Tatal nostru

Talcuire de Olivier Clement

Tatal nostru. Care esti n Ceruri. Sfinteasc-se Numele Tu. Vie mprtia Ta. Fac-se voia Ta, precum n Cer, asa si pe pmnt. Pinea noastr cea de toate zilele, d-ne-o nou astzi. Si ne iart nou greselile noastre, precum si noi iertm gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi n ispit. Ci ne izbbeste de cel ru.

Tatal nostru este rugaciunea pe care Iisus a dat-o ucenicilor Si si pe care Biserica ne-o transmite la rndul ei. n felul acesta Biserica ne face s ptrundem n rugaciunea lui Iisus, care constituie nssi fiinta ei. Cci trebuie s ntelegem c toat bogtia liturgic a Bisericii, toat mostenirea ei ascetic si duhovniceasc nu sunt nimic altceva dect simbolul si calea ntlnirii noastre cu Hristos si a vietii noastre n Hristos. Biserica nu ne opreste la ea nssi, ci ne duce la Hristos. Iar Hristos nu ne opreste la sine, ci ne duce la Tatl, n Duhul Sfnt. Exist n Evanghelie dou versiuni ale rugciunii "Tatal nostru", cea de la Luca (11, 2-4) si cea de la Matei (6, 9-13). Varianta dup Matei, mai lung si deja liturgic, a fost adoptat nc din primele veacuri ale Bisericii. Primele dou cereri din "Tatal nostru" se regsesc n Qaddichul evreiesc, care ncheie slujba de la Sinagog si care trebuie s-i fi fost familiar lui Iisus. nrdcinat ntr-o istorie precis, aceea a Primului Testament, rugciunea "Tatl nostru" o deschide, o depseste, o desvrseste. Primul cuvnt al rugciunii pe care ne-o d Iisus si pe care noi o spunem ntructva cu El, n El, n Duhul Su, este, ntr-adevr, "Tat": Pater imon, "Tat al nostru". S ne oprim nti la cuvntul care e cu adevrat primul: "Tat". Este un cuvnt care sun ciudat pentru omul zilelor noastre. Omul de astzi este orfan. El nu are rdcini n afara spatiului si a timpului. Se simte pierdut ntr-un univers infinit, se trage din maimut si se ndreapt spre nicieri.
Page 1 of 28

I s-a spus c paternitatea, n familie, sau, n sens figurat, n societate, este absurd si "represiv" si chiar este astfel dac ea nu d un sens spiritual vietii: attia "tati" nu sunt nimic altceva dect niste reproductori. I s-a spus c "Dumnezeu Tatl" este dusmanul liberttii sale, un fel de spion ceresc, un Tat sadic. Si de ce s n-o mrturisim, crestintatea istoric, n Orient ca si n Occident, ntr-o epoc sau alta, a dovedit, chiar dac numai trector, aceast acuzatie. Prin urmare, multi se ndreapt astzi spre spiritualittile asiatice care promoveaz un scientism al interiorittii, unde divinul, impersonal, te face s te gndesti mai degrab la o imens matrice cosmic. Da, suntem "orfani". Incestul si homosexualitatea, cele dou indicii ale absentei tatlui, bntuie societatea noastr. Moartea tatlui se nscrie n frica de cellalt. De aceea astzi sporeste n mod ciudat nostalgia tatalui. Iar Biserica ne nvat aceast rugciune care ncepe tocmai prin cuvntul "Tat". Acest "tat" transcende dualitatea sexuala. Sfntul Ioan ne vorbeste de "snul Tatlui", toat Biblia evoc "adncurile milei Sale", rahamim acest Tat este matricial, El si "simte" copiii, asa cum si-i "simte" o mam cu toat fiinta sa, cu carnea si cu mruntaiele sale. Totusi: Tat. Rezultatul, asa cum sugereaz aceast simbolistic, nu este dizolvarea, ci comuniunea, o comuniune eliberatoare care ne face capabili s mergem spre cellalt. Astfel: Tat. Ce nseamn acest cuvnt pentru viata noastr de zi cu zi? nseamn c niciodat, dar niciodat nu suntem orfani, pierduti, lsati n voia fortelor si determinrilor acestei lumi. Noi avem o salvare si o origine dincolo de spatiu si timp. Acest univers aparent nelimitat - ns timpul a nceput cu "big-bang"-ul, iar spatiul este curbat, spune Einstein - acest univers si are locul n cuvntul, suflarea, iubirea Tatlui. Nebuloasele si atomii - care sunt tot nebuloase - l iubesc impersonal pe Tatl, prin nssi existenta lor, dar noi, oamenii, l putem iubi personal, putem s-I rspundem n mod constient, s-I exprimm cuvntul cosmic: n felul acesta, fiecare dintre noi, prin legtura personal cu Tatl, devine mai nobil si mai mret dect lumea ntreag. Chipurile se nscriu dincolo de stele, n iubirea Tatlui. Momentele aparent efemere ale vietii noastre, fiecare dintre aceste clipe, n care, spune
Page 2 of 28

poetul, "ne-au pulsat venele de existent", se nscriu pentru totdeauna n memoria iubitoare a Tatlui. Atunci nihilismul epocii noastre este nvins, spaima din strfundul nostru se poate schimba n ncredere, ura n adeziune. Si iat ce trebuie simtit foarte puternic, zi de zi, si o spun mai ales celor tineri: e bine s triesti; a tri este un har, o slav, toat existenta e o binecuvntare. Cred c n literatura popoarelor marcate de Ortodoxie, chiar la scriitorii care nu sunt pe deplin credinciosi - cum sunt Tolstoi sau marii romancieri siberieni de odinioar, sau acel Vasili Grossman n cartea sa admirabil "Viat si destin" - se regseste acest sentiment de buntate si de frumusete profund a fiintelor si a lucrurilor, harul la originea tuturor, o paternitate de o ndurare nesfrsit, care nsufleteste totul. De aici capacitatea minunat la acesti scriitori de a vorbi despre copii, despre afectiunea dintre printi si copii, lucru rar n literatura occidental contemporan. Teologia, spiritualitatea noastr, stiu bine c nu se poate ntemnita aceast tain a originii n cuvinte, n concepte. Dar Iisus ne reveleaz c acest abis - de care vorbeste si India - este un adnc de iubire, una adnc paternal. Cu Iisus si n El, n suflarea Sa, ndrznim s ngnm:"Abba, Tat" - un cuvnt de o nesfrsit tandrete copilreasc, de o ncredere plin de respect, iat tot paradoxul crestin. Iar Iisus ne reveleaz faptul c acest paradox nu exist numai n relatia Tatlui cu creatia, ci n nsusi Dumnezeu, n cel mai adnc absolut al absolutului. n Dumnezeu nsusi este originea fr origine si Cellalt filial si Suflarea de viat si de iubire care se odihneste n Cellalt si l aduce la origine, si pe noi ntru El. n Dumnezeu nsusi este respiratia iubirii, aceast mare tain a unittii si a diferentei. Si noi, dup chipul lui Dumnezeu, suntem la rndul nostru antrenati n acest ritm. Numai c n Dumnezeu, ntre Originea si al Su Cellalt filial, n Duhul unificator, rspunsul iubirii este imediat, reciprocitatea iubirii, absolut, n timp ce noi avem nevoie de timp, de spatiu, de un fel de obscuritate ca s mergem spre Lumin si n acelasi timp unii spre ceilalti. Suntem adesea acel fiu risipitor care si cheltuieste averea cu desfrnatele, care pzeste porcii si care ar vrea s mnnce roscove. Dar chiar si atunci noi stim c Tatl, nu numai c ne asteapt, dar chiar vine n ntmpinarea noastr. Lumea nu este o nchisoare, ci un "pasaj obscur", pasaj sau trecere, pasaj care se cere descifrat n cadrul unei opere mai ample, n care totul are
Page 3 of 28

