Un veac de singuratate de Gabriel Garcia Marquez

Am incept s citesc Un veac de singurtate cu o oarecare reticen, derivat probabil de aerul mistic pe care cartea asta l avea n imaginaia mea. Nu mi-a plcut la nceput am ramas cu volumul in mana intrigat de scriitura pe alocuri hipnotizanta a lui Garcia Marquez, in ciuda faptului ca, trecand de jumatate nu eram inc\ntat profund de poveste. Totusi, am simtit cum destinele recurente din jocul nebun al geneticii ma duc undeva i am ramas iarasi cu Un veac de singuratate sub ochelari In Un veac de singuratate suntem simultan martorii si victimele unei generatii osandite la un secol de solitudine; o generatie a carei soarta sta scrisa in pergamentele despre care Melchiade, acest tigan cu afinitati de Dumnezeu, omniprezent si atotstiutor, spunea ca. Toti cei care au incercat sa le patrunda taina inainte de vreme s-au adancit si mai tare in mister si s-au separat cu totul de viata familiei, unii chiar au ajuns sa fie legati tot restul vietii de un castan. Cel care afla insa sensul enigmelor lui Melchiade pe masura ce le traieste este Aureliano Babilonia, care isi descopera soarta pentru ca asa era scris in "pergamentul perfect rinduit in timpul si in spatiul oamenilor.Iar asta pentru ca s-a scurs veacul de singuratate, si nu pentru ca ar fi fost inzestrat cu o cunoastere mai profunda decit ceilalti de dinaintea lui. Astfel, in ultima clipa, epifanica de altfel, avem sansa de a descoperi odata cu Aureliano soarta neamului Buendia: "primul din spita este legat de un copac si furnicile incep sa se infrupte din ultimul. Totusi,pentru mine, Un veac de singuratate este mai mult decit o poveste, mai mult decit un roman. Este o lupta. O lupta a mea, a cititorului cu mine insumi; cu fricile si cu realitatile mele. Nimic nu mai este sigur, concret. Realul si irealul se impletesc atit de mult in realismul magic al lui Marquez, incit granitele se dizolva sau, mai in ton cu romanul, sint mincate incet de furnicile rosii. Stiam dinainte ca trebuie sa ma astept la o proza incarcata de magic si de grotesc, dar de data aceasta toate asteptarile mi-au fost naruite rand pe rand, iar limitele mi-au fost testate. M-am surprins de multe ori mirandu-ma de cit de departe a putut merge Marquez; de cat de mult s-a putut desprinde de si de cat de grotesca si bizara a putut s-o faca. Spre exemplu, nu poti ramane indiferent la un personaj ca Elefanta, de natura aproape pantagruelica, ori la unul ca Rebeca si al ei obicei de a manca pamint, sau chiar la sfirsitul cel putin bizar al ultimului Buendia, care implinea profetia lui Melchiade. De asemena nu am putut citi romanul f[r[ sa-mi imagineaz continuu acest arbore genealogic. Pe scurt, Un veac de singuratate este unul dintre romanele pe care acuma ca l-am cititi imi pare rau ca nu l-am citit mai devereme dar pana la urma toate la vrea lor probabil mai devereme nu-n intelegeam la fel inevitabil cum peste cativa ani o sa-l inteleg in alt mod. Ce e minunat la el (pe linga tot ce-am mentionat deja) este ca ofera o multitudine de interpretari. Unii l-ar citi doar cu lentile feministe, altii doar pentru realismul magic; unii vad in el istoria umanitatii, cu aceleasi razboaie, dictaturi, tragedii si singuratati.

Junea Alexandru - Grafica