Arheologii au dezgroapat o serie de sculpturi maiaşe care înfăţişează monştri cosmici, zei şi

şerpi în nordul junglei din Guatemala.

Recenta descoperire este cea mai veche reprezentare a faimosului mit Maya al creaţiei.
Elementele ornamentale, lungi de aproape opt metri, au fost create în jurul anului 300 î.e.n.
Cercetătorilor le-a luat mai bine de trei luni să dezgroape sculpturile din El Mirador, cel mai
mare oraş Maya din lume, a declarat şeful echipei de arheologi, Richard Hansen. Mayaşii au
construit temple uriaşe timp de 2000 şi au dispărut într-un mod misterios în jurul anului 900 e.n.
Bazinul El Mirador a fost părăsit mult mai devreme de această dată, populaţia lăsând în urmă o
reţea complexă de drumuri, apeducte şi o piramidă masivă, care acum este acoperită de un strat
gros de vegetaţie.
“Artefactele sunt pre-creştine, sunt extrem de valoroase şi dovedesc puterea unei ideologii care a
existat mii de ani”, a mai afirmat Hansen. Pe sculptură sunt ilustraţi cei doi gemeni eroi,
Hunahpu şi Xbalanque, deasupra lor fiind o zeitate cu aripile deschise. Pe partea opusă se află un
zeu maiaş al porumbului înrămat de un şarpe”, a explicat Richard Hansen, care a lucrat şi cu Mel
Gibson pentru filmul “Apocalypto.”
sursa : dailymail.co.uk
martie 15, 2009 Scris de 2012en | Civilizatii Enigma, UFO | 2012, 2012en, apocalypto, civilizatii
disparute, Civilizatii Enigma, civilizatii extraterestre, creaturi cosmice, el mirador, enigme,
extraterestrii, maya, mistere, ozn, UFO | Nu există comentarii
Druizii - vechii preoti ai popoarelor celtice si misterele lor.
Înţelepţii unui popor misterios
Druzii, vechii preoţi ai popoarelor celtice, şi-au păstrat
până în zilele noastre toate misterele.
Dacă celţii nu au lăsat decât puţine mărturii scrise,
druizii nu au aproape nici o moştenire de acest gen
pentru istorie. Învăţăturile lor, transmise tradiţional pe
cale orală, sunt cunoscute numai prin intermediul
scrierilor adversarilor lor istorici sau datorită cronicilor
greceşti şi romane. Vagi urme ale tradiţiei preoţilor
druizi s-au păstrat, de multe ori deformate, în miturile şi
basmele folclorului popoarelor celtice.
Druizii celţi şi brahmanii indieni
Regiunile care au păstrat cel mai bine tradiţia celţilor
sunt: Irlanda, Scoţia de Sus, Ţara Galilor, ţinutul
Cornway din Marea Britanie. Există păstrate la British
Museum numeroase pergamente în care se descrie
istoria unui popor misterios, ale cărui cunoştinţe şi nivel
de civilizaţie sunt absolut uimitoare.
Cuvântul „druid” provine de la „dru-wed-es” (cel înţelept), care conţine aceeaşi rădăcină ca şi
verbul latin „videre” şi care subliniază în acelaşi timp caracterul specific celtic al cuvântului
„druid” şi legătura cu limbile indoeuropene.
În mod eronat s-a spus că druizii erau preoţii celţilor. Ei erau înţelepţii, sacerdoţii, cei care
asigurau spiritualitatea şi continuitatea credinţei; brahmanilor din India le corespundeau druizii
celţi şi flaminii romani.
Ritualurile misterioase ale druizilor includeau elemente de magie, cunoştinţe despre puterea
planetelor, astrologie, studiul fenomenelor naturii şi noţiuni despre puterea zeilor nemuritori.
Pentru oamenii simplii reprezentau nişte mijlocitori între ei şi divinitate, care îi învăţau despre
natura lucrurilor, eternitatea sufletului, suprimarea fricii de moarte şi cultul zeilor. Druizii
vorbeau despre reîncarnarea sufletului în corpuri diferite şi cunoşteau legile ascunse ale naturii,
dobândind astfel stăpânirea asupra forţelor acesteia.
Istoria, filosofia, astronomia, medicina sau matematicile constituiau esenţa acestei tradiţii
răspândite în locuri retrase, adeseori în inima pădurilor.