sens, fiecare lucru e important, e necesar. O oper pe care o scriem mpreun cu Dumnezeu. Dac toate sunt binecuvntate de Tatl, trebuie s stim la rndul nostru s-L binecuvntm n toate lucrurile. Ar trebui s ncercm s regsim, s rennoim si nainte de toate s interiorizm toate aceste formule de binecuvntare pe care ni le d Biserica si care ne asimileaz binecuvntrilor, "binefacerilor" divine din primele capitole ale "Facerii": "Si a vzut Dumnezeu c este bine", tob, care nseamn "bun si frumos", Septuaginta traduce de altfel pe kalon prin "frumos". Maxim Mrturisitorul ne nvat s facem, cu fiecare privire atent, contemplativ, o experient treimic asupra lucrurilor: simplul fapt c un lucru exist, c se odihneste n fiint, ne trimite la Tatl, "fctor al cerului si al pmntului, al tuturor celor vzute si nevzute..." (n felul acesta fiecare lucru face invizibilul vizibil); faptul c putem s-l ntelegem, s descoperim n el o structur uimitor de "inteligent" ne trimite la Fiul, Cuvnt, ntelepciune si Ratiune a Tatlui, iar aceea c lucrul e frumos se integreaz n mod dinamic ntr-o ordine, tinde ctre o plenitudine, ne trimite la Duhul, la Suflarea de viat fctoare, despre care Serghei Bulgakov spunea c e personificarea frumusetii. S nvtm s descifrm astfel n lucrurile Paternittii lui Dumnezeu, pe Tatl "Cel cu dou mini", pe Cuvntul si pe Duhul, asa cum spunea Sfntul Irineu de Lyon, pe Tatl, cu ntelepciunea si Frumusetea Sa. Totusi, experienta treimic cea mai important se nscrie n acel imon care-l urmeaz pe Pater, n al doilea cuvnt al rugciunii: "Tat-al nostru". Din acest "nostru" as vrea s retin dou lucruri. Primul const n aceea c trebuie s nvtm s descoperim "taina lui Dumnezeu n chipul aproapelui". Oroarea istoriei, si mai ales a secolului nostru, este c omul si arog o putere absolut asupra omului. Ideologiile pretind c pot explica omul, c-l pot reduce la concepte ca cel de ras, clas, etnie, religie, cultur. Iar ideologii, "cei care stiu", se simt ndrepttiti, pentru binele umanittii, spun ei, s manipuleze, s conditioneze, s ntemniteze, s tortureze si s ucid oamenii, probabil ca rezultat al unei ntregi gndiri moderne avnd ca scop vointa de a lua n stpnire, de a fixa, de a limita, de a prinde (este chiar sensul cuvntului Begriff, care nseamn "concept" n german). Dimpotriv, trebuie s ntelegem c cellalt, oricare ar fi el, chiar dac e un vames, o desfrnat, sau un samarinean, spune Iisus (si nu ne-ar fi greu s traducem), cellalt, oricare altul, este chipul lui Dumnezeu, copil al Tatlui, la fel de inexplicabil si de imposibil de conceptualizat ca si Dumnezeu nsusi.
Page 4 of 28

Nici o alt definitie mai bun dect c este de nedefinit. S nvtm s nu mai blestemm, s nvtm s nu mai dispretuim: "Nu este alt virtute dect aceea de a nu dispretui", spunea un Printe al pustiei. Cellalt este chip, n ntregime chip. Si n fata chipului nu am nici o putere. Pot numai, pentru c acest chip este si cuvnt, s ncerc s rspund, s devin responsabil. Acest lucru este valabil n relatiile de dragoste, de prietenie, de colegialitate, e valabil n familie, ca si n societate, n relatiile noastre cu ceilalti crestini, ca si n viata politic. Amintiti-v: s nu dispretuiti! Cealalt problem pe care as vrea s-o subliniez si care, de altfel, este inseparabil legat de prima, este relatia dintre Biseric si umanitate: "Tatl nostru", acest "nostru" nseamn oare numai Biserica unde suntem toti "mdulare unii altora", un singur trup, o singur fiint n Hristos, fiecare ntlnindu-L personal pe Iisus, iluminat de cte o limb de foc la Cincizecime? ns Cuvntul, spune prologul lui Ioan, "este lumina cea adevrat care lumineaz pe tot omul ce vine n lume". Se poate traduce si astfel: "... care, venind n lume, lumineaz pe toti oamenii". ntrupnduse, Cuvntul a luat n El ntreaga umanitate, pe toti oamenii, din toate locurile si din toate timpurile. nviind, El le-a druit tuturor viat. Biserica nseamn toti cei care, mai mult sau mai putin numerosi, nu conteaz, ajung s descopere toate acestea, care intr n mod constient n aceast lumin si care aduc multumire. Pentru ei si pentru toti ceilalti. Biserica este "preotia mprteasc", "poporul sfnt" menit s se roage, s mrturiseasc, s lucreze pentru mntuirea tuturor oamenilor. Noi stim unde este inima Bisericii: n Evanghelie, n Euharistie. Dar nu stim unde se sfrseste ea, cci Euharistia este dat "pentru viata lumii". Nu e fir de iarb care s creasc n afara Bisericii, nu e constelatie s nu graviteze n ea, n jurul pomului Crucii, noul pom al vietii, ax a lumii. Nu exist un singur om care s nu aib o legtur de tain cu Tatl care l creaz, cu Hristos, "omul maxim", cu Duhul de viat fctor. Nu exist om fr o aspiratie spre buntate, o tresrire n fata frumusetii, un presentiment al tainei n fata iubirii si a mortii. Multi vor zice, n ziua judectii, coplesiti de bucurie: "Doamne, cnd Team vzut flmnd, si Te-am sturat... strin si Te-am primit, gol si Te-am mbrcat? Cnd Te-am vzut bolnav sau n temnit si am venit la Tine?" Si vor auzi rspunznd: "Adevrat v spun vou, c de cte ori ati fcut acestea unuia dintre fratii Mei mai mici, Mie Mi-ati fcut". Dar oare noi facem astfel?
Page 5 of 28

De aceea, n viata noastr de zi cu zi, s nu facem din Biseric o sect, un ghetou. S stim s cutm peste tot germenii vietii. S stim s-i primim n gndirea, n iubirea noastr si s-i aducem n Rugciune, n Biseric.

Page 6 of 28

Care esti n Ceruri

"Cerurile", aici, arat caracterul inaccesibil, abisal al Tatlui, un Dumnezeu dincolo de Dumnezeu, hypertheos, spune Dionisie Areopagitul. Te apropii de El sondndu-i absenta, este asa-numita teologie negativa, de care vorbeam cu putin nainte: inteligenta si msoar propriile limite, auzind n acelasi timp murmurul, tot mai ndeprtat, al oceanului dumnezeiesc. Urmeaz momentul cnd orice activitate mental se opreste, omul se reculege si tace, el devine asteptare pur. Trebuie s existe n viata noastr de zi cu zi astfel de momente de nfiorare tcut. Printii vorbesc, de exemplu, despre fiorul care pune stpnire pe om atunci cnd, ajuns la marginea unei faleze nalte, vede marea desfsurndu-se ametitor naintea lui. Trebuie s stii uneori s te opresti si s asculti linistea, s te bucuri de ea, s te uimesti, s te faci asemeni unei cupe. Aceasta se poate ntmpla ntr-un moment de liniste, acas, ntr-o camer unde ai rmas singur, ntro biseric deschis dintr-un oras mare, la o plimbare n pdure, poate aprea la lectura Evangheliei, pe care trebuie s ne strduim s o citim zilnic, a unui psalm, a unui text duhovnicesc, la un cuvnt care-ti merge la suflet, care te ptrunde: atunci nu mergi mai departe, ci te opresti, ntro asteptare tcut, uneori mplinit. Dar de ce tocmai Cerul trebuie s slujeasc drept simbol pentru transcendent? De bun seam pentru c azurul profund - mai ales n trile mediteraneene - este dincolo de puterea noastr de cuprindere si n acelasi timp pretutindeni prezent, nvluind totul si ptrunzndu-l cu lumina sa. n limbile arhaice divinitatea este desemnat printr-un cuvnt care nseamn "cer sclipitor". Trebuie s stii s privesti cerul, s te lasi inundat de el, purificat pn n strfundul sufletului. De ce attia tineri, care nu merg niciodat la biseric, escaladeaz aceste locuri nalte, care sunt muntii, dac nu pentru a intra cumva n azur? De ce se duc spre mrile meridionale unde apa si cerul se confund ntr-o sfer de plenitudine, de un albastru pur? "A fost regsit. Ce? Eternitatea. Este marea contopit cu soarele". Totusi, revolutia tulburtoare a timpurilor moderne a nsemnat descoperirea unui cer gol si nesfrsit, unde nici Dumnezeu, nici omul nu
Page 7 of 28

