Astronomie

Bibliografie
1. V. Nadolschi, Astronomie generala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1963. 2. A.Pal, V. Ureche, Astronomie, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1982. 3. V. Ureche, Universul vol I si II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1982. 4. A. Pal, V. Pop, V. Ureche,Astronomie, Culegere de probleme (cu solutii), Presa Universitara Clujeana, 1998 5. H. Karttunen et. al, Fundamental Astronomy 5th edition, 2006. 6. A. E. Roy, Orbital Motion, Institute of Physics, 2005. 7. C. D. Murray, S.F. Dermott, Solar system dynamics, Cambridge University Press, 1999.

Introducere Obiectul astronomiei

Astronomia este stiinta care studiaza miscarea, structura fizica, compozitia chimica, originea si evolutia corpurilor ceresti si a sistemelor de corpuri precum si interactiunea acestora cu campurile in care se gasesc astron = astru si nomos = lege Universul = totalitatea corpurilor ceresti si a campurilor cu care interactioneaza; Materia din Univers: sub forma organizata: planetele, stelele, galaxiile sub forma neorganizata: meteoritii, materia interstelara, materia intergalactica

Principalele probleme ale astronomiei

Studiul miscarilor aparente si reale ale corpurilor ceresti Determinarea dimensiunilor, formelor si maselor corpurilor ceresti si a distantelor pana la acestea; Studiul interactiunilor gravifice, radiative si magnetice ale corpurilor ceresti; Studiul structurii fizice si a compozitiei chimice ale corpurilor ceresti; Originea si evolutia corpurilor ceresti individuale si a sistemelor de corpuri ceresti;

Aplicatii
a) b) c) d) e) f) Determinarea timpului (ora exacta- serviciul timpului si calendarul); Alcatuirea hartilor geografice si hartilor stelare; Prevederea unor fenomene naturale: fazele Lunii, eclipse, ocultatiile, tranzitul planetelor inferioare etc.; Navigatia maritima; Navigatia cosmica si aplicatiile sale (in telecomunicatii, meteorologie etc.) Interactiunea fenomenelor solare cu cele terestre si problema captarii energiei solare.

Metodele astronomiei

1. Metoda observatiei 2. Metoda modelelelor 3. Metoda experimentala

Ramurile astronomiei
1. Astrometria a) Astronomia sferica b) Astronomia practica Mecanica cereasca Astrofizica a) Astrofizica practica b) Astrofizica teoretica Astronomia stelara Cosmogonia Cosmologia

2. 3.

4. 5. 6.

Structura partii accesibile a Universului Metagalaxia

1. Sistemul Solar (Prima unitate de materie din Univers) -Soarele sau corpul central: o stea care contine 99,86% din masa sistemului; -8 planete mari (Mercur, Venus, Pamant, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun); -peste 60 de sateliti ai planetelor; -peste 300 000 asteroizi; -aproximativ 600 de comete; -banda Kuiper (in jur de 800 de corpuri descoperite pana in prezent) -materie interplanetara. Pe langa aceste corpuri situate pana la distanta de 40 U.A. sau 1/60000 din distanta la cea mai apropiata stea, sistemul poseda o coroana sferica cu raza exterioara de 1/3 din distanta la cea mai apropiata stea, numita norul lui Oort, care contine miliarde de comete.

Sistemul Solar

2. Galaxia (a doua unitate din Univers)

Galaxiile reprezinta un sistem de stele si materie interstelara situate intr-un spatiu avand diametrul de la cateva mii de ani lumina la cateva sute de mii de ani lumina. Galaxiile au diverse forme: spirale, lenticulare, eliptice sau neregulate. O galaxie se compune din: 107 pana la 1012 stele simple, duble sau multiple; nebuloase difuze; nebuloase planetare; roiuri stelare (globulare sau deschise); materie interstelara. Galaxia noastra, Calea Lactee (Milky Way) numara in jur de 150-200 miliarde de stele, are forma spirala, diametrul de 100 000 a. l. si grosimea de 16 000 a.l. Soarele se afla in planul galactic la 30 000 a.l. de nucleul Galaxiei. Cele mai apropiate galaxii sunt Marele nor al lui Magellan si Micul nor al lui Magellan la 160 000 a.l. de Soare. Cea mai apropiata galaxie gigantica este galaxia M31 (nebuloasa din Andromeda) la distana de 2 000 000 a.l.

