Sunteți pe pagina 1din 3

Reguli de eticheta in Grecia

Desi obiceiurile grecesti difera de la o zona la alta, fiecare insula avand o cultura proprie, ce se reflecta si in obiceiuri, exista un numitor comun: grecii traiesc intr-o societate traditionalista prin excelenta, guvernata de respectul pentru familie, ospitalitate si bucuria de a trai.

Grecii pun mare pret pe familie: varstnicii sunt tratati cu respect si de obicei copiii au grija de ei. Barbatii considera ca este o onoare sa fie raspunzatori pentru bunastrarea intregii familii si isi iau rolul in serios. Afacerile de familie sunt intalnite peste tot in Grecia, fie ca e vorba de proprietari de pensiuni, taverne sau mici magazine, care sunt gestionate de regula de mai multi membri ai familiei. Grecii stiu sa se bucure de viata si sa socializeze si nimic nu le place mai mult decat sa iasa seara la un joc de table in aer liber, la o taverna sau la un frapee. Exista un oarecare misoginism in Grecia, iar emanciparea femeilor inca nu a atins pana acum cotele din alte tari, caci aici traditia permite doar barbatilor sa-si petreaca serile in taverne, la un paharel de ouzo sau la o poveste. Iata cateva reguli de politete pe care va recomandam sa vi le insusiti inainte de a face o incursiune in tara lui Homer: In vizita Dati mana cu toti cei prezenti, inclusiv cu copiii! Intre ei, barbatii se bat usor pe umar sau pe spate, iar femeile se imbratiseaza usor si se saruta pe obraz intre ele, insa numai daca se cunosc. Descaltati-va inainte de a intra in casa unui grec. Grecii sunt gazde extrem de primitoare si intodeauna cand sunteti invitat acasa la cineva se duc cadouri. Cele mai potrivite sunt: vinuri de calitate, coniac, whisky, produse de patiserie sau prajituri, buchete de flori. Indiferent de cadou, este considerat un semn de respect ca acesta sa fie frumos ambalat si trebuie deschis imediat. Nu oferiti niciodata vinuri ieftine, cutite sau alte obiecte ascutite acestea au o conotatie negativa. Semnalul pentru inceperea mesei este dat intotdeauna de gazda, este considerate o grava impolitete sa va atingeti de mancare inainte. Grecii sunt mari amatori de toasturi, iar regula spune ca intotdeauna invitatul de onoare este cel care tine primul toast. Terminati tot din farfurie, complimentati gazda si puteti chiar cere un supliment acesta este semnul de maxima apreciere pe care un musafir il poate oferi gazdei sale si va intotdeauna bine primit.

Masa in oras si distractiile Cine invita in oras, plateste. Musafirii nu platesc niciodata pentru gazde. Daca sunteti invitat la o anumita ora, trebuie sa stiti ca grecii inteleg prin asta dupa ora respectiva. Este considerat nepoliticos sa lasati mancare in farfurie. Puneti tacamurile paralel pe farfurie, cu capetele spre partea dreapta, daca ati terminat de mancat. Daca sunteti pentru prima oara in Grecia, probabil veti fi uimit sa constatati ca mancarea se imparte cu ceilalti comeseni. Platourile se pun la mijloc si fiecare se serveste, asa ca ii puteti imita fara probleme Acesta este un obicei des intalnit in Grecia. Daca nu mai doriti sa beti, lasati paharul pe jumatate plin. Daca il veti goli, gazda se va simti obligata sa va mai toarne in pahar. La restaurant se lasa un bacsis de 10-15% (verificati pe nota de plata daca serviciul este inclus) si sub 1 eur pentru cel care debaraseaza masa. Nu refuzati niciodata sa va alaturati la dans gazdelor, chiar daca nu cunoasteti pasii. Este considerata o impolitete. Gazdele vor fi intodeauna fericite sa va invete, caci acesta este modul lor de a va face cunoscute cultura si traditiile de care sunt atat de mandri. Grecii sunt calzi si afectuosi si adesea isi exprima afectiunea in public. Este considerat nepoliticos ca o femeie din strainatate sa invite la masa un grec. In acest caz, solutia este fie aceasta sa-i invite si sotia, fie sa invite un mic grup. De asemenea, nu se cuvine ca o femeie sa plateasca masa unui barbat grec.