par s-si mai gseasc locul. Cerul nsufletit al Psalmilor si al crtii lui Iov a devenit absent ntunecat. Nesbuitul de Nietzsche l caut n zadar pe Dumnezeu ntr-o lume n care pmntul o ia razna neluat n seam, unde nu mai exist sus si jos si unde e din ce n ce mai frig. Astfel, emotia dat de azurul sclipitor risc s se transforme ntr-un divertisment de vacant. Altundeva trebuie regsit cerul divin. Altundeva? n "inim", ne spun ascetii. n centrul centrului, n profunzimea cea mai adnc, unde toat fiinta noastr se adun si se deschide ntr-un abis de lumin: cerul interior, culoare de safir, scria Evagrie Ponticul. Una dintre lucrrile noastre zilnice este tocmai aceea de a trezi n noi energiile profunde ale inimii. Obisnuim s trim n capul si n simtul nostru, cu inima stins. Or, numai ea poarte fi creuzetul unde se metamorfozeaz inteligenta si dorinta, si chiar dac nu ajungem pn la abisul de lumin, de acolo pot tsni scntei si o tresrire puternic si dulce ne va aprinde inima. Trebuie s regsim sensul acestei emotii ne-emotionale, al acestui sentiment ne-sentimental, al acestei vibratii linistite, dar care rscoleste ntreaga fiint, cnd ochii se umplu de lacrimi de uimire si recunostint ntr-o tandrete ontologic, o liniste mprtsit, cum spuneam mai nainte. Aceasta nu este numai treaba clugrilor, ci lucrarea smerit a tuturor, si as aduga c este si o problem de cultur. n Pavilionul cancerosilor de Soljenitsn, o tnr, responsabil a unui serviciu dintr-un spital, si ntreab seful, pe "btrnul doctor", de unde i vine capacitatea de empatie cu pacientii si legat de ea, siguranta diagnosticului. El i rspunde c a fost mult timp adncit, iluminat de dragostea unei femei si c dragostea, dac e acel dar att de rar de a sti c un altul exist, poate cu adevrat s sparg o "inim de piatr" si s-o transforme ntr-o "inim de carne". Dar, adaug "btrnul doctor", sunt ani de cnd femeia aceasta a murit. De atunci el are nevoie ca n anumite momente s se retrag, s se nchid n el s amuteasc pe dinuntru, s-si linisteasc inima pn la a se transforma ntr-un lac ncremenit pe suprafata cruia se reflect luna si stelele. Linistea si pacea fac posibil venirea Tatlui "care este n ceruri" si pe oglinda inimii astfel cercetat se nscrie adevrul fiintelor si al lucrurilor.

Page 8 of 28

Si este si o chestiune de cultur. Avem nevoie de muzic, de poeme, de romane, de cntece, de o ntreag art, chiar si una comun, care s ne trezeasc fortele inimii. Uneori, n metrou, la Paris, mi ajunge la urechi un cntec din zonele nalte ale Americii Latine: el urmeaz granita sinuoas dintre iubire si moarte, dintre revolt si slvire. Sau altceva: marea poveste de dragoste a literaturii arabe este cea dintre Magmn si Layl. Magmn, nebunul, o iubeste pe Layl - noaptea. Layl l iubeste pe Magmn dar nu-i dezvluie taina ei, ci dispare n desert, n chip de gazel. De aici nainte Magmn este hrzit rtcirii si cutrii. Avem nevoie de cntarea lui Magmn, avem nevoie de frumusete, dar nu de o frumusete de posedat, cum este cazul adesea n zilele noastre, ci tocmai de de-posedat si poate de comuniune, de acea "frumusete care creaz orice comuniune", spune Dionisie Areopagitul. Iar Sfntul Ioan Scrarul vorbeste de acea "cntare profan, care duce la bucuria interioar, la dragostea dumnezeiasc, la lacrimile de sfintenie". Geniul crestinismului este n mod tainic, "filocalic", iar "filocalie" nseamn "iubire de frumos" si frumusetea nu trebuie rezervat cultului, ascezei, ea trebuie s strluceasc si n cultur.

Page 9 of 28

Sfinteasc-se Numele Tu
Din veac Tatl se denumeste n Verbul, prin Cuvntul Su. Si Cuvntul se face trup pentru a ne revela Numele si pentru a-L sfinti pn la capt, cci Numele este prezenta, "desprtit" si n acelasi timp "strlucitoare" adic sfnt. "Sfintirea Numelui" nu nsemna, n vremea lui Hristos, cinstea si lauda aduse lui Dumnezeu, ci jertfa vietii, adic martiriul. Iisus a sfintit Numele pn la Cruce si Numele L-a sfintit pe El pn la nviere. Iisus cel rstignit este "Unul din Sfnta Treime" rstignit, spune Liturghia bizantin. Iisus cel rstignit este Dumnezeu cel rstignit. Acolo, n acea golire total de pe cruce se reveleaz Numele care i este propriu lui Dumnezeu. Si acest Nume este iubire, "Dumnezeu este iubire", spune sfntul Ioan. Din iubire pentru noi, Dumnezeu ni se altur n suferinta, revolta, disperarea si agonia noastr. "Printe, dac e cu putint, f s treac de la Mine paharul acesta". "Doamne, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai prsit?" Astfel c, de acum ncolo, ntre suferinta noastr si neant, ntre revolta, disperarea, agonia noastr si ntre neant, se aseaz Dumnezeu cel ntrupat si rstignit si Acesta, nviind, ne deschide nebnuite ci de lumin. Pentru a "sfinti Numele" noi nu trebuie dect s ne refugiem la crucea lui Hristos. Martiriul crestin este o experient mistic n care un brbat sau o femeie, adesea oameni obisnuiti, se ncredinteaz lui Hristos, cu o ncredere smerit, exact n momentul celei mai intense suferinte. Si se ntmpl atunci c l npdeste bucuria nvierii. Sunt multe feluri de a fi martir: "... fericiti cei prigoniti pentru dreptate... fericiti veti fi cnd v vor ocr..." Sau, poate banal, boala, decderea, pierderea celor apropiati, trdarea, singurtatea, moartea. nti de toate, trebuie s combatem suferinta, cu atentie delicat, att la aproapele ct si la noi nsine. Occidentul modern a fcut mult n acest sens si e bine. Cci suferinta poate fi obscur, fr sens, insuportabil; de aceea att de des ea desparte, obsedeaz, devine o moarte nainte de moarte. Mai moderat si dac o trim n credint, ea poate s fac din trup o chilie de mnstire, s ne detaseze si s ne deschid.
Page 10 of 28

Dar trebuie s m rog mai ales ca s-mi triesc suferinta ultim si s mor identificndu-mi n mod tainic Trupul cu trupul chinuit al lui Hristos, pentru ca s vin atunci n mine "sfintirea Numelui" si chiar, dac este voia lui Dumnezeu, ca ea s strluceasc n mine, ca si cum as mplini ceea ce lipseste din suferintele lui Hristos, pentru a relua expresia sfntului Pavel. Poate c atunci, n acea spaim si oroare va ptrunde o lumin si eu voi putea spune cu Iisus, n El, nu numai "Doamne, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai prsit?", ci si "Printe, n minile Tale mi ncredintez duhul Meu". Vorbesc la persoana nti, nu stiu despre ceilalti, nu exist dect cazuri particulare. Crestinismul nu nseamn s stii totul. Poate c nseamn s nu stii nimic, dar s ai, totusi, ncredere. n legtur cu "sfintirea Numelui", as vrea s adaug dou lucruri: Primul este c Numele invoc si evoc Prezenta. El nu o stpneste, ca n magii, ci ne aduce pe noi, ei. Cei care ncep s iubeasc si schimb ntre ei numele si fiecare se gndeste adesea la numele celuilalt. La fel se ntmpl, si este infinit mai puternic - cci cel putin suntem siguri de iubirea Lui - n legtura noastr cu Hristos. Cunoastem mai mult sau mai putin ceea ce se cheam "Rugciunea lui Iisus", "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine, pctosul", pronuntat odat cu respiratia. n monahismul vechi, se ntlnesc tot felul de formule scurte: "Kyrie eleison", "Doamne miluieste", "Doamne ajut-m, spre ajutorul meu ia aminte", "Cum stii Tu si cum vrei Tu...", "Slav Tie, Dumnezeul nostru, slav Tie" etc. Putem inventa si altele. n viata de zi cu zi, acesta este un mod foarte simplu de a "sfinti Numele", de a sfinti totul prin Nume, de a pune Numele ca pe o pecete a eternittii peste fiinte si lucruri, de a descifra o situatie cu ajutorul Lui. Cci Dumnezeu ne vorbeste continuu prin fiinte, lucruri, ntlniri... Numele se reveleaz la fel de complex ca si un diamant cu mii de fatete, fiecare corespunznd unui lucru, unui chip, unei situatii... Desigur, nu este vorba, la cei mai multi dintre noi, de invocarea continu a Numelui, ci mcar s facem s tsneasc din cnd n cnd un strigt de ajutor, sau de mrire a lui Dumnezeu. Problema este s nu uitm de Dumnezeu. Cci uitarea este cel mai mare pcat, spun cei duhovnicesti. Uitarea, somnambulismul, insensibilitatea sufletului, mpietrirea inimii. Si atunci, dintr-o dat, trebuie s ne aducem aminte de Dumnezeu, chiar dac numai pentru a-L nfrunta, precum Iacob sau pentru a ne ridica mpotriva Lui, precum Iov. S strigm ctre El, ctre Dumnezeu cel viu si nu s amutim n fata zidului de neclintit al destinului, al neantului, al dezastrului inevitabil. Doamne, pentru ce? "Tu m-ai luat drept tint" - l
Page 11 of 28