Puteri fantastice prin ritualuri secrete
Secretul absolut în care erau păstrate cunoştinţele şi ritualurile druidice avea drept efect
amplificarea puterii iniţierii. Câteodată anumiţi discipoli primeau o învăţătură superioară, o
iniţiere specială, în insule, ca de exemplu, insula Dumet (în faţa estuarului Loirei) sau Anglesey.
De-a lungul întregii lor istorii, galezii au păstrat o reputaţie de experţi, fiind înzestraţi în special
în materie de divinaţie.
Un fapt extraordinar era realizat de anumiţi druizi care îşi scoteau ochii de bună voie pentru a-şi
spori puterea de clarvedere şi de intuire a viitorului. Această „orbire” consemnată de legende, nu
putea fi decât apanajul celor mai remarcabili dintre ei, cum ar fi faimosul irlandez Mog Ruith.
Potrivit unei legende irlandeze, „acesta şi-a pierdut un ochi luptându-se cu un viţel din Alpi, în
timpul unei avalanşe, şi pe al doilea şi l-a pierdut deoarece a fixat soarele timp de două zile, tot
timpul cât a stat pe cer, până a orbit complet.”
Pregătirea pentru a deveni druid dura 20 de ani
Împărţirea societăţii celtice în trei clase: poporul, nobilii
(şi războinicii) şi druizii este, probabil, o reminescenţă a
străvechii influenţe indo-europene, deoarece se
regăseşte identică în împărţirea societăţii indiene în care
cele mai însemnate caste sunt cea a preoţilor brahmani
şi cea a războinicilor Kshatrya.
Poporul era supus orbeşte nobililor, având o importanţă
extrem de redusă, asemănătoare cu cea a sclavilor
antici.
Clasa druizilor era împărţită, la rândul ei, în trei ordine:
ovaţii - iniţiaţi ai ştiinţelor; barzii – iniţiaţi ai artelor şi,
în mod deosebit, ai poeziei şi muzicii; şi druizii propriu-
zişi, iniţiaţi în studii de psihologie şi parapsihologie,
psihism şi metapsihism. Mulţi dintre druizii propriu-zişi
erau iniţiaţi şi în cele două ramuri ale tradiţiei lor
spirituale, fapt care le conferea o pregătire iniţiatică
foarte complexă. Dar, toate cele trei ramuri ale iniţiaţilor
druizi aveau o orientare de o spiritualitate
transcedentală, care domina orice alte preocupări ale lor.
Regula de bază a clasei druidice era non-violenţa. De aceea lor le era interzis portul şi
întrebuinţarea armelor. Cu toate aceste, forţa interioară de care dispuneau, dublată de respectul
tuturor membrilor societăţii celtice, le conferea un ascendent fără egal asupra populaţiei. Nici cel
mai renumit războinic şi nici chiar regele cel mai puternic nu ar fi îndrăznit să se opună unui
ordin dat cu cel mai mare calm şi detaşare, sub formă de sfat, de către un druid.
Acest respect şi chiar veneraţie erau împărtăşite şi de adversarii poporului celt. Apăraţi de
imunitatea sacră a veşmintelor albe de in, imaculate, druizii puteau merge nestingheriţi peste tot,
indiferent de împrejurări, devenind mesageri ai păcii în vreme de conflicte.
Spre deosebire de poporul profan, care cultiva un panteism tolerant la orice asimilare, druizii
credeau într-o divinitate unică, căreia nu-i menţionau numele, ci o considerau Unicul Creator a
tot ceea ce există.
În domeniul social, druizii vegheau asupra îndrumării spirituale şi religioase a poporului,
rezolvau diferendele publice şi particulare şi decideau dacă un individ sau un grup era sau nu
vinovat de acuzaţiile care i se aduceau. Pedeapsa acordată era interzicerea participării la ritualul
religios, ceea ce echivala cu excluderea din societate. Cei declaraţi vinovaţi deveneau un fel de
persoane indezirabile, paria.
Druizii erau conduşi de un şef unic, având o autoritate supremă. El era ales pe viaţă şi îşi
desemna sucesorul încă din timpul vieţii. Oricare celt putea deveni druid, cu condiţia, binenţeles,
de a trece prin şcolile speciale, examenele şi iniţierea supremă, de o spiritualitate profundă, care
încununa pregătirea ce dura în general 20 de ani!