Formele galaxiilor

Galaxia Andromeda

Horsehead Nebula

M20 - Trifid Nebula - Sagittarius

M57 (Ring Nebula) - Lyra

Pleiades - M45

M2-(Roi globular)

3. Roiul de galaxii ( a treia unitate de materie din Univers)

Galaxiile sunt distribuite in grupuri continand in jur de 20-30 de galaxii. Galaxia noastra si Galaxia M31 fac parte dintr-un roi de galaxii numit grupul local, care contine peste 35 de galaxii. Centrul gravitational al acestora se afla undeva intre Galaxia noastra si Nebuloasa din Andromeda.

Grupul Local

In toate aceste sisteme stelare au loc transformari si miscari continue. Unele stele isi incheie existenta, iar altele iau nastere. Stelele au miscari proprii, spre exemplu Soarele se deplaseaza in directia stelei Vega cu 20 km/s. S-au descoperit miscari le stelelor in ansamblul lor, rotatia intregii Galaxii (200 milioane ani pt. Galaxia noastra) si miscarea intregii Galaxii.

Astronomia sferica

1. Pamantul corp ceresc

Forma, dimensiuni, coordonate
A) Forma si dimensiunile Pamantului. In prima aproximatie, Pamantul are forma sferica si a fost dovedita de: -forma circulara a orizontului si cresterea razelor lui cu altitudinea; -variatia inaltmii Polului Nord Ceresc daca observatorul se deplaseaza spre Nord sau spre Sud de-a lungul unui meridian (10 la fiecare 111 km); -forma circulara a umbrei Pamantului pe discul Lunii in timpul eclipselor de Luna; -fotografiile Pamantului obtinute din cosmos cu ajutorul navelor cosmice, satelitilor artificiali etc.

Eclipsa de Luna

Fotografie realizata de Apollo 8 in 1968

Determinarea razei Pamantului (Eratostene 276-195 i. H.)

Datorita rotatiei toate planetele au o forma turtita asemanatoare cu forma unui elipsoid de revolutie. Pentru Pamant raza ecuatoriala este a = 6378,137 Km si raza polara b = 6356,752 Km. In realitate, forma Pamantului este cea a unui geoid. Geoidul este acea suprafata de nivel (o suprafata la care normalele sunt verticale in fiecare punct) a carei parte vizibila coincide cu suprafata neagitata a oceanelor; prelungind suprafata oceanelor sub continente (cu conditia ca normalele sa fie verticale) se obtine suprafata geoidului. B) Coordonate. Presupunand ca Pamantul are forma sferica, o localitate de pe suprafata sa se determina prin intermediul a doua coordonate. Planul de referinta este planul ecuatorial, perpendicular pe axa de rotatie a Pamantului. Fixand ca meridian zero, meridianul localitatii Greenwich, cele doua coordonate sunt (vezi figura): -latitudinea astronomica (sau geografica)--unghiul facut de verticala locului cu planul ecuatorial. -longitudineaunghiul dintre planele meridiane ale localitatilor Greenwich si observatorului.

In cazul Pamantului considerat ca elipsoid de revolutie se pot defini inca doua latitudini diferite, longitudinea ramanand neschimbata, si anume: -latitudinea geocentricaunchiul dintre raza vectoare a observatorului si planul ecuatorial terestru -latitudinea geodezicaunghiul dintre normala la elipsoid si planul ecuatorial terestru. Direct din observatii se determina latitudinea astronomica. Din masuratori gravimetrice si geodezice se determina deviatia normalei de la verticala locului care face posibila determinarea latitudinii geodezice. Aceasta deviatie nu depaseste 3 secunde de arc si in astronomie se neglijeaza. Latitudinile geocentrica si astronomica pot sa difere cu pan la 11 minute si 40 secunde. In practica se utilizeaza formula

1 ( ) = 2
' ''

206264,8 e 2 sin( 2 )