citez pe Iov. "Vei nceta Tu, n sfrsit, s m privesti spre a-mi da timp smi nghit saliva?" (iarsi Iov). Doamne, vino n ajutorul meu. Cluzestem, lumineaz-m. Nu voia mea, ci voia Ta. Si n bucurie, sau pur si simplu n plcerea smerit de a exista: slav Tie, Doamne, slav Tie. Atunci ne dm seama c avem mult mai mult timp pentru a ne ruga dect ne-am fi imaginat... Invocarea Numelui: rugciunea celor care nu au timp s se roage. Cellalt lucru pe care as vrea s-l spun n legtur cu "sfintirea Numelui" este c nu exist, pentru Iisus, o separare static ntre sacru si profan, nu exist reguli care s despart curatul de necurat. Viata noastr de zi cu zi se misc ntre Kiddouch haschem, "sfintirea Numelui" si Hilloul haschem, "profanarea Numelui" si hotarul este ntr-o continu miscare, el trece prin inima noastr, prin gura care grieste din prisosul inimii, prin privire. Totul poate fi sfintit, de vreme ce, spune Zaharia, "orice vas va fi nchinat Domnului", iar "cinstea si slava" popoarelor vor intra n Noul Ierusalim, spune Apocalipsa. Nimeni nu este prin excelent "bun" sau "ru"; pentru un pedagog, un judector si pentru orice om responsabil, aceasta este cheia legturii cu ceilalti. Si dac tehnica ne elibereaz si ne va elibera din ce n ce mai mult de muncile fizice extenuante si de stereotipiile intelectuale, este pentru ca s putem regsi posibilitatea de a sfinti Numele prin simplul contact cu materialele, prin practicarea unei arte, prin controlul calm al inteligentei ncorporate n masini (lucru imposibil n afara unei revolutii culturale).

Page 12 of 28

Vie mprtia Ta
Dup Tatl si Cuvntul prin care acesta se reveleaz, iat-L si pe Duhul Sfnt. Cci o variant foarte veche a Evangheliei dup Luca nlocuieste "Vie mprtia Ta" prin "vie Duhul Tu cel Sfnt". S vin Duhul tu cel Sfnt si s ne mprtseasc de mprtia Ta: slava Ta, schekhinah, energiile Tale, harul Tu, lumina Ta, viata Ta, puterea Ta, bucuria Ta... toate acestea nseamn un singur lucru. mprtia, cerul nou si pmntul nou sunt cerul si pmntul nnoite n Hristos, ptrunse de harul Duhului, care este viata curat, eliberat de sub stpnirea mortii. Lumea n Hristos constituie adevratul "rug aprins", spune Maxim Mrturisitorul. Dar acest foc este acoperit de zgur si cenus, nvelisul opacittii si al urii noastre, al oricrei complicitti cu puterile haosului, ale ntunericului. "Vie mprtia ta" nseamn s pregtim, s anticipm cea de-a doua venire a lui Hristos, ndeprtnd zgura si cenusa. Cci mprtia a crei venire o cerem este deja n mod tainic prezent, fiecare celebrare euharistic anticipeaz Parusia si exist n viata fiecruia clipe euharistice, scntei din Parusie. Nu trebuie s ne temem de aceste momente, de aceast plenitudine "pleroforia" - de care vorbesc cei nduhovniciti. Clipe de rugciune tcut, de rugciune dincolo de rugciune, cnd inima se aprinde, clipe de tensiune creatoare sau de ncredere senin, cnd lumina celei de-a opta zi tsneste ntr-o intuire a adevrului, a frumusetii, sau ntr-o adevrat ntlnire; s descoperi "oceanul interior al unei priviri" si "pe cellalt ca pe o minune", spunea patriarhul Athenagoras, sau ca s-l citm tot pe el, s te alturi, n luna lui februar, doxologiei primului migdal n floare. Sau, poate, dup chinurile agoniei, cnd fata unui mort se nsenineaz si cnd, noteaz Franz Rosenzweig, "individul renuntnd la cele din urm rmsite ale individualittii sale si ntorcndu-se la origini, Sinele se trezeste la unicitatea ultim, la singurtatea ultim..." n toate aceste momente, si se cunosc si multe altele, mprtia ne atinge n mod tainic. Atunci totul e att de usor, nu mai este moarte, n sensul acelui cuvnt greu de neant, ci numai pasti, treceri; nu mai este exterioritate care desparte; iubirea e att de mare nct chiar dorinta dispare; mai sunt numai chipuri, si chipul este numai privire, cum spune o omilie a lui Macarie; pmntul e sfnt, e o tain, si stelele, noaptea, sunt semnele de foc pe care ni le fac cetele ngeresti.
Page 13 of 28

S fim bine ntelesi. Exist o apropiere narcisist, grotesc sau tragic avid de plcere, de pofta de a fi. Aici se combin cele dou patimi de cpti, lcomia trupului si mndria cugetului... omul risc atunci s se descompun, cum spunea Kirkegaard, n "mici eternitti de plcere". Din fiinte si lucruri, el nu vede - si aici limbajul este semnificativ - dect ceea ce cade sub incidenta simturilor, ceea ce se poate gusta. Dar plcerea, bucuria de a fi, resimtite cu o anumit distantare interioar, cu recunostint, n respectul pentru fiinte si lucruri si n sfintirea Numelui, acestea pot deveni o bucurie neptimas, n sensul ascetic al cuvntului "patim", adic neidolatr. Ele sunt atunci amintire a raiului, prenchipuire a mprtiei... Ritmul respiratiei - "s respiri, o, nevzut poem!", spune Rilke -, mireasma pmntului dup furtun, nesfrsita, isihasta rsucire si dezrsucire a valurilor si a nebuloaselor, "cntarea cntrilor" unei mari si nobile iubiri, n care trupurile sunt aroma sufletelor, toate acestea pot deveni amintire a raiului, prenchipuire a mprtiei. Actul creator care genereaz frumusetea si iradiaz viat si iubire, sursul unui copil foarte mic, care si descoper existenta n mirosul, privirea si vocea mamei, toate pot deveni amintire a raiului, prenchipuire a mprtiei. n Duhul, n marea suflare a lui Dumnezeu celui viu, poruncile lui Hristos - care se rezum n iubirea de Dumnezeu si n iubirea pentru aproapele si pentru tine nsuti: e att de greu s te accepti - si totusi: "iubeste-ti aproapele ca pe tine nsuti" -, poruncile lui Hristos ne apar ca niste ci ale responsabilittii si comuniunii. Revelatia mprtiei const cu adevrat n aceea c nimic nu este mai presus de persoan si de comuniunea dintre persoane. Dreptate, adevr, frumusete, nceteaz de a mai fi niste legi, pentru a deveni energii vitale: mai mult, participarea noastr, prin umanitatea lui Hristos, la energiile divine corespunztoare. Si dac nu reusesti s "pzesti poruncile", nu te considera niciodat pierdut, nu te crispa ntr-un mod moralizator sau voluntarist. Mai n adnc, mai jos chiar dect rusinea si decderea ta, se afl Hristos. ntoarce-te ctre El, las-L s te iubeasc, s-ti dea din puterea Lui. Degeaba te ndrjesti la suprafat, inima e cea care trebuie s se transforme. Nici mcar nu trebuie s ncepi prin a ncerca s-L iubesti pe Dumnezeu, ci numai s ntelegi c El te iubeste. Si dac iubirii i se rspunde cu iubire, dac inima profund se trezeste, atunci nssi viata lui Hristos, adic suflarea Duhului va creste n tine. Va trebui numai, si chiar o vei dori de acum ncolo, s ndeprtezi piedicile, mpietrirea, tot noroiul care astup izvorul din strfundul sufletului tu.
Page 14 of 28

Va trebui, la un moment dat, s respiri mai profund dect aerul acestei lumi, "s respiri Duhul", cum spune Grigorie Sinaitul; fie ca acest suflu din tine s ntlneasc, s elibereze, s exprime geamtul creatiei, asteptarea cosmosului, despre care ntreaga Biblie ne spune c e n luzie, n facere: cosmogenez si, de la ntrupare ncoace, hristogenez (de ce n-am relua, n afara unei sistematizri contestabile, termenii introdusi de Teilhard?), unde omul trebuie s se comporte ca un rege, un preot, un profet...