Imbracaminte. Grecii obisnuiesc sa se imbrace mai formal decat in alte tari europene, iar femeile adesea poarta rochii. In manastiri, accesul se face numai cu imbracaminte decenta: barbatii cu pantaloni sub genunchi sau chiar lungi, femeile numai in rochie sau fusta si cu umerii acoperiti, fara decolteuri. Multe manastiri ofera la intrare niste fuste speciale pentru turistii imbracati neadecvat. Mediul de afaceri. Adesea va fi necesara o buna perioada de timp pentru a castiga increderea unui partener grec. Ei vor sa-si cunoasca bine partenerul inainte de face afaceri impreuna, motiv pentru care pun o gramada de intrebari personale despre familie, hobby-uri etc. Inarmati-va cu multa rabdare, ritmul in care se desfasoara afacerile este unul mult mai lent decat in alte tari. Nepotismul este o practica des intalnita in Grecia, insa nu are conotatiile negative cu care suntem noi obisnuiti. Adesea, intr-o firma sunt parteneri sau asociati mai multi membri ai aceleiasi familii. Grecii nu pun mare pret pe punctualitate, asa ca va puteti astepta la intarzieri din partea lor, chiar in cazul unor intalniri de afaceri. Orice intalnire incepe cu o conversatie generala. Cea mai sigura cale de a incheia o afacere inca inainte de a incepe este sa dati semne de nervozitate, lipsa de rabdare sau sa faceti gesturi violente. Grecii detesta in genere comunicarea in scris si nu au incredere in Internet, ei vor prefera intotdeauna contractele scrise. Rareori veti vedea greci carand un laptop dupa ei. Asteptati-va sa

vi se raspunda la mailuri in interval de cel putin cateva zile, daca nu mai mult. Pentru ei, este vital contactul fata in fata. Telefoanele sunt rezervate doar cazului in care o intalnire fata in fata este imposibila. Adesea, cel care isi asuma intreaga responsabilitate si cel care ia deciziile este patronul, rareori acesta va delega atributiile altor sefi. Intalnirile cu mai multe persoane sunt adevarate forumuri de discutii in care toata lumea e libera sa-si exprime parerile personale, iar uneori, pentru a ajunge la un consens poate dura ore intregi de discutii. Rareori grecii au o agenda formala de lucru. Cele mai potrivite cadouri de afaceri sunt vinurile scumpe ambalate la cutie, obiectele de dcor pentru casa, cadouri cu logo-ul companiei. Gesturi obscene: Nu faceti niciodata semnul OK in stil american (cu degetul mare unit cu aratatorul intr-un O). In Grecia, acesta este considerat un gest vulgar. Eticheta la dans Grecii adora sa danseze, iar daca ati vazut filmul Zorba Grecul, cu siguranta v-ati facut o idee. Nu numai ca le place la nebunie sa danseze, dar le place si sa-i invete si pe straini dansurile lor. Majoritatea dansurilor grecesti se danseaza in linie, fiind dansuri de grup, nu de pereche, iar pasii nu sunt complicati. In cele mai multe taverne, cand se incinge atmosfera, se trece la dans, asa ca nu va sfiiti, pe motiv ca nu stiti pasii. Grecii vor adora sa vi-i arate. Daca sunteti incepator, nu uitati ca trebuie sa va alaturati la coada sirului si nu in fata. O idee buna ar fi sa exersati pasii in spatele grupului, apoi sa va alaturati acestuia acesta este traditia. Faimosul obicei al spargerii farfuriilor, care insoteste petrecerile grecesti de sute de ani, a fost interpretat in mai multe feluri, de-a lungul timpului: fie ca metoda de alungare a spiritelor rele, de eliberare de stres, ca apreciere a muzicii sau dansului sau ca simbol al bunastarii si fericirii unui cuplu atunci cand era practicat la nunti. Multe restaurante pentru turisti au renuntat insa la obicei, care a dus, nu rareori, la accidente. Grecii sustin insa ca astfel de accidente nu se intampla niciodata localnicilor, caci acestia au o tehnica speciala de aruncare a farfuriilor, pe care putini turisti pot s-o imite.

S-ar putea să vă placă și