului in conditii eficiente spre a permite plata creditorilor inscrisi in
procedura.

Adunarea creditorilor este alcatuita din totalitatea creditorilor cunoscuti ai debitorului supus
procedurii insolventei. Lucrand in sedinte convocate de administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz,
ea ofera cadrul juridic in care creditorii au posibilitatea de a discuta si aproba actele si operatiunile
proprii procedurii. Comitetul creditorilor, desemnat de judecatorul sindic sau ales de adunarea creditorilor,
dintr-un numar de 3-7 sau 3-5 creditori dintre cei cu creante garantate si cei chirografari, in ordinea valorii,
are competenta: de a analiza situatia debitorului si de a face recomandari adunarii creditorilor cu
privire la continuarea activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse, de a intocmi rapoarte pe
care le va prezenta adunarii creditorilor privind masurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator,
de a solicita ridicarea dreptului de administrare al debitorului, etc.

Administratorul special este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a
actionarilor/asociatilor debitorului aflat in insolventa, mandatata sa-i reprezinte interesele in cadrul
procedurii. El va administra activitatea debitorului, cata vreme acest drept nu i-a fost ridicat. Din
momentul ridicarii dreptului de administrare si preluarii lui de catre administratorul sau lichidatorul judiciar,
dupa caz, administratorul special va avea doar rolul de a reprezenta interesele actionarilor/asociatilor
debitorului.
Procedura insolventei este deschisa in temeiul unei cereri adresate tribunalului fie de catre debitor, fie de
catre oricare dintre creditorii acestuia, sau de catre persoanele sau institutiile expres prevazute de lege.
Cererea debitorului, de deschidere a procedurii, este:
a) obligatorie, cand debitorul constata ca este in insolventa, respectiv ca din lipsa disponibilitatilor
banesti este incapabil sa faca fata obligatiilor sale de plata a unor/unei datorii certe, lichide, exigibile de
cel putin 45.000 lei;
Neintroducerea cererii, sau introducerea ei cu o intarziere mai mare de 90 de zile este sanctionata de
lege, fiind calificata ca infractiune, (bancruta simpla).
b) facultativa, cand insolventa este iminenta, debitorul fiind in masura sa demonstreze, in sustinerea
cererii, ca nu isi va putea onora la scadenta datoriile exigibile angajate; Prin cererea de deschidere a
procedurii insolventei, debitorul are dreptul de a opta pentru aplicarea procedurii simplificate sau a celei
de reorganizare judiciara, in cadrul procedurii generale, cu exceptia acelora dintre debitori care au mai
fost supusi procedurii in ultimii cinci ani care au precedat deschiderea ei.
Cererea creditorilor
Dreptul de a cere deschiderea procedurii revine oricarui creditor care detine o creanta de minim
45.000 lei valoare, certa, lichida si a carei scadenta s-a implinit de cel putin 90 de zile. In practica,
creditorii sunt cei mai frecventi initiatori ai cererilor de deschidere a procedurii. Cererea de deschidere a
procedurii este solutionata de judecatorul sindic, care, daca constata indeplinirea conditiilor legale, o va
admite. In cazul cererii creditorilor, debitorul are un termen spre a o contesta, daca apreciaza si poate
proba ca nu este in insolventa. In schimb, daca contestatia sa este respinsa, nu va mai putea solicita
reorganizarea judiciara, acest drept avandu-l numai administratorul judiciar sau creditorii care
detin impreuna sau separat minim 20% din valoarea masei credale.
Efectele deschiderii procedurii:
a) debitorul pierde dreptul de a-si mai conduce activitatea si a administra si a dispune de
bunurile din propriul patrimoniu, cu exceptia cazului in care el, prin cererea introductiva, si-a
declarat intentia de reorganizare. Aceste drepturi urmeaza a fi exercitate, asa cum am mai aratat, de
catre administratorul sau lichidatorul judiciar;
b) se suspenda actiunile judiciare si extrajudiciare initiate in mod individual de catre creditorii
debitorului, anterior deschiderii procedurii, in vederea recuperarii creantelor lor; legea interzice
atat continuarea actiunilor incepute cat si initierea unora noi;
c) se suspenda cursul prescriptiei actiunilor pentru realizarea creantelor impotriva
debitorului, pe toata durata procedurii insolventei
d) se suspenda curgerea dobanzilor, a majorarilor si penalitatilor; ele nu mai pot fi adaugate
creantelor nascute anterior deschiderii procedurii, cu exceptia creantelor garantate;
e) se suspenda tranzactionarea pe pietele reglementate a actiunilor debitorului, (cand debitorul
este o societate comerciala de tip deschis);
f) orice act juridic fraudulos sau prin care au fost transmise drepturi patrimoniale catre terti,
incheiate de debitor in paguba creditorilor in cei trei ani care au precedat deschiderea
procedurii, poate fi anulat de catre judecatorul sindic, la cererea administratorului sau
lichidatorului judiciar. Ca efect al anularii, prestatiile efectuate in temeiul actului anulat vor fi
restituite in patrimoniul debitorului;
g) administratorul judiciar are dreptul de a mentine sau denunta contractele debitorului
aflate in derulare la data deschiderii procedurii
Procedura de reorganizare judiciara
Procedura generala de insolventa poate sa constea, asa cum am mai aratat, in reorganizarea
judiciara sau in faliment. Procedura de reorganizare judiciara presupune elaborarea,
aprobarea, implementarea si respectarea unui plan de reorganizare propus de debitor,
administratorul judiciar sau unul sau mai multi creditori care detin cel putin 20% din
valoarea totala a creantelor cuprinse in tabelul definitiv. Planul poate prevedea fie
restructurarea si continuarea activitatii debitorului, fie lichidarea unora din bunurile sale, cu
efectul restrangerii corespunzatoare a activitatii, fie o varianta combinata a celor doua
alternative. El va indica, in mod obligatoriu, programul de plata a creantelor inscrise in tabel.
Durata de aplicare a planului nu poate depasi 3 ani, cu incepere de la data confirmarii lui.
Judecatorul sindic va confirma planul care a fost acceptat de trei din cele patru categorii
de creante reglementate de lege, si anume; 1) creditorii cu creante garantate, 2) creditorii
bugetari, 3-4) creditorii chirografari, grupati in doua categorii. Asadar, procedura de
reorganizare judiciara presupune realizarea planului de reorganizare confirmat. Nerealizarea
lui va determina inceperea procedurii falimentului. Aceeasi consecinta se va produce si in
cazul in care debitorul nu se conformeaza planului sau cand acesta nu este eficient, nu
asigura redresarea. Intrarea in faliment nu obliga creditorii la restituirea sumelor primite in
cadrul procedurii de reorganizare judiciara.