Page 15 of 28

Fac-se voia Ta, precum n cer, asa si pe pmnt

Voia lui Dumnezeu nu este o voint juridic ci un influx de viat, ceea ce d existent si o nnoieste cnd aceasta se rtceste. Voia lui Dumnezeu este mai nti creatia nssi, universul ntreg sustinut de ideile-vointe, de logoi, de cuvintele eterne ale lui Dumnezeu-Profetul. Apoi ea este istoria mntuirii, dialogul dramatic de iubire dintre Dumnezeu si umanitate, pentru ca "toti oamenii s se mntuiasc", subliniaz ntia Epistol ctre Timotei. De aceea trebuie "s ne rugm zilnic pentru ca toti s se mntuiasc"; s ne rugm pentru toti cei "care nu stiu, nu vor sau nu pot s se roage" asa cum le cerea clugrilor si patriarhul Iustinian al Romniei. Voia lui Dumnezeu nu se face. Lumea, frumoas si bun, cum spune Facerea, este cufundat n orori. Lumina exist, citim n prologul lui Ioan, dar exist si ntunericul. Atotputernicia lui Dumnezeu este aceea a iubirii. Si cum iubirea nu se poate impune fr s se nege pe sine, aceast atotputernicie - n stare s creeze fiinte care-o pot refuza - aceast atotputernicie este si o atotslbiciune. Ea nu poate actiona dect asupra inimilor care, n mod liber, se deschid spre lumin. Dumnezeu respect libertatea omului, asa cum a respectat-o pe a ngerului. Dar pentru ca ea s nu fie biruit de ntuneric, El se ntrupeaz si coboar n moarte, n iad, pentru ca s existe de aici nainte un loc unde vointa omului s se poat uni cu vointa divin. Acest loc e Hristos. n Hristos, vointa uman s-a alturat cu durere si bucurie vointei Tatlui. ntru cel nviat, stnd la dreapta Tatlui, voia lui Dumnezeu se mplineste pe pmnt, ca si n cer. De aceea este de ajuns s aderm la Hristos cu toat fiinta noastr. "Veniti la Mine toti cei osteniti si mpovrati si Eu v voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastr si nvtati-v de la Mine c sunt blnd si smerit cu inima si veti gsi odihn sufletelor voastre. C jugul Meu e bun si povara Mea este usoar" (Mt. 11, 28-30). mprtia unde se face voia lui Dumnezeu precum n cer asa si pe pmnt "nu este din aceast lume" si nu n istorie se va realiza ea. Rugciunea pentru a se face voia lui Dumnezeu ne d astfel, despre politic, o nuant de ironie, de realism si rbdare, ea laicizeaz exercitiul puterii, relativizeaz ideologiile si entuziasmele istoriei - istoria fortelor colective, n sens marxist. ntr-o prim etap, nu vism s transformm societatea n paradis, ci luptm,
Page 16 of 28

pentru ca ea s nu devin un iad, s-i mentinem echilibrele necesare, c e vorba de "separarea puterilor" a lui Montesquieu, sau de checks and balance, din conceptia anglo-saxon - si protestant - despre Stat. Omul rugciunii si al sperantei evit pe ct se poate, att cinismul conservatorilor, buna gestionare a relelor zise inevitabile (pentru ceilalti!), ct si amrciunea revolutionarilor, pe care n mod sigur i dezamgesc revolutiile, cele nefcute, ca si cele prea bine fcute. El stie c nu se va sfrsi niciodat cu prostia si cu ura, dar nu e un motiv s se resemneze. n acelasi timp, trebuie s spunem, odat cu Serghei Bulgakov, c "istoria nu este un culoar vid". Aceast imens fort de viat, de viat adevrat pe care nvierea a adus-o n lume si care se revars din potirul euharistic si din rugciunile sfintilor, nu lucreaz numai n destinele individuale. Societatea si cultura, si ele sunt dimensiuni ale persoanei si ale relatiei interpersonale. Crestintatea a ncercat o sfintire a culturii, nu fr succes, dar a ngrdit din ce n ce mai mult libertatea. Astzi tine de biseric s se elibereze de nostalgii, de vointe de putere, pentru a deveni sau a redeveni acel pmnt tainic de unde se vor ridica pdurile viitorului. Nu singur de altfel, ci n colaborare cu toate cercetrile convergente, cu cele crestine nti de toate, cu toate asteptrile si intuitiile culturii contemporane: fie c e vorba de noile reflectii despre drepturile omului, de acea metanoia abia schitat a unei filosofii n care ceea ce nu este lucrtur a neantului se ocup de relatie si de chip, fie c e vorba despre deschiderile stiintei sau despre critica economismului. Odat cu prbusirea ideologiilor si cu evolutia nihilismului, vine vremea unui crestinism creator. Gnditori altfel necrestini, ca Gramsci si Foucault, ne-au sugerat c adevrata infrastructur a istoriei este cultura. Iar noi stim bine, cultura, cu conditia s nu devin un fals, se hrneste din spiritual. Ea ca si n tectonica "plcilor": e suficient ca plcile cele mai profunde ale scoartei terestre s se miste cu ctiva milimetri pentru ca la suprafat s aib loc cutremure. Adevratele revolutii sunt revolutiile spiritului, spunea Berdiaev. "Revolutia constiintelor", spune astzi episcopul Irineu al Cretei. Gnditorii religiosi, mai ales francezi si rusi din prima jumtate a secolului, au deschis drumuri, au adus o inspiratie. n anii care vin va trebui s apar initiative si propuneri crestine n chiar interiorul societtii civile si al culturii. Va fi important c nsisi crestinii, pe ct posibil n grupuri sau sustinuti de comunittile bisericesti, s propun noi atitudini, s inventeze noi forme de viat si de munc n profesia lor,
Page 17 of 28

la scoal, la tribunal, n spitale, n cartierele urteniei si ale mizeriei, unde ncolteste violenta... Nu va exista niciodat, dect poate ca un ideal si ca un catalizator, o "civilizatie a iubirii". Va exista ntotdeauna, n viata colectiv, un fond de impulsuri irationale, pe care trebuie s stim s le stpnim, s le folosim, s le controlm (si aici machiavelicii moderati si lucizi fac mai mult dect naivii mnjiti cu sentimentalisme). Numai sfintenia este cea care poate vindeca rul din rdcin. Dar sfintenia trebuie, ca si Evanghelia, s introduc n societate o tensiune, un ferment sau o ran care s constituie nsusi locul liberttii spiritului. Si dac nu poate exista o "civilizatie a comuniunii" depline si definitive, trebuie s deschidem neobosit aceea ce se numeste n Franta, pe poduri si sosele, "ci de mic comunicatie"!