Celţii şi extratereştri
În lucrarea „Celţii şi extratereştri”, cercetătorul modern al vechii civilizaţii celtice E. Coarer-
Kalondan Gwezenn-Dana, iniţiat în anumite mistere ale spiritualităţii druidice, realizează un
studiu foarte interesant al surselor mitologice (cânturi, poeme, basme) referitoare la acest popor
misterios. După descoperirile sale susţinute şi de citate semnificative din surse folclorice, celţii ar
fi avut cunoştinţe tehnice foarte avansate, dublate şi de o anumită pregătire psihică, ce se apropie
de antrenamentul pentru dobândirea puterilor paranormale şi, în plus, au avut şi întâlniri cu
civilizaţii extraterestre care le-au dezvăluit multe din secretele lor.
Ghicirea viitorului
Înainte de a întreprinde o acţiune importantă, druizii
observau zborul păsărilor, ţipătul lor şi tot felul de
semne divine pe care apoi le interpretau. Zborul
corbului era un mijloc reputat, „sigur” pentru a prezice
soarta unei acţiuni. Irlandezii au numit această pasăre,
printr-un joc de cuvinte intraductibil, „druizii-păsărilor”.
Druizii însărcinaţi cu „ghicitul” cursului evenimentelor
aveau darul, în primul rând, de a uşura angoasele
politice şi militare ale elitei cavalerilor. Druidul, prin
ştiinţa sa, nu înceta să îl asigure pe rege de viitorul lui,
protejându-l prin practicile sale. Ei gravau descântece
divinatorii pe baghete din lemn de tisă, acest arbore
fiind considerat ca cel mai favorit divinaţiei.
Alţi druizi recurgeau la o roată de lemn, „roata care
vâsleşte”, care simboliza principalul atribut al zeului
Taranis, Jupiterul galic. Această roată devenea mai mult
decât un simbol solar, ea reprezenta roata cosmică.
Arma bacteriologică
Se pare că ei cunoşteau arma bacteriologică, deoarece în multe povestiri se menţionează faptul că
atacatorii insulelor celtice era decimaţi de epidemii bruşte, chiar în timpul luptelor sau în timp ce
se retrăgeau. Dacă apariţia unei epidemi cauzate de greutăţile războiului ar putea fi posibilă o
dată, de trei ori la rând este deja o „coincidenţă” stranie.
Zeii celţi călătoreau în care zburătoare
Întâlnirile dintre celţi şi cei care ulterior aveau să facă parte integrată din mitologia lor, sunt
extrem de interesante. Mijloacele de locomoţie ale zeilor erau cel puţin foarte ciudate pentru
omul de rând care consemna în poveştile sale întâlnirea dintre oastea condusă de căpetenia
celţilor, Cuchulan şi zeiţa Badb: „Ei văzură în faţa lor un car la care era înhămat un singur cal
roşu. Calul nu avea decât un picior. Oiştea carului îi străpungea corpul, iar capătul oiştei îi
ieşea prin frunte. În car era o femeie roşie, cu sprâncene, mantie şi tunică toate roşii. Mantia era
atât de lungă, încât atârna între roţile din spate ale carului, măturând pământul.”
Descrierea este uimitoare şi arată clar efortul unui profan de a traduce în limbajul epocii sale
ceea ce vedea şi îi era de neînţeles. Evident, „cal cu un picior alerga străpuns de oişte” este o
imagine ce nu are nici o legătură cu carele şi caii obişnuiţi, cunoscuţi povestitorului. Dar cum ar
fi putut acesta să numească un mijloc de locomoţie când cel mai eficient pe care îl cunoştea era
carul?! Mai mult decât atât, la apropierea oştenilor, din motive necunoscute, „femeia, carul şi
calul s-au transformat într-o pasăre mare şi neagră care a dispărut în zbor”. Nu trebuie să ne mire
această descriere, deoarece în mintea unui povestitor al acelor vremuri, ceea ce zboară nu poate
fi decât „pasăre”; astăzi noi numim aparatele de zbor necunoscute – „farfurii”.
Şi pentru ca misterul să fie complet, la plecare pasărea a „spus”: „Grellach se va numi de acum
încolo Grellach doluid”. Grellach, în traducere „noroi”, era numele locului unde avusese loc
întâlnirea, datorită faptului că era o zonă mocirloasă, pe malul unei ape. Dar Grellach doluid
înseamnă „noroi de nesuportat”. Ce a făcut noroiul inofensiv să devină de nesuportat după
coborârea carului celest? Un răspuns simplu ar fi impurificarea cu elemente radioactive datorate
sistemului de propulsie al carului…
Tancuri-amfibii acum 4000 de ani!
