Sunteți pe pagina 1din 18

Să redescoperim ROMÂNIA !

Prejmer Fortified
Church
Derulare automată sau Click
Construită în sec. XIII şi fortificată două secole mai târziu,
biserica evanghelică din Prejmer este cea mai puternică cetate
ecleziastică din Transilvania şi totodată este cel mai vechi
monument gotic din Transilvania. Foarte bine conservată,
biserica a fost inclusă în patrimoniul U.N.E.S.C.O., pentru
valoarea ei deosebită (1999).
Localitatea Prejmer se află la 17 km distanţă de oraşul Braşov,
pe drumul naţional 10, spre Buzău.
Pe la 1211, Regele Ungariei Andrei al II-lea pomeneşte într-un
document adresat teutonilor numele râului Târlung, pe lângă care
va creşte localitatea Prejmer. Cavalerii teutoni, care primesc
drepturi asupra acestui teritoriu, sunt cei care vor ridica până la
un anumit nivel biserica din Tartlau (denumirea săsească a
localităţii). Lăcaşul de cult a fost construit în stilul gotic burgund
introdus de cistercieni la Cârţa.
Cetatea inelară cu dublă incintă prevăzută cu turnuri, şanţ de
apărare şi o amplă barbacană în dreptul intrării, a fost modificată
şi extinsă în etape până în secolul XVIII. La interior, zidurile sunt
căptuşite cu 275 încăperi de refugiu dispuse pe mai multe
niveluri, legate intre ele prin scări. Ele erau destinate să
adăpostească populaţia satului în caz de asediu.
Cetatea, clădită în formă de cerc, avea ziduri groase de 3-4 metri
şi înalte de 12 metri, bastioane, porţi de fier şi poduri care se
ridicau. Un drum de strajă, situat pe ziduri, folosea pentru
aprovizionarea luptătorilor de la crenele.
Sistemul de apărare al porţii
In partea sudică a cetăţii a fost instlat un puternic sistem de
apărare a zonei de intrare. La mijlocul unui coridor boltit, lung de
peste 30m, se afla un grilaj de lemn de stejar cu aplicaţii din
benzi de fier ascuţite la partea de jos. In trecut intrarea a fost
aparată de mai multe astfel de grilaje culisante şi porţi din lemn
de stejar.
Mica Orgă a Morţii
O atracţie deosebită a
ansamblului de apărare este
mica orgă a morţii, o scândură
groasă, pivotînd în jurul unui
ax din fier şi înzestrată, în
ambele parţi, cu câte cinci ţevi
de tragere. Concomitent cu o
serie de trageri cealaltă serie
de arme putea fi încărcată
direct pe gura ţevii astfel
încât, prin rotirea rapidă a
scândurii, să se obţină foc
continuu. Cetatea se afla
mereu în calea turcilor,
Prejmerul fiind prima
localitate importantă întâlnită
după pătrunderea în Ardeal
prin zona Buzăului.
Cea mai valoroasă piesă care poate fi găsită in biserica din Prejmer
este altarul poliptic din jurul anului 1450, fiind astfel cel mai vechi
din Transilvania. Altarul este format dintr-un triptic cu panou central
şi voleuri pictate pe ambele fete. De o parte şi de alta a panoului
central, care înfaţişează Rastignirea, sunt reprezentate alte scene din
Patimile lui Iisus. Numele mesterului nu este cunoscut, dar se
presupune că s-a format în ambianţa şcolii vieneze.
Intre 1512 - 1515 biserica suferă modificări, aripa de vest fiind
prelungită şi acoperită cu o boltă în plasă.
Scoala
In incinta fortificaţiei există şi un loc având destinaţia unei şcoli. Aici
s-a predat în timpul asediilor şi în vremuri de primejdie. Primii
dascăli sunt menţionaţi în 1460 si 1556. Sala de clasă e decorată cu
fresce de secol XVIII şi a fost folosită până în 1853. Se pot vedea
băncile, tabla, număratoarea, şi undeva, pitit stă Sf. Nicolae, marele
făcător de vânătăi.
Intr-o expoziţie permanentă sunt prezentate diferite unelte, aduse
din satele săşeşti din Ardeal.
Church of Prejmer

Lying 7km east of Brasov, the village of Prejmer (Tartlau in


German) boasts a fortress with the most fortified walls of all the
fortified churches of the Transylvanian Saxons.

The construction of the Church of the Holy Cross began in 1218,


when the church was given the floor plan of a Greek cross. The
church was later adapted to the Cistercian Gothic style after
1240, when the village of Prejmer and the church started a new
life under the patronage of the Cistercian Abbey in Cirta/Kerz.
The church was initially fortified in the late 13th century. In the
15th century, after the Turkish invasion of 1421, it was
surrounded with a wall 12m high. At the corners of this wall there
were four towers, two of which still survive. More construction
work was carried out in the 16th century.
Inside the fortress there are over 275 rooms on up to 4 levels. They
were used for refuge and storage, and some of them now house
museum exhibits. At the top level of the wall surrounding the church
there is a gallery provided with holes used for shooting and pouring
boiling pitch onto attackers.

The fortified church of Prejmer was restored between 1964 and 1970
by the Directorate for Historical Monuments. In 1992 the Munich-
based Transylvanian Saxon Foundation took over the patronage of
the whole ensemble, carrying out more restoration work. The citadel
of Prejmer was inscribed on the UNESCO World Heritage List in 1999;
 Fotografii – internet

 Muzica – Gheorghe Iovu

S-ar putea să vă placă și