Page 18 of 28

Pinea noastr cea de toate zilele, d-ne-o nou astzi

i cerem lui Dumnezeu pinea noastr, pinea cea pentru noi, pinea de care acum avem nevoie. Facem ceea ce trebuie s facem pentru a avea, pentru a o cstiga cinstit, prin munc, ntr-o civilizatie pe ct posibil cinstit (e un punct asupra cruia voi reveni). Totusi, o cerem lui Dumnezeu, ca pe un dar si har. Pinea este ceea ce m tine n viat. Or, faptul de a continua s triesc presupune o ntreptrundere incredibil de circumstante favorabile, acumulate de-a lungul zecilor de ani. As fi putut sau ar fi trebuit s mor de attea ori: rzboi, accident, cancer, insuficient cardiac, tentativ de sinucidere - sau mai stiu eu ce? O persoan sau alta, al crei chip, voce sau rugciune pentru mine reprezint si ele pinea cea de toate zilele, poate pieri dintr-un moment n altul. Altcineva, un copil poate, pe care as vrea s-l apr si s-l ghidez n viat, mi scap cu desvrsire. Nu exist dect dou iesiri: fie spaima, si toate mijloacele de a o evita rmn fr succes, o stim bine. Fie rugciunea: pinea noastr cea pe care ne-o asigur o ntreag civilizatie - hrana, mbrcmintea, locuinta, securitatea, aceast pine pe care ne-o d acel fragil echilibru biologic sau psihologic, aceast pine constnd si n attea afecte si amprente din care se hrneste sufletul nostru, recunoastem c o avem de la Tine: dne-o nou astzi. Sau pur si simplu: d-ne nou ziua cea de astzi. Sau dac vrei s ne-o iei, ia-ne-o. Dac este voia Ta, voi muri astzi, sunt un slujitor nefolositor, elibereaz-m din acest joc ciudat si strin, n fond... (Iov 1, 20-21). Astfel, s privim fiecare zi ca pe o zi de har. Si mai mult dect att. Noi cerem astzi aceast subzistent, ca pe <P&ACIRC;INEA vine care>, adic pinea mprtiei. Or, pinea mprtiei este Euharistia. Ceea ce i cerem lui Dumnezeu este tocmai s primim orice pine, orice mijloc de subzistent, ca si cum ar fi Euharistia, adic mprtsirea cu Trupul su, cu prezenta Sa. n mistica evreieasc se spune c prezenta, numit schekhinah, este exilat, din cauza orbirii noastre, n taina fiintelor si a lucrurilor. Sarcina zilnic a celui credincios este s descopere si s scoat la iveal scnteile Prezentei, pentru ca ele s regseasc focul originar, nu abandonnd materia, ci transfigurnd-o.
Page 19 of 28

n A douzeci si cincea or de Virgil Gheorghiu vedem un tran romn mncnd cu gravitate, atentie si recunostint, ca si cum s-ar mprtsi. Cnd masa este srbtoare a ntlnirii, aspectul euharistic sporeste. "Dati multumire pentru toate", spune Pavel (n.tr. euharistie = multumire). Exist un anumit mod de a ne spla, de a ne mbrca, de a ne hrni, cu hran sau cu frumusete, un anumit fel de a-l ntmpina pe cellalt, un fel euharistic. Si cred c mai exist un mod euharistic de a ne duce la bun sfrsit treburile zilnice, asa cum sunt ele, monotone, grele, mereu aceleasi (n fond, textul rugciunii Tatl nostru vorbeste de pine, nu de vin, iar pinea contine ideea de necesitate); e nevoie de putin detasare si pur si simplu s nu uitm de Dumnezeu, chiar dac nu-I putem aduce dect oboseala, epuizarea si, la limit, incapacitatea noastr de a drui. Ajut-ne s descoperim n fiintele, lucrurile si situatiile actuale, chipul si cuvntul lui Hristos Cel Care vine. Traditia ortodox ne nvat invocarea Sfntului Duh naintea oricrei treburi de oarecare important, iar la sfrsitul ei, cinstirea Maicii lui Dumnezeu: ea este maica pe care n-o mai avem, sau pe care nici n-am avut-o, e mngierea pe care am asteptat-o din partea femeii - desigur, n zadar, cci si femeia simte nevoia s fie mngiat -, ea este deja cu totul n mprtia lui Dumnezeu si ne ajut s trecem si noi pe cellalt mal, ea este, ntr-o persoan creat, sinteza tuturor formelor de tandrete si frumusete. Faptul de a cere pine sugereaz ceea ce ar trebui s fie legtura noastr cu pmntul, cci pinea nseamn pmntul muncit de om. Omul, sau va distruge pmntul, sau va face din el o Euharistie. Pmntul nu este o divinitate, tehnica a smuls ideea de persoan din pntecele pmntului-mam. Dar nu este nici numai un ansamblu de energii ce pot fi folosite orbeste, la risc; astzi ntelegem bine acest lucru. n ceea ce priveste legtura omului cu pmntul, crestinii trebuie s propun o alt atitudine, nu aceea a unui economism sau ecologism, oarbe si una si cealalt, ci pe aceea a unei responsabilitti iubitoare si, ncetul cu ncetul, transfiguratoare. "Terra-mam, sora noastr", cum minunat spunea sfntul Francisc de Asissi. Sora noastr, logodnica noastr, pe care trebuie s-o ntmpinm cu un respect nemrginit, pentru ca ea s ne dea nu numai pinea cea de toate zilele, ci pinea cea plmdit cu toat mireasma mprtiei. Cererea de pine, dac vrem s-o spunem fr inconstient sau ipocrizie, ne impune o alt exigent: aceea de a mprti cu cellalt. Comuniunea euharistic este o prtsie, este inseparabil de aceea a altarului, spunea sfntul Ioan Gur de Aur. Socialismul ateu, comunismul persecutor au aprut si pentru c lumea crestin n-a stiut s mpart; pentru c a
Page 20 of 28

pstrat "taina altarului", uitnd-o pe aceea a "fratelui". Drama, se stie, continu si se agraveaz astzi la scar planetar. Trebuie s practicm aceast prtsie, mai nti de la om la om, de la o familie la alta, n cadrul parohiilor noastre care ar fi de dorit s se transforme n adevrate comunitti. Trebuie s-o ncepem n mediul nostru de viat, s-o punem n valoare n lurile noastre de pozitie civice, la scar national, n respectul si primirea strinului, a emigrantului, pentru a-l asimila si n acelasi timp pentru a-i pstra propria-i cultur, dac aceasta este dorinta lui. Si de asemenea, repet, la scara ntregii umanitti. Putem s vism, s propunem, s precizm o ordine economic mondial. Avem nevoie de economisti rigurosi si realisti, dar capabili s-si pun stiinta n slujba rugciunii: d-ne nou, tuturor oamenilor, pinea cea de trebuint, si f ca ea s fie si pine a mprtiei, pinea bunvoirii frtesti si a frumusetii. Vorbind de viata cotidian, trebuie s nmultim cu rbdare tocmai aceste mici realizri, att n societtile bogate ct si n cele srace, ce pot fi puse astfel n dialog. Se cere mai ales s adoptm un nou stil de viat al crui exemplu l putem da noi nsine, un stil bazat pe limitarea voluntar a propriului consum, n folosul mprtirii cu ceilalti...

Page 21 of 28

Si ne iart nou greselile noastre, precum si noi iertm gresitilor nostri

Iart-ne nou greselile, datoriile: i datorm totul lui Dumnezeu. Nu existm dect prin vointa Sa creatoare, prin si pentru ntruparea Sa, care ne deschide cile desvrsirii, care ne readuce la El si ne d harul Su. "Creaturile sunt asezate pe cuvntul creator al lui Dumnezeu ca pe un pod de diamant, sub abisul infinittii dumnezeiesti, deasupra abisului propriului lor neant", spunea Filaret al Moscovei. A ne nchide n noi nsine, a refuza aceast relatie care ne d fiinta, nseamn a ne lsa prad distrugerii si mortii, este nihilismul propriu-zis, mai ales dac dm cuvntului latinesc nihil, nimic, etimologia propus de Pierre Bourtang: ne-hil, ruperea hilului, aceast legtur fragil, dar singura vie, care uneste smnta cu pstaia. Si chiar acolo, poate c mai ales acolo, n nihil, Dumnezeu cel ntrupat, rstignit, cobort la iad, ne asteapt pentru a ne ierta datoriile (pcatele). Ar trebui s citm textele cutremurtoare ale lui Nicolae Cabasila despre mntuirea din dragoste: el scrie despre Hristos c vine la noi de bunvoie, si declar iubirea si implor iubirea noastr s rspund la a Sa. n fata unui refuz El nu se retrage si nu se supr din cauza jignirii. Respins, El asteapt la us. Ca un adevrat ndrgostit, El ndur ocrile si moare pentru a nvia si a ne nvia, odat ce L-am primit. "Pentru tot binele pe care ni l-a fcut, Dumnezeu nu ne cere dect iubire, si n schimbul ei ne iart toate greselile". Si Cabasila, el nsusi laic, recomand acelora ce triesc n lume, scurte meditatii, un fel de aduceri aminte. S ne amintim, n secunda n care facem un pas, pe strad, c Dumnezeu exist si c ne iubeste. Nu exist dect prin Tine, n Tine, iart-m c uit att de adesea, ajut-m s m accept ca si creatur a Ta, ca si cel dinti dintre pctosi, un pctos iertat, un mdular nensemnat si dureros al trupului Tu, al Bisericii Tale. Ajut-m s m accept, n aceste limite, pe care le vrei Tu, cu certitudinea c Tu singur transgresezi orice limit... "Doamne, toate sunt n Tine, eu nsumi sunt n Tine, primeste-m", spune un personaj al lui Dostoievski. Nu pot s fac un pas, nu numai pe strad, dar nici n viat, dect amintindu-mi de iertarea si de milostivirea lui Dumnezeu si de vointa Sa ca eu s exist, altfel sila de mine nsumi si sentimentul suferintei mele m-ar dezintegra n neant - sau mai precis, n iad.
Page 22 of 28