Redăm un fragment dintr-o gesta (poveste tradiţională irandeză):
„Într-o zi, locuitorii din Connaught s-au adunat pe malurile Shannonului. Ei văzuseră în
Shannon două animale ciudate a căror spinare era înaltă cât munţii. Aceste animale se băteau.
Din boturile lor ţâşneau jerbe de flăcări care atingeau norii. Lumea dădea năvală din toate
părţile la auzul vuietului. Ieşind din apă, cele două animale ajunseră pe mal. Sub ochii mulţimii
adunate, din ele ieşiră doi porcheri. Ochal, regele geniştilor din Connaught, le ură bun venit.
- Ce aventuri aţi mai avut? întrebă el.
- Aventuri destul de obositoare, răspunseră ei. Aţi văzut doar singuri ce am făcut. Timp de doi
ani am fost transformaţi în animale preistorice şi am trăit pe fundul apei. O să fie nevoie să ne
transformăm din nou, pentru ca fiecare să-şi poată dovedi forţa.”
Este de admirat talentul de povestitor al artistului care s-a străduit să redea într-un mod atât de
realist-poetic, o bătălie dintre două tancuri amfibii înarmate cu aruncătoare de flăcări.
De altfel, existenţa vehiculelor submersibile este confirmată şi de alte surse. Atunci când Bress
(unul dintre conducătorii legendari ai celţilor) a fugit din faţa unei năvăliri duşmane, a fost căutat
de tatăl său, Elatha, pe coastele irlandeze, care a folosit pentru aceasta un vas de argint ce naviga
pe sub apă.
Efectele muzicii celtice
„Lug, Dagda şi Ogme (trei zei protectori care au luat
efectiv parte la luptele dintre celţi şi invadatori) porniră
în urmărirea duşmanilor. Şefii acestora, crezând că sunt
suficient de departe pentru a nu mai fi ajunşi, au intrat
într-o casă, pentru a mânca. Au aşezat harpa lui Dagda
agăţată de zid. Dar Lug, Dagda şi Ogme au pătruns cu
îndrăzneală peste ei, surprinzându-i. Dagda se adresă
harpei : <<Vino!>>. Recunoscând vocea stăpânului,
harpa se desprinse de pe perete şi se întreptă atât de
repede spre Dagda, încât în drum ucise nouă oameni.
Se aşeză în mâinile zeului care începu să cânte. Acesta
a cântat trei piese muzicale care au demonstrat
virtuozitatea marelui artist. Prima piesă produse
somnul profund al asistenţei, a doua – râs, şi a treia –
gemete şi lacrimi. Atunci Dagda interpretă din nou
prima piesă şi profitând de somnul tuturor, cei trei
plecară teferi din tabăra duşmanilor.”
Aceste trei bucăţi muzicale au rămas celebre în arta celţilor. Chiar în zilele noastre, urmaşii
acestora urmăresc să ajungă din nou la această performanţă.
Autorul lucrării „Celţii şi extratereştrii” povesteşte cum a asistat el însuşi la demonstraţia
realizată de un harpist breton care a reuşit să adoarmă în câteva minute un băieţel foarte agitat.
Piesa interpretată de el nu era nicidecum monotonă şi adormitoare, ci o înşiruire măiestrit
interpretată pe note grave, ritmate.
Copilul s-a liniştit ca prin farmec, s-a cuibărit în braţele mamei sale şi, în două minute, a căzut
într-un somn adânc din care cu greu a mai fost trezit.
În loc de concluzie
Misterele fascinantei civilizaţii a celţilor, păstrătoare a unei tradiţii de mult apuse şi impregnată
de iniţierea spirituală a druizilor, nu pot fi epuizate în câteva articole. S-ar putea vorbi foarte mult
despre magia lor ritualică, metodele lor de antrenament pentru dezvoltarea puterilor paranormale,
despre locul şi rolul femeilor în societatea celtică, despre regele Arthur şi cavalerii Mesei
Rotunde şi, mai ales, despre iniţiatul druid cunoscut lumii întregi sub numele de Merlin (în
galeză Myrddin). Legătura sacerdoţilor druizi cu fiinţele su1btile ale naturii, supremaţia pe care
aceştia o exercitau asupra elementelor fizice, mistificărilor ulterioare referitoare la ritualuri şi
sacrificii, toate acestea sunt provocării pe care le lansează istoria încă nedescoperită a vechilor
populaţii, din a căror amintire au mai rămas numai legendele…