"Iart-ne nou greselile", cci Tu ne-ai sortit nou, tuturor oamenilor, s-Ti devenim fii n Fiul Tu, n Iisus Hristos. "Iart-ne pcatele", numai acest strigt ne poate elibera, att de narcisism ct si de descurajare, aceast oboseal de a exista, care constituie fr ndoial, n zilele noastre, o form major a pcatului. Dar exist o conditie fundamental pentru ca s putem tri liberi si senini, n harul Dumnezeului nostru, aceea ca si noi s-i iertm pe cei care ne-au gresit nou. Cum s nu amintim aici parabola datornicului care nu-si poate plti datoria (Matei 18, 23-25) - si mai toti suntem astfel de datornici. Un om datora mpratului o sum imens si nu era n stare s-o plteasc. Avea deci s fie vndut sclav, el si familia lui. Dar mpratul, cuprins de mil, i iart datoria. Odat scpat, slujitorul l ntlneste pe tovarsul lui, care i datora o sum modic. l ia de gt cu cruzime si l arunc n nchisoare. Stpnul, nstiintat, l d pe mna chinuitorilor, spunndu-i: "Slujitor ru, ti-am iertat datoria, pentru c m-ai rugat. Se cuvenea, deci, ca si tu s ai mil de aproapele tu, asa cum eu am avut de tine" (Matei 18, 32-33). Trebuie s ntelegem bine sensul parabolei. Dumnezeu nu-mi iart greselile pentru c, la rndul meu, le iert celor care-mi gresesc mie. Nu conditionez eu iertarea lui Dumnezeu. Ci pentru c Dumnezeu m iart, m readuce la El, m las s exist liber, n harul su, si pentru c sunt coplesit de recunostint, de aceea i eliberez pe ceilalti de egocentrismul meu si-i las si pe ei s triasc n libertatea harului ... Tot timpul asteptm ceva de la ceilalti. Ei ne datoreaz dragostea, atentia, admiratia lor. Nu cellalt m intereseaz, ci satisfactia pe care el mi-o aduce. Materia din care sunt fcut e vanitate si susceptibilitate. Si cum ceilalti m dezamgesc fr ncetare si nu-si pot plti datoriile, i urmresc cu ranchiuna mea, mi hrnesc pasiuni negative la adresa lor, m pierd ntr-un htis de rzbunri greu de definit. Sau, dimpotriv, cu aerul demnittii ofensate, m retrag n coltul meu, sub masca unei indiferente trufase si mi pltesc eu nsumi ceea ce altii mi datoreaz, mi pltesc cu monezi false, e cazul s-o spunem. Din punct de vedere psihologic nu exist scpare n aceast lume pecetluit de moarte. Dar dac ntelegem c lumea este un mormnt gol, inundat de o lumin venit din alt parte, dac ntelegem c Dumnezeu, n Hristos, ne iart de datoria noastr fundamental, moartea trupeasc si mai ales sufleteasc, atunci nu vom mai avea nevoie de sclavi ca s ne putem crede noi nsine zei.
Page 23 of 28

Vom ntelege c ceilalti nu ne datoreaz nimic. Ceilalti nu mi apartin. Fiecare dintre ei, ca si Dumnezeu, a crui imagine este, rmne o persoan liber, inaccesibil, pe care nu as putea s-o stpnesc dect rpindu-i libertatea, adic negnd-o, la limit, ucignd-o. Dar asa cum Dumnezeu cel de neptruns mi se reveleaz mie prin harul Su, si cellalt, tot de neptruns mi se poate revela tot prin har. Si atunci nteleg c totul e har, cum scria Bernanos n Jurnalul unui preot de tar. Desigur, oamenii au relatii de drept, legea ndeprteaz de la ei, cel putin la modul superficial, instinctele ucigase, regleaz raporturile exterioare dintre oameni si i pzeste de arbitrar. Dar dincolo de asta este numai iertarea, primirea si cteodat uimirea. Sfntul, spunea Simeon Noul Teolog, este "sracul care si iubeste fratii". Srac, pentru c nici el nu-si apartine, ci se naste fr ncetare din Dumnezeu. De aceea este n stare s fie aproapele tuturor ... Noi nu suntem deloc sfinti. Totusi, n viata de zi cu zi, trebuie s ncercm, fr pizm, nici masochism, s respectm taina celuilalt, singurtatea lui, relatia lui cu misterul. Privind din aceast perspectiv, cu ct i cunosc pe ceilalti, cu att mi sunt mai necunoscuti. Merg cu ei "din nceput n nceput, prin nceputuri fr de sfrsit". Atunci cnd promiscuitatea, cenzura, vointa medical, pedagogic sau pur si simplu dornic s nteleag totul, atenueaz alteritatea, e de ajuns s fi putin atent pentru c apare un amnunt incomod, care scap schematizrilor crude si atunci distanta se restabileste ntre mine si cellalt, dureroas si benefic, distanta revelatiei. Trebuie s stiu uneori, n rugciunea tcut, s ajung n acel "punct zero" unde nu mi mai apartin, unde nu mai exist prin mine nsumi, ci numai n Dumnezeu, unde primesc harul de a sti c ceilalti exist n afara mea, ca si mine, ntr-o interioritate la fel de profund, unde sunt, cum spunea Evagrie Ponticul, "desprtit de toti si unit cu toti".

Page 24 of 28

Si nu ne duce pe noi n ispit

Nu Dumnezeu este Cel care ispiteste, "Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni", spune sfntul Iacob (1, 13). E o atitudine semitic dac spunem: nu ne ispiti, Doamne, nu ne lsa s cdem n ispit. Despre ce "ispit" este vorba? Mai nti despre cea a crimei sau a sinuciderii - si sunt attea feluri de a omor sau de a se omor - care se naste din ceea ce sfntul Maxim Mrturisitorul numeste "teama ascuns de moarte". Atunci avem nevoie de dusmani, pentru a proiecta asupra lor aceast neliniste fundamental. Pe aceasta trebuie s-o demascm printro memorie lucid a mortii, anamnez la captul creia vom gsi nu neantul fardat al deriziunii, ci pe cel nviat care ne aduce la viat. Transformarea total a nelinistii n ncredere, ne permite n fine, ntr-o oarecare msur, s ne iubim vrjmasii, urmnd porunca, initial de nenteles, a lui Iisus. Dar ispita este mai ales secretul ultimei apostazii. Este un mister care afecteaz toate epocile crestinismului, din moment ce suntem n vremea din urm, de la ntrupare si Cincizecime ncoace: "Ati auzit c vine antihrist, spune sfntul Ioan, iar acum multi antihristi s-au artat" (1 Ioan 2, 18). Poate c acest mister se clarific n epoca noastr, care este cu adevrat o apocalips n istorie si care d la iveal attea lucruri ngrozitoare. Sau poate credem asta numai pentru c este epoca noastr: nu mai "apocaliptic" dect multe altele (ne dm seama de asta studiind crizele trecutului). Marea apostazie nu este neaprat ateismul. Revolta, chiar blasfemia, l caut pe Dumnezeu n felul lor. n fata durerii lumii exist si un ateism al compasiunii, care negresit si gseste locul n Eli, Eli, lama sabahtani de pe Golgota. Marea apostazie ar fi mai degrab s te simti vindecat de Dumnezeu, vindecat de orice ntrebare, desprtit de tain, incapabil de neliniste si uimire. Nu numai absenta lui Dumnezeu, ignoranta mpcat, dar mai ales captarea dorintei de absolut, de niste parodii atroce si seductoare: magie, droguri, paroxisme, tortura si erotismul, strns legate, de altfel, betii totalitare de altdat (vorbesc de Europa), transformarea actual a religiilor n ideologii, nlocuirea comuniunii, fuziunea ei cu posesia, n attea forme ale artei contemporane, n attea medii sectare, invazia parapsihologiei si a ocultismului care vor permite mine fascinarea maselor de ctre falsi fctori de minuni, minuni provenind din puteri ca cele pe care Hristos le-a refuzat n pustie.
Page 25 of 28

M gndesc la Povestirea despre Antihrist, a lui Vladimir Soloviev, unde l vedem pe Antihrist mare reformator social si spiritualist patentat, asociindu-se cu un mag care ofer omenirii "semne si minuni". M gndesc si la "ultimul om" al lui Nietzsche n prologul lui Zarathustra: <IAT&ATILDE;! fac a n si din am pe ochiul. cu oameni urm cei spun fericirea, inventat ?Noi sntatea. respecti ti dar noapte: de plceri micile zi Ai (...). plcut mod muri pentru otrav mult sfrsit, Si plcute. vise asigura a-ti otrav, Putin (...) ultimii face om ultimul ntreab Asa astea? toate sunt mai Ce Stea? Dorint? Creatie? Dragoste? - art Vi-l>Am avut privilegiul s-l ntlnesc si s-l ascult pe Andrei Tarkovski, cineastul lui Andrei Rubliov si al lui Stalker, printre altele. mi spunea c n zilele noastre cel mai mare risc este ca oamenii s nu-si mai pun ntrebri. Si c s-a dedicat misiunii de a-i trezi, de a-i face s nteleag c omul este ntrebare. mi spunea si ct se simtea de singur. Trebuie s rmnem oameni ai nelinistii si ai uimirii, nu s ne amgim cu idoli si cuvinte, trebuie s rmnem oameni care si pun ntrebri, chiar si cu pretul unei oarecari nebunii. De ce Bisericile n-au putut s-i primeasc pe un Nietzsche, un Artaud, un Khalil Gibran, sau un Kazantzakis? Oare na venit timpul ca Biserica s ofere un loc celor care pun ntrebri? "Nu ne lsa s cdem n ispit": n ispita de a Te uita, de a ne considera vindecati de Tine, de a Te parodia subtil sau grotesc, de fapt ntotdeauna grotesc.

Page 26 of 28

... ci ne izbveste de cel ru

Lumea zace ntr-o mare de ru. Rul nu este numai haosul, absenta fiintei, ci dovada unei inteligente perverse care, prin orori sistematic absurde, vrea s ne vad ndoindu-ne de Dumnezeu si de buntatea Sa. ntr-adevr, nu este vorba numai de "lipsa binelui", cum spun printii, nu numai aceast "lips de a fi", prin care Lacan definea omul, ci de cel viclean, cel Ru, nu materia, nici trupul, ci cea mai nalt inteligent ntoars spre propria sa lumin... Adorno a scris c dup Auschwitz - voi aduga dup Hiroshima si Gulag n-ar mai trebui scrise poeme. Dar eu cred c se poate, c trebuie s se scrie poeme, c se poate si c trebuie s se vorbeasc mereu de Dumnezeu, dar poate altfel. Trebuie spus c Dumnezeu n-a creat rul si c nici mcar nu l-a permis. "Chipul lui Dumnezeu siroieste de snge n umbr", spunea Lon Bloy ntr-o expresie citat adesea de Berdiaev. Dumnezeu primeste rul n plin fat, asa cum Iisus primea palmele cu ochii legati. Strigtul lui Iov se nalt mereu si si plnge copiii. Dar rspunsul lui Iov a fost si rmne dat: este Crucea. Este Dumnezeu cel Rstignit pentru tot rul din lume, dar care face s izbucneasc din ntuneric o imens fort de nviere. Pastele este schimbare la fat n adnc. "Izbveste-ne de cel ru" nseamn: Vino, Doamne, Iisuse, vino, Tu care ai venit deja ca s biruiesti iadul si moartea, Tu care spuneai c l-ai vzut pe "Satan cznd ca un fulger din cer" (Lc. 10, 18). Aceast biruint este prezent n adncul Bisericii. Noi lum din ea putere si bucurie, ori de cte ori ne mprtsim. Si dac Hristos o pstreaz tainic, este pentru c vrea s ne asocieze ei. "Izbveste-ne de cel ru" e o rugciune activ, o rugciune care ne angajeaz. ntreaga Biseric este angajat n aceast lupt ultim, care nu este pentru biruint, ci pentru descoperirea ei: de la clugrii care caut lupta corp la corp cu puterile ntunericului, astfel nct mnstirile si chiliile pustnicilor sunt ca niste paratrsnete spirituale ale lumii, pn la cei mai umili dintre noi, cuibriti de team lng crucea lui Hristos, si care se strduiesc cu rbdare, zi de zi, s lupte mpotriva tuturor formelor rului din noi, din jurul nostru, din cultur si societate, care refac strns testura vietii, pe care nu nceteaz s o desire cel numit n Scriptur "Stpnitorul mortii". Fiecare facere de bine curat, neideologic, neconstrn-gtoare, fiecare gest de dreptate si mil, fiecare scnteie de frumusete, fiecare cuvnt spus n adevr, topeste zgura care acoper nc biruinta lui Hristos asupra "celui care dezbin". S nu uitm c, atunci cnd vorbim de "cel
Page 27 of 28

ru", nu trebuie s privim spre vecin, ci n propria noastr ograd. S nu uitm nici c cei mai mari oameni duhovnicesti - sfntul Isaac Sirul, de exemplu, sau acel "nebun pentru Hristos", de care vorbeste "Misionarul n Siberia" -, cei mai realisti, cei care chiar au vzut iadul, s-au rugat nu numai: "Izbveste-ne de cel ru", ci si "dac e cu putint, izbveste-l si pe cel ru de ru, cci si el este fptura Ta..." Si pe noi, care ne rusinm c suntem crestini, sau, dimpotriv, facem din crestinism, din credinta noastr, stindardul superiorittii si al dispretului. Pe noi care vorbim de "ndumnezeire" si care suntem adesea att de putin umani, "izbveste-ne de ru". Pe noi, care vorbim cu atta usurint de dragoste si care nu stim nici mcar s ne respectm unii pe altii, "izbveste-ne de ru". Si pe mine, un om al nelinistii si al chinurilor, mprtit att de adesea, att de putin sigur c exist si care ndrznesc s vorbesc - Biserica e singura mea scuz - despre mprtie si despre bucuria ei, "izbveste-m de ru". "O, Tu, cel ce esti unic, s nu-mi ascunzi amintirea acestor suferinte n ziua cnd m vei curti de tot rul, ca si de tot binele si cnd i vei pune pe ai Ti, pe surztori, s m mbrace n hain de lumin (O.V. de L. Milosz). Sfntul Francisc de Sales a prezis c ntr-un moment hotrtor al istoriei se va produce asa-numita decatenatio sanctorum, "scoaterea din lanturi a sfintilor". Deocamdat, avem rugciunea si asteptarea. Alturarea n Hristos, Dumnezeu adevrat si om adevrat, a contemplatiei traditionale si a aventurii moderne de cutare a lui Dumnezeu, ntlnirea ntre Occidentul si Orientul crestin, constituie fr ndoial tot attea conditii favorabile acestei decatenatio. Iat acum smbta sfnt, cnd coborrea la iad devine biruint asupra iadului, cnd se pregteste ntoarcerea lui Hristos, sau mai degrab ntoarcerea universului si a umanittii, prin Hristos, la Tatl, pentru ca El s poat sterge n sfrsit "toat lacrima din ochii nostri" (Ap. 21, 4). "Ca a Ta este mprtia, puterea si slava", altfel spus, crucea, dragostea si viata n sfrsit biruitoare, "a Tatlui, a Fiului si a Sfntului Duh" si adaug ortodocsii "n vecii vecilor. Amin."

Page 28